Adevěrul, iunie 1950 (Anul 64, nr. 17783-17808)

1950-06-01 / nr. 17783

ARUL 64­­ Nr. 17.783 Taxi portali platiti la ouatoar­eAcform aprobării Direcțiunii Generale P. T. T. Nr. 140.306/945 si 261.020/947 FONDATORI : Al. V. BELDIMAN 1888—1897 CONST. MILLE 1897—1920 CONST. GRAUR 1921—1936 B BRANISTRAIMN­ 1897—1947 4 PAGINI 4 ta mmmmmmmmmmmmmmmmmmmmmmmmmmmmmmmmmmmmmmmmm­m­* 4#1 Fanfara poliţiei franceze a fost suprimată. ...Nu cânta în struna guvernului ? BşaasigggFy. asasfigag Redacţia 5.38.56 Secretariatul de redacţie 3.86.12 Ad-tia şi Publicitatea 5.57.63 Proprietari S. A. „Sărindar** EDITOAREA ZIARELOR „ADEVERUL“ Şl „DIMINEAŢA" Re­gistrul de publice IH «1 Trib. Ilfov S. I. Corn. Nr. 142/946 C­OPILUL 1 Iunie a fost declarată zi inter­naţională a copilului. Aceasta nu-i un mic pretext de vorbe pe ace­eaşi temă. E manifestarea, afirma­rea unei concepţii. A unei con­cepţii noi asupra copilului. Adică asupra vieţii, asupra solidarităţii umane în viaţă. Copiii au fost totdeauna iubiţi. Dar iubiţi cu lirism familial, după destinul fiecăruia. Iubiţi cum iu­beşti o jucărie care şi vorbeşte, şi închide ochii, şi râde şi plânge... Ei, iată-l pe copil, de abia năs­cut, cu drepturi. Cu drepturi şi privilegii acordate prin Constituţie. Iată-l privit ca garanţia fericirii de mâine, pion în jocul sever de eliberare a lumii, îngrijit şi edu­cat pentru lucruri mari, pentru acele lucruri mari, neînchipuite, pe care le pot face mulţimile or­ganizate. Iată-l de mic ca un cetăţean. Deocamdată numai cu drepturi, dar crescut pentru ca prin munca lui de mai târziu în folos obştesc, să-şi răscumpere drepturile acor­date acum. Iată-l privit ca mai­strul, ca inginerul, ca medicul de mâine. Şi nu-i este nimănui indi­­rent cum va fi. Trebue să fie astfel încât aportul lui la crearea lumii noi să fie maximum de ce poate el da, şi mereu întrecân­du-se pe el însuşi. Considerat ca o valoare, el este îngrijit şi educat ca atare. După indicaţiile principiale­­ ale Constituţiei, este la noi un Institut al mamei şi copilului, şi se afirmă prin realizări concrete un interes tot mai mare pentru soarta copilu­lui. S-au făcut maternităţi pentru toate mamele, s’au deschis sute de dispensare, s’a acordat pentru toţi asistenţă socială gratuită. S’au deschis şcoli noi. Multe şcoli. Şcoli medii, şcoli tehnice. Nu pen­tru filosofîe, pentru viaţă. S’au deschis şi se deschid me­reu cămine de corn, creşe, solarii, grăd­iniţe de copii. Copiii sunt trî­­m­işi în massă, la mare sau la munte, în cele mai bune condi­­ţiuni. Copiii au reviste organizate. Sunt chemaţi să-şi dea părerea. Au cercuri muzicale, teatrale, li­terare. Toate căile, toate mese­riile şi ocupaţiile le sunt deschise după aptitudini. Pentru a-şi valorifica aptitudi­nile, copilul nu mai trebue să fie copil-minune. E destul să fie copil şi să aibă aptitudini. Toate acestea nu sunt realizări întâmplătoare. Sunt rezultatul pu­­nerii în practică a noii concepţii asupra omului. De aceea ziua copilului are o semnificaţie internaţională, de pro­movare a acestei concepţii, de evi­denţiere a superiorităţii ei, de luptă internaţională pentru salva­rea acelor milioane de copii care se mai sbat încă cu mortalitatea, cu munca de la 6—7 ani, cu mi­zeria. Progresul acestei stări de lu­cruri este ameninţat. E ameninţat de cei care pregătesc febril des­­lănţuirea unui nou război. Cine-i om, cine iubeşte copiii, cine vede în ei viaţa de mâine, cine concepe nevinovăţia lor pură, nu se poate să nu se înspăimânte la gândul de a-i preface in vic­timele unui nou măcel. De aceea, ziua internaţională a copilului este azi una cu ziua in­ternaţională a păcii. Numai salvând pacea, se pot salva copiii. A. AFIŞUL POLONEZ Expoziţia «Afişul polonez», organiza­tă de Institutul Român pentru relaţiile culturale cu străinătatea, întregeşte se­ria manifestărilor destinate a face cu­noscut publicului nostru c as­ta grafică a ţărilor cu regim popular. Cele câteva zeci de lucrări cuprinse in sala Mini­sterului Artelor din strada Wilson în­făţişează într’o gamă variată şi expre­sivă, talentul artiştilor polonezi, aplicat la unul din cele mai populare genuri ale plasticii — afişul. Integrat principial în concepţia reali­stă a artei picturale, căreia ii aparţine, menirea afişului e de a ilustra momen­tele de muncă şi cultură ale masselor. Rolul său e de a oglindi şi a con­­tribui la eforturile colective, in spiritul constructiv al socialismului. In această privinţă, operele artiştilor polonezi îm­plinesc toate dezideratele. Şi sub raport tehnic — mijloace de exprimare clare şi simple, imediat accesibile spectato­rului şi sub raport ideologic, reali­tăţile infăţişate făcând parte din preo­cupările constante ale marelui public. Expoziţia înfăţişează mai toate as­pectele vieţii poporului polonez, în cen­trul căreia viază manifestările de mas­să socialiste, cu caracter internaţional. Teatrul şi filmul au găsit în colecti­vul artiştilor polonezi — iscusiţi crai­nici grafici. Cităm printre afişele cine­matografice, opera lui Luckiewicz S., — inspirată de un film sovietic din 1945 — reprezentând o tânără și dărză fe­meie, tratată în culoare verde pe un fond negru. Sau lucrarea lui Lipinski Eryk, deasemenea sugerată de un film sovietic, «Grăuntele fermecat», un co­pil în straie rusești privind cu o extra­ordinară uimire, o floare colosală, mai înaltă decât dânsul, o singură floare uriaşă executată in roz şi verde. Ilu­straţia exală un delicat parfum de can­doare şi e meritul artistului de a fi is­­butit acest rezultat, armonizând o ade­cvată culoare cu un desen expresiv a­­daptat la lumea minunată a copiilor. Remarcabil şi afişul lui Mucharski FOX (Continuare, în pag. 2­ a) GLOSE POLITICE Experienţe După cum anunţă „Lettres Frangaises”, la Sorbona s-a proi­ectat un film al doctorului Kel­­log, un american care a avut nă­struşnica idee ca pruncul lui să fie lăsat să crească în acelaşi leagăn cu un pui de cimpanzeu. După 16 luni, rezultatul expe­rienţei —­ care a fost filmat — arată că copilul americanului se... maimuţărea, în timp ce pu­iul de cimpanzeu părea să-şi păstreze... demnitatea! Concesii... In zona britanică de ocupaţie din Germania Occidentală se fac pregătiri în vederea unei întru­niri a foştilor ofiţeri hitlerişti din unităţile blindate. Pentru a înlesni o participare cât mai masivă, administraţia căilor ferate din Germania Occi­dentală va acorda călătorilor o reducere de 50 la sută. ...Aceasta e doar o modestă „concesie” făcută de actualul guvern din Germania Occiden­tală, fostului regim hitlerist... Colaborări Comisia afacerilor externe din Adunarea Naţională Franceză, a audiat zilele trecute pe d. Roben Schuman, ministru de externe, asupra propunerilor sale de fu­zionare a industriilor de oţel şi cărbune franco-germane. Ministrul s-a lansat în explica­ţii încurcate, refuzând însă să dea cea mai mică preciziune asu­pra propunerii sale şi şi-a mani­festat intenţia de a ocoli o des­batere publică. D. Louis Marin l-a acuzat că violează constituţia, ducând negocieri fără să ţină A­­dunarea Naţională la curent cu intenţiile lui reale. Iar generalul Aumeran i-a spus: — Colaboraţi cu nemţi, dar în schimb refuzaţi să colaboraţi cu comisiunea franceză de afaceri externe..­ „Hitlerf* acuzat de ■ ■■ furt La Paris se judecă actualmen­te cazul unui membru al parti­dului gaullist, acuzat că deţinea un depozit ilegal de arme■ Incul­patul se numeşte Jacques Gras zis şi 7,Hitler”. După cum arată însă ziarele democrate, din ordi­nul guvernului Bidault, obl""-ul procesului a fost modifica­­­­tr’unul de cecuri falsificate şi furt. Aşa că până la urmă „Hit­ler” a rămas sub acuzaţia de borfaş... Procesul Grasset Procesul editorului colabora­ţionist Grasset e din nou la or­dinea zilei. Dosarul acestuia a fost întregit cu o scrisoare adre­sată în iunie 1948 fiului lui Gi­­raudoux de o doamnă Andere, care-i scrie: „O secretară a lui Grasset m-a avertizat că am fost denunţată de acesta pentru că l-am îndem­nat să publice o carte antinazi­­stă• Secretara mă sfătuiește să nu mă întorc la Paris”. Procurorul a cerut un supli­ment de anchetă, dar judecarea procesului Grasset, care durează de cinci ani, a fost amânată „sine dier». CODUL MUNCII — Mai multe legi, concentrate intr’un cod diriguitor al muncii salariate Codul muncii votat în unanimi­tate de Adunarea Naţională se de­osebeşte esenţial de vechile legi pentru reglementarea muncii.. Noul cod are un cadru mult mai larg, el îmbinând mai multe legi în vigoare şi cuprinzând dispoziţii devenite necesare după introduce­rea noilor sisteme de muncă. Aproape fiecare din cele 17 ca­pitole ale codului muncii înlocuieş­te o lege întreagă în legătură cu problemele legate de muncă. Ast­fel, capitolul 2 tratează despre con­tractul colectiv de muncă, altă­dată un simplu postulat pen­tru care se dădeau lupte grele între salariaţi şi patroni, de­venind apoi o realitate după preluarea puterii de către clasa muncitoare, dar neavând până a­­cum la un suport legal în ce priveş­te liniile sale directoare. Acum contractul colectiv capătă consa­crarea legală atât în sectorul de stat cât şi în cel particular, apli­­cându-se tuturor angajaţilor, chiar celor care nu sunt membri ai sin­dicatului care inchee contractul. Doar contractul colectiv nu înlă­tură contractele particulare de muncă, de aceea capitolul 3 al co­dului se ocupă şi de aceste con­­tracte, care se închee independent dacă există sau nu un contract co­lectiv. Aceste două capitole şi ur­mătoarele înlocuesc vechea lege a contractelor de muncă din 1929, care a fost acum desfiinţată prin art. final al codului muncii. Capi­tolul 3 stabilește durata contrac­tului, felul muncii, modul în care se pot face transferările, detașările si delegările pe termen scurt, mai arată împrejurările in care se poa­te desface un contract de muncă, care pot fi independente de activi­tatea angajatului (lichidarea, sus­pendarea temporară sau reducerea activităţii întreprinderii etc.) sau provocată de acesta (muncă ne­de resort, până la cel mult 120 ore anual, sau în cazuri de forţă ma­­joră. Repaosul săptămânal, în princi­piu Duminica, este prevăzut în ca­pitolul 8, care stabileşte şi dreptul corespunzătoare, nerespectarea re-­­ după 11 luni de muncă neîntrerup­gulamentului, lipsă de la lucru din diferite motive etc.). Angajatul ia­re dreptul la preaviz de 14 zile dacă refuză să accepte transferarea în altă localitate., In acest capitol se mai arată și cine poate dispune desfacerea contractelor şi anume comisiunea de litigii, organele c­­rarhice pentru cei cu funcţii de răspundere sau justiţia în sectorul particular. Capitolul 4 vorbeşte despre re­gulamentul de ordine interioară a instituţiilor şi întreprinderilor, fă­când obligatorie disciplina muncii, cu îndatoriri pentru ambele părţi, iar capitolul 5 introduce în mod o­­ficial sistemul normelor de muncă, dispunând și cum se va face plata în cazurile de neîndeplinire a nor­mei sau când se produc rebuturi, atât din vina cât și fără viata an­gajatului, cu deosebiri importanta între o categorie și alta. Capitolul 6 reglementează sala­rizarea pe baza principiului plăţii muncii după cantitate şi calitate, cu salariu egal la muncă egală pentru toţi angajaţii fără deosebi­re. De asemenea stabileşte condi­ţiile de plată la desfacerea con­tractului. Capitolul 7 stabileşte du­rata muncii care este principial de 6 ore,­ cu mici excepţii impuse de specificul unor întreprinderi. Ore­le suplimentare sunt foarte mult îngrădite. ..ele neputându-se efectua decât cu aprobarea ministerului că, la un concediu de 12 până la 24 zile lucrătoare, după felul muncii şi după vechimea­ în muncă, ur­mând ca amănuntele să fie stabili­te prin hotărîrea Consiliului de miniştri. Cu aprobarea ministeri­lui şi consimţământul angajatului se va putea compensa în bani con­cediul, dar numai pentru cei tre­­cuţi de 18 ani. Un capitol important este al 9-lea care reglementează răspun­derea materială a angajaţilor când produc pagube prin neglijenţă, prin călcarea regulamentului sau prin fapte penale, dar nu prin ris­cul serviciului. Tot in acest capitol se acordă şi unele compensaţii pen­tru angajaţi, de pildă câştigul me­diu pe 14 zile dacă contractul a fost desfăcut pentru motive ne­provocate de angajat sau salariul pentru concediul­ lucrat. Capitolul 10, intitulat „Pregăti­rea profesională“, inlocueşte o le­ge a ucenicilor, dar impune şi înfi­inţarea de legi de calificare pentru muncitori, iar capitolul 11, „Mun­ca tinerilor şi femeilor”, conţine toate directivele pentru­­proteja­rea muncii tinerilor şi a femeilor, în special a­­celor gravide şi a celor care alăptează. S-a prevă­zut pentru femeile cu copii bol­navi mai mici de doi ani şi drep­­________ GR. GRAUR­­Confintture în 2-a} METODE MOS IN ÎNVĂŢĂMÂNT In învăţământul nostru au fost introduse numeroase metode noui, de care cei mai bătrâni află cu mult interes, ele fiindu-le cu totul necunoscute din vremea când se aflau ei înşişi pe băncile şcolilor. Astfel, dintr-un reportaj al zia­rului „Gazeta învăţământului“, organul Ministerului învăţământu­lui public şi al Uniunii Salariaţi­lor din învăţământ, asupra felului cum este planificată munca şco­lară într’un mare oraş de provin­cie, reproducem următoarele, în­locuind numai numele profesori­lor prin iniţialele lor : „In perioada pregătirilor pentru încheerea anului şcolar, un rol de­­osebit de important revine dirigin­­ţilor „Iată, de exemplu, cum procedea­ză B. M. diriginta unei clase de la Şcoala pedagogică. Ea şi-a notat în Plan să asiste la orele de curs ale profesorilor care predau la clasa a cărei dirigintă este. Planul nu a ră­­mas numai pe hârtie. B. asistă, în adevăr la orele colegilor ei, în spe­cial la acele materii la care elevele au note mici, şi ia măsurile nece­sare acolo unde constată lipsuri. „Astfel, de pildă, asistând la orele de ştiinţe naturale, materie la care majoritatea elevelor au note între 5 şi 6, iar o bună parte chiar 1, 2 şi 3, a constatat că profesorul de na­turale, lucrează ca un profesor de tip vechi, se „enervează“ în timpul lecţiei, ţipă şi intimidează astfel e­­levele, care îşi pierd siguranţa şi nu mai pot da răspunsuri exacte. Iar inexactităţile, fie chiar în exprima­re, atrag la acest profesor note foar­te scăzute. I s-a întâmplat, de pildă, să noteze cu „3“ o elevă care a vor­bit despre „brazdele“ creerului, în loc să le numească circumvoluţiuni. „Discutând cu profesorul şi punând problema atitudinii sale în consiliul pedagogic, diriginta a reuşit să ob­ţină o îmbunătăţire reală a situa­ţiei. „Ea se ocupă îndeaproape de e­leve şi ţine o legătură strânsă cu profesorii care predau la această clasă, iar planul ei cuprinde şi o se­rie de măsuri pentru îndrumarea studiului individual al elevelor“. Şi pe vremea când eram noi la şcoală existau diriginţi. Dar rolul lor era destul de şters. Poate rar vizitau clasele respective, dar nu­mai în pauzele dintre ore; ei fă­ceau pe judecătorii de instrucţie când se întâmpla vreo călcare de disciplină mai boacănă şi pe pro­curorii când un elev era judecat în „conferinţă“ pentru vreo căl­care de regulament. Altfel, legă­tura între diriginte şi clasă era ştearsă; el nu juca niciodată un rol pozitiv, ci numai unul de re­primare. Mai târziu s-au introdus aşa zisele ore de dirigenţie, în care dirigintele clasei intra în contact mai de aproap­e cu elevii şi dis­cuta cu dânşii chestiuni în afară de programul şcolar, dar necesare pentru cultura generală şi pentru modelarea caracterului elevilor. Nu discutăm aci fondul directive­lor ce se dădeau atunci tinerelor generaţii; constatăm numai că era un început de apropiere între profesori şi elevi. Dar numai un­ foarte modest început, departe de ceea ce se face acuma, după cum reiese din exemplul citat. In special trebue relevat rolul bilateral pe care îl are azi dirigintele. El nu se inte­resează numai de purtarea elevi­lor, ci şi de atitudinea profesori­lor faţă de elevi. Existau şi altă­dată, desigur în mai mare măsură decât azi, profesori in stare să pună unui elev nota 3 dacă ar fi vorbit despre „brazdele creerului“, in loc să le numească circonvo­­luţii, deşi alţi profesori, cu mai mult simţ literar, ar fi fost în­cântaţi să afle că un elev a creat, o expresie atât de plastică, dove­dind originalitate, departe de „bu­­chereala“ elevului lipsit de imagi­naţie. Dar îşi pot închipui vârstnicii de azi un diriginte care să asiste la cursurile colegilor, să le critice in conferința profesorilor, căreia pe drept cuvânt i s’a schimbat de­ D. G. (Continuare în pag. 2-a} Et­hipa teatrală de copii a Comitetului Provizoriu al Capitalei * interpretă­nd. un dans marinăresc ■sf" Joi I Iunie ISM INTERNAȚIONALĂ COPILULUI CĂILE URÂŢI Aii COPIILOR DIN U.R.S.S. ele ALEX. IVANOV Începând din anul 1935, în U.R.S.S. s'au construit 12 căi fe­rate pentru copii­­■ la Dnieprope­­trovsc, Gorki, Tbilisi, Stal'nor Irkutsk şi cite oraşe, având o lungime totală de 75 km. ■ Aceste căi ferate au fost con­struite nu numai pentru distrac­ţia copiilor, dar şi pentru a-i în­văţa o meserie,, pentru a le in­sufla dragostea pentru munca la căile ferate. Cum sunt organizate aceste căi ferate ? Pe lângă fiecare cale ferată pentru copii, există câte un cerc de tineri în care pot fi înscrişi orice şcolari, începând de la cl. Vll-a. In acest cerc tinerii în­vaţă sub supravegherea unor pe­dagogi experimentaţi, potrivit unui program special, aprobat de Ministerul Căilor de Comunica­ţii. Copiii capătă cunoştinţe ge­nerale despre căile ferate şi des­pre obligaţiile muncitorilor de toate specialităţile. După un an, ei îndeplinesc diferite munci la minuscula cale ferată: mecanici, conductori, casieri, fochişti, etc­ Căile ferate pentru copii dis­pun de un inventar bogat. De pildă, numai în oraşul Gorki­ei, au 2 locomotive, 12 vagoane de călători, fiecare vagon având 30 de locuri. Garniturile pentru călători au frâne automate, sunt electrificate şi radioficate. Un astfel de tren pentru copii poate transporta 15—20.000 copii. Fie­­care din cele patru staţii de care disp­une calea ferată din Gorki, este bine amenajată cu săli... de aşteptare, cabine tehnice şi de studii, cu radio. etc■ Una din ace­stea, „Staţia Fericită”, mai are şi o sală de cinematograf şi con­certe, o bibliotecă tehnică pentru copii, etc. Depoul are un atelier mecanic şi de strungărie. In toate cercurile căilor ferate pentru copii, sunt instruiţi 4.500 copii, viitoarele cadre ale căilor ferate sovietice. Noul Plan cincinal postbelic, prevede construcţia mai multor linii noui. Din cele 60 de linii prevăzute în Planul cincinal cea mai importantă va fi cea de la Moscova, care va avea o lun­gime de 25 km. (Agerpres). CRONICA EVENIMENTELOR EXTERNE­­ ! ) Rezerve in ţările occidentale faţă de politica Statelor­ Unite Au trecut doar două săptămâni de la conferinţa celor trei miniştri de externe occidentali şi de la pre-Unite. Iar expresia vie a acestor frământări şi neînţelegeri par să fie cele două curente de opinii, lungitele conversaţii atlantice deja din ce în ce mai pronunţate, care Londra, şi iată ca din neliniştea abia voalată a unor declaraţii po­litice, ca şi din unele aluzii trans­parente ale presei occidentale se poate deduce că ceva nu este lu­ ordine. Că încă odată ţările occi­dentale se găsesc în impas. Şi că încă odată divergenţele, ce păreau aplanate, se ridică la orizont. Unul din rezultatele oficial ex­primate ale conferinţei Atlanticu­lui, a fost — după cum se ştie — crearea unei comisii permanente, care să „coordoneze“ nevoile mi­litare, dar şi resursele ţărilor eu­ropene participante la pact. S’a spus atunci în diverse co­mentarii occidentale : ,,De acum încolo, ţările Europei occidentale vor fi un bloc. Ele vor înceta să mai fie entităţi naţionale. Ţările vor trebui să se consacre chiar de acum unei „anumite sarcinile militare, iar nu să se îngrijească de nevoile proprii în toate dome­­niile apărării. Cheltuelile desigur vor fi mari şi greu de suportat. Dar cheltuelile vor fi distribuite şi suportate în comun“. Iată însă că la două săptămâni după această hotărîre a conferin­ţei Atlanticului, se mărturiseşte, în mod clar, că tocmai ceea ce pă­­rea o realizare acceptată în comun, nu este decât un motiv de nouă frământări şi divergenţe între ţă­rile Europei occidentale şi Statele îşi fac drum de o parte şi de alta a Atlanticului: ,,izolaţionismul d­in Statele Unite şi „neutralitatea“ în Europa occidentală. Dar ce mobile justifică aceste două curente din Europa şi Sta­tele Unite, care reprezintă sub denumiri diferite, aceeaşi concep­ţie politică ? In ce priveşte cercurile condu­­cătoare americane, explicaţia este simplă. Izolaţionismul vrea să curme „cheltuelile exorbitante pe care trebue să le suporte bugetul american — şi implicit, contribua­bilul american — prin diversele credite de înarmare şi ajutoare economice date ţărilor Europei oc­cidentale". In Europa vestică „neutralita­tea“ vrea să prezerve ţările euro­pene de a-şi încărca bugetele cu cheltueli militare. Dar noţiunea conţine şi sentimentul de teamă că „vor trebui să accepte hegemo­nia americană“. Chiar ziarul „Times" care vrea să combată în articolele lui acest curent, ne furnizează această ex­plicaţie : „Statele europene — scrie ziarul — îşi manifestă do­rinţa ca să nu fie înglobate în­tr’o unitate atlantică în care rolul Statelor Unite ar putea să mear­gă prea departe“. Ideea neutralităţii pare să se bazeze pe două convingeri esen­ţiale, după cum rezultă din acelaş articol al ziarului londonez: „Unii o vor din convingerea că este ne­­voe de o ameliorare a raporturi­lor cu Răsăritul Europei. Alţii vor neutralitatea fiindcă ei înţeleg să se ridice împotriva rolului puter­nic pe care îl preiau Statele Uni­te în Europa“. Dar este oare posibil ca acest rol să nu fie din ce în ce mai mare ? Transmiţând un comentariu al ziarului francez ,,Le Monde“ fă­cut în preajma conferinţei de la Londra când d. Ridault propusese acel „înalt consiliu atlantic", a­­genţia „France-Presse" scria: „Este din ce în ce mai evident că în starea actuală a relaţiilor in­ternaţionale ideea de „comunitate atlantică“ are o semnificaţie mai precisă şi mai concretă decât a­­ceea de „comunitate europeană“. Aşa după cum am spus de doi ani încoace, proectele de uniune eu­ropeană nu pot lua fi inşi decât în măsura în care Statele Unite do­resc aceasta. Şi încă, ele trebue să se mai gândească la... aparen­țele ce trebuesc salvate. Ceea ce se formează însă de doi ani în­coace, cu adevărat, nu este Eu­ropa, ci Uniunea atlantică, adică, T. S. (Continuare în pag. 2-a)

Next