Apărarea Patriei, noiembrie 1956 (Anul 12, nr. 257-281)
1956-11-01 / nr. 257
2 ________ ^ NOTĂ O soluție „originala" — Alooo ! cu cineva din aparatul politic... Cu cine vorbesc? Aici locotenentul major... — Ana... ! Să trăiții Să trăiți !... Șoitărău Anton, secretarul de partid la telefon... ordonați ! Bine, tovarășe... că am dat de dumneata. Spune-mi, te rog, dar repede, alți noi membri U.T.M. ați primit in ultimele luni ? Știți... vrem să venim să le dăm documentele La celălalt capăt al firului, vocea secretarului de partid amuți. Nu știu ce să răspundă: „Clci ar fi primit ? Să-i spun că nu știu? Nu? Nu se poate, mă fac de ris. Cum, tocmai eu să nu știu clți utemiști au fost primiți ? Trebuie neapărat să găsesc o ieșire... Spun și eu un număr, așa, la întimplare, apoi vedem noi ce-i de făcut... — Tovarășe... avem 26 de noi membri primiți in U.T.M... 26?... Bravo... Să trăiți.. După convorbirea telefonică, ofițerul Nlaiciu Iuliu, instructor în organul politic, a fost trimis de către șeful organului politic în unitatea respectivă pentru a lumina carnetele utemiștilor noi primiți. Ca să fie mai operativ, șeful organului politic a semnat carnetele in alb, răminând ca in unitate instructorul doar să le completeze și să le lamineze Instructorul a sosit în unitate. S-a dus direct la locotenentul major Brandabur Nicolae, secretarul biroului utemist. Po acesta însă nu l-a găsit. Dar a dat peste locotenentul major Varga 1., membru în biroul utemist. — Dan... vasăzi că aveți 26 de utemiști nou primiți — s-a adresat acestuia instructorul organului politic. Ordonați !... Cîți ?... Cum, cici? Doar ieri s-a raportat telefonic că ați primit in U.T.M. 26 de noi membri... Doar doi utemiști avem. Ce spui ? Știi că ai haz ! . Unde sînt oamenii, trebuie să le înmunez carnetele. — Credeți-mă, doar doi avem... Mai sînt vreo cîțiva, dar n-au fost încă puși în discuția adunării generale... (asta, ca să iasă din încurcătură). — Cum, în trei luni numai doi utemiști ați primit? Dacă-i așa, ce ați făcut mă rog, cu ce v-ați ocupat, de ce ați indus în eroare organul politic ?... Culmea ! Auzi... în trei luni doar doi noi membri primiți în U.T.M. ! Lipsă totală de răspundere. Și nu puteți să spuneți că nu aveți oameni care merită Să fie primiți in U.T.M. ! Ați fost doar la bilanțurile ținute după aplicații... deți.. Astăz i adevărat, dar... să ve Nu văd nimic... Faceți cum știți. Eu trebuie să înmînez documentele... Și biroul atemist a făcut cum a știut. De... sunt oameni „descurcăreți Și-au făcut un plan, au repartizat sarcini și... la treabă. Sperau că în două-trei zile, cu va sta instructorul la ei, vor izbuti să încropească numărul de 26 de utemiști nou primiți. Așa se face că, in mare grabă, membrii biroului utemist au pus in „temă“ cîțiva secretari de organizații de bază, au stabilit oamenii care urmau ca in prima ei să fie puși în discuție, au fixat ora ținerii adunărilor etc. ...In cele cîteva adunări generale U.T.M. din acea zi au fost, intr.adevăr, primiți 9 noi membri. Asta, de fapt, nu ar fi grav. Să primești într-o organizație 2-3 membri, în alta la fel, este un lucru obișnuit. Grav este altceva. Cei mai mulți dintre noii primiți nu au avut timp să-și completeze nici cererile, nici recomandările de pe adeziuni. Dar voința biroului utemist a trecut peste aceste „neînsemnate amănunte A doua zi, locotenentul major Varga I. completa de zor cererile noilor utemiști. Cu recomandările a fost mai ușor. A recomandant singur pe cei mai mulți dintre ei. Și, pentru ca totuși aceste lucruri să nu iasă cumva la iveală, biroul utemist a avut grijă să aranjeze în așa fel aceste documente, ca datele zilelor de primire să nu fie aceleași. Apoi celor primiți li s-au luminat carnetele de membru... ~. Ce s-a intimplat mai departe, nu mai știm. Poate că și uneU dialoguri să fi sunat altfel. Dar faptele rămîn aceleași și ele constituie o gravă încălcare a Statutului U.T.M., a instrucțiunilor in vigoare, constituie o abatere împotriva căreia se cer măsuri severe. Ar fi necesar ca biroul atemist respectiv să explice de ce nu-l preocupă o problemă atât de importantă ca primirile de noi membri în U.T.M. ? Nu ar strica să fie întrebat și ajutorul pentru munca U.T.M. de la organul politic, care a fost în această unitate, cum se ocupă el de problema primirilor de noi membri în U.T.M. ? Și, în sfîrșit, un răspuns la citeva întrebări ar mai necesita și din partea șefului organului politic : cine are dreptul să lamineze carnetele U. T. M. ?, cind pot fi ele semnate ? Așteptăm răspunsurile U. V. K. (după corespondența ofițerului Furdui R.). 80 la suta din efectivul subunității, radiotelegrafiști de clasă Locotehertul Simescu- Vasile este un ofițer tînăr, ieșit de curînd de pe băncile școlii militare. Zilele acestea el a cunoscut o mare bucurie prilejuită de rezultatele dobîndite de subunitatea sa la pregătirea de specialitate. La examenul de clasă, 80 la sută din efectiv a obținut titlul de radiotelegrafiști de clasă. Printre cei care au obținut clasa a 2-a se numără caporalii Sava Iacob, Sandu Gh., soldatul fruntaș Mihnea Alexandru și alții, iar clasa a 3-a au obținut soldații fruntași Matei Ioan, Verba Ioan, Mija Vasile și încă mulți alții. Meritul locotenentului Simescu Vasile este și mai mare dacă ținem seama de faptul că aceasta este prima promoție de transmisioniști pe care a instruit-o. Locotenent I. AVRAM Buni gospodari ! Manifestînd grijă față de traiul militarilor din subordine, locotenentul major Militaru Nicolae a luat o serie de măsuri gospodărești. Astfel, cu var ars în cuptorul Construit de militarii subunității, cu nisip procurat din împrejurimi și cu ciment economisit au fost tencruite și spoite patru dormitoare. Au fost reparate sobele și Instalațiile de la spălătoare. Paturile au fost vopsite din nou. De asemenea au fost amenajate două bordeie pentru cartofi și zarzavat. Urmează să fie amenajată și o ghețărie. In îndeplinirea la timp și în bune condiții a acestor lucrări s-au evidențiat în mod deosebit comuniștii locotenenți majori Militaru Nicolae și Popoacă Stoian, utemiștii sergent Ioniță Dumitru, caporal Bart Walter, soldat Pînzaru Dumitru și soldat Trăistaru Ion. Căpitan locotenent F. POPESCU ______________SPAIWRESPATRTET_________________________ VEȘTI DIN UNITĂȚI La o oră de specialitate Sub Îndrumarea ofițerilor profesori, elevii Iui Însușesc zi de zi noi cunoștințe și deprinderi necesare minuirii tehnicii de transmisiuni. < In clișeul din stînga , locotenentul major Alexandrescu Dragoș transmite o radiogramă* In clișeul din dreapta, elevii fac exerciții de manipulare și recepție morse. (Foto: ȘT. IONESCU} Sesiune de comunicări științifice Spre a sărbători prin activitate științifică aniversarea a șase ani de la elaborarea Planului de electrificare al R. P. R., catedra de electrotehnică din Academia militară tehnică a organizat acum cîteva zile sesiunea de comunicări științifice a cercului de elevi din specialitatea electrotehnică. Participarea la sesiunea șefului Academiei militare tehnice, a șefului facultății, a numeroșilor profesori și elevi, a dat un aspect cu totul sărbătoresc, acestui eveniment important. Comunicările au tratat probleme de automatizări legate de viața practică din unități, realizarea unor studii asupra problemelor care interesează industria electrotehnică, precum și aprofundarea unor chestiuni teoretice studiate mai sumar, la cursuri. Discuțiile ample duse pe marginea referatelor expuse au arătat interesul auditorilor pentru problemele de actualitate tratate, precum și dorința unui număr mare de noi elevi de a intra In cercul științific de electrotehnică. Remarcăm in special comunicările făcute de către elevii căpitan Detot M„ locotenent major Dușmanul„ locotenent major Păsăreanu A. și locotenent Vasilescu T. Subliniem cu această ocazie și aportul metodic al profesorilor conducători ai grupelor de elevi cercetători : inginer locotenent-colonel Gheorghiu Mircea, inginer locotenent colonel Ștefănescu Nicolae, inginer Leon Mihai, inginer locotenent major Aron Ioan, care au știut să imprime muncii elevilor un elan creator deosebit. Participarea la sesiune a unor profesori și de la alte catedre permit un schimb de experiență valoros, de care catedra de electrotehnică va ține cont la viitoarele comunicări științifice Sprijinul biroului atemist Subunitatea noastră școală a prezentat în fața celorlalte subunități o oră culturală de masă model. In organizarea activităților, subunitatea a fost sprijinită de către secretarul organizației U.T.M. pe unitate La începutul orei culturale, soldatul fruntaș, Cociovan A., fruntaș la trageri, a vorbit participanților despre procedeul păstrării liniei de ochire la ședințele de tragere cu armamentul de infanterie, atît ziua cit și noaptea. Apoi i s-a dat cuvîntul soldatului fruntaș Birnaure M. care, în cadrul concursului literar ghicitoare, a citit un fragment din romanul „Povestea unui om adevărat”. După lectura fragmentului din roman, soldatul fruntaș Enache I. a ghicit primul autorul și eroul romanului, din care s-a citit. In continuare au urmat ghicitori, expunerea în fața hărții : Să ne cunoaștem patria, jocul chinezesc și jocul cu plăci. Fiind bine organizată și condusă cu pricepere, ora culturală model și-a atins în mare măsură scopul. Locotenent major N. GAVRILA Un bazar al jocurilor distractive In unitatea noastră a fost amenajat un bazar al jocurilor distractive, care atrage zilnic tot mai mulți militari dornici de a-și petrece timpul liber cit mai plăcut. In primul compartiment al bazarului sînt două panouri mari din carton, pe care se găsesc scrise numere de la 1 —100, dar nu în ordine, ci pe sărite — astfel că militarul, cind începe să citească cifrele în ordinea numerică, trebuie să le arate și pe panou. Acest joc cere atenție și spirit de observare. In celelalte compartimente se află jocuri ca: aruncatul de la distanță de 3—5 m, a inelelor din sîrmă cu diametre diferite, pe niște popice din lemn ; trecerea cu ochii închiși printre rînduri de popice mai mari ; lovirea cu un băț, cu ochii închiși a unei pietre așezate pe un stîlp înalt de 1,5 m; și alte jocuri care dezvoltă militarilor calități necesare în lupta modernă. Locotenent major ST. DIMA Teren pentru instrucția de front Predicupat de asigurarea materială a Instrucției în anul ce vine, comandantul unității noastre a ordonat, printre altele, amenajarea unui poligon pentru desfășurarea în bune condiții a instrucției de front. Prin munca militarilor din diferite subunități desfășurată sub îndrumarea ofițerilor Conea Alexandru și Mihalceanu Lazăr s-a reușit ca intr-un termen destul de scurt să se termine lucrările de amenajare a acestui poligon. In poligonul pentru instrucția de front, instrucția se face pe ateliere. Acestea sînt : întoarcerile de pe loc și din mers, prezentarea în fața superiorilor și executarea pasului de front etalonat. Pentru aceasta au fost betonați circa 1.250 metri patrați, de jur-împrejurul terenului au fost instalate diferite figuri reproduse din Regulamentul de front și au fost instalate oglinzi pentru verificarea mișcărilor executate la instrucția de front și pentru aranjarea ținutei. Dintre militarii care și-au dat contribuția la realizarea poligonului s-au evidențiat în mod deosebit militarii din subunitatea comandată de ofițerul Iuliana Ion, plutonierul Holda Romulus și soldatul Vartic Vasile, șofer pe unul din autocamioanele unității. Locotenent major M. ȘTEFĂNESCU .Tot 1 noiembrie 1956 Nr. 257 (5177) ÎNSEMNĂRI Odinioară și astăzi.. Urmare din pag. la) brării bugetului și a normalizării vieții economice. Prima măsură luată de noul guvern (de guvernul prezidat de Vaida, N. R.) este aceea a reducerii salariilor .“ S-au găsit „patrioți“ care să sprijine această măsură. Erau aceștia directorii din ministere care in 1932 primeau pe lună 13.250 lei... iar in 1933 numai 11.925 lei I ; consilierii generali care in ISII primeau pe lună 19.150 lei iar după reducerea salariilor tot 19.150 leii. In vremea aceasta situația muncitorimii era disperată. Ziarele anunțau : ...ieri (5 ianuarie 1933, n.r.) la rafinăria „Orion“ din Ploești a izbucnit un grav conflict de muncă. Cîteva sute de lucrători concediați au făcut demonstrații de stradă, cerînd să fie reprimiți la lucru întrucît au fost concediați pe nedrept“. Cu începere de 1 februarie vor fi reduse și pensiile. Țara gemea sub jugul greu al asupririi. Anaida Voevod declara ■ „Ei (muncitorii, n.r.) preferă o reducere a salariilor, în locul situației de mai înainte cînd categorii de salariați rămîneau neplătiți“. Cum s-ar zice: cum vrei să mori ? De ștreang ori de topor ? Reprezentanta trusturilor și monopolurilor țineau discursuri mișcătoare, cerând poporului să facă sacrificii pentru „salvarea națiunii", în vreme ce în „Universul" — sfidare nerușinată — apărea următorul anunț pe trei coloane : Un extraordinar concurs de frumusețe ! ! ! 51 candidate pleacă la Chicago, 10.000 dolari (1.290.000 lei) premii. Poporul ducea pe spate jugul greu al birurilor, în vreme ce ministrul de finanțe, compătimit pentru „greaua și ingrata lui misiune", era sfătuit astfel de scribii burgheziei : „...Intr-o vreme de cumplită criză, riști să vezi tot programul tău compromis și însuși echilibrul de stat zdruncinat dacă nu pornești cu precauție, dacă nu prepari terenul, dacă nu faci act public de acea compătimire umană cu care chirurgul trebuie să se apropie de bolnav, cînd e obligat să-i împlînte cuțitul în rană“. „Chirurgul" de la Ministerul de Finanțe opera pe capete, reducând fără milă salariile ale funcționarilor și muncitorilor, profesorilor ale medicilor și oamenilor de știință și, de fiecare dată, îi mângâia pe „pacienți" cu cuvinte ca acestea: „Am precizat că dacă am ajuns la această situație (reducerea salariilor, n.r.) nu trebuie să ne culcăm pe flori“. Adică trebuia mers mai departe, spre noi curbe de sacrificiu, spre o și mai ascuțită exploatare a poporului.Era nevoie de bani, de mulți bani, pentru ca burtăverziunea să-și poată satisface plăcerile promise de anunțuri ispititoare cu acestea : „Voiajuri de plăcere spre țările Mării Mediterane și Orient cu luxosul vapor „Occana“ al societății Hamburg — Amerika-Linie sau : Petreceți iarna la Sinaia — cazinoul deschis în permanență — Ruletă — braziliană — baccara 50 la sută reducere pe C.F.R. Se tocau milioanele la cazinoul din Sinaia în vreme ce capitala suferea de foame, de lipsuri tot mai mari. : ■ , s ! , . . . . Citind toate acestea mi-am dat bine seama de ce tatăl meu, ani ? ani de-a rîndul, n-a știut să ridă și să cînte. In vremea din urmă tatăl meu a întinerit. Încrederea lui In viață în viitorul fericit al copiilor săi răzbătea cu putere în ultimele rinduri ale scrisorii pe care mi-a trimis-o ieri : „Să nu uiți, dragul tatii, că în februarie se împlinesc 32 de ani de cind sînt cu mumă-ta. Să vii la petrecere. Pînă atunci am să-mi bag lumină în casă și o să-mi iau și radio, întreabă la „Fulgerul" dacă pensionarii se mai pot abona. Destul am dus ziarele la alții, să mi le aducă acum și alții mie. Să aud despre tine numai lucruri bune". Maior ION VALERIE Asigurarea auto a zborului In compania auto al cărei comandant este locotenentul major Preda Ioan, membru de partid, se muncește cu multă sîrguință și conștiinciozitate pentru o cît mai bună asigurare a zborului. „Nici o mașină indisponibilă” este lozinca companiei auto. Astfel, soldatul fruntaș Mihai Victor, atemist, șofer pe o mașină de tractat, după terminarea zborului a raportat comandantului că dinamul nu-i încarcă. Locotenentul major Preda I. a controlat mașina, a găsit defecțiunea și a luat măsurile necesare. In atelierul subunității s-a remediat defecțiunea astfel că doua zi mașina a fost disponibilă a pentru asigurarea tractării avioanelor. In această muncă s-a evidențiat plutonierul Lupuleț Vasile împreună cu șoferul mașinii. Pentru evitarea accidentelor în timpul tractărilor s-a făcut instruirea șoferilor. Tot în acest scop s-a organizat un instructaj la care au participat toți șoferii care lucrează la pistă.. (De la corespondentul nostru). Mînuitori destoinici ai tunului cu seria 131 Trecuseră multe zile de cînd tînărul Kovaci Francisc a îmbrăcat haina militară, și în gînd nu înceta să-i roadă o întrebare : „Oare voi putea sa trag vreodată cu tunul?” Ceea ce-l făcuse să creadă că nu va ajunge un bun tunar și să fie mai izolat de tovarășii săi era faptul că nu cunoștea limba romînă. Dar zilele au trecut și tînărul Kovaci a învățat în armată și limba romînă și cu timpul a devenit un bun ochitor. La multe concursuri de ochire pe subunitate el a fost evidențiat. Pentru calificativul „foarte bine” obținut la un concurs pe unitate el a fost recompensat cu fotografierea lîngă drapelul desfășurat al unității. După primul an de instrucție, ochitorul Kovacs a luat locul comandantului său de tun, care se lăsase la vatră. La plecare, comandantul de tun i-a spus : „Rămîi în locul meu. Cunoști care sînt tainele tunului cu seria 131, pentru ca el să te asculte la tragere. Să fie în tot timpul curat". Peste puțin timp, bateria din care făcea el parte primi ordin să execute o tragere indirectă la care se cerea o mare precizie în lovirea obiectivelor. In ajun, soldatul Kovacs împreună cu servanții săi s-a pregătit minuțios. A doua zi, la tragere, soldatul Kovaci avea emoții. Era prima tragere pe care o executa cu tunul comandat de el. In aceste clipe soldatul Kovaci și-a adus aminte de cuvintele tatălui său, care a făcut armata tot la artilerie. „Este greu să devii artilerist, dar nu este o bucurie mai mare pentru un tunar adevărat decît să știe să tragă bine cu tunul“? Din amintirea acestor cuvinte îl trezi comanda „foc“ a comandantului bateriei. Cu voce aică comandă și el „foc”. O putere detunătură asurzitoare se auzi, și primul proiectil plecă. Apoi urmară altele. In depărtare se auziră expozit. Soldatul Kovacs se gîndea „Oare oi fi lovit ținta?” Cîteva clipe mai tîrziu, de observator se anunță : „Toate probiectilele au căzut pe obiectiv. Țintele au fost distruse”. Comandantul tunului nr. 1 răsuflă ușurat. De atunci au trecut multe zile și luni în care timp împreună cu servanții săi tînărul Kovaci a executat multe trageri. După fiecare tragere el și-a notat într-un carnețel cîte proiectile a tras și calificativul obținut. Pentru rezultatele bune și foarte bune obținute în pregătirea de luptă și politică, soldatul Kovaci a fost avansat pe rînd pînă la grajdul de sergent. Acum, în preajma lăsării la vatră, sergentul Kovaci și-a aruncat ochii în carnețelul său. A adunat proiectilele trase cu tunul său, 840 de lovituri. Toate trase bine și foarte bine. Locotenent major N. TURBATU PORTRETE DE TINERI OFIȚERI Bucuriile comandantului Deunăzi am călătorit pentru prima oară cu trenul pe distanța Livezeni-Bumbești. Citisem adesea despre epopeea născută pe malurile Jiului învolburat, dar niciodată nu mi-am putut imagina cum arată de fapt" drumul de fier construit în ciuda rezistenței stîncilor carpatine. Stăteam la fereastra vagonului și nu mă mai puteam sătura admirînd priveliștea fără seamăn care defila prin fața ochilor mei. Tunelele nenumărate, viaductele arcuite cu zecile peste Jiu, curbele îndrăznețe de oțel ocolind stînci semețe, înfricoșătoare prin înălțimea pereților lor prăpăstioși — toate acestea m-au minunat. Sirena locomotivei suna prelung, neîntrerupt, aducînd parcă un imn de slavă tineretului patriei noastre, entuziaștilor constructori ai acestui drum de fier. Lingă mine se afla un miner. Privea și el afară. Drumul acesta l-a parcurs de multe ori, îl cunoaște bine. De fiecare dată cind călătorește pe-aici îi reînvie în minte chipul fiului său căzut la datorie pe acest șantier. Și de fiecare dată își aude feciorul spunînd. ..Tătucă, omul e mai tare ca stînca. Ce-am început, om duce pînă la capăt !“. Tovarășul meu de drum își ascundea privirea de mine ca să nu-l văd lăcrămînd. In această călătorie mi-a revenit iui mie în minte chipul unui tînăr ofițer pe care l-am cunoscut cu cîteva zile în urmă și din gura căruia am aflat cuvinte asemănătoare cu jacelea rostite de fiul minerului : £,Nu sînt piedici pe care omul să nu le poată birui !“ Unul dintre oamenii regimentului Cazangiul Andrei Gheorghe a strîns voinicește mina tovarășilor lui de muncă de la Atelierele C.F.R.Craiova, i-a asigurat că unde se duce nu-i va face de ris, le-a promis că-l va ține la curent cu noua lui viață și, însuflețit de gînduri îndrăznețe, a plecat la școala militară. După cîțiva ani de muncă încordată, a devenit ofițer. Auzind noutatea, tovarășii lui de muncă ceferiști și-au spus bucuroși : „N-am greșit propunîndu-l pe Andrei pentru armată. Băiatul ăsta e numai voință. Fără mare tărăboi, duce la îndeplinire orice sarcină îl încredințezi. Să tot avem tineri ca Andrei!” Vestea a ajuns și în casele întovărășiților din unde trăiesc Morunglav, în comuna părinții lui Andrei. „In zodie bună s-a născut Gheorghe“ — își dădeau cu părerea bătrînele. „Mare cinste să ai un fecior ca al dumitale” — era lăudat tatăl de țăranii întovărășiți. „Numai să nu-și ia nasul la purtare văzîndu-se ofițer” — zicea mereu tatăl, încercind să-și ascundă bucuria ce-i strălucea în priviri. Locotenentul major Andrei Gheorghe al cărui chip mi-a revenit în minte în drum spre Bumbești comandă o baterie de artilerie a.a. Comandantul unității mi l-a caracterizat în cîteva cuvinte : ,,Intr-o situație grea, primul om la care m-aș gîndi este ofițerul Andrei Gheorghe. E un tînăr pe care te poți bizui !“ Locotenentul major care s-a prezentat în biroul comandantului era de statură mijlocie, destul de bine făcut. Avea aerul unui om blajin, a cărui bunătate sufletească i se revărsa darnic în priviri. Vorbea rar, uneori împiedicînd vorbele în vîrful limbii. Cînd îi puneai o întrebare la care îi venea greu să răspundă, se întuneca la față, iar la rădăcina nasului îi apăreau trei cute vizibile, își frămînta nervos mîinile și-și strîngea ușor pleoapele, vrînd parcă să se închidă pentru o clipă în sine; apoi, cînd era sigur că a găsit răspunsul cel mai bun, se lumina la față, gura i se deschidea într-un zîmbet larg și prindea a vorbi. Convorbirea cu unul din fruntașii regimentului s-a închegat pe nesimțite, transformîndu-se într-o discuție pasionantă pe cele mai felurite teme. Izvor de succese- Căutam să înregistrez cît mai mult din cele ce-mi povestea ofițerul Andrei Gheorghe, a cărui baterie se situează de mai mulți ani printre cele mai bune din regiment. Comisiile care au asistat la tragerile executate de baterie, trageri terestre sau aeriene, de vară sau de iarnă, au sfîrșit prin a recunoaște că tunarii instruiți de Andrei merită pe deplin calificativul „foarte bine”. Nu degeaba 14 militari din subunitate au cucerit semnul onorific „Artilerist a.a. de frunte”, iar printre cei mai buni trăgători din regiment sînt socotiți soldații fruntași Crasovschi Petre, Oprea Nicolae, Cazacu Costache și Ticală Ion, toți din bateria comandată de locotenentul major Andrei Gheorghe. Al cui este meritul că bateria dumneavoastră cunoaște asemenea succese? — l-am întrebat pe tînărul comandant, m Al fiecărui soldat te parte — a răspuns Andrei. Majoritatea sînt atemiști. Organizația U. T. M. din baterie este foarte puternică. Datorită ei, artileriștii și-au dezvoltat conștiința, au înțeles frumusețea misiunii lor. Pentru soldații pe care-i comand nu e rușine mai mare decît aceea de a fi criticați pentru delăsare în muncă. Dintre atemiști s-au ridicat în baterie elemente de valoare, bine pregătite, și nu mi-a fost greu să aleg militari pe care-i instruiesc în prezent în funcția de comandanți de grupă. Ei vor înlocui pe sergenții lăsați la vatră. Aș dori să amintesc neapărat pe soldații fruntași Năstase Aurel, Balici Haralambie, Eiek Tiberiu și Dragoș Mircea și pe soldatul Adam Dumitru, care dovedesc reale calități de mici comandanți. Ei sint mîndria și bucuria mea, cei mai buni dintre cei buni din baterie. Ințelegînd sentimentele de care era cuprins ofițerul în clipele în care-mi povestea despre „tunarii săi”, nu m-am putut opri să nu-l întreb — Care sunt cele mai mari satisfacții pe care le-ați trăit în munca dumneavoastră de comandant ? Andrei s-a îmbujorat la față, și, oarecum stînjenit, a început să-mi spună așa : — Vedeți dumneavoastră, eu văd în comandant nu numai un instructor și un pedagog, ci și un părinte, încă din școală am înțeles că nu e suficient numai să instruiești, să pregătești specialiști. Recruții sînt oameni, cei mai mulți în prag de viață, cu prea puține cunoștințe despre lume, dar înzestrați cu setea nepotolită de a ști. Fiecare dintre ei are și calități, și defecte. Calitățile trebuie cultivate cu grijă, cu migală, defectele trebuie înlăturate cu tact, cu răbdare. Aceasta e direcția în care-mi concentrez eforturile. Din fiecare soldat mă străduiesc să formez un om adevărat, folositor nu numai armatei, dar și societăți. Și, vă mărturisesc, nu e deloc ușor să stimulezi ce are omul mai bun și mai nobil în sufletul său, după cum e o treabă foarte spinoasă dezbărarea lui de prejudecăți—de amicituri cela ce satisfacție mai mare trăi oare un comandant decît poate aceea de a vedea că înflorește sămînța bună aruncată de el în inima soldatului. Primirea în rîndul candidaților de partid a sergentului Surdu Nicolae și a sergentului Tanvuia Gheorghe, înmînarea insignei de „Prieten al cărții” sergenților Stoica Ion, Coșa Emeric și Odișan Dumitru, m-au făcut să trăiesc aceleași emoții ca și cei care s-au făcut vrednici de o asemenea cinstire a muncii lor. Acestea sînt marile mele satisfacții. — Care considerați că este „secretul” — ca să zic așa — în opera de formare a oamenilor adevărați? — am continuat să-l iscodesc pe Andrei. Nu e vorba de nici un secret, ci mai mult de un principiu verificat în practică. Drumul spre inima soldatului nu poate fi străbătut câtă vreme nu câștigi dragostea și încrederea lui. Un comandant care, de dragul de a fi autoritar, exigent, intransigent, bruftuluiește oamenii, îi repede, le jignește prin cuvinte aspre demnitatea de om, nu va reuși mare lucru. Cînd, însă, soldatul vede în comandant un instructor sever, un părinte atent, un tovarăș devotat, un educator drept și înțelept, el este în stare să săvîrșească fapte mari, să execute ordinul comandantului cu toată convingerea, cu prețul jertfirii vieții sale. Poate spun un lucru mare, dar eu cred că este așa, dragostea soldatului față de comandant trebuie să se confunde cu dragostea față de patrie. Legătura aceasta nu mi se pare nefirească, întrucît obișnuim să spunem adesea : „ordinul comandantului este ordinul patriei!” Răveșele recunoștinței Il ascultam pe Andrei vorbind astfel și mă gîndeam că el a reușit să-și câștige pe deplin dragostea militarilor pe care i-a instruit. Cei opt sergenți lăsați de curînd la vatră nu și-au putut ascunde părerea de rău că se despart de comandantul lor drag, care le-a deschis porți largi spre viață și le-a arătat că nimic nu poate fi mai frumos în viața unui om decît să-și închine puterea și viața cauzei poporului. Acești artileriști destoinici crescuți cu atîta dragoste și grijă nu mai sînt azi în baterie. Ei au plecat să muncească mai departe pe ogoare și în uzine. Chipul lor a rămas însă viu în inima comandantului. Din recruții de ieri, el a format luptători înaintați. Andrei este numele pe care Surdu, Tanvuia, Odișan și Coșa îl pronunță cu respect în casele lor și despre care își amintesc cuprinși de o adînca emoție. Adesea, poștașul aduce pe adresa locotenentului major Andrei Gheorghe scrisori din diferite colțuri ale țării, de la oameni diferiți, trecuți prin baterie și care își exprimă mereu recunoștința față de comandantul care le-a înaripat visurile și i-a întovărășit devotat pe cărările spinoase ale începutului, ale vieții. In biroul lui Andrei sînt păstrate cu sfințenie scrisori trimise de maistrul Vasilică Visarionovici, de activistul de partid Andreiaș Nicolae, de țăranii muncitori Sfedla Vasile și Itu Francisc, lăsați demult la vatră, dar care-și amintesc mereu de zilele frumoase ale stagiului militar petrecute în bateria comandată de ofițerul Andrei Gheorghe. Scrisorile acestea, semne de recunoștință sinceră, sînt răsplata cea mai mare pe care a primit-o Andrei. Conținutul lor îi sporește puterea de muncă, îl face să se simtă mai îndrăgostit de profesia și specicialitatea sa. Andrei răspunde la fiecare scrisoare și în fiecare rînd al său strecoară un sfat, un îndemn, un grăunte de înțelepciune. Andrei arată adesea tovarășilor săi scrisorile pe care le primește de la tunarii pe care i-a instruit și de fiecare dată exclamă cuprins de voioșie molipsitoare : „Acestea sînt bucuriile comandantului !" Asemenea tinerilor care au unit cu drum de fier Livezenii de Bumbești, Andrei muncește stăruitor, formează mereu artileriști bine pregătiți, se înverșunează în fața greutăților pe care le întâlnește pe drum, convins că nu sînt piedici pe care omul să nu le poată birui. Maior I. COSTEA Pregătiri pentru noua perioadă de instrucție în unitatea noastră, grija pentru asigurarea bazei materiale pentru noua perioadă de instrucție a stat în centrul preocupării tuturor militarilor. Din inițiativa organizației de partid, cu sprijinul utemiștilor din toate subunitățile, cazarma s-a transformat într-un adevărat șantier. Astfel, pînă în prezent au fost realizate din resurse locale mai multe materiale necesare bunei desfășurări a instrucției în noua perioadă. Printr-o bună gospodărire a materialelor recuperate de la diverse construcții care nu aveau o utilitate practică, din deșeuri folosite cu multă pricepere, s-au confecționat cîte un portic de gimnastică pentru fiecare subunitate, pistă cu obstacole, terenuri de voolei, baschet, fotbal etc. Nici instrucția de specialitate nu a fost neglijată. S-au amenajat o sală de transmisiuni, una de radio, un poligon de cercetare și unul de antrenament la tragerile artileriei etc. S-au evidențiat în mod deosebit în munca de pregătire a bazei materiale necesare instrucției căpitan Pricopie Matei, locotenent major Grigore Costică, locotenent major Balint Ioan, sergent Pujină Gheorghe, caporal Pora Alexandru și alții. Baza materială, realizată exclusiv din resurse proprii, a adus unității o economie de peste 60.000 lei. In afară de aceasta, militarii se vor putea instrui în condiții mai bune. Căprian M. PATRASCOIU