Amicul Tinerimii, 1935-1936 (Anul 8, nr. 1-10)
1935-11-01 / nr. 1
2 AMICUL TINERIMEI“ Pentru ca revista să fie cât mai atrăgătoare și plăcută, pe lângă publicarea de biografii de oameni mari, povestiri din viața elevilor, chestii de istorie, geografie etc., care să completeze materiile de liceu, să cuprindă articole relative la viața practică, apoi, din acelea care să desvolte gustul estetic, al frumosului artistic, entusiasm pentru țară și istoria noastră. Nu se va uita nici partea distractivă, anumite jocuri, probleme de matematici, de resolvat, aritmogrife, șarade, soluțiuni etc., etc. *) Năsăud, 30 Octombrie 1935. Iuliu Moisil *) Extras din scrisoarea trimisă d-lui director al liceului. PE ACELAȘ DRUM Continuăm cu drag și cu încredere, opera și tradiția acestei reviste, al cărei scop se înțelege din însuși titlul ei. Mâna pe care o întindem „amical“ tineretului studios, ca și oricărui doritor de cultură organizată, consună mai ales cu imperativul zilei de azi. Cu gând de admirație către trecut, să ne călim pavăza sufletească și vigoarea trupului, către orice necaz pe care ni l-ar ascunde viitorul ! Acestea formează crezul „Amicului Tinerimea ? A. T. PARADOXUL GANDIR Viața e mișcare, e lupta, e ispită. Ne răsucim cu avânt, pornind din tinerețe, pentru ca, după un timp, să ne cheme la odihnă și resemnare, oboseala unei trude, pe care ne-o judecăm adesea prea târziu... Nu-i nimic, viața învinge pe copii, chiar când aceștia îmbătrânesc, îmi suge gândul fără să vreau, vorbind despre viață, la o imagine, asociere prin contrast, sau prin asemănare de mecanism: închipuiți-vă o pisică bătrână — să-i zicem, de culoare cenușie—tolănită și leneșe, cu o expresie vagă de somnolență și dispreț ; în jurul ei, se joacă nebunește vre-o câțiva pisoi micuți și deodată, unul, dintr’o goană, a sărit de gâtul iezuitei celei bătrâne și-a înțepat-o, din greșală, cu gheruța lui cea mică. Bătrâna s’a speriat puțin — nu suferea de inimă ?,—dar cu o labă l-a doborît la pământ pe micul îndrăsneț și-l scutură cu ironie de ceafă. Morala ? E humor american. Nu știți originea păcatului ? Noi discutăm prea mult viața, pe când ea nu ne discută deloc și nici nu o prea interesăm propriu zis : e un principiu orb. Dar cu aceasta nu am spus nimic. Viața trebuie totuși să ne intereseze. Viața trebue gândită întâi, trăirea e faptul banal și comun. Gândirea noastră despre viață nu o putem reduce la unitate și în aceasta, constă paradoxul gândirii; nu o putem prețui ca pe o mostră. Nu cred să pară prea greoiu ; gândurile noastre se împletesc întocmai unor antene și apoi se transformă în burghiuri de curiozitate, cu care putem sfredeli — fără înțepătură — spre sufletul eteric al vieții. Nu primesc batjocura : chiar când ai să descoperi o minciună mai mult, e o învățătură în plus; pentru restul vieții îți poți impune o modificare. Insă, răsplata să nu o dorești mai mare decât ai putea s’o capeți. E practic pentru ca gândirea sau înșelarea noastră să le comunicăm semenilor. Scrisul e prima formă de egoism — deșertăciune,— care are totuș o logică umanitară. El dă amploare și val mărețului fluviu de gândire omenească. Dinamismul vieții a născut un principiu : evoluția. Evoluția, la rândul ei, a produs necesitatea și realizarea frumosului. A gândi în scris ceva armonic până la frumos, e o minune și un fapt moral. încântarea pe care o oferi sufletelor semenilor tăi, e o virtute mântuitoare ce le-ai împărtășit-o. Prin aceasta, nu ai înfruntat până la capăt, cerbicia vieții, dar ți-ai ales un toiag scump și rezistent ca să nu te încovoaie oboseala și uitarea prea devreme. Stelian Sterescu, profesor ------- Pentru revista „Amicul Tinerimei“. Cu o vie bucurie, văd înfăptuindu-se, din inițiativa unui grup de profesori ai Liceului «Tudor Vladimirescu», reînvierea frumoasei și bunei reviste «Amicul Tinerimei» ce a apărut pe vremuri, sub conducerea valorosului scriitor și director al gimnaziului „T. Vladimirescu“, I. Moisil. Din comitetul de redacție făceau parte d mi profesori A. Crainic, St. Bobancu, C. Stefulescu, I. Moisil și alții. Faptul că un grup de profesori, în frunte cu d-l director al liceului, Th. Gălcescu, au hotărît să facă să reînvieze trecutul acestei reviste, nu poate decât să ne bucure mult, atât pe fostul ei director cât și pe noi, vechii colaboratori, cari mai avem fericirea de a trăi. Lipsa unei astfel de reviste e adânc simțită și numai sufletele apropiate de copii, ca profesorii, pot să înfiltreze în inima tinere