Adevěrul, decembrie 1930 (Anul 43, nr. 14400-14420)
1930-12-04 / nr. 14400
t * X Joi 4 Decembrie 1930 AUDIENŢELE D-LUI AVERESCU LA REGE Mareşalul Averescu renunţă la guvernul de partid.Reintrarea in Parlament Se pare că audienţa d-lui mareşal Averescu la rege a fost de o imporraţă puţin obişnuită, discutânduse evenimentele de seamă la ordinea zilei. Aceasta se deduce din faptul că audienţa a durat două ore, iar după aceia mareşalul s'a dus la d-sa acasă şi n’a mai primit pe nimeni, — contrar obiceiului. Chiar d. Goga nu l’a putut vedea decât a doua zi dimineaţa, când au avut Împreună o conferinţit de mai multe * In cercurile averescane se spune că şeful partidului a ieşit bine dispus de la palat, dar că pentru partid nu este nici un motiv de satisfacţie. In adevăr, regele ar fi făcut tot posibilul pentru a câştiga sprijinul mareşalului, acordându-i chiar unele concesiuni. Dar d. Averescu ar fi făcut deasemeni concesiuni, intre altele renunţând la principiul guvernului de partid. Cu alte cuvinte rezultă că dacă ar fi însărcinat să formeze guvernul, d. mareşal ar trebui să accepte şi colaborări.____ Se pare că s’a mai discutat in această audienţă şi reintrarea averescanilor în parlament. Ca urmare a acestor discuţiuni este probabil că averespanii vor reintra in parlament, dar numai la Cameră şi numai pentru timpul când se va discuta bugetul. Ei nu vor lua cuvântul, mărginindu-se numai la cetirea unei declaraţii. In cercurile politice, chestiunea aceasta este viu comentată. In comunicatul guvernului se vorbeşte despre „colaborarea, tuturor partidelor şi a oamenilor de bine“ iar mai departe se spune că „guvernul urmăreşte colaborarea tuturor cu respectarea sinceră a principiilor constituţionale“. Cum acest comunicat n’a fost aprobat de rege decât după a treia audienţă a d-lui Mironescu, care a avut loc după audienţa d-lui Avereascu, se interpretează că regele şi guvernul au vrut să dea o nouă satisfacţie şefului partidului poporului, supărat de unele atacuri ce i s’au adus de guvernamentali după apelul regelui. _____ * Procurorul general din Galaţi ultragiat de un student Un nou grup de studenţi congresişti au venit eri dela Brăila la Galaţi unde s’au dedat la tulburări. Cizer Eugen, Merişan Aurelian şi Diaconescu împreună cu alţi doi care n’au fost identificaţi, au pornit să colinde străzile, prezentându-se pe la diferite instituţii publice şi încercând să plaseze ziare antisemite cum şi buletinul anti-judeo-masonic. După amiazi au ajuns şi la palatul de justiţie, unde au intrat chiar în cabinetul procurorului general Macri, oferindu-i „Acţiunea Română” cu 5 lei bucata. Procurorul general foarte surprins de îndrăzneala vânzătorului care nici nu bătuse la uşe, i-a făcut observaţie. Studentul Cizer a făcut un gest sfidător şi a ieşit din cabinet fără să mai spui bună ziua. D. Macri a trimis atunci să-l cheme înapoi, dar Cizer s’a prezentat şi mai puţin cuviincios decât prima dată, cu ţigara aprinsă şi cu şapca în cap. La observaţia d-lui procuror Macri, vânzătorul a răspuns agresiv. D. procuror Macri a trimis atunci pe Cizer în judecata micului parchet pentru ultragiu. Procesul a avut loc imediat. Cizer a recunoscut învinuirile ce i se aduceau, iar ceilalţi doi studenţi, chemaţi ca martori, au depus deasemeni defavorabil studentului. D. judecător TRENŢEA, care prezida şedinţa, a spus: Acţiunea dv. este simpatizată din punct de vedere naţional, dar puteţi să vă comportaţi mai politicos cu d. procuror general. In cele din urmă Cizer a fost condamnat la o mie de lei amendă, în folosul statului. DESBATERILE CONGRESULUI LA BRĂILA La Brăila desbaterile congresului au continuat în cursul zilei de eri. Horia Butculescu a făcut un raport asupra îndrumării opiniei publice româneşti, vorbind despre rolul presei în această îndrumare apoi a combătut acţiunea pacifistă a institutului internaţional de cooperare de la Geneva. Deasemeni a atacat organizaţia francmasonă. Pe la ora 10 seara un grup de studenți au făcut o manifestaţie antisemită pe străzile din centrul oraşului. S’au spart geamurile magazinelor Balon, Moritz cel Bun, apoi la d-rul Leon etc. UN ACCIDENT GRAV In drumul dela Brăila la Galaţi, vaporul „Giurgiu” cu care veneau studenţii a suferit un grav accident. In loc de 150 persoane s’au îmbarcat vreo 100. Din această cauză ajungând la îmbucătura Siretului, vasul s’a aplecat intr’o parte şi apa a început să intre pe geamuri în cabine. Imediat s’a dat alarma iar din Galaţi au plecat două remorchere ca să salveze pasagerii. Totuşi nu s'a putut face transbordarea încât vasul şi-a continuat drumul fiind numai escortat de cele două remorchere. Vaporul a putut atinge cu bine in port. ALTE DEVASTĂRI LA GALAŢI GALAŢI, 3. — Serviciul C. F. R. punând la dispoziţia studenţilor congresişti vapoarele sale de cursă în mod gratuit, astăzi la ora 10 jumătate au sosit in oraşul nostru un nou grup de vreo două sute de studenţi. Debarcând în port, studenţii au pornit să colinde străzile oraşului vociferând şi huiduind populaţia evreiască. Negustorii evrei, neştiind ce proporţie vor lua lucrurile, au tras obloanele. Pe str. Braşoveni, studenţii s’au oprit în faţa restaurantului evreesc „Pui de Lup” pe care era scris cuvântul cuşer şi au cerut patronului să dea firma jos. Văzând că acesta întârzie, un grup de vreo 20 de inşi au intrat Înăuntru, l’au luat la bătaie, apoi au dat jos firma care nu le plăcea. Un comisar după ce a asistat la toată scenei, s’a mulţumit să roage frumos pe agresori să iasă din prăvălie. Studenţii au mai făcut o manifestaţie ostilă in piaţa Regală, devastând câteva tutungerii. Poliţia n’a intervenit. Un nou asasinat politic la Sofia La Sofia s’a săvârşit ori un nou asasinat politic: a fost ucis în pragul casei sale, Naum Tomalevski, succesorul lui Protogeroff la conducerea comitetului revoluţionar macedonean. S’au tras asupra lui două focuri de vuşcă dintre care unul l-a lovit în cap iar al doilea în inimă. Victima a murit imediat. Cavasul (paznicul personal) al deputatului Kuliser care se afla acolo, s’a luat pe urma asasinilor. In adevăr ucigaşii au putut fi prinşi. Unul se numeşte Vladimir Gheorghief iar al doilea Andrei Manof Dimitrof, ambii din Macedonia Iugoslavă. Ei au declarat că au ucis pe Tomalevski din ordinul comitetului revoluţionar prezidat de Mihailov. Asasinii s’au introdus într’o casă vecină cu a lui Tomalevski şi au tras cu arma pe geam. Petco Petcof, telefonist la prefectura de poliţie, proprietarul acestei case a fost arestat și el împreună cu soția lui. ADEVĂRUL Este posibil un Bonaparte rus? . 1 1 ———■—w—» ■ Dacă Rusia ar deveni naţionalistă.-Părerea d-Sisi Sure — Dela corespondentul nostru dîn Paris — V’am trimis un articol în care, reflectând asupra situaţiei ce s’ar crea României în ipoteza unei transformări a Rusiei comuniste într’una burghezo-naţionalistă, am ajuns la încheierea că evenimentul nu ar avea nimic îmbucurător în sine. In numărul de la 27 Noembrie al ziarului său, d. Buré discută aceeaşi chestie şi ajunge la aceleaşi concluziuni ca şi noi. Directorul ziarului „Ordre“ pleacă de la o afirmare a unuia din redactorii săi, d. S. de Givet, care, cu o zi înainte, scrisese —în legătură cu zvonurile asupra evenimentelor din Moscova, — că nu crede în apariția unui Bonaparte. D. Buré are o altă opinie. După dânsul, venirea unui Bonaparte rus, adică a unui general a cărui misiune ar fi răsturnarea dictaturii proletariatului şi consolidarea proprietăţii private a ţăranilor, este un fapt ce va trebui neapărat să se producă. D. Buré este convins că există asemănare între marea revoluţie franceză şi cea rusă. Cum cea dintâi s’a sfârşit cu lovitura de stat a lui Bonaparte, care, atât ca prim consul, cât şi ca împărat, a garantat ţăranilor francezi pământurile feudale pe cari şi le însuşiseră în primii ani ai revoluţiei, d. Buré prezice acelaş proces pentru cea sovietică. D. de Givet întrebase dacă, în cazul când armata roşie n’ar mai sprijini pe bolşevici, „vechiul imperiu al ţarilor ar reveni repede la un regim normal şi la unitatea sa“, şi a răspuns : „Lucrul nu este probabil. Ar urma fără îndoială o perioadă extrem de tulbure din care ar răsări nuclee de ordine, în jurul cărora s’ar cristaliza, încetul cu încetul, o nouă ordine de lucruri. Cât despre un Bonaparte rus care să îndrepte deodată întreaga situaţie din Rusia — idee care s’a format în unele capete occidentale — nici nu trebue să ne gândim la aceasta“. O CHESTIUNE GRAVA D. Buré scrie, în replică, următoarele : „Mi se întâmplă să nu fiu de acord cu amicul şi colaboratorul meu S. de Givet. Acesta a spus în „L’Ordre“ de eri că un Bonaparte rus nu poate conceput. împreună cu cei mai buni observatori aî revoluţiei, mă înscriu în fals în contra acestei alegaţiuni „... există desigur o analogie între Revoluţia franceză şi Revoluţia rusească, dar ştiu de ce S. de Givet stărue în a o tăgădui. Dorinţele personale se iau uşor drept realităţi şi d. Givet, bun patriot, îşi zice că Polonia şi România, aliatele noastre, n’ar avea de ce să se mai teamă de Rusia, dacă aceasta din urmă ar fi incapabilă „să revie repede la unitatea sa, la un regim normal". „Aci se pune într’adevăr o chestiune gravă. După ce-şi va fi scuturat jugul, Rusia nu va fi oare încă şi mai primejdioasă pentru noi? E evident că nu va accepta tratatul de la Versailles şi că va cere schimbarea hotarelor sale. Aristide Briand a trebuit să ţină seama de această eventualitate. Americanii şi Germanii lucrează în Rusia, noi nu!" Lăsând la o parte deosebirea de vederi între d. Givet şi d. Buré, asupra asemănării între cele două revoluţiuni şi asupra bonapartismului rural al uneia şi alteia, rămâne „chestia gravă“ pe care a ridicat-o directorul ziarului „Ordre“ şi pe care am ridicat-o şi noi. O rusie necomunistă „nu va fi mai primejdioasă pentru noi“? Nu va cere şi dânsa revizuirea hotarelor? ŞOVINISM INCENDIAR Nu încape nici o îndoială că va cere aceasta şi multe altele pe deasupra. Dacă ar fi ca vechile clase guvernamentale să revie vreodată în Rusia, ele n’ar reintra acolo ca într’un salon. Ar avea greutăţi imense de învins. Cu ce le-ar birui? înainte de toate ar avea nevoe de o ideologie cu care să se înfăţişeze masselor. Ar lua-o bine înţeles pe aceea care e azi la îndemâna tuturor (n’ar avea alta) şi care este ideologia naţionalistă. Am avea atunci pe o scară uriaşă — pe talia Rusiei — o cultură de şovinism moscovit, care ar speria lumea. Am auzi vorbindu-se la Petrograd şi la Moscova de Rusia care trebue întregită în hotarele ei dela 1914, aşa cum nu încetăm să auzim vorbindu-se la Budapesta de necesitatea de a se repune Ungaria în posesiunea frontierelor pe cari le-a avut In acel an. Prevederile acestea nu sunt speculaţiuni deşarte. Nu avem de cât să ne gândim la ceeace s’ar petrece în Ungaria şi la atitudinea naţionaliştilor ca să înţelegem de acum care ar fi starea de lucruri într’o Rusie revenită la patriotism naţionalist. Horthy-11 şi Bethlen-11 din Moscova n’ar avea de oferit Rusiei altceva decât un naţionalism disperat şi un şovinism incendiar. D. Buré, care este un anticomunist activ, a priceput aceasta şi, după cum s’a văzut, îl sfătueşte îngrijat,pe d. Briand, să cugete asupra acestei probleme. D. Briand va fi cugetând poate in direcţia aceasta, dar chestia nefiind actuală, nu e probabil că-l frământă mult. Şi noi n’am făcut altceva, în cele de sus, decât să discutăm o simplă ipoteză. S’a văzut că d. Burea are în această privință aceiași părere. Faptul merită să fie înregistrat. I. Inaugurarea conferiniţei balcanice a presei SOFIA, 2 (Radar). — Azi au fost inaugurate la Sofia, lucrările conferinţei balcanice a presei. Conferinţa este prezidată de d. Clarnet, delegatul român. Secțiunea bulgară este reprezentată prin d-nii Siliănoff, Kazassoff, Neikoff. Iugoslavia este reprezentată prin d. Angelkovici și ca observator d. Komsevici. Turcia, este reprezentată prin Zeki Messoud Reg, iar Grecia prin d. Papadopouloff, ca observator. Delegatul Albaniei, d. Bubani, este așteptat să sosească astăseară la Sofia. Relativ la lucrările de azi ale conferinţei, s’a dat presei următorul comunicat: „întruniţi la Sofia, în conformitate cu procesul verbal semnat la Atena, care constituie baza acţiunea presei balcanice, în favoarea apropierei popoarelor balcanice, delegaţii presei balcanice au început lucrările conferinţei din Sofia. „Ordinea de zi prevede adoptarea Statutelor asociaţiei prin care se prevede înfiinţarea de secţiuni naţionale in Capitalele balcanice. „Delegaţii bulgari au fost desemnaţi de secţiunea naţională înfiinţată la Sofia. După adoptarea statutelor, ele vor fi ratificate la Stambei, în decursul Adunarei asociaţiei, ce se va ţine imediat dupâ înfiinţarea tuturor secţiunilor naţionale.” Organizarea congresului funcţionarilor publici Dezideratele funcţionarilor.Congresul corpului didactic s’a amânat In vederea noului congres al funcţionarilor publici, consiliul general al Federaţiei, s’a întrunit din nou Luni seara, având de discutat organizarea congresului? D. Brădişteanu a arătat că dezideratele exprimate prin moţiunea votată în trecutele desbateri, au rămas fără rezultat. Estevorba acum de suspendarea statutului, de suprimarea unor funcţionari de carieră, noui impozite, etc. Legea cumulului nu este destul de aspră iar la art. 7 şi 8 lasă deschise portul pentru diurne, jetoane de prezenţă şi gratificaţii, care merg până la salariu pe un an. Analizând această lege, d. Brădişteanu propune să se ceară suprimarea acestor două articole, funcţionarii fiind obligaţi la toate îndatoririle legale, fără nici un adaus la săli. ANGHELESCU c. f. r. arată că dacă s'ar fi aplicat soluţiile propuse în trecutul congres, s’ar fi obţinut cu prisosinţă echilibrarea bugetului. Oratorul propune să se delege o comisiune oficială care să discute cu reprezentanţii Federaţiei toate punctle din moţiunea ei. Atunci nu va mai fi nevoie de sacrificarea salariaţilor de carieră. D. SAVOPOL protestează contra clienţilor politici, cărora li se dau slujba în dauna salariaţilor de carieră. Guvernul nu ţine seamă de drepturile câştigate şi taie fără nici un criteriu in capitolele de personal. Cere să -i scoată din slujbe pe toţi acei numiţi ilegal ca specialişti şi consilieri tehnici, pe toţi sinecuriştii, angajaţi cu contracte, directorii de cabinet, diurniştii, etc. Să înceteze licenţierile la c. f. r. Au mai luat cuvântul aiţi câţiva oratori, apoi s’a redactat manifestul ce va fi adresat salariaţilor cu ocazia congresului CONGRESUL CORPULUI DIDACTIC A FOST AMANAT Pentru zilele de 6 şi 7 Decembrie era convocat congresul Federaţiei corpului didactic. O delegaţie a profesorimii, formată din d-nii Dragomir Hurmuzescu, Forţu şi Toni s’a prezentat în audienţă la suveran, arătându-i starea precară a şcoalei şi a dascălilor Regele a făcut promisiuni liniştitoare, spunând intre altele că, în nici un caz nu vor fi reduse salariile corpului didactic apoi a cerut delegaţiei să amâne congresul. Consiliul Federaţiei ţinând seama de dorinţa regelui, a contramandat convocarea de Duminică, iar pe de altă parte a decis să ducă mai departe lupta pentru drepturile profesorilor întrunirea comitetului central al Federaţiei funcţionarilor particulari Comitetul central al Federaţiei funcţionarilor particulari s-a întrunit Duminică dimineaţa la sediul din bulev. Carol sub preşidenţia d-lui Lotar Rădăceanu şi a votat o serie de rezoluţii în legătură cu problema șomajului, a concedierilor și a reducerilor de salarii. Pagina 3-a FEMEIA MODERNÂ $1 IUBIREA Conferinţa d-lui Maurice Bedel, la Ateneu In epoca In cars se vorbeşte grozav de mult despre pace şi dezarmare, când se aşteaptă cel puţin un armistiţiu al popoarelor în armonia superioară a civilizaţiei, curiozitsirea creatoare se îndreaptă spre un străvechi câmp de luptă, dornică să vadă ruine trecute, măceluri actuale, strategii viitoare sau tratative de pace pline de intenţii generoase. Câmpul acesta de luptă se întinde vast peste univers, însemnând deodată cauză şi efect, scop şi mijloc, notă şi simfonie, în toate gamele cunoscute şi cu tonalităţi deopotrivă sumbre sau îngereşti. Aici s’au luptat cândva Faust şi Margareta, Dana Sol şi Hernani, Brigitte şi Octave, pentru a aminti numai două-trei celebrităţi ale inimii, din ultimii secoli. Dar in acelaş câmp uriaş de patimă, de bucurie, de linişte şi plâns au înflorit odată zeiţe, sclave, fiice de rege barbar, semizei şi poeţi întrebătoare şi stranie în dorul ei de a şti, îndemnată poate de Freud — acest genial demon al iscodirii in umbre încă nevăzute,—generaţia pigonilor contimporani s’a îndreptat spre armele inimii şi văzând atâta vărsare da sânge In urmă, atâtea splendide ruine pe care apusul lăsase o sărutare împurpurată de pasiune şi moarte, a cerut învinsă pacea. Peste suflete s’a coborât atunci liniştea, apoi odihna s’a împletit din fire lungi şi invizibile de vise. Intr’o zi însă când forţele s’au roit după o reţetă magică a faptelor şi a vremii, tranşeele iubirii — luând locul altora pe pământ, fier şi sânge — au simţit alte generaţii, vibrând de alte sentimente. Intre două clipe se prăbuşise undeva o lume, pierdută poate în recele etern interstelar. Aici, la noi, trăiau acum Fred, Jak, John, Jim, lângă Sidy, Mab Violett şi Lulu. * Pe timpurile acestea, d. Maurice Bedel, elegantul şi spiritualul premiu Goncourt pe 1927 — nu se ştie cine e mai celebru : Bedel sau Goncourtul din 1927, atât au ajuns de celebri amândoi ! — a plecat din Paris să ne vorbească la Ateneu, despre femeia modernă şi iubire. Conferinţa a rostit-o aseară, pentru o sală elegantă, ca o seră coborâtă în recentul miile parfum, pregătit de toate elegantele, separat, pentru un efect de simfonie adorată. A început — discret — cu un pretext oarecare, o telegramă, o prietenă modernă care nu cunoştea iubirea şi încercând-o a preferat sportul, cu centenarul romantismului, pentru a se înrola apoi deghizat poate, în bătălia de pe câmpul dragostei. Se înţelege că toate notele care au servit de preludiu încercării noastre de comprimare a ideilor din conferinţă, aparţin tot d-lui Bedel. D-sa ne-a condus prin istoria patetică a iubirii până la armistiţiul actual Dar ce interesează în primul rând, este tocmai argumentele pe care le aduce premiul Goncourt pe 1927 pentru a constata armistiţiul sentimental dintre sexe şi perspectivele de pace şi dezarmare generală. Astăzi, spune d. Bedelamanţii nu mai sunt în marea luptăa cuceririi etern reînnoită, nu se mai sfâşie sufleteşte nici nu se mai flagelează epuizaţi de felina insistentă a pasiunilor tragice, cum făceau coii îndăgostiţi ai omanelor şi poemelor romantice. Cel mult, cunoştinţe intime de pe plaja sau de pe courtul de tenis, Jim şi Mab sunt camarazi. Evoluată în timp, trecută prin atâtea jertfe, iubirea şi-a diluat farmecele omorîtoare în prietenia sportivă şi egală a sexelor. Amanţii camarazi au lichidat zestrea războinică dintre bărbat şi femeie. Astăzi, aceste două vietăţi se împacă aproape de minune, într’o camaraderie al cărei şampionat aparţine, cum crede d. Bedel, femeii. Parvenită la dominarea sufletească — pentru că se simte mult mai liberă şi legeră în mişcări, femeia a întins tovarăşului ei de viaţă o mână fermă, s’a apropiat cu gesturi bărbăteşti şi directe, a privit îndrăzneţ, iar conflictul sexelor, pe planuri moderne, a devenit un armistiţiu admirabil, reconfortat dar — poate — apoetic. D. Maurice Bedel a pus toată sarea galică şi eleganţa unui conferenţiar încercat pentru amuzamentul ales al publicului şi a izbutit o catiserie minunată. „Camarazii" sentimentali din fotolii, au aplaudat cu satisfacţie. H. R. MAURICE BEDEL Rezultatul matchului de box Camera-Paulino BARCELONA 2 (Rador). — Matchul disputat de boxerul Camera contra boxerului Paulino, a fost câştigat de Camera, in rândul al zecelea. Victoria la puncte a lui Camera, este desăvârşită. La acest match, Paulino încasează lbO.OOO de pesetas şi Camera 105.000 pesetas. Rețetele totale sunt de 700.000 pesetas. Presa engleză şi situaţia din Rusia LONDRA, 2 (Rador). —, Ziarul „Morning Post“ apărut în ziua de Decembrie, publica o lungă corespondenţă din Paris, privitoare la situaţia din Rusia sovietică şi pregătirile serioase făcute în Rusia în vederea unui eventual război. Ziarul acordă o deosebită importanţă expunerii, ea fiind făcuta de o mare personalitate rusă. „Sunt două căi, pe cari Rusia sovietică poate apuca, pentru a ieşi din impasul actual, zice autorul declaraţiilor. „Ori războiul în afară, ore revoluţia la Kremlin. „Armata roşie este compusă din trei categorii. Comanda superioară este formată din generali din vechea armată imperială. Ofiţerii inferiori, cari in general sunt feciori de ţărani bogaţi, aşa zişii kulaki. Vin apoi soldaţii cari sunt ţărani şi cari pot fi uşor înflăcăraţi prin propaganda sovietică. Burghezia nu poate face parte din armata sovietică. Generalii sunt aventurieri ambiţioşi, dorind a juca roluri de Napoleon. Ofiţerii inferiori ambiţioşi, cred războiul singurul mijloc prin care se pot releva." Autorul declaraţiilor, insistă asupra înzestrării armatei roşii, cu mijloace tehnice de luptă, furnizate de Germania. Aproape toată lumea în Germania crede că un război stârnit de Rusia, va fi numai spre folosul Germaniei. ★ Ziarul comentează în articolul de fond, aceste grave declaraţii, deşi nu crede că un război rus ar putea fi deslănţuit într’un viitor apropiat CALVARUL unei FEMEI (PE DRUMUL DURERILOR) 15) de SÁNDOR KÉMÉRI In românește de B. MADELEINE, ^ De mult trebue să fi trecut ora prânzului. Capul îmi vâjâia de inaniţie. Aşteptam... aşteptam zadarnic ore nesfârşite... Mă apucă teama că bolnavă și extenuată cum eram de atâtea oboseli din ce în ce mai crescânde, nu voi mai avea puterea să pălmuesc pe călăii mei cu adevărul țâşnit din sufletul meu revoltat. Pe seară, un poliţist veni să mă anunţe că domnul căpir-Iuan n’avea vreme să se ocupe de mine, să „mă moae acum“. Mă voiu muia eu singură, cu încetul. Până una alta, mă va conduce în Calea Margareta, unde urma să-mi aştept rândul. Nu încercai să protestez, ştiind prea bine că nici împotrivirea, nici dorinţa de a obţine satisfacţia legitimă, nici adevărul cel mai curat nu va avea vreun efect. Nu-mi rămânea decât să mă supun orbeşte. Aş fi preferat de o mie de ori moartea... Eşti în urma lui cu capul plecat. Habar n’aveam unde mă ducea. La un comisariat de instrucţie? la carceră? la închisoare? la un post de poliţie? Nu ştiam nimic. Şi de altfel toate numele acestea atât de necunoscute, atât de noui pentru mine se încurcau în mintea mea. Un singur lucru era limpede: nevinovată cum eram aveam să îndur alte chinuri nemeritate. Ce fel? ce vor face cu mine?... Creerul meu rătăcit nici nu încerca măcar să dibuiascăi. Mă simțiam învinsă și lăsată în voia soartei mele. Din nou fui urcată în tramvae cari mă zguduiau, printre străinii indiferenţi de cari mă simţeam departe. Traversam podul Margareta. Dunărea par’că se înfiora de un râs enigmatic, ca cineva care ştie multe. Cerui apelor albastre să ducă gândul meu către acela care mă aştepta pe malurile Vienei torturat de nelinişte. Intr’un zgomot asurzitor, tramvaiul pornit în goană mare trece prin strada Zarda. Gândurile mi se îndreaptă spre căminul distrus... Ce frumos şi ce cald fusese şi ce vremuri de pace fericită trăisem acolo!... Coborîrăm în faţa vechiului spital Sfântul Ion. Nepomucena, sfântul ascet, părea că mă priveşte cu compătimire. Parcă inima mi se mai linişti. înaintai cu speranţa, adunând ultimele-mi puteri să ajung până la poartă. Mâna dreaptă a poliţistului căzu pe braţul meu. îmi arătă clădirea din faţă, o închisoare militară. — Acolo mergem. Aruncai o privire de dojana chipului slab, aspru şi trist al sfântului sculptat. II certam că nu făcuse un miracol să mă scape. *** Intrarăm prin poarta, între sentinele înarmate. Poliţistul mă duse într’o cancelarie la etaj. Văzui atunci că ținea în mână un pachet voluminos cu hârţoage, hârtiile mele atât de puţin compromiţătoare. Din biroul acela ne uimiseră într’altul. De acolo trebuirăm să ne întoarcem la primul, ca să se dea destinaţia hârtiilor. Umblam de colo-colo. Nu mai ştiam de unde să iau putere pentru atâţia paşi inutili. Abia de mă mai ţinea un singur picior! Pe celălalt îl trăgeam mort. In cele din urmă, puserăm pachetul pe masa unui sergent. Coborârăm într’un birou la parter. Poliţistul mă predete funcţionarilor prezenţi şi plecă. Viziunea poftei zăbrelite, în dosul căreia se căsca întunericul, dansa înaintea ochilor mei. Avea să mă închidă acolo. Nu se poate!... Picioarele mi se muiară şi aş fi căzut dacă un bărbat cu sentimente omeneşti, nu-mi oferea un scaun. Mă aşezai. Oamenii şi lucrurile se amestecară. Avui senzaţia că sunt la mine, în vraiştea locuinţei mele invadate... Uşile se deschid neîncetat cu un zgomot care-mi exasperează nervii. Soldaţi şi civili circulă mereu. Lanţuri zăngănesc lugubru. La una din mese un tânăr palid cu părul castaniu, părea să mă considere cu compătimire. De mai multe ori surprinsei privirea lui înduioşată care se ferea de a mea de îndată ce, atrasă către dânsul, se îndrepta într'acolo. Judecând după chipiurile sălbatece cari mă înconjurau, trebuia să te fereşti acolo să exteriorizezi milă şi bunăvoinţă. Mă silii să-mi adun energia. Uneori simţiam şi înţelegeam totul cu o claritate desăvârşită, alteori febra mă învingea, izolându-mi vederea de realităţi, îndreptându-mi-o spre viziuni interioare. Tânărul palid cu părul castaniu mă privise iar, simţiam bine asta. Pe urmă trăsăturile lui se şterseră, chipul i se lungi, deşteptându-mi în amintire pe acela al Sfântului Ion, cu care semăna din ce în ce mai mult, până ce devenea însuşi Sfântul Ion coborît de pe soclul său de piatră. I se făcuse aşadar milă de mine... Inima sfinţilor este plină de îndurare. Şi iată-l şi pe Sân-Petru cu legătura de chei şi cu barba încâlcită. O fi greva bărbierior în împărăţia cerurilor — gândul acesta îmi trecea ca un fulger. Şi rămăsei năucă în faţa bărbei încâlcite. Pare-se că exista un conflict în privinţa persoanei mele între Sfântul Petru şi Sfântul Ion, pentru că acesta din urmă închisese pe comunişti de o parte, iar separat pe cei ce insultaseră armata şi erau membrii comitetului internaţional de spionaj. Nu pricepui prea bine desbaterea din cauza mulţimilor de termeni ce-mi erau necunoscuţi. Dar cu desăvârşre ruşinată că aceşti mari sfinţi intraseră în controversă din pricina mea, îmi vârâi capul între umeri. Şi mă lăsai în voia înţeleptelor lor aprecieri. Eram cu totul amorţită. — Unde eşti născută şi în ce an? Glasul gros al unui sergent mă sgâlţâi atât de tare încât îmi revenii. Totuşi, fără a aştepta răspunsul meu, el schimbă gândul şi mă trimise la altă masă, unde un domn în civil făcea însemnările necesare. Sergentul plecă. Plecară şi alţii. Intră altă serie de noui sosiţi. Afară, în coridor, se auzi un zăngănit de arme, tropăit de paşi milităreşti. Nu ştiam că este schimbul gărzii care mai târziu avea să mă cutremure cu drept cuvânt. Domnul în civil reluă interogatoriul. — Care e limba dv. maternă?... Câte limbi vorbiţi? Pentru a răspunde, ridicai privirea şi văzui că domnul care mă întreba era tânărul palid cu părul castaniu, care-mi oferise un scaun şi a cărui privire se oprise de câteva ori cu blândeţe asupra mea. Aceasta îmi dădu puţin curaj. Mă îndreptai pe scaun într’o poziţie mai comodă. Nu mai tremuram. Mă simţiam în faţa unei fiinţe omeneşti. Intre întrebări îmi vorbi pe şoptite, ochind cu teamă în jurul său. îmi spuse că-mi cunoştea scrierile şi că nu putea înţelege cum de ajunsesem în locul acesta de groază. Îmi spuse, înduioşat, că m’ar ajuta cu dragă inimă, dar că, pentru moment, îi este peste putinţă. Totuşi, nu trebuia să disper, pentru ca mai târziu, poate că peste câteva zile, când nu va mai risca să deştepte atenţia cuiva, îmi va veni în ajutor în trista mea situaţie. Şi, cu glas tare, urmă să-mi pună întrebările prescrise: — Care este profesia d-tale?... Coala se umpluse. Isprăvise cu întrebările; n’aveam cum să mai vorbim. De acolo trebuii să mă prezint la altă masă, înaintea sergentului, ca să predau obiectele mele de valoare și acelea interzise de a fi păstrate în celulă. Depusei aşadar banii, un creion şi alte câteva obiecte mărunte. îmi cerură şi acele de cap. Fiindcă erau de os, îmi îngăduiră să le păstrez. Cu greu obţinui să mi se lase borgneta, clasată printre obiectele de valoare, fiind montată în aur. Atâta pagubă dacă mi-o fura-o ceilalţi prizonieri, declară sergentul. In ce mediu aveam să intru?... mă întrebai cutremurându-mă. Mă buzunăriră. Inspectară conţinutul poşetei: o batistă, o oglinjioară. Credeam că nu se mai termină. Şi după ce isprăviră şi cu asta, trebuii să mai aştept nu ştiu ce. îmi sprijinii capul de zidul văruit şi aşteptai. Sau mai bine zis nu mai aşteptai nimic. Braţele îmi căzură pe genunchi. Febra, în creştere, mă învinse din nou. Sala se goli încetul cu încetul. Şi tânărul meu protector plecă. Nu mai rămăseseră acolo decât câţiva soldaţi, plictisiţi, căscând a somn. Nu se interesau de mine, având desigur fiecare grijile sale, încetai de a gândi. Totul îmi deveni indiferent. Liniştea şi praful se aşternură în sală. Avui senzaţia că voi adormi acolo pe veci, dacă nimic nu vine să mă trezească din amorţeală. Toate fibrele, din capul îndurerat, până în tălpi, îmi erau înţepenite. — S’a făcut. Puteţi s’o duceţi de aici. Şi arătă spre mine cu degetul lui gros. Tresării, ca muşcată de o fiară, şi mă îndreptai spre uşe, fără a şti nici pe cine urmam, nici unde mă duceau. In coridor ne oprirăm în faţa unei porţi înalte de fier, atât de tristă, atât de sumbră... Adineauri trecând pe dinaintea ei, mă înfiorasem de groază... Oare vor cu adevărat să mă închidă aici, după zăbrelele astea groase de fier, care mă vor desparte de tot ce fusese viața mea?... Cheia scârțâi și gemu în broască, înfiorându-mă... Poarta de aramă, mai lugubră decât un coşciug, nu vru să se deschidă. Nu vru să cedeze spre a ml primi pe mine, atât de sdrobita, atât de nenorocită. Răcnea sub pumnul greu ca şi când toţi cei ce mă iubeau ar fi strigat prin mii de voci, din toate părţile: Nu, nu, n’o închideţi acolo! Totuşi, fui înghiontită înăuntru. Groaza mă ţintuise locului. N’aşi fi putut intra acolo dn propria-mi voinţă. Şi poarta grea a închisorii scârţăi şi se închise în urma mea. In coridor, înconjurată de gardieni înarmaţi cu puşti şi cu baionete, mă târîi spre celule,simţind încă în urechi ecoul scârţâitului sinistru. De aici nu mai există scăpare, după cum nu mai ieşi din sicriul peste care s’a aruncat ultima lopată de ţărână... încă o uşe se deschise, pe urmă se închise în urma mea. {Va urma)