Amfiteatru, 1983 (Anul 18, nr. 1-12)

1983-01-01 / nr. 1

sensul culturii socialisteL­ a scara practicii REVOLUŢIONARE, în des­fâşurarea procesului edi­ficării societăţii socialiste mul­tilateral dezvoltate, raportul dialectic dintre factorii obiec­tivi şi cei subiectivi prezintă o importanţă deosebită cu atit mai mult cu cit accelerarea ritmului istoriei şi amploarea transformărilor survenite în viaţa societăţii se accentuează pe măsura creşterii gradului de participare socială a mase­lor, a implicării lor tot mai active in dinamica procesului istoric. Acţiunea istorică, co­lectivă, a maselor devenite conştiente de misiunea lor, de forţa pe care o reprezintă, se desfăşoară nu in virtutea unei fatalităţi sau a unui determi­nism orb şi mecanic. Ea se întemeiază pe o conştiinţă a necesităţii istorice, se manifes­tă ca o acţiune în deplină cu­noştinţă de cauză, ca praxis emancipator, revoluţionar. Din stadiul de proiect, ideal sau conjectură, socialismul tre­ce in planul realităţii cotidie­ne, devine fapt trăit de mi­lioane şi milioane de oameni. Cunoaşterea socială se conver­teşte in acţiune conştientă, care in rindul ei înm­ureşte în mod decisiv însuşi planul cu­noaşterii, al reflectării adecva­te, adevărate, a realităţilor so­ciale. Raportul intre subiectul cunoscător şi obiectul cunoaş­terii înregistrează mutaţii structura­le ce potenţează, in­­contestabil, capacitatea de in­tervenţie şi acţiune eficientă a subiectului asupra obiectu­lui. Teza marxistă conform căreia imprejurările transfor­mă oamenii în măsura in care oamenii, vii, concreţi transfor­mă împrejurările vieţii lor, materiale şi spirituale îşi păs­trează şi azi nealterate vala­bilitatea, sensul şi relevanţa practică. In măsura in care oamenii transformă împrejură­rile, ei acţionează asupra pro­priului lor univers de viaţă, se transformă pe parcursul desfă­şurării acţiunii lor, se auto­­transformă. Subiectul istoric colectiv devine, in condiţiile societăţii socialiste, el însuşi obiect al unor transformări profunde. Conştiinţa sa, spiri­tualitatea sa se schimbă, se înalţă, se curăţă de zgura sa .,încrusta­ţiile" trecutului, des­­chizîndu-se spre un orizont in­­finit de aspiraţii şi posibilităţi în acţiune. Conştiinţa socialistă a ma­selor, înflorirea pe multiple planuri a personalităţii umane nu se realizează în afara ca- trului atotcuprinzător al acţiu­nii conştiente, revoluţionare de transformare din temelii a societăţii, a raporturilor socia­le. Conştiinţa şi cultura so­cialistă sunt­ fără îndoială rea­lităţi suprastructurale, consti­tuie reflexul si reflectarea rea­lităţilor din sfera structurii e­­conomice si sociale a unei so­cietăţi, prezentind Insă un grad de autonomie si chiar de iner­ţie, de care nu se poate face Unitatea şi abstracţie din punctul de ve­dere al practicii revoluţionare. Actuala etapă de dezvoltare a societăţii româneşti eviden­ţiază In mod clar că sensul culturii şi civilizaţiei noi, so­cialiste, ce prinde viaţă, se for­tifică şi se Împlineşte prin ac­ţiunea istorică, colectivă, a tu­turor membrilor societăţii se Înscrie intr-un sistem de refe­rinţă configurat şi conştientizat mai cu seamă după Congresul al IX-lea al partidului, fiind indisolubil legat de concepţia înnoitoare şi activitatea mul­tilaterală, neobosită, a secreta­rului general al partidului, to­varăşul NICOLAE CEAUŞESCU. Rolul hotărîtor ce revine facto­rului conştient în etapa pe care o străbate şi pe care o mai are de străbătut naţiunea noas­tră socialistă îşi găseşte­ con­cretizare pe de o parte în a­­firmarea necontenită a rolului conducător al partidului — care devine centrul vital, nu­cleul iradiant al politicii de ridicare pe noi culmi de ci­vilizaţie şi progres a societăţii româneşti­­, iar pe de altă parte în intensificarea activi­tăţii politico-ideologice, educa­tive, de edificare a unei con­ştiinţe socialiste înaintate, de făurire a unei culturi supe­rioare tuturor celor ce au pre­cedat-o. I­N CEI 18 ANI care s-au scurs de cînd la condu­cerea partidului şi statu­lui nostru se află tovarăşul NICOLAE CEAUŞESCU, stra­tegia politicii culturale, desfă­şurate la nivelul întregii noas­tre societăţi, a cunoscut un salt calitativ uriaş. Nu este vorba numai de dezvoltarea şi perfecţionarea sistemului de instituţii şi forme de acţiune culturală, de lărgirea canalelor de difuzare culturală sau mo­dernizarea tehnologiilor şi me­todelor acţiunilor din sfera culturii de masă. Nu este vor­ba numai de aspectul institu­ţional al culturii socialiste ca­re s-a articulat sistemului îm­bogăţit de valori ce caracte­rizează universul spiritual ac­tual al societăţii noastre. Ceea ce a adus nou această perioa­dă — care la scara timpului istoric poate părea extrem de scurtă, dar care de fapt con­centrează şi exprimă un uriaş efort colectiv de propăşire spi­rituală, pe coordonatele socia­lismului — constă însă în ri­dicarea pe o nouă treaptă ca­litativă a participării maselor la cultură. A participării tot la creaţia culturală şi artistică. In primul rînd, Partidul nostru îşi întemeiază politica sa cul­turală pe considerentul funda­mental că masele nu pot şi nu trebuie să rămînă la sta­diul de beneficiar pasiv al ac­tului de cultură, la stadiul de consumator docil şi indiferent al mesajelor culturale. Omul societăţii socialiste, constructor conştient, responsabil al noii orindiuiri, este prin excelenţă un factor activ, dinamic, acţiu­nea sa transformatoare fiind in acelaşi timp cadrul cel mai propice al înscrierii participă­rii sale sociale la viaţa colec­tivităţii, la realizarea unor o­­biective majore, primordiale, ca participare nemijlocită la transformarea lumii în care trăieşte şi pe care modelind-o nu face altceva decit să con­tribuie la propria sa modelare spirituală, culturală. Această dimensiune socială largă a dezvoltării culturii noastre so­cialiste din ultimele două de­cenii conferă actului de creaţie culturală şi politică noi şi su­perioare semnificaţii care se răsfrîng ca determinaţii consti­tutive valabile pentru întreaga activitate creatoare de bunuri şi valori desfăşurată în toate celelalte sectoare ale vieţii so­ciale. Dimensiunea socială de masă a culturii socialiste se refuză insă oricărei accepţii simplista care tinde să o ega­leze cu fenomenele de unifor­mizare şi masificare, fenome­ne disfuncţionale şi alienante ca nu ţin nici de esenţă si nici de manifestările culturii, in cadrul societăţii socialiste. Par­ticiparea mai intensă a mase­lor la procesul creaţiei si cir­culaţiei valorilor culturii in so­cietatea socialistă nu are ni­mic comun cu aplatizarea va­lorilor sau cu coborirea exi­gentelor valorice , a valorilor si exigenţelor valorice ce tre­buie să prezideze orice act de cultură autentic. Participarea maselor nu trebuie concepută doar ca o extensiune aritme­tică a participării indivizilor la un fapt de cultură, ca o creş­tere pur cantitativă prin care indivizii devin nu creatori ei înşişi, ci simpli „figuranţi“ sau „fundalul“ creaţiei cultural-ar­­tistice. Participarea maselor largi la cultură trebuie înţe­leasă in primul rind ca feno­men avind noi determinaţii calitative. Oamenii muncii de­vin din simpli spectatori si consumatori ai actului de cul­tură, părţi constitutive ale u­­nui angrenaj al creaţiei co­lective. Ei nu-şi pierd astfel identitatea culturală proprie, nu se anulează ca personali­tăţi distincte ci dobindesc o nouă identitate, dată de uni­ficarea eforturilor lor cultura­le şi artistice, din creuzetul culturii socialiste ieşind la iveală personalităţi împlinite, conştiente de capacitatea şi posibilităţile lor, de actele şi realizările lor artistice. Acesta este şi adevăratul sens social al mişcării culturale de masă, generate şi întreţinute de fes­tivalul naţional „Cintarea Româ­niei“, în cadrul căruia coexistă şi se dezvoltă concomitent for­me şi stiluri artistice dintre cele mai diverse, în cadrul că­ruia creatorii, profesionişti sau amatori, umăr la umăr, dau expresie întregului lor poten­ţial artistic. C­REAŢIA ARTISTICA e­­videnţiază însă un sens social înalt şi o angajare socială plenară nu numai din această perspectivă. Conţinutul creaţiei inseşi poate şi trebuie să reflecte pulsul şi ansam­blul prefacerilor din viaţa so­cietăţii, transformările sociale şi problemele sociale ale epocii socialiste. Participarea socială îmbracă şi în această situaţie un caracter nemijlocit prin faptul că artistul contribuie, cu forţele şi talentul de care dispune, la edificarea unui nou univers spiritual, pe măsura noilor realităţi ale vieţii mate­riale. Secretarul general al partidului a făcut în nenumă­rate rînduri apel la creatorii de cultură şi artă din ţara noastră de a se apropia de singurul izvor viu şi regene­rator al creaţiei — munca şi viaţa liberă a poporului. Im­perativul creaţiei artistice este indisociabil de imperativul creaţiei sociale, de activitatea pe care întregul nostru popor o desfăşoară, sub conducerea partidului, pentru edificarea socialismului şi comunismului pe pămîntul României. Condu­cătorul partidului specifica insă că această unitate a crea­torilor în jurul unui astfel de imperativ comun trebuie să se realizeze printr-o diversitate de stiluri, de modalităţi de abor­dare si tratare a materialului artistic. Socialismul nu anihi­lează potenţialul creatorilor, nu sărăceşte şi nu reduce varie­tatea modalităţilor de expresie, nu standardizează gîndirea ar­tistică şi nu tinde să dea o formă unică, prescrisă, obiec­telor şi mesajelor artistice. Conştiinţa artistică trebuie însă să incorporeze în însăşi struc­tura ei, elementele definitorii ale noului tip de conştiinţă so­cială, ale conştiinţei socialiste. Conştiinţa artistului nu poate fi o conştiinţă artistică deplină şi matură atîta timp cit ea nu este dublată de conştientizarea rolului său social şi a funcţiei pe care arta o îndeplineşte in noua societate. Conştiinţa ar­tistică în socialism este in mod constitutiv, irevocabil, o con­ştiinţă revoluţionară, angajată din punct de vedere social şi politic. Diversitatea stilurilor si mo­dalităţilor de exprimare artis­tică reprezintă după cum am văzut o cerinţă imanentă în­suşi actul creaţiei. Există insă un crez comun şi un im­perativ comun tuturor creatori­lor, o unitate de acţiune, o u­­nitate în diversitate. Această unitate de acţiune culturală este expresia unităţii culturii socialiste. A unităţii şi integra­lităţii ei la scara societăţii so­cialiste, a unităţii istorice, a deplinei fuziuni cu tradiţiile progresiste, înaintate ale cul­turii naţionale. Este meritul incontestabil al partidului nostru, al secretaru­lui său general, de a fi res­tituit culturii româneşti de as­tăzi demnitatea valorilor cul­turale ale trecutului, de a fi deschis drumul valorificării moştenirii culturale în aşa fel incit cultura nouă socialistă să fie pe deplin solidară cu tot ceea ce a dat mai bun, de-a lungul timpului, în sfera cul­turii şi artei, poporul, genera­ţii de creatori, ştiuţi şi ne­ştiuţi, artiştii elevaţi si geniul creatorului popular anonim. In perioada de după Con­gresul al IX-lea al partidului un spirit nou şi-a făcut loc în planul culturii, al îndru­mării activităţii cultural-artis­­tice, un nou climat fertil, ca­­racterizindu-se prin deschide­re si dialog, schimb de opinii si comprehensiune culturală, s-a instaurat în întreaga noas­tră viaţă publică. Partidul a găsit forţa să analizeze în mod critic, lucid, experienţa istorică a construcţiei socialis­mului, să examineze erorile şi abuzurile săvîrşite în anii dog­matismului şi să repare ne­dreptăţile care încovoiaseră la un moment dat viaţa noastră culturală, de-a lungul „obse­dantului deceniu“. Partidul, se­cretarul său general, au arătat o atenţie deosebită nu numai pentru restabilirea dreptăţii şi adevărului istoric în raport cu erorile comise în anii ’50 ci şi grija pentru restituirea unor valori definitorii ale culturii naţionale fondului culturii ro­mâne de azi. In această pe­rioadă au reintrat în circuitul nostru cultural operele unor mari scriitori şi poeţi români, „ostracizaţi“ la un moment dat ca urmare a unor decizii ad­ministrative arbitrare, date de anumiţi „funcţionari“ ai pu­terii, animaţi doar de obtuzi­tate şi servilism politic. În a­­ceastă perioadă au reintrat în patrimoniul nostru cultural inalienabil operele unor isto­rici ca Iorga. Pârvan, Gh. Bră­­tianu, au fost retipărite scrie­rile filosofice ale unor gîndi­­tori progresişti şi raţionalişti, operele unor Intelectuali ce au militat pentru triumful raţiunii şi libertăţii, pentru indepen­denţa şi unitatea naţională a României. A fost reconsiderată concepţia lui Gherea şi gîndi­rea socialistă, a fost reabilitat Lucreţiu Pătrăşcanu şi au fost reeditate aproape toate lucră­rile sale. A fost repusă în drepturi sociologia şi a fost recuperată tradiţia şcolii socio­­logice de la Bucureşti condusă de D. Gusti. Au fost readuse in dezbatere operele economi­ce, sociale şi politice ale unor cărturari şi teoreticieni impor­tanţi din cultura noastră ce fuseseră cîndva, cu uşurinţă, taxaţi ca „reacţionari“, cărora li se aplicaseră diverse „etiche­te“ şi fuseseră împinşi intr-un con de umbră nedrept. A­STĂZI, cînd beneficiem de toate aceste valori re­găsite, cînd canalele de comunicare cu tradiţia cultu­rală a trecutului au fost resta­bilite, cînd toate aceste opere au reintrat, în universul cultu­ral imediat, firesc al fiecăruia, nu putem să ne închipuim cită perseverenţă şi energie, cită forţă recuperatoare, cită răbda­re, cu­ tact şi spirit analitic au fost necesare pentru a în­făptui acest vast şi important proces de valorificare a moş­tenirii culturale şi artistice. In perioada care a trecut de la Congresul al IX-lea al par­tidului nu s-au schimbat nu­mai circumstanţele vieţii noas­tre spirituale ci şi mentalită­­ţile şi atitudinile culturale, ta­bla criteriilor, valorilor şi exi­genţelor culturale, artistice. Oa­menii de cultură, creatorii, toţi cei care într-o formă sau alta participă la actul de cultură se raportează azi cu mai mult curaj, cu interes sporit, cu un mai mare grad de responsa­bilitate intelectuală la valorile culturale pe care le îmbrăţi­şează, le profesează sau le pro­movează. Argumentele, dezba­terea, dialogul, confruntarea deschisă chiar a unor puncte de vedere diferite au înlocuit, credem, pentru totdeauna, spi­ritul birocratic şi autoritar în cultură, suficienţa, exclusivis­mul dogmatic, intoleranţa şi rigiditatea care într-o epocă au adus atitea prejudicii vieţii noastre culturale. Cultura socialistă a Româ­niei anilor ’80 este o cultură înfloritoare şi puternică, stră­bătută de spiritul înnoitor pe care partidul, secretarul său general, l-au imprimat tuturor sectoarelor vieţii sociale, tutu­ror domeniilor de activitate. Cultura socialistă este un bun al întregului popor. Ea este însă şi un cadru de re­ferinţă, un sistem de repere, ce asigură ridicarea neconte­nită a civilizaţiei noastre so­cialiste, care dă conţinut for-­­melor conştiinţei sociale, ca­­pacitează acţiunea socială şi contribuie la realizarea unei unităţi spirituale, de un nou tip, a tuturor oamenilor mun­cii din ţara noastră, indiferent de naţionalitate. Cultura socia­listă asigură în acelaşi timp limbajul comun al fiilor Ro­mâniei de azi ; acest limbaj comun este limbajul muncii si creaţiei înfrăţite C­ULTURA SOCIALISTA A ROMÂNIEI este o cultu­ră­ dinamică, deschisă spre viitor. Ea are insă o ge­nealogie glorioasă si robustă. Intr-o epocă frămîntată si a­­meninţată de incertitudini, intr-o epocă în care sindromul crizei culturii burgheze este identificat adeseori nejustificat in emisfera occidentală, cu de­clinul culturii în genere, în­tr-o epocă in care fenomenele de marasm spiritual, dezorien­tare, regresiune culturală tind să prolifereze (în perimetrul societăţii capitaliste), cultura noastră oferă un exemplu re­confortant. Ataşată marilor va­lori perene, orientată întot­deauna spre temele şi idealu­rile înalte ale umanităţii şi libertăţii, spiritualitatea româ­nească trăieşte actualmente o epocă a marilor împliniri. Spi­ritualitatea românească se află la vîrsta maturităţii pe calea unui progres infinit. Iată de ce cultura socialistă constituie una dintre certitudinile depline ale socialismului românesc, ale dezvoltării noastre impetuoase spre viitor, spre lumea comu­nistă de mîine. Mihai Milca AMFITEATRU - ianuarie, 1983 .

Next