Almanahul Sportul, 1985
La prima Balcaniadă de fotbal, găzduită de capitala țării noastre, în 1933, reprezentativa României a obținut un strălucit succes. Triumful a fost numit în presa vremii „Balcaniada lui 130"pentru că acesta a fost scorul general cu care fotaliștii tricolori și-au surclasat adversarii (Iugoslavia, Bulgaria și Grecia)! S-a mai spus că a fost „Balcaniada de aur“, pentru că un asemenea scor general va rămîne de neuitat în istoria fotbalului românesc. Unul dintre marii jucători ai reprezentativei noastre, participant la acest important eveniment, este Silviu Bindea, extremă dreaptă celebră, care pe atunci nu împlinise nici 21 de ani. I-am făcut lui Bindea o vizită la locuința sa din Timișoara, în str. Nicolae Filipescu, unde septuagenarul pensionar locuiește împreună cu întreaga sa familie. Soția, fiica, Stela — profesoară, căsătorită cu doctorul Branea — și cei doi nepoți: Ion (11 ani) și Horia Silviu (17 ani). Nenea Silviu m-a primit cu zîmbetul pe buze, cu cunoscuta ospitalitate bănățeană. L-am găsit, aproape neschimbat, față de 1966, cînd era încă antrenorul echipei Politehnica Timișoara și contabil șef la I.A.P.L. din localitate. Nu s-a lăsat complimentar. — Nu e chiar așa — mi-a replicat. Au trecut anii... Privește firele de păr alb, cele 10 kilograme pe care acum le am în plus și o mică artroză coxo-femurală... Important este însă să-ți păstrezi luciditatea, vigoarea prin mișcare, preocupările zilnice. Imi place și acum fotbalul și nu scap nici un meci important pe stadion sau la televizor, citesc tot ce e nou in orice domeniu și nu evit un film sau un spectacol bun. Asta e viața mea acum... Nu mă sperie „virsta a treia"... — Bănuiți, probabil, care este scopul vizitei mele la dv., nene Silviu. Pe vremea celebrei Balcaniade din 1933 eram copil și sunt sigur că și alte generații mai tinere sunt interesate să știe cum a fost acel... 13—0! — Da, bănuiam că aici vom ajunge. Permite-mi insă o scurtă introducere. Jucam pe atunci in celebra echipă timișoreană Ripensia. Aveam o formație foarte bună. La sfirșitul lui 1932 și începutul lui 1933 s-a considerat, ca și astăzi de altfel, că pregătirea temeinică făcută iarna iși va arăta roadele vara, cu alte cuvinte „Cine seamănă la timp culege roade bogate". Cu Ripensia am făcut iarna un turneu foarte util. Formația română i-a uimit pur și simplu pe francezi și apoi pe olandezi. Pe Coasta de Azur am învins pe Hyères cu 1-0, apoi pe Toulon cu 12-1 și pe Monaco cu S-3, toate fiind formații bine cotate pe atunci in prima divizie franceză. Ne-am intors acasă și am continuat pregătirile in sală. In primele zile ale lui februarie am fost invitați în Olanda, grație publicității făcute de presa pariziană. Acolo am intîlnit cele mai in formă formații olandeze: 4-0 cu Dordrecht (pe atunci in prima ligă), 3-3 cu Ajax Amsterdam și 3-0 cu Haarlem! A fost un triumf al lui „Ripi", onorind din nou cartea de vizită a fotbalului românesc. Am revenit in țară și am ciștigat seria „A“, cu un golaveraj de 49-10 in 12 jocuri și am intîlnit in finala ligii pe ciștigătoarea seriei „B", Universitatea Cluj (0-0 in deplasare și 5-3 la Timișoara). Deci, eram campioni! — A început deci perioada de aur a Ripensiei și a lui Bindea? — Da, așa este Iată de ce, având o pregătire fizică și tehnică ireproșabile, Federația Română de Fotbal a considerat normal și fără echivoc că poate să • Povestește Silviu Bindea • Pe vremea deplasărilor cu vagonul • „Calul“ înscrie năpraznic • în echipă cu „fachirul“ Cotormani • „Să nu uiți niciodată acest joc!“