Almanah Cinema, 1977
Nicolae CEAUȘESCU «Festivalul «Cîntarea României» trebuie să devină o manifestare a muncii și creației libere a poporului nostru, stăpîn pe destinele sale, care-și făurește in mod conștient viitorul luminos — comunismul.» Bucuria și răspunderea jubileului e Anul Nou 1977, an multiplu jubiliar! Aniversăm în acest an un secol de existentă independentă a statului român modern, o sută de ani de la recucerirea și proclamarea solemnă a unui drept și a unei realități la care poporul nostru n-a renunțat și nu va renunța niciodată, dreptul de a trăi liber pe pămîntul care îi aparține dintotdeauna, realitate incontestabilă a permanenței sale în toate ținuturile stăpînite de strămoșii săi — Dacia Felix. Acest drept și această realitate sînt pentru noi atît de vii, atît de apropiate, ca ziua de ieri, mereu evocată, încît în Plugușoarele de Anul Nou spunem și azi «S-a sculat mai an/ Bădica Traian...» Iar în anul 1877, cel mai mare poet național, născut între molcome dealuri moldave, Eminescu, scria că evenimentul de la 9 mai nu a făcut decît să consfințească realitatea multiseculară, umbrită dar niciodată spulberată, a nestîrnării celor trei țări române, demne apărătoare ale civilizației și libertății în această parte a lumii. Aducînd cinstire tuturor șirurilor de viteji și martiri, celor care le-au luminat credința și întărit puterea, număram cu emoție printre ei pe înaintașii noștri direcți care, încă din zorii acestei ere a revoluțiilor sociale și naționale, au înfăptuit la 1918 marea unire a tuturor românilor, iar apoi, sub steagul de luptă al clasei muncitoare, al Partidului nostru comunist, au înscris noi pagini de eroism, ducînd la victorie Insurecția națională antifascistă și antiimperialistă, conducind țara pe drumul ireversibil al socialismului și comunismului, într-o lume mai bună și mai dreaptă. Este o semnificativă coincidență că, în anul jubiliar 1977, aniversăm centenarul independenței de stat împreună cu asemenea mari date din calendarul nostru revoluționar: 70 de ani de la marile răscoale țărănești din 1907 și 30 de ani de la înfăptuirea, prin lupta forțelor patriotice conduse de Partidul Comunist Român, a marelui vis al lui Bălcescu și al celorlalți revoluționari de la 1848, republica la români! Cinstind pe toți eroii care și-au legat numele sau au rămas anonimi sub aceste praguri ale istoriei, ne putem în același timp mîndri cu toții că momentele pe care le sărbătorim au fost de fiecare dată luminate de luceferii aprinși pe firmamentul țării, prin geniul marilor noastre talente, care au făcut să răsune «Hora Unirii» și «Deșteaptă-te române», evocîndu-i în versuri și prize nemuritoare pe dorobanții care se întorceau «pe drumul de costișe ce duce la Vaslui». Dar cel mai mult ne mîndrim cu talentul care a dat cea mai pură și înaltă expresie umanismului nostru: poetul popular. Poporul român, care a atins în arta cultă a acestui secol culmile clasicității și performanțele spiritualității contemporane, a găsit cu mult înainte, în creațiile sale orale, echilibrul ideal, măreața seninătate, care ne înnobilează faptele și crezul, în lupta cu orice inerție și cu vrăjmășiile, îndemnîndu-te spre autodepășire și înțelegerea tuturor, inspirîndu-ne să facem tocmai astfel din acest «picior de plai» — «o gură de rai». «Pînă la urmă, noi aici, în România—spunea conducătorul partidului și al țării, tovarășul Nicolae Ceaușescu, la ședința din noiembrie, în care s-au trasat perspectivele anului viitor —putem acționa direct, ne putem asuma răspunderea pentru felul cum construim socialismul, asigurînd dezvoltarea, înflorirea țării noastre și contribuind la creșterea prestigiului socialismului în lume.» Aducînd contribuția lor, poate încă modestă, la marele Festival național «Cîntarea României», cu care vom celebra centenarul independenței, cineaștii și cinefilii din țara noastră se mîndresc la rîndul lor cu faptul că primul film românesc de lung-metraj, realizat în 1911—1912, se numea Independența României, adevărat film-document despre războiul de la 1877. Pentru noi, ca pentru toate categoriile de creatori ai valorilor materiale și spirituale, anul jubiliar 1977 va fi cu atît mai mult un an al răspunderii maxime, un an în care va trebui să găsim forme mai eficiente de conlucrare între cineaști și scriitori, între creatori și critici, între profesioniști și amatori, pentru a da filmului românesc de toate genurile toată strălucirea și tot prestigiul. In acest mod vom putea face ca, la succesele obținute pe toate fronturile muncii să adăugăm și noi —cum ne îndemna secretarul general al partidului, președintele Nicolae Ceaușescu —«bucuria exprimată în muzică, în dans, în creația literar-artistică». Aceste sentimente fac ca tradiționala noastră urare de Anul Nou, pe care o adresăm tuturor cititorilor, colegilor noștri, să sune acum mai plină de sens și mai înălțătoare decît oricînd. La mulți ani „cinema"