Adevěrul, aprilie 1950 (Anul 64, nr. 17733-17757)
1950-04-01 / nr. 17733
UUL 64 Mr. 17.733 Taxa poștală plătită în numerar conform aprobării Direcțiunii Generale P. T. T. Nr. 140.306/946 1t 261.020/947 4 PAGINI 4 LEI AI. V. BELDIMAN 1888—1897 FONDATORI: CONST. MILLE 1897—1920 CONST. GRAUR 1921—1936 B. BRANIȘTEANU 1897—1947 Proprietari S. A. „Sărindar” EDITOAREA ZIARELOR „ADEVERUL* ŞI „DIMINEAŢA“ Registrul de publicaţii al Trib. Ilfov S. I. Com. Nr. 142/946i Redacţia 5.38.58 Director H. SOREANU BIROURILE: BUCURESTI I Str. BREZOIA3SSU 14 1 Telefoane: AdCiaaVa pi bicitat eate 5 57 53 Un anume Niculae Dubă a fost condamnat pentru falsificare de cartele. Dacă-l chema Brișcă, tot nu scăpa de dubă î m . Digil] ------- - Nouile contracte colective In momentul de faţă, în uzine, ateliere şi birouri, se desfăşoară o vie activitate în legătură cu încheierea contractelor colective pe 1950. Peste tot unde nouile contracte n’au fost încă încheiate, cormsiuni speciale de redactare prelucrează materialul şi organizează discuţii cu scopul de a provoca colaborarea cât mai activă a tuturor celor interesaţi. Pentru a ne da seama de importanţa contribuţiei salariaţilor la redactarea contractelor colective, este suficient să cităm exemplul rafinăriei No. 1 Ploeşti, unde nu mai puţin de 40 propuneri venite din rândurile muncitorilor au fost adoptate, pentru justeţea lor. Evident, nu absolut toate sugestiile pot fi introduse în nouile contracte. însă faptul că ele sosesc în număr deosebit de mare dovedeşte pe lângă interesul muncitorilor pentru statutul ce le va reglementa drepturile şi îndatoririle pe anul în curs şi posibilitatea de a se ţine socoteală de observaţiuni culese pe teren, direct, de către cei interesaţi. O notă caracteristică, ce se degajă poate mai accentuat decât altădată, este prezenţa bine conturată în nouile contracte colective a obligaţiilor bilaterale formulând sarcini precise atât pentru întreprinderi cât şi pentru salariaţi. Din contractele semnate până la ora actuală se poate trage concluzia că ideea care a prezidat la redactarea lor urmăreşte, în primul rând, îndeplinirea şi depăşirea Planului de Stat pe 1950. Lucru uşor de înţeles, dacă se ţine socoteală că de îndeplinirea acestui plan depinde desvoltarea economiei generale a ţării şi posibilităţile de ridicare a nivelului de trai. Am avut ocazia să citim, în rezumat, câteva contracte colective, semnate recent în diferite Întreprinderi. Ceea ce se degaja din toate, era tocmai acea Înţelegere reciprocă intervenită între întreprinderi şi muncitori, ambele părţi promiţându-şi sprijinul necondiţionat, pentru atingerea unui acelaş scop. La întreprinderile Metalurgice Dunărea, bunăoară, muncitorii, — cărora conducerea respectivă s’a obligat să le pună la dispoziţie cursuri de ridicare a nivelului profesional, să înfiinţeze o creşă pentru sugari, un post de prim ajutor, funcţionând ziua şi noaptea, un parc de odihnă, etc. — îşi iau angajamentul de a depăşi programul anual de producţie cu procente substanţiale şi — la fel de important — de a reduce preţul de cost. In multe părţi, printre sarcinile luate de salariaţi în baza noului contract colectiv, figurează şi obligaţia de a depune întreaga lor muncă pentru a duce la o ameliorare simţitoare a calităţii produselor respective. Ceea ce, e inutil s-o spunem, se încadrează perfect în directivele forurilor superioare şi va găsi aprobarea unanimă în rândurile consumatorilor. Iată de ce nouile contracte colective trebuesc discutate în mod amplu şi considerate drept un factor esenţial în desvoltarea vieții economice. A. Poezie şi proză Intr’un avantaj şi plin de sensibilitate „Carnet” colegul nostrude redacţie Demostene Botez ne făcea să întrevedem cu ochii poetului, imaginea unui Bucureşti edenic, presărat cu grădiniţe policrome şi agrementat de graţiile aeriene ale balcoanelor stropite cu petunii şi muşcate sângerânde. Mărturisim că ideea unui oraş patriarhal, cu zaplazuri peste care arbori seculari să-şi întindă braţele de verdeaţa, ne-a surâs adeseori. Fără să fim ceea ce în mod curent se numeşte senzitivi, ne-am surprins în mai multe rânduri imaginând „partere” înflorate în locul asfaltului ce pardoseşte curţile gospodăriilor bucureştene şi visând la sericitadine petrecute în răcoarea efluviilor parfumate emanând din brazdele de gazon jilav. însuşi prezumatul spectacol al balcoanelor înflorate n’am putea pretinde că ne-a lăsat vreodată rece. Ne amintim chiar cum luni dearândul privirea ni s’a oprit încântată asupra tinichelelor lucii încărcate cu flori sângerii, așezate pe balconaşul unei case din interiorul căreea răbufneau acordurile unei romanţe melancolice ca un oftat. Am iubit balcoanele înflorate până de curând. Până exact Marţea trecută, când dintre muşcate ne-a parvenit în pălărie conţinutul unei scrumiere scuturate gospodăreşte în stradă. In acel mo- FSAEDOH ERĂDESCU (Continuare în pag. 2 a) GLOSE POLITICE UItimisl buletin ! Iată după ziarul Parisian „Cei Soli” cel mai recent buletin al „farfuriilor sburătoare”. In ultimele 48 de ore ele au fost zărite deasupra orăşelului Farwington din Statele Unite. După unii martori n’a fost decât una, alţii declară că au „zărit” câteva sute. Mărturia cea mai „precisă” e a unui oarecare Boddy, care a văzut un „grup în zbor”, farfuriile fiind de culoare argintie, cu excepţia uneia care zbura mai sus şi era de altă culoare. In Turda, câţiva muezini cari chemau pe credincioşi la rugăciune, declară că au văzut şi ei „farfurii zburătoare”. In sfârşit, cea mai verosimilă, este afirmaţia unor cineaşti din Mexico, care declară că au filmat nişte „farfurii zburătoare”. Ei sunt convinşi că acest film va fi cerut foarte mult, cu prilejul zilei de... 1 Aprilie. Descoperire Municipalitatea din Melun, Franţa, a pus pe zidile oraşului mari afişe, prin cari locuitorii sunt avertizaţi să fie pregătiţi pentru o imediată evacuare a localităţii. Semnalul evacuării va fi dat prin sunete prelungite şi repetate de sirenă. — Război? s’au întrebat alarmaţi locuitorii oraşului, cari s’au îngrămădit în faţa afişelor. Adevărul e că la Melun s’a descoperit îngropată în pământ o bombă de 1200 kg, căzută în timpul războiului şi neexplodată încă. Ea a prins rădăcini, adică în junul ei şi peste ea s’au încolăcit rădăcini de copaci. Operaţia de ridicare a bombei prezintă astfel greutăţi şi pericole. Pentru a se evita urmările nenorocite ale unei eventuale explozii, municipalitatea melaneză a socotit necesar să ia măsuri de precauţiune. Decartelizarea în Germania Occidentală Se aşteaptă publicarea în curând a decretului — semnat de cei trei înalţi comisari aliaţi din Germania Occidentală — pentru reglementarea industriei grele din această regiune. E vorba de o mai mare concentrare a acestei industrii. Aceasta se numeşte, conform decretului... decartelizare. Şi după cum anunţă agenţia telegrafică „United Press” conducerea administrativă a noului organism economic din zona occidentală germană va fi încredinţată unor personagii... semnificative. Unul e Heinrich Kort, preşedintele consiliului de administraţie al industriei de cărbuni, care a fost membru al partidului nazist timp de 11 ani. Al doilea e Heinrich Dinkelbach, care a fost timp de 30 ani marele financiar al lui „Vereinigte Stahlwerke”, cel mai mare trust de oţel german şi care a alimentat financiarmente formaţiile naziste S.S. CRONICA EVENIMENTELOR EXTERNE CONFERINŢA DE LA CAIRO ŞI FRĂMÂNTĂRILE DIN LUMEA ARABĂ Va fi Orientul Mijlociu teatrul unor noui frământări politice? Este poate prematur să dăm răspunsul, dar atmosfera tulbure din care a debutat conferinţa Ligii Arabe ce se ţine la Cairo, face să se prevadă violente luări de poziţii din partea diverselor state arabe Deocamdată, ţinta atacurilor este Iordania, care a refuzat să-şi trimită delegaţi la conferinţă şi care este socotită ca o „trădătoare” a cauzei comune. In special Egiptul se dovedeşte adversarul ireductibil al regelui Abdullah al Transiordaniei. Săptămâni în şir — ca un fel de preludiu la ceea ce avea să se întâmple — presa egipteană a dus o campanie vehementă împotriva aceluia care, prin alianţa lui cu Statul Israel vrea să mineze solidaritatea ţărilor arabe. Dar această campanie ostilă a furnizat lui Abdullah argumentele de care avea nevoe pentru a-şi justifica neparticiparea la conferinţa de la Cairo. Guvernul Iordaniei a făcut cunoscut Ligii Arabe că nu poate trimite delegaţi într’o ţară unde presa duce o campanie ce depăşeşte orice limită, împotriva regelui său. ’ Abţinerea Iordaniei a tulburat astfel şedinţa de deschidere a conferinţei, unde s’a lăsat să se înţeleagă că s’ar putea prea bine ca această ţară să fie exclusă definitiv din Liga Arabă, al cărei statut prevede că „orice stat arab care încheie o pace separată cu Israelul, încetează de a mai face parte din Ligă”. Totuşi, pentru a nu se împinge lucrurile până la extrem, s’a dat Iordaniei „un răgaz” în care să-şi definească atitudinea. Care este însă origina violentei campanii dusă de Egipt împotriva lui Abdullah şi de unde au pornit svonurile despre o pace separată între Israel şi Iordania? Iată două lucruri mai puţin cunoscute de opinia publică. Avonurile despre pacea separată au început să circule spre sfârşitul lunii Februarie, când la Ierusalim, d. Hamilton Fisher, directorul presei ONU-lui în Palestina, ar fi declarat ziariştilor arabi că „un mare eveniment” se pregăteşte şi că „ONU-ul elaborează un proect care va instaura pacea în Palestina”. Din acel moment, presa din toate statele arabe — şi în special din Egipt — a început să se ocupe despre „trădarea lui Abdullah” şi despre iminenta semnare a unui acord între Israel şi Iordania. Interesant este că în Iordania însăşi, ştirea a produs o mare frământare politică ce a dus la demisia guvernului Abdul Huda Paşa. Criza a durat exact trei zile şi a avut un epilog cu totul neobişnuit. Regele Abdullah a desemnat ca succesor al lui Abdul Paşa pe Samir Rifai. Dar în ziua când acesta se pregătea să se instaleze la putere, regele Abdullah s’a răspândit şî a readus pe Abdul Huda cu întregul său cabinet! Observatorii politici au dedus că de fapt, în acele trei zile de criză ministerială, două forţe, două tendinţe s’au înfruntat. Una reprezentată de Samir Rifai, care vroia încheierea grabnică a unui acord cu Israelul. Cealaltă tendinţă, reprezentată de Abdul Huda, care nu vrea să bruscheze evenimentele şi să nu „indispună” Liga Arabă, tocmai în preajma conferinţei de la Cairo. Corespondentul agenţiei „France- Presse” pentru Orientul Mijlociu explică astfel ezitarea de care a dat dovadă Abdullah în timpul crizei de guvern: „Teza lui Samir Rifai era că Iordania trebue să profite de criza economică ce se iveşte în Israel şi care ar putea să impună guvernului israelian o atitudine mai puţin rigidă în timpul negocierilor acordului. Pe de altă parte, ar fi preferabil ca tratatul să fie încheiat înainte ca Liga Arabă, în conferinţa de la Cairo să opună un veto formal. „Totuşi Abdul Hada a învins. De ce? Fiindcă în ultimă instanţă regele Abdullah s-a gândit că este mai bine să nu forţeze lucrurile, mai ales că pe ziua de 11 Aprilie vor avea loc alegerile generale“. Se pare însă că nici guvernul israelian nu a fost atât de afectat de faptul că Samir Rifai nu a făcut noul guvern. Tratativele preliminare dintre Israel şiIordania T. S. (Continuare în par. 2-a) PE BĂNCILE ŞCOLII Dacă mă întorc cu gândul la vremurile de mult trecute când eram elev de liceu, trebue să mărturisesc că suflatul şi copiatul la „teze” cum se spunea la noi, sau „concursuri”, cum se spunea in alte părţi ale ţării, formau o parte importantă din viaţa noastră şcolară. Câtă ingeniozităţi se cheltuia pentru a se găsi metode practice de înşelare a vigilenţei profesorilor. Şi mai ales câtă solidaritate între, ,elevi, fără deosebire de clasificare.Buni şi răi, bine pregătiţi şi ignoranţi, toţi formau o falangă strânsă de luptători pentru a face ca şi cei slabi să obţină notele de trecere. Şi azi îmi amintesc de teza la chimie, pentru care mă înţelesesem cu colegul meu ,de bancă, Filipescu Em. Gh. ajuns apoi profesor la politehnică şi director general al S.T.B.-ului, să preparăm fiecare jumătate din materia dată. Dar profesorul ne-a dat ca subiect două chestii pentru cei din dreapta băncilor şi alte două pentru cei din stânga, iar fiecare din noi avea prima chestie preparată, iar a doua nu. Ne-am scris fiecare partea pe care o cunoşteam, apoi am schimbat caietele şi fiecare, căutând să imite caligrafia celuilalt, a scris pentru celălalt partea a doua. Şi eram amândoi dintre elevii buni ai clasei. In ce priveşte elevii slabi, nici nu ne trecea prin minte să le dăm mână de ajutor In orele libere.islă invăţiăm împreună ,cu ei, să le explicăm ce nu înţelegeau. Ajutorul nostru consta un „suflat” pe care-l practicam pe scară mărie, reuşind adesea ca elevul ascultat care nu prinsese bine ce-i suflasem, să dea un răspuns anapoda la întrebarea profesorului. Dar şi pe acest teren au intervenit schimbări mari de care ne-am dat seama urmărind „Gazeta învăţământului“. Iată, de pildă, ce citim în articolul „Pentru o atitudine justă faţă de colectivul clasei şi al şcolii” din ultimul număr al acestui ziar : „In timp ce un elev din anul III de la şcoala pedagogică din Deva încerca să copieze la o teză, un coleg care avea conştiinţa răspunderii faţă de colectivul clasei sale, i-a spus cu glas tare: „Elevul Pera, nu Încerca să copiezi, că faci clasa de râs” Aşa ceva n’ar fi fost posibil altădată. Niciun elev nu şi-ar fi îngăduit să strige în gura mare că un coleg încearcă să copieze. Cel mult, l-ar fi „pârit“ în secret, iar dacă s’ar fi aflat, toată clasa s’ar fi solidarizat contra lui. Simțul de solidaritate Intre elevi există și astăzi, chiar In mai mare măsură decât altădată, dar nu mai este solidaritate dela individ la individ, ci o solidaritate colectivă, realizată în primul rând prin munca în comun. Munca in colectiv, în special dacă e sprijinită de profesori, încurajează critica, învaţă pe elevi că, dezvăluirea lipsurilor este în avantajul lor şi face posibile observaţii ca cea relatată mai sus. Deasemenea, colectivul face ca elevul mai slab pregătit să fie altfel ajutat decât prin „suffat”, prin colaborare la copiat, sau macar prin toleranţă. El este ajutat să-şi în-veţe lecţiile, să-şi facă temele, să-şi asimileze cunoştinţele ce i se cer. I In acelaş articol al „Gazetei învăţământului” găsim câteva exemple de acest fel, cum e acela de la liceul de fete nr. 1 din Bucureşti, unde într-o clasă, o singură elevă rămânând în urmă, celelalte au ajutat-o la materia la care se simţeau mai bine pregătite. Acelaş sistem de muncă există şi în corpul didactic, care deasemenea se simte solidar în activitatea sa şi dă exemplu atât colectivului elevilor, de clasă şi de şcoală, cât şi celui al personalului administrativ. Cadrele didactice sunt îndrumate să-şi organizeze în aşa fel munca lor, încât fiecare elev să simtă că e răspunzător nu numai de activitatea lui, ci şi de aceea a întregii clase contribuindu-se astfel la crearea unui colectiv unit al școlarilor. GR. GRAUR Delegaţi străini şi francezi la cel de-al doilea Congres Naţional al Păcii din Franţa. — — - - . . .... .Din „Action“) Sâmbătă ! April!« 1950 CHESTIA ZILEI Amor de primăvară — Imi amintești de unul pe care l-am iubit... (Din „l’Humanité Dimanche“) Carnetul nostru PUŞCULIŢA DE ECONOMII O vitrină instalată în haliul mare al CEC-ului (Casa de Economii şi Credit) expune o colecţie de lucruri interesante, adecvate instituţiei. Şi anume, o serie de puşculiţe pentru păstrat gologani, din cele mai vechi timpuri până astăzi. Expoziţia asta majescu, cuprinsă doar între patru pereţi de sticlă, are totuşi o instructivă valoare documentară. Mai întâi, ne dovedeşte că spiritul de economie e o lecuţă... milenar şi apoi, că la originea obiectelor destinate să adăpostească prisosurile pecuniare, nu tronează ciorapul sau salteaua, cum îşi închipue unii neinformaţi. Trecând în revistă conţinutul vitrinei, cetăţeanul are prilejul să facă o descoperire interesantă- Adicătelea să constate ca modesta ulcică de argilă în care băga pitarii copilăriei, e o moştenire de la popoare ancestrale şi că sub acest raport, darul veacului nostru nu numai n’a inventat nimic, ba e încă în inferioritate faţă de imaginaţia artistică a confraţilor săi latini şi babilonieni. La Pompei s’a găsit o puşculiţă în formă de sipet, probabil un exemplar din multe alte, felurite ca fantezie şi ingeniozitate. Cutiuţa de lut a vechilor chinezi, e în chip de porc. A babilonienilor, un mic vas cu capac mobil. Dela greci ni s’au transmis graţioase plăsmuiri ceramice, figuri de zeităţi, de animale mitologice, prin ţeasta cărora copiii strecurau obolul de aramă. Variate, modelajele romane, vase în diverse forme, chipuri, • r ~ /-7 «•’ t* t* r.-'V'a n - •-J vi. v. ~ - J opele de lut ars, din încolăcirea căruia, gâtul ridicat lăsa să alunece prin gura deschisa, moneta economiei. E în această destinaţie practică a obiectului, in afară de sensul simbolic atribuit prudenţei şi înţelepciunei reptile, şi parcă o aluzie la o anume funcţie fiziologică a ei. Sugerează o lungă digestie a banilor puşi la păstrare, o rezervă ce nu se consumă cu repeziciune. Interesantele mărturii arheologice, ne informează că şi sclavii romani cunoşteau virtutea practică a strânsului pentru zile... mai negre. Puşculiţa lor e in formă de ploscă, frumos ornată cu desene de oameni în basorelief. Dar educaţia economisirii a dat prilej şi copiilor de astăzi să traducă în felurite zămisliri, obiectele hărăzite păstrării banilor. Mica expoziţie conţine căsuţe, butoiaşe, stupi, darabane. F. BRUNCEA-FOX Continuare în pag. 2-a ÎN GERMANIA OCCIDENTALA SECRETUL DENAZIFICARII LUI SCHACHT... ...SI DESPRE ALTE ZECE iii DEDENAZIFICARI Scandalul judiciar provocat de surprinzătoarea achitare a deputatului neonazist Wolfgang Hedler nu pare a fi singura afacere de răziunet in Germania occidentală. Un alt „caz” de proporţii nemăsurat mai mari preocupă de câteva săptămâni opinia publică de dincolo de Elba, acoperind prin implicaţiile sale consecinţele achitării lui Hedler. Este vorba nici mai mult, nici mai puţin decât de... zece mii de achitări de foşti membri ai partidului naţionalsocialist, începând cu „mărimi marcante” şi sfârşind cu seria membrilor obscuri şi anonimi. Afacerea „celor zece mii” a izbucnit în landul Wuertemberg- Baden, unde guvernul regional este prezidat de un leader al partidului popular democrat, Reinhold Maier. Cei implicaţi în noul scandal judiciar s’au făcut vinovaţi de delicte de corupţie, instigare la violarea legii şi emitere de certificate false. Cu aceste trei serii de înfrângeri ale legii, învinuiţii au înlesnit „denazificarea” impresionantului număr de nazişti notorii fără a se fi preocupat de urmările scandalului care nu putea să nu isbucnească la un moment dat în general, se ştie ce a însemnat denazificarea în Germania occidentală. Nazişti şi criminali de război de mâna întâi au reuşit să iasă basma curată şi ar fi destul să menţionăm în această privinţă exemplele achitării unui magnat al industriei grele ca Fritz Thyssen, a fostului şef al marelui stat major, generalul Halder, sau cazul de pomină al fostului director general al Băncii Reichului, d-rul Hjalmar Schacht, pentru a justifica îndeajuns această apreciere. S’a ştiut însă mai puţin despre împrejurările în care au fost operate aceste „denazificări” şi mai ales au lipsit amănuntele în legătură cu... preţul plătit de cei interesaţi să obţină certificatul respectiv, după ce au trecut prin purgatoriul justiţiei. S-a ştiut că marii industriaşi au plătit gras denazificarea lor. S-a ştiut că la acelaş procedeu au recurs şi alţi candidaţi la denazificare. Scandalul izbucnit în Wuertemberg-Baden în ianuarie anul acesta a divulgat însă amănuntele uluitoare ale vastei operaţiuni de corupţie aflată la baza achitărilor în massă. Sub presiunea indignării opiniei publice democrate şi la insistenţele presei de stânga, primul ministru Reinhold Maier a început să cedeze, permiţând începerea urmei anchete judiciare, care a dus laarestarea fostului procuror al tribunalului de denazificare din Ludwigsburg, Heinz May, a actualului procuror, dr. Felix Schwerdel, a fostului preşedinte al tribunalului Richard Kessler şi a şefului oficiului de registratură al denazificării din Nuerting, August Mayer. In fine, aflaţi deocamdată numai în cercetarea organelor anchetatoare, se mai găsesc doi consilieri ministeriali, Andreas Rapp şi Karl Stroebe, ambii deţinând funcţiuni importante în resortul denazificării. In plus, ancheta judiciară se mai ocupă şi de însuşi fostul ministru al denazificării, Gottlob Kamm, care înainte de a fi fost citat în faţa organelor anchetatoare, a declarat presei că „actualele dificultăţi cu denazificarea nu provin din culpa germanilor, ci din aceea a autorităţilor americane- de ocupaţie”. Premierul Reinhold Maier s’a lăsat greu convins să încuviinţeze ancheta judiciară, dat fiind că„ S. m. (Continuare în pag. 2-a) CITÎJI în PAG. 3-a: Procesul de spsesiEsji dela Solia — interogatoriul acuzantului Branco Zveratza—*