Adevěrul, septembrie 1949 (Anul 63, nr. 17556-17581)
1949-09-01 / nr. 17556
ANUL 63—Nr. 17.556 Al. V. BELDIMAN 1888-1897 CONST. MILLE 1897—1920 CONST. GRAUR 1921 — 1936 B. BRANIȘTEANU 1897—1947 FONDATOR ^ Generale P. T. T. Nr. 140.306/946 șl 261.020/947 ""'T' A DAGIM!A 5 E| Texa poștală plătită In numerar conform aprobării Direcțiunii ,..p ' ** “ »«El Proprietar, S. A. „Sărindar” EDITOAREA ZIARELOR „ADEVERUL“ ŞI „DIMINEAŢA“ Registrul de publicaţii al Trib. Ilfov S. I. Com. Nr. 142/946 Joi I Septembrie 1949 fil5. o io I Redacţia 5.38.56 Director H. CoREANu BIROURILE: BUCUREŞTI I Str. BREZOIANU 14 i~ j jgg Pietonii care nu respectă regulile circulaţiei vor fi sancţionaţi. ...Mai ales de şoferi! Scăderea preţului de cost Intervalul de timp dedicat viitorului plan dovedeşte că experienţa celui de faţă a adus clarificările necesare în ce priveşte planificarea de durată şi calcularea exactă a posibilităţilor de înfăptuire. Fondurile de investiţie pe care statul l-a pus la îndemâna aparatului de aplicare a Planului, își trag origina din resursele proprii, se datoresc politicii financiare, monetare și bugetare, care a fost ingugurată, precum și beneficiilor. Lucrările care sunt în curs de executare, cuprinzând realizări pe terenurile cele mai variate,cer însă o atenţie permanentă asupra problemei fondurilor de investiţie. De curând, Comisiunea de Stat a Planificării a stabilit noui sarcini gospodăreşti pe seama organelor de aplicare a Planului de Stat şi aceste sarcini noui se referă mai întâi la reducerea preţului de cost al produselor industriale şi apoi la reducerea cheltuelilor de circulaţie în comerţ. Aceste sarcini au menirea de a duce la sporirea mijloacelor băneşti necesare investiţiilor. Preţul de cost ca şi cheltuelile de circulaţie în comerţ sunt, desigur, susceptibile de a fi reduse, prin economii din ce în ce mai stricte în cheltuelile de regie, pe calea bunei administrări a materiei prime şi înlăturării deşeurilor, a reducerii consumurilor specifice, a raţionalizării procesului tehnologic, pe calea productivităţii muncii, etc. Scăderea preţului de cost şi a cheltuelilor celorlalte urmăreşte deocamdată mărirea disponibilului lichid pentru desfăşurarea în bune condiţii a producţiei planificate. Ele nu atrag o reducere automată şi imediată a preţurilor de vânzare. Dar socoteala gospodărească cea mai simplă ne arată că, într-un al doilea timp, aceste măsuri duc tot la reducerea preţului de vânzare a produselor. Prin sporirea şi depăşirea cantităţii şi calităţii produselor care vor rezulta din intensificarea producţiei planificate, se va ajunge în mod natural la o reducere a preţului de vânzare, la o ieftenire a produselor din comerţ. Scopul este deci acelaal obţinerii de produse cât mai multe, cât mai bune şi cât mai ieftine. ANDREI FILIMON «PORUMBELUL...» Cu riscul de a-mi atrage riposta colegului și prietenului Fox, care a găsit accente lirice pentru savurarea porumbului fiert, a popularului „porumbel” vândut pe străzi, constat că acest obicei ar trebui socotit că... şi-a mâncat mălaiul. De câteva zile, de când vremea frumoasă a revenit, au apărut pe străzi şi leliţele cari vând porumb fiert. Şi scena se repetă tipic: vânzătoarea dă deoparte pânza care acoperă grămada de porumbi din copaie şi zece, cinsprezece mâini se întind, răvăşesc ştiuleţii, aleg câte unul şi se grăbesc să-i ducă la gură. Cei mai puţini grăbiţi, îşi mai vâră degetele şi într’o pungă cu sare, care stă de obicei pe trotuar şi o presară pe bobii porumbului. Văzând aceste scene, mi-am adus aminte de spusele unui celebru medic, care uutânduse la degetele unui pacient, i-a spus: „pe mâinile d-tale văd scris moarte”. La uimirea omului doctorul l-a lămurit: „degetele d-Unte sunt murdare”. Murdăria e cel mai activ agent al bolilor infecţioase. Oricâtă stimă am pentru ţinuta higienică a concetăţenilor mei, e greu de, presupus ca toate mâinile cari apucă porumbii din copac, să fie curate. Şi iată cum, fără voia lor, pentru a-şî satisface o plăcere, atâţia oameni devin involuntari atentatori la sănătatea publică. Problema vânzării porumbului fiert, minoră in aparenţă, e în realitate una gravă şi trebue să i se dea urgent o soluţie rezonabilă. Poate că în nouile condiţii cari urmează să fie fixate, în locul unei copăi, un căzănel cu capac, distribuţia cu ajutorul unui cleşte, „porumbielui, „porumbielui” va pierde din pitoresc, dar noi îi vom putea mânca mai liniştiţi. FANTASIO GLOSEI POLITICE La rând Zilele trecute a sosit la Londra, venind cu aeroplanul, un personagiu pitoresc. E vorba de Nu Kwabena Bonne III „Osu” de Alata Manche, „Ojokohene“ al Techemanilor, un trib din Accra, pe coasta de aur a Africei de Vest. ,„Osu” înseamnă șef, iar „Ojokohene” conducător. In general acest important personagiu de culoare e cunoscut sub numele de Ossu. Şi a zburat distanţa de peste 5000 de kilometri, fiindcă — a declarat el — ştie că orice supus englez — Accra e colonie britanică — poate căpăta gratis o pereche de ochelari. Aceasta conform unei legi a sănătăţii publice introdusă în Anglia. Ossu a fost examinat de un medic oculist■ Treaba a durat 5 minute. Cât despre ochelari, el va trebui să aştepte vreo cinci luni fiindcă înaintea lui sunt 1.300.000 de englezi cari şi-aşteaptă rândul. O eroină a muncii socialiste Tânăra colhoznică Annabet Begenşeva a fost aleasă, în ultimele alegeri, deputată a Sovietului Suprem din Republica Turcmenia. Begenşeva este cunoscută în tot cuprinsul Turcmeniei, pentru rezultatele obţinute în cultivarea bumbacului. Anul trecut, ea a cules 7,5 tone de bumbac la hectar, câştigând titlul de „Erou al Muncii Socialiste“. Begenşeva a luat, de asemenea, iniţiativa de a-i învăţa pe copiii din sat, metodele înaintate de cultivare a bumbacului. Iniţiativa ei a fost urmată şi în celelalte sate, astfel că astăzi Turcmenta are în jurul şcolilor peste 800 de terenuri unde copiii învaţă să cultive diferite plante. Astfel de terenuri pentru studiul practic al elevilor, există şi în celelalte republici ale Uniunii Sovietice. „Defectoscop,,-ul In URSS a fost inventat un nou aparat, „Defectoscop”, cu ajutorul căruia se poate măsura procentul de uzat al cablului ascensoarelor de mine. Graţie acestei nouă invenţii, accidentele ascensoarelor din mine, au fost complect înlăturate. Trecând prin polul cablului uzat, electrometrul defectoscopului măsoară diferenţa dintre forţele electrice de mişcare a două bobine receptoare, a căror mărime este neînsemnată. Pentru a măsura această diferenţă a forţelor electrice de mişcare, este necesar ca acestea să fie transformate în forţă electrică de mişcare, cu curent continuu. Acul electrometrului indică coeficientul de uzare a cablului. Colaborare Academia de Ştiinţe din Republica Sovietică Letonia a dat un ajutor însemnat nouilor cooperative agricole. Savanţii vizitea- ză deseori colhozurile, unde ţin conferinţe pentru a face cuno-scute ţăranilor nouile metode de lucru• Membrii Institutului de agricultură au ţinut 52 de conferinţe asupra diferitelor probleme argricole, au creat 50 laboratoare „Miciurin“ şi au întocmit hărţile solului arabil pentru 8 colhozuri La şedinţele Academiei, ţinute în diferite districte şi colhozuri ale Republicii, s-au arătat rezultatele colaborării dintre savanţi şi colhoznici, a frigi CRDICA EVENIMENTELOR EXTERNE Sinuafia din India şi Commonwealth-ul britanic Din cele trei comisiuni de armistiţiu instituite până acum de către Adunarea Generală a O. N. U.ului, cele din Palestina şi Indonezia îşi consideră misiunea lor terminată. Una singură — Comisiunea pentru armistiţiul dintre India şi Pakistan, in conflictul isbucnit după împărţirea Indiei, conflict legat de pretenţiile ambelor părţi la încorporarea provinciei Kasmír, nu şi-a putut îndeplini încă misiunea, deoarece nici una din propunerile înaintate părţilor nu a fost găsită satisfăcătoare. Acum două zile, preşedintele Comisiunii de armistiţiu a înaintat Pakistanului noui propuneri şi a anunţat că întreaga comisiune este gata să se deplaseze din nou la New Delhi, în cazul când de la Karachi (capitala Pakistanului) vor porni indicaţiile unei destinderi favorabile negocierilor pentru încheierea armistiţiului. In momentul de faţă conflictul dintre Pakistan şi India, care ascunde, în realitate, un conflict mult mai adânc între noul dominion „independent“ şi Marea Britanie, este—după cum recunoaşte şi săptămânalul britanic „Observer“ — mai departe decât oricând de o soluţionare arbitrală. Deşi atât Pakistanului cât şi Indiei le repugnă deopotrivă ideia unei reizbucniri a ostilităţilor, nu este mai puţin adevărat că tensiunea între cele două ţări ar putea, eventual, să ducă iarăşi la reluarea luptelor, dacă o soluţie paşnică, acceptabilă pentru -.Pricele părţi, nu se va fi putut găsi Pakistanezii socotesc că problema Kaşmirului este pentru ei o chestiune de viaţă şi de moarte. Ei susţin că nu pot abandona Kasmírul căci aceasta ar însemna ca India să dobândească un control asupra surselor vitale de aprovizionare cu apă ale ţării. Cât despre pretenţiile Indiei — susţin în continuare pakistanezii — ele sunt mai mult un pretext şi ţin cel mult de o chestiune de „prestigiu“ şi de ataşamentul sentimental al lui Pandit Nehru pentru teritoriul străbunilor săi. Deocamdată, provincia Kaşmir este împărţită de facto, între India şi Pakistan, dar nici una din cele două ţări nu se arată dispusă să legalizeze printr’un acord această situaţie de fapt. Pakistanul s’a declarat de acord, în repetate rânduri, cu ideea ţinerii unui plebiscit. India tergiversează mereu punerea in practică a unei astfel de soluţii, temându-se de rezultatul plebiscitului într-o regiune în care majoritatea populaţiei este musulmană. Ea ar prefera soluţia unui schimb de populaţii, bineînţeles după ce se va fi operat divizarea provinciei respective. Pakistanul cere O. N. U-ului să impună cu autoritatea sa ținerea plebiscitului. Refuzul persistent al Indiei este reflexul unor încurajări care vin de la Londra, unde problema Kasmirului este privită prin prizma intereselor Marii Britanii, care-i acordă si o importantă de ordin strategic. De aici, explicabilele resentimente pe care le trezeste poak ' - ‘ l-i iUUw Aii c\Ul Aceste resentimente sunt alimentate si de alte surse de aprehensiuni create de raporturile nu prea cordiale intre Pakistan sî fosta metropolă. Pakistanul urmăreşte cu neîncredere crescută tendinţele expansioniste manifestate de regimul Nehru. Modul brutal în care a fost lichidată existenţa Hyderabad-ului este un exemplu viu al acestor tendinţe. Ceea ce măreşte indispoziţia Pakistanului este permanenta Încurajare a acestor tendinţe de „imperialism hindus“ — cum se exprimă pakistanezii — de către guvernul britanic. O consecinţă a acestei stări de lucruri ar putea fi şi eventuala părăsire de către Pakistan a Connonwealth-ului britanic. Prilejul va fi oferit de promulgarea nouei constituţii. Intr’un interview acordat unui ziarist britanic, Sir Muhammad Zafrulla Khan, ministrul de externe al Pakistanului, a declarat zilele trecute că „sentimentele anti-britanice sunt atât de puternice in Pakistan încât chestiunea rămânerii ţării in Commonwealthul britanic se va pune cu siguranţă, in momentul elaborării constituţiei. El a adăugat că este foarte posibil ca Pakistanul să părăsească aşa numita comunitate britanică de naţiuni, declarându-se republică independentă şi abandonând legăturile cu coroana britanică. Ceea ce, dacă s’ar traduce în practică, n’ar putea constitui decât încă un prilej de amărăciune pentru guvernul laburist, a cărui politică colonială — după cum observă nu numai opoziţia conservatoare — nu reprezintă decât o colecţie de eşecuri. S. M Pregătirile in vederea includerii Germaniei Occidentale în Pactul Atlanticului de Nord» — Un articol din «Pravda» — MOSCOVA, 31. (Agerpres). — TASS transmite: Sub semnătura lui Marinin, ziarul PRAVDA publică un articol întitulat „Pregătirile în vederea includerii Germaniei Occidentale in Pactul Atlanticului de Nord“. „Aşa numitul Consiliu European întrunit actualmente la Strasbourg a dovedit încă odată că politica dusă de cercurile conducătoare ale ţărilor marshallizate, cercuri aflate în slujba monopoliştilor americani, este o politică contrară intereselor ţărilor europene. Scopul principal al actualei sesiuni a „Consiliului European“ este transformarea Europei Occidentale într-o bază militară americană şi transformarea popoarelor ţărilor din Europa Occidentală în carne de tun pentru stăpânii de la Wall Street. Este clar, scrie in continuare autorul, că aşa numitul Consiliu European este unul din organele principale ale Pactului Atlanticului de Nord. In fruntea acestui organ se află principalul aţâţător la un nou război, Churchill. „Consiliul European” şi-a pus ca sarcină principală includerea Germaniei Occidentale în aşa numita Uniune Occidentală. Luând cuvântul la şedinţa de deschidere a sesiuni „Consiliului European“ de la Strasbourg, Churchill a declarat că una din cauzele principale care stau la baza creării Consiliului European este dorinţa de a include Germania Occidentală în „comunitatea ţarilor Europei Occidentale“. Această afirmaţie aruncă lumină asupra adevăratului scop urmărit de către agenţii anglo-americani care vorbesc despre „unitatea“ Europei. In realitate organizatorii „Consiliului European“ urmăreau începerea unor negocieri de ordin militar şi politic între Statele Unite, Marea Britanie şi magnaţii Ruhr-ului. Este de la sine înţeles, scrie în continuare Marinin, că atragerea Germaniei Occidentale în aşa numitul Consiliu European ar echivala cu alăturarea ei la pactul Atlanticului de Nord. Secretarul de Stat al USA a lăsat să se înţeleagă că Statele Unite sprijină cu tărie admiterea Germaniei Occidentale în „Consiliul Europeail“. In legătură cu aceasta, Churchill a aprobat următorul plan de acţiune: o şedinţă extraordinară a „Adunării Consultative“ să fie convocată cel mai târziu în Decembrie,sau ianuarie pentru a da putinţă aşa numitului „stat al Germaniei Occidentalei să^fie reprezentat. Totuşi, adaugă Marinin, perspective organizării unui bloc rrilitar-politic cu Germania Occidentală provocat confuzie şi neînţelegere chiar între membrii Adunării de Strasbourg. Bineînţeles, arată Marinin în incheere, că „strategii“ de la Washington se bizuie pe efectul „flautului lor fermecat“ care va chema la ordine „Consiliul European“. Dar ultimul cuvânt va fi rostit de popoarele Europei care Își strâng rândurile sub steagul luptei împotriva pactului agresiv al Atlanticului de Nord. iWeBBgmmmmmssm Sorul C.F.R., care a obţinut premiul 1 pentru ntu-ică popularii, la concursurile ce au avut loc în cadrul FestivaluluiMondial al Tineretului, de la Budapesta . Circulaţia de pe un mal pe celălalt al străzii, adică traversarea de la un trotuar la cel de vis-avis este reglementată.Acolo e o regiune în care poate fi un pericol de moarte eventual şi unul de amendă sigur. Pe trotuar însă, adică de-a lungul asfaltului de lângă garduri şi pereţii caselor, nu se amestecă nimeni. Acolo orice-ai face rămâi întreg. Pietonii trebuie să se descurce cum pot. Aşa se face că deodată vezi venind în faţa ta, în front,— uneori chiar braţ la braţ, vreo 4, 5 semeni pietoni, care ocupă tot trotuarul cât e de lat, şi-i vezi că sunt ferm hotărâţi să nu cedeze. Frontul se apropie şi tu, fie că te lipeşti de perete ca un afiş’ fie că te dai jos de pe trotuar, încălcând regulamentul. Grupul trece înainte, indiferent, dând într-o parte şi ‘n alta, din calea lui, pietonii cu mersul izolat, care-şi şterg mânecile albite de zid. Uneori, mergi pe trotuar, normal, înaintea ta merg oamenii cărora le vezi spatele şi mersul uneori caraghios, alteori marţial. Şi‘n urma ta merg oameni cărora le cauzi numai pasul, cu crep, cu vlacheuri, târliţi sau autoritari. Mergi şi tu. Eşti ca pe-o albie de râu. Te ia curentul şi faci parte din el- Uneori ai impresia că eşti pe una din acele scări rulante pe care tu te aşezi, şi ea merge singură curgând ca o apă coagulatâ. Şi... deodată, dai de-un grup care stă în cerc chiar în mijlocul trotuarului- Sunt vreo şase. Stau roată împrejur, în circumferinţă, cu feţele spre centrul ei, şi vorbesc, şi râd, cum ar sta într'un, vestibul sau într'o curte. Tu, pieton profesionist, ca să nu-ţi strici cariera, trebue să-i ocoleşti, — prin dreapta, — cum se ocolesc, în micile pieţe, statuete, sau numai un stâlp electric cau un strat rotund de iarbă sau flori împrejur. Câte o jumătate de oră cursul drept al pietonilor este bifurcat şi închis după acela la loc, formând o insulă în care se vorbeşte. Altă dată, mergi şi vezi de departe, pe trotuar, o aglomeraţie: oamenii opriţi pe loc, ridicaţi în vârful picioarelor, cu gâturile întinse, îndesându-se cu pieptul în spatele celui din faţă. Iţi spui: un accident. Aş! Cineva ţine o conferinţă.. Despre cum se dau cu alb pantofii de vară. O conferinţă cu aplicaţii imediat pe suprafeţe mici. Experienţa e scurtă, — vorba e lungă. Lumea cască gura’ se uită, ca la o invenţie. Te strecori DEMOSTENE BOTEZ (Continuare în pag. II-a) Carnetul nostru INTRE PIETONI CHESTIA ZILEI PING PONG LA DOMICILIU — TAu-te tu și scoate mingea!... Desen die ROSS O LOVITURA DE SABIE, DEVENITA metodă de tratament — Cum s’a ajuns la descoperirea pneumotoraxului — Lumea întreagă a comemorat o sută de ani dela nașterea lui Forlanini, considerat pe drept cuvânt ca un mare binefăcător al omenirii. Carlo Forlanini, profesor de medicină la Universitatea din Pavia, a luptat toată viaţa, pentru ca să se accepte o metodă nouă de tratament al tuberculozei pulmonare, descoperită de el. Lupta sa a fost încoronată până la urmă, de succes. Metoda sa, este astăzi unanim folosită în medicină şi foarte cunoscută chiar de profani. E vorba de „pneumotoraxul artificial”, adică de introducerea de aer în coşul pieptului, între plămân şi perete. De la „pneumotoraxul spontan’ la actualul pneumo.,, Pentru a înţelege descoperirea lui Forlanini, trebue să arătăm mai întâi, ca există un „pneumotorax spontan”. La acesta aerul intră nevoit în cavitatea pleurală. El se poate produce în două feluri: din afară şi dinăuntru. De cele mai multe ■ ori survine dinăuntru în afară, atunci când o leziune tuberculoasă de la suprafaţa plămânului străpunge pleura, făcând astfel ca alveolele pulmonare să comunice direct cu cavitatea pleurală. Aerul inspirat pătrunde în felul acesta în pleură. Pneumotoraxul astfel instituit evoluează decele mai multe ori într’un chip nefavorabil. El constitue o complicaţie destul de serioasă a tuberculozei, care întunecă diagnosticul în această boală. Insă tocmai această complicaţie îngrijorătoare fiind folosită de medicină după reguli bine stabilite, s’a transformat în metodă de vindecare. Cum s’a putut naşte ideia, la început paradoxală, de a trata o boală prin ceeace iniţial nu fusese decât o complicaţie şi cum a putut fi folosită cu atât succes? O lovitură de sabie care deschide drumul mediciicei Trebue să ştim mai întâiu că gravitatea pneumotoraxului spontan rezultă mai ales din infecţia secundară care urmează aproape întotdeauna. Observatorii nu au scăpat din vedere faptul că în cazurile în care nu se producea nici o infecţie, pneumotoraxul avea o influenţă binefăcătoare. La începutul secolului al XlX-lea, Maggrier în „Dicţionarul Medical” spune: ,,Un caz disperat de fti- zie pulmonară, a cărui vinde- j care s’a obţinut în urma unei lo- vituri de sabie primită în piept”. Căutând explicaţia unor astfel de fapte, Forlanini a ajuns la metoda sa. Pentru a vindeca leziunile pulmonare de natură turberculoasă, acest organ trebue pus în repaos. Dacă de obicei leziunile pulmonare au tendinţă evolutivă, aceasta se datoreşte faptului că plămânul este într’o mişcare continuă. La inspiraţie şi la expiraţie, el este supus unei mişcări continue, unul continuu du-te vino. Mai mult, chiar dacă aceste mişcări sunt suspendate, plămânul se află într’o stare de distensiune, ceea ce constitue, cum ne învaţă specialiştii, o formă de activitate. 1894 : prima încercare a metodei Forlanini Principiul metodei lui Forlanini constă în a introduce în mod artificial un gaz în pleură în aşa fel, încât plămânul să fie detaşat de învelişul costal, să fie sustras de la mişcările sale şi să fie pus astfel în repaos total. Pentru a pune în aplicare această teorie, trebuia să se cunoască și să se aplice principiile _______________________GAIMA (Continuare în pag. II-al Citiți în pag. Ill-a: VOTA GUVERNULUI SOVIETIC CĂTRE GUVERNUL IUGOSLAV.