Adevěrul, ianuarie 1950 (Anul 64, nr. 17657-17682)

1950-01-01 / nr. 17657

%_____ 1®** PeîWi P»«d­­in numerar conform aprobării DlrtcthffiR­ A n i A I BlÄWL $3 - Ifr. «TJW Generale P. T. T. Nr. 140.300/946 ;j 261.020/947 ’ J» rAUlnl ** LEI iTiTiniTV Ahp/MM« AI. V. BELDIMAN 1888—1887 CONST. MILLE , 1897—1820 CONST. GRAUR 1921—1936 B. BRANlŞTEANU 1897—1947 Proprietari S. A. »Sărindar” EDITOAREA ZIARELOR „ADEVERUL“ ŞI „DIMINEAŢA” Registrul de publicaţii al Trib. Ilfov S. I. Com. Nr. 142/948 X35.0«gjp) Diapetors: H. SORI­ANU­ BIROURILE: BUCUREŞTI I Str. BREZOIANU 14 Redacţia 5.38.56 Telefoane:­­ Secretariatul de redacţie 3­86-12­0 Adiţia şi Publicitatea 5.57.63 LA MULŢI GÂNDURI DE ANUL NOU Era datina până ne mai ieri, în pătrunele troienite de viscole şi de superstiţiile an.9itîab©tismiului, ca în această noapte a trecerii, de la un an la altul, fiecare să isco­dească semnele viitorului. Semnele erau, primitive,­ naive, moştenite prin tradiţie cedată de veacuri. Poate de milenii. Poate de pe vremea ciobanilor daci, cu sarici miţoase. « Era un amestec de ritualuri păgâne, de incantteţiutor, magice şi de „semne” culese din,măruntele experienţe de to­ată ziua. Omul civiliatat de la târg zâm­bea cu scepticism, şi superioritate, de asemenea înapoitate eresuri- Dar citea pe ascuns profeţiile as­trologilor şi rubrica respectivă a horoscopului din­ ziar, crezând cu tărie în ele. Findcă pe toţi îi muncea tortura speranţei în cele mai absurde miracole, care să le ocrotească desu­rţul­ lor singura­tec, egoist, individual, fie şi în iureşul celor mai crâncene pră­­buşiri din juru'le. Vorba babei din adăpostul bucur­eştean, când treceau escadrilele de bombar­diere: D­u-i, Doamne, la Ploeşti... Năruiască'se toate în preajma ta, numai pe tine să te apere o soartă privilegiată şi miseric or­­dioasă! ! Astăzi acest egoism mărunt şi fatalist, pasiv, aşteptând miracole de la un problematic destin —, apare doar ca un stigmat al incu­rabilei incapacităţi de a descifrai adevăratele semne ale timpului. Semne cu totul realiste. De aci, de pe pământ, din viaţa reală, din înfăptuirile de toată ziua, nu din conjunctura aştrilor pe cer. Astăzi, în ritmul prezent de viaţă, sub ochii tuturor stă do­­vada că miracolele sunt în pu­terea omului, că viitorul nu poate fi pregătit decât cu strădaniile colective şi că soarta individului se contopeşte cu soarta mulţimi­lor- Binele tău n­­ poate fi o mon­­struoasă şi imorală excepţie; prosperitatea ta nu se poate de­săvârşi decât prin prosperitatea generală şi numai cu preţul unei contribuţii directe, precise, efec­tive, fiecare după puterile şi pre­­gătirile sale întru realizări pro­ductive, creatoare. An noui! După ce paharele se vor fi ciocnit, după ce urările se vor fi consumat, ne vom întoarce la realitate. Ne aşteaptă munca. GR. TAUŞAN ULTIMUL NEAJUNS Nu se poate ca cetăţenii pe care nevoile vieţii­ îi pun în contact cu­ Poşta să nu fi simţit multiplele şi continuele îmbunătăţiri aduse u­­nui serviciu de adevărat interes pu­blic. Mai zilele trecute, un confrate publica date interesante în legătu­ră cu noua organizare a serviciului P.X.T. subliniind rezultatele îmbu­curătoare la care s’a ajuns până acum. Numai faptul că, spre deose­bire de trecutul destul de apropiat, când Poşta primea zilnic circa 300 reclamaţiuni, astăzi numărul ne­mulţumiţilor neîntrecând media de 45 în acelaşi răstimp, este deajuns să dovedească progresele substan­ţiale înregistrate într’un domeniu deosebit de important pentru ma­rea massă a cetăţenilor. Acelaş re­portaj preciza, mai departe, că, în marea lor majoritate, îmbunătăţi­rile obţinute au putut fi realizate cu concursul salariaţilor înşişi, care cunoscând mai bine de­cât oricine deficienţele serviciului au venit cu propuneri dovedite foarte curând practice. S’a ajuns astfel la simpli­ficări remarcabile, scurtându-se considerabil timpul de distribuire a trimiterilor poștale, înregistrân­­du-se economii de timp impresio­nante. Dar în­­ legătură cu aceasta, fie-ne permis să adăogăm câteva cuvin­te, care n’au alt scop decât să con­­tribrue la înlăturarea ultranelor ne­ajunsuri ce mai stau în calea or­ganizării unui serviciu poştal lip­sit de cusururi dăunătoare. Cetăţe­nii locuind în imobile cu mai mul­te apartamente ni se plâng că în loc sa fie introdusă în, cutiile spe­ciale punând pereţii hard­-urilor din respectivul bloc, corespondenţa le este depusă, aproape la întâmpla­re, pe un colţ de masă, pe un scaun, dacă nu chiar direct pe par­dosea. Nu e greu de înţeles că în asemenea condiţiavii şansele unei scrisori sau unui imprimat de a a-FRED GHEMAPESCH1 ((Continuare în pag. 2­ a) GLOSE POLITICE 11 ani­ Un tribunal din H­aider­ab­ad, ţi­nutul disputat între India şi Pa­kistan, a condamnat la 45 de ani închisoare, pe „acuzatul“ Din Lingăi, pentru încercarea de a răsturna guvernul. Condamnatul e în vârstă de 11 ani... Nume „mai cunoscute” După căderea hitlerismului, unele străzi din oraşul bavarez Urach, din Germania occidenta­lă, au suferit schimbări de nu­me. La instituirea republicei de la Bonn, autorităţile au găsit pe străzile din Urach, tăbliţe cu nu­mele lui Thomas Mann, Planck şi Albert Einstein. Primarul a declarat că aceste persoane îi sunt „necunoscute“ şi a cerut să i se aducă vechile tăbliţe, pentru a vedea ce nume au fost înlocui­te. Şi a găsit nume care îi erau într’adevăr „mai cunoscute“. Ve­chile tăbliţe purtau numele: Hit­ler, Goering şi Horst Wessel. interview Ceea ce nu pot face de luni de zile unii jandarmi italieni, au reuşit într’un timp record, un zia­rist şi doi fotografi. După cum se ştie, în Sicilia, operează de mult timp un bandit, Salvatore Giuliano. Toate încercările poli­ţiei, care a împânzit regiunea cu mii de agenţi şi jandarmi, de a descoperi ascunzătoarea lui Giu­liano au rămas zadarnice. Cei trei de mai sus au sosit în regiunea în care operează Giuliano şi au lansat zvonul că vor să-l vadă. Două zile după aceia, ei au primit vizita unor afiliaţi ai lui Giulia­no, care l-au condus la reşedinţa lui. Puţin după aceea, revista „Oggi‘* (Astăzi) a publicat un lung interview cu Giuliano, în­soţit de diverse fotografii luate la reşedinţa acestuia. Jandarmii italieni fredonează ariile lui... Offenbach, Steiele La 26 ianuarie 1950, India va deveni republică, deşi stelele nu se arată favorabile la această dată. Ştirea aceasta a fost dată de primul ministru indian Jawa­­hamial Nehru în Adunarea Legi­slativă din New Delhi. „Guvernul nu trebue să con­­sulte stelele, când își alcătueşte programul politic“, a declarat primul ministru într-un discurs, în care a destăinuit că multă lu­me i-a scris că data aleasă pentru proclamarea republicii nu e fa­­vorabilă. Surdo-m­uţi In cercurile franchiste se face mare caz de pretenţiile la tronul Spaniei, ridicate recent de Duce­­le de Segovia, Don Jaime de Bourbon. Acesta, cel mai în vârstă fiu al regelui Alfons XIII, s’a născut surdo-rrivit. Din care cauză a cedat drepturile sale­,de moştenitor al tronului unui frate al său. Recent însă, ducele de Se­­govia şi-a recăpătat graiul. Şi o­­dată cu aceasta, şi-a ridicat pre­tenţiile la tronul Spaniei. Se povesteşte că, aflând că ducele de Segovia vorbeşte, Franco a rămas... mut de uimire. Şi face pe surdul la pretenţiile­­ ducelu­i la tronua Spaniei. 19­5­0 ANUL DELA JUMĂTATEA VEACULUI Cu acest an nou veacul ajunge la jumătate. Se apropie deci vre­mea când va începe s­ă privească înapoi şi să-şi facă bilanţul, pen­tru a cunoaşte ce-i va rămâne de reparat şi de tămăduit în a doua jumătate din erorile şi rănile ju­mătăţii dintâi. Răni şi erori au fost destule. Socoteala nu-i prea grea. Bilanţul ne stă sub ochi- L-am trăit. Se confundă cu pro­pria noastră existenţă- Niciodată omenirea n‘a străbătut ciclul u­­nor­­atât de profunde şi vertigi­noase transformări intr'un spaţiu de timp aşa de scurt- Mai puţin decât durata unei singure gene­raţii-Generaţia care silabisea abece­darul în preajma anului 1900 a trăit Istoria administrată în pi­lule comprimate. Fiecare deceniu a modificat faţa şi conţinutul lumii, ritmul şi condiţiile de viaţă, măcar cât răstimpul unui veac de odinioară. Două răsboaie, cele mai nimici­toare din cronica tuturor veacu­rilor, revoluţiile tehnice, marea revoluţie socialistă din răsărit care a modificat mersul lumii, prăbu­şirile şi ascensiunile economice, transformările conştiinţei indivi­duale şi colective — toate s‘au precipitat într‘o înveligare de cauze şi efecte care adesea se contopeau. Pentru judecata contemporani­lor, nicio mirare că roadele de­pline ale acestor transformări scapă îndeobşte înţelegerii de la prima vedere. Numai grădinarul versat şi răbdariu cunoaşte că puiul de măslin firav şi noduros sădit astăzi, va începe să dea roade depline abia peste o jumă­tate de veac. Roade pentru lu­mea ce va să vină, pentru un şirag nesfârşit de generaţii. Căci şi măslinul, ca şi istoria, conti­nuă a fructifica apoi peste o mie de ani. Să ne întoarcem o clipă cu gândul la începutul veacului, du­pă imaginile şi documentele tim­pului- Expoziţia Universală din 1900: automobilele preistorice de atunci cu râtul cârn, lămpile cu petrol metamorfozate în candela­bre electrice — o adaptare stân­gace, primitivă, adesea grotescă a trecutului l­a semnele cele noui ale viitorului- Mai mult entu­ziasm decât luciditate- Mai mult optimism eftin şi superficial, de­cât pătrunderea realităţii. Fiindcă în dosul acestui decor, sub spec­taculara euforie a acelei Expoziţii Universale din anul 1900 — ger­minau sâmburii convulsiilor vii­toare. Ca să înceapă o lume, era mai întâi nevoe să sfârşească alta, cealaltă. Iar răsboiul din 1914, ce-a însemnat altceva, de­cât prima criză, cu primele con­vulsii ale lumii care sfârşea şi ale lumii care se năştea ? De fapt, de la 2 August 1914, s-a sfârşit un mileniu şi a început altul. Rostogolirea tronurilor, li­chidarea ultimelor vestigii feu­dale, crepusculul epocii coloniale, coaliţia trusturilor şi a concerne­lor,­­planeta împărţită în zone de influenţe, reacţiile automate, or­ganizarea revoluţionară a r­asse­­lor muncitoreşti şi mişcările pen­tru independenţă ale popoarelor ţinute într-o formă ori alta sub tutela colonială — nu datează oare toate de atunci ? Şi de a­­tunci, spaţiul dintre cele două răsboaie, ca şi convulsiile econo­mice, politice şi sociale de după al doilea răsboi, nu constituesc oare o singurră cronică a unei u­­riaşe svârcoliri fără precedent în Istoria lumii, fiindcă întâia dată evenimentele de pe planetă s-au sincronizat şi fiindcă interdepen­dent economică, miloacele rapi­de de comunicaţie, informaţiile in­stantanee, ne-au făurit o conştiin­ţă planetară? Semnul cel mai distinct al vea­cului e acesta. Conştiinţa că nici un proces de transformare, nici o revoluţie a condiţiilor economi­ce, sociale ori politice, nici un fenomen şi nici un eveniment nu rămâne pierdut, închis într'un strâmt cerc local, ci răspunde sub o formă sau alta cu ecouri precise în celălalt capăt al pla­netei­ Până la începutul veacului Isto­ria se consuma parţială pe sec­toare, pe ţări şi pe continente, despărţită de ziduri chinezeşti. Ce însemnătate tavea pentru oricare CEZAR PETRESCU (Continuare în pag. 2 a) AL DOILEA PLAN DE STAT După expuner­ea d-lui Miron Constantinescu După Expunerea atât de amplă a d-l Miron Constantinescu, mem­bru în Biroul Politic al C. C. al P.M.R. şi preşedintele Comisiei de Stat a Planificării făcută în şedinţa de Miercuri a Marii Adu­nări Naţionale constitue o exa­minare completă a rezultatelor a­­plicării Planului­ pe anul trecut, ca şi o prezentare sub toate as­pectele a noului Plan pe 1950. Desprindem o caracterizare ge­nerală. o importantă mărire a producţiei industriale, investiţii noui, creşterea numerică a cla­­sei muncitoare. Primul Plan, a arătat oratorul, se încheie prin­­tr’o întărire considerabilă a sec­torului socialist în economia noa­stră. Care au fost rezultatele Pla­nului în diversele sectoare ale ac­tivităţii de Stat? Desprindem câ­teva cifre şi date din expunerea d-lui Miron Constantinescu. In sectorul industrial Planul a fost realizat în proporţii de 108 la sută, industria a reuşit să reali­zeze produse de înalt nivel teh­nic. Lucrările de investiţii indus­triale ating aproape 100 miliarde lei­ Productivitatea muncii spo­rind cu 18 la sută, s-au creat con­­diţiuni favorabile pentru reduce­rea preţurilor de cost. In agricultură sectorul gospo­dăriilor agricole de Stat a crescut de la 219.000 hectare la 722.000 hectare şi primele gospodării a­gricole colective au putut lua fi­inţă. Cât priveşte domeniul cir­culaţiei mărfurilor, comerţul cu ridicata a fost preluat în întregi­­me de către Stat, iar cifra de a­­faceri în comerţul de Stat s-a du­blat faţă de anul 1948. In ce pri­veşte politica Pa­­­dului faţă de comerţul particular, d. Miron Constantinescu a subliniat că ea este determinată de faza istorică prin care trecem şi anurme, în momentul de faţă nu se pune problema lichidării acestui co­merţ, ci a reglementării lui şi a executării unui control care să ducă la dispariţia intermediarilor şi negustorilor clandestini. Subli­niind că datorită politicii fiscale a guvernului budgetul pe 1949 se încheie excedentar, oratorul a arătat că venitul naţional a cres­cut în anul 1949 cu 25 la sută faţă de anul precedent. Realizările în domeniul coope­raţiei, al producţiei bunurilor de consum, al nivelului de trai­, al invăţământulu­­i al culturii în genere, al sănătăţii publice­­ au fost înfăţişate în date şi cifre precise de natură a scoate în evi­denţă succesele aplicării primu­lui Plan de Stat-D. Miron Constantinescu n a ezitat să vorbească şi de o serie de deficienţe, accentuând între altele pe acelea privitoare la ne­­respectarea sarcinilor privind sor­timentul şi calitatea producţiei, la nerespectarea în domeniul fi­nanciar a destinaţiei fondurilor, la lipsa de pregătire temeinică a proectelor de investiţii, după cum a arătat că în unele sectoare cre­şterea fondului de salarii nu a fost proporţională cu creşterea producţiei, iar în circulaţia măr­furilor s’au produs lipsuri, cau­zate de o insuficientă organizare a reţelei comerciale, a s­itemului de aprovizionare şi desfacere şi a coordonării între comerţ şi indu­strie. Trecând la Planul de Stat pe 1950, d. Miron Constantinescu a formulat de la început bazele de plecare care se reflectă în întrea­ga concepţie a Planului. „Trebue să devenim — a spus d'sa — o ţară industrială, cu o agricultură mecanizată. Nu se poate porni la orice fel de indus-GR. DAM 3­AN (Continuare în pag. 2­ a) D. Teohari Georgescu vorbind la adunarea festivă din sala „Patria”, cu prilejul sărbă­toririi celei de a doua aniversări a proclamării Republicii Populare Române. (Darea de seamă în ,pag. 3-a D. prof. dr. C. I. Parhon rostindu-şi cuvântarea ori, la în­chiderea celei de a doua sesiuni a Marii Adunări Naţionale. (Darea de seamă in pag. 3-a) ­uminica I Ianuarie 19. CHESTIA ZILEI IN ASTEPTAREA ANULUI NOU — Vine! Vine! Desen de ROSS Ea completase să facă revelio­nul în doi. Erau căsătoriţi de a­­bia de doi ani, şi anul trecut l-au făcut la un prieten. Şi n’a ieşit bine. Petre, — pe soţ îl cheamă Petre, — a fost tot timpul indis­pus, morocănos, a stat retras fur­mănd ţigară după ţigară şi, chiar înainte de 12 a voit să-şi ia ne­vasta şi să plece acasă. Au mai rămas numai graţie intervenţiei celorlalţi care i-au lut lui Petre pălăria şi paltonul şi i le-au în­chis într’o şifonieră. Cauza? O insistenţă cam prea asiduă a unui coleg de-al lui Pe­tre, unul Iliescu, şef de secţie. Unul care avea şi dinainte, — ce-i drept, — o reputaţie proastă şi care, deşi însurat, venise sin­gur la revelion. Bine­înţeles că ştiindu-l pe Petre atât de furios, nici ea n’a avut nici o plăcere, cu toate că pe dânsa n’o supăra de loc nici un motiv special. Esia aşa de rar în lume! Sigur că tot revelionul a fost ratat. Amândoi deveniseră sumbri de parcă ar fi intrat în anul morţii. Tristeţea lor era sporită ca ’ntr’un film sentimental, de veselia celorlalţi, care li se pă­reau neserioşi, ireali, ca nişte ju­cării. Pe drum, spre casă nu şi-au vorbit un cuvânt. De obicei, Pe­tre o lua de braţ. De data asta mergea de unul singur cu mâinile în fundul buzunărilor. Prin cap îi trecea și creștea mereu, tot ce descoperise el, pe ici pe colo, ca o scădere în femeia asta. Ince­puse chiar să creadă că ea-i o nenorocire pentru el. Amintirea asta nu s’a șters. Lucrurile s’cau împăcat. Când sunt numai amândoi, merge foarte bine. Aşa­dar, — revelio­nul în doi. Asta era marea ei surpriză pentru Petre. Foarte drăguţă. Numai că surprizele femeilor se fac pe contul bărbaţilor şi tot­­deauna costă scump. Ca totdeau­na când cumperi cu banii altuia. Eşti larg, îşi dă drumul firea cea adevărată și bună a femeii. De dimineață, Petre se intere­­sase: — Ce-ai hotărât cu revelionul? Unde mergem? — Am o surpriză, — spuse ea zâmbind cu satisfacţie. Aşa-i de revelion. Toate surprizele sunt mai dinainte anunţate şi oame­nii intră în anul nou cu exerciţii PEMOSTEME BOTEZ­ ­ (Continuare în pag. 2-a) Carnetul nostru R­EVELION CRONICA EVENIMENTELOR EXTERNE Aspecte ale situaţiei internaţionale, la sfârşit de an Anul 1949 s-a încheiat fără să fi limpezit situaţia internaţio­nală. Tratatele de pace cu Ger­mania, Austria şi Japonia nu au fost încheiate. Cele câteva pro­bleme rezolvate de Organizaţia Naţiunilor Unite se dovedesc, în practică, dificile. Rem­arcarea Germaniei occidentale provoacă suspiciuni în rândurile puterilor apusene şi o vie reacţiune în Eu­ropa răsăriteană. Adunarea generală a O.N.U.­­ului, de la care se spera o adevărată -.sesiune a păcii, nu a soluţionat decât foarte puţine din cele peste 100 de probleme, ce i-au fost deferite. Internaţionali­zarea Ierusalimului, coloniile ita­liene, chestiunea mandatelor, fac parte dintre problemele clarifi­cate. Aceasta nu înseamnă însă că deciziile O.N.U.-ului sunt ur­mate sau că au fost primite cu un sentiment unanim de uşurare. Franţa este dezamăgită. Ea nu socoteşte populaţia din Erytreea şi din Somalia „aptă“ de a-şi căpăta independenţa, de fapt, însă ea nu doreşte ca mişcarea de in­dependenţă din Africa să se întin­dă spre regiunile care formează „Uniunea franceză“. Italia, cu toate că a obţinut un mandat de zece ani in Somalia, nu este mul­ţumită. Ea spera într’o revenire totală în fostele colonii. Etiopia la rândul ei este neliniştită. Pre­zenţa Italiei în Somalia poate re­învia vechea politică de mână forte a Romei. Internaţionalizarea Ierusalimu­lui nu este de natură să aran­jeze lucrurile în Orientul mijlociu. Guvernul israelian, ca protest şi in mod simbolic, şi-a mutat sediul de la Tel Aviv la Ierusa­lim. Regele Transiordaniei, pe de altă parte, îşi anunţă intenţia de a vizita săptămânal acest oraş. Foştii adversari sunt azi de acord să lucreze pentru păstrarea ve­chiului aranjament de a admini­stra câte o jumătate din Ierusa­lim. Dar, după cum spuneam, O.N.U.-ul nu a rezolvat marile probleme de care depinde însăși pacea lumii. Problema energiei atomice, controlul armamente­lor, rămân în­că două semne de întrebare. Pactul de pace între cele 5 mari puteri, propus de Uniunea Sovietica, a fost respins de puterile occidentale, deşi, du­pă cum spunea d. Vâşinski, „mi­siunea de­ a veghea asupra păcii revine în primul rând marilor puteri“. Deasemeni O.N.U-ul nu a soluţionat nici cererile de noui admiteri, ceia ce face ca 13 na­ţiuni să aştepte hotărîrile viitoa­rei sesiuni. Anul 1949 a adus însă schim­bări profunde în Extremul Orient şi modificări esenţiale în Ger­mania. Zona răsăriteană este as­tăzi o Republică democrată, iar existenţa ei a fost caracterizată de Generalissimul Stalin drept un eveniment istoric. O Germanie paşnică şi democrată, alături de Uniunea Sovietică şi de demo­craţiile populare răsăritene, nu poate decât întări frontul păcii. Dincolo, în Germania occiden­tală, d-rul Adenauer şi parla­mentul din Bonn, caută să obţină unele „avantagii“ de la puterile apusene. Conferinţa de la Paris nu a fost favorabilă. Germanii occidentali au dat asigurări Franţei, dar au obţinut prea pu­ţin­ doar dreptul de a avea re­prezentanţi consulari, şi de a se sista demontarea unor uzine. în schimb, ei au trebuit să trimită un reprezentant în administraţia Ruhrului, adică să accepte „sta­tutul” actual pe care, în alegeri, d-ru­ Adenauer şi partidele ger­ ____________________T. $■ (Continuam# in pag. fym)

Next