Adevěrul, decembrie 1930 (Anul 43, nr. 14400-14420)

1930-12-04 / nr. 14400

t * X Joi 4 Decembrie 1930 AUDIENŢELE D-LUI AVERESCU LA REGE Mareşalul Averescu renunţă la guvernul de partid.­Reintrarea in Parlament Se pare că audienţa d-lui mareşal Averescu la rege a fost de o impor­­­­raţă puţin obişnuită, discutându­­se evenimentele de seamă la ordi­nea zilei. Aceasta se deduce din faptul că audienţa a durat două ore, iar după aceia mareşalul s'a dus la d-sa a­­casă şi n’a mai primit pe nimeni, — contrar obiceiului. Chiar d. Goga nu l’a putut vedea decât a doua zi dimineaţa, când au avut Împreună o conferinţit de mai multe * In cercurile averescane se spune că şeful partidului a ieşit bine dis­pus de la palat, dar că pentru partid nu este nici un motiv de satisfacţie. In adevăr, regele ar fi făcut tot po­­sibilul pentru a câştiga sprijinul mareşalului, acordându-i chiar unele concesiuni. Dar d. Averescu ar fi fă­­cut deasemeni concesiuni, intre al­tele renunţând la principiul guver­nului de partid. Cu alte cuvinte rezultă că dacă ar fi însărcinat să formeze guvernul, d. mareşal ar trebui să accepte şi co­­­laborări.____ Se pare că s’a mai discutat in a­ceastă audienţă şi reintrarea averes­­canilor în parlament. Ca urmare a acestor discuţiuni este probabil că averespanii vor reintra in parla­ment, dar numai la Cameră şi nu­mai pentru timpul când se va dis­cuta bugetul. Ei nu vor lua cuvân­tul, mărginindu-se numai la cetirea unei declaraţii. In cercurile politice, chestiunea a­­ceasta este viu comentată. In comunicatul guvernului se vor­­beşte despre „colaborarea, tuturor partidelor şi a oamenilor de bine“ iar mai departe se spune că „guver­nul urmăreşte colaborarea tuturor cu respectarea sinceră a principiilor constituţionale“. Cum acest comunicat n’a fost a­­probat de rege decât după a treia audienţă a d-lui Mironescu, care a avut loc după audienţa d-lui Avereas­cu, se interpretează că regele şi gu­vernul au vrut să dea o nouă satis­­facţie şefului partidului poporului, supărat de unele atacuri ce i s’au adus de guvernamentali după ape­­lul regelui. _____ * Procurorul general din Galaţi ultragiat de un student Un nou grup de studenţi congre­­sişti au venit eri dela Brăila la Ga­laţi unde s’au dedat la tulburări. Cizer Eugen, Merişan Aurelian şi Diaconescu împreună cu alţi doi ca­re n’au fost identificaţi, au pornit să colinde străzile, prezentându-se pe la diferite instituţii publice şi în­cercând să plaseze ziare antisemite cum şi buletinul anti-judeo-masonic. După amiazi au ajuns şi la pala­tul de justiţie, unde au intrat chiar în cabinetul procurorului general Macri, oferindu-i „Acţiunea Română” cu 5 lei bucata. Procurorul general foarte surprins de îndrăzneala vânzătorului care nici nu bătuse la uşe, i-a făcut ob­servaţie. Studentul Cizer a făcut un gest sfidător şi a ieşit din cabinet fără să mai spui bună ziua. D. Macri a trimis atunci să-l che­me înapoi, dar Cizer s’a prezentat şi mai puţin cuviincios decât prima dată, cu ţigara aprinsă şi cu şapca în cap. La observaţia d-lui procuror Macri, vânzătorul a răspuns agresiv. D. procuror Macri a trimis atunci pe Cizer în judecata micului par­chet pentru ultragiu. Procesul a avut loc imediat. Cizer a recunoscut învi­nuirile ce i se aduceau, iar ceilalţi doi studenţi, chemaţi ca martori, au depus deasemeni defavorabil studen­tului. D. judecător TRENŢEA, care pre­zida şedinţa, a spus: Acţiunea dv. este simpatizată din punct de vedere naţional, dar puteţi să vă compor­taţi mai politicos cu d. procuror ge­neral. In cele din urmă Cizer a fost con­damnat la o mie de lei amendă, în folosul statului. DESBATERILE CONGRESULUI LA BRĂILA La Brăila desbaterile congresului au continuat în cursul zilei de eri. Horia Butculescu a făcut un ra­port asupra îndrumării opiniei pu­blice româneşti, vorbind despre ro­lul presei în această îndrumare apoi a combătut acţiunea pacifistă a in­stitutului internaţional de cooperare de la Geneva. Deasemeni a atacat or­ganizaţia francmasonă. Pe la ora 10 seara un grup de stu­­denți au făcut o manifestaţie anti­semită pe străzile din centrul ora­şului. S’au spart geamurile maga­zinelor Balon, Moritz cel Bun, apoi la d-rul Leon etc. UN ACCIDENT GRAV In drumul dela Brăila la Galaţi, vaporul­ „Giurgiu” cu care veneau studenţii a suferit un grav accident. In loc de 150 persoane s’au îmbarcat vreo 100. Din această cauză ajun­gând la îmbucătura Siretului, vasul s’a aplecat intr’o parte şi apa a în­ceput să intre pe geamuri în cabine. Imediat s’a dat alarma iar din Galaţi au plecat două remorchere ca să salveze pasagerii. Totuşi nu s'a putut face transbordarea încât v­asul şi-a continuat drumul fiind numai escortat de cele două remorchere. Vaporul a putut atinge cu bine in port. ALTE DEVASTĂRI LA GALAŢI GALAŢI, 3. — Serviciul C. F. R. punând la dispoziţia studenţilor con­­gresişti vapoarele sale de cursă în mod gratuit, astăzi la ora 10 jumă­tate au sosit in oraşul nostru un nou grup de vreo două sute de studenţi. Debarcând în port, studenţii au pornit să colinde străzile oraşului vociferând şi huiduind populaţia e­­vreiască. Negustorii evrei, neştiind ce proporţie vor lua lucrurile, au tras obloanele. Pe str. Braşoveni, studenţii s’au oprit în faţa restaurantului evreesc „Pui de Lup” pe care era scris cu­vântul cuşer şi au cerut patronului să dea firma jos. Văzând că acesta întârzie, un grup de vreo 20 de inşi au intrat Înăuntru, l’au luat la bă­taie, apoi au dat jos firma care nu le plăcea. Un comisar după ce a asistat la toată scenei, s’a mulţumit să roage frumos pe agresori să iasă din pră­vălie. Studenţii au mai făcut o manifes­taţie ostilă in piaţa Regală, devas­tând câteva tutungerii. Poliţia n’a intervenit. Un nou asasinat politic la Sofia La Sofia s’a săvârşit ori un nou asasinat politic: a fost ucis în pra­gul casei sale, Naum Tomalevski, succesorul lui Protogeroff la con­ducerea comitetului revoluţionar macedonean. S’au tras asupra lui două focuri de vuşcă dintre care unul l-a lo­vit în cap iar al doilea în inimă. Victima a murit imediat. Cavasul (paznicul personal) al deputatului Kuliser care se afla acolo, s’a luat pe urma asasinilor. In adevăr ucigaşii au putut fi prinşi. Unul se numeşte Vladimir Gheorghief iar al doilea Andrei Manof Dimitrof, ambii din Mace­donia Iugoslavă. Ei au declarat că au ucis pe Tomalevski din ordinul comitetului revoluţionar prezidat de Mihailov. Asasinii s’au introdus într’o casă vecină cu a lui Tomalevski şi au tras cu arma pe geam. Petco Petcof, telefonist la prefectura de poliţie, proprietarul acestei case a fost arestat și el împreună cu so­ția lui. ADEVĂRUL Este posibil un Bonaparte rus? . 1­­­ 1 ———■—w—» ■ Dacă Rusia ar deveni naţionalistă.-Părerea d-Sisi Sure — Dela corespondentul nostru dîn Paris — V’am trimis un articol în care, re­flectând asupra situaţiei ce s’ar crea României în ipoteza unei transformări a Rusiei comuniste în­­tr’una burghezo-naţionalistă, am a­­juns la încheierea că evenimentul nu ar avea nimic îmbucurător în sine. In numărul de la 27 Noembrie al ziarului său, d. Buré discută a­­ceeaşi chestie şi ajunge la aceleaşi concluziuni ca şi noi. Directorul ziarului „Ordre“ plea­că de la o afirmare a unuia din re­dactorii săi, d. S. de Givet, care, cu o zi înainte, scrisese —în legătură cu zvonurile asupra evenimentelor din Moscova, — că nu crede în a­­pariția unui Bonaparte. D. Buré are o altă opinie. După dânsul, venirea unui Bonaparte rus, adică a unui general a cărui misiune ar fi răsturnarea dictaturii proletariatului şi consolidarea pro­prietăţii private a ţăranilor, este un fapt ce va trebui neapărat să se producă. D. Buré este convins că există asemănare între marea re­voluţie franceză şi cea rusă. Cum cea dintâi s’a sfârşit cu lovitura de stat a lui Bonaparte, care, atât ca prim consul, cât şi ca împărat, a garantat ţăranilor francezi pămân­turile feudale pe cari şi le însuşi­seră în primii ani ai revoluţiei, d. Buré prezice acelaş proces pentru cea sovietică. D. de Givet întrebase dacă, în cazul când armata roşie n’ar mai sprijini pe bolşevici, „vechiul im­periu al ţarilor ar reveni repede la un regim normal şi la unitatea sa“, şi a răspuns : „Lucrul nu este probabil. Ar urma fără îndoială o perioadă ex­trem de tulbure din care ar răsări nuclee de ordine, în jurul cărora s’ar cristaliza, încetul cu încetul, o nouă ordine de lucruri. Cât des­pre un Bonaparte rus care să în­drepte deodată întreaga situaţie din Rusia — idee care s’a format în unele capete occidentale — nici nu trebue să ne gândim la aceasta“. O CHESTIUNE GRAVA D. Buré scrie, în replică, urmă­toarele : „Mi se întâmplă să nu fiu de a­­cord cu amicul şi colaboratorul meu S. de Givet. Acesta a spus în „L’Ordre“ de eri că un Bonaparte rus nu poate­­ conceput. împreună cu cei mai buni observatori aî re­voluţiei, mă înscriu în fals în contra acestei alegaţiuni „... există desigur o analogie în­tre Revoluţia franceză şi Revoluţia rusească, dar ştiu de ce S. de Gi­vet stărue în a o tăgădui. Dorinţele personale se iau uşor drept reali­tăţi şi d. Givet, bun patriot, îşi zice că Polonia şi România, aliatele noa­stre, n’ar avea de ce să se mai tea­mă de Rusia, dacă aceasta din urmă ar fi incapabilă „să revie re­pede la unitatea sa, la un regim normal". „Aci se pune într’adevăr o ches­tiune gravă. După ce-şi va fi scutu­rat jugul, Rusia nu va fi oare încă şi mai primejdioasă pentru noi? E evident că nu va accepta tratatul de la Versailles şi că va cere schim­barea hotarelor sale. Aristide Briand a trebuit să ţină seama de această eventualitate. Americanii şi Germanii lucrează în Rusia, noi nu!" Lăsând la o parte deosebirea de vederi între d. Givet şi d. Buré, a­­supra asemănării între cele două revoluţiuni şi asupra bonapartis­­mului rural al uneia şi alteia, ră­mâne „chestia gravă“ pe care a ri­dicat-o directorul ziarului „Ordre“ şi pe care am ridicat-o şi noi. O r­usie necomunistă „nu va fi mai primejdioasă pentru noi“? Nu va cere şi dânsa revizuirea hotarelor? ŞOVINISM INCENDIAR Nu încape nici o îndoială că va cere aceasta şi multe altele pe dea­supra. Dacă ar fi ca vechile clase gu­vernamentale să revie vreodată în Rusia, ele n’ar reintra acolo ca în­­tr’un salon. Ar avea greutăţi imense de învins. Cu ce le-ar birui? înainte de toate ar avea nevoe de o ideologie cu care să se înfăţişeze masselor. Ar lua-o bine înţeles pe aceea care e azi la îndemâna tuturor (n’ar a­­vea alta) şi care este ideologia na­ţionalistă. Am avea atunci pe o scară uriaşă — pe talia Rusiei — o cultură de şovinism moscovit, care ar speria lumea. Am auzi vor­­bindu-se la Petrograd şi la Mos­cova de Rusia care trebue întregită în hotarele ei dela 1914, aşa cum nu încetăm să auzim vorbindu-se la Budapesta de necesitatea de a se repune Ungaria în posesiunea fron­tierelor pe cari le-a avut In acel an. Prevederile acestea nu sunt spe­culaţiuni deşarte. Nu avem de cât să ne gândim la ceeace s’ar petrece în Ungaria şi la atitudinea naţiona­liştilor ca să înţelegem de acum care ar fi starea de lucruri într’o Rusie revenită la patriotism­ naţio­­nalist. Horthy-11 şi Bethlen-11 din Moscova n’ar avea de oferit Ru­siei altceva decât un naţionalism disperat şi un şovinism incendiar. D. Buré, care este un anticomu­nist activ, a priceput aceasta şi, după cum s’a văzut, îl sfătueşte în­­grijat,pe d. Briand, să cugete asu­pra acestei probleme. D. Briand va fi cugetând poate in direcţia aceasta, dar chestia ne­­fiind actuală, nu e probabil că-l fră­mântă mult. Şi noi n’am făcut alt­ceva, în cele de sus, decât să dis­cutăm o simplă ipoteză. S’a văzut că d. Burea are în această privință aceiași părere. Faptul merită să fie înregistrat. I. Inaugurarea conferini­ţei balcanice a presei SOFIA, 2 (Radar). — Azi au fost inaugurate la Sofia, lucrările confe­rinţei balcanice a presei. Conferinţa este prezidată de d. Clarnet, delegatul român. Secțiunea bulgară este reprezen­tată prin d-nii Siliănoff, Kazassoff, Neikoff. Iugoslavia este reprezen­tată prin d. Angelkovici și ca ob­servator d. Kom­­sevici. Turcia, este reprezentată prin Zeki Messoud Reg, iar Grecia prin d. Papadopouloff, ca observator. Delegatul Albaniei, d. Bubani, este așteptat să sosească astăseară la So­fia. Relativ la lucrările de azi ale con­ferinţei, s’a dat presei următorul comunicat: „întruniţi la Sofia, în conformita­­te cu procesul verbal semnat la A­­tena, care constituie baza acţiunea presei balcanice, în favoarea apro­pierei popoarelor balcanice, delega­ţii presei balcanice au început lu­crările conferinţei din Sofia. „Ordinea de zi prevede adoptarea Statutelor asociaţiei prin care se pre­vede înfiinţarea de secţiuni naţiona­le in Capitalele balcanice. „Delegaţii bulgari au fost desem­naţi de secţiunea naţională înfiinţa­tă la Sofia. După adoptarea statute­lor, ele vor fi ratificate la Stambei, în decursul Adunarei asociaţiei, ce se va ţine imediat dupâ înfiinţarea tuturor secţiunilor naţionale.” Organiz­area congresu­lui funcţionarilor publici Dezideratele funcţionarilor.­Congresul cor­pului didactic s’a amânat In vederea noului congres al func­ţionarilor publici, consiliul general al Federaţiei, s’a întrunit din nou Luni seara, având de discutat orga­nizarea congresului? D. Brădişteanu a arătat că dezide­ratele exprimate prin moţiunea vo­ta­tă în trecutele desbateri, au răm­as fără rezultat. Este­­vorba acum de suspendarea statutului, de suprima­­rea unor funcţionari de carieră, noui impozite, etc. Legea cumulului nu este destul de aspră iar la art. 7 şi 8 lasă deschise portu­l pentru diurne, jetoane de prezenţă şi gratificaţii, care merg până la salariu­ pe un an. Analizând această lege, d. Brădiş­teanu propune să se ceară suprima­rea acestor două articole, funcţiona­rii fiind obligaţi la toate îndatoriri­le legale, fără nici un adaus la să­li. AN­GHELESCU c. f. r. arată că dacă s'ar fi aplicat soluţiile propuse în trecutul congres, s’ar fi obţinut cu prisosinţă echilibrarea bugetului. O­ratorul propune să se delege o com­i­siune oficială care să discute cu re­prezentanţii Federaţiei toate punct­le din moţiunea ei. Atunci nu va mai fi nevoie de sacrificarea salariaţilor de carieră. D. SAVOPOL protestează contra clienţilor politici, cărora li se dau slujba în dauna salariaţilor de ca­rieră. Guvernu­l nu ţine sea­mă de drepturile câştigate şi taie fără nici un criteriu in capitolele de perso­nal. Cere să -i scoată din slujbe pe toţi acei numiţi ilegal ca specialişti şi consilieri tehnici, pe toţi sinecuriştii, angajaţi cu contracte, directorii de cabinet, diurniştii, etc. Să înceteze licenţierile la c. f. r. Au mai luat cuvântul aiţi câţiva oratori, apoi s’a redactat manifestul ce va fi adresat salariaţilor cu oca­zia congresului CONGRESUL CORPULUI DI­DACTIC A FOST AM­AN­AT Pentru zilele de 6 şi 7 Decembrie era convocat congresul Federaţiei corpului didactic. O delegaţie a profesorimii, forma­tă din d-nii Dragomir Hurmuzescu, Forţu şi Toni s’a prezentat în audi­enţă la suveran, arătându-i starea precară a şcoalei şi a dascălilor Regele a făcut promisiuni linişti­­toare, spunând intre altele că, în nici un caz nu vor fi reduse salariile corpului didactic apoi a cerut dele­gaţiei să amâne congresul. Consiliul Federaţiei ţinând seama de dorinţa regelui, a contramandat con­vocarea de Duminică, iar pe de altă parte a decis să ducă mai departe lupta pentru drepturile profesorilor întrunirea comitetului central al Federaţiei funcţionarilor particulari Comitetul central al Federaţiei funcţionarilor particulari s-a întru­nit Duminică dimineaţa la sediul din bulev. Carol sub preşidenţia d-lui Lotar Rădăceanu şi a votat o serie de rezoluţii în legătură cu pro­blema șomajului, a concedierilor și a reducerilor de salarii. Pagina 3-a FEMEIA MODERNÂ $1 IUBIREA Conferinţa d-lui Maurice Bedel, la Ateneu In epo­ca In cars se vorbeşte grozav de mult despre pace şi dezarmare, când se aşteaptă cel puţin un ar­mistiţiu al popoarelor în armonia superioară a civilizaţiei, cu­riozitsi­­rea creatoare se îndreaptă spre un străvechi câmp de luptă, dornică să vadă ruine trecute, măceluri actua­le, strategii viitoare sau tratative de pace pline de intenţii generoase. Câmpul acesta de luptă se întin­de vast peste univers, însemnând deodată cauză şi efect, scop şi mij­loc, notă şi simfonie, în toate game­le cunoscute şi cu tonalităţi deopo­trivă sumbre sau îngereşti. Aici s’au luptat cândva Faust şi Marg­areta, Dana Sol şi Hernani, Bri­gitte şi Octave, pentru a aminti nu­mai două-trei celebrităţi ale inimii, din ultimii secoli. Dar in acelaş câmp uriaş de pati­mă, de bucurie, de linişte şi plâns au înflorit odată zeiţe, sclave, fiice de rege barbar, semizei şi poeţi întrebătoare şi stranie în dorul ei de a şti, îndemnată poate de Freud — acest genial demon al iscodirii in umbre încă nevăzute,—generaţia pigonilor contimporani s’a îndreptat spre armele inimii şi văzând atâta vărsare da sânge In urmă, atâtea splendide ruine pe care apusul lăsa­se o sărutare împurpurată de pasiu­ne şi moarte, a cerut învinsă pacea. Peste suflete s’a coborât atunci li­niştea, apoi odihna s’a împletit din fire lungi şi invizibile de vise. Intr’o zi însă când forţele s’au r­oit după o reţetă magică a faptelor şi a vre­mii, tranşeele iubirii — luând locul altora pe pământ, fier şi sânge — au simţit alte generaţii, vibrând de alte sentimente. Intre două clipe se prăbuşise un­deva o lume, pierdută poate în re­cele etern interstelar. Aici, la noi, trăiau acum Fred, Jak, John, Jim, lângă Sidy, Mab Violett şi Lulu. * Pe timpurile acestea, d. Maurice Bedel, elegantul şi spiritualul pre­miu Goncourt pe 1927 — nu se ştie cine e mai celebru : Bedel sau Gon­­courtul din 1927, atât au ajuns de celebri amândoi ! — a plecat din Pa­ris să ne vorbească la Ateneu, des­pre femeia modernă şi iubire. Conferinţa a rostit-o aseară, pen­tru o sală elegantă, ca o seră co­borâtă în recentul miile parfum­, pregătit de toate elegantele, separat, pentru un efect de simfonie adorată. A început — discret — cu un pre­text oarecare, o telegramă, o priete­nă modernă care nu cunoştea iubi­rea şi încercând-o a preferat spor­tul, cu centenarul romantismului, pentru a se înrola apoi deghizat poate, în bătălia de pe câmpul dra­gostei. Se înţelege că toate notele care au servit de preludiu încercării noastre de comprimare a ideilor din confe­rinţă, aparţin tot d-lui Bedel. D-sa ne-a condus prin istoria patetică a iubirii până la armistiţiul actual Dar ce interesează în primul rând, este tocmai argumentele pe care le aduce premiul Goncourt pe 1927 pen­tru a constata armistiţiul sentimen­tal dintre sexe şi perspectivele de pace şi dezarmare generală. Astăzi, spune d. Bedel­amanţii nu mai sunt în marea luptă­­a cuceririi etern reînnoită, nu se mai sfâşie sufle­teşte nici nu se mai fl­age­lează epui­zaţi de felina insistentă a pasiunilor tragice, cum făceau coii îndăgostiţi ai omanelor şi poemelor romantice. Cel mult, cunoştinţe intime de pe plaja sau de pe courtul de tenis, Jim şi Mab sunt camarazi. Evoluată în timp, trecută prin a­­tâtea jertfe, iubirea şi-a diluat far­mecele om­orîtoare în prietenia spor­tivă şi egală a sexelor. Amanţii ca­marazi au lichidat zestrea războini­că dintre bărbat şi femeie. Astăzi, aceste două vietăţi se împacă aproa­pe de minune, într’o camaraderie al cărei şampionat aparţine, cum crede d. Bedel, femeii. Parvenită la dominarea sufleteas­că — pentru că se simte mult mai liberă şi legeră în mişcări, femeia a întins tovarăşului ei de viaţă o mâ­nă fermă, s’a apropiat cu gesturi bărbăteşti şi directe, a privit îndrăz­neţ, iar conflictul sexelor, pe pla­nuri moderne, a devenit un armis­tiţiu admirabil, reconfortat dar — poate — apoetic. D. Maurice Bedel a pus toată sarea galică şi eleganţa unui conferenţiar încercat pentru amuzamentul ales al publicului şi a izbutit o catiserie mi­nunată. „Camarazii" sentimentali din foto­lii, au aplaudat cu satisfacţie. H. R. MAURICE BEDEL Rezultatul matchului de box Cam­era-Paulino BARCELONA 2 (Rador). — Mat­­chul disputat de boxerul Camera contra boxerului Paulino, a fost câştigat de Camera, in rândul al zecelea. Victoria la puncte a lui Camera, este desăvârşită. La acest match, Paulino înca­sează lbO.OOO de pesetas şi Camera 105.000 pesetas. Rețetele totale sunt de 700.000 pesetas. Presa engleză şi situaţia din Rusia LONDRA, 2 (Rador). —, Ziarul „Morning Post“ apărut în ziua de Decembrie, publica o lungă co­respondenţă din Paris, privitoare la situaţia din Rusia sovietică şi pregătirile serioase făcute în Ru­sia în vederea unui eventual război. Ziarul acordă o deosebită impor­tanţă expunerii, ea fiind făcuta de o mare personalitate rusă. „Sunt două căi, pe cari Rusia sovietică poate apuca, pentru a ieşi din impasul actual, zice auto­rul declaraţiilor. „Ori războiul în afară, ore revo­luţia la Kremlin. „Armata roşie este compusă din trei categorii. Comanda superioară este formată din generali din ve­chea armată imperială. Ofiţerii in­feriori, cari in general sunt feciori de ţărani bogaţi, aşa zişii kulaki. Vin apoi soldaţii cari sunt ţărani şi cari pot fi uşor înflăcăraţi prin pro­paganda sovietică. Burghezia nu poate face parte din armata sovie­tică. Generalii sunt aventurieri am­biţioşi, dorind a juca roluri de Na­poleon. Ofiţerii inferiori ambiţioşi, cred războiul singurul mijloc prin care se pot releva." Autorul declaraţiilor, insistă asu­pra înzestrării armatei roşii, cu mijloace tehnice de luptă, furnizate de Germania. Aproape toată lu­mea în Germania crede că un război stârnit de Rusia, va fi numai spre folosul Germaniei. ★ Ziarul comentează în articolul de fond, aceste grave declaraţii, deşi nu crede că un război rus ar putea fi deslănţuit într’un viitor a­­propiat CALVARUL unei FEMEI (PE DRUMUL DURERILOR) 15) de SÁNDOR KÉMÉRI In românește de B. MADELEINE, ^ De mult trebue să fi trecut ora prânzului. Capul îmi vâ­jâia de inaniţie. Aşteptam... aşteptam zadarnic ore nesfârşite... Mă apucă teama că bolnavă și extenuată cum eram de atâtea oboseli din ce în ce mai crescânde, nu voi mai avea puterea să păl­­muesc pe călăii mei cu adevărul țâşnit din sufletul meu re­voltat. Pe seară, un poliţist veni să mă anunţe că domnul căpi­­r-­Iu­­an n’avea vreme să se ocupe de mine, să „mă moae acum“. Mă voiu muia eu singură, cu încetul. Până una alta, mă va conduce în Calea Margareta, unde urma să-mi aştept rândul. Nu încercai să protestez, ştiind prea bine că nici împotri­virea, nici dorinţa de a obţine satisfacţia legitimă, nici ade­vărul cel mai curat nu va avea vre­un efect. Nu-mi rămânea decât să mă supun orbeşte. Aş fi preferat de o mie de ori moartea... Eşti în urma lui cu capul plecat. Habar n’aveam unde mă ducea. La un comisariat de instrucţie? la carceră? la în­chisoare? la un post de poliţie? Nu ştiam nimic. Şi de altfel toate numele acestea atât de necunoscute, atât de noui pen­tru mine se încurcau în mintea mea. Un singur lucru era lim­pede: nevinovată cum eram aveam să îndur alte chinuri ne­meritate. Ce fel? ce vor face cu mine?... Creerul meu rătăcit nici nu încerca măcar să dibuiascăi. Mă simțiam învinsă și lăsată în voia soartei mele. Din nou fui urcată în tramvae cari mă zguduiau, printre străinii indiferenţi de cari mă simţeam departe. Traversam podul Margareta. Dunărea par’că se înfiora de un râs enigma­tic, ca cineva care ştie multe. Cerui apelor albastre să ducă gândul meu către acela care mă aştepta pe malurile Vienei torturat de nelinişte. Intr’un zgomot asurzitor, tramvaiul pornit în goană mare trece prin strada Zarda. Gândurile mi se îndreaptă spre că­minul distrus... Ce frumos şi ce cald fusese şi ce vremuri de pace fericită trăisem acolo!... Coborîrăm în faţa vechiului spital Sfântul Ion. Nepomu­cena, sfântul ascet, părea că mă priveşte cu compătimire. Parcă inima mi se mai linişti. înaintai cu speranţa, adunând ultimele-mi puteri să ajung până la poartă. Mâna dreaptă a poliţistului căzu pe braţul meu. îmi arătă clădirea din faţă, o închisoare militară. — Acolo mergem. Aruncai o privire de dojana chipului slab, aspru şi trist al sfântului sculptat. II certam că nu făcuse un miracol să mă scape. *** Intrarăm prin poarta, între sentinele înarmate. Poliţistul mă duse într’o cancelarie la etaj. Văzui atunci că ținea în mână un pachet voluminos cu hârţoage, hârtiile mele atât de puţin compromiţătoare. Din biroul acela ne uimiseră într’altul. De acolo trebuirăm să ne întoarcem la primul, ca să se dea destinaţia hârtiilor. Umblam de colo-colo. Nu mai ştiam de unde să iau putere pentru atâţia paşi inutili. Abia de mă mai ţinea un singur picior! Pe celălalt îl trăgeam mort. In cele din urmă, puserăm pachetul pe masa unui sergent. Coborârăm într’un birou la parter. Poliţistul mă predete funcţionarilor prezenţi şi plecă. Viziunea poftei zăbrelite, în dosul căreia se căsca întu­nericul, dansa înaintea ochilor mei. Avea să mă închidă acolo. Nu se poate!... Picioarele mi se muiară şi aş fi căzut dacă un bărbat cu sentimente omeneşti, nu-mi oferea un scaun. Mă a­­şezai. Oamenii şi lucrurile se amestecară. Avui senzaţia că sunt la mine, în vraiştea locuinţei mele invadate... Uşile se deschid neîncetat cu un zgomot care-mi exasperează nervii. Soldaţi şi civili circulă mereu. Lanţuri zăngănesc lugubru. La una din mese un tânăr palid cu părul castaniu, părea să mă considere cu compătimire. De mai multe ori surprinsei privirea lui înduioşată care se ferea de a mea de îndată ce, atrasă către dânsul, se îndrepta într'acolo. Judecând după chipiurile sălbatece cari mă înconjurau, trebuia să te fereşti acolo să exteriorizezi milă şi bunăvoinţă. Mă silii să-mi adun energia. Uneori simţiam şi înţelegeam totul cu o claritate desăvârşită, alte­ori febra mă învingea, izolându-mi vederea de realităţi, îndreptându-mi-o spre viziuni interioare. Tânărul palid cu părul castaniu mă privise iar, simţiam bine asta. Pe urmă trăsăturile lui se şterseră, chipul i se lungi, deşteptându-mi în amintire pe acela al Sfântului Ion, cu care semăna din ce în ce mai mult, până ce devenea însuşi Sfântul Ion coborît de pe soclul său de piatră. I se făcuse aşa­dar milă de mine... Inima sfinţilor este plină de îndurare. Şi iată-l şi pe Sân-Petru cu legătura de chei şi cu barba încâlcită. O fi greva bărbierior în împărăţia cerurilor — gân­dul acesta îmi trecea ca un fulger. Şi rămăsei năucă în faţa bărbei încâlcite. Pare-se că exista un conflict în privinţa persoanei mele între Sfântul Petru şi Sfântul Ion, pentru că acesta din urmă închisese pe comunişti de o parte, iar separat pe cei ce in­sultaseră armata şi erau membrii comitetului internaţional de spionaj. Nu pricepui prea bine desbaterea din cauza mulţimilor de termeni ce-mi erau necunoscuţi. Dar cu desăvârşre ruşinată că aceşti mari sfinţi intraseră în controversă din pricina mea, îmi vârâi capul între umeri. Şi mă lăsai în voia înţeleptelor lor aprecieri. Eram cu totul amorţită. — Unde eşti născută şi în ce an? Glasul gros al unui sergent mă sgâlţâi atât de tare încât îmi revenii. Totuşi, fără a aştepta răspunsul meu, el schimbă gândul şi mă trimise la altă masă, unde un domn în civil făcea în­semnările necesare. Sergentul plecă. Plecară şi alţii. Intră altă serie de noui sosiţi. Afară, în coridor, se auzi un zăngănit de arme, tropăit de paşi milităreşti. Nu ştiam că este schimbul gărzii care mai târziu avea să mă cutremure cu drept cuvânt. Domnul în civil reluă interogatoriul. — Care e limba dv. maternă?... Câte limbi vorbiţi? Pentru a răspunde, ridicai privirea şi văzui că domnul care mă întreba era tânărul palid cu părul castaniu, care-mi oferise un scaun şi a cărui privire se oprise de câteva ori cu blândeţe asupra mea. Aceasta îmi dădu puţin curaj. Mă îndreptai pe scaun într’o poziţie mai comodă. Nu mai tremuram. Mă simţiam în faţa unei fiinţe omeneşti. Intre întrebări îmi vorbi pe şoptite, ochind cu teamă în jurul său. îmi spuse că-mi cunoştea scrierile şi că nu putea înţelege cum de ajunsesem în locul acesta de groază. Îm­i spuse, în­duioşat, că m’ar ajuta cu dragă inimă, dar că, pentru mo­ment, îi este peste putinţă. Totuşi, nu trebuia să disper, pen­­tru ca mai târziu, poate că peste câteva zile, când nu va mai risca să deştepte atenţia cuiva, îmi va veni în ajutor în trista mea situaţie. Şi, cu glas tare, urmă să-mi pună întrebările prescrise: — Care este profesia d-tale?... Coala se umpluse. Isprăvise cu întrebările; n’aveam cum să mai vorbim. De acolo trebuii să mă prezint la altă masă, înaintea ser­gentului, ca să predau obiectele mele de valoare și acelea interzise de a fi păstrate în celulă. Depusei aşa­dar banii, un creion şi alte câteva obiecte mărunte. îmi cerură şi acele de cap. Fiindcă erau de os, îmi îngăduiră să le păstrez. Cu greu obţinui să mi se lase borgneta, clasată printre obiectele de valoare, fiind montată în aur. Atâta pagubă dacă mi-o fura-o ceilalţi prizonieri, declară sergentul. In ce mediu aveam să intru?... mă întrebai cutremurân­­du-mă. Mă buzunăriră. Inspectară conţinutul poşetei: o batistă, o oglinjioară. Credeam că nu se mai termină. Şi după ce is­prăviră şi cu asta, trebuii să mai aştept nu ştiu ce. îmi sprijinii capul de zidul văruit şi aşteptai. Sau mai bine zis nu mai aşteptai n­imic. Braţele îmi căzură pe genunchi. F­ebra, în creştere, mă învinse din nou. Sala se goli încetul cu încetul. Şi tânărul meu protector plecă. Nu mai rămăseseră acolo decât câţiva soldaţi, plictisiţi, căscând a somn. Nu se interesau de mine, având desigur fie­care grijile sale, încetai de a gândi. Totul îmi deveni indife­­rent. Liniştea şi praful se aşternură în sală. Avui senzaţia că voi adormi acolo pe veci, dacă nimic nu vine să mă trezească din amorţeală. Toate fibrele, din capul îndurerat, până în tălpi, îmi erau înţepenite. — S’a făcut. Puteţi s’o duceţi de aici. Şi arătă spre mine cu degetul lui gros. Tresării, ca muşcată de o fiară, şi mă îndreptai spre uşe, fără a şti nici pe cine urmam, nici unde mă duceau. In coridor ne oprirăm în faţa unei porţi înalte de fier, atât de tristă, atât­ de sumbră... Adineauri trecând pe dinaintea ei, mă înfiorasem de groază... Oare vor cu adevărat să mă închi­dă aici, după zăbrelele astea groase de fier, care mă vor des­parte de tot ce fusese viața mea?... Cheia scârțâi și gemu în broască, înfiorându-mă... Poarta de aramă, mai lugubră decât un coşciug, nu vru să se­ des­chidă. Nu vru să cedeze spre a ml primi pe mine, atât de sdro­­bita, atât de nenorocită. Răcnea sub pumnul greu ca şi când toţi cei ce mă iubeau ar fi strigat prin mii de voci, din toate părţile: Nu, nu, n’o închideţi acolo! Totuşi, fui înghiontită înăuntru. Groaza mă ţintuise lo­cului. N’aşi fi putut intra aco­lo dn propria-mi voinţă. Şi poarta grea a închisorii scârţăi şi se închise în urma mea. In coridor, înconjurată de gardieni înarmaţi cu puşti şi cu baionete, mă târîi spre celule,­simţind încă în urechi ecoul scârţâitului sinistru. De aici nu mai există scăpare, după cum nu mai ieşi din sicriul peste care s’a aruncat ultima lopată de ţărână... încă o uşe se deschise, pe urmă se închise în urma mea. {Va urma)

Next