Albina, 1898-1899 (Anul 2, nr. 1-52)
1899-01-24 / nr. 17
514 ALBINA CÎTĂ UNIREA PRINCIPATELOR e la 1830 încace, au început Românii să se deștepte. Au început să-șî facă școli, să-șî trimită băeții prin țări străine la învățătură mai vv înaltă. Se iviră câte-vă gazete — lucruri necunoscute pînă atunci—și începură omenii noștri să scrie. Ne trimise Dumnezjeu poeți, cari să ne cânte mărirea strămoșăscă, și să ne îndemne să urmăm pildele străbunilor, ni se născură bărbați cu iubire de neam și cu minte ageră. Băețiî trimeșî la învățătura străină s’au întors cu mintea mai luminată și au încăput să arate celor din țară, ce fac și cum fac străinii. Se desmorțiseră acum cu toții ai noștri. Atât scriitorii noștri cât și tinerii întorși din străinătate propăvăduiau unirea Românilor din cele două principate, căci, elice au eî, e rușine să stăm despărțiți și să ne lăsăm de batjocura străinilor. Poetul Alexandri, cântă «Hora unirii,» să dăm mână cu mână cei cu inimă română, Еi ți-s frate, tu-mî ești frate In noi doi un suflet Dare, strigă Moldovănul către Muntean, și Unde-s doi puterea cresce Și dușmanu’ nu sporesce. Gândul unirii principatelor prinse rădăcină în inima nostră, și de-atunci a tot crescut. La 1848, Românii fac revoluțiune, îndreptată deodată contra Turcilor și a Rușilor. Noi ceream desființarea regulamentului organic și nu mai voiam stăpânire rusăscă, ceream Turcilor legi mai omenesc și o constituțiune mai potrivită cu lumea cealaltă. Drept răspuns Rușii ne asvîrt oștirile lor în țară, ne iau cu graba ca pe nișce omeni cari nu prețuim binele ce ni se face și răsplătim iubirea cu răsprătire. Turcii își trimet și ei oștirile lor în Muntenia. Oștirile ne-au silit să ne liniștim iarăși, dar