Almanah Ateneu, 1988

Din antologia umoriștilor băcăuani G. St. Cazacu-Delarast (în lumea scriitorilor) originari din județul Dolj (comuna Rast), ofițer în carieră, G. St. Cazacu era inclus pe lista colaboratorilor permanenți ai revistei Ateneul cultural din Bacău încă din 1925. A mai colaborat și la alte reviste băcăuane : Căminul nostru, Zări senine, iar din 1929 va urma pe Bacovia la Orizonturi noi, seria a doua, în București. în Capitală mai colaborează la revistele : Epigrama, Universul literar, Bilete de papagal, ș. a. Debutul editorial îl va cunoaște tot la Bacău, în 1927, cu vol. Simfonii de seară, după care mai publică : Calea sîngelui (1929), Draperii negre (1932), Acorduri (1939), Cîntece de sat (1941) și Ad memoriam (1938). El este cel care scria într-o „Elegie de toamnă“, cind revenea în Bacău, „oraș tăcut și fără viață“ : „Tot pică frunze ftizice, alene, / Și le strivesc în mersul lor drumeții, / Și plîng acorduri tari bacoviene, / Cum plîng în mine anii tinereții“. Ca epigramist, G. Șt. Cazacu reușește să contureze prin catrene concentrate și savuroase, epoca deceniilor trei-patru, în care scriitori ca: T. Arghezi, G. Bacovia, Emil Botta, F. Aderca, Ion Minulescu, Radu Gyr, Sașa Pană, I. M. Rașcu ș. a. erau prezenți permanent în revistele și vitrinele librăriilor. Drept „Pro domo“, în volumul Ad memoriam, el se adresează de la început criticilor săi : „Nu mai cercați a îndrepta / Voi, versurile mele, / Căci cercetînd, vă veți afla ! Mai neciopliți ca ele“. Reproducem cîteva epigrame adresate unor reviste și conducătorilor lor t Euî I. M. Rașca (îndreptar) Cu mîța-n sac vrei să ne prinzij E cert un lucru, așadar ! Mai mult ne-am dezorientat De cînd avem un... îndreptar !. Revistei „Unu“ (Sașa Pană) Sa-și stingă Diogene felinarul. E de prisos și praștia și tunul Din cui voiau s-apuce noi prefaceri Cu toată truda, n-am găsit nici... unul sosea cu abundență era particula „o țîră“, sinonim cu moldovenescul „pleacă“, cu muntenescul „nițel“, echivalente, toate, cu vorba „puțin“ (mai just „foarte puțin“). Dobrlotescu — pe care îl denumeam cu toții Gică — era mai vîrstnic decit etatea normală a clasei, probabil fiindcă mai zăbovise prin clasele anterioare. Era trupeș, cu picioare lungi, cu un aer de flăcău în puterea cuvîntului. Cu învățătura era cam la limită și ne-a mărturisit că se gindește după absolvirea a șase clase să intre la școala de ofițeri din Dealul Spirei, pentru a-și face o carieră mai rapidă. Avînd în vedere puțina lui aplicație la studiu, noi îi prevesteam că nu va trece de căpitănie, pe-atuncea limita de ascensiune a ofițerilor mediocri. Desigur că nu-i făceau plăcere pronosticurile noastre, de aceea și noi nu i-o spunem prea des. Intr-o zi, Intr-o oră mai neocupată, gîndindu-mă la cariera dorită de Gică și la apogeul care îl aștepta, mi-am imaginat că, numit la o unitate militară din Moldova, se va întîmpla ca soldații să nu priceapă „oltenismele“, ceea ce ar putea da loc la scene hazlii. Plimbîndu-mă prin grădina internatului, pe o cărare mai retrasă, am întocmit repede strofele următoare: Căpitanul din Caracal E mutat din postul său — Pentru merite-n serviciu E dus tocmai la Hîrlău. Cum ajunge căpitanul In orașul susnumit, Cugetînd la datorie Drept la trupă a pornit — Dă-te-o țîră mai la dreapta! Nu m-auzi, hei, tu răcan ! Nu e nici un țîr la dreapta, Să trăiți, Dan Căpitan ! Am recitat strofele în fața colegilor, fiind prezent și Gică. El s-a cam strîmbat, dar ceilalți camarazi de clasă au făcut un haz prelungit. Trecuseră vreo cîteva zile, cînd aud că mă strigă din fundul grădinii colegul meu Eugen Ștefănescu, cunoscut mai tîrziu în literatură sub numele de Ștefănescu-Est, mă strigă — răcnind grozav — agitînd un jurnal deasupra capului. Ce se intîmplase ? Apăruse la revista satirică „Moș Teacă“, poezioara mea, pe care dînsul o învățase pe de rost și o trimisese la redacția revistei cu titlul Corespondență din Hîrlău, iar în fruntea versurilor mele, dedicația „Căpitanului Gh. N. Dobrotescu“. Gică, exasperat de slova tipărită, s-a răzbunat cu o sfîntă de bătaie, aplicată nu autorului, ci trimițătorului la revista umoristică a compoziției mele... Celelalte trei versificații epigramatice nu cuprind decit (cite) o strofă fiecare. Prima dintre • ALMANAH 6 ATENEU ©