Amicul Tinerimii, 1937 (Anul 5, nr. 1-6)
1937-01-01 / nr. 1
Amicul Tinerîmu Gârbov, încovoiat sub povara cea grea a răutăţilor noastre, cu veşmintele ferfeniţă, şchiopătând, anul cel vechiu îşi trase cu anevoinţă picioarele şi dispăru după cortina cea grea care se numeşte uitare. Era un copilandru sglobiu şi nespus de plăcut la înfăţişare când îşi făcu apariţia pe scena timpului. Nu e mult de atunci. Ne aducem cu toţii bine aminte! Era o zi senină, cu pământul îmbrăcat în haină albă, şi pomii încărcaţi cu promoroacă. Credea şi el, credeam şi noi, actorii, că piesa va ieşi de minune. Dar chiar de la început sa văzut înşelat, bietul copil! Actorii aceştia sunt foarte şireţi şi de rea credinţă în executarea rolurilor. Au făcut, e adevărat, promisiuni de îndreptare la început, dar nu trecu mult timp, şi fiecare apucă pe făgaşul bătătorit de atâtea ori în fiecare an. Gândurile de mai bine, promisiunile făcute, s au spulberat ca păpădia la adierea unui vânt, şi nici urmă n’a mai rămas din ele. Sărman copil! Cum l-au îmbătrânit necazurile! E de nerecunoscut! Totuşi pe faţa lui citeşti resemnare. Se gândeşte, poate, că va veni odată o zi a socotelii, când fiecare îşi va primi plata pentru povara pe care a adăugat-o pe spatele său trudit! Dar n’apucă să dispară cu totul de după cortină, când, din partea opusă, o altă cortină, aceea a viitorului, prinse a se mişca. Toţi cei ce se aflau pe scenă aşteptau cu nerăbdare. Ştiau că din partea aceasta trebue să vină anul cel nou, aşteptat cu atâta dor. In sfârşit, iată-l. Un copil vioiu, cu faţa surâzătoare, dar timid şi neîncrezător. înfăţişarea sa exprimă nevinovăţii. Când cortina a rămas cu totul înapoia lui, pe scenă se produce o mişcare şi o rumoare de neînchipuit. Actorii se învârtesc în dreapta şi în stânga, îşi strâng mâna unul altuia, şi din tot învălmăşagul acesta se disting foarte clar cuvintele: „An nou fericit!“ „Sănătate!“ Pare că acesta este începutul actului întâiu. Fiecare îşi exprimă dorinţa de a duce o vieaţă mai bună. Promisiunile sunt nenumărate. Pare că toţi sunt sătui de felul cum şi-au împlinit rolurile până aci, şi vor ca de acum înainte să ia o atitudine demnă. „An nou fericit!“ Frumoasă urare! Dar la ce bun, dacă nu se realizează în vieţile noastre, şi fericirea primelor zile din an este spulberată de durerile şi necazurile cari se abat potop asupra noastră? Cine poartă răspunderea acestui rău? Răspunsul nu trebue căutat aiurea. Noi suntem de vină. Şi iată de ce: Adresându-ne reciproc această urare, n’am făcut decât primul pas pe drumul cel bun, sau, ca să fim mai corecţi, am avut intenţia să-l facem. Cât despre rest, partea cea mai de seamă de care depinde adevărata fericire, îl lăsăm pe seama hazardului. Şi urmarea este în chip inevitabil zădărnicia acestei urări, deci nefericire. Totul în lumea aceasta se conduce după anumite legi. Totdeauna aceleaşi cauze produc aceleaşi efecte, poate sub aspecte puţin diferenţiate din cauza împrejurărilor, dar privite în linii generale, lucrurile aşa stau. Şi fericirea noastră depinde de respectarea anumitor legi, cari nu trebue să se găsească în afară de noi, ci în noi înşine. Acesta este tot secretul fericirii noastre. Această stare sufletească trebue să izvorască din inimile noastre. înţeleptul Solomon spunea: „Păzeşte-ţi inima mai mult decât orice, căci din ea ies izvoarele vieţii". Dacă în anul cel nou în care am păşit vom curăţi acest izvor al vieţii noastre, şi îl vom ţine într’o continuă stare de curăţenie, atunci, cu siguranţă, apele sale vor aduce înviorare şi bucurie atât nouă înşine cât şi celor cari ne înconjoară. O! dacă orice fiinţă umană şi-ar face din aceasta un ideal, adică să-şi păstreze curat acest izvor al vieţii, atunci fericirea neamului omenesc ar fi ca un val ce ar inunda tot pământul! Şi cât de mult s ar schimba soarta întregii omeniri, şi ce aspect deosebit ar lua lucrurile! Acesta este micul drum spre fericire. Numai aşa vom putea avea cu adevărat un „AN NOU FERICIT!“ Red. Te poţi opri uşor când urci, dar nu când cobori 3