Apărarea Patriei, iulie-decembrie 1970 (Anul 26, nr. 26-52)
1970-11-25 / nr. 47
ft19- 2 _________ ___________________________rAP ÄRARE Â____________________________________________________________________________________ PATRIE/ mpactul glonțului cu ținta este nu numai momentul în care ia sfîrșit încordarea psihică a trăgătorului, aducîndu-i satisfacția orelor de antrenamente, dar și un moment care condiționează conținutul activității de pregătire pentru o nouă ședință de tragere. Pe baza învățămintelor desprinse, cu ajutorul comandantului de grupă și al celui de pluton, militarul trece fără întîrziere la însușirea altor deprinderi care îi vor fi necesare la ședința de tragere următoare. Cu fiecare om in parte Subunitatea de aruncătoare comandată de locotenentul ION PETRESCU execută o ședință de lucru la material. La o distanță mică de piese funcționează atelierul permanent de instrucția focului. Pentru că unor militari, timpul afectat prin program formării deprinderilor de trăgători nu le este suficient, explică maiorul VASILE MANDO din statul major al unității, la atelier — de fapt o formă a muncii individualizate, se lucrează numai cu cei care trebuie să-și lichideze anumite lipsuri — fie înainte, fie după tragerea din poligon, într-adevăr caporalul Vasile Dodu, pe baza rezultatelor obținute în zilele anterioare la constanța ochirii, se străduiește să descopere cauza pentru care unii militari nu grupează cum se cuvine punctele de pe fișă. Este bine că se muncește cu fiecare om în parte. Ar fi însă tot atît de bine dacă după fiecare verificare s-ar comunica militarului calificativul obținut. Cîțiva militari raportează că au depășit baremele pentru satisfăcător. Cînd se aplică însă discul cu orificii se constată că... au păreri mult prea bune despre realizările lor ! Știm că la convocările metodice și la instructajele cu gradații s-a insistat asupra acestor aspecte. Probabil însă că nu toți cei de care depinde aplicarea în practică a indicațiilor date pretind aceasta cu toată exigența. Pregătirea individuală a fiecărui trăgător poate fi observată și în poligonul redus. Deprinderile formate prin antrenament „la rece“ sînt controlate prin trageri cu arma de calibru redus. Rezultatele la ținte sînt bune. Indică progrese vădite față de zilele anterioare. Maiorul VASILE NICOLA dă militarilor din subunitatea lui sfaturi pe un ton potrivit. Cu cei mai emotivi se folosește procedeul antrenării prin trageri cu cartușe de manevră, însoțimi la ținte cîțiva trăgători. Soldatul Ion Mocanu este nemulțumit cu cele 23 de puncte. Deși constituie un rezultat mai mult decît bun, el spune că la tragerile executate în detașamentul de tineret a realizat performanțe superioare, atît cu arma de tir sportiv, cît și cu cea militară. In poligonul redus se află militari din mai multe subunități. Unii au tras deja ședința de inițiere, alții o vor executa peste cîteva zile. Cu unii se procedează la descoperirea cauzelor eșecului suferit, iar cu ceilalți se fac ultimele verificări pentru a evita surprizele. La statul major luasem cunoștință de rezultatele cu care se mîndreau deja o serie de subunități. Compania comandată de locotenentul-major MIHAI BREZEANU obținuse un punctaj de 91 la sută la tragerea cu pistolul mitralieră și 1OC la sută, la cele cu pușca mitralieră și cu mitraliera. Tot 100 la sută era trecut și în dreptul subunității comandate de locotenentul OCTAVIAN POPESCU. Asemenea procentaje de îndeplinire constituiau un îndemn pentru cei ce nu trăseseră încă. Ofițerii aflați în poligon se ocupă de soldați, dar din păcate nu au în vedere decît un singur obiectiv : rezultatele la tragere. Restul se pare că nu suscită din partea lor același interes. Deși se folosesc cartușe al căror glonț își păstrează puterea omorîtoare pînă la distanțe ce trec de 1000 de metri, nu se respectă regulile de siguranță prevăzute de regulamentul tragerilor cu armamentul de infanterie. (Cutiile cu cartușe sînt așezate lîngă trăgători, armele nu sînt controlate după fiecare tragere, nu se dau comenzile regulamentare, nu există un conducător al tragerii). Ofițerul din statul major care ne însoțește își notează lipsurile pe care le sesizăm. Ne gîndim că aspecte asemănătoare puteau fi constatate și în zilele anterioare astfel încît pînă la această dată să fie deja lichidate. Tragerile în poligoanele reduse constituie un prilej admirabil pentru a exersa deprinderile de comportare pe timpul tragerilor din poligoanele de garnizoană. Avînd în vedere faptul că în unitate au fost rezolvate probleme mult mai dificile, este de așteptat că și aceasta își va găsi neîntîrziat soluția cuvenită, taș care se chinuie să fixeze pistolul-mitralieră pe căluș. Ne interesăm de baza materială. Ni se arată un caiet de planuri conspecte în care la rubrica „materiale“ sînt înșirate cîte ținte se vor aduce la cîmp, cîte stegulețe, cîți căluși metalici, cîte lădițe ale comandantului, cîte fișe de constanța ochirii... într-adevăr, multe din acestea se află aici, frumos aranjate la cîțiva pași înapoia liniei de tragere. Deschidem lădița comandantului. Este completă. Avem totuși o vagă impresie că nu s-a umblat de prea multe ori în ea. Caporalul Vaszy o prezintă cu multă „competență“: aceasta este luneta (ortoscopul optic universal), acesta este jugul (diafragma universală) acesta... I se cere să se monteze la armă. Pin 4 diafragme, numai una funcționează, ortoscoapele nu sînt verificate, cătările de exercițiu — blocate. Sînt verificate și cîteva fișe de constanța ochirii. Două-trei puncte și cam tot atîtea linii trasate strîmb, în dreapta cărora cineva a scris „B“ și „F.B.“ (cîțiva „L“ și nici un „N-S.“) sînt singurele indicii ale rigurosului „control“. Ne convingem că sînt și gradați care nu se ostenesc să afle punctul mediu a trei sau patru lovituri, mulțumindu-se să dea calificativele „din ochi“. La o altă subunitate, caporalul Vasile Prelipcean folosește lădița comandantului în chip de jilț, de la înălțimea căruia „conduce“ antrenamentul. Țintele, care normal ar trebui să se afle la 100 și, respectiv 200 de metri față de linia de tragere, sînt dispuse la 80 de m și, de jos, abia se mai văd dintre bălării. („Dacă le așezăm mai departe ni le iau pionierii — declară caporalul Prelipcean). Nici la alte subunități situația nu este mai bună. Deși material demonstrativ există din belșug, deși în planurile conspecte se prevede pînă și numărul de pioneze, deși terenul de instrucție are dimensiuni corespunzătoare, totuși nu sînt folosite la maximum toate aceste condiții, rutina, de multe ori comoditatea și chiar lipsa de calificare a instructorilor diminuînd considerabil eforturile, vizibile de altfel, de ridicare a calității instrucției, acționînd ca o frînă în obținerea unor rezultate pe măsura posibilităților. Cineva căuta chiar să ne... consoleze : „Lăsați, întotdeauna am procedat așa, și, slavă domnului, rezultatele au fost mulțumitoare“. Stranie filozofie. E oare nevoie să mai amintim interlocutorului nostru că subunitățile care au tras cu cîteva zile în urmă au obținut un procentaj doar de 83 la sută ? Se putea, indiscutabil, mai mult, dar au lipsit tocmai cele cîteva amănunte“ peste care, la antrenament, se trece uneori cu ușurință și din cauza cărora nu pot fi descoperite și înlăturate la timp lipsurile din pregătirea trăgătorilor. Este drept, că atunci cînd constată încălcarea unor reguli metodice elementare, locotenent-colonelul I. Aciocoiței admonestează cu asprime pe cei vinovați. Poate că nici n-ar fi nevoie de atîta asprime dacă munca de îndrumare s-ar duce mai sistematic, de către toți care răspund de pregătirea gradaților și a comandanților de plutoane. Ne-am interesat dacă în unitate este folosit și procedeul de verificare a constanței ochirii cu ajutorul binoclului (prezentat și într-unul din numerele ziarului nostru). Nici măcar nu este cunoscut de către instructori, deși ar aduce mari foloase deoarece este deosebit de simplu și de rapid. Considerăm că statul major trebuie să dea dovadă de mai multă operativitate în popularizarea și introducerea procedeelor noi, avansate. „Nu avem dispozitive pentru prinderea binoclului pe arme“ — o apreciem drept o scuză de circumstanță Grijă pe jumătate lipsă de grijă După cum se știe, formarea trăgătorilor iscusiți nu înseamnă nici pe departe doar însușirea operațiunilor de tragere. Cunoașterea perfectă a armamentului și întreținerea lui potrivit prevederilor instrucțiunilor fac parte integrantă din deprinderile de trăgător. Mai mult decît o problemă de instruire, aici este o problemă de educație ostășească, o sarcină a muncii politice desfășurată de toți comandanții, de fiecare organizație de partid și de tineret de la subunități. Spre cinstea lor trebuie spus că armamentul este bine curățat, timpul destinat zilnic pentru îngrijirea lui este folosit intens. Dar nu putem trece cu vederea un aspect care se cere soluționat în cel mai scurt timp , armele nu sînt unse. Militarii le curăță, dar nu le ung. Asemenea situații am întîlnit în subunitățile comandate de locotenentul-major Marin Salan, căpitanul Ioan Găvan, locotenentul Ion Tătaru, ca să nu menționăm decît cîteva nume. La una dintre aceste subunități, gradații au raportat că nu aveau unsoare de armă. Sergentul-major Nicolae Potoroacă, plutonierul companiei, ne-a confirmat. De ce nu aveau ? Asta este altă poveste. Poveste, fără nici o exagerare. — De cîte ori m-am dus să ridic unsoarea de la depozit, nu l-am găsit niciodată acolo pe șeful de depozit, raportează subofițerul. La o altă companie din același batalion există însă materiale de întreținere pentru armament. — De de unde le-ați procurat ? — De la depozit. Șeful de depozit a venit pe aici de cîteva ori și ne-a anunțat să ridicăm materialele repartizate pentru luna aceasta. Dimineața, la primirea raportului, comandanții de plutoane și cei de companie nu au verificat starea armelor, n-au văzut că nu sînt unse ? Merită subliniat și aspectul că la multe subunități militarii nu au asupra lor accesoriile pentru curățirea armamentului. Comandanții au dat ordin să fie păstrate în valizele personale sau în magaziile de armament pentru ca nu cumva să se piardă vreun cap cîlți sau vreo șurubelniță ! Probabil că le păstrează pentru vreo expoziție ! In unități se desfășoară o muncă susținută , pentru pregătirea temeinică a militarilor în vederea tragerilor cu armamentul de infanterie. Primele rezultate înregistrate panourile de comandă din poligoaia ne sînt îmbucurătoare. Ele ar fi și mai bune dacă peste tot s-ar da atenție unor asemenea „amănunte“ cum sînt utilizarea corespunzătoare a bazei materiale de care se dispune, valorificarea integrală a metodelor de lucru care și-au dovedit eficiența în repetate rînduri. Se pare că principala problemă a acestei etape constă în controlarea exigentă de către ofițerii din statele majore și de către comandanții de batalioane a modului în care se aplică în practică indicațiile date la convocări și instructaje. Raid realizat de locotenent-colonel D. BOSÂNCEANU și locotenent-maijor N. RADU PREGĂTIREA MILITARILOR CA BUNI TRĂGĂTORI — PE O TRAIECTORIE OPTIMA Rezultatele la trageri se hotstifesc la poligoanele de antrenament RAIDUL „APĂRĂRII PATRIEI“ INVENTARIEREA -o importantă activitate economică Peste puțin timp va începe inventarierea materialelor, operațiune de o deosebită importanță economică, menită să permită cunoașterea cu precizie a existentului real, naturii și stării calitative a materialelor aflate asupra unităților și formațiunilor. Pentru atingerea obiectivelor urmărite prin inventariere, majoritatea unităților au luat măsuri corespunzătoare în scopul desfășurării ei în cît mai bune condiții. Cu cîteva zile în urmă, acolo unde lucrează locotenent-colonelul D. Prezan au fost numite prin ordin pe unitate comisia și subcomisiile de inventariere. Ulterior, membrii acestora au studiat instrucțiunile și ordinele referitoare la această operațiune, au luat cunoștință de concluziile trase de consiliul militar al comandamentului după inventarierea de la sfîrșitul anului trecut și au fost înșiruiți practic asupra modului de categorisire a materialelor ce vor fi inventariate. Conform graficului întocmit de șeful serviciilor și aprobat de comandant, subunitățile au predat depozitelor echipamentul de vară, materialele ce le prisoseau ca și reforma. Pînă la începutul inventarierii, în zilele stabilite prin grafic, comandanții de subunități vor confrunta evidența de mînuire cu evidența de bază de la servicii, șefii de depozite vor sorta pe categorii materialele aflate în depozit și cele primite de la subunități, vor întocmi documentele pentru casarea materialelor reformate și vor face demersurile pentru lichidarea unor litigii cu alte unități. Am reținut faptul că prin ordinul pe unitate, transmis tuturor celor interesați, comandantul cere ca pe timpul desfășurării operațiunii să se interzică absența sau înlocuirea membrilor din comisie și subcomisii, ca și distribuțiile de materiale. Măsurile pregătitoare întreprinse în unități nu sînt peste tot în același stadiu avansat. De exemplu, din relatările locotenent-colonelului T. Constantinescu am reținut că și în unitatea sa abia urmează să se dea ordinul pe unitate pentru numirea comisiei și a subcomisiilor și să se facă instructajul membrilor lor. Nu au început confruntarea evidenței de la subunități cu evidența serviciilor, sortarea materialelor din depozite pe categorii, întocmirea documentelor pentru casarea materialelor reformate. Șeful serviciilor apreciază că pînă la data prevăzută pentru începerea inventarierii totul va fi gata. Nu punem la îndoială certitudinea sa, dar nici nu putem trece cu vederea faptul că pînă în prezent echipamentul de vară și unele materiale folosite de militari la muncile agricole nu au fost retrase în totalitate de la subunități. De asemenea, că pentru echipamentul și materialele aflate la militarii mutați într-o altă unitate încă nu a sosit actul de primire. Ultima tranșă a echipamentului pentru cadre, primită zilele acestea, trebuie și ea distribuită. Așadar, pînă la începerea inventarierii mai sînt o mulțime de lucruri ce trebuie rezolvate și de aceea se impune o riguroasă încadrare în timp a tuturor activităților. Din experiența inventarierii din anii trecuți rezultă că atunci cînd lucrurile sînt lăsate pe ultimele zile, se poate ajunge la situații nedorite. De pildă, studierea superficială a instrucțiunilor și instructajul făcut în grabă cu membrii comisiilor și subcomisiilor au dus la înscrierea acelorași materiale sub denumiri diferite, iar materiale cu uzură accentuată au fost trecute la categoria „bune“ pentru că ulterior să se constate ca de fapt erau în stare de reformă. Plusurile ca și minusurile, constatate anul trecut la numai cîteva zile de la încheierea inventarierii, își au explicația în faptul că unii membri din subcomisiile de inventariere nu au stabilit existentul pe teren prin metodele indicate — numărătoare, măsurare, cîntărire etc., ci prin reportarea soldurilor din evidență în formularele de inventariere Pentru evitarea unor astfel de neajunsuri este necesar ca pregătirile pentru inventariere să se facă temeinic și complet. Prin grija comandanților, în comisii și subcomisii să fie numiți oameni pricepuți, principiali, recunoscuți ce buni gospodari, care se bucură de autoritate. Acestora trebuie să li se asigure însă și condiții pentru a-și îndeplini sarcina, să fie absolviți de alte sarcini, să nu fie înlocuiți de la o zi la alta Ofițerii, maiștrii militari și subofițerii din comisii trebuie să înțeleagă importanța acțiunii pe care o vor desfășura, precum și necesitatea imperioasă de a lucra corect, de a înscrie în acte date reale, bine verificate. Deși depinde ca rezultatele inventarierii să reflecte finel starea materială a unităților și formațiunilor, să ofere baze reale pentru măsuri judicioase ale eșaloanelor superioare. Analizînd și comparînd cantitățile de materiale evidențiate la cu nevoile unităților, inventariere corespunzătoare normelor, eșaloanele superioare au posibilitatea ca, prin egalări de materiale, să lichideze eventualele prisosuri de la unele unități și să completeze necesarul altora. La rîndul lor, în funcție de aceleași date furnizate de inventariere, organele de înzestrare au posibilitatea să reactualizeze planurile de aprovizionare, astfel încît să se asigure strictul necesar. Este și o cale de a preveni achiziționarea unor cantități de materiale și de produse mai mari decît cele necesare, de a închide una din căile care înlesnesc crearea de stocuri. Mijloacele bănești economisite după această operațiune să fie folosite acolo unde sînt necesare realmente, pentru ca unitățile și formațiunile să aibă asigurat tot ce le este necesar pentru instruirea, educarea și traiul militarilor. Colonel I. CATANA Totdeauna am procedat așa, îl însoțim pe locotenent-colonelui l. ACIOCOIȚEI la cîteva subunități care se antrenează în vederea ședinței de tragere cu pistolulmitralieră. Căpitanul VASILE IACOBUȚ comandantul unei subunități de tancuri, supraveghează antrenamentul și, la anumite intervale de timp, dirijează grupele spre cele cîteva ateliere. Ne oprim la cel condus de caporalul A. Vaszy care verifică constanța ochirii. Verifică, este un mod de a spune pentru că, în realitate, el privește absent la un as Armamentul automat iși dezvăluie „secretele" Foto: M. POJOGEANU AICI ESTE LOCUL MEU (Urmare din pag. 1) — Nu, fiindcă am vrut să merg, la liceul militar, deși mi-era teamă că nu voi fi primit din cauză ci, eram prea slab. Dar am reușit Acolo am crescut, și la propriu și la figurat. — De ce ați vrut să deveniți militar ? — Fiindcă, după ce i-am simit cu fel de fel de întrebări pe cei patru frați ai mei care făcuseră armata, am ajuns la concluzia că militarii au o viață ordonată, că sînt pregătiți multilateral... — Am aflat că ați fost un elev bun în liceu. — între opt și nouă. Mi-au plăcut matematica și fizica, care mă chinuiseră mult la elementară. Profesoara de fizică, după terminarea orelor, ne „sechestra“ într-o clasă pe toți cei care nu prea știau și-și aducea aminte de noi după cîteva ore, cînd venea și ne asculta din nou. M-am încăpățînat să învăț și de atunci am prins dragoste de fizică. Și, ca să știu fizică, a trebuit să învăț și matematică. — De aceea ați optat pentru școala de ofițeri de transmisiuni ? — Da. De fapt la început am vrut să devin artlerist, apoi aviator, peste cîteva zile — marinar. Nu știam prea multe despre nici una dintre aceste arme. In orele de dirigenție veneau la liceu ofițeri și elevi din școlile militare și ne prezentau fiecare arma din care făcea parte. După ce plecau cei de la artilerie, toți ziceam că vom fi artileriști, cînd veneau aviatorii voiam să ne facem piloți, la sosirea marinarilor ne aduceam aminte că noi, de cînd eram mici, am vrut să cutreierăm mările și oceanele. Așa că nici noi nu mai știam unde e mai bine să mergem. Bine nu ia sensul de ușor, că nicăieri nu-i ușor, bine pentru formarea noastră, pentru ce ni s-ar fi potrivit. Fină la urmă și-a ales fiecare ce i-a plăcut mai mult. — Pot să trag concluzia că, dintr-un început, nu v-au plăcut transmisiunile ? — Dacă un tînăr care, la 16 ani, a realizat singur un difuzor și care, după vizita elevilor din școala militară de ofițeri de transmisiuni a hotărît, de bună voie, „aici este locul meu“, se poate considera un rătăcit in această armă, atunci aveți dreptul să trageți această concluzie. — Șefii dv. v-au lăudat. Dumneavoastră v-ați lăudat vreodată ? In fața cui ? In fața... dv. Da. Cină subunitatea mea nu a obținut... titlul de subunitate de frunte ! Da, e de necrezut, dar acesta este adevărul. In primul an de ofițerie i-am pregătit astfel pe militari, incit toți au detectît specialiști de clasă. Unii și-au însușit și cea de-a doua specialitate. Soldatul Dorin Negrea, electromecanic, ca să dau numai un exemplu, a obținut și titlul de radiotelegrafist clasa a 2-a. Era în stare și de mai mult. Aveam niște băieți foarte bine pregătiți. Toate cadrele mă și vedeau, din primul an, cum am zis, comandant de subunitate de frunte. Ar fi fost un succes grozav. Dar n-a fost să fie deși, din punct de vedere al rezultatelor obținute la specialitate, îndeplineau condițiile. Au intervenit insă niște abateri de la disciplină. In afară de mine nu știa nimeni de ele. Nu pot să nu recunosc că am stat în cumpănă. Îmi era necaz că munca mea va fi apreciată altfel decît dacă aș fi scos subunitate de frunte. Inițial m-am gindit la un compromis. Să-i mustru pe cei care greșiseră. Era o măsură. N-am procedat, însă, așa. Am luat cele mai severe măsuri. I-am pedepsit aspru pe soldații care greșiseră. Cină am anunțat măsurile în fața frontului, citeam pe fețele soldaților o mare mîhnire. Unii mă rugau, din priviri, să fiu mai indulgent. .. Se năruise tot visul nostru. N-am mai devenit subunitate de frunte. Unii ofițeri mi-au zis că am făcut o prostie. Eu cred că atunci am ciștigat, cu prețul unei mari pierderi. — Și, totuși, n-ați trecut cu vederea niciodată, nimic ? Nu. Pentru că m-am ridicat la gradul de locotenent prin muncă Cînd mi s-au oferit recompense, increderea de a fi secretar al biroulw organizației de bază U.T.C., membru în biroul organizației de partid pentru muncă mi s-au ofert. De aceea nu-i iert și-i condamn pe cei care încearcă să obțină orice fără muncă . Cîțiva dintre actualii sau foștii mei subordonați au rude de care încercau să profite. Veneau aproape in fiecare duminică la mine să le dau învoire. Uneori, încercau să se eschiveze și de la temele de instrucție mai grele. Se apropiau de mine și începeau cu o voce „complice“ ca și cum ar fi vrut să-mi amintească : „Știți cine sînt eu ! îmi permiteți să N-am permis nimic pe nemerit. Le-am spus să muncească pentru a merita. Nu se mai duceau la rude, fiindcă știau că peste ordinul și hotărirea mea nu va trece nimeni. Chiar dacă sînt locotenent. Regulamentul e de partea mea. — Am auzit că a fost și acesta un motiv pentru care ați fost recomandat să instruiți viitorii gradați. — Da. Un tovarăș maior i-a propus comandantului să fiu numit aici. A avut un nepot în plutonul meu și l-am tratat la fel ca pe toți ceilalți. Se vede că i-a plăcut asta și m-a propus — Care este anturajul dv., tovarășe Dumitru Dimianu — Lărgeanu, Teodorescu. Toți locotenenți. Am fost și colegi de clasă in școală. S-a mai scris in ziar despre noi. Nr- 47 (6041) £ 4 fac COM MI D A Apropo de aprovizionări... Plecaseră din cazarmă, în timpul programului de dimineață, chipurile fără să știe unul de altul. Maiorii M. Bobocea și N. Popa aveau de îndeplinit însărcinări în afara unității. O coincidență năstrușnică le-a purtat pașii... la un depozit de legume și zarzavaturi din localitate. Ce ți-e și cu intîmplarea ! Tot din... întimplare, maiorul Bobocea, șeful serviciului mente, avea la dispoziție altmașină a unității. S-au decis o pentru doi saci cu cartofi, l-au luat în mașină și paci tie drumul... pe la altă unitate de desfacere, unde maiorul Bobocea priunise niște varză cu cîteva zile înainte. Pasămite, grijuliu cu moto kilometrii, se gindise omul să folosească rațional mașina. In drum spre cazarmă, două scurte popasuri pe la porțile caselor zeloșilor gospodari. Avînd mustrări de conștiință, maiorul Popa s-a jurat de atunci că nu va mai utiliza autovehiculele unității pentru interese personale. Ceea ce a și făcut. In ziua cînd și-a transportat lemnele la domiciliu nu a mai folosit mașină, ci... a apelat la serviciile a doi ostași, luați din timpul programului de instrucție (!) Pînă în prezent, „socotelile" n-au fost încheiate decît din punct de vedere disciplinar. Așteptăm „nota de plată“ pentru recuperarea motoresurselor. De,... obrazul subțire cu cheltuială se ține ! (E.V.) Promisiuni da, motor, ba In unitatea de aviație unde șef al serviciului cazarmare este maiorul Teodor Durel, a fost dată în exploatare o stație de tratare a apei potabile. Pentru încălzirea și punerea în funcțiune a acesteia în timpul iernii sau al întreruperilor alimentării cu curent de la rețea (aici frecvente din cauza viscolelor), beneficiarul a solicitat constructorului, încă din faza de proiectare, un motor Diesel de o anumită putere care să antreneze grupul electrogen corespunzător. Solicitantul a indicat totodată sursa de obținere a respectivului motor,locul avantajos instalării acestuia, modalitatea realizării economice a turnului și a bazinului de răcire (omisă, de asemenea, de proiectant și constructor). Dar, de anul trecut, din luna mai pînă azi, deși a raportat de nenumărate ori scris și verbal, unitate a primit doar... promisiuni iată insă că iarna — cu gerurile ei aspre, cu ceață, vint puternic, zăpadă viscolită specifică acestui aerodrom — bate la ușă. Deci, și pericolul scoaterii din funcțiune a stației despre care am vorbit — implicit al răminerii cazărmii fără apă — este iminent. Cînd vor deveni oare promisiunile realizate ? (I.C.) întrebare cu două necunoscute Legea este clară, precisă, încadrată în capitole, articole etc. Dar, cind este vorba de aplicarea ei, pe alocuri se mai întîmplă... Tatăl soldatului Ioan Someșan a împlinit vîrsta de 60 de ani la 14 iulie 1970. După această dată, fiul său a solicitat să fie lăsat la vatră ca susținător de familie, întrucit in afară de bătri n mai întreține doi frați : unul minor și celălalt maior, însă infirm Centrul militar județean Bistrița-Năsăud, care a analizat situația lui familială și materială, a constatat că „susnumitul se încadrează in prevederile Decretului 468/957, art. 17, republicat". Pînă aici lucrurile sînt clare. Din răspunsul primit aflăm însă că „întîrzierea soluționării cererii se datorește faptului că tatăl soldatului s-a prezentat la comisia de expertiză a capacității de muncă Bistrița (pentru a se constata dacă se încadrează în gradul I sau II de invaliditate — n.n.) la data de 05.10.1970“. Motivarea de mai sus surprinde și în același timp dă naștere la o întrebare cu două necunoscute : 1. de ce a fost pus omul să bată în zadar drumurile de la Josenii-Birgăului pînă la Bistrița, din moment ce încă de la 14 iulie îndeplinea (cităm din art. 17 din decret) „una din condițiile stabilite", respectiv cea de virstă ? 2. cine se face totuși vinovat de întîrzierea soluționării cererii ? (M. M.)