Apărarea Patriei, iunie 1953 (Anul 9, nr. 129-153)

1953-06-02 / nr. 129

2 APĂRAREA PATRIEI Marți 2 Iunie 1953 Nr. 129 (2124) Tggsgan­giggl CTiggMiBBgllBgll­glBSan HB^^ ...................... —JJ " ',­~~—■ — Exigența comandantului, condiție principală a întăririi disciplinei militare Sarcinile importante care stau în fața comandanților în munca de instruire și e­­ducare a subordonaților, pentru ridicarea continuă a măestriei lor militare și în­tărirea capacității de luptă­ a subunități­lor și unităților, cer din partea acestora să lupte cu hotărîre pentru o disciplină fermă, de fier, cea mai importantă condi­ție a succesului în pregătirea de luptă și politică a trupelor. în Armata noastră Populară, disciplina este bazată pe înalta conștiință a datoriei militare, pe simțul răspunderii personale a fiecărui militar pentru apărarea patriei noastre. De aceea, metoda de bază a edu­cației militarilor armatei noastre este me­toda convingerii. Dar metoda convingerii nu exclude, a­­tunci când e nevoie, luarea unor măsuri de constrângere. Scopul pedepselor discipli­nare este și acela de a obliga pe sub­ordonații care com­it abateri, să înțeleagă inadmisibilitatea oricărei încălcări a regu­lilor stabilite prin regulamentele noastre militare. O îmbinare pricepută a măsuri­lor de convingere cu cele de constrângere, dă posibilitate comandantului să mențină în unitatea sau subunitatea pe care o co­mandă disciplina militară fermă. Fiecare comandant, fiind răspunzător de pregătirea de luptă și politică a subor­donaților săi, trebue să fie exigent și să exercite toate drepturile disciplinare acor­date lui de regulamentele militare. Regulamentul disciplinar obligă pe fiecare comandant și șef „...să nu treacă cu vederea nicio greșală din partea sub­ordonaților, să pedepsească sever pe cei vinovați și să recompenseze pe cei meri­tuoși pentru sârguință, acte de eroism și evidențierea lor în serviciu“. Pentru exer­citarea drepturilor disciplinare se cere însă ca fiecare comandant să cunoască perfect îndatoririle sale regulamentare, să-și cunoască subordonații și să se apropie de ei, să fie față de aceștia exemplu personal în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu, dând dovadă de o înaltă exigență în ac­tivitatea sa. In această privință, un bun exemplu este ofițerul Marin Pamfil, co­mandant de subunitate din unitatea „N“. Când a luat comanda subunității, ofi­țerul Marin Pamfil a început o muncă or­ganizată pentru a cunoaște cât mai bine pe militarii din subordine. El a urmărit să cunoască îndeaproape nivelul lor de pregătire, lipsurile din muncă, caracterul și viața personală a fiecărui subordonat, pentru că pe baza acestor elemente el știe să stimuleze inițiativa și sârguință lor, să știe ce măsuri este necesar să ia pentru menținerea și întărirea disciplinei mili­tare, pentru ridicarea stării pregătirii de luptă a subunității. Personal, ofițerul Marin Pamfil este exemplu de exigență față de sine în înde­plinirea îndatoririlor de serviciu. Străduin­­du-se să-și însușească și să aplice cât mai bine prescripțiunile regulamentelor, el cere și subordonaților săi să muncea­scă și să trăiască conform regulamentelor, să execute întocmai ordinele pe care le primesc. Are grijă însă ca fiecare ordin pe care îl dă să fie bine gândit, să fie clar, să aibă un termen de execuție co­respunzător, etc. Procedând în acest fel, el nu poate face greșala de a da subordo­naților ordine care nu se pot îndeplini. Cu ocazia controlului executării ordine­lor și al îndeplinirii sarcinilor de serviciu de către subordonați, control pe care-l face permanent și cu exigență, nu tole­rează niciun fel de abateri dela disciplină, cerând o conștiincioasă executare a servi­ciului. Astfel, într’una din zile, el a dat un ordin sergentului Buciuman Ion ca a­­cesta să conducă militarii din subunitate pentru îndeplinirea unor sarcini. In fond, ordinul a fost executat de către subordo­nați, însă nu sub comanda sergentului Bu­ciuman, ci a unui alt mic comandant, că­ruia sergentul îi trecuse comanda. timp, sergentul Buciuman și-a văzut între de alte treburi personale. Pentru aceasta, sergentul în cauză a fost criticat aspru de comandant. El a primit și o pedeapsă disciplinară binemeritată. Altădată, soldatul Cherteș săvârșit o abatere disciplinară, Dumitru a neînca­­drându-se în program. Comandantul sub­unității, care nu concepe existența unor abateri „mici“ și abateri „mari“, nu a to­lerat fapta soldatului Cherteș Dumitru și l-a pedepsit cu o pedeapsă corespunzătoa­re. Totodată, ofițerul Marin P. a căutat să facă pe acest soldat să înțeleagă cât de gravă este abaterea sa și ce exemplu ne­gativ constitue ea în subunitate. Urmărind atingerea scopului educativ al pedepselor disciplinare, ofițerul Marin Pamfil se folosește de sprijinul utemiști­­lor, al colegiului de redacție al ga­zetei de perete și al agitatorilor din subunitate, cu ajutorul cărora a creat în subunitate o opinie de intoleranță față de abaterile de la disciplină. Așa, de exemplu, soldatul Cherteș, ca și alți militari care au săvârșit abateri, pe lângă pedepsele primite, au fost aspru criticați în adunările U.T.M. și la gazeta de pe­rete, îmbinând înalta exigență cu grija față de subordonați, ofițerul Marin Pamfil ob­servă cu o atenție sârguință depusă în muncă de subordonații săi, stimulân­­du-i în muncă, acordându-le recompense regulamentare potrivit faptelor lor. Acea­sta trezește în rândurile subordonaților interesul și dragostea de muncă, îndârji­rea pentru obținerea unor cât mai frumoase rezultate în pregătirea de luptă și politică. Datorită exigenței comandantului în pri­vința respectării stricte a disciplinei mili­tare și a îndeplinirii conștiincioase a în­datoririlor de serviciu, precum și faptului că militarii văd în comandantul lor un șef drept și principial, subunitatea comandată de ofițerul Marin Pamfil a devenit o sub­unitate bine închegată, disciplinată. Ca urmare a acestui lucru, în subunitate s-au obținut rezultate bune și în pregătirea de luptă și politică, lucru care o face să se numere printre subunitățile fruntașe din unitate. Asemenea comandanți exigenți, care luptă cu hotărîre pentru întronarea unei înalte discipline în subunități, sunt mulți în unitatea din care face parte ofițerul Ma­rin Pamfil. Ofițerul Furtună Petre, însă, nu se numără printre aceștia. Ceea ce-i caracterizează pe ofițerul Furtună este lip­sa de exigență îndeosebi față de sine. El nu-și dă osteneala să cunoască bine regu­lamentele militare, să-și cunoască sub­ordonații. Uneori, el dă ordine nejuste, care nu pot fi îndeplinite. Nu rareori acest ofițer întârzie de la program și se prezintă în fața subordona­ților cu ținuta neregulamentară, neîngri­jită. Exemplul său negativ nu face cinste unității și în primul rând nu-i face cinste lui personal, comandant de subunitate. Cam la fel ca ofițerul Furtună Petre se prezintă și ofițerul Iordache Petre. El to­­lerează abateri de la disciplină ale subor­donaților chiar și dintre cele așa zise „mari”, cum a fost de pildă aceea a capo­ralului Blându Dumitru. Acesta, deși nu a executat conștiincios un ordin, totuși nu a fost pedepsit. Ofițerul Iordache, printre alte lipsuri, are și pe aceea de a fi căzut în familiarism față de subordonați. In ase­menea situații se înțelege de ce nu poate fi exigent față de subordonați, așa cum nu este nici față de sine. Ca urmare, rezul­tatele pe care le-a obținut în muncă au fost slabe. Just a procedat comandantul uni­tății luând măsuri disciplinare corespun­zătoare pentru a termina cu aceste aba­teri Exigența comandantului față de sine și față de subordonați, intoleranța față de a­­baterile dela disciplina militară și dela îndatoririle de serviciu, trebue să fie deo­potrivă față de toți militarii. De aceste prevederi nu ține seama ofi­țerul Moldoveanu Petre, comandant de subunitate. Acesta nu dă dovadă de aceeași exigență față de toți subordonații săi. De pildă, pentru faptul că sergentul Zaharia Gheorghe face unele servicii pe care nor­mal ar trebui să le îndeplinească coman­dantul, acesta scutește pe sergentul res­pectiv de anumite servicii regulamentare și uneori chiar de serviciul de gardă. Este­­ impus ca ofițerul Moldoveanu să înțeleagă că asemenea practică este cu to­tul străină stilului de muncă al comandan­ților de tip nou. Și dacă el singur nu este în stare să înțeleagă, șefii săi au obligația să-l facă să înțeleagă. Comportarea lipsită de exigență a co­mandantului de subunitate în exercitarea îndatoririlor lui regulamentare nu poate în niciun caz să ducă la menținerea și întă­rirea disciplinei militare, la ridicarea con­tinuă a măestriei de luptă a subunităților respective. De aceea, datoria lor este de a căuta să-și însușească temeinic prescrip­țiunile regulamentelor, să lupte, cu exi­gență pentru aplicarea lor întocmai în practică, netolerând niciun fel de abateri de la disciplina militară, înalta exigență a comandantului, folosi­rea pricepută de către el a diferitelor pe­depse și recompense regulamentare îl aju­tă să creeze în rândurile subordonaților simțul înalt de răspundere pentru îndepli­nirea îndatoririlor de serviciu, pentru în­tărirea ordinei și disciplinei militare în subunitate, lucru care asigură obținerea de succese în pregătirea de luptă și politică. Niciun ©lev fora insigna G. M. A. Pentru a întâmpina cu cinste cel de al 4-lea Festival Mondial al Tineretului, elevii subu­nității noastre se pregătesc intens în ve­derea trecerii probelor­ Complexului G.M.A. La adunarea generală a organizației U.T.M., care a avut loc de curând, s-a luat hotărîrea ca fiecare elev să se pregătească tot mai te­meinic pentru obținerea rezultatului „exce­lent“ în cadrul acestor probe. După adunare, elevii subunității noastre au și început antre­namentul, folosind din plin timpul lor liber Pentru a veni in sprijinul elevilor, coman­dantul s’a îngrijit de creșterea unor elevi cu cunoștințe în practicarea sportului, cărora să se încredințeze responsabilitatea antrenamen­tului în subunități. Elevii Petrache Aurel, Mildaer Ioan și Dăncilă Dumitru, care au dat rezultatele cele mai bune până acum, au și fost numiți responsabili cu antrena­mentul. Datorită muncii comandantului și a orga­nizației U.T.M., în­ cadrul probelor date până acum, elevii Oprea Mircea, Ioniță Alexandru, Unghr Ioan și alții au obținut rezultatul excelent“ Elev­­ caporal CORNELIU CROITORI­T îl 4 încă din primele zile de tabără, elevii sub­unității din care face parte ofițerul Dobrescu Ioan au amenajat terenul pentru trecerea pro­belor G.M.A. Datorită acestui lucru, ei au posibilitatea acum să facă antrenament zil­nic și, până la data când va începe Festi­valul Mondial al Tineretului, să dea toate probele. In adunarea generală a organizației U.T.M., care s’a ținut de curând, uteimiștii s’au anga­jat să dea proba de „marș“ în cadrul Com­plexului G.M.R. Angajamentul lor a fost tradus în viață. Ofițerul Dobrescu Ioan, a­­jutat de elevul Moraru Eugen, secretarul bi­roului organizației U.T.M.. a organizat tra­seul pe care elevii au trebuit să-l parcurgă. In desfășurarea probei, elevii au avut în față exemplul comandantului care, alături de ei, a dat și el această probă. Ținând cont de sfaturile și indicațiile pri­mite la plecare­­ i în desfășurarea marșului, toți elevii subunității noastre au realizat succese frumoase. Elev IRIMIA ȚUȚUIANU V­EȘ­TI DIN TABĂRĂ Ofițerul de serviciu, locotenent Cocoș Nicolae, afemist, primește raportul de la ajutorul ofițerului de serviciu, sergent Mărincuș Gheorghe. Ofițerul de serviciu pe tabără Despre importanța serviciului de gardă și a serviciului interior în tabără, despre rolul ofițerului și al sergenților de serviciu, co­mandantul și locțiitorul său politic au ținut referate cu ofițerii și sergenții în­că înainte de ieșirea în tabără. Despre aceste probleme li s'a vorbit și soldaților în ședințe spa­ciale în cadrul cluburilor. Din conținutul expunerilor făcute, militarii unității au desprins că succesele în instruire și educare în noua perioadă nu sunt posi­bile fără o desăvârșită ordine interioară, fără o respectare cu stricteță de către toți mi­litarii a regulilor stabilite pentru desfășura­­rarea activității în tabără. Militarii și-au în­tărit de asemenea convingerea că viața în tabără, în condiții deosebite de cele din ca­zarmă, trebue să se desfășoare la adăpostul unei vigilențe ascuțite, cu respectarea strictă a tuturor măsurilor de pază și securitate. Pentru îndeplinirea tuturor acestor cerințe ale vieții de tabără, ofițerului de serviciu îi revin însemnate atribuții. Acest lucru s-au înțeles din primul moment majoritatea ofi­țerilor din unitatea noastră și în mod deose­bit locotenentul major Pileș loan, locote­nentul Ioniță loan și alții. Când este de serviciu ofițerul Pileș loan, activitatea lui se simte în întreaga viață din tabără. Este bine cunoscut militarilor uni­tății noastre când este de serviciu acest ofi­țer, că nimeni nu poate să se abată de la orarul zilnic. Când urmează să intre în serviciu, ofi­țerul Pileș obișnuește să se pregătească te­meinic. El prevede orariul zilnic­ și are o copie de pe acest orar, pe care o poartă în porthart. Merge la șeful de stat major și-i cere in­strucțiuni speciale, pentru desfășurarea acti­vității în tabără. De la statul major trece pe la subunități și la programul de instrucție pentru ziua­­ respectivă, se interesează de locul unde se execută pregătirea de luptă, precum și celelalte activități care se execută în timpul serviciului său. La primirea servi­ciului, el cere vechiului ofițer de serviciu să-i­ arate lipsurile pe care le-a constatat în desfășurarea serviciului interior și de gardă, pentru ca să ia măsuri de îndreptare. O grijă deosebită a acestui ofițer este de a ține o strânsă legătură cu întreg perso­nalul de serviciu pe tabără. Pe oricine a întreba din personalul serviciului de zi, la orice oră din zi sau noapte, unde se gă­sește ofițerul de serviciu pe tabără, primești cu siguranță un răspuns precis. Când este de serviciu, ofițerul nu se odihnește decât timpul prevăzut de regulamente. O mare atenție acordă el pazei taberei. Personal verifică organizarea pazei, siste­mul de legătură între posturi, pregătirea mi­litarilor din serviciul de gardă și a patru­lelor cu misiuni speciale. De fiecare dată, când intră în serviciu, verifică prezența militarilor din pichetul de incendiu, starea materialelor și pregătirea oamenilor. Bine documentat, exigent în serviciu, ofi­țerul Pileș Ioan și-a câștigat pe drept cuvânt aprecierea și stima șefilor, ca și dragostea inferiorilor din întreaga unitate. Căci este de mai mare dragul să privești aspectul taberei când face de serviciu ofițerul Pileș. Toți militarii sunt îmbrăcați uniform. Orarul zilnic se respectă cu stricteță. Masa se ser­vește la timp și în cele mai bune condiții. Sergenții de serviciu și plantoanele, capo­ralii de schimb și­ santinelele își fac datoria cu­ sârguință. Și aceasta, pentru că ofițerul își face din plin datoria, așa cum a fost învățat în școala pe care a făcut-o, așa cum îl educă comandantul și locțiitorul politic al acestuia ca și organizația atemistă din care face parte. Sunt însă in tabăra noastră și ofițeri, ce-i drept puțini la număr, care privesc cu ușu­rință sarcina de ofițer de serviciu pe ta­bără. De pildă, ofițerul Nițu I Haralambie consideră acest serviciu — după propria lui expresie — ca „un bun prilej pentru a mă mai odihni“. Nu au fost daci întâmplătoare unele deficiențe constatate în activitatea din tabără, atunci când făcea de serviciu ofițe­rul Nițu. In astfel de cazuri s’au putut ve­dea subunități care nu respectau întocmai orarul zilnic, iar unii militari nu respectau întocmai regulile stabilite pentru viața în­­ tabără. Fără îndoială că astfel de ușurințe pot duce uneori la urmări foarte grave. Bine a procedat, însă, comandantul unității și loc­țiitorul său politic care, prin măsurile pe care le-au luat, au curmat această stare de lucruri, obligând pe ofițeri să-și îndeplinească servi­ciul după pilda ofițerului Pileș, Ioniță și a multor altora. In tabără, ofițerul de serviciu are o sar­cină grea și de mare răspundere. Pentru în­deplinirea acestei sarcini se cer o bună pre­gătire și o experiență în munca practică în tabără. De aceea, comandantul și locțiitorul său politic ,au dat dovadă de o justă orien­tare atunci când au hotărît ca tinerii ofi­țeri, lipsiți la început de experiența activității în tabără, să fie ajutați în mod deosebit pentru îndeplinirea serviciului pe tabără. La început, tinerii ofițeri au îndeplinit sarcina de ajutor, al ofițerului de serviciu. In modul acesta, lucrând alături de ofițerul de servi­ciu, ofițer cu mai multă experiență, tinerii ofițeri și-au însușit repede practica necesară serviciului în tabără. Acum, în tabăra noa­stră, ei îndeplinesc cu succes sarcina de ofițer de serviciu pe tabără. Comandantul unității și locțiitorul său po­litic, ajutați de organizația de partid și cea atemistă, se străduesc zi de zi să traducă în viață cerințele Ordinelor Ministrului Forțe­lor Armate, ale directivelor și instrucțiunilor eșaloanelor superioare. I­n această muncă, ei acordă atenția cuvenită întăririi necontenite a ordinei interioare în tabără, întăririi pazei și securității taberei, așezând în ansamblul acestor sarcini, ca figură principală, pe ofi­țerul de serviciu pe tabără. Maior IOAN GHETE Pentru buna pregătire a radio-telegrafiștilor (De la corespondentul nostru). Printr-o muncă încordată, ofițerul Benedec Ludovic, ajutat de un grup de atemiști, a reușit să termine înainte de termenul fixat sala de­­ morse în tabără. Datorită a­­cestui lucru, pregătirea de specialitate a ra­­dio-telegrafiștilor a început să decurgă în bune condițiuni, chiar din primele zile ale vieții de tabără.­­ Cu toate acestea, însă,""ofițerul Benedec Ludovic a observat că o serie de militari, datorită faptului că nu puteau fi controlați atunci când lucrau la sala de morse, ma­nipulau semne între grupe, nu transmiteau semnele prevăzute în program, ba, uneori lu­crau neorganizat. Pentru a înlătura această lipsă, ofițerul Benedec s-a preocupat de găsirea unui mij­loc cu ajutorul căruia să poată controla mo­dul cume lucrează radio-telegrafiștii în orele de specialitate. In scurt timp, ofițerul Benedec a reușit să confecționeze o masă de comandă cu ajutorul căreia instructorul poate controla pe fie­care radio-telegrafist în parte. Cu ajutorul mesei de comandă făcută de ofițerul Benedec, pregătirea de specialitate a radio-telegrafiștilor se va face cu mai multă atenție. Radio-telegrafiștii vor lucra acum conform planului fixat de comandant, putând fi controlați în orice moment de instructori.. Antrenamentul la trageri în tabără Problema antrenamentelor ofițerilor și sergenților în vederea tragerilor artileriei constitue o­ preocupare de seamă a ofițerului Popescu Dumitru. El a reușit să obțină re­­zultate bune în această privință pentru că a creat subordonaților toate posibilitățile de a se pregăti. Instalarea subunităților în tabără nu a în­­­semnat întreruperea ședințelor de antrena­­ment. Ofițerul Popescu, chiar din prima zi a sosirii în tabără, a început recunoașterile pentru instalarea noilor poligoane, însărcinând pe ofițerul Revencu Anatolie cu instalarea unui poligon redus, acesta s'a achitat, în scurt timp, de sarcina primită. De asemenea, s'a reușit să se instaleze și un poligon de tragere cu pușca de pe tun, poligon prevăzut cu toate cele necesare des­fășurării ședințelor de antrenament. Antrenamentul ofițerilor și sergenților la aceste poligoane a început imediat. Perfec­­ționându-se neîncetat in arta tragerilor de artilerie, după ultimele metode de tragere, o­­fițerii și sergenții din unitate reușesc să facă din militarii pe care-i comandă artileriști is­cusiți, capabili de a mânui materialul care îi au în dotare. Locotenent IOAN ULARU Spectacol pentru țărănimea muncitoare " Antrenați de atemiști, militarii din subuni­tatea comandată de ofițerul Pileș Ioan, chiar de la venirea lor în tabără, au început să pre­gătească un program artistic, pentru a fi prezentat în fața oamenilor muncii din satele apropiate de­­ tabără. ■ Folosind din plin timpul lor liber și orele activității de club, militarii acestei subuni­tăți au reușit să învețe cântece frumoase legate de viața țărănimii noastre muncitoare. Programul prezentat țărănimii muncitoare dintr'o comună învecinată a fost primit cu multă plăcere. Sala căminului cultural era plină de lume. Țărani muncitori, tineri și bătrâni, erau nerăbdători să înceapă pro­gramul. Așteptările lor au fost pe deplin satisfăcute. Cântecele vieții noi, pline de vioiciune, in­terpretate de militari, au fost primite cu en­tuziasm de ascultători. De asemenea, și alte numere din program, ca scheciul „Ațâțătorii la război“ și tabloul „Viața nouă în Armată" au fost viu aplaudate. In interpretarea lor s'au evidențiat în mod special soldații frun­tași Aronovici Titus, Lungu Titus, Badea Ion, Ariton Alecu, Ușurelu Grigore și solda­tul Tamaș Tudor. La sfârșitul programului, președintele că­minului cultural din comună a mulțumit e­­chipei artistice militare pentru frumosul pro­gram prezentat și a manifestat dorința țăra­nilor muncitori ca militarii să vină cât mai des în mijlocul lor. Sublocotenent LAZAR D. PALCONEA O întâmplare deosebită De trei zile de când venise în unitate, tâ­nărul soldat Budin Dumitru stătea întruna pe gânduri, nemulțumit parcă. Ceilalți re­cruți încingeau jocuri, cântau, glumeau, fă­ceau sport. El stătea mereu retras, cu capul sprijinit între palme, visând la cine știe ce. La început, comandantul n’a observat a­­ceastă stare a ostașului. Dar într’o zi, când își dădu seama de frământarea acestuia, se apropie de el și-l întrebă : Ești moldovean, tovarășe? — Nu, răspunse Budin. Sunt din regiunea Piteșt — Aha, făcu comandantul. Dar, spune-mi cu ce te-ai ocupat înainte de a veni în ar­mată . Am­ fost impiegat de mișcare. — Frumos­­ ai o meserie pe care aici la noi ai s’o poți practica din plin. Pe oamenii din branșa dumitale subunitatea noastră de căi ferate pune mare bază. Să știi ! — Știu, tovarășe locotenent. — Atunci de ce ești nemulțumit, de ce stai tot timpul pe gânduri ? întrebă din nou comandantul. S’au mi se pare mie ? Nu vi se pare, intr’adevăr, pe mine mă frământă ceva. Și am să vă spun ce... N’aș vrea să credeți că îmi sboară gândurile nu­mai pe acasă sau pe la cine știe ce fată. Nu ! Pe mine alte gânduri mă preocupă acum. Soldatul făcu o pauză, gândindu-se dacă să spună sau nu. — Hai, spune, tovarășe, fără nicio teamă, îl îndemnă comandantul. Poate am să-ți fiu de ajutor; încurajat, soldatul vorbi în cele din urmă fără ocol. — Știți, n’aș fi vrut să fac armata la căile ferate De ce? întrebă mirat comandantul. — Să vă spun sincer, parcă mai drag mi-ar fi fost dacă ajungeam să învăț­e mânui tunul sau tancul. — Cum adică, de trenuri te-ai săturat? făcu iscoditor comandantul. — Nu, tovarășe locotenent, nu m'am să­turat, dar știți... parcă-i mai frumos cu tunul, sau... Acolo poți să faci fapte mari, deose­bite. Trageri, exerciții. Or, aici, la căile fe­rate, ce se poate face ? Specialitate, și-atât. Nu-i ca la o armă principală, unde... — După câte văd eu — îl întrerupse co­mandantul — dumneata socotești că munca noastră nu este importantă, că arma noas­tră nu-i principală. Nu, dar... — Dacă-i așa, atunci pot să spun că n’ai dreptate. Și să vezi de ce. Uite, nu mai de­parte, dumneata. Ai lucrat până la venirea în armată ca impiegat de mișcare. Alăturea de dumneata au lucrat alți ceferiști, meca­nici, fochiști, acari, frânări și așa mai de­parte. Cu toți împreună ați reușit să asigu­rați circulația a zeci de trenuri. Minunată treabă. Nu ? Ei judecă acum, ce s’ar fi în­tâmplat dacă dintre ceferiștii aceștia cu me­serii diferite, toți s’ar fi făcut, să zicem, im­piegați sau acuri ? Ar mai fi mers trenu­rile . Nu, n’ar mai fi mers. — Apoi, vezi ? Așa și cu armata. Pentru ca ea să fie puternică, să poată sdrobi pe dușman, este nevoie de toate armele și este nevoie și de subunitățile noastre de căi ferate. Gândește-te, ce s’ar întâmpla, dacă de pildă, în caz de război am lipsi noi, neînsemnați, după cum consideri dumneata. Cine ar mai organiza transporturile pe căile ferate ? Și atunci infanteriștii, artileriștii, tanchiștii și toți ceilalți, ce-ar face fără muniții și fără de-ale mâncării ? Aveți dreptate­­ spuse ostașul. — Prin urmare, la orice armă ai face mi­­lităria, în orice unitate te-ai afla, poți fi pe deplin folositor patriei. In timp ce comandantul îi vorbea astfel, fața soldatului începea, încetul cu încetul, să se lumineze. Comandantul avea dreptate. Budin își dădea tot mai limpede seama de acest lucru. * * După discuția avută cu soldatul Budin, comandantul se hotărî să mai stea de vorbă cu el, să-l cunoască mai îndeaproape. Din­­tr’un început a aflat că soldatul e fiul unui fost argat. După aceea, comandantul mai află că, de mic copil, Budin a îndrăgit calea fe­rată și a dorit din toată inima să ajungă să slujească la ea. N’a putut o bună bucată de vreme să-și îndeplinească dorința. In anul 1942 a rămas și fără tată. El aștepta să se întoarcă din concentrare. L-a așteptat degeaba. A fost adus într’o noapte mort și aruncat de jandarmi în curtea casei. A plâns atunci mama lui Budin, a plâns și el, au plâns și ceilalți trei frați ai lui. Au început să o ducă tot mai greu. Din partea statului, nicio despăgubire, Burghezia nu pierduse nimic prin moartea tatălui lui Bu­din, căci în locul lui au rămas cei patru copii ai săi, care aveau să robească mai departe pe pământurile și în nesfârșitele vii ale moșierilor și chiaburilor din Văleni. In 1944, oștile sovietice eliberatoare au descătușat și pe cei patru copii, tinerii orfani ai familiei Budin. Așa că Dumitru avea să poată ajunge acum acolo unde visa de mic copil, la căile ferate. Și a ajuns. In 1945, împreună cu un frate al său, a intrat la școala profesională C.F.R. din Pitești. Ager la minte, stăruitor în muncă, Budin Dumitru­­ s-a dovedit încă de la început frun­taș la învățătură, lucru pentru care a fost propus să urmeze școala de impiegați de mișcare, pe care a și absolvit-o. A lucrat a­­poi un timp ca impiegat în stația Golești, iar de acolo a plecat militar. Așa a ajuns în subunitatea de căi ferate. Trecuseră de la încorporare câteva luni de zile. In acest timp, soldatul Budin s’a schim­bat mult. Instrucția și educația ce se făceau în subunitate l-au atras din ce în ce­­ mai mult. Ajunsese printre militarii de frunte, lucru pentru care a fost evidențiat și avan­sat la gradul de soldat fruntaș. Totuși, din când în când, mai aducea el vorba despre armele acelea la care ar fi vrut să fie repar­tizat. Mai ales, când a citit cartea „Undeve pe Dunăre“ și când a aflat de acolo des­pre faptele de arme al grănicerilor, n’a putut să nu izbucnească și să spună : — Iu­te frate la ăștia ! Se luptă, prind spioni, fac fapte­ de vitejie. Halal de ei! Pe când noi... — Lasă bre, că nu-i chiar așa — i-o re­teză un prieten de-al său, un moldovean. Și treaba noastră e tot atât de prețioasă ca și a­ grănicerilor. Numai că așa ești tu pornit să vezi doar faptele altora. — Te întreb, ai citit cartea asta „Undeva pe Dunăre“ ? Da, am citit-o. — Și atunci de ce nu vrei să recunoști că am dreptate ?­­ Or fi având tu dreptate, dar te-ai gândit vreodată că și noi ajutăm grănicerii în fap­tele lor? Uite, cum să zic eu... Să ne închi­puim, de pildă, că tu ești numit să faci de santinelă la un depozit de armament. Faci dacă ți se dă ordin, nu ? Și să zicem că vin bandiții să te atace. Tu, de cum simți ceva, somezi curajos , stai ! Și atunci bandiții o rup la fugă. Nu te întrebi oare, le-or fi fost chiar așa de frică de tine și de aia au fugit ? Le-or fi fost lor și de tine frică, dar frica cea mai mare au avut-o că au știut că așa ca tine sunt mulți în unitate, în imediata ta apro­piere. Și tu știai asta și de aceea ai somat cu atât curaj. Dar te întreb eu, ce făceau bandiții dacă te știau de unul singur ? Mai fugeau ? Așa și cu grănicerii și cu toți cei­lalți militari din unitățile noastre. Grănicerii sunt viteji, se luptă, lovesc fără milă în duș­man, pentru că știu că alăturea de ei suntem noi, toți, e întreg poporul nostru muncitor... ...Perioada muncii practice. Soldatul frun­taș Budin Dumitru se pregătea pentru a in­tra în serviciu. Ajuns în stația pe care tre­buia s-o deservească, schimbă pe impiegatul care fusese până atunci, controla legăturile telefonice și telegrafice cu stațiile vecine, stabili legătura cu oamenii de serviciu de la cabine și apoi ieși pe peron, pentru a dar in­dicații de manevră unui tren de marfă ce se găsea în stație. Afară timpul se arăta frumos. Soarele, care se apropia tot mai mult de cununa în­verzită a munților, mai scălda încă, sub potopul ultimelor sale raze, împrejurimile. Apoi, peste câmpie, peste văi și peste pă­duri, peste întreg lanțul de munți ce se zărea în depărtare, a început a se așterne, încetul cu încetul, înserarea. Soldatul fruntaș Budin, impiegatul, n’a stat mult afară. Pe loc, el rezolvă problema manevrei trenului de marfă și se întoarse grăbit în biroul de mișcare. Aici, două te­lefoane zuruiau neîntrerupt. Vorbi : — Alo, da. Am terminat manevra. Trenul va pleca îndată. Apoi, la cel de al doilea telefon : — Aio, R. C.-u! ? Da, eu... Am luat măsuri. In două minute îi dau drumul. Intre timp, afară, noaptea se lăsase pe nesimțite, înveșmântând în mantia-i cenu­șie gura și împrejurimile. Pe linii, într'o parte și în alta, au început a licări lumi­nile deja semafoare, cele de la ace și felina­rele acarilor atârnate la geamul cabinelor. In biroul de mișcare se făcuse pentru un timp liniște. Nu se auzea decât țăcănitul neregulat al telegrafului și tic-tacul ceasor­nicului din perete, încolo nimic. Impiegatul militar descifra niște telegrame și nota con­ținutul lor într’un registru, când din gara vecină se anunță sosirea unui tren de per­soane. Era trenul de ora 22. Trecu și acesta și apoi din nou se lăsă o liniște deplină peste gară. Târziu de tot, către ora unu noaptea, cu puțin înainte de sosirea acceleratului de București, care trebuia să treacă fără oprire, se întâmplă ceva neașteptat. R. C.-ul îl a­­nunță pe soldatul fruntaș Budin că peste 30 de minute un tren de marfă va sosi în stația sa, unde va trebui să i se asigure încru­cișarea cu trenul accelerat. Impiegatul lăsă receptorul și socoti la iu­țeală : „Va să zică, peste 30 de minute are sosirea mărfarul. Peste 35, acceleratul. Prea mică diferența între sosiri. Trebue lucrat re­pede și precis, mai ales că acceleratul este fără oprire. Până atunci mărfarul trebue să fie garat. Da !“. Zis și făcut. Militar­ul trecu de îndată la treabă. Stabili linia pe care urma să intre mărfarul, se interesă de mersul acceleratu­lui, răspunse gării vecine că primește tre­nul și, cu ochii la ceas, nerăbdător, rămase în așteptare. Minutele treceau repede. La orele 1:30 fix, trenul de marfă intra în stape la linia a treia. Șeful de tren veni în biroul de mișcare și anunță că trenul a fost ga­rat. Impiegatul dădu apoi cale liberă ac­celeratului. Câteva minute îi mai despăr­țeau sosirea. Soldatul fruntaș Budin ieși afară cu feli­narul de semnalizare în mână. Se opri pe linia directă și privi într’o parte și în alta. In noapte, desluși ceva. Da, era ceva neobiș­nuit în partea de unde intrase trenul de marfă. Ceva din care cauză nu se zărea lumina de la cabină. Mai făcu câțiva pași și observă surprins­e vagoane. Câteva va­goane ale trenului de marfă rămăseseră pe linia principală, pe linia directă, pe acolo pe unde peste câteva minute trebuia să treacă acceleratul. „Gazarea nu-i completă“ — gândi ostașul, întorcând capul în partea opusă, zări, avântându-se spre el, două lu­mini. Tresări. Acceleratul. Vine acceleratul. Și calea îi e închisă de cele câteva vagoane. Acceleratul se apropie... Din câțiva pași, os­tașul ajunse în birou­l de mișcare și sunând la cabină, vorbi. Strigă cât putu de tare . — Semnalul ! Lasă semnalul ! Oprește ac­celeratul. Auzi, oprește-1... ! Apoi, cât ai clipi din ochi, a fost din nou afară, cercetând dacă acarul și-a făcut da­toria. Semnalul era pe oprire. Dar degeaba( Era prea târziu. Locomotiva trecuse de a­­cum de semnal. Ce era de făcut ? Acceleratul venea cu iuțeală. Câteva clipe și gata... Ciocnire... ac­cident...! Impiegatul militar se repezi în direcția acceleratului, rotind fără încetare lampa de semnalizare. Din piept îi izbucniră, fără să vrea, strigăte disperate. — Oprește ! Stai ! Accident ! Oprește !... De la cabină, acarul de serviciu semna­liza și el. Acceleratul trecu însă ca o fur­tună de cabină, năpustindu-se peste cape­tele ascuțite ale acelor de la intrarea în sta­ție. Soldatul fruntaș Budin simțea că se nărue, simțea că își pierde puterile. Dar nu se lăsa. Semnaliza mereu o oprire. Locomotiva trecuse de el. Câteva zeci de metri o mai despărțeau de" vagoanele de marfă ce-i stăteau în cale. Apoi mai puțin, tot mai puțin... Și pe urmă... Vieți omenești pierdute. Vagoane stricate... Pagube mari... Dar nu. Saboții frânelor au început să scâr­­ț­e, să scânteeze și în câteva clipe trenul se opri. Locomotiva era la numai câțiva me­tri de vagoanele de marfă. Dar se oprise. Accidentul fusese evitat. Bucurie, nespusă bucurie. In cel mai scurt timp, impiegatul militar făcu gararea completă a trenului de marfă, liberă linia și dădu drumul mai departe ac­celeratului spre Capitală. In urma lui, soldatul fruntaș Budin, pri­vind cum se topea în noapte lumina roșie dela ultimul vagon, clătină din cap mulțumit și zise ca pentru sine : „Comandantul a avut dreptate. La orice armă ai face milităria poți fi folositor patriei. In scurt timp după această întâmplare deosebită, în fața tuturor militarilor din uni­tate, comandantul citea cu glas tare Ordinul Ministrului Forțelor Armate ale R.P.R. în care se spunea :­­ „Pentru conștiinciozitatea și vigilența do­vedită în executarea funcției de impiegat de mișcare, evitând un accident de cale ferată care ar fi provocat pierderi de vieți omenești și mari pagube materiale, aduc mulțumiri soldatului fruntaș Budin Dumitru și ordon recompensarea lui...“ Nemișcat, în poziție de drepți, plin de emo­ție și de bucurie în același timp, cu obrajii îmbujorați, soldatul fruntaș Budin asculta Ordinul care avea să-l lămurească pentru totdeauna că la orice armă ar fi militarul își poate sluji cu devotament patria. Locotenent GH. BOGDAN

Next