Apărarea Patriei, martie 1956 (Anul 12, nr. 51-77)

1956-03-01 / nr. 51

Pentru patria noastra, Republica Populară Romnia F S APARAREA PATRIEI V Organul Central al Ministerului Forțelor Armate ale R. P. R. ANUL XII Nr. 51 (2971) I Joi 1 martie 1956 4 PAGINI — 20 BANI Toată atenția pregătirii antiaeriene a trupelor Forțele noastre Armate dispun de mij­loace tehnice moderne, de subunități bine pregătite — capabile să asigure apărarea antiaeriană a țării și a trupelor. Experiența celui de-al doilea război mon­dial ne învață însă că, alături de subuni­tățile și unitățile destinate să facă apă­rarea antiaeriană, înseși trupele, întregul personal al armatei, trebuie să contribuie la propria apărare, la distrugerea avioa­nelor inamice care zboară și atacă la înăl­țimi mici. Aceasta este cu atît mai nece­sar, cu cît pe cîmpul de luptă subuni­tățile și unitățile, indiferent de misiunile și specialitatea lor, sînt supuse unor a­­tacuri repetate ale inamicului cu ajuto­rul aviației. In unități și subunități au fost obți­nute unele succese la instrucția antiae­riană. Așa, de exemplu, în subunitatea comandată de ofițerul Mateiaș Anatol se acordă toată atenția instruirii militarilor în această direcție, formării deprinderilor necesare în lupta împotriva avioanelor inamice. Datorită faptului că s-a folosit orice prilej pentru pregătirea antiaeriană a subordonaților, aceștia știu cum pot ac­ționa cu armele din înzestrare, cînd tre­buie și cînd nu trebuie să deschidă focul, unde trebuie făcută ochirea pentru a lovi în avionul care atacă la mică înălțime. Comandanții de subunități nu trebuie să se mulțumească însă cu rezultatele ob­ținute în domeniul instruirii antiaeriene a subordonaților. Ei sînt datori să dez­volte succesele dobîndite în instrucția an­tiaeriană, să învețe pe subordonați tot ceea ce este necesar în războiul modern. Un astfel de rezultat poate fi obținut nu­mai pe baza îmbogățirii continue a cu­noștințelor teoretice ale militarilor. Prin ședințe speciale și cu ajutorul materialu­lui demonstrativ pe care unitățile și sub­unitățile îl au la îndemînă, militarii tre­buie să cunoască cu profunzime posibili­tățile folosirii armamentului de infante­rie în lupta cu aviația inamică. In cadrul ședințelor demonstrative și al celor cu caracter teoretic organizate în scopul îm­bogățirii cunoștințelor generale despre apărarea antiaeriană, comandanții au o­­bligația să învețe pe subordonați cum și cînd pot ei acționa cu eficacitate maximă asupra aviației inamice. Este necesar, de asemenea, să li se explice militarilor care este deosebirea între tragerea executată asupra aviației și cea terestră. Fiind vorba de­­ ținte mișcătoare, care, de cele mai multe ori, folosesc o viteză mare de de­plasare, li se impune militarilor să cu­noască și să respecte anumite reguli și totodată să folosească just anumite apa­rate. Această pregătire poate fi realizată în maune condiții atît pe cîmpul de instruc­ție, cît și în sălile de specialitate, unde vor putea fi folosite siluete de avioane, planșe și scheme. Pregătirea teoretică a efectivului nu-i­­ însă totul. In unitatea unde muncește ofi­țerul Vlădescu Ioan, deși s-a făcut o pre­gătire teoretică personalului, nu s-au luat și măsurile cuvenite pentru ca cunoștințele asimilate să fie aplicate în practică cu perseverență. Exercițiile sînt rare, ocazio­nale, ceea ce dovedește tendința de a minimaliza problemele pregătirii antiae­riene a militarilor din subunitate. Este de datoria comandanților de sub­unități să acorde cea mai mare atenție antrenamentelor practice în teren, exer­­cițiilor zilnice executate în diferite con­diții, pentru a forma deprinderea militari­lor de a acționa repede și prompt împo­triva avioanelor de diferite categorii, cît și împotriva desantului aerian inamic. O atenție deosebită trebuie acordată exercițiilor de mascare, de camuflare a luminilor pe timpul nopții, pe orice ano­timp. Este cunoscut că­­ avioanele inamice efectuează deseori zboruri de recunoaș­tere. Pentru a le împiedica să-și îndepli­nească misiunea, militarii trebuie să fie temeinic pregătiți, să cunoască în cele mai mici amănunte arta mascării. Exer­cițiile în teren, indiferent în care ramură de pregătire sînt încadrate, trebuie îm­binate cu exerciții de mascare, de folo­sire a terenului și mediului înconjurător, pentru a atinge o astfel de perfecțiune, încît avionul inamic să nu poată bănui existența subunității în raionul respectiv. Totodată, comandanților li se cere să obiș­nuiască pe subordonații lor cu folosirea terenului, cu dispersarea rapidă în teren și­ cu celelalte reguli care decurg din si­tuația în care atacul aerian inamic sur­prinde subunitatea în timpul marșului sau în oricare împrejurare. Executînd exerciții de luptă și apărare împotriva aviației, comandanții sînt da­tori să folosească comenzi regulamentare. Intr-o subunitate, la un astfel de exerci­țiu, din cauză că au lipsit dintr-o comandă înălțimea și direcția din care parte zbura „avionul inamic“, s-a ajuns la situația că ostașii au acționat diferit : unii s-au adăpostit, ascunzînd părțile metalice ale armamentului, alții se pregăteau să tragă, dar nu­­ toți în aceeași direcție. Este de prisos a mai demonstra că un astfel de „exercițiu“ nu duce la nimic bun. Este un fapt curios că unii comandanți de subunități, deși la celelalte discipline de pregătire de luptă au obținut rezul­tate bune și foarte bune, neglijează in mod nejustificat pregătirea antiaeriană a subordonaților. Iată, de pildă, ofițerul Lupu Nicolae își dă seama că pregătirea antiaeriană a subordonaților săi este ră­masă în urmă față de alte categorii de instrucție, dar nu ia măsuri pentru li­chidarea acestei lipse. El consideră că atîta timp cît nu sînt prevăzute în plani­ficarea eșalonului superior teme speciale de instrucție antiaeriană, personal nu poate să facă nimic în această direcție. Acest fel de a privi lucrurile nu este just. Comandantul de subunitate nu se poate mărgini la constatarea că instrucția anti­aeriană nu este prevăzută în mod special în planificarea unității, fapt care consti­tuie fără îndoială o lipsă destul de gra­vă. Comandantul de subunitate trebuie să seziseze comandantului de unitate lip­surile din planificare. Pe lîngă aceasta, comandantul de subunitate are toate posi­bilitățile să ia măsurile pe care le crede necesare la un moment dat pentru pregă­tirea temeinică și multilaterală a subordo­naților. Orele de rezervă, puse la dispo­ziția sa, trebuie folosite tocmai pentru acele categorii de instrucție unde se con­stată o rămînere în urmă. In scopul pregătirii antiaeriene a sub­ordonaților săi, comandantul poate să fo­losească experiența subunităților de a. a. a cadrelor din aceste subunități. In ace­lași scop pot fi folosite sălile de specia­litate ale subunităților a. a. care au în înzestrarea lor materiale documentare su­ficiente, planșe, scheme, siluete de avioa­ne, poligoane etc. Din păcate, însă, mai sînt unii comandanți de subunități care nu folosesc acest ajutor prețios pentru pregătirea antiaeriană a subordonaților. Trebuie arătat că, în unele locuri, lu­crătorii politici, organizațiile de partid și organizațiile atemiste n-au rezisat lipsu­rile ce se observau și nu au ajutat pe comandanți să ridice la nivelul cerințe­lor actuale instrucția antiaeriană a mi­litarilor. Gazetele de perete, agitatorii și toate celelalte forțe politice nu au fost îndrumate pentru a folosi capacitatea lor mobilizatoare in­ scopul îmbunătățirii muncii de pregătire antiaeriană și pentru combaterea tendinței de subapreciere a acestei discipline. Organizațiile de partid trebuie să ana­lizeze critic și autocritic activitatea poli­tică ce se desfășoară în sprijinul mun­cii de instruire antiaeriană a efectivelor. Este recomandabil ca biroul organizației de bază de partid și cel al organizației U. T. M. să organizeze periodic, cu apro­barea comandantului, întîlniri cu solda­ții și sergenții din subunitățile a. a. Cu acest prilej, povestind despre po­sibilitățile de luptă cu armamentul de in­fanterie împotriva aviației, militarii din subunitățile a. a. vor putea folosi nume­roase exemple din cel de-al doilea război mondial și din cel al eroicului popor co­reean. Poate fi subliniat, de pildă, faptul că în Coreea, luptătorii coreeni au doborît multe avioane americane cu reacție, ce acționau la înălțimi mici, cu ajutorul fo­cului concentrat al subunităților de infan­terie și de altele cu diferite misiuni. Bineînțeles că o astfel de întîlnire nu constituie singura metodă ce se poate fo­losi. Lucrătorii politici, comuniștii și u­­temiștii pot găsi și alte metode care să contribuie la îmbunătățirea muncii de pregătire antiaeriană a subunităților. Comandanților de unități și locțiitori­lor lor politici le revin sarcini deosebite. Ei au datoria ca în cadrul aplicațiilor tac­tice să introducă cît mai multe exerciții de apărare și luptă împotriva „avioane­lor" și mai ales să folosească întotdeauna avioanele ce zboară în zonă. Ei trebuie să-i educe în așa fel pe ofițeri încît a­­ceștia să manifeste o permanentă grijă pentru perfecționarea instrucției antiae­riene a subordonaților. In același timp comuniștii și etemiștii au sarcina să desfășoare o muncă susținută de la om la om pentru a lămuri fiecărui militar și a-l convinge că este o adevărată cinste ca, într-un caz de luptă, să poată contribui la zdrobirea dușmanului care atacă pe calea aerului. Pregătirea antiaeriană a trupelor este o cerință absolut indispensabilă. A învăța pe subordonați cum să ducă lupta împo­triva avioanelor, cum să se apere de atacurile lor, înseamnă a manifesta o ade­vărată grijă față de ei, față de viața lor. Pe lîngă aceasta, făcînd o temeinică in­strucție antiaeriană a efectivelor, coman­danții vor aduce o contribuție în plus la pregătirea multilaterală a subordonaților, la întărirea capacității de luptă a subuni­tăților și unităților. Urmează îndemnul partidului (Corespondență din Galați).­­ Printre cetățenii din satul Ungureni, comuna Munteni, raionul Tecuci, care au dus o susținută muncă de lămurire pentru for­marea unei noi gospodării colective, sînt și multe femei. In adunarea de constituire a gospodă­riei agricole colective, care a avut loc zilele trecute, colectiviștii au hotărît, ca în cinstea Zilei internaționale a­ femeii, tînăra lor gospodărie să poarte denumirea de „8 Martie“. Cele 17 familii de țărani muncitori vor lucra în anul acesta, cu a­­jutorul tractoriștilor de la S.M.T., su­prafața de 40 ha O preocupare de seama a comandanților Intîmpinînd alegerile de deputați în sfa­turile populare, artileriștii subunității din care face parte ofițerul Marinescu Vladi­mir și-au intensificat munca de însușire a specialității. Sub îndrumarea directă a ofițerului, sergenții execută în poligonul redus antre­namente la tragerile de apreciere și se străduiesc să lucreze sub baremul fixat. Concomitent cu antrenamentul în poligon, ofițerul învață pe sergenți și cele mai bune metode de predare a instrucției. Pentru a-l obișnui pe sergent cu lucrul practic, sergentul care este numit să exe­cute tragerea în poligonul redus , este pus să lucreze întocmai ca la tragerile reale, să determine și să înregistreze ele­mentele ce i se comunică. Și pentru ca acesta să se obișnuiască­ cu lucrul rapid, timpul este cronometrat. La terminarea antrenamentului, ofițerul face de fiecare dată bilanțul ședinței în care apreciază felul cum au lucrat sergenții și le dă calificative. In timpul lucrului practic la material, ofițerul Marinescu insistă ca în primul rînd fiecare servant de la tun să-și însu­șească specialitatea lui și treptat obiș­nuiește pe sergenți să-i învețe pe soldați să execute toate funcțiile la tun. In mod deosebit s-a pus accentul pe formarea o­­chitorilor; încă de pe acum, la fiecare grupă de tunari din subunitatea respectivă se află cîte un ochitor de bază și cîte unul care se pregătește ca înlocuitor. Ten­dința generală este ca pînă la începerea concursurilor de tragere cu tunul, toți ser­vanții să stăpînească ochirea, să-l poată înlocui pe ochitorul­­ propriu-zis. Prin metodele ce se aplică în subuni­tate, cît și prin­­ atmosfera creată între militari, subunitatea are șansă să ocupe un loc de frunte în unitate. Maior A. SUSAN CENTRALĂ AL P .îi›. ȚARĂ JALESI*'LE 11 MARTIE ' Faptă cetățenească Pînă mai zilele trecute, cetățeana Maria Rogojan figura drept candidată pentru alegerile de la 11 martie. Obser­­vînd acest lucru, tovarășul Neuman S., care o cunoaște pe candidată, a discutat cu ofițerul Catană în legătură cu această propunere. „Eu știu — a spus, tovarășul Neuman ofițerului — că Maria Rogojan nu este nici membră de partid și nici profesoară, așa cum reiese din biografia ei. Mai știu că tatăl ei este chiabur și ca atare nu merită să figureze în lista can­didaților F.D.P.“. Ofițerul Catană l-a sfătuit pe tovarășul Neuman să facă de urgență întîmpinare la comisia electorală­­ din circumscripția respectivă. Găsind justă întîmpinarea, comisia electorală a circumscripției e­­lectorale nr. 142 din raionul Stalin a hotărît ca Rogdjan Maria să fie ștearsă din listele de candidați. Exemplul de mai sus dovedește grăi­tor că oamenii muncii veghează ca depu­tații care vor fi aleși să fie numai oameni vrednici, legați de popor, de interesele lui, Căpitan I. ALBULESCU Economii însemnate găzele paliere și manetoa­­ne, s-au confecționat seg­mente noi, șlefuit supapele, s-au pus noi bucșe la bol­­țuri, s-au reglat injectoa­­rele, pompa de injecție și primul motor a fost gata. In momentul de față, moto­rul funcționează în condi­ții bune. Făcînd calculul repara­ției motorului, economiile sînt de aproape 20.000 lei. La reparația acestui motor au contribuit la­ meca­­nicul Idiceanu Vasile, Bi­­lenco V., Ilie Constantin In unitatea noastră e­­rau două grupuri electro­gene uzate, care urmau să fie trimise la reparație generală. Mecanicul șef, a.c. Idi­­ceanu Vasile, împreună cu tovarășii săi de muncă, sta­bilind nevoile de reparații, au ajuns la concluzia că există toate posibilitățile materiale pentru executa­rea reparației la cele două grupuri în cadrul unității. Lucrul a început și, în timp record, s-au turnat, strunjit și pasuit toate la­și Carciu Marin. Terminînd reparația pri­mului motor, angajații ci­vili au hotărît ca pînă la data alegerilor să fie repa­rat și pus în stare de func­ționare și cel de-al doilea motor. Reparația celor două mo­toare și punerea lor în func­țiune vor contribui la pre­gătirea de luptă și politică a militarilor unității, rea­lizîndu-se totodată economii importante. Locotenent major K­ EMERIK Azi în raionul Sărmaș în întreg raionul Sărmaș, existau în anul 1945 doar 31 școli elementare și de șapte ani. Astăzi, datorită grijii par­tidului și guvernului pentru ridicarea ni­velului de trai material și cultural al oa­menilor muncii, numărul școlilor s-a ri­dicat la 128, dintre care 102 școli de­ patru ani și 26 școli de 7 ani. Pentru prima dată au fost înființate și școli cu limba de predare a minorităților națio­nale. Astfel, in prezent există 26 școli de patru ani și trei de 7 ani cu limba de predare maghiară. In anul 1944 au fost în raionul Săr­maș doar 12 cămine culturale. Numărul lor se ridică astăzi la 34; în cadrul lor se desfășoară o bogată și variată activi­tate. Despre biblioteci aproape că nici nu se putea vorbi înainte , erau puține la număr și nici acelea pentru cei ce mun­cesc. In anii regimului democrat-popular au luat ființă 31 biblioteci, cu peste 40.000 volume. Aceste realizări au fost posibile datorită faptului că sfatul popu­lar raional și sfaturile populare comunale au știut să mobilizeze masele la înfăptu­irea lor. Școlile, căminele culturale și celelalte construcții au fost ridicate cu sprijinul permanent al maselor, Directorul școlii din cartierul ceferiștilor 3- - - - - — — — —­­ — - - -- - - - Deși nu-l văzusem niciodată pe directorul școlii medii de băieți nr. 4, totuși îl cunoșteam atît de bine, încît nu mi-ar fi fost greu să-l deosebesc dintre toți profesorii școlii. Prima oară am auzit rostindu-i numele într-un compar­timent de-a doua, o femeie trecută d­e 40 de ani. Povestea despre fiul ei Budura Mircea, care învață în China, la Pe­kin. Fiul se căsătorise, și în vara aceea bunica aștepta să-și vadă din nou nepoțica. Era atît ele­ mîjodră de fiu­l ei mai mare, nicit începuse să-și amintească cu dor de trăsăturile lui Mircea, de calitățile lui. Povestea cît de bine învăța fiul ei cînd urma la școala unde director era Grigore Savu. Am reținut numele și chipul acestei mame care rostise numele directorului. Intr-o splendidă zi de vară, pe poteca unui munte din preajma Buștenilor, stropită de razele soarelui, un grup de studenți care învățau la Moscova își aminteau de năz­drăvăniile care le făceau cînd erau elevi, de întîmplări petrecute în școală, de colegi, de profesori. Sidvin Carol, student la Conservatorul din Moscova, rostise numele di­rectorului școlii la care învățase , Grigore Savu. Sînt unele afișe care, prin felul în care sînt alcătuite, prin culorile de foc ale literelor, prin desenele mari și prin cîteva semne ale mirării care parcă-ți poruncesc ,,oprește-te și citește“, nu te lasă să treci mai departe. Pe un astfel de afiș scria acum cîteva luni . Concepția materialistă despre lume“, conferențiază directorul școlii medii de băieți nr. 4, Grigore Savu. Unele treburi reportericești m-au dus la atelierele „Gri­­vița Roșie“. La una din secții am întîlnit foarte mulți ti­neri de vîrstă școlară. Un tehnician se interesa la unul din­tre ei de tovarășul Grigore Savu. — La ultimul strung — îi răspunse elevul. In fiecare sîmbătă dimineața, elevii din clasa 8-a A vin în acest atelier să învețe mecanica. Directorul școlii este adeptul ideii politehnizării învățămîntului. Inginerul spune că această metodă este minunată, pentru că elevii învață să aplice cunoștințele lor teoretice. Poate — cine știe —­ unii dintre ei se îndrăgostesc de vreo meserie și după studii o vor practica. însuși directorul școlii — mărturi­sește inginerul, încântat că știe atîtea amănunte despre acest om atît de energic și pasionat pentru munca sa — cunoaște două meserii : mecanica și rotăria. Rotăria o știe de la tatăl său, un țăran de prin comuna Balta Doamnei. Direc­torul ar putea oricînd să meargă la țară, pentru că e și agronom. Specialitatea sa e de fapt profesor de științe na­turale. Ce l-a îndemnat pe acest om să îmbrățișeze atîtea me­serii ? Pasiunea, sau nevoia de a-și croi drum în viață l-au purtat pe atîtea căi? Acum, cindi am stat de vorbă cu el, aș putea să răspund că și una și cealaltă l-au determinat să fie rotar, mecanic, agronom, suplinitor, profesor. Tinerii acestei generații merg pe un singur drum spre realizarea visului lor. In trecut, generațiile au trebuit să ocolească, să încerce multe poteci ; foarte puțini reușeau totuși să realizeze ceva. Grigore Savu are în grija sa sute de elevi, fiecare cu ca­racterul său, cu înclinațiile, cu pasiunile și defectele sale. La fiecare în parte trebuie să dezvolte ceea ce este bun și să înlăture ce e rău. Muhea sa e de mare răspundere. Nu are voie, nu-i permite țara și conștiința sa de comunist și profesor, să lase să se dezvolte la vreun elev o trăsătură urîtă. El are răspunderea morală pentru fiecare. Tovarășul Grigore Savu este propus candidat pentru ale­gerile de deputați de la 11 martie. In cartierul ceferiști­lor el este cunoscut nu numai pentru activitatea sa de di­rector al școlii, dar și pentru activitatea sa de cetățean. M. D. Cetățenii mai vîrstnici din cartierul Drumul Serii își aduc buna aminte de alegerile din trecut. Adunările electorale se țineau la cîrciumile lui Vișlea, de pe Calea 13 Septembrie, și Chitulească, de pe Sebastian. Venea candidatul liberalilor, Gogu Ruse, încadrat de agenți electorali „puternici". In același timp aveau loc și întîlniri ale opoziției, und­e participa fostul primar al Capitalei, Dem. Dobrescu, cunoscut și sub numele de Cioc sau Tîrnăcop. La circiuma lui Niță Voiculescu era o altă adunare, a georgiștilor. Mulți își reamintesc de o întîmplare tipică a alegerilor burgheze. Agenții de încredere ai liberalilor au legat de spatele automobilului lui Dobrescu o găleată spartă. Mare alai a ieșit ; plecar­ea lui Dobrescu de la adunare a fost subliniată de... zgomotele tinichelii și, bine­înțeles, de huiduielile agenților liberali. La aceste alegeri curgea vinul din butoaie cum curgeau și promisiunile. Pavăm toate străzile, luminăm toate străzile, canalizăm, facem... dregem... Vor­bele rămîneau vorbe , după alegeri nici deputatul nu se mai gîndea la ele. Așa ------------------------------------------era în trecut. Să asistăm și la o adunare din zilele noas­tre, să vedem care sînt preocupările candida­ților pentru treburile gospodărești. Am luat parte, marți, la clubul depozitu­lui Centrocoop din Capitală, la o întîlnire a alegătorilor cu locotenent colonelul Răduică Grigore, candidatul F.D.P. în circumscripția electorală orășenească nr. 277 București. La această întîlnire au participat și candidații al­tor circumscripții electorale din raionul Lenin: locotenent colonelul Boboc Dumitru, Marin Constantin, muncitor la U.C.R., Gheorghița Georgescu, muncitoare la U.C.R., și tînărul Ion Drăghici. Alegătorii au ridicat probleme legate de gospodărirea cartierului, de îmbunătățirea a­­provizionării populației. Cetățeanul M. Nis­­torescu a propus ca strada Botoșani să fie e­­lectrificată și să se amenajeze trotuare, iar gospodina Paula Vlăduț a cerut să se paveze și să se canalizeze strada. Ofițerul Răduică Grigore a arătat că, îm­preună cu deputații sfatului popular, a stu­diat o serie de propuneri ale alegătorilor și pentru unele din ele au și fost luate măsuri. Astfel, pe unele străzi ca Agnita, Smaran­­dache și altele se vor executa lucrări edili­tare și­ de iluminat în cursul acestei primă­veri, se vor înființa noi unități comerciale. — Sînt convins, a spus candidatul, că cu sprijinul cetățenilor se vor face lucrări fru­moase în cartierul nostru. Alte alegeri, alte fapte. Candidații de azi sînt înconjurați cu căldură, cu Încredere de alegători. Ei își vor îndeplini fără îndoială angajamentele luate în fața cetățenilor. S. IONESCU Candidatul F.D.P. locotenent colonel Rădnică Grigore în mijlocul aleg­ătorilor. Aspect de la întîlnirea candidatului F.D.P, locotenent colonel Boboc Dumitru cu alegătorii. Suflet de cantemirist Zilele acestea, cantemiriștii au trăit un eveniment deosebit. In incinta școlii s-a amenajat muzeul „Dimitrie Cante­­mir Măreață și impunătoare este figura domnitorului Dimitrie Cantemir . Căr­turar vestit, el a încercat, cu ajutorul Rusiei, să scoată Moldova de sub jugul otoman. Azi, in muzeul care-i poartă nu­mele sînt adunate, cu migală și stă­ruință, portrete, stampe ale vremii, documente, monede, armament și hărți de epocă. Toate cer să le privești cu atenție și să le cercetezi. Un fior te străbate cînd te vezi față în față cu documentele vremii, care poartă iscălitura domnitoru­lui. Se rețin mult în fața lor și stampele, și picturi­le, care îl arată pe D. Cantemir singur sau alături de țarul Petru cel Mare. Un viu interes îți trezesc și cărțile cu filele îngălbenite de vreme. Ele stau deschise la diferite pagini. Sînt cărți scrise de D. Cantemir, istoric cu renu­me european și învățat­ cu o cultură en­ciclopedică. Citind aceste cărți, marele critic revoluționar democrat rus Belin­­ski a avut numai cuvinte de laudă pentru D. Cantemir. Acest muzeu va aminti zi de zi can­­temiriștilor că poartă un nume cu fai­mă, glorios, cu care se pot mîndri. In timpul cînd priveam și mă gîn­­deam la toate acestea, dincolo de gea­murile muzeului s-a auzit glasul meta­lic al trompetei. Ușile s-au deschis, co­ridoarele s-au umplut de larmă și pe platoul școlii a început. ...O bătălie cu zăpadă De după munții ninși și nemișcați, soarele­ trimite suliți de aur. Zăpada se înteiază. Pe argintul ei, elevii în uniformă bleumarin și cu vipușcă ro­șie se împroașcă cu bulgări de zăpadă. Sînt împărțiți în două tabere. Elevii cei mici se apără într-un șir de cazemate de zăpadă. La rîndul lor, e­­levii cei „mari“ (care abia ar ajunge la apărătoarea șenilelor unui tanc), a­­tacă. Au ajuns în preajma cazematelor. Din piepturile lor răsună puternic glo­riosul strigăt de „ura“. Apărătorii nu par intimidați. Abat asupra atacanților o „vijelie“ de cocoloașe. Multe din­ ele își ating ținta și lasă pe uniforme flori de zăpadă. Atacul șovăie. Pretutindeni se aud comenzi și cuvinte de îmbărbă­tare. Ofensiva își recapătă vigoarea, apărătorii calmul și dîrzenia. Din nou zboară în direcții opuse, sute de coco­loașe. Dar, deodată, peste platoul de zăpadă, înflorit cu uniforme bleuma­rin, s-a auzit comanda — Dreepd­ ! Jocul a încetat. Toți stau nemișcați. Pe alee a apărut comandantul școlii. Acesta îi privește cu dragoste, și înțele­­gîndu-le gîndurile, dorințele, nerăbda­rea, ordonă . — Să se continue jocul, bătălia. Bătălia reîncepe cu o și mai mare intensitate. Cantemiriștii fac totul pen­tru a arăta comandantului rapiditatea, dîrzenia și priceperea lor de a ochi. Intre timp atacanții s-au apropiat de cazemate. Apărătorii dau un ultim con­traatac și apoi tot sistemul lor defen­siv se năruie. Era și timpul. Gornistul suna sfîrșitul pauzei, începea ...Ora de geografie Discuțiile au încetat. Gheorghiade C. răsfoiește Profesorul catalogul. Se gîndește puțin și apoi hotărăște : — Să poftească la tablă elevii Do­brescu T., Iordăchescu F. și Muntea­­nu A. Și întrebările încep să se succeadă. Elevii dau răspunsuri precise și clare. De fapt, ceea ce caracterizează pe cantemiriști este temeinica lor pre­gătire, profundele lor cunoștințe. Aici, în școala medie militară „D. Cantemir“, apariția unui „2“ echiva­lează cu alarma de luptă. Toate for­țele se îndreaptă spre lichidarea aces­tui „eveniment neobișnuit“, care pă­tează onoarea și demnitatea de cante­mirist. Desigur, la toate acestea contribuie și prietenia principială care s-a dez­voltat și se dezvoltă între cantemiriști. A devenit o tradiție ca elevii fruntași la învățătură, ca de exemplu Popescu Viorel, Predonescu N., Predescu Ci­prian și alții, să ajute la studiu pe cei rămași în urmă. Cantemiriștii sînt plini de grijă nu numai față de tovarășii și prietenii lor. Ei sînt plini de atenție față de tot ce se petrece în jurul lor. Zilele tre­cute ei au făcut un act de umanitarism care-i îndreptățește să se numească... „.Prieteni ai păsărilor Viscolul se ținea numai de năzbîtii. Intra printre troiene de zăpadă și le vîntura peste tot și toate. Se furișa a­­poi pînă în înaltul plopilor și de acolo urla, iar cînd atingea sîrmele de te­legraf, fluiera. Dacă îi ieșeai în cale, te lovea in față cu zăpadă, stîrnea în jurul tău o furtună albă, rece, și cău­ta să te doboare cu orice preț. Pe o astfel de vreme, cantemiriștii obișnuiesc să-și apese năsucurile pe geamuri și să privească afară. Intr-una din zile, privind așa, ei au fost martorii unei întîmplări emoțio­nante. O vrabie, îngrozită, de viscol, își căuta, cu ultimele-i puteri, un­­ adă­post. Lovea în geamuri. Cantemiriștii au văzut-o. Au luat-o­ în clasă, dar peste puțin timp vrabia, a murit. Era dege­rată. Cît au­­ fost de impresionați! Cu altă durere în suflete n-au cerut ei pro­fesorului de științe naturale să-i învețe ce să facă spre a scăpa toate păsările de asprimea viscolului. Au fost ajutați să traducă în fapte această dorință. Azi, dacă intri în curtea școlii, vei vedea în livada de meri peste 25 de colivii. Printre pomi mai sînt și 5 așa zise „cantine“ pentru păsări. In aceste colivii și cantine, cantemiriștii aduc în fiecare zi semințe pentru păsări. E greu să redai în cuvinte bucuria pe care o simt cantemiriștii cînd văd stoluri întregi de pițigoi, de grauri, de vrăbii și ciocîrlani, adăpostindu-se și hrănindu-se în coliviile și „cantinele“ îngrijite de ei. Peste ani, cantemiriștii de azi vor ajunge ofițeri de nădejde ai Armatei noastre Populare.­Dar cu siguranță că, din cînd în cînd, ei își vor aminti cu drag de anii petrecuți la „Cantemir“ și vor scrie foștilor lor comandanți și profesori, dîndu-le chiar o.. ..întîlnire în viitor Am în față o scrisoare. O scrisoare ca multe altele. A primit-o căpitanul Cristea Ștefan de la foștii lui subordo­nați. In ea scrie : „Tovarășe căpitan. A trecut un timp îndelungat de cînd am părăsit porțile „Cantemirului“. Azi sîntem elevi ai unei școli de o­­fițeri și, privind în urmă, ochii min­ții ne aduc vibrante aduceri a­­minte de timpul cînd ne-ați hrănit su­fletul și mintea cu tot ceea ce este necesar unui om în viață. Ne amintim cum ne-ați împodobit copilăria cu co­roana bucuriei și a fericirii. Pentru toate acestea, noi vă mulțumim dvs. și întregii școli... Credem că n-ați uitat ca la 1 iulie 1960 să veniți la București, în fața C.C.A., pentru a lua parte la banche­tul fostei companii a 2-a din școala me­die militară ,,D. Cantemir“. Cantemi­riștii din fosta companie a 2-a a pro­moției noastre așteaptă cu nerăbdare această zi. Oare ce grade vom avea a­­tunci ? Ce funcții vom îndeplini ? In ce orașe ale patriei vom învăța pe fiii țării să devină apărătorii ei de neîn­vins ?“ . . « . • • « « • • « s In încheiere, scrisoarea este sem­nată de o serie de elevi ai școlii de ofițeri, foști cantemiriști. ÏT Orice s-ar spune, bogat în sentimen­te, gînduri și planuri de viitor este sufletul unui cantemirist ! De pildă, eu, făcînd cunoștință cu bogăția unui astfel de suflet, n-am pu­tut rezista tentației de a nota data de 1 iulie 1960 în agenda mea. Această dată o voi reporta in fiecare an, anu­lui viitor, pînă în 1960. Nu de alta, dar cine știe, poate că atunci voi pu­tea fi prezent în­ fața C.C.A., pentru a scrie un reportaj despre o întîlnire și un banchet dat de ofițerii care au purtat cîndva, cu cinste, uniforma Școlii Medii Militare „Dimitrie Cantemir“, Căpitan C. CONSTANTINESCU

Next