Adevěrul, ianuarie 1935 (Anul 49, nr. 15635-15657)
1935-01-01 / nr. 15635
V , 280 lei pe 5 luni SOAitNTE 200 Iei pe 3 luni 1,1 Sir„u,“atate X 750 lei pe un an dubla I & „S^so îOURIL£, București, Str. Const. Mille (Sărindar) No. 5—7—9 TELEFOANE Centrala: 3-81-30. Provincia: 3-84-31. Străinătatea: 3-84-33. ^ IV D. Tătărescu a admonestat pe cenzorii din Cluj. Când va veni și rândul celor din Bucureşti ________________________________________ In jurul unei comemorări ,cu prilejul ceremoniilor religioasa celebrate pentru împlinirea unui al de la moartea lui I. G. Duca, — orfinia publică românească, prin reprezentanţii săi, şi-a spus cuvântul. A fost omagiat un om excepţional, a cărui personalitate — prin variatele-i aspecte — putea impresionaa, când mulţumită unei calităţi, când graţie altui merit. Acei care au scris articole, ca şi ceicare au rostit o cuvântare în memoria lui Duca — oameni din toat partidele şi în afară de partide — au pus pe primul plan sentimentele patriotice ale şefului de guvern şi de partid, asasinat acum un an. Aceste sentimente n’aveau nimic de suprafaţă — ci porneau numai dintr’un ataşament, adânc şi cald, pentru pământul şi pentru trecutul nostru, împletit In rosturile de azi ca şi’n cele de mâine. Patriotismul era resortul concepţiilor lui Duca. Şi toţi cei ce l-au cunoscut — au subliniat acest lucru. Dar tocmai cel ce-şi legase numele de cele mai mari evenimente istorice şi care îşi făcuse un ideal din desăvârşirea operei naţionale realizate — tocmai el a fost ucis subt învinuirea de lipsă de patriotism. Autorul asasinatului a putut vorbi chiar de trădare. Iar când i s’au cerut lămuriri — făptaşul n’a putut cita decât o invenţie stupidă. In viaţa noastră politică există un obiceiu nenorocit: ducerea polemicilor până la patima oarbă, generatoare de calomnii fantastice. Uneori autorii calomniilor sunt conştienţi de infamia lor. Se găsesc însă şi instrumente inconştiente, care judecă, condamnă şi execută pe oameni nevinovaţi , în fond simpli adversari într’un diferend politic, în aparenţă (după avalanşa de acuzaţii) trădători de neam şi de ţară. Din modul cum a reacţionat opinia publică în momentul asasinatului de la Sinaia, după felul cum reprezentanţii tuturor partidelor şi claselor sociale se manifestă şi astăzi faţă de victima nebuniei patriotarde — rezultă că întreg poporul a ţinut să scoată în evidenţă absurditatea actului de acum un an. Se vede deci la ce isprăvi sângeroase şi fără sens poate duce extremismul naţionalist, care, însângerându i privirile, nu mai are viziunea clară a realităţii. La noi a fost numai un început de nebunie. Consecinţele sunt în văzul tuturora. Alţii au fost sortiţi să sufere dezastrul până la capăt. Poate pe noi ne-a trezit şi actul de la Sinaia — ca o dovadă elocventă de absurditatea unei practici, în dezacord cu raţiunea şi cu tradiţia blândului popor românesc. In felul acesta, Duca şi-a servit ţara — şi prin moartea lui. M. Sevastos Limba fiind un factor social este In strânsă dependenţă de schimbările şi diferenţele sociale. Intr'o epocă de incultură, linba se „barbarizează“, Intr'alta, în care Înfloresc studiile, limba se rafineau. Acelaş Pincipiu este aplicabil şi diferitelor staturi aie aceleiaş societăţi. Altfel voreşte şi scrie un academician decât un alahor. Iar dacă salahorul, câştigând Wn cel mare, îşi schimbă categorial socială, incet-incet adoptă şi alt fel de a vorbi. Cu timidi ■ aderenţa intre grupările extreme dvine periculoasă. Dacă e lăsată de apoi ei pătura de jos işi modifică nereu pronunţarea şi sintaxa, adoptă înima cuvinte noi, până când cei de joc nu se mai pot înţelege cu cei de si decât prin semne. Accidentul acesta s-a petrecut,In oarecare moura, în Grecia, unde poporul vorbeşti o limbă foarte deosebită de cea pe care o scriu oamenii culţi. Despărţirea a mers până acolo, Încât plebea şi-a cat o nouă limbă liberală, bazată pe felul ei de a vorbi. Lucrurile au mers incă şi mai departe în India, după cum ne arată savantul francez Jules Bloch, In monumentala sa operă, de curând apărută : L’Indo-argen, du Veda aux temps modernes (Paris, Adrien-Je raisonneuve, 1934). In această lucrare sunt analizate toate tendinţele care au diferenţiat graiurile din India şi le-au dus la actuala lor fărâmiţare. Iar in concluzie, autorul ne spune: „Cu toate convergenţele, care încă de mult am izbit pe observatori, mai ales indo-europeană, şi-a pierdut acest rafinament şi, ca să zicem aşa, s-a sălbatecit“. Ceia ce trebue să înţelegem de aici este că singurul lucru care poate menţine unitatea Umbli şi legătura intre cei de jos şi cei de sus este instrucţia. Numai prin cultivarea maselor se poate obţine ca acestea să nu se simtă prea străine in faţa producţiilor literare culte; acestea din urmă, la rândul lor, vor putea sebate câte ceva din expresiile viguroase ale poporului, şi astfel nu se va ajunge niciodată la o instrâinare deplină. Al. Graur Carnetul meu limba literară și limba populară -----*-----.— » I m ------------- NOTE S’A găsit aur la doi români din străinătate. Așa da... că la cei de aici... k D. TĂTARESCU afirmă, că guvernul rămâne. ...Ceiace a provocat panică în rândurile guvernamentalilor, k RAPORTUL Bentoiu a fost trecut pe linia moartă. Singura moarte pricinuită de explozibilele Skodei... AU sosit la Constanţa 4.537 , de bancnote de 1000 lei. De ce ne amăgeşte statul cu Pogromul? SE împlinesc 125 ani de la zidirea primei şcoli româneşti din Banat. Cetind „Vestul”, zicem în sine: „Nu se cunoaşte”... k Glose politice... COMEMIRAT Inucureşti, la Urşan, şi în mai tote centrele din ţră, s’a făcut, Sâmbătă, comemorarea lui I. p. Duca. Cu proziţie, s’a împrospătat pretutindeni amintirea celuia care a fos şeful partidui liberal, şeful ivernului mai presus de tace, una din stălucitele figuri al vieţii politic de astăzi. Intndevăr, prin actul criminal dea Sinaia a fost răpiă una din valorile fără prihană de acestei ţări, a fost răpus n om careunea devotamente credinţei lui, un om de un ir talent le exteriorizare, în vorba şi în scris, o minte lucidi cum puţine am avut. Măturiile contemporanii au o valoare relativă. CândDinu Brătanu spune că Duca ar fi fost,cel mai bun şef de eoeri. 213 care i-ar fi putut da curt partidul liberal, mărturisea un mare adevăr. Când d. Tătescu afirmă că, prin jertfirea sine, Duca a asigurat fiinţa tsăşi a aşezămintelor democratic exprimă desigur o credinţă ostilă. Dar decisivă nu este jucata contemporanilor, ci aceia posterităţii. Şi ea îl va reţii pe Ion Duca, prin tot ce avut mare ca suflet şi gând, în tot ce a făcut, a vorbit şi arns, şi prin jertfa de sine în lup cu dezlănţuirea canibalismulupolitic. FRATE Se anunţă noui mari unde la unele administraţii finalare şi percepţii. E natural. Este natural, fiindcă pe de o parte, ministeriul de finanţe nu înţelege să reacţioneze decât pe calea sancţiunilor ocazionale, iar pe de altă parte, fiind,că, în afară de latura penală, reprezentanţii fiscului îşi dau seama că nu riscă mare lucru, atunci când îşi riscă numai leafa. Pentru a avea un bun aparat funcţionăresc, în speţă la fisc, se cere o bună salarizare. Pe baza ei, în primul rând, funcţionarul este la adăpost de ispită, şi, în al doilea loc, suferă influenţa unei mari puteri de intimidare. Fiind bine salarizat, funcţionarul este mulţumit că are o existenţă sigură, în aceste vremuri de urgie. El nu se lasă ispitit. Cum se poate pretinde insă integritate, de la un perceptor din provincie care are 2200 lei pe lună? Pe de altă parte, o bună salarizare presupune un corp selecţionat, ales, iar nu cules din agent locul electoral al celora care se succed ca prefecţi sau şefi de organizaţie politică. In condiţiile bugetare de astăzi însă, nici o bună salarizare şi nici o serioasă selecţionare nu sunt posibile. De aceia nu e nici o mirare că fraudele sunt atât de frecvente, că ministerul de finanţe are de furcă cu abuzivii şi că statul pierde sume atât de considerabile. Fără reforme radicale, răul va continua. Iar reformele radicale nu sunt posibile nici în condiţiile trezoriere, nici in cele politice de astăzi. Sever &MEIN KAMPF“ Cum ştiu astăzi toţi cititorii de ziare din lume, „Mein Kampf“, ceia ce însemnează pe româneşte: ,’Lupta mea“ este autobiografia d-lui Hitler. Dar nu este numai o autobiografie în sensul obicinuit al acestui cuvânt, adică o descriere a propriei vieţi, aşa cum a decurs ea de la naşterea autorului şi până în momentul când apare cartea. Ci este, în cea mai mare parte o descriere a naşterii şi dezvolătrii ideologiei unui partid, toate concepţiile şi metodele politice pe care înfăptuitorul acestui partid le crede necesare, toate părerile sale despre celelalte popoare, cu cari naţiunea sa vine în întingere, cu care a avut şi ar mai putea avea, după d. Hitler trebuie să aibă, ceva de răfuit. De aceia, autobiografia aceasta, a fost proclamată Biblia partidului nazist- iar, după venirea acestuia la cârmă, când partdul a fost proclamat identic cu statul sau statul identic cu partidul, evident că Biblia acestuia a devenit Biblia statului german. Oricine voieşte deci să ştie, în ce spirit, după ce idei şi în ce chip statul german înţelege să-şi facă politica sa, trebuie să citească, să studieze, să aprofundeze, faimoasa autobiografie a Fuehrerului. Ceiace se şi face. Dar... Aci intervine un dar. Ceiace scrie în această privinţă Fuehrerul, este de aşa natură încât trezeşte suspiciunile cele mai grave cu privire la intenţiile politice ale d-lui Hitler, ale guvernului şi partidului său, deci şi cu privire la intenţiile Germaniei. Nu e nevoie ca să mai citez aci, cu menţionarea paginilor, toate absurdităţile şi grozăviile pe cari d. Hitler le debitează asupra politicii ce crede indispensabilă Germaniei şi cari constituie propriul său program politic, pe care îl dezvoltă în conştientă şi declarată opoziţie cu politica lui Stresemann şi a celorlalte guverne democratice, pe care o califică de criminală şi o acuză de trădare de ţară. Am făcut aceasta de nenumărate ori şi putem să ne mărginim a rezuma aşa zisele idei pe cari Fuehrerul le expune pe larg şi revenind de repeţite ori 'asupra lor. -Iată-te. • , ... , ••• -Poporul german este un popor arian, superior tuturor celorlalte. El e chemat deci să stăpânească asupra lor. Această stăpânire nu se poate realiza decât prin război. Războiul nu este deci ceva care trebuie dispreţuit sau condamnat. Pregătirea militară a întregii naţiuni, o supremă datorie. Poporul german este un popor fără spaţiu. El trebuie deci să cucerească noui teritorii. Nu teritorii coloniale, ci teritorii europene. Dumnezeu nu a putut să voiască aceasta, ca poporul german să nu aibă pământ destul. Dacă deci porneşte să şi-l cucerească, el nu comite nici un păcat. Unde poate el găsi terioriile de cari are nevoie, nu numai pentru a asigura acum copiilor săi, ci şi generaţiilor viitoare, glia de cari au nevoie pentru a locui şi a se hrăni? Numai în Răsăritul Europei, numai în Rusia. Un război cu Rusia este deci o necestate vitală pentru Germania. Dar acest război, nu este posibil înainte ca ea să fi zdrobit (vernichte) pe duşmanul său implacabil de ieri şi de totdeauna. Cine este acest duşman? Este Franţa, este — cum spune el — poporul francez, degenerat şi negroid. Cam acestea sunt ideile d-lui Hitler. Pentru a le realiza, aşa scrie d-sa, orice mijloc este binevent. Dar ca cel mai eficace se impune dspărţirea Franţei de Anglia şi alianţa cu aceasta şi cu Italia. ‘ .. ." „ Birte înţeles ca asemenea idei, ca nu va mai fi degenerat şi negroid. Poporul german probabil că nu mai are nevoie de teritoriile ruseşti. Alsacia-Lorena nu-l mai interesează. Cum s’ar spune, d. Hitler va mărturisi ceram publica, în faţa lumei, că a greşit, că Stresemann, că democraţia şi liberalismul au avut dreptate, nu el. Iar Europa nu ar avea decât să exulte de bucurie în faţa unei asemenea convertiri miraculoase şi să cadă în braţele ce i le deschide Fuehrerul. • Fi-va oare aşa? Fi-va oare atât de uşor să se distrugă neîncrederea de până ieri şi să se stabilească în locul ei încrederea? Dar poporul german e otrăvit. Politica mincinoasă şi făţarnică a nazismului îl va face să-şi zică: „Ştie el Fuehrerul ce face. Tot ce a scris mai întâi în „Mein Kampf” este crezul lui şi trebuie să rămâie al nostru Renegarea lui, este numai unul din „genialele” lui trucuri politice şi diplomatice. Cât timp nu crede încă momentul sosit, el se împacă şi se aliază cu oricine, cu dracul chiar. Dar când momentul va fi sosit, ştie el ce să facă şi cum să facă. Nu odată a scris el doar în „Mein Kampf” că un tratat nu poate sta şi tut trebuie să stea în calea necesităţilor poporului german. Cât despre expurgările din „.Mein Kampf“ acestea vor fi primele privind raporturile cu străinătatea. Pentru uzul intern a mai practicat unele, dintre cari, pentru a încheia, reproducem pe cea mai caracteristică şi mai edificatoare. In primele unsprezece ediţii ale autobiografiei „Mein Kampf”, se găsea următoarea frază: „Germanul nu are nici cea mai palidă ideie, cum trebuie înşelat poporul, dacă vrei să ai partizani în massă”. Din fericire popoarele celelalte ştiu că aceasta-i toată filosofia d-lui Hitler în materie politică, o asemenea politică, expusă cu a-i fi duşmanul de ieri şi de totdeauna, cea logică de fel, care e şi de sânge,care trebuie zdrobit. Poporul francez şi care e mai lesne aplicabilă când porneşte de la premise absurde decât când rămâi pe linia realităţilor şi a rezonabilităţei, a trebuit să trezească atenţiunea tuturor celor vizaţi. Oricât şi-ar spune ei , în atingere cu realitatea, d. Hitler trebuie să toarne apă în vinul acesta destul de pteţit şi otrăvit, — faptul că un întreg popor a fost ameţit cu el, nu poate fi desconsiderat. Apoi s'au produs numeroase acte politice de guvernământ, ca retragerea din Ligă, retragerea de la Conferinţa dezarmărei, acţiunea contra Austriei care a culminat in asasinarea cancerrului Dellfuss, agitaţiile din Sarre, propaganda nazistă în străinătate — şi last not least — formidabilele înarmări clandestine, toate acestea arătând că d. Hitler îşi ia în serios autobiografia. In fine, la toate cele arătate se adaugă faptul că, dacă d. Hitler a interzis traducerea cartei sale în Franţa şi a publicat în Anglia o ediţie dreasă, reparată, adaptată, în Germania însă, ea a continuat să fie proclamată Biblia naţiunei, a continuat să fie răspândită in milioane de exemplare, a continuat să fie impusă bibliotecilor populare, şcolare şi din cazărmi, iar cunoaşterea ei a fost proclamată ca o condiţie de bună purtare sau capacitate a funcţionarilor. Acest fapt îndreptăţeşte credinţa că ideile din,Mein Kampf” continuă să fie idei directive ale statului german, fiindcă continuă să fie ale Fuehrerului. Astfel, toată acţiunea politică şi diplomatică a Germaniei, era şi este sabotată de cartea aceasta, pe care, la un moment dat, germaniii o considerau ca o binefacere, dar care a devenit un blestem. Toate declaraţiile pacifice ale d-lui Hitler erau puse în raport cu spovedania lui din „Mein Kampf“, care le dezminţia. Astfel ce era pentru d. Hitler „Mein Kampf”, devenise pentru poporul german „Mein Krampf”, — un grav simptom de boală, o piedică pentru normalizarea vieţei sale, din cauzele că, izolarea Franţei, declarată necesară şi pasibilă de d. Hitler, a dus deadreptul la izolarea Germaniei. • Acum că aceasta e aproape realizată, „Fuehrerul” se găteşte să-şi renege opera. Se găteşte, cum se spune, să expurgeze din ea, tot ce constituie însuşi miezul şi însuşi sensul ei. Să susţie chiar contrarul de ce a predicat. Franţa nu va mai internă, ca şi externă. , B. Brănişteanui FRECVENŢA FRAUDELOR Se anunţă mari fraude la administraţia financiară din Braşov. S’ar fi delapidat o sumă de vre-o câteva zeci de milioane. Măsuri drastice au şi fost luate. S’a suspendat, din serviciu, personalul bănuit. A început o anchetă. Este de mirare că — cu tot controlul — o administraţie financiară a putut deveni câmp de atât de vaste operaţii necorecte. Pe o scară mai mică, foarte multe instituţii de stat dau prilej de delapidare mânuitorilor de bani publici. ...Ceia ce înseamnă că însuşi sistemul de administraţie — din pricina complicaţiilor birocratice — este prielnic deturnărilor de fonduri. Iar cât priveşte funcţionarii incorecţi — desigur o mică minoritate — ei au însă posibilitatea să defraudeze sume importante. După socotelile făcute de d. Decuseară, directorul statisticii judiciare prin ministerul de justiţie, pagubele încercate de stat — din cauza fraudelor — se urcă la câteva miliarde anual. Există o atmosferă viciată in ţară. Lumea politică a săvârşit abuzuri şi o sumă de incorectitudini. Aceste acte n’au fost niciodată sancţionate. Totul s’a redus la instituirea unor anchete. Acuzaţiile au prins temeiu în opinia publică. Aproape în jurul fiecărui demnitar, fost şi actual , zvonurile au creat o reţea de bănueli. Omul politic cel mai cinstit nu-i cruţat de bârfeli. Toată ţara este plină de acuzaţii contra guvernanţilor. A prins consistenţă un spirit de neîncredere in cinstea conducătorilor noştri. Şi atunci unii mânuitori de bani publici mai slabi de fire — antrenaţi de opinia curentă — socotesc că banii statului... dacă tot se fură... mai bine să fie furaţi de dânşii!?... Reacţiunea publică faţă de incorectitudini nu-i destul de puternică. Sancţiunile legale sau nu se aplică, sau se aplică cu o prea mare întârziere. In această stare de spirit, este explicabil că, fraudele se înmulţesc şi îşi amplifică obiectul... spre paguba contribuabilului în specie şi a statului în general. Iar leacul care-i atât de complicat — întârzie să fie administrat organismului biurocratic, grav bolnav. M. Sevastos Pagini vechi privitoare la istoria Românilor de SCARLAT CALLIMACHI In foiletonul de faţă, vom urma cu darea la iveală a bogatului material documentar din„Histoire des Roys de Pologne“ a scriitorului Jean Herburn de Filistin. Sunt pagini care contribue la biografiile şi la bibliografiile mai multor domni români, ceea ce ne îndreptăţeşte să le socotim ca însemnate şi demne de luarea aminte a celor cari se îndeletnicesc cu studiul istoriei noastre. Din capitolul X, extragem textul despe viteazul Ioan Huniade. „ ...cobpreâteva victorii câştigate de regele Wladislaus şi Ioan Huniad, împotriva Turcilor" (pag. 167 şi 168). „...Cu atât mai mult, cu cât Amurath, având ştire despre răzvrătirile din Ungaria, el întreţinea neliniştea, în Ruscia şi în Transilvania şi asedia sa oraşul Bielograd, cu toată oştirea sa... . ___ . ^ Sosind ajutor aeia roioru, arma va pomi, din Buda, în ziua de XX a sus-zisei luni (Iulie) şi trecând Dunărea la Pierre Salee, păşi pe pământul duşmanilor. După ce ajunse la râul Morava şi după ce regele află, de la cei trimişi înainte, că tabăra duşmanilor este în apropiere, el trimise pe Ioan Huniadé, cu zece mii de oameni dintre cei mai destoinici, printre cari erau şi Leşii, să-i atace. Huniadé îi încercui, în tabăra lor, pe neaşteptate, către miezul nopţii şi îi tăiă, mai pe toţi, în bucăţi. Se spune că ar fi pierit treizeci de mii de turci şi că patru mii au fost luaţi prizonieri...“. . „ . „...şi cum regele Wladislaus a fost ucis în luptă, după ce învinsese pe Turci“, (pag. 180, 181 şi 182). ....Şi, apucând calea spre Bulgaria, el (Wladislaus al III-lea) trecu Dunărea, la Orsave (Orşova), cu toată oastea sa, in a treia zi de Noembrie şi ajunse la Nicopolis, care este capitala Bulgariei, în a 26-a zi de la plecarea sa. In care loc, veni Vlad, altfel numit Draculea, palatinul Moldovei Transalpine, către el, spre a-i cere iertare că fusese nevoit să se înţeleagă, cu Turcul, în anii trecuţi, şi după ce văzu cât de puţini oameni avea în oastea sa, nici cincisprezece mii de călăreţi şi cam tot atâţia pedestraşi şi aceştia, mai toţi, din cruciadă, încercă să convingă, pe rege să se întoarcă, ceea ce nu putu să facă. Deci, văzându-i hotărîrea, după ce-i lăsase patru mii de călăreţi şi pe fiul său, se întoarse acasă, dându-i, în dar, doi cai, cari alergau de minune şi doi flăcăi, cari cunoşteau toate drumurile,pentru a se putea folosi, de ei, la nevoie... Totuşi, aceste veşti nu îndepărtaseră, pe rege, de întreprinderea sa. A zecea zi din Noembrie, el avea tabăra aşezată, lângă Varna, pe care cel vechi o numiau Dionysiopolis şi care se predase, lui, cu puţine zile înainte. Acolo el află, prin spionii lui, la ora răsăritului, că duşmanii erau aproape. Regele avea o umflătură la picior, din care pricină Ioan Huniade hotărî chipul de luptă şi luă comanda; acestea făcute, oastea porni în ordine, şi merse cam două mii de paşi întru întâmpinarea duşmanului; apoi, fură înfipte steagurile şi trecuseră trei ceasuri,in aşteptarea duşmanilor. In fine, se apropiară şi atacară vârful drept al oamenilor noştri, cari fură respinşi de partea aceea , fiindcă caii noştri nu puteau suferi vederea şi mirosul cămilelor, cu care nu erau obişnuiţi şi, astfel, fură puşi pe fugă, patru până la cinci leghe. De altă parte, Regele şi Huniade se luptară cu steagurile desfăşurate şi respinseră pe Turci, cam vreo două leghe, cu mari pierderi pentru aceştia şi, de colo, regele porni in ajutorarea oamenilor săi din dreapta, unde erau şi Iulian şi Francoban; iar acolo, puse pe duşmani, pe goană... Căci, Huniade era în urmărirea duşmanilor, cum au spus Ungurii şi, chiar, Turcii, sau fugea, cu jumătate din oaste, după cum au scris Polonii, după ce încercase să-l degajeze pe rege...“. „Despre răzvrătirile din Moldova, despre năvălirile Tătarilor și de refuzul regelui de a presta jurământ“ (pag. 186 verso). „Regele trecu, apoi, în Rusia, pentru a potoli răscoalele din Moldova, care începuseră după moartea lui Hie şi Ștefan, voevozii. Petru alungase, pe Roman, cu ajutorul lui Ioan Huniade, care era guvernatorul Ungariei al regelui Ladislaus. Cazimir vroia să reînscăuneze pe Roman, dar află, pe drum, că el fusese otrăvit... Sosind la Kameneț, locuitorii îl primiră cu multă bucurie şi îi dădură mese şi băutură bună. De acolo, trimise, sol, lui Petru, spunându-i să vie să jure credinţă. La care Petru răspunse, că va veni, dacă Craiul îl va lua sub oblăduirea sa. Cazimir nu aşteptă venirea lui Petru, ci trimise, intra întâmpinarea sa, la Chocino patru ambasadori, cari trebuiau să primească jurământul său, al boerilor din divan şi al tuturor celorlalţi boeri moldoveni...“. „Despre neplăcerile izvorîte din refuzul de a presta jurământ, cum Alexandru a fost reinscăunat, în Valachia, împotriva lui Bogdan şi despre pustiirile făptuite de Tătari“, (pag. 187, 187 verso si 188). „...Intre timp, Petru, palatinul Valachiei, muri. După moartea lui, un oarecare Bogdan, care se zicea copil din flori al voevodului Alexandru, puse stăpânire pe voevodatul Valachiei. Mai era un fiu al voevodului Ilie, care se numea Alexandru, fugar impreună cu mama sa şi care fusese făcut Domn, cu puţin mai înainte, din porunca Craiului, de către loan de Senneu şi Bogdan gonit. Dar, numaidecât după plecarea lui loan de Senneu şi a oştilor lui Bogdan cobori din munţi şi goni pe Alexandru. Sfatul craiului se întruni pentru a hotărî dacă Valachia trebuie cucerită și prefăcută în provincie poloneză și dacă trebuia să i sa facă, daruri, pământuri din Rusia, tânărului Alexandru. Socoti, insă, divanul, că a supune pe Valachi ar fi greu (Citiţi continuarea în pagina n •*' NA ZBATII SIMPTOM D. Manolescu-Strunga poartă tratative cu Austria la Semmering — in jurul acordului comercial. ...Care anemic trebue să ș fie — dacă a fost dus la o stațiune de întremare... Kix CHESTIA ZILEI DENUNŢURILE mmmz. mmmmz ------ Pe baza unui denunţ, s’a făcut ori o inspecţie la un dispensar din strada Maşina de pâine... ------Şi denunţătorul ce a devenit? ------A intrat în Maşina de palme... Săptămâna care a trecut de EUG.HEROVANU Săptămâna care a trecut încheie însuşi anul care a trecut. Bilanţul ultimelor şapte zile, ar putea dar face loc bilanţului celor 12 luni expirate. Dar făcea. ► lucru l ’oaul său, in ordinea sa, cu destinaţia sa. Cronica aceasta e pentru lucrurile recente. Să rămânem la cadrul ei propriu. Sărbătorile au venit într’o atmosferă înşelătoare, o atmosferă de început de primăvară. Aceasta a întreţinut unele iluzii, a provocat însă şi unele păreri de rău. In general s’a remarcat multă mişcare, mai multă decât ne-am fi aşteptat pentru timpurile acestea. In dosul decorului obicinuit, mizeria şi suferinţa s’au eclipsat, — vai, aparent, numai şi pentru prea puţin timp însă. Cei vechi pretindeau că la zgomotul armelor muzele tac. Făcând o transpunere de circumstanţă, — în sens opus, însă, — am putea spune că sărbătorile mari, cu tradiţie de linişte şi de reculegere, reclamând neapărat mediul familiar, adică viaţa privată, fac ca,în toată durată lor, viaţa publică să-şi piardă complect supremaţia şi strălucirea. S’ar putea astfel construi o variantă a vechei, arhicunoscutei formule „inter arma silent musae” înlocuind de o parte, ideea de război cu cea de pace familiară şi, de altă parte, umbra diafană a muzelor, prin figurile pline de gravitate ale oamenilor politici. Dar nu e o profanare, să aşezăm în locul Melpomenei, a Thaliei sau a blondei Clio, figura masivă şi rubicondă a cutărui sau cutărui om politic? De data aceasta însă, prin excepţie, sărbătorile Crăciunului au înregistrat, în afară de „Vicleimurile” populare, un mare Vicleim politic, sub alt nume, bineînţeles, sub numele de „Marea manifestaţie a guvernului la Cluj”. Manifestaţia aceasta are semnificaţia şi importanţa ei. E o demonstraţie, o afirmare, un act menit să fixeze şi să lămurească o atitudine, — nu numai a ţ- \`rui dar şi a ţârei. Unii par dispuşi a o lega de diverse evenimente politice interne, de unele frământări în viaţa partidelor. Pentru aceştia, parada guvernului ar fi o demogrst faţie de forţe şi mai ales o afirmare a voinţei de a nu părăsi conducerea treburilor publice. Ipoteza aceasta ar corespunde, in adevăr cu faptele politice recente, cu care stă în legătură. La Cluj s’a vorbit de politica naţională, de păstrarea şi apărarea hotarelor, această „primă şi ultimă poruncă a neamului” cum a spus primul ministru, care, cu ochii înspre hotarul de apus, a ţinut să se ştie că „nu vom da nimănui nici o palmă din moşia strămoşească”. S’a vorbit de consolidarea ţarei, „a doua mare poruncă a neamului”. In capitolul acesta, d. Tătărescu a avut accente vibrante, a făcut apel la limba poeziei, a recitat versuri, — versuri în „Limba noastră, limbă sfântă Limba vechilor cazanii, Care o plâng şi care-o cântă Pe la vatra lor, ţăranii...“ S’a făcut apel la solidaritate, la menţinerea ordinei. S’au evocat apăsătoarele sarcini ce revin generaţiei actuale. S’a spus tot ce se putea spune, despre marile probleme ale momentului şi despre tot ce poate face preocuparea actuală a omului politic. In fond, nimic nou însă. Căci nici antirevizionismul, pe care guvernul îl proclamă ca răspuns la campaniile ce de atâta timp ameninţă liniştea Europei, nici politica naţională şi de „promovare a elementului românesc”, nici acel „totul pentru armată” care, după ultimele evenimente (Citit continuarea în pagina II-a)