Almanah Femeia, 1965
prima întruchipare a unui erou ■ dramatic pe scenă francezii o numesc „creație“, acordând celui dinții interpret meritul de a fi „creat“ rolul în țara sa. Și nu de puține ori, această creație rămine în istoria teatrului și în memoria publicului ca desăvîrșită compunere a unui tip uman, ca înalt etalon, în funcție de care vor fi judecate realizările generațiilor de actori care îl vor mai interpreta. Ne-ar veni greu, astăzi, să ni-l imaginăm pe Șeful sectorului suflete, al lui Al. Mirodan, altfel decît sub înfățișarea lui Radu Beligan, altfel decît cu privirea învăluitoare și pătrunzătoare a lui Beligan, altfel decit cu zîmbetul lui cordial, altfel decit cu căldura și generozitatea pe care o degajă prezența acestui mare actor. Intîlnirea lui Radu Beligan cu personajele lui Mirodan datează încă de la debutul dramaturgului cu Ziariștii, în 1956* Cerchez, Celebrul 702, Șeful sectorului suflete — iată etape care au confirmat mereu afinitățile interpretului cu textul și valențele textului, acea rară și fericită armonie de sensibilitate și gîndire care, atunci cînd s-a ivit, a prilejuit momente de teatru remarcabile. In trecuta stagiune, Beligan a creat și un rol care nu părea a i se potrivi „ca o mănușă“. Bérenger, din Rinocerit de Eugen Ionescu, începe prin a se manifesta ca un boem, ca un funcționăraș foarte oarecare, devine un chinuit, bîntuit de viziunile monstruoase care-l înconjură și încheie refuzînd net să se alăture lumii rinocerilor. Aici Beligan și-a demonstrat nu numai forța, dar și multilateralitatea talentului. El ne-a transmis deopotrivă de convingător și comicul, și tragicul personajului, a trecut ca într-un zbor al imaginației de la zeflemeaua nepăsătoare la îngrijorarea cea mai profundă și de la pasivitatea resemnată la atitudinea fermă a celui care se apără cu arma in mină. Și nu ne surprinde că mulți dintre oaspeții străini, veniți la noi cu prilejul sesiunii Institutului Internațional de Teatru din aprilie 1964, l-au apreciat drept unul dintre cei mai buni, dacă nu chiar cel mai bun Bérenger din elfi au văzut pe diferite scene ale lumii... Dintre acei magicieni ai scenei care posedă secretul transfigurării într-o altă existență, parcă independentă, face parte și Eugenia Popovici. Cu mult timp înaintea premierei cu piesa lui Horia Lovinescu Moartea unui artist, actrița ne vorbea despre dificultățile creării unui personaj în vârstă de 85 de ani, rolul bătrânei Domnica. Și iată că în reprezentație a apărut dadia Domnica, de-o tulburătoare autenticitate, și, în același timp, reprezentarea simbolică a înțelepciunii femeii din popor, figură de legendă, de-o vîrstă poate cu balada Mioriței. Un rol scurt, ca multe din cele realizate de Eugenia Popovici, dar fel domină întregul spectacol prin bogatele semnificații pe care interpreta a știut să i le pună în valoare... Dacă prima imagine scenică a unui personaj dramatic implică, In genere, o mare răspundere, cu atît mai greu este să dai chip unui personaj istoric sau literar bine cunoscut și îndrăgit de public. O asemenea misiune, de-a dreptul copleșitoare, a revenit lui Ion Caramitru, care nu absolvise încă Institutul de teatru cînd i s-a încredințat rolul lui Eminescu din piesa cu același nume de Mircea Ștefănescu. Fruntea Înaltă, glasul vibrant, un anume avînt romantic și o noblețe a gesturilor recomandau pe tînărul actor nu numai pentru a sugera o asemănare fizică, dar mai ales pentru a reda, măcar într-o măsură, tumultul sufletesc, iluminarea interioară a gentalului nostru poet. Iar realizarea lui Ion Caramitru în acest rol, pe scena Teatrului National din București, a constituit un debut plin de promisiuni... Timp de mai multe decenii a domnit puternicul, furtunosul căpitan de oști Pietro Grallo între filele volumelor de teatru ale lui Camil Petrescu. Piesa Act venețian, reprezentată cîndva sub forma unui singur act, a fost mai tîrziu completată de autor pînă la dimensiunea unei lucrări în trei acte. Această versiune definitivă a fost reprezentată pentru prima oară la Teatrul Nottara, cu actorul George Constantin în rolul principal. Jocul său modern, dur, fără pic de retorism, plin de franchețe și sinceritate a pus în relief nu numai firea energică a eroului lui Camil Petrescu dar și gîndirea lui liberă, spiritul critic,, lucid, care ni-l apropie. Grația a apărut astfel — cum și l-a dorit dramaturgul — nu ca un personaj istoric, ci ca o conștiință contemporană... Anghel Dobrian, din ștafeta # Bérenger # Domnica # Eminescu # Grația # Dobrian # Ui Buigan—EUr»ng»r # Epiphania O „Eu...“ Caramitru—Eminescu 122