Agrarul, 1901 (Anul 1, nr. 8-15)
1901-08-15 / nr. 8
AGRARUL 87 carea taxelor vamale pe textilele străine pentru ca aceste să nu mai poată concura produsele indigene. Întrebarea este: oare Austria, Germania, etc. vor admite să urcăm taxele vamale asupra textilelor fără ca să uzeze imediat de represalii in contra cerealelor, a vitelor noastre? Cine a citit istoria noastră vamală, a observat desigur cum ştiu să lupte ţările străine pentru apararea intereselor lor. In 1891, cind cu revizuirea tarifului nostru vămat, se pusese taxe minime pe textilele străine. Totuşi, ca să ne putem menţine debuşeul nostru agricol in Germania, am fost siliţi apoi să reducem şi mai mult taxele in favoarea textilelor germane. Aceasta probează cit de grea este realizarea dezideratului relativ la intemeiarea unei industrii romineşti puternice, din cauza situaţiei noastre fie ţară curat agricolă care e nevoită să lupte pentru menţinerea şi dezvoltarea exportului ei agricol, marea sursă de avuţie pentru ţară. Mai departe, dacă studiem starea prezentă a industriei, fără nici o legătură cu agricultura, observăm că această industrie nu este aşezată pe temelii solide şi naturale, că ea prezintă părţi slabe şi defectuozităţi, menite de a-i ingreuna simţitor desvoltarea şi de a atrage asupra ei atenţiunea vigilentă a opiniei publice româneşti. Din anchetele făcute de ministerul domeniilor asupra industriilor încurajeate de legea din 1886, se remarcă inulit de toate că industria noastră este departe de a fi naţională, după cum ii sună titulatura. Fabricele de textile, ţesătoriile de tot felul,fabricele de zahar, de conserve alimentare, de tăbăcire, de cartonage, hîrtie, mobile de lemn şi metal, săpunerii, uleiuri, etc. sunt în mare parte, în miini străine sau comanditate de capitaluri străine. In situaţia actuală, aceasta, natural, nu constitue nici un pericol, căci ceea ce e important este ca fabricele să fie în ţară, să contribue la mersul afacerilor şi să formeze un personal românesc care, cu vremea, să poată el întemeia întreprinderi, naţionalizind ast-fel industria romina. Partea din urmă insă nu s’a putut realiza. Anchetele ne arată că după 15 ani de cind s’a votat legea asupra incurajărei industriei naţionale, n’am făcut nici un progres in privinţa formărei unui personal industrial rominesc. Toate fabricile inspectate întrebuinţează străini in funcţiunile superioare, administrative şi la lucrări technice şi speciale, iar pe romini la lucrările inferioare, şi iu măsura procentului legal. Patronii străini şi chiar cei romini preferă negreşit pe lucrătorii străini la lucrările technice şi speciale unde se cer cunoştinţe aptitudini şi o experienţă specială, decit pe romini cari nu au nici cunoştinţele, nici practica necesară. Noi, cu cele două-trei şcoli de meserii ce avem ,ai căror absolvenţi caută funcţii — nu putem pretinde ca fabricele să fie pline cu ceea ce n’avem, cu lucrători romini specialişti, rezolvirea acestei chestiuni este* legată cu răspîndirea invăţămintuluî profesional, a şcoalelor de meserii de tot soiul şi*de toate gradele, ceea ce e o chestiune de bani şi de timp, mai ales dacă ţinem seamă că n’avem încă măcar braţele necesare pentru agricultura noastră extensivă, necum pentru o agricultură intensivă. Ungurii cari ştiu ce vor, cind s’au pus în gind formarea unei industrii puternice, au acoperit ţara cu şcoli de meserii de toate gradele. Aşa°trebue să procedăm şi noi dacă voim ca industria noastră să fie romînească, dacă voim ca să nu se infiltreze la noi, încetul cu încetul, o masă mare de lucrători techiniciani şi specialişti străini. O altă pedică pentru desvoltarea industriei noastre este lipsa capitalului, raritatea şi scumpetea lui; dobînzile sunt excesive. Toţi fabricanţii se pling de această stare de lucruri şi arată că fi-e greu să lupte cu fabricanţii străini cari găsesc bani eftini, cu 3°/0, pe cind ei, românii, plătesc 8°/0, 10°l0 şi chiar mai mult — ceea ce îi pune intr’o stare evidentă de inferioritate. Afară de aceasta, lipsa capitalului face ca să nu se poată întemeia la noi o industrie puternică. Cari pot fi remediile la această situaţiune? Spunîndu-ne in ipoteza că guvernul rominesc ar fi hotărit să inaugureze de acum înainte o politică industrială pe picior mare, inlăturînd toate pedicile care’î stau în cale. Unicul remediu este introducerea capitalurilor străine. Şi aceasta ar trebui să se facă fără nici o restricţiune, fără nici o rezervă mintală, deschizindu-se într’adevăr largi porţile pentru capitalurile străine, căci cu sferturi şi jumătăţi de măsuri banii străini nu se vor arăta la noi. Cum ar fi consecinţele? Capitalurile străine, avind toată libertatea de acţiune industrială, vor întemeia industrii numeroase in ţară şi, negreşit, işi vor aduce cu sine un personal administrativ străin şi lucrători străini. Aşadar, o invaziune de capitalişti, de ingineri, techniciani, administratori, maiştrii, contra-maiştrii, maşinişti, lucrători, toţi străini de ţara noastră şi de neamul nostru. Notărind deci crearea unei industrii mari şi puternice ar trebui — pe lingă sacrificarea intereselor noastre agricole — să suferim consecinţele logice şi inevitabile: capitalişti străini şi o armată străină de lucrători în mica noastră ţară. Chestiunea este numai dacă România poate suporta o mare infuziune de elemente străine, de altă gintă,supuse marilor state europene ? Problema naţionalităţilor la noi nu este aceiaşi ca în alte ţări. Ungaria d. ex., cu mozaicul ei de popoare sau puternica Rusie pot să introducă fără pericol elemente numeroase străine. Noi romînii însă trebue să veghem cu toată încordarea ca să nu ne îngreuiăm poziţiunea noastră avînd în mijlocul nostru mase mari de străini. Aşa că orî care guvern ar fi n’ar putea admite intrarea capitalurilor străine pentru crearea de industrii puternice şi numeroase fără garanţiile absolut necesare. Şi a lua garanţii înseamnă tocmai* a intimida capitalurile străine, adică a face imposibilă industrializarea naturală a ţârei noastre, înseamnă a menţine industria romînă in starea-î de azi care-i permite numai o desvoltare înceată şi normală. Din ce’le arătate pănă aci, s’a putut vedea, punct cu punct, citeva din pedicele cari se opun unei desvoltări rapide a industriei noastre și s’a putut constata imposibilitatea in care ne aflăm de a imprima industriei noastre un alt avint de cit cel dat pănă acuma. Imposibilitatea primordială prin faptul că nu putem sacrifica interesele agriculturei noastre şi imposibilitatea morală prin faptul că nu putem periclita interesele noastre naţionale. Concluzia ce se impune este că trebue să lucrăm in primul rind, pentru propăşirea agriculturei. Desvoltarea unei industrii mari este o chestiune de viitor. Cu vremea, prin mersul firesc al lucrurilor, prin desvoltarea agriculturei în toate ramurile ei, prin creşterea populaţiunei, prin înmulţirea şcoalelor profesionale adică prin noi’înşine şi cu noi înşine, vom ajunge, pe calea firească şi ’normală, să avem o industrie sănătoasă şi solidă ca tot ce e firesc şi normal. * O industrie desvoltată din evoluţia firească a economiei noastre publice, o industrie naţională în adevăratul sens al cuvintului, iar nu o industrie artificială, legală, nenaţională cum e acea de azi. Tratatele de comerţ ce vor veni decî, nu vor inaugura o nouă eră economică, ele vor apăra şi consolida, mai ales, interesele noastre agrare. Iar intru cit priveşte chestiunea intemeerea unei industrii puternice, aceasta priveşte viitorul. px.. sile M. Kostâlnbeanu. I