Adevěrul, septembrie 1933 (Anul 47, nr. 15231-15256)
1933-09-01 / nr. 15231
ANUL 47 — No. 15231 Vineri 1 Septembrie 1933 6 pagini PniDATORI: AL.A3ELDIMAN consîImille ABONAMENTE 750 lei pe un an 380 lei pe I luni 200 lei ne 1 luni 18S 1897— ..ao i .^,...^13 ILEI BIROURILE : București, Str. Const. Mille tsarmdar) Mo. 579 TELEFOANE: Centrala: 3-2470. Direcția: 3-2474. Provincia: 3-1068. Administraţia: 3-2473. In Irlanda, s’a întemeiat un nou partid politic. Păcat! Putem să exportăm noi unu! din nenumăratele noastre partide şi... partiduţe! CRIZĂ? întreaga presă înregistrează zvonuri cari anunţă o apropiată ciză de guvern. „Viitorul“ spune clar că d. Vaida ar fi declarat ca-şi va da demisiunea. Alte ziare notează că un eveniment important se va produce zilele acestea, care vini semnalul pentru lichidarea guvernării national-ţărăniste. Partida liberal, prin presa sa, a ridicat tonul la un diapazon, care altădată, and el deţinea şi pâinea şi cuţitul, nurca apropiatul sfârşit al interregiului partidului advers. Publicul ieude toate acestea şi, in cazul cel mai bun, gândeşte, că nu e fum la un joc. Să He, deci ioc ? Din cercurile guvernului cel mai bine informate, se neagă aceasa cu întărire. D. Tilea, într’un inteview acordat ziariştilor din Cluj, a făcut o analiză a situaţiei, din cae rezilia că d-sa, după ce a venit cu I. Vaida, consideră că nu există niciun fel de motiv ca guvenul să se retragă şi niciun fel de ridiciu că ar avea de gând s’o facă. Dacă unii au interpretat declaraţia d-sare la numai disensul dinăuntul paridului naţional-ţirănesc ar putea tdruncina situată guvernuui, în sensul că această premisă sistând trebuie să existe şi concluzii, nu ne putem abţine şi considerăn că atest silogism apare în contradicţie cu realitatea. Adevărul adevărat este că în momentul de laă, niciunul din fruntaşii partidulu naţional-tarănesc, chiar dacă are ceva de obiectat contra politicii guvernului şi chiar dacă crede că aceasta s’a abătut dela spiritul ce constitue însăşi raţiunea de a fi partidului, im e totuşi de părere că partidul naţionalţărănesc trebie să abandoneze acum guvernu. Niciun fruntaş al partidului naional-ţărănesc nu e dispus să-şi ia acum răspunderea de a duce palidul in opoziţie. Şi dacă ar fi, mai rămâne deschisă întebarea, dacă ar găsi asentimentul Jiassei partidial şi mai ales al calelor acestui. Momentul nu este deloc oportun gesturilor eroice şi motive de din superior, precum şi motive de un ordin mai puţin înait, dar iopşi foarte eficace, fac a în sânul artidului naţional-tăinesc ideia nei retrageri în opozţi© să nu gsească un ecou favorabil. Dacă conslerăm politica guvernamentală,' irăşi nu vedem ce ar putea justiţia părerea că o ,fiecare a guvernului dela cârmă e imientă. Guernul se găseşte acum in mijlocul tor acţiuni pe care al a iniţiat-o , care e de cea mai mare importanţă pentru buna rânduală şi lirştea statului Vorbim de acţiunea pe care a pornit-o odată cu splendarea transferului serviciului eforiei publice. Nu vedem cum s’ar putea imagina o shimbare , guvern, care ar fi şi o schimbări de regim, in mijlocii Lenei asemenea acţiuni. Mai mult, uu ■ edem can alt guvern, si in special un guvern liberal, căci in buna ■»gică si în mod normal, numai un ■uveru Duca ar fi imaginabil as- Hazi, — nu ''edem zicem, cum ar pu- tea să dorească un asemenea gu- Hem, ca si la succesiunea tratativelor ce trebue să urmeze suspen- dlării transferului. Partidul liberal acces aprobat această măsură, — vennit la cârmă, oare ar anula-o ? Poate măcar s’o anuleze ? La aceasta se mai adaogă, că guvernul d-lui Vaida, e acum în plină activitate pentru a asigura echilibrul bugetului, pe care el l-a elaborat, echilibru care poate să reclame măsuri de un caracter atât de serios, ca să nu zicem grav, încât e greu de crezut că vreun partid conştient de răspunderile sale, ar putea dori să-şi inaugureze guvernarea cu ele. Niciun regim nu este etern. Cel naţional-tărănesc va face desigur şi el loc altuia. Dar in mod normal, chiar dacă nu ne punem pe terenul strict constitutional şi parlamentar, un guvern nu poate cădea decât in două moduri. Sau majoritatea pe care se sprijină îi retrage încrederea sau Coroana i-o retrage. Am arătat de ce prima parte a acestei alternative, nu este probabilă. A doua este, se î nţelege, un factor care poate crea și surprize. Pot să fi© consideraţiuni inaccesibile observatorului, care nu are la îndemână tot materialul de fapte, secrete poate, cari ar putea servi la formarea unei opinii. Dar cât se ştie şi cât se poate vedea, guvernul are încă încrederea Coroanei, care, nu mai departe decât zilele trecute, a fost în situaţiunea să prevadă necesitatea de a da o soluţie unei crize de guvern în perspectivă. Nu e greu de presupus că daterind împrejurările, soluţiunea apărea foarte dificilă. In definitiv deci, iminența unei crize, nu apare probabilă, aşa cum stau lucrurle astăzi. Trebue insă notat, că cu grelele probleme ce se pot ivi zilnic în calea oricărei guvernări care activează în actualele împrejurări, ceea ce azi nu e probabil, poate fi mâine. Şi bine face partidul liberal că in vederea unei asemenea posibilităţi caută să se pregătească şi face demersurile necesare pentru a vedea, dacă nu poate reintegra în sânul său elementele cari s’au detaşat de dânsul. B. Brănişteanu Un prieten al României DR. EMIL. GAVRILLA Senatorul iugoslav dr. Emil Gavrilla, decedat la Belgrad in vârstă de 74 de ani. Gavrilla a fost unul din apărătorii românilor din Ardeal, daţi în judecată pentru „Mfitmorand”, proces care a servit din 1896 ca mijloc de energică afirmare naţională a românilor, sârbilor şi slovenilor din fosta Ungarie. Glose politice. •• STRĂINĂTATEA... „Viitorul e din nou preocupat de opinia pi care străinătatea şi-ar putea-o fice despre noi. intr’o vreme in care ţara noastră are nevoe de încrederea marilor aliat, guvernul, —ice îngrijorat „Viitorul“ — suspendă transferul şi tulbură astfel raporturile cu prietenii noştri, creind o stare de neincrederi a cercurilor străine. Ne-au deprins de mult tu atitudinile.. .e opoziţie,—în deosebire de atitudinile de guvern — de partidelor. Nu e mult de când partidul naţiona ţărănesc, era tot atât de îngrijorat de părerea străinătăţii... Asta se întâmpla exact in nomentul /:ănd partidul liberal zâmbet cu indii crerta ori de câte ori i se pomenea de opinia pe care şi-ar putea-o face străinătatea despre noi După.cum se vede nu se întâmplă nimic mu: s’au inversat numai rolurile. Dar atitudinea pe care o ere „Viitorul'' nare cu atât mai ciudată, cu cât, in ultima vreme partidul liberal, in faţa dificultăţilor economice şi financiare, preconiza o riintoarcere la formula „prin noi înşine". Ministrul finanţelor ,fără să se fi convertit la tradiţionala politică liberală, s’a văzut numai silit de împrejurări să ia o măsură care, departe de a însemna o rupere de raporturi cu străinătatea, ţine numai să prevină cercurile străine despre imposibilităţile noastre momentane. Şi totuşi", „Viitorul" e nemulţumit... Şi-a schimbat partidul liberal purerea? Sau de vină e numai indrăcitul spirit de opoziţie, care trebue să se manifeste cu orice preţ?! INSPECŢIILE tt. Em. Haţieganu, ministrul interimar al justiţiei, sesizat de ziare, a găsit nimerit să facă o inspecţie la închisoarea Doftana. Ni se spune că ar fi făcut constatări care au impus măsuri imediate şi energice. Fără îndoială, că observaţiile pe care un şef de departament le poate face intr’o cercetare atentă pe teren, sunt de cel mai mare interes. In biurou, — sub sugestia referatelor — lucrurile se văd niţeluş diformate. D. Haţieganu a avut prilejul să se convingă că plângerile ce se faceau au fost îndreptăţite şi că e nevoe de o îndreptare. Deţinuţii de la Doftana — în majoritate victime ale ideilor lor — se vor bucura, după cum suntem asiguraţi, de un tratament mai bun şi mai omenos. Ei vor căpăta ceva mai multă libertate, în special în ce priveşte posibilităţile de a citi şi a se instrui. D. ministru interimar al justiţiei preconizează chiar o reformă a închisorilor şi in special un nou regim pentru deţinuţii politici. Ideia este bună. In toate ţările deţinuţii politici se bucură de un tratament mai larg. E vremea ca şi la noi să înceteze brutalităţile care nu folosesc nimănui şi care aruncă o lumină tristă asupra administraţiei şi moravurilor noastre. Interim. Acordul grâului II BB» Efectele practice la cari ne putem aşteptă La Londra s’a parafat Vinerea trecută, un acord international de foarte mare importantă principială , şi care ne îngăduie nouă, ca stat . ..eminamente agricol“ şi unele spe- g rante de ordin practic. Este vorba , de acordul asupra producţiei şi desfacerii grâului. * ( Tratativele pentru pregătirea şi realizarea acestui acord au fost l lungi şi anevoioase. Ele au început încă în cursul conferinţei economice mondiale, şi dacă s’ar fi putut ajunge în Londra la vreun acord general, acordul, asupra grâului ar fi fost unul din capitolele lui. Ini- ; tiatorii acestor tratative au avut în- , •să ideia, care sa dovedit salvatoa- , re, de a discuta această problemă fundamentală pentru situaţia economiei mondiale, în afară de conferinţa mondială. Acordul s’a încheiat între cele patru mari puteri exportatoare de grâu de peste Ocean, Statele Unite, Canada, Argentina, Australia şi 18 ţări, europene, între cari România, Ungaria, Iugoslavia, Bulgaria şi Rusia ca ţări de export, iar celelalte 14 ca ţări principale de consum pentru grâu. Astfel acordul îndeplineşte toate condiţiunile unei înţelegeri de colaborare internaţională şi poate fi considerat ca primul acord de acest fel pe tărâmul economic. Din acest punct de vedere el prezintă deci, fără îndoială, importanţa de a fi croit în sfârşit drumul practic către colaborarea economică internaţională, pentru care străduinţele s’au limitat până acum, din nenorocire, în cadru teoretic, spre a eşua lamentabil ori de câte ori a fost vorba şi de realizări. In al doilea rând acordul prezintă şi noutatea cu mari consecinţe posibile, că dela proclamarea republicelor Sovietice, Rusia a semnat alături de toate celelalte ţări capitaliste, un acord internaţional de ordin economic Guvernul Sovietelor s’a obligat să rgjucă producţia de grâu, să-şi ljexportul la cantităţi ce uriWjjjtMBra fie stabilite, păstrandu-se .^Wnctă proporţie între exportul normal al Rusiei şi exportul pentru anul 1934—1935, cantităţile urmând să fie calculate după aceleaşi principii, cari au slujit la fixarea contingentelor exportabile ale celorlalte ţări exportatoare de grâu din lume. Iar dacă acest angajament al Rusiei sovietice ar rămâne de ordin teoretic, importanţa faptului în sine nu poate scăpa nimănui. Ne aducem aminte de tulburarea pe care a produs-o asupra pieţelor internaţio- nale dumpingul grâului pus la cale de Soviete. Prin semnarea acordului de la Londra, guvernul rusesc şi-a manifestat intenţia de a renunţa la toate metodele de până acum, încercate pentru combaterea şi compromiterea regimului capitalist, aşezându-se alături de ele în chestiunea cea mai hotărîtoare din punctul de vedere al situaţiei economice mondiale, a producţiei şi drepturilor pentru grâu. In esenţă acordul de la Londra reprezintă un angajament formal din partea ţărilor producătoare de grâu de peste Ocean, de a-şi reduce cu 15 la sută întinderile cultivate de grâu. Rămâne de văzut dacă acest angajament va fi respectat în realitate, admiţând că există posibilitatea unui control precis asupra executării clauzelor acordului. Pentru ca să ne dăm seama de importanţa acestui angajament şi de consecinţele de ordin practic pe care s’ar putea să le aibă, dacă va fi respectat, este suficient să arătăm că, scăderea catastrofală a preţului la grâu s’a arătat în anul în care Statele Unite şi Canada au sporit cu zece la sută producţia de grâu. Reducându-se deci in mod real cu 15 la sută întinderile cultivate cu grâu în ţările de peste Ocean, este evident că se poate produce in chip logic o urcare a preţurilor, ţinând seama de regulile elementare ale legii de cerere şi ofertă. Acordul de la Londra, scontând respectarea acestor angajamente, îşi exprimă convingerea că in cursul următoarelor patru luni de zile, se va putea obţine o urcare a grâului, care să ajungă până la 55 la sută faţă de preţul lui actual pe pieţele mondiale. Prin urmare încheerea acordului de la Londra înseamnă în orice caz creiarea unei organizaţii internaţionale spre a se obţine o urcare a preţului la grâu. Toate tarile mari producătoare de grâu, se găsesc astăzi alături, pentru ca să ducă lupta aceasta cu puteri unite. Este evident, cum arată şi marele ziar englez „Manchester Guardian“ în comentariul său asupra acordului de la Londra, ca această încercare de a organiza pe teren internaţional este în realitate „o gigantică şi formidabilă conspiraţie contra omenirii", pentruca în condiţiuni normale nu se poate concepe o acţiune cu caracter general pentru ca să se ajungă la scumpirea alimentului universal de primă necesitate, a pâineî cea de toate zilele. Tot ,,Manchester Guardian” constată însă că „astăşi lumea s'a răsturnat cu capul in jos şi că prin urmare acordul de la Londra trebue considerat ca un succes, pentru că dacă va fi aplicat cu sinceritate şi cu bună credinţă ar putea să devia un mijloc pentru reducerea mizeriei economice mondiale, care este groaznică". „Times’’ care reprezintă în mod obişnuit vederile guvernului englez ajunge la concluzia, că „acest acord de la Londra, constitue prima fază a programului de refacere economică, pe care conferinţa mondială avea ca misiune de a-l stabili". Rămâne acuma de văzut dacă şi în ce măsură angajamentele luate de către cele 22 de ţări semnatare ale acordului, vor respecta angajamentele luate Acordul in sine nu prevede nici un mijloc de presiune pentru a impune respectul clauzelor convenite. De aceia realizarea angajamentelor luate depinde exclusiv de bunăvoinţa semnatarilor, ceia ce constitue fără îndoială un punct slab în acest aranjament internaţional. Ceiace nu exclude încă nici încercarea de a-l aplica cu bună credinţă, având în vedere interesele mari şi de ordin aproape universal, cari sunt legate de aplicarea acordului. In consecinţă încheerea acordului de la Londra, nu poate decât să creieze o situaţie favorabilă intereselor noastre, chiar dacă nu trebue să ne aşteptăm ca numaidecât să se obţie o urcare remarcabilă a preţului pentru grâu pe pieţele mondiale. L. P. Nasta ÎNCASAREA birurilor Vineri intră in vigoare ordonanţa ministerului de finanţe, cu privire la situaţia contribuabililor cari n’au ■aoVllfnf lo ir»*BniA d2tx)*1r»SC»tvTC *lSC» Noi am luat atitudine in contra asprimei acestei dispoziţiuni ministeriale şi am atras din vreme atenţia dregătorilor ca nu este cumite ca, in aceste ceasuri de crâncenă mizerie, să se asmuţă agenţii fiscului asupra cetăţenilor. Mai ales că s’a observat la funcţionarii percepţiilor, pornirea de a executa pe neplatnici cu o neertată cruzime. Este pilduitor cazul dela Dej, unde a fost sechestrată toată marfa din prăvălia unui negustor chiabur, pentru o restanţă de... patru mii de lei. Nu mai vorbim de abuzul micului satrap de la Satu Mare, care a zăvorit pe un contribuabil în casă. Neomeniile din provincie au un corespondent in Capitală. Aici nu se sechestrează oameni şi nu se confisca mărfuri de sute de mii de lei pentru datorii ridicole. Contribuabilii se plâng însă de altă meteahnă a agenţilor fiscali. Aceştia ii vizitează prea des şi sunt însoţiţi de toboşari. Iar registratul nu are alt rost decât ca să amintească o«"y, ■ y 1.« * y* X 4 «ytai «««.a — — ■uuiui va 4 o «i uivaiujJia lie-Plăcerea de a i se bate toba in faţa uşii. Contribuabilul înţelege situaţia şi se închină. E drept că din cercurile conducătoare ale ministerului de finanţe au venit ori oarecari lămuriri în legătură cu circulara de care ne-am ocupat la începutul articolului. Se amintesc opiniei publice înlesnirile cari s’au dat cetăţenilor până acum şi, mai ales, se insistă asupra nevoii de a se încasa impozitele, întrucât statul nu poate nici el să facă faţă elementarelor sale îndatoriri, de plată a salariilor în primul rând, decât in cazul când contribuabilii îşi fac şi ei la rândul lor datoria. Suntem de acord. Nu cerem guvernanţilor să renunţe la aplicarea bugetului. Le pretindem mult mai puţin sau, dacă voiţi, a.nai mul decât atâta chibzuinţă în această aplicare. Al. Gruia Aţi auzit de Budachi? îmi închipui că vă gândiţi la mica staţie climaterică şi balneară din sudul Basarabiei nu departe de Cetatea- Albă, cu cea mai frumoasă plajă de pe coasta Mării Negre. Dar vă înşelaţi. Este vorba de altceva, de ceva care e poate în legătură cu numele curios al acestei staţiuni. Aflaţi deci că în Rusia Sovietică există o naţiune care poartă numele Budachi. Aflăm lucrul acesta din recensământul naţionalităţilor găsite azi în Rusia, şi pe care-l publică marele Institut al Recensământului rusesc. Vă veţi întreba desigur, — cum m’am întrebat şi eu — la ce număr se ridică populaţia aparţinând acestei naţionalităţi. înainte de a vă spune numărul să vă citez, din acest recensămînt, numărul sufletelor altor naţionalităţi din Rusia. Astfel: Ainii sunt în număr de 32; Tătarii negri, in număr de 12; Roşii (nu sunt nemţi) sunt in număr de 31 iar Babii sunt în totale. Dar Budachii? __ HL Aflaţi deci că ei au ati^R’^rusia recordul: numărul actui.u. Sufletelor aparţinând acestei naţionalităţi este... unu. Un singur om reprezintă această naţionalitate interesantă din Rusia. Ziarul „Journal des Débats” care s’a ocupat şi el de această problemă a naţionalităţii Budachi işi exprimă speranţa că la Budachi... Calitatea înlocuieşte cantitatea Franţuzul nu se astâmpără până nu face o glumă. N’ar fi glumit de sigur pe seama acestui recensământ sovietic, dacă ştia că mai există un Budachi la 48 kilometri departe de Cetatea-Albă și care ar fi putut să-i ceară socoteală. Doctorul Ygrec NOTE UNUL din membrii cabinetului a declarat: „Guvernul e mai tare ca oricând...“ Ce slab trebue să fi fost până acum, dacă acum se consideră... tare! * PRESA liberală duce o teribilă campanie împotriva d-lui Maniu, deşi — intre noi fie vorba — situaţia d-lui Duca nu e prea departe de aceia a d-lui Maniu. , Un confrate, meşter in caracterizări plastice, observa ieri cu perfectă dreptate: — Nu înţeleg de ce se bucură Duca, pentru ceia ce i se întâmplă lui Maniu, inchipueşte-ţi doi inşi, la poliţie. Unul mănâncă bătae. Celalt, deşi ştie că-i va veni şi lui rândul, râde cu poftă de cel bătut. Se poate o mai mare absurditate? CARNETUL NOSTRU BUDACHI CHESTIA ZILEI LA BĂDÂCIN... D. MADGEARU. — Cu ocazia inspecțiilor în Ardeal, m’am oprit și pe la d-ta... D. MANIU. — Păi eu, dragide, sunt trecut în cadrul disponibil! Germania actuală: „Opulenţă“ şi „Dreptate“ de Dr. T. CRISTUREANU. Făcând abstracţie de regimul actual, datele statistice şi evenimentele din urmă ne atrag atenţia că în „noua” Germanie sunt probleme cam oficial sunt tratate nesincer şi că tot acolo, funcţia esenţială a statului de a aplica şi administra justiţia, se manifestă într-o formă pervertită şi în desacord cu noţiunea de justiţie valabilă pe întinderea întregului glob. Sinceritate în datele statistice, dar mai ales obiectivitate în interpretarea lor de către organul executiv al unui stat, dovedeşte în primul rând că guvernul respectiv îşi asumă cu francheţe răspunderea în faţa poporului cât şi a lumei întregi. Cu totul altceva este însă când naţiunea, lumea internaţională şi cercurile de studii sunt informate greşit, atunci rezultă că guvernul vrea să-şi mintă naţiunea, care de fapt sau aparent îl susţine, şi că induce în eroare lumea întreagă, în probleme, came de mult nu mai sunt considerate ca „afaceri’" casnice şi naţionale, ci generale şi internaţionale. Dacă dreptate şi justiţie nu sunt sinonime, dacă noţiunea de proprietate variază şi este elastică, dacă procedura în materie judiciară poate varia nu numai dela stat la stat, ci şi de la regiune la regiune, rămâne totuşi inalterabilă o singură funcţie a justiţiei umane: dreptul de apărare, liber şi"nestânjenit al individului acuzat de o infracţiune faţă de individ sau faţă de comunitate. Statul care refuză respectarea acestui ultim drept, statul care ocoleşte cu ajutorul forţei brute administrarea dreptăţii şi a justiţiei, este un stat fricos. Rezultă atunci că însuşi guvernul respectiv sfidează legea, sfidează lumea şi-şi pironeşte pârghia acţiunilor sale pe un suport, care este detestat de orice stat civilizat. „DESCREŞTEREA“ ŞOMAJULUI „Pâine şi glorie” au fost lozincele cir cam partidul nazist a captat, într’un moment dat, acele pături, cam gata de a tolera dictatura, opresiunea şi autocraţia, simţeau fie nevoia imperioasă de a-şi umple stomacul, sau, — dacă acesta era bine hrănit, — de a da pieptului prusac orgoliul nefast al actelor belicoase. „Pâine” mai ales, a fost cuvântul seducător al discursurilor isterice rostite în faţa microfonului, în faţa şomeurilor, în faţa tuturor acelora cari nu mai puteau suporta agonia foamei. In consecinţă, regimul a trebuit să dovedească prin orice mijloace că şomajul este în descreştere. Nu ştiu dacă aţi urmărit ziarele naziste, dar eram uimit de zilnica „descreştere“ şi vertiginoasa, dacă nu miraculoasa dispariţie, a numărului şomeurilor. District după district era „curăţat” de şomeuri, provincie după provincie, Prusia Orientală, Luebeck, Altona; în curând va fi întreaga Germanie. La un roment dat s’a crezut că regimul de acolo posedă într’adevăr beia opulenţei. Aproa(Citip continuarea în pag. II-a) N A Z B A T I I PAR TE MURGULE... „Viitorul“ scrie convins — și convingerea se manifestă în cea mai grasă literă tipografică: „Guvernul va fi isgonit de propriul său partid... Dacă ne-a rămas nădejdea să-i izgonească propriul partid, atunci — vorba ceia — paște murgule.... Kix * (Citiţi continuarea în pag. 2 a). Toleranţă muzicală de PAUL ZARIFOPOL Dumineca este acum zi de puternică meditaţie asupra muzicii, un timp de vară mai cu deosebire, mulţumită ferestrelor deschise, precum şi prânzurilor sau cinelor în aer liber, cu gramofon, radio, sau lăutari în persoană. Nu toţi avem radio, însă toţi avem vecini milostivi, care nu închid, avar, doza zilnică de audiţie în interiorul lor. Este hotărît: niciodată nu a circulat muzica atât de liber prin lume, şi în atât de superbă cantitate. Să căutăm a scoate din acest dar al vieţii moderne toate foloasele cu putinţă. In dimineaţa acestei Dumineci am avut, dela Radio numai, aşa: dela 11 la 12, orchestra Moţei de la restaurantul Monte Carlo; dela 12 la 1, taraful Ion Pucianu; dela 1 la 1,45, le Sacre du Printemps de Igor Strawinski (plăci); dela 2 la 2, jum. muzică românească (plăci). După amiază, până seara, vom auzi: muzică românească (plăci) , orchestra Gică Ionescu de două ori, şi orchestra radio tot de două ori. Total: şase ceasuri şi jumătate de delectaţiune acustică. După aceste toate, a nu vorbi de muzică, aşa ori altfel, îmi pare că ar fi semn de lene, de insensibilitate anormală, sau de perfidă reavoinţă. Multe răutăţi se spun uşuratic despre muzică. Sunt de părere să reacţionăm împotriva acelor banalităţi frivole. Ca un fapt cu deosebire serios, mă impresionează lărgimea de sentiment pe care publicul o arată faţă cu massa muzicală, diversă şi voluminoasă, ce i se ofera la diferite ceasuri, prin urmare sub felurite dispoziţii din zi şi din noapte. Astăzi, de exemplu, persoanele care cu graţioasă libertate îmi permite să aud transmisiunea, au ascultat şi m’au lăsat să ascult, în şir, pe Igor Strawinski după Ion Pucianu. Taraful Pucianu execută muzică română populară, fără alterări orăşeneşti. Caracterul isbitor al muzicii noastre populare este, ni se pare, insistenţa. Pleci de acasă, îţi faci două trei drumuri prin oraş: când te Întorci, maistrul Pucianu, din haut-parleur, una o ţine. Este o fierbere în loc cu nostalgie de infinit. Miraculos stăruitoare ţîrîitură, cu ritm de motor puţin-puţin defectat. Iar pleci de acasă, rătăceşti în neştire, fiindcă ţi-ai isprăvit toate treburile. Te întorci; de departe, ai zice că s’a schimbat puţintel desenul muzical. Iluzie. Maistrul Pucianu persistă statornic până se’mplineşte ceasul. Chiar trece câteva minute peste ceas, generos. In muzică, minuta e mult. Acum auzim le Sacre du Printemps. Oameni foarte învăţaţi ar găsi, poate, înrudiri între muzica junelui maistru rus şi muzica noastră populară. La baza muzicii acelui glorios modern pare că ar fi o intenţie de rafinată monotonie, iar prin masivitatea dinadins cenuşie scapără din loc în loc foarte scurte motive, aci blând pastorale, aci poc fierbinte îndesat. Sufletul slav. Totuşi nu cred să existe muzicograf care să nu ne acorde, că deosebiri foarte mari, în privinţa stilului şi tehnicei, despart ce ne cântă maistrul Pucianu de compunerea şi executarea ingeniosului Igor. Mie, aci, atât îmi trebuie: să constatăm diversitatea materialului muzical pe care zilnic îl consumă publicul nostru în cantităţile arătate. Diversitatea! "In adevăr, am putut asculta astăzi, în afara celor două feluri de muzică despre care am vorbit mai pe larg: romanţe franceze românizate; tangouri cântate de lăutari de ai noştri, şi mai românizate; valsuri lente cântate, încă mai delicat românizate; valsuri numai pentru dansat, fără cântec vocal; foxtroturi; diverse bucăţi din operete vieneze; Nunta broaştelor de Bell; potpourii din opereta Pas sur la bouche de Yvain. Nici unul din vecinii mei prevăzuţi cu haut-parleur n’au o