Adevěrul, aprilie 1950 (Anul 64, nr. 17733-17757)

1950-04-01 / nr. 17733

­UUL 64­­ Mr. 17.733 Taxa poștală plătită în numerar conform aprobării Direcțiunii Generale P. T. T. Nr. 140.306/946 1t 261.020/947 4 PAGINI 4 LEI AI. V. BELDIMAN 1888—1897 FONDATORI: CONST. MILLE 1897—1920 CONST. GRAUR 1921—1936 B. BRANIȘTEANU 1897—1947 Proprietari S. A. „Sărindar” EDITOAREA ZIARELOR „ADEVERUL* ŞI „DIMINEAŢA“ Registrul de publicaţii al Trib. Ilfov S. I. Com. Nr. 142/946­­i Redacţia 5.38.58 Director H. SORE­ANU BIROURILE: BUCURESTI I Str. BREZOIA3SSU 14 1 Telefoane:­­ AdC­iaaVa pi bicit­at eat­e 5 57­ 53 Un anume Niculae Dubă a fost condamnat pentru falsificare de cartele. Dacă-l chema Brișcă, tot nu scăpa de dubă î m . Digil] ------- - Nouile contracte colective In momentul de faţă, în uzine, ateliere şi birouri, se desfăşoară o vie activitate în legătură cu încheierea contractelor colective pe 1950. Peste tot unde nouile contracte n’au fost încă încheiate, cormsiuni speciale de redactare prelucrează materialul şi organi­zează discuţii cu scopul de a pro­voca colaborarea cât mai activă a tuturor celor interesaţi. Pentru a ne da seama de importanţa con­tribuţiei salariaţilor la redactarea contractelor colective, este sufi­cient să cităm exemplul rafină­riei No. 1 Ploeşti, unde nu mai puţin de 40 propuneri venite din rândurile muncitorilor au fost a­­doptate, pentru justeţea lor. Evident, nu absolut toate su­gestiile pot fi introduse în nouile contracte. însă faptul că ele so­sesc în număr deosebit de mare dovedeşte pe lângă interesul muncitorilor pentru statutul ce le va reglementa drepturile şi înda­toririle pe anul în curs şi posibi­litatea de a se ţine socoteală de observaţiuni culese pe teren, di­rect, de către cei interesaţi. O notă caracteristică, ce se de­gajă poate mai accentuat decât altădată, este prezenţa bine con­turată în nouile contracte colec­tive a obligaţiilor bilaterale for­mulând sarcini precise atât pen­tru întreprinderi cât şi pentru salariaţi. Din contractele semnate până la ora actuală se poate trage concluzia că ideea care a prezidat la redactarea lor urmăreşte, în primul rând, îndeplinirea­ şi de­păşirea Planului de Stat pe 1950. Lucru uşor de înţeles, dacă se ţine socoteală că de îndeplinirea acestui plan depinde desvoltarea economiei generale a ţării şi po­sibilităţile de ridicare a nivelului de trai. Am avut ocazia să citim, în rezumat, câteva contracte colec­tive, semnate recent în diferite Întreprinderi. Ceea ce se degaja din toate, era tocmai acea Înţe­legere reciprocă intervenită între întreprinderi şi muncitori, am­bele părţi promiţându-şi sprijinul necondiţionat, pentru atingerea unui acelaş scop. La întreprinderile Metalurgice Dunărea, bunăoară, muncitorii, — cărora conducerea respectivă s’a obligat să le pună la dispoziţie cursuri de ridicare a nivelului profesional, să înfiinţeze o creşă pentru sugari, un post de prim ajutor, funcţionând ziua şi noap­tea, un parc de odihnă, etc. — îşi iau angajamentul de a depăşi programul anual de producţie cu procente substanţiale şi — la fel de important — de a reduce pre­ţul de cost. In multe părţi, printre sarcinile luate de salariaţi în baza noului contract colectiv, figurează şi obligaţia de a depune întreaga lor muncă pentru a duce la o ame­liorare simţitoare a calităţii pro­duselor respective. Ceea ce, e inu­til s-o spunem, se încadrează per­fect în directivele forurilor supe­rioare şi va găsi aprobarea una­nimă în rândurile consumatorilor. Iată de ce nouile contracte co­lective trebuesc discutate în mod amplu şi considerate drept un factor esenţial în desvoltarea vie­ții economice. A. Poezie şi proză Intr’un avantaj şi plin de sensi­bilitate „Carnet” colegul nostru­­de redacţie Demostene Botez ne făcea să întrevedem cu ochii poe­tului, imaginea unui Bucureşti edenic, presărat cu grădiniţe poli­crome şi agrementat de graţiile aeriene ale balcoanelor stropite cu petunii şi muşcate sânge­rânde. Mărturisim că ideea unui oraş patriarhal, cu zaplazuri peste care arbori seculari să-şi întindă braţele de verdeaţa, ne-a surâs adeseori. Fără să fim ceea ce în mod curent se numeşte senzitivi, ne-am surprins în mai multe rân­duri imaginând „partere” înflo­rate în locul asfaltului ce par­doseşte curţile gospodăriilor bu­­cureştene şi visând la seri­cita­dine petrecute în răcoarea eflu­viilor parfumate emanând din brazdele de gazon jilav. însuşi prezumatul spectacol al balcoanelor înflorate n’am putea pretinde că ne-a lăsat vreodată rece. Ne amintim chiar cum luni dearândul privirea ni s’a oprit în­cântată asupra tinichelelor lucii încărcate cu flori sângerii, așe­zate pe balconaşul unei case din interiorul căreea răbufneau acor­durile unei romanţe melancolice ca un oftat. Am iubit balcoanele înflorate până de curând. Până exact Mar­ţea trecută, când dintre muşcate ne-a parvenit în pălărie conţinutul unei scrumiere scuturate gospo­dăreşte­ în stradă. In acel mo- FSAED­O­H ERĂDESCU (Continuare în pag. 2­ a) GLOSE POLITICE U­Itimi­sl buletin ! Iată după ziarul Parisian „Cei Soli” cel mai recent buletin al „farfuriilor sburătoare”. In ulti­mele 48 de ore ele au fost zărite deasupra orăşelului Farwington din Statele Unite. După unii martori n’a fost de­cât una, alţii declară că au „zărit” câteva sute. Mărturia cea mai „preci­să” e a unui oarecare Boddy, care a văzut un „grup în zbor”, farfuriile fiind de culoare argin­tie, cu excepţia uneia care zbura mai sus şi era de altă culoare. In Turda, câţiva muezini cari che­mau pe credincioşi la rugăciune, declară că au văzut şi ei „far­furii zburătoare”. In sfârşit, cea mai verosimilă, este afirmaţia unor cineaşti din Mexico, care declară că au filmat nişte „farfurii zburătoare”. Ei sunt convinşi că acest film va fi cerut foarte mult, cu prilejul zi­lei de... 1 Aprilie. Descoperi­re Municipalitatea din Melun, Franţa, a pus pe zid­ile ora­şului mari afişe, prin cari locui­torii sunt avertizaţi să fie pregă­tiţi pentru o imediată evacuare a localităţii. Semnalul evacuării va fi dat prin sunete prelungite şi repetate de sirenă. — Război? s’au întrebat alar­maţi locuitorii oraşului, cari s’au îngrămădit în faţa afişelor. Adevărul e că la Melun s’a descoperit îngropată în pământ o bombă de 1200 kg, căzută în timpul războiului şi neexplodată încă. Ea a prins rădăcini, adică în junul ei şi peste ea s’au înco­lăcit rădăcini de copaci. Opera­ţia de ridicare a bombei prezintă astfel greutăţi şi pericole. Pentru a se evita urmările nenorocite ale unei eventuale explozii, mu­nicipalitatea melaneză a socotit necesar să ia măsuri de precau­­ţiune. Decartel­i­zarea în Germania Occidentală Se aşteaptă publicarea în cu­rând a decretului — semnat de cei trei înalţi comisari aliaţi din Germania Occidentală — pentru reglementarea industriei grele din această regiune. E vorba de o mai mare concentrare a aces­tei industrii. Aceasta se numeşte, conform decretului... decarteli­­zare. Şi după cum anunţă agen­ţia telegrafică „United Press” conducerea administrativă a nou­lui organism economic din zona occidentală germană va fi încre­dinţată unor personagii... semni­ficative. Unul e Heinrich Kort, preşedintele consiliului de admi­nistraţie al industriei de cărbuni, care a fost membru al partidu­lui nazist timp de 11 ani. Al doi­lea e Heinrich Dinkelbach, care a fost timp de 30 ani marele fi­nanciar al lui „Vereinigte Stahl­werke”, cel mai mare trust de oţel german şi care a alimentat financiarmente formaţiile nazis­te S.S. CRONICA EVENIMENTELOR EXTERNE CONFERINŢA DE LA CAIRO ŞI FRĂMÂNTĂRILE DIN LUMEA ARABĂ Va fi Orientul Mijlociu teatrul unor noui frământări politice? Este poate prematur să dăm răspunsul, dar atmosfera tulbure d­in care a debutat conferinţa Ligii Arabe ce se ţine la Cairo, face să se prevadă violente luări de poziţii din partea diverselor state arabe Deocamdată, ţinta atacu­rilor este Iordania, care a refu­zat să-şi trimită delegaţi la con­ferinţă şi care este socotită ca o „trădătoare” a cauzei comune. In special Egiptul se dovedeşte ad­versarul ireductibil al regelui Ab­dullah al Transiordaniei. Săptă­mâni în şir — ca un fel de prelu­diu la ceea ce avea să se întâm­ple — presa egipteană a dus o campanie vehementă împotriva aceluia care, prin alianţa lui cu Statul Israel vrea să mineze so­lidaritatea ţărilor arabe. Dar a­­ceastă campanie ostilă a furnizat lui Abdullah argumentele de care avea nevoe pentru a-şi justifica neparticiparea la conferinţa de la Cairo. Guvernul Iordaniei a fă­cut cunoscut Ligii Arabe că nu poate trimite delegaţi într’o ţară unde presa duce o campanie ce depăşeşte orice limită, împotriva regelui său. ’ Abţinerea Iordaniei a tulburat astfel şedinţa de deschidere a conferinţei, unde s’a lăsat să se în­ţeleagă că s’ar putea prea bine ca această ţară să fie exclusă de­finitiv din Liga Arabă, al cărei statut prevede că „orice stat arab care încheie o pace separată cu Israelul, încetează de a mai face parte din Ligă”. Totuşi, pentru a nu se împinge lucrurile până la extrem, s’a dat Iordaniei „un răgaz” în care să-şi definească atitudinea. Care este însă origina violen­tei campanii dusă de Egipt împo­triva lui Abdullah şi de unde au pornit svonurile despre o pace separată între Israel şi Iordania? Iată două lucruri mai puţin cu­noscute de opinia publică. Avonurile despre pacea sepa­rată au început să circule spre sfârşitul lunii Februarie, când la Ierusalim, d. Hamilton Fisher, directorul presei ONU-lui în Pa­lestina, ar fi declarat ziariştilor arabi că „un mare eveniment” se pregăteşte şi că „ONU-ul elabo­rează un proect care va instaura pacea în Palestina”. Din acel mo­ment, presa din toate statele ara­be — şi în special din Egipt — a început să se ocupe despre „tră­darea lui Abdullah” şi despre iminenta semnare a unui acord între Israel şi Iordania. Intere­sant este că în Iordania însăşi, ştirea a produs o mare frămân­tare politică ce a dus la demisia guvernului Abdul Huda Paşa. Cri­za a durat exact trei zile şi a avut un epilog cu totul neobişnuit. Regele Abdullah a desemnat ca succesor al lui Abdul Paşa pe Samir Rifai. Dar în ziua când a­­cesta se pregătea să se instaleze la putere, regele Abdullah s’a răs­pândit şî a readus pe Abdul Huda cu întregul său cabinet! Observatorii politici au dedus că de fapt, în acele trei zile de criză ministerială, două forţe, două tendinţe s’au înfruntat. Una reprezentată de Samir Rifai, care vroia încheierea grabnică a unui acord cu Israelul. Cealaltă tendin­ţă, reprezentată de Abdul Huda, care nu vrea să bruscheze eveni­mentele şi să nu „indispună” Liga Arabă, tocmai în preajma conferinţei de la Cairo. Corespondentul agenţiei „France- Presse” pentru Orientul Mijlociu explică astfel ezitarea de care a dat dovadă Abdullah în timpul crizei de guvern: „Teza lui Samir Rifai era că Iordania trebue să profite de criza economică ce se iveşte în Israel şi care ar putea să impună guvernului israelian o atitudine mai puţin rigidă în tim­pul negocierilor acordului. Pe de altă parte, ar fi preferabil ca tra­tatul să fie încheiat înainte ca Liga Arabă, în conferinţa de la Cairo să opună un veto formal. „Totuşi Abdul Hada a învins. De ce? Fiindcă în ultimă instanţă regele Abdullah s-a gândit că este mai bine să nu forţeze lucrurile, mai ales că pe ziua de 11 Apri­lie vor avea loc alegerile gene­rale“. Se pare însă că nici guvernul israelian nu a fost atât de afectat de faptul că Samir Rifai nu a fă­cut noul guvern. Tratativele preli­­minare dintre Israel şi­­Iordania T. S. (Continuare în par­. 2-a) PE BĂNCILE ŞCOLII Dacă mă întorc cu gândul la vremurile de mult trecute când eram elev de liceu, trebue să măr­turisesc că suflatul şi copiatul la „teze” cum se­ spunea la noi, sau „concursuri”, cum se spunea in alte părţi ale ţării, formau o parte importantă din viaţa noastră şco­lară. Câtă ingeniozităţi s­e cheltuia pentru a se găsi metode practice de înşelare a vigilenţei profesorilor. Şi mai ales câtă solidaritate între, ,elevi, fără deosebire de clasificare.­­Buni şi răi, bine pregătiţi şi igno­ranţi, toţi formau o falangă strân­să de luptători pentru a face ca şi cei slabi să obţină notele de tre­cere. Şi azi îmi amintesc de teza la chimie, pentru care mă înţelesesem cu colegul meu ,de bancă, Filipes­­cu Em. Gh. ajuns apoi profesor la politehnică şi director general al S.T.B.-ului, să preparăm fiecare ju­mătate din materia dată. Dar pro­fesorul ne-a dat ca­ subiect două chestii pentru cei din dreapta băn­cilor şi alte două pentru cei din stânga, iar fiecare din noi avea prima chestie preparată, iar a doua nu. Ne-am scris fi­ecare par­tea pe care o cunoşteam, apoi am schimbat caietele şi fiecare, cău­tând să imite caligrafia celuilalt, a scris pentru celălalt partea a doua. Şi eram amândoi dintre e­­levii buni ai clasei. In ce priveşte elevii slabi, nici nu ne­ trecea­ prin minte să le dăm mână de ajutor In orele liber­e.islă invăţiăm­ împreună ,cu ei, să le ex­plicăm ce n­u înţelegeau. Ajutorul nostru consta un „suflat” pe care-l practicam pe scară mărie, reuşind­ adesea ca elevul ascultat care nu prinsese bine ce-i suflasem, să dea un răspuns anapoda la întrebarea profesorului. Dar şi pe acest teren au inter­­venit schimbări mari de care ne-am dat seama urmărind „Ga­­zeta învăţământului“. Iată, de pildă, ce citim în artico­lul „Pentru o atitudine justă faţă de colectivul clasei şi al şcolii” din ultimul număr al acestui ziar : „In timp ce un elev din anul III de la şcoala pedagogică din Deva încerca să copieze la o teză, un coleg care avea conştiinţa răspun­derii faţă de colectivul clasei sale, i-a spus cu glas tare: „Elevul Pera, nu Încerca să copiezi, că faci clasa de râs” Aşa ceva n’ar fi fost posibil altădată. Niciun elev nu şi-ar fi îngăduit să strige în gura mare că un coleg încearcă să copieze. Cel mult, l-ar fi „pârit“ în secret, iar dacă s’ar fi aflat, toată clasa s’ar fi solidarizat contra lui. Simțul de solidaritate Intre elevi există și astăzi, chiar In mai mare măsură decât altădată, dar nu mai este solidaritate dela individ la in­divid, ci o solidaritate colectivă­, realizată în primul rând prin mun­ca în comun. Munca in colectiv, în special dacă e sprijinită de profesori, în­curajează critica, învaţă pe elevi că, dezvăluirea lipsurilor este în avantajul lor şi face posibile obser­vaţii ca cea relatată mai sus. De­­asemenea, colectivul face ca ele­vul mai slab pregătit să fie altfel ajutat decât prin „suffat”, prin co­laborare la copiat, sau macar prin­­ toleranţă. El este ajutat să-şi în-­­­veţe lecţiile, să-şi facă temele, să-şi asimileze cunoştinţele ce i se cer. I In acelaş articol al „Gazetei în­văţământului” găsim câteva exem­ple de acest fel, cum e acela de la liceul de fete nr. 1 din Bucureşti, unde într-o clasă, o singură elevă rămânând în urmă, celelalte au ajutat-o la materia la care se simţeau m­ai bine pregătite. Acelaş sistem de muncă există şi în corpul didactic, care deaseme­­nea se simte solidar în activitatea sa şi dă exemplu atât colectivului elevilor, de clasă şi de şcoală, cât şi celui al personalului administra­tiv. Cadrele didactice sunt îndru­mate să-şi organizeze în aşa fel munca lor, încât fiecare elev să simtă că e răspunzător nu numai de activitatea lui, ci şi de aceea a întregii clase con­tribuindu-se ast­fel la crearea unui colectiv unit al școlarilor. GR. GRAUR Delegaţi străini şi francezi la cel de-al doilea Congres Naţional al Păcii din Franţa. — — - - . . .... .Din „Action“) Sâmbătă ! April!« 1950 CHESTIA ZILEI Amor de primăvară — Im­i amintești de unul pe care l-am iubit... (Din „l’Humanité Dimanche“) Carnetul nostru PUŞCULIŢA DE ECONOMII O vitrină instalată în haliul mare al CEC-ului (Casa de Eco­nomii şi Credit)­­ expune o co­lecţie de lucruri interesante, ade­cvate instituţiei. Şi anume, o se­rie de puşculiţe pentru păstrat gologani, din cele mai vechi tim­puri până astăzi. Expoziţia asta majescu, cu­prinsă doar între patru pereţi de sticlă, are totuşi o instructivă va­loare documentară. Mai întâi, ne dovedeşte că spiritul de economie e o lecuţă... milenar şi apoi, că la originea obiectelor destinate să adăpostească prisosurile pecuni­are,­­ nu tronează ciorapul sau salteaua, cum îşi închipue unii neinformaţi. Trecând în revistă conţinutul vitrinei, cetăţeanul are prilejul să facă o descoperire interesantă- Adicătelea să constate ca mode­sta ulcică de argilă în care băga pitarii copilăriei, e o moştenire de la popoare ancestrale şi că sub acest raport, d­arul veacului nos­tru nu numai n’a inventat nimic, ba e încă în inferioritate faţă de imaginaţia artistică a confraţilor săi latini şi babilonieni. La Pompei s’a găsit o puşcu­liţă în formă de sipet, probabil un exemplar din multe alte, fe­lurite ca fantezie şi ingeniozitate. Cutiuţa de lut a vechilor chinezi, e în chip de porc. A babilonie­nilor, un mic vas cu capac mo­bil. Dela greci ni s’au transmis graţioase plăsmuiri ceramice, fi­guri de zeităţi, de animale mito­logice, prin ţeasta cărora copiii strecurau obolul de aramă. Variate, modelajele romane, vase în diverse forme, chipuri, • r ~ /-7 «•’ t* t* r.-'V'a n - •-J vi. v. ~ - J o­pele de lut ars, din încolăcirea căruia, gâtul ridicat lăsa să alu­nece prin gura deschisa, moneta economiei. E în această destina­ţie practică a obiectului, in afară de sensul simbolic atribuit pru­denţei şi înţelepciunei reptile­, şi parcă o aluzie la o anume funcţie fiziologică a ei. Sugerează o lun­gă digestie a banilor puşi la păs­trare, o rezervă ce nu se consu­mă cu repeziciune. Interesantele mărturii arheo­logice, ne informează că şi sclavii romani cunoşteau virtutea prac­tică a strânsului pentru zile... mai negre. Puşculiţa lor e in for­mă de ploscă, frumos ornată cu desene de oameni în basorelief. Dar educaţia economisirii a dat prilej şi copiilor de astăzi să traducă în felurite zămisliri, o­­biectele hărăzite păstrării bani­lor. Mica expoziţie conţine că­suţe, butoiaşe, stupi, darabane. F. BRUNCEA-FOX Continuare în pag. 2-a ÎN GERMANIA OCCIDENTALA SECRETUL DENAZIFICARII LUI SCHACHT... ...SI DESPRE ALTE ZECE iii DEDENAZIFICARI Scandalul judiciar provocat de surprinzătoarea achitare a depu­tatului neonazist Wolfgang Hed­­ler nu pare a fi singura afacere de răziunet in Germania occidentală. Un alt „caz” de proporţii nemă­surat mai mari preocupă de câte­va săptămâni opinia publică de dincolo de Elba, acoperind prin implicaţiile sale consecinţele achi­tării lui Hedler. Este vorba nici mai mult, nici mai puţin decât de... zece mii de achitări de foşti membri ai partidului naţional­­socialist, începând cu „mărimi marcante” şi sfârşind cu seria membrilor obscuri şi anonimi. Afacerea „celor zece mii” a izbucnit în landul Wuertemberg- Baden, unde guvernul regional este prezidat de un leader al par­tidului popular democrat, Rein­­hold Maier. Cei implicaţi în noul scandal judiciar s’au făcut vino­vaţi de delicte de corupţie, insti­gare la violarea legii şi emitere de certificate false. Cu aceste trei serii de înfrângeri ale legii, învi­nuiţii au înlesnit „denazificarea” impresionantului număr de nazişti notorii fără a se fi preocupat de urmările scandalului care nu pu­tea să nu isbucnească la un mo­ment dat în general, se ştie ce a însem­nat denazificarea în Germania occidentală. Nazişti şi criminali de război de mâna întâi au reuşit să iasă basma curată şi ar fi des­tul să menţionăm în această pri­vinţă exemplele achitării unui magnat al industriei grele ca Fritz Thyssen, a fostului şef al marelui stat major, generalul Halder, sau cazul de pomină al fostului director general al Băn­cii Reichului, d-rul Hjalmar Schacht, pentru a justifica îndea­juns această apreciere. S’a ştiut însă mai puţin despre împrejurările în care au fost ope­rate aceste „denazificări” şi mai ales au lipsit amănuntele în legă­tură cu... preţul plătit de cei inte­resaţi să obţină certificatul res­pectiv, după ce au trecut prin pur­gatoriul justiţiei. S-a ştiut că ma­rii industriaşi au plătit gras dena­zificarea lor. S-a ştiut că la ace­laş procedeu au recurs şi alţi can­didaţi la denazificare. Scandalul izbucnit în Wuertem­­berg-Baden în ianuarie anul aces­ta a divulgat însă amănuntele uluitoare ale vastei operaţiuni de corupţie aflată la baza achi­tărilor în massă. Sub presiunea indignării opiniei publice democrate şi la insisten­ţele presei de stânga, primul mi­nistru Reinhold Maier a început să cedeze, permiţând începerea urmei anchete judiciare, care a dus la­­arestarea fostului procuror al tribunalului de denazificare din Ludwigsburg, Heinz May, a ac­tualului procuror, dr. Felix Schwerdel, a fostului preşedinte al tribunalului Richard Kessler şi a şefului oficiului de registratură al denazificării din Nuerting, Au­gust Mayer. In fine, aflaţi deocamdată nu­mai în cercetarea organelor an­chetatoare, se mai găsesc doi consilieri ministeriali, Andreas Rapp şi Karl Stroebe, ambii deţi­nând funcţiuni importante în re­sortul denazificării. In plus, an­cheta judiciară se mai ocupă şi de însuşi fostul ministru al denazifi­cării, Gottlob Kamm, care înainte de a fi fost citat în faţa organe­lor anchetatoare, a declarat pre­sei că „actualele dificultăţi cu denazificarea nu provin din culpa germanilor, ci din aceea a autori­tăţilor americane-­ de ocupaţie”.­ Premierul Reinhold Maier s’a lăsat greu convins să încuviinţeze ancheta judiciară, dat fiind că„ S. m. (Continuare în pag. 2-a) CITÎJI în PAG. 3-a: Procesul de spsesiEsji dela Sol­i­a — interogatoriul acuzan­tului Branco Zveratz­a—*

Next