Adevěrul, septembrie 1934 (Anul 48, nr. 15535-15551)

1934-09-01 / nr. 15535

Proectul noului cod penal Modificări şi creări de noui instituţiuni Cele 597 articole ale proectului de cod penal — faţă de 400 câte cu­prinde cel in vigoare — sunt strân­se in patru cărţi.­­Ne vom ocupa în articolul de faţă de cuprinderea primei cărţi (art. 1—art. 184) împărţită în 12 titluri. Pornind de la o aşezare mai siste­matizată a materiilor, anteproectul înscrie în art. 1 principiul legalităţii incriminării a pedepsei şi măsurilor de siguranţă statornicind şi preci­zând principiul stabilit de art. 14 din constituţie, anume că nu se poate înfrunta sau aplica nici o pedeapsă decât în virtutea unei legi. Titlul al doilea se ocupă în amă­nunţime de îngrădirea şi determi­narea aplicării legii penale în timp, stabilind principiul neretroactivi­­tăţii. Pentru a preciza fără posibilitate de interpretare concursul diferitelor legi succesive ce ar interveni după săvârşirea infracţiunii, insă înainte de condamnare, art. 3 precizează că in asemenea ipoteză urmează a se aplica legea cea mai dulce. Acelaş principiu e stabilit de art. 5 şi când e vorba de prescripţiunea acţiunilor publice sau a pedepselor. APLICAREA LEGILOR IN SPAŢIU ŞI TIMP O deosebită atenţie acordă pro­ectul chestiunii aplicării legii penale in spaţiu (art. 6—art. 19) precizând o serie de situaţii care au scăpat legiuitorului din 1865, sau pe care acesta nu l­e-a putut prevede din cauza unor serii de evenimente pos­terioare, care au impus în această materie norme speciale. Menţinăndu-se in totul principiul teritorialităţii legilor penale înscris Si In art. 3 al codului în vigoare, i s’a dat acestuia o mai cuprinzătoare înțelegere extinzându-i zona de a­­plicare prin prelungiri fictive de te­ritoriu, cum ar fi de exemplu stra­turile atmosferice, unde din cauza progreselor continue ale aviaţiei se poate presupune că far comite di­ferite infracţiuni. INFRACŢIUNILE SĂVÂRŞITE IN STRĂINĂTATE Despre infracţiunile săvârşite in străinătate care pot fi pedepsite du­pă legea penală romănă se ocupă art. 7 şi urm. Excepţiunea personalităţii legii penale cunoscută de codul in vi­goare a fost însuşită şi de noua le­giuire care a înţeles însă să-i dea o formă mai clară, să înlăture unele lacune şi să-i asigure o represiune mai eficace. Coroborând dispoziţiile disparate care reglementează această materie In codul penal în vigoare, în codul transilvănean şi în codul penal bu­covinean, legiuitorul a căutat să menţină o linie de conducere uni­tară. S’au înlăturat dispoziţiile cri­ticabile şi cele căzute in desuetudine, cum este de exemplu judecarea chiar in lipsă a Românului pentru orice crime comise in străinătate pe cănd pentru delicte condamnarea nu poa­te surveni astăzi decât numai după întoarcerea de bună voie in ţară a infractorului, sau după extrădarea lui, operaţiune extrem de complicată şi de lungă durată. Distincţiunea pe care o face codul in vigoare era irațională mai ales că ea nu mai subsista in nici unul din numeroasele coduri moderne, fapt ce a determinat pe legiuitori să stabi­lească principiul că dreptul de ur­mărire în lipsă să nu se generali­zeze ci să se limiteze numai la cri­mele sau delictele ce s’ar îndrepta fie contra statului român fie contra unui român. In toate celelalte ipoteze, urmări­rea se va face numai după întoarce­rea Românului in ţară sau după ob­ţinerea extrădării. Codul din Vechiul Regat conţinea o lacună ce nu mai putea dăinui : stabilirea situaţiei juridice a Româ­nului care după ce ar fi săvârşit o infracţiune in străinătate şi ar fi executat condamnarea, se putea în­toarce in ţară unde să ajungă poate la onoruri civice de invidiat. Art. 12 precizează şi inovează că in ipotezele acestea, instanţele re­presive române, la cererea ministe­rului public pot pronunţa incapaci­­tăţile, interdicţiunile şi decăderile prevăzute de legile române pentru infracţiunea respectivă. In această situaţie rămâne con­damnatului dreptul de a solicită ju­decăţii reluarea in cercetare a intre­­gei afaceri putând invoca amnistia, reabilitarea sau prescripţia. E de la sine înţeles că această ac­ţiune specială în decădere — necu­noscută până acum in legislaţia noastră — nu poate cuprinde decât numai infracţiunile de drept comun, cele politice rămânând în afara o­­perei de aplicare a acestei acţiuni inovatorii pentru ţara noastră. ALTE IPOTEZE Dela principiul acesta s’a trecut şi la alte ipoteze similare ca aceea pri­vitoare la străinul care după ce a săvârşit o infracţiune în străinătate a venit in România obţinând cetă­ţenia, fapt care l-ar fi exonerat de orice pedeapsă, aceia relativă la străinul sau Românul care ar fi co­mis in străinătate vre-o crimă sau un delict din acelea care ar atinge interesele superioare ale statului ro­mân şi pentru care ar fi fost pedep­sit în străinătate, etc. Pentru toate aceste­­situaţii noua legiuire prevede penalităţi speciale. Secţiunea VII a (art. 16—19) în­chide importanta problemă a extră­dării , căreia codul penal în vi­goare nu-i acordă stabilirea nici u­­­nei norme juridice. Consacrând principiul constituţio­nal, proectul stabileşte că extrăda­rea nu se aplică naţionalilor, dând in­ acelaş timp fiinţă legală dreptu­lui de azil pentru refugiaţii politici, despre pedepse In materia determinării pedepse­lor, noul proect aduce cele mai ino­vatori dispoziţiuni. Două principii fundamentale au călăuzit pe legiuitori în această ma­terie;­ elasticitatea­ maximă a pe­depsei, acordăndu-se magistratului o cât mai largă latitudine în pro­­porţionalizarea ei; stabilirea unui regim care să înlesnească refacerea morală a infractorului, aceasta prin schimbarea pedepsei în cursul e­­xecutării, prin înlocuirea unui re­gim mai aspru cu unul mai îngă­duitor sau liberarea condiţională. Denumirea de recluziune care pentru mulţi cuprindea o noţiune de neinteres a fost schimbată în acea de temniţă grea. Apoi, faţă de diferenţierea care există între infracţiunile de drept comun şi cele politice s’a stabilit o gradaţie specială pentru fiecare ca­tegorie a acestor infracţiuni. Detenţiunii i s’a dat mai multe grade creiindu-se: detenţiune grea pe viaţă, detenţiune grea dela 5-20 ani şi detenţiune riguroasă dela 3 la 15 ani. In general proectul stabileşte ur­mătoarele două scări de pedepse: In drept comun: a) Pentru crime: Munca silnică pe viaţă, munca sil­nică pe timp mărginit dela 5—20 de ani, temniţă grea dela 3—15 ani; b) Pentru delicte: închisoare corecţio­­nală dela 1 lună—10 ani, amenda După cum se vede noul proect în­mulţeşte numărul pedepselor, acea­sta ca o consecinţă a măririi progre­sive a infracţiunilor şi potrivit ten­dinţelor doctrinare de actualitate care cer ca pedepsele să corespundă mai exact diferitelor varietăţi cri­minale. Proectul a ridicat, după cum se vede din clasificarea de mai sus, maximum închisorii corecţionale ca şi amenda corecţională şi poliţie­nească. Actualul sistem, după cum se ştie determină numai minimul de amendă corecţională, în viitor s-a fixat şi un maximum pentru amenda corecţională la 20.000 lei. O preocupare deosebită acordă proectul pedepselor complimentare şi accesorii, pedepselor privative de libertate şi regimului lor . REGIMUL PENITENCIAR Faţă de regimul în vigoare care nu poate cinsti o orga­nizaţie civilizată, faţă de starea de sălbăticie în care se găsesc închiso­rile noastre şi lipsa totală de aten­ţie faţă de pensionarii închisorilor, care niciodată nu ies îndreptaţi ci înrăutăţiţi, demoralizaţi şi depra­vaţi, s’a găsit cu cale să se dea o altă îndrumare legală acestei ex­trem de importante chestiuni de pro­filaxie şi terapeutică socială. . Aplicarea şi executarea pedepse­lor constituie partea cea mai im­portantă a dreptului penal fiind ri­dicată chiar la rangul de ştiinţă, de­numită ştiinţa penitenciară care are drept scop final: refacerea morală a condamnatului. Porniţi de la această constatare, autorii proectului au fost călăuziţi de principiul obligativităţii muncii pentru toţi cei condamnaţi la pe­depse privative de libertate. Munca se poate face şi în afară de peni­tenciar în aer liber, iar din această muncă urmează să beneficieze nu­mai deţinuţii care prezintă garanţii de îndreptare sau de readaptare. NOUI INSTITUŢIUNI Deci proectul cuprinde o serie de măsuri inovatorii dintre care merită a fi menţionate: a) su­primarea din conţinutul degra­­daţiei civice a incapacităţii de a fi martor sau de a fi scutit de serviciul militar; b) crearea a două instituţiuni noi: coloniile penitenciare ca o consecinţă a corecţională dela 2.000—20.000 a­­fară de cazurile când legea ar pre­vedea un maximum mai ridicat; c) Pentru contravenţiuni: închi­soare poliţienească dela 1 zi—1 hulă şi amendă dela 50—1500 lei. In materie politică: a) Pentru cri­me: Detenţiunea grea pe viaţă, de­tenţiunea grea dela 5—20 ani, de­tenţiunea riguroasă dela 3—15 ani; b) Pentru delicte: Detenţiunea sim­plă dela 1 lună—10 ani, amenda de la 20.000 lei afară de cazurile când legea ar prevedea un maximum mai ridicat. ideii moderne a ştiinţei peniten­ciare de a asocia elementul mun­că în refacerea morală a con­damnatului şi liberarea condi­ţională Graţie acestei instituţiuni noi se dă posibilitate condamnatului ca printr’o purtare exemplară să poată obţine eliberarea în anu­mite condiţiuni. PEDEPSELE PECUNIARE Modalitatea executării pedepselor pecuniare care se face cu atâta în­târziere s’a ameliorat prin însuşirea măsurilor cuprinse in legea pentru majorarea amenzilor din 1923 acor­­dându-se celui condamnat dreptul de a obţine pă­suiri şi eşalonarea plăţii amenzii, cei insolvabili fiind trimişi in colonii penitenciare. DETENTIUNEA PREVENTIVA Una din cele mai importante re­forme o constituie fără îndoială in­troducerea imputării detenţiunii pre­ventive in pedeapsă. în acest sens art. 63 si 64 sună ast­fel: ART. 63. — Durata oricărei pe­depse privative de libertate se so­coteşte din ziua în care condamna­tul este închis pe baza hotăririi de­venită irevocabilă. Ziua în care începe executarea pe­depsei şi ziua în care încetează se ţin în seama condamnatului ca zile pline. Timpul pe care condamnatul în cursul executării l-a petrecut în­­tr’un spital, din cauza boalei, îi este calculat in pedeapsă, afară de cazul când şi-a cauzat în mod voluntar boala. ART. 64. — In caz de detenţiune preventivă, durata detenţiunii este dedusă din pedeapsa ce se pronunţă prin hotărirea de condamnare. Deducerea deţinerii preventive se face şi in caz de condamnare la a­­mendă socotindu-se o zi de preven­ţie 50 lei. Toate obiecţiile aduse acestei in­stituţiuni introdusă de altfel în nu­meroase legislaţii care ar porni din inegalitate de tratament între de­licvent şi condamnat nu au fost ţi­nute în seamă de autorii proectului, care adoptând noul sistem au pus capăt unei stări permanente de ne­­echitate mai ales când ştiut este ce abuz se săvârşeşte la noi când e vor­ba de deţinerea preventivă, care de multe ori întrece pedeapsa finală, fără a se imputa din aceasta. ■ . Asupra celorlalte titluri din car­tea I şi a cuprinsului celorlalte cărţi vom reveni. — A. RELEA — Pedepsele s’au înmulţit t Congresul corpului didactic de la şcolile de arte şi meserii Ziua ll-a.­ Lucrările în comisiuni TIMIŞOARA, 29. „ După şedinţa festivă din ziua de 27 August şi banchetul oferit de către primăria municipiului şi prefectura judeţului la restaurantul ,palace“, a urmat in cursul aceleiaşi zile, de la orele 4-8 lucrările in comisiuni privind cele două chestiuni ale programu­lui: categorii de şcoli profesionale şi învăţământul elementar profesio­nal la ţară. Biroul de conducere al congresului, a fost constituit astfel: preşedinte de inginer şef Ioan Ste­­rian, vice-preşedinţi d-na Alex. Enăchescu şi Inginer St. Strugariu, comisar special d. St. N. Ploeştea­­nu de la şcoala superioară de arte şi meserii din Bucureşti. D. inginer ILARIE SACEANU­­Craiova supunând desbaterilor con­gresului raportul privitor la catego­riile de şcoli profesionale, face, o­­c­upându-se de avântul maşinismu­­lui şi necesitatea formării conducă­torilor in diferitele ramuri de eco­nomie naţională, un istoric al şcoa­­lelor de arte şi meserii ,începând de la 1830 şi arată dezinteresul perma­nentizat faţă de ele. Mai departe şi in legătură cu proectul de reorga­nizare al învăţământului technic, d-sa preconizează un tip de şcoală tehnică cuprinzând trei cicluri pen­tru formarea treptată de mici şi mari meseriaşi, capabili a conduce ateliere şi chiar de a urma şcoli su­perioare şi de specialitate. Aceste şcoli să aibă in acelaşi timp şi ca­racterul regional, special, reor­gani­­zate şi puse pe baze solide in con­formitate cu cerinţele timpului. La discuţia în contradictoriu ia parte d. Decebal Păunescu, maestru din Bolgrad, care vorbeşte de reor­ganizare indicând formarea de şcoli superioare de meserii pentru mae­ştrii şi conducătorii de ateliere, şcoli de meserii pentru lucrătorii calificaţi şi o şcoală normală de me­serii pentru creiarea corpului di­dactic profesional. Mai propune apoi înfiinţarea de şcoli de meserii chi­mice şi electro-chimice care să dea specialiştii necesari unor anumite industrii. Raportul de mai sus a fost susţinut de d. Gh. Urlea. ÎNVĂŢĂMÂNTUL SECUNDAR IN­DUSTRIAL D-na ALEXANDRINA dr. ENA­­CHESCU directoarea şcoalei profe­sionale gr. II „Tudosea-Doamna“­­Bucureşti, ocupându-se de primul subiect al categoriilor de şcoli, pu­ne chestiunea învăţământului se­cundar industrial raportat la fete, făcând o introducere a rosturilor copiilor în societatea de astăzi şi a­­plicaţiile către meserii. Explică fo­loasele oficiilor de orientare profe­sionala, recomandând anumite bro­şuri şi se declară pentru multerali­­tatea specialităţilor. Cere ca absol­venta cursului supra­primar să ob­ţină un „brevet iniţial industrial“, apoi brevet calificativ şi deci o se­lecţionare a valorilor. Raportoarea se ocupă în urmă de programul şcolar, şi de chestiu­nea liceului industrial chemat să devină şcoala societăţii mijlocii. A­­trage atenţiunea asupra liceului in­dustrial cu durata de patru ani ca­re ar forma complect pe viitoarea şefă ori patroană de atelier. Termi­nă prezentând un tablou al şcoa­­lelor normale şi secundare de fete din anii 1931—932, evidenţiind nece­sitatea înfiinţărei unui seminar in­dustrial ca autoritatea şcolară cea mai superioară profesională. Răspund pe rând, făcând obiec­­ţiuni şi propuneri d-nii: inspectori Georgescu şi Gheorghiu. ÎNVĂŢĂMÂNTUL elementar PROFESIONAL LA ŢARA Acest al doilea punct din ordinea de zi este tratat de d-na Alexan­drina Lacriţeanu, profesoară de pe­dagogie, care, dovedind legătura ce trebue să existe între cultura teo­retică şi cea practică, se­ ocupă de importanţa învăţământului profe­sional ce asigură independenţa unei naţiuni, dând ţării pe conducătorii fireşti ai economiei. Discutând legea de organizare a învăţământului primar cu modifi­cările survenite, demonstrează ne­cesitatea şcoalei elementare cu ca­racter gospodăresc profesional, spri­jinită pe specificul nostru naţional şi menită a ridica satele româneşti. Pomeneşte de încercările din tre­cut şi prezent pentru cultivarea ţă­ranului şi indică măsurile cari se impun pentru cât mai neîntârziata Înfiinţare a şcolilor elementare pro­fesionale rurale, cu secţii agricole, industriale, comerciale şi de practi­că. Pentru fete ele să aibă secţii de gospodărie, ţesătorie, croitorie, etc. Astfel pregătit şi ordonat învăţă­mântul rural va deveni un învăţă­mânt de colectivitate pentru ridica­rea populaţiei şi constituirea unei pături de gospodari şi meseriaşi lu­minaţi. Termină dând câteva lămu­riri complimentare asupra progra­mului şi cursurilor. Au răspuns cu date şi propuneri d-nii Vasile Vasi­­lescu şi ing. St. Strugariu. La acelaşi subiect vorbeşte şi d. Vasile Trandafir directorul bazaru­lui şcolar din Bucureşti. D-sa schi­ţează viaţa rurală cu­ toate greută­ţile ei economice şi face o compa­raţie succintă între desvoltarea in­dustriei româneşti şi cea din ţările înconjurătoare. Preconizează con­stituirea de cercuri rurale agricole culturale şi industriale, cu concur­sul autorităţilor administrative, pen­tru pregătirea elementului de con­ducere. Cu foarte interesante date, observaţiuni şi studii, raportate la organizarea învăţământului profe­sional rural în Polonia, raportorul face să defileze prin faţa audito­rului o serie de măsuri practice şi reforme cari ar putea fi imitate. Idem învăţământul respectiv din Franţa şi alte ţări avansate în a­­ceastă direcţie. D-na TEREZIA POPESCU face critica raportului. Răspunde pe larg şi documentat d. Gh. V. Cantemir, inspector şcolar din Roman, înşi­rând experienţele făcute pentru a­­flarea celei mai practice căi de pre­gătire a tineretului. D-sa descrie lip­surile şcolilor de meserii şi străduin­ţele corpului didactic, cerând ca fo­rurile superioare să se îngrijească în primul rând de buna utilare a şcolilor profesionale, înzestrarea lor cu aparate de lucru, creerea unor venituri speciale şi localuri cores­punzătoare. Cu aceasta a luat sfârşit ziua în­tâia, congresiştii participând seara la o masă comună la grădina Elite. ZIUA A DOUA învăţământul profesional ambulant. Desbaterile congresului din ziua a doua au continuat tot în sala de recepţii a prefecturii judeţului, sub preşidenţia d-lui inginer şef loan Sterian asistat de d-nii: ing. Ştefan Ardeleanu şi St. N. Ploeşteanu. D-na DRĂGANESCU, profesoară la şcoala profesională Robescu-Bu­­cureşti, prezintă congresului rapor­tul asupra învăţământului profesio­nal ambulant şi lucrul la domiciliu. Raportoarea vorbind de rolul învă­ţământului profesional din punct de vedere economic şi social şi de per­fecţionările la cari s’a ajuns, spune că învăţământului profesional al fetelor îi lipseşte educaţia morală a profesiunii. Desvoltă punctele mai însemnate din organizarea cursuri­lor ambulante profesionale chemate să pregătească in special pe femeile de la ţară şi să le dea îndrumările practice gospodăreşti. Relativ la atelierele de pe lângă şcolile primare doreşte complecta­rea acestora cu materialul didactic necesar şi o amplificare a materiilor de învăţământ. Idem pentru ame­najarea unui muzeu rural. In ceea ce priveşte lucrul la domiciliu dă sugestii legate de iniţiativa şi con­cursul conducătorilor, prin înfiin­ţarea biroului de orientare profe­sională şi a consiliului industrial. Procedeul lucrului la domiciliu, în­trebuinţat cu succes în Germania, Franţa, Belgia şi alte ţări, complec­­tează educaţia profesională. Lămu­riri complimentare dă în această direcţie şi d. Urlea. ORGANIZAREA LUCRULUI LA DOMICILIU D. V. TRANDAFIR ocupându-se de atelierele ambulante şi de or­ganizarea lucrului la domiciliu, a făcut foarte interesantă expunere precedată de laudele pentru iniţia­tiva regală cu echipele culturale,­ a­­rătând rostul absolvenţilor şcolilor meserii in opera de ridicare a sta­telor. Lucrările congresului continuă. BANCIULESCU .......... ADEVĂRUL Nenorocirea din R.­Vâlcea R. VALCEA, 29. — In seara zilei de Luni 27 August a. c. d. maior I. Po­­pescu din garnizoana Galaţi, ducân­­du-se la Olt să facă baie, în dreptul oraşului Cărămăneşti, a fost luat de valuri şi înecat in timpul când voia să treacă Oltul. Cadavrul a fost pescuit in dreptul comunei Bujoreni. Japonia nu mai cere abrogarea tratatului naval TOKIO, 29. (Radop). — Un reprezentant al gu­vernului a declarat ofi­cial că Japonia a renun­țat de a mai cere abroga­rea imediată a tratatului naval de la Washington. Explozia de lângă Gura Ocniţei MORENI, 29. — Astă noapte, doi indivizi, un bărbat şi o femee, s’au dus in pădurea Adânca de lângă Gura­ Ocniţei, cu două butoaie a câte 100 litri, ca să fure gazolina dintr’o conductă a soc „Unirea“. Fiind întuneric ei au aprins o lampă, ca să poată vedea cum să deschidă conducta. Gazele care au ieşit din conductă, odată cu gazolina care se scurgea intr’o groapă, împrăştiindu-se îm­prejur, au făcut explozie. Cei doi hoţi au fost răniţi de flă­cări.Agenţii gărzii financiare, Stan C-tin, Munteanu Ion şi Dragovici Ghi ’controlând conducta au sur­prins pe cei doi şi le-a dresat acte de dare în judecată. Numele celor doi este: Nastasia Palada şi Niculae Oancea. Un alt furt de gazolină a fost să­vârşit în aceeaş noapte in pădurea de deasupra Ţurcanilor, fără însă ca hoţii să fie identificaţi. ■' ---- —... Nenorocirea de la Mărăşeşti DOI COPII ÎNCERCÂND SA DE­MONTEZE UN OBUZ. SUNT OMO­RÂŢI PE LOC MARAŞEŞTI, 29. — Un obuz, ră­mas probabil încă din timpul răz­boiului, a cauzat astăzi o groaznică nenorocire în localitate. Doi băeţi anume Vasile şi Petre Orfeanu, primul în etate de 10 iar celalt de 14 ani, ambii fraţi şi m­ici copii a unei mame văduve, căutând deşeuri de fer vechi, au găsit pe câmp un proectil. Aducându-l acasă, au încercat să-l demonteze. Obuzul exploadănd, i-a omorât pe loc. La auzul detunăturii, sărmana mamă eşind din casă şi neştiind de prezenţă în curte­a copiilor, a dat peste spectacolul sfâșietor al cada­vrelor lor oribil mutilate. Comisarul de poliție face cerce­tări. Pag. 3 m a Filozofia românească contemporană Filozofia românească contempo­rană considerată în totalitatea sa prezintă astăzi cercetătorului per­severent al deosebitelor sale mani­festări: un proces interesant de evoluţie şi un caracter net diferen­­ţiator de manifestările deceniilor trecute, mai ales a­ celor dinainte de războiul de întregire naţională. Filozofia acestor decenii se poate caracteriza prin preocupări de cul­tură filozofică generală, afirmate în deosebitele sale discipline (me­tafizică, psihologie, logică, sociolo­gie, pedagogie, etc.) şi prin tendin­ţe şi realizări merituoase de a fixa cât mai ştiinţific posibil obiectul şi metodele de studiu ale fiecărei din aceste ştiinţe filozofice. Cu alte cuvinte, preocupările e­­senţiale ale tuturor muncitorilor în domeniul filozofiei din acea vreme s-au concentrat în eforturi eroice de culturalizare a filozoficului şi de trezire şi organizare a unei recep­tivităţi publice pentru problemele filozofice. Multă vreme, profesorii noştri de filozofie, cu sacrificiul propriilor lor înclinaţii fiozofice sau cercetări personale, au trebuit prin cursuri la universitate, sau prin conferinţe exterioare să lămureas­că publicului şi tinerelor generaţii de studenţi, ce sunt fiecare din disciplinele filozofice, mai sus enun­ţate din punctele de vedere meto­dologic ,şi al obiectului de studiu. Astfel se înţelege pentru ce n’au fost posibile, afară de rare excep­ţii: o psihologie, o sociologie şi o pedagogie specific româneşti, sau pentru a ne exprima şi altfel: de ce nu există o filozofie originală ro­mânească recunoscută ca valoare alături de filozofia franceză, ger­mană şi engleză, în cultura filozofi­că europeană. In prezent însă, situaţia filozofiei româneşti este diferită de cea a trecutului. Zicem diferită de­oarece un proces nou, canalizat de efor­turile generaţiilor mai vechi, înce­pe să se afirme în cultura filozofică românească contemporană. Nu vrem să lăsăm impresia că exage­răm importanta sa, sau că sub-va­­lorificăm contributiunile timpurilor trecute. Contributiunile lui Vasile Conta în metafizică, Alexandru Xenopol în filozofia istorică, Rădulescu- Motru în metafizică şi psihologie, Petre Negrescu în istoria filozo­fiei, Dimitrie Gusti în sociologie, Ioan Petrovici în logică, Ştefăn­es­­cu-Goangă în psihologie, Gr. Tau­­şan în etică, George Antonescu, I. Rădulescu-Pogoneanu şi V. Ghi­­dionescu în pedagogie sunt de­si­gur de actualitate prin ideile şi sugestiunile care le cuprind. Ceia ce vrem să relevăm însă este faptul că deosebitele studii fi­lozofice apărute în ultimii ani, în­vederează la nouile generaţii preo­cupări şi concepţiuni relativ deo­sebite de acele ale generaţiilor pre­­cedente. O înclinaţie şi un gust deosebit pentru particular şi dife­renţiat sunt mai mult decât vizibile în cercetările şi manifestările lor şi ntr’un grad mai accentuat decât a înaintaşii lor. Această orientare a studiilor filo­zofice româneşti spre o filozofie mai diferenţiată în problemele sale se datoreşte de o parte evoluţiei progresive a deosebitelor discipli­ne filozofice, care în mod necesar împinge spre specializare, iar de alta chiar încurajărilor şi stimulen­telor, pe care unii profesori de fi­­ozofie au înţeles să le facă elevi­lor lor, pentru a-i determina să a­­bordeze şi alte probleme decât cele cercetate de dânşii. Se constată în special o înflorire şi desvoltare particulară a ştiinţelor filozofice în legătură cu viaţa socială, sau mai bine zis cu organizarea viitoa­re a acestei vieţi. Se poate vorbi în acest sens de o psihologie, so­ciologie şi pedagogie ştiinţifică ro­mânească, preocupate fiecare de anumite probleme. Psihologia de exemplu este preocupată de pro­blemele orientării şi selecţiunii pro­­­fesionale, caracterului, tempera­mentului, sufletului copilului, etc.; sociologia de problemele unei cu­noaşteri ştiinţifice şi sistematice a realităţilor noastre sociale rurale, de problemele muncii şi cele de politică socială, iar pedagogia de problema organizării ştiinţifice a învăţământului în sensul adaptării sale individualităţii copilului. Acelaş proces de diferenţiere este vizibil şi în evoluţia filozofiei noastre speculative. Interesul ace­steia gravitează mai mult spre probleme de filozofia istoriei, fi­lozofia cunoştinţei, metafizică, filo­zofia sistemelor, filozofia religiei, decât spre istoria generală a filo­zofiei. * Toate lucrările filozofice româ­nești apărute în ultimele 6—7 luni, confirmă observaţia noastră de mai sus. Vom aminti câteva din ele, fără să insistăm asupra, cuprinsu­lui sau valorii lor ştiinţifice, locul neîngăduindu-ne acest lucru. Toa­te au însă o însuşire comună: pro­blema specială pe care o studiază. Amintim în acest sens lucrarea d-lui I. Brucăr: Discurs asupra conceptului de filosofie a filosofiei, lucrarea d-lui Virgil Godeanu de­spre Filosofia religiei, lucrările d-lor Stahl şi Hryseni despre Teh­nica monografiei sociologice şi lu­crarea d-lui I. Nestor despre psi­hologia clipei de spaimă. Toate aceste studii conturează probleme noui, observaţii metodi­ce, analize de idei interesante şi sugestiuni fecunde pentru cetitorul care ar vrea să abordeze studii a­­semănătoare. Sunt de­sigur şi u­­nele puncte de vedere, poate prea unilaterale, nevralgice din punct de vedere critic sau prea dogma­tice, asupra cărora s’ar putea in­sista în revistele de specialitate ; nu-i mai puţin adevărat însă, că a­­ceste studii îşi au individualitatea lor netă prin problemele speciale care le studiază şi prin contribu­ţiile lor directe la desvoltarea şti­inţelor filozofice româneşti. Să ne referim concret, de pildă la studiul d-lui I. Brucăr. Studiul acesta este expresiunea unei noui metode de interpretare a sistemelor filozofice. Problema studiată prin caracte­rul său special ar putea figura în tematica oricărei filozofii europe­ne. Principiile fundamentării ace­stei metode sunt expuse cu multă competinţă şi maturitate de­ gândi­re filosofică, claritate, logică şi stringenţă dialectică. Metoda fenomenologică aplicată de filozoful german E. Husserl în studiul actelor de conştiinţă, este extinsă de d. Brucăr studiului în­suşi al sistemelor de filozofie. Me­toda de studiu a acestora trebue să renunţe la punctul de vedere explicativ, pentru unul pur inter­pretativ. Cu alte cuvinte, adevăra­tul studiu al sistemelor filozofice nu constă în explicarea lor cauza­lă, ci în interpretarea şi sesizarea esenţialităţii lor ideale, ca elemen­te originare ale unei realităţi a va­lorilor pure în afară de spaţiu şi timp. Interpretarea lor trebue să facă abstracţie de clasicile atribu­te de întindere şi gândire ale rea­lităţii, pentru a nu le considera de­cât din punctul de vedere al unei viziuni sub specie aeternitatis sau supra-raționale. Sau o asemenea interpretare a sistemelor de filozo­fie nu este posibilă decât dacă ele vor fi considerate independent de orice aderente biografice, psiholo­gic, sociale, istorice, cauzale, tem­porale, etc. Orice transpoziţie sau relaţionare a eternului sistemelor filozofice, afirmat de esenţă divi­nă, pe planurile raţionalului este echivalent cu o relativizare, cu o deseternizare a sa, deoarece raţiu­nea nu-şi fixează cunoştinţele sale decât în timp. Ceea ce caracterizează eternul, netemporalul este unicitatea sa primordială în care esenţele, uni­tăţile sau ideile sistemelor filozo­fice se bucură de o existenţă vir­tuală, ideală, dar nu mai puţin rea­lă. Existenţa lor este unică atâta vreme cât ea nu este exprimată raţional în raporturi de gândire şi succesiune. Cunoştinţa raţională însemnează distincţie, relaţie, cau­zalitate, timp, în vreme ce cunoş­tinţa supra-raţională, înţeleasă ca o viziune eternă a acestei realităţi unice sau a sistemelor filozofice expresive, însemnează cunoaşterea însăşi a lui Dumnezeu­, cunoştinţă rezolvabilă intr’o speţă de afect divin. Metodologia preconizată conduce după cum vedem la ontologie si epistemologie (teoria cunoştinţei). Ea ridica drept consecinţă fireas­că: dificila problemă a posibilităţii filozofiei valorilor, în alţi termeni a eternului, sau problema corela­telor şi antinomiilor lumii valori­lor, probleme care sunt numai schi­ţate, nu şi aprofundate, autorul în a­­cest studiu mărginindu-se mai mult la punerea şi discutarea probleme­lor lor. Am insistat mai mult asupra stu­diului d-lui Brucăr cu scopul de a e­­videnţia caracterul cu totul particu­lar al problemelor cercetate, pe care l-am prezentat în observaţiile noa­stre de mai sus, ca o trăsătură con­stitutivă a filozofiei româneşti con­temporane. Acelaş caracter special ar putea fi învederat prin analiză, în oricare din studiile filozofice a­­părute în ultima vreme, bine­înţe­les că din punctele de vedere ale altor probleme cercetate. Diferenţierea aceasta­­ este indi­ciul nu numai al specializării, dar dovada unui proces de organizare în adâncime a culturii noastre fi­lozofice şi dovada unui progres in­dubitabil în desvoltarea gândirii fi­lozofice româneşti. Se poate susţine prin urmare că o problematică specială preocupă permanent activităţile deosebitelor discipline filozofice româneşti, ma­nifestată de altfel şi în publicaţiunile sau lucrările de specialitate, care le fac cunoscute marelui public. CONST. GEORGIADE * - ■ ■ -----------"" " -*.... .... .......•""" Posturi de medici vacante Monitorul Oficial No. 198 de azi, Miercuri, publică în partea II-a următoarele posturi de medici va­cante : Boli interne: medic-primar la spitalul Caracal, jud. Romanaţi; medic-primar la spitalul Ismail. Chirurgie: medic-primar la spi­talul Sighişoara, jud. Târnava- Mare; medic-primar la spitalul Me­diaș, jud. Târnava-Mare. Otorinolaringologie: medic-primar la spitalul Oradea-Mare. Tuberculoză: medic-primar la Sa­nat, de T. B. C. Bisericani-Neamț; medic-primar al spitalului T. B. C. Greci-Olt. Radiologie: medic radiolog la spitalul Sighet; medic radiolog la, spitalul Călăraşi-Ialomiţa (plătit de prefectură). Psihiatrie: medic­ primar al ser­viciului IV de la spitalul central de boli mintale, nervoase şi endocri­­mologice Bucureşti. Laboratoare: medic la laborato­rul spitalului Lugoj; medic-şef la laboratorul portului Giurgiu. Inspector general sanitar al re­giunii IX-a Timişoara. Medic-primar al jud. Lăpuşna. Următoarele posturi de medici de spitale mixte : Mociu jud. Cluj ; Chilia-Nouă, jud. Ismail; Dumi­­treşti, jud. R.-Sărat; Murgeni, jud. Tutova şi Tg.-Neamţ, jud. Neamţ. D-nii medici cari întrunesc ob­hi­­diţiunile legale de a ocupa­ aces­te posturi, vor înainta cererile minis­terului muncii, Sănătăţii şi Ocro­tirilor Sociale din Bucureşti, calea Griviţei No. 64, îi termen de 30 zile de la apariţia prezentei publicaţiuni în „Monitorul Oficial“. Accident de automobil lângă Buna O maşină se ciocneşte cu o motocicletă BRAILA, 29. — Legiunea de jan­darmi a fost înştiinţată despre un grav accident întâmplat pe şoseaua Brăila-Viziru, în apropiere de ora­şul nostru, in următoarele împre­jurări: Iordache Furmuzache, din comu­na Chiscani, având treburi in loca­litate, s’a hotărit să vină cu moto­cicleta sa, deşi n’o mai utilizase de mult timp. După ce a făcut o plimbare prin staţiunea balneară Lacul­ Sărat, Ior­dache Furmuzache s’a indreptat spre oraş, mergând cu viteza medie pe şoseaua judeţeană Brăila-Viziru. In apropiere de comuna Radu- Negru însă, a apărut în faţa sa un automobil care ieşise din oraş cu vi­teză nepermisă, gonind spre Lacul­ Sărat. Motociclistul ne mai având vreme să evite accidentul a fost lovit pu­ternic in roata, din faţă a maşinii, care apoi şi-a continuat drumul în plină viteză. Iordache Furmuzache răsturnân­­du-se cu motocicleta, s’a ales cu le­ziuni grave astfel că nu s’a mai pu­tut ridica In ajutorul victimei au sosit câţi­va soldaţi, dela un regiment din a­­propiere, cari l-au transportat la spital. Parchetul înştiinţat despre cele întâmplate, a dispus ca, d. medic le­gist Traian Ionescu să constate sta­rea victimei, ordonând totodată jan­darmilor să facă o anchetă. Din investigaţiile de până acum şi din declaraţiile lui Iordache Furmu­zache reese că automobilul era din Timişoara şi purta No. 17. In consecinţă s-au dat circular­ tuturor posturilor de jandarmi din judeţul nostru, R. Sărat şi Buzău, să facă cercetări pentru descoperirea maşinei şi arestarea conducători­lor ei. Parastas pentru Zeletin Joi 30 August 1934, va avea loc, la ora 10 dimineaţa la biserica Ma­­vrogheni, la şosea, str. Monetăriei 4, parastasul de 40 zile de la moar­tea mult regretatului prof. univ. ştefan Motăş Zeletin. I Cărţile Şcolare ale Editurei „Adeverul“ Editura „ADEVERUL“ care printr-o stră­lucită serie de publicaţiuni literare şi ştiinţi­fice a devenit astăzi o instituţie de cultură de primul rang, lansează în toamna aceasta o colecţie completă de cărţi şcolare, de curs primar. Adresându-se câtorva dintre cei mai dis­tinşi membri ai corpului didactic, „Adeverii!“ a izbutit să realizeze pentru şcolile primare toate manualele, de la abecedare până la căr­ţile de matematici elementare, în condiţiuni excepţionale. Pe lângă colaborarea de specialitate a profesorilor şi institutorilor, cum sunt d. Petre Haneş, d-na Maria Giuglea, etc., edi­tura „Adeverul“ a solicitat pentru cărţile de citire contribuţia cunoscuţilor scriitori d-nii Liviu Rebreanu şi Tudor Teodorescu-Bra­­nişte. Dacă adăugăm la acestea faptul că din punct de vedere tehnic, cărţile de şcoală edi­tate de „Adeverul“ vor apare sub o îngrijire specială şi anume concepute pentru a se pune sub ochii copiilor manualele cele mai fru­moase, mai interesante şi mai instructive, se poate vedea uşor că noul an şcolar va avea, prin cărţile tipărite de „Adeverul“ un ele­ment deosebit de important în învățământu nostru primar.

Next