Apărarea Patriei, noiembrie 1956 (Anul 12, nr. 257-281)

1956-11-01 / nr. 257

2 ________ ^ N­OTĂ O soluție „originala" — Alooo ! cu cineva din aparatul politic... Cu cine vorbesc? Aici locotenentul major... — Ana... ! Să trăiții Să tră­iți !... Șoitărău Anton, secretarul de partid la telefon... ordonați ! Bine, tovarășe... că am dat de dumneata. Spune-mi, te rog, dar repede, alți noi membri U.T.M. ați primit in ultimele luni ? Știți... vrem să venim să le dăm docu­mentele La celălalt capăt al firului, vo­­cea secretarului de partid amuți. Nu știu ce să răspundă: „Clci ar fi primit ? Să-i spun că nu știu? Nu? Nu se poate, mă fac de ris. Cum, tocmai eu să nu știu clți utemiști au fost primiți ? Trebuie neapărat să găsesc o ieșire... Spun și eu un număr, așa, la întimpla­­re, apoi vedem noi ce-i de fă­cut...­ — Tovarășe... avem 26 de noi membri primiți­­ in U.T.M... 26?... Bravo­... Să trăiți.. După convorbirea telefonică, ofi­­țerul Nlaiciu Iuliu, instructor în organul politic, a fost trimis de către șeful organului politic în unitatea respectivă pentru a lu­mina carnetele utemiștilor noi pri­miți. Ca să fie mai operativ, șeful organului politic a semnat carne­tele in alb, răminân­d ca in unitate instructorul doar să le completeze și să le lamineze Instructorul a sosit în unitate. S-a dus direct la locotenentul ma­jor Brandabur Nicolae, secretarul biroului utemist. Po­ acesta însă nu l-a găsit. Dar a dat peste locotenentul major Varga 1., membru în biroul ute­mist. — Dan... vasăzi că aveți 26 de utemiști nou primiți — s-a adresat acestuia instructorul organului po­litic. Ordonați !... Cîți ?... Cum, cici? Doar ieri s-a ra­portat telefonic că ați primit in U.T.M. 26 de noi membri... Doar doi utemiști avem. Ce spui ? Știi că ai haz ! . Unde sînt oamenii, trebuie să le înmunez carnetele. — Credeți-mă, doar doi avem... Mai sînt vreo cîțiva, dar n-au fost încă puși în discuția adunării ge­nerale... (asta, ca să iasă din în­curcătură). — Cum, în trei luni numai doi utemiști ați primit? Dacă-i așa, ce ați făcut mă rog, cu ce v-ați ocupat, de ce ați indus în eroare organul politic ?... Culmea ! Auzi... în trei luni doar doi noi membri primiți în U.T.M. ! Lipsă totală de răspundere. Și nu puteți să spuneți că nu aveți oameni care merită Să fie primiți in U.T.M. ! Ați fost doar la bilanțurile ținute după a­­plicații... deți.. Astăz i­­ adevărat, dar... să ve­ Nu văd nimic... Faceți cum știți. Eu trebuie să înmînez docu­mentele... Și biroul atemist a făcut cum a știut. De... sunt oameni „descurcă­reți Și-au făcut un plan, au re­partizat sarcini și... la treabă. Sperau că în două-trei zile, cu­ va sta instructorul la ei, vor izbuti să încropească numărul de 26 de utemiști nou primiți. Așa se face că, in mare grabă, membrii biroului utemist au pus in „temă“ cîțiva secretari de orga­nizații de bază, au stabilit oa­menii care urmau ca in prima ei să fie puși în discuție, au fixat ora ținerii adunărilor etc. ...In cele cîteva adunări genera­le U.T.M. din acea zi au fost, in­­tr.adevăr, primiți 9 noi membri. Asta, de fapt, nu ar fi grav. Să primești într-o organizație 2-3 membri, în alta la fel, este un lu­cru obișnuit. Grav este altceva. Cei mai mulți dintre noii primiți nu au avut timp să-și completeze nici cereri­le, nici recomandările de pe ade­ziuni. Dar voința biroului utemist a trecut peste aceste „neînsemnate amănunte A doua zi, locotenentul major Varga I. completa de zor cererile noilor utemiști. Cu recomandările a fost mai ușor. A recomandant singur pe cei mai mulți dintre ei. Și, pentru ca totuși aceste lucruri să nu iasă cumva la iveală, biroul utemist a avut grijă să aranjeze în așa fel aceste documente, ca datele zilelor de primire să nu fie aceleași. Apoi celor primiți li s-au luminat carnetele de membru... ~. Ce s-a intimplat mai departe, nu mai știm. Poate că­­ și uneU dialoguri să fi sunat altfel. Dar faptele rămîn aceleași și ele cons­­tituie o gravă încălcare a Statu­tului U.T.M., a instrucțiunilor in vigoare, constituie o abatere îm­potriva căreia se cer măsuri se­vere. Ar fi necesar ca biroul atemist respectiv să explice de ce nu-l preocupă o problemă atât de im­portantă ca primirile de noi mem­bri în U.T.M. ? Nu ar strica să fie întrebat și ajutorul pentru munca U.T.M. de la organul politic, care a fost în această unitate, cum se ocupă el de problema primirilor de noi membri în U.T.M. ? Și, în sfîrșit, un răspuns la ci­­teva întrebări ar mai necesita și din partea șefului organului poli­tic : cine are dreptul să lamineze carnetele U. T. M. ?, cind pot fi ele semnate ? Așteptăm răspunsurile U. V. K. (după corespondența ofițerului Furdui R.). 80 la suta din efectivul subunității, radiotelegrafiști de clasă Locotehertul Simescu- Vasile este un ofițer tînăr, ieșit de curînd de pe băncile școlii militare­. Zilele acestea el a cunoscut o mare bucu­rie prilejuită de rezultatele dobîn­­dite­ de subunitatea sa la pregăti­rea de specialitate. La examenul de clasă, 80 la sută din efectiv a obținut titlul de radiotelegrafiști de clasă. Printre cei care au obținut clasa a 2-a se numără caporalii Sava Iacob, Sandu Gh., soldatul fruntaș Mihnea Alexandru și alții, iar clasa a 3-a au obținut soldații fruntași Matei Ioan, Verba Ioan, Mija Vasile și încă mulți alții. Meritul locotenentului Simescu Vasile este și mai mare dacă ținem seama de faptul că aceasta este prima promoție de transmisioniști pe care a instruit-o. Locotenent I. AVRAM Buni gospodari ! Manifestînd grijă față de traiul militarilor din subordine, locotenen­tul major Militaru Nicolae a luat o serie de măsuri gospodărești. Astfel, cu var ars în cuptorul Construit de militarii subunității, cu nisip procurat din împrejurimi și cu ciment economisit au fost tenc­r­uite și spoite patru dormitoare. Au fost reparate sobele și Instalațiile de la spălătoare. Paturile au fost vopsite din nou. De asemenea au fost amenajate două bordeie pentru car­tofi și zarzavat. Urmează să fie a­­menajată și o ghețărie. In îndeplinirea la timp și în bune condiții a acestor lucrări s-au evidențiat în mod deosebit comu­niștii locotenenți majori Militaru Nicolae și Popoacă Stoian, utemiș­­tii sergent Ioniță Dumitru, caporal Bart Walter, soldat Pînzaru Dumi­tru și soldat Trăistaru Ion. Căpitan locotenent F. POPESCU ______________SPAIWRESPATRTET_________________________ VEȘTI DIN UNITĂȚI La o oră de specialitate Sub Îndrumarea ofițerilor profesori, elevii Iui Însușesc zi de zi noi cunoștințe și deprinderi ne­­cesare minuirii tehnicii de trans­misiuni. < In clișeul din stînga , loc­otenentul major Alexandrescu Dra­goș transmite o radiogramă* In clișeul din dreapta, elevii fac exerciții de manipulare și recepție morse. (Foto: ȘT. IONESCU} Sesiune de comunicări științifice Spre a sărbători prin activitate științifică aniversarea a șase ani de la elaborarea Planului de electri­ficare al R. P. R., catedra de electrotehnică din Academia mi­litară tehnică a organizat acum cî­teva zile sesiunea de comunicări științifice a cercului de elevi din specialitatea electrotehnică. Participarea la sesiune­a șefului Academiei militare tehnice, a șe­fului facultății, a numeroșilor pro­fesori și elevi, a dat un aspect cu totul sărbătoresc, acestui eveniment important. Comunicările au tratat probleme de automatizări legate de viața practică din unități, realizarea u­­nor studii asupra problemelor care interesează industria electrotehnică, precum și aprofundarea unor ches­tiuni teoretice studiate mai sumar, la cursuri. Discuțiile ample duse pe margi­nea referatelor expuse au arătat in­teresul auditorilor pentru proble­mele de actualitate tratate, precum și dorința unui număr mare de noi elevi de a intra In cercul științific de electrotehnică. Remarcăm in special comunică­rile făcute de către elevii căpitan Detot M„ locotenent major Duș­­manu­l„ locotenent major Păsă­­reanu A. și locotenent Vasilescu T. Subliniem cu această ocazie și aportul metodic al profesorilor con­ducători ai grupelor de elevi cer­cetători : inginer locotenent-colonel Gheorghiu Mircea, inginer locote­nent colonel Ștefănescu Nicolae, in­giner Leon Mihai, inginer locote­nent major Aron Ioan, care au știut să imprime muncii elevilor un elan creator deosebit. Participarea la sesiune a unor profesori și de la alte catedre permit un schimb de experiență va­­­loros, de care catedra de electro­­tehnică va ține cont la viitoarele comunicări științifice Sprijinul biroului atemist Subunitatea noastră școală a pre­zentat în fața celorlalte subunități o oră culturală de masă model. In organizarea activităților, subunita­tea a fost sprijinită de către secre­tarul organizației U.T.M. pe uni­tate La începutul orei culturale, sol­datul fruntaș, Co­ciovan A., fruntaș la trageri, a vorbit participanților despre procedeul păstrării liniei de ochire la ședințele de tragere cu armamentul de infanterie, atît ziua cit și noaptea. Apoi i s-a dat cu­­vîntul soldatului fruntaș Birnaure M. care, în cadrul concursului lite­rar ghicitoare, a citit un fragment din romanul „Povestea unui om adevărat”. După lectura fragmen­tului din roman, soldatul fruntaș Enache I. a ghicit primul autorul și eroul romanului, din care s-a citit. In continuare au urmat ghi­citori, expunerea în fața hărții : Să ne cunoaștem patria, jocul chine­zesc și jocul cu plăci. Fiind bine organizată și condusă cu pricepere, ora culturală model și-a atins în mare măsură scopul. Locotenent major N. GAVRILA Un bazar al jocurilor distractive In unitatea noastră a fost amena­jat un bazar al jocurilor distractive, care atrage zilnic tot mai mulți mi­litari dornici de a-și petrece timpul liber cit mai plăcut. In primul compartiment al baza­rului sînt două panouri mari din carton, pe care s­e găsesc scrise nu­mere de la 1 —100, dar nu în or­dine, ci pe sărite — astfel că mili­tarul, cind începe să citească ci­frele în ordinea numerică, trebuie să le arate și pe panou. Acest joc cere atenție și spirit de obser­vare. In celelalte compartimente se află jocuri ca: aruncatul de la dis­tanță de 3—5 m, a inelelor din sîr­­mă cu diametre diferite, pe niște popice din lemn ; trecerea cu ochii închiși printre rînduri de popice mai mari ; lovirea cu un băț, cu ochii închiși a unei pietre așe­zate pe un stîlp înalt de 1,5 m; și alte jocuri care dezvoltă militarilor calități necesare în lupta modernă. Locotenent major ST. DIMA Teren pentru instrucția de front Predicupat de asigurarea mate­rială a Instrucției în anul ce vine, comandantul unității noastre a or­donat, printre altele, amenajarea unui poligon pentru desfășurarea în bune condiții a instrucției de front. Prin munca militarilor din dife­rite subunități desfășurată sub în­drumarea ofițerilor Conea Alexan­dru și Mihalceanu Lazăr s-a reușit ca intr-un termen destul de scurt să se termine lucrările de amena­jare a acestui poligon. In poligonul pentru instrucția de front, instrucția se face pe ate­liere. Acestea sînt : întoarcerile de pe loc și din mers, prezentarea în fața superiorilor și executarea pa­sului de front­ etalonat. Pentru aceasta au fost betonați circa 1.250 metri patrați, de jur-împrejurul terenului au fost instalate diferite figuri reproduse din Regulamentul de front și au fost instalate oglinzi pentru verificarea mișcărilor exe­cutate la instrucția de front și pen­tru aranjarea ținutei. Dintre militarii care și-au dat contribuția la realizarea poligonu­lui s-au evidențiat în mod deose­bit militarii din subunitatea coman­dată de ofițerul Iuliana Ion, pluto­nierul Holda Romulus și soldatul Vartic Vasile, șofer pe unul din au­tocamioanele unității. Locotenent major M. ȘTEFĂNESCU .Tot 1 noiembrie 1956 Nr. 257 (5177) ÎNSEMNĂRI Odinioară și astăzi..­ ­Urmare din pag. l­a) brării bugetului și a normalizării vieții economice. Prima măsură luată de noul guvern (de guvernul prezidat de Vaida, N. R.) este a­­ceea a reducerii salariilor .“ S-au găsit „patrioți“ care să sprijine această măsură. Erau a­­ceștia directorii din ministere care in 1932 primeau pe lună 13.250 lei... iar in 1933 numai 11.925 lei I ; consilierii generali care in ISII primeau pe lună 19.150 lei iar după reducerea salariilor tot 19.150 leii. In vremea aceasta situația mun­­citorimii era disperată. Ziarele anunțau : ...ieri (5 ianuarie 1933, n.r.) la rafinăria „Orion“ din Ploești a izbucnit un grav conflict de mun­că. Cîteva sute de lucrători con­­cediați au făcut demonstrații de stradă, cerînd să fie reprimiți la lucru întrucît au fost concediați pe nedrept“. Cu începere de 1 februarie vor fi reduse și pensiile. Țara gemea sub jugul greu al asupririi. An­­aida Voevod decla­ra ■ „Ei (muncitorii, n.r.) preferă o reducere a salariilor, în locul si­tuației de mai înainte cînd cate­gorii de salariați răm­îneau neplă­­tiți“. Cum s-ar zice: cum vrei să mori ? De ștreang ori de topor ? Reprezentanta trusturilor și mo­nopolurilor țineau discursuri miș­cătoare, cerând poporului să facă sacrificii pentru „salvarea națiu­nii", în vreme ce în „Universul" — sfidare nerușinată — apărea următorul anunț pe trei coloane : Un extraordinar concurs de fru­­musețe ! ! ! 51 candidate pleacă la Chica­go, 10.000 dolari (1.290.000 lei) pre­mii. Poporul ducea pe spate jugul greu al birurilor, în vreme ce mi­nistrul de finanțe, compătimit pentru „greaua și ingrata lui mi­siune", era sfătuit astfel de scri­bii burgheziei : „...Intr-o vreme de cumplită criză, riști să vezi tot programul tău compromis și însuși echilibrul de stat zdruncinat dacă nu por­nești cu precauție, dacă nu pre­pari terenul, dacă nu faci act pu­blic de acea compătimire umană cu care chirurgul trebuie să se apropie de bolnav, cînd e obli­gat să-i împlînte cuțitul în rană“. „Chirurgul" de la Ministerul de Finanțe opera pe capete, reducând fără milă salariile ale funcționarilor și muncitorilor, profesorilor ale medicilor și oamenilor de știin­ță și, de fiecare dată, îi mân­­gâia pe „pacienți" cu cuvinte ca acestea: „Am precizat că dacă am­ ajuns la această situație (reduce­rea salariilor, n.r.) nu treb­uie să ne culcăm pe flori“. Adică trebuia mers mai depar­te, spre noi curbe de sacrificiu, spre o și mai ascuțită exploatare a poporului.­­Era nevoie de bani, de mulți bani, pentru ca burtă­­verziunea să-și poată satisface plă­cerile promise de anunțuri ispiti­toare cu acestea : „Voiajuri de plăcere spre ță­rile Mării Mediterane și Orient cu luxosul vapor „Occana“ al so­­cietății Hamburg — Amerika-Linie sau : Petreceți iarna la Sinaia — cazinoul deschis în perma­nență — Ruletă — braziliană — baccara 50 la sută reducere pe C.F.R. Se tocau milioanele la cazinoul din Sinaia în vreme ce capitala suferea de foame, de lipsuri tot mai mari. : ■ , s ! , . . . . Citind toate acestea mi-am dat bine seama de ce tatăl meu, ani ?­ ani de-a rîndul, n-a știut să ridă și să cînte. In vremea din urmă tatăl meu a întinerit. Încrederea lui In via­ță­ în viitorul fericit al copiilor săi răzbătea cu putere în ultime­le rinduri ale scrisorii pe care mi-a trimis-o ieri : „Să nu uiți, dragul tatii, că în februarie se împlinesc 32 de ani de cind sînt cu mumă-ta. Să vii la petrecere. Pînă atunci am să-mi bag lumină în casă și o să-mi iau și radio, întreabă la „Fulge­rul" dacă pensionarii se mai pot abona. Destul am dus ziarele la alții, să mi le aducă acum și alții mie. Să aud despre tine numai lucruri bune". Maior ION VALERIE Asigurarea auto a zborului In compania auto al cărei coman­dant este locotenentul major Preda Ioan, membru de partid, se mun­cește cu multă sîrguință și conștiin­ciozitate pentru o cît mai bună asigurare a zborului. „Nici o mașină indisponibilă” este lozinca companiei auto. Astfel, soldatul fruntaș Mihai Vic­tor, atemist, șofer pe o mașină de tractat, după terminarea zborului a raportat comandantului că dinamul nu-i încarcă. Locotenentul major Preda I.­­ a controlat mașina, a gă­sit defecțiunea și a luat măsurile necesare. In atelierul subunității s-a­ remediat defecțiunea astfel că doua zi mașina a fost disponibilă a pentru asigurarea tractării avioa­nelor. In această muncă s-a eviden­țiat plutonierul Lupuleț Vasile îm­preună cu șoferul mașinii. Pentru evitarea accidentelor în timpul tractărilor s-a făcut in­struirea șoferilor. Tot în acest scop s-a organizat un instructaj la care au participat toți șoferii care lu­­crează la pistă.. (De la coresponden­tul nostru). Mînuitori destoinici ai tunului cu seria 131 Trecuseră multe zile de cînd tî­­nărul Kovaci Francisc a îmbrăcat haina militară, și în gînd nu în­ceta să-i roadă o întrebare : „Oare voi putea sa trag vreodată cu tu­nul?” Ceea ce-l făcuse să creadă că nu va ajunge un bun tunar și să fie mai izolat de tovarășii săi era faptul că nu cunoștea limba ro­­mînă. Dar zilele au trecut și tînărul Kovaci a învățat în armată și lim­ba romînă și cu timpul a devenit un bun ochitor. La multe con­cursuri de ochire pe subunitate el a fost evidențiat. Pentru calificati­vul „foarte bine” obținut la un concurs pe unitate el a fost re­compensat cu fotografierea lîngă drapelul desfășurat al unității. După primul an de instrucție, ochitorul Kovacs a luat locul co­mandantului său de tun, care se lăsase la vatră. La plecare, coman­dantul de tun i-a spus : „Rămîi în locul meu. Cunoști care sînt tai­nele tunului cu seria 131, pentru ca el să te asculte la tragere. Să fie în tot timpul curat". Peste puțin timp, bateria din care făcea el parte primi ordin să exe­cute o tragere indirectă la care se cerea o mare precizie în lovirea o­­biectivelor. In ajun, soldatul Kovacs îm­preună cu servanții săi s-a pregătit minuțios. A doua zi, la tragere, soldatul Kovaci avea emoții. Era prima tra­gere pe care o executa cu tunul comandat de el. In aceste clipe soldatul Kovaci și-a adus aminte de cuvintele tată­lui său, care a făcut armata tot la artilerie. „Este greu să devii ar­tilerist, dar nu este o bucurie mai mare pentru un tunar adevărat decît să știe să tragă bine cu tunul“? Din amintirea acestor cuvinte îl trezi comanda „foc“ a comandan­tului bateriei. Cu voce aică comandă și el „foc”. O putere de­tunătură asurzitoare se auzi, și pri­mul proiectil plecă. Apoi urmară altele. In depărtare se auziră ex­­p­ozit. Soldatul Kovacs se gîndea „Oare oi fi lovit ținta?” Cîteva clipe mai tîrziu, de observator se anunță : „Toate pro­b­­iectilele au căzut pe obiectiv. Țin­­­tele au fost distruse”. Comandan­­tul tunului nr. 1 răsuflă ușurat. De atunci au trecut multe zile și luni în care timp împreună cu ser­­vanții săi tînărul Kovaci a execu­tat multe trageri. După fiecare tra­­­gere el și-a notat într-un carnețel cîte proiectile a tras și calificati­vul obținut. Pentru rezultatele bune și foarte bune obținute în pregătirea de luptă și politică, soldatul Kovaci a fost avansat pe rînd pînă la gra­j­dul de sergent. Acum, în preajma lăsării la va­tră, sergentul Kovaci și-a aruncat ochii în carnețelul său. A adunat proiectilele trase cu tunul său, 840 de lovituri. Toate trase bine și foarte bine. Locotenent major N. TURBATU PORTRETE DE TINERI OFIȚERI Bucuriile comandantului Deunăzi am călătorit pentru pri­ma oară cu trenul pe distanța Li­­vezeni-Bumbești. Citisem adesea despre epopeea născută pe malu­rile Jiului învolburat, dar nici­odată nu mi-am putut imagina cum arată­ de fapt" drumul de fier cons­truit în ciuda rezistenței stîn­­cilor carpatine. Stăteam la ferea­stra vagonului și nu mă mai pu­team sătura admirînd priveliștea fără seamăn care defila prin fața ochilor mei. Tunelele nenumărate, viaductele arcuite cu zecile peste Jiu, curbele îndrăznețe de oțel o­­colind stînci semețe, înfricoșătoare prin înălțimea pereților lor prăpăs­tioși — toate acestea m-au minu­nat. Sirena locomotivei suna pre­lung, neîntrerupt, aducînd parcă un imn de slavă tineretului patriei noastre, entuziaștilor constructori ai acestui drum de fier. Lingă mine se afla un miner. Privea și el afară. Drumul acesta l-a parcurs de multe ori, îl cunoaște bine. De fiecare dată cind călăto­rește pe-aici îi reînvie în minte chi­pul fiului său căzut la datorie pe a­­cest șantier. Și de fiecare dată își aude feciorul spunînd. ..Tătucă, o­­mul e mai tare ca stînca. Ce-am în­ceput, om duce pînă la capăt !“. To­varășul meu de drum își ascundea privirea de mine ca să nu-l văd lă­­crămînd. In această călătorie mi-a revenit iui mie în minte chipul unui tînăr ofițer pe care l-am cunoscut cu cî­­­teva zile în urmă și din gura căruia am­ aflat cuvinte asemănătoare cu jacelea rostite de fiul minerului : £,Nu sînt piedici pe care omul să­­ nu le poată birui !“ Unul dintre oamenii regimentului Cazangiul Andrei Gheorghe a strîns voinicește mina tovarășilor lui de muncă de la Atelierele C.F.R.­­Craiova, i-a asigurat că unde se duce nu-i va face de ris, le-a promis că-l va ține la curent cu noua lui viață și, însuflețit de gînduri în­drăznețe, a plecat la școala mili­tară. După cîțiva ani de­ muncă în­cordată, a devenit ofițer. Auzind noutatea, tovarășii lui de muncă ceferiști și-au spus bucuroși : „N-am greșit propunîndu-l pe Andrei pentru armată. Băiatul ăsta e numai voință. Fără mare tărăboi, duce la înde­plinire orice sarcină îl încredin­țezi. Să tot avem tineri ca Andrei!” Vestea a ajuns și în casele întovără­­șiților din unde trăiesc Morunglav, în comuna părinții lui Andrei. „In zodie bună s-a născut Gheor­ghe“ — își dădeau cu părerea bă­­trînele. „Mare cinste să ai un fecior ca al dumitale” — era lăudat tatăl de țăranii întovărășiți. „Numai să nu-și ia nasul la purtare văzîndu-se ofițer” — zicea mereu tatăl, încer­­cind să-și ascundă bucuria ce-i strălucea în priviri. Locotenentul major Andrei Gheor­ghe al cărui chip mi-a revenit în minte în drum spre Bumbești co­mandă o baterie de artilerie a.a. Co­mandantul unității mi l-a caracteri­zat în cîteva cuvinte : ,,Intr-o situa­ție grea, primul om la care m-aș gîndi este ofițerul Andrei Gheor­ghe. E un tînăr pe care te poți bi­zui !“ Locotenentul major care s-a pre­zentat în biroul comandantului era de statură mijlocie, destul de bine făcut. Avea aerul unui om blajin, a cărui bunătate sufletească i se revărsa darnic în priviri. Vorbea rar, uneori împiedicînd vorbele în vîrful limbii. Cînd îi puneai o întrebare la care îi venea greu să răspundă, se întuneca la față, iar la rădăcina nasului îi apăreau trei cute vizibile, își frămînta nervos mîinile și-și strîngea ușor pleoapele, vrînd parcă să se închidă pentru o clipă în sine; apoi, cînd era sigur că a găsit răs­punsul cel mai bun, se lumina la față, gura i se deschidea într-un zîmbet larg și prindea a vorbi. Convorbirea cu unul din frun­tașii regimentului s-a închegat pe nesimțite, transformîndu-se într-o discuție pasionantă pe cele mai fe­lurite teme. Izvor de succese- Căutam să înregistrez cît mai mult din cele ce-mi povestea ofi­țerul Andrei Gheorghe, a cărui ba­terie se situează de mai mulți ani printre cele mai bune din regiment. Comisiile care au asistat la trage­rile executate de baterie, trageri te­restre sau aeriene, de vară sau de iarnă, au sfîrșit prin a recunoaște că tunarii instruiți de Andrei me­rită pe deplin calificativul „foarte bine”. Nu degeaba 14 militari din subunitate au cucerit semnul ono­rific „Artilerist a.a. de frunte”, iar printre cei mai buni trăgători din regiment sînt socotiți soldații fruntași Crasovschi Petre, Oprea Ni­colae, Cazacu Costache și Ticală Ion, toți din bateria comandată de locotenentul major Andrei Gheor­ghe. Al cui este meritul că bateria dumneavoastră cunoaște asemenea succese? — l-am întrebat pe tînă­­rul comandant, m Al fiecărui soldat te parte — a răspuns Andrei. Majoritatea sînt atemiști. Organizația U. T. M. din baterie este foarte puternică. Da­torită ei, artileriștii și-au dezvol­tat conștiința, au înțeles frumu­sețea misiunii lor. Pentru sol­dații pe care-i comand nu e ru­șine mai mare decît aceea de a fi criticați pentru delăsare în muncă. Dintre atemiști s-au ridicat în ba­terie elemente de valoare, bine pre­gătite, și nu mi-a fost greu să aleg militari pe care-i instruiesc în pre­zent în funcția de comandanți de grupă. Ei vor înlocui pe sergenții lăsați la vatră. Aș dori să amintesc neapărat pe soldații fruntași Năs­­tase Aurel, Balici Haralambie, Eiek Tiberiu și Dragoș Mircea și pe sol­datul Adam Dumitru, care dovedesc reale calități de mici comandanți. Ei sint mîndria și bucuria mea, cei mai buni dintre cei buni din bate­rie. Ințelegînd sentimentele de care era cuprins ofițerul în clipele în care-mi povestea despre „tunarii săi”, nu m-am putut opri să nu-l întreb — Care sunt cele mai mari satis­facții pe care le-ați trăit în munca dumneavoastră de comandant ? Andrei s-a îmbujorat la față, și, oarecum stînjenit, a început să-mi spună așa : — Vedeți dumneavoastră, eu văd în comandant nu numai un instruc­tor și un pedagog, ci și un părinte, încă din școală am înțeles că nu e suficient numai să instruiești, să pregătești specialiști. Recruții sînt oameni, cei mai mulți în prag de viață, cu prea puține cunoștințe despre lume, dar înzestrați cu se­tea nepotolită de a ști. Fiecare din­tre ei are și calități, și defecte. Ca­litățile trebuie cultivate cu grijă, cu migală, defectele trebuie înlă­turate cu tact, cu răbdare. Aceas­ta e direcția în care-mi concentrez eforturile. Din fiecare soldat mă străduiesc să formez un om adevă­rat, folositor nu numai armatei, dar și societăți. Și, vă mărturisesc, nu e deloc ușor să stimulezi ce are o­­mul mai bun și mai nobil în sufle­tul său, după cum e o treabă foarte spinoasă dezbărarea lui de prejude­­căți—d­e amicituri cela ce satisfacție mai mare trăi oare un comandant decît poate a­­ceea de a vedea că înflorește să­­mînța bună aruncată de el în ini­ma soldatului. Primirea în rîndul candidaților de partid a sergentu­lui Surdu Nicolae și a sergentului Tanvuia Gheorghe, înmînarea in­signei de „Prieten al cărții” ser­genților Stoica Ion, Coșa Emeric și Odișan Dumitru, m-au făcut să trăiesc aceleași emoții ca și cei care s-au făcut vrednici de o ase­menea cinstire a muncii lor. Aces­tea sînt marile mele satisfacții. — Care considerați că este „se­cretul” — ca să zic așa — în ope­ra de formare a oamenilor adevă­rați? — am continuat să-l iscodesc pe Andrei.­­ Nu e vorba de nici un secret, ci mai mult de un principiu verifi­cat în practică. Drumul spre inima soldatului nu poate fi străbătut câtă vreme nu câștigi dragostea și în­crederea lui. Un comandant care, de dragul de a fi autoritar, exigent, intransigent, bruftuluiește oamenii, îi repede, le jignește prin cuvinte aspre demnitatea de om, nu va reuși mare lucru. Cînd, însă, soldatul vede în comandant un instructor sever, un părinte atent, un tovarăș devotat, un educator drept și înțe­lept, el este în stare să săvîrșească fapte mari, să execute ordinul co­mandantului cu toată convingerea, cu prețul jertfirii vieții sale. Poate spun un lucru mare, dar eu cred că este așa, dragostea soldatului față de comandant trebuie să se confunde cu dragostea față de pa­trie. Legătura aceasta nu mi se pare nefirească, întrucît obișnuim să spunem adesea : „ordinul co­mandantului este ordinul patriei!” Răveșele recunoștinței Il ascultam pe Andrei vorbind astfel și mă gîndeam că el a reușit să-și câștige pe deplin dragostea militarilor pe care i-a instruit. Cei opt sergenți lăsați de curînd la va­­tră nu și-au putut ascunde păre­rea de rău că se despart de comandantul lor drag, care le-a deschis porți largi spre viață și le-a arătat că nimic nu poate fi mai frumos în viața unui om decît să-și închine puterea și viața cauzei po­porului. Acești artileriști destoinici cres­cuți cu atîta dragoste și grijă nu mai sînt azi în baterie. Ei au plecat să muncească mai depar­te pe ogoare și în uzine. Chipul lor a rămas însă viu în inima coman­dantului. Din recruții de ieri, el a format luptători înaintați. Andrei este numele pe care Surdu, Tan­vuia, Odișan și Coșa îl pronunță cu respect în casele lor și despre care își amintesc cuprinși de o adînca emoție. Adesea, poștașul aduce pe adresa locotenentului major Andrei Gheorghe scrisori din diferite col­țuri ale țării, de la oameni diferiți, trecuți prin baterie și care își ex­primă mereu recunoștința față de comandantul care le-a înaripat vi­surile și i-a întovărășit devotat pe cărările spinoase ale începutului, ale vieții. In biroul lui Andrei sînt păstrate cu sfințenie scrisori trimise de maistrul Vasilică Visarionovici, de activistul de partid Andreiaș Ni­colae, de țăranii muncitori Sfedla Vasile și Itu Francisc, lăsați demult la vatră, dar care-și amintesc mereu de zilele frumoase ale stagiului mi­litar petrecute în bateria comandată de ofițerul Andrei Gheorghe. Scri­sorile acestea, semne de recunoș­tință sinceră, sînt răsplata cea mai mare pe care a primit-o Andrei. Conținutul lor îi sporește puterea de muncă, îl face să se simtă mai îndrăgostit de profesia și spe­ci­cialitatea sa. Andrei răspunde la fiecare scrisoare și în fiecare rînd al său strecoară un sfat, un îndemn, un grăunte de înțelepciune. Andrei arată adesea tovarășilor săi scrisorile pe care le primește de la tunarii pe care i-a instruit și de fiecare dată exclamă cuprins de voioșie molipsitoare : „Acestea sînt bucuriile comandantului !" Asemenea tinerilor care­ au unit cu drum de fier Livezenii de Bum­bești, Andrei muncește stăruitor, formează mereu artileriști bine pre­gătiți, se înverșunează în fața greu­tăților pe care le întâlnește pe drum, convins că nu sînt piedici pe care omul să nu le poată birui. Maior I. COSTEA Pregătiri pentru noua perioadă de instrucție în unitatea noastră, grija pentru asigurarea bazei materiale pentru noua perioadă de instrucție a stat în centrul preocupării tuturor mi­litarilor. Din inițiativa organiza­ției de partid, cu sprijinul utemiș­tilor din toate subunitățile, cazar­ma s-a transformat într-un adevă­rat șantier. Astfel, pînă în prezent au fost realizate din resurse locale mai multe materiale necesare bunei desfășurări a instrucției în noua perioadă. Printr-o bună gospodă­rire a materialelor recuperate de la diverse construcții care nu aveau o utilitate practică, din deșeuri fo­losite cu multă pricepere, s-au con­fecționat cîte un portic de gimnas­tică pentru fiecare subunitate, pistă cu obstacole, terenuri de vo­o­lei, baschet, fotbal etc. Nici instruc­ția de specialitate nu a fost negli­jată. S-au amenajat o sală de trans­misiuni, una de radio, un poligon de cercetare și unul de antrena­ment la tragerile artileriei etc. S-au evidențiat în mod deosebit în munca de pregătire a bazei ma­teriale necesare instrucției căpitan Pricopie Matei, locotenent major Grigore Costică, locotenent major Balint Ioan, sergent Pujină Gheor­ghe, caporal Pora Alexandru și alții. Baza materială, realizată exclu­siv din resurse proprii, a adus uni­tății o economie de peste 60.000 lei. In afară de aceasta, militarii se vor putea instrui în condiții mai bune. Căprian M. PATRASCOIU

Next