Albina, 1950 (Anul 53, nr. 105-149)

1950-01-15 / nr. 106

I­n județul Botoșani, aproape de valea Siretului și la o distanță de vreo 10 kilometri de capitala județului, se a­­flă satul Ipotești. Acum o sută de ani, în acest sat de clă­­cași, a văzut lumina zilei copilul Mihai al lui Gheorghe și Raluca Eminovici, copil ce avea să devie mai târziu cel mai de seamă poet al nostru, marele Mihail Eminescu. Bătrânii satului, care l-au cunoscut, s’au dus de mult... Acum câțiva ani mai trăia unul, țăranul muncitor Toader Bidău, ajuns la frumoasa vârstă de 100 de ani, își amintea de iarna acelui an — prin Decembrie 1849, când se răspândise — zicea el — vestea, că în cu­rând ,la casa lui Gheorghe Eminovici, va fi cumătrie mare, s’a născut un fecior... Despre stare civilă în sat sau comună, nici vorbă. A trebuit părinții să se ducă tocmai în târgul Borșenilor, la parohia Uspenia, spre a-i declara nașterea la mijlocul lui Ianuarie a anului următor — povestea moș Toader Bidău. Popasurile la Toader Bidău Reîntors de la învățătură de la Cernăuți, nu odată poposea la Toader Bidău, plâcându-i mult povestirile, istorioarele lui bădia Toa­der, pe care le sorbea cu nesaț, nedespărțit de „garafa cu rachiu și de mahorca putu­roasă pe care n’o mai slăbea, de se făcea negru prin casă de atâta jumătaie“. Pe lângă că era „un mare cărturar“, ipoteștenii mai știu din bătrâni că „conul Mihăiță“ — cum le plăcea să-l numească — mai era și un mare iubitor de copii. Prin 1872, la Primăria Cucorăni, de care ținea satul Ipotești, era vornic Ioan Pavel, om sărac și necăjit, cu o casă de copii. Pe unul din aceștia, Eminescu văzându-l, l-a îndemnat pe vornic să facă tot ce poate și să-l dea la școală. Și Toader — acesta era numele copilului — ajunse apoi cărturar, profesor la Liceul din Brăila. La fel și Cos­ta­che Borș, întors din războiul din 1877, în­demnat de Eminescu, și-a dat copilul la în­vățătură la școala din Pomârla. Și câți alții încă! „In orice împrejurare — spunea moș Bi­dău, — Eminescu încerca să arate țărănimii necăjite și asuprite, că scăparea ei depinde în primul rând de deșteptarea ei, de scutu­rarea jugului întunericului.“ Răsvrătitul, căruia atunci când făcuse ce­rere de a i se acorda o slujbă de copist, mo­șierii cârmuitori îi răspundeau că nu au ne­voie de oameni cărturari, se simțea în lumea lui, printre cei care erau victimele vlăguite până la sânge ale veșnic acelorași nesățioși jefuitori. Tare amar mai era traiul oamenilor pe a­­cele vremuri! E Primul cărturar la Ipotești­ste încă proaspătă în amintirea tutu­rora din sat, schilodirea țăranului muncitor Mihai Chiriac de către mo­­șiereasa Maria Papadopol — fosta proprie­ de HORIA FLORIAN­ tăreasă a moșiei Ipoteștilor, cu rest­ul de fier dela jug. După cum mai este, de asemenea, vie în amintirea tuturora, tăierea, tot de că­tre această bestie, cu secerea, a umărului ță­ranului muncitor Vasile Dumistrăcel, care-i robea pe moșie ca să-i strângă averi. Foamea, mizeria, și boala rodeau adânc populația muncitoare a satului. Neștiința de carte a dăinuit la Ipotești încă un veac de la nașterea marelui poet. Abia în 1909 a ve­nit în Ipotești, prin căsătorie cu o fată din sat, un „cărturar“ cu patru clase primare, Gheorghe Lozneanu, care citea și scria oa­menilor jalbele și toate cele necesare. Era cărturarul satului! Pe tabelul de împroprietărire din 1864 ce se află la Primăria din Cucorăni, toți îm­proprietăriții satului Ipotești sunt semnați prin punere de deget. Tocmai măt târziu, în 1919, se acordă Ipo­teștilor un post de învățător suplinitor, iar mult mai târziu, învățătorul Cristea care a vrut să facă în satul primilor ani ai copilăriei celui mai mare poet al nostru un local de școală prin muncă obștească, cinstindu-i în acest fel memoria, a fost socotit și el de ins­pectoratul școlar al regimului burghezo-mo­­șieresc de pe atunci, un răsvrătit. „Intr'o noapte de Mai din 1922 — poves­tește învățătorul Cristea — doctorul Papa­dopol, soțul moșieresei, medicul regimentului pe atunci în treacăt fie spus, de toate da, numai medic nu, —­­supărat din cale afară că lumea venia mereu în pelerinaj la locul de naștere al lui Eminescu, la casa bătrânilor Eminovici, care se afla pe moșia ajunsă în stăpânirea Isăceștilor și Papadopolilor, a luat o companie de ostași cărora le-a dat or­din să distrugă casa „cu bucluc". In 1933 apoi, când un grup de oameni din popor au pornit să facă un muzeu pe acest loc, ei au trebuit să plătească Papadopolilor cu arginți grei. D­in cerul plumburiu de sfârșit de De­cembrie au început să cearnă primii fulgi de nea. In căsuțele țăranilor muncitori în care înainte vremuri vifornițele și erau nestinghe­rite, sfidător și bajocoritor, țurțurii de ghiață atârnau amenințători din podul găurit și scund al căsuței și copilașii dărdăiau de frig, striduliți sub țoalele pe care nu se în­cumeta să le părăsească, astăzi la căldura îmbietoare a vetrei, așezată în jurul mesei, familia fostului pălmaș, Dumitru Horodincă, ascultă povestirea din „Albina”, citită de flă­căul cel mare, întreruptă din când în când de observațiile unuia sau altuia dintre dealt­­minteri destul de liniștiții și de interesații auditori. — „Dar ce zici? Oare căminul nostru are să se lase mai prejos ca Bucecea? Dar Cu­­corănii or să ne întreacă oare?“ — „Multe s’au făcut în ultimul timp pen­tru populația muncitoare a satului“. ■— „Ți-aduci aminte, moș Costache, de iar­na ceea grea când pentru a veni în ajutor Catincăi, bolnavă de moarte, a trebuit să fa­cem înconjur de peste zece kilometri, de s’a prăpădit biata până la spital la Dumbră­veni? Iaca, acum comuniștii ne-au făcut și nouă aici, la Cucorăni, dispensar și casă de naștere.“ — „Ehel frate, — rostește încrezător în înfăptuirile regimului. — Ilie Onofrei. Și câte s’or mai face încă!... O generație nouă crește azi în Ipoteștii lui Eminescu. Copiii cu zulufii aurii, cu ochii albaștri dar mai ales cu obră­­jarii rumeni, nu mai sunt o raritate azi în casele muncitorilor și ale țăranilor muncitori, în secolul lui Stalin, în secolul socialismului și al comunismului. Tot mai multe, mai voioase, mai zdra­vene și mai hotărîte în a apăra cuceririle ță­rănimii muncitoare sub conducerea muncitoare și a Partidului, cresc azi clasei vlăs­tarele tinerei noastre Republici Populare. Tot mai fericiți vor fi oamenii noii lumi ce se făurește după învățătura marilor das­căli ai muncitorimii, cu ajutorul și sub ochii iubitului învățător al oamenilor muncii de pretutindeni, Iosif Vissarionovici Stalin și al popoarelor sale dragi. Tot mai numeroși sunt oamenii muncii care arată uriașa capacitate intelectuală ce sălășluește în rândurile acelora care au fost sortiți de asupritorii capitaliști, întunericului și neștiinței. * S­e împlinesc o sută de ani de la nașterea marelui poet Mihail Eminescu. Ipoteștii, satul în care a copilărit poetul, se pregătește și el odată cu întreaga țară să cinstească așa cum se cuvine pe marele făurar al poeziei noastre din trecut, Mihai Eminescu. Satul în care a copilărit Eminescu Ipoletini Л&ier­i și Moș Periade Iordache, care e de 53 ani paz­nicul grădinii Copou, în fața teiului lui Eminescu, statuia poetului MIHAIL EMINESCU, din Botoșani -X mm țg.<> m - Muzeul „EMINESCU’' din Ipotești- Botoșani, ridicat pe locul und­e a fost casa părinților poetului Două tablouri a­le poetului Mihail Emi­nescu, aflate în bojdeuca lui Creangă, din Iași, Bordeiul lui Toader Bidău, în care Eminescu a poposit deseori imprimeriile „SCRISUL, 1,1 StUII“, str. Dobrogeanu­ Ciherea Л’г. ««

Next