Argeş, 1972 (Anul 7, nr. 1-12)
1972-01-01 / nr. 1
Scriitorul e mai dator decit alţi muritori DEMOSTENE BOTEZ Scriitorul care-şi are conştiinţa activităţii sale în societate, poartă sarcina de cinste de a educa, forma şi orienta orice om care poate deveni eventualul său cititor. El are o răspundere de conştiinţă, în privinţa aceasta, faţă de oameni, faţă de cititorii săi din orice generaţie, nu numai faţă de cele tinere. Şi aceasta, îndeosebi în zilele noastre, cînd orice om, de orice vîrstă, are nevoie de o orientare, pentru a înţelege direcţia drumului său, care nu poate fi la întîmplare, nici determinat de foloasele materiale de la capăt. Orientarea fiecărui om are astăzi nevoie de o serioasă pregătire etică şi de cunoaşterea ideologiilor în luptă în omenire. Ea cere o opţiune precisă, nu numai de principiu, ci de acţiune. Dentarcaţiunea dintre cele două ideologii implică anumite concepţii despre societate, despre lume, despre om şi, mi se pare, mai presus de toate, despre morală şi umanism, care să privească nu numai epoca de astăzi, ci o evoluţie întreagă şi transformări care să ducă la ieşirea omenirii din preistorie. A fi scriitor şi a admite violenţa şi războiul ca practici curente şi oarecum legale în lume, pe scară individuală, ca şi pe scară universală, înseamnă pentru cel în cauză a-şi contrazice propria sa misiune şi a avea nevoie el însuşi de educare, formare şi orientare. Din cele de mai sus, ca şi din chiar invitaţia la ancheta dv. internaţională, rezultă în mod evident că despre o asemenea educare şi orientare poate fi vorba, mai ales că cealaltă, — părare, creată deja — nu are ' nrîon• /.• îespre' rU --'b ',4 t vor, ;i şi t Urnei nu poate exis i vreo deosebire i- generaţii» nici nu ■ priveşte pude conştiinţă a scrii' lui penii : To.-'itâ educare fc mare sau orientare, şi nici m ce ectul urmărit. Datoria scriitorului în această problemă este aceeaşi, indiferent de generaţie, căci este una de om faţă de alt om. Nu există nici un semen faţă de care o datorie de această natură să fie mai aproximativă, căci cu cit subiectul asupra căruia trebuie să activeze educarea, formarea şi orientarea, este mai rătăcit, cu atît datoria de a-l recupera este mai stringentă şi priveşte mai adine substanţa etică a scriitorului şi a scrierii sale. Ştiu că, îndeobşte, asemenea obligaţii se socotesc faţă de generaţiile tinere, mai imperative şi mai neclintite. Această mentalitate pare a fi o anexă spirituală a obligaţiei genetice de protecţie fizică a tinerelor generaţii. Dar în această mare operă pe care scriitorul o are de înfăptuit, ponderea obligaţiei nu-şi are ca unitate de măsură numărul anilor, ci gradul de necesitate şi urgenţă a unei profilaxii morale şi nocivitatea mult mai mare a unei conştiinţe viciate, în plină vigoare. Rămîne doar decalajul de longevitate a timpului în care răul moral se poate manifesta, mai apreciabil desigur la tinerele generaţii, precum şi vigoarea sau inconsistenţa acţiunilor lor. In multiplele şi lungile discuţii asupra educaţiei, se invocă de obicei foarte mulţi, chemaţi, fiecare, cu procedeul lor : şcoala cu profesorii, părinţii, organizaţiile sociale, fără ca, în genere, să intre în enumerare mediul social, viaţa socială, cotidiană, spiritul epocii, gradul de civilizaţie, cu puterea lor irezistibilă de exemplu activ, pe care eu le socot primii factori, după caz , pozitivi sau negativi. In ce priveşte acţiunea scriitorului în această operă de salubritate socială, o aud mai rar şi, sceptic, nici nu am mare încredere în ea. Scriitorul, — care-şi merită denumirea, — are netăgăduit datoria de educare, formare şi orientare a tinerei generaţii. Dar aceasta nu ca un fel de program didactic, ci ca un aspect dintr-un tot, care este : educarea, formarea şi orientarea omului. Tinerii, în marea lor majoritate, îşi fac zestre morală din experienţa bună sau rea, a lor sau a celor dimprejur, şi mai puţin din scrierile literare, cum ar fi fost cele ale lui André Gide, cărora o generaţie şi o epocă trecută le atribuia acest dar. De ce aşa ? Din mai multe pricini. Poate fiindcă partea de ficţiune din opera literară ştirbeşte tăria exemplului faptic, — care, fără îndoială, rămîne, ca eficacitate, suveran; poate fiindcă opera literară, cu cit e mai artistică, distrage preocuparea junelui lector spre alte aspecte, să zicem estetice, de noutate, de „trouvaille“. Poate că invocarea cazului perso’ --- : î' лопргр n metodă acomototuşi nu mă pot abţine să declar literatura influenţat prea puţi.'* -Aprecii'-'nomele asupra scriitorilor mai vin efectul lor asupra formării gustului estetic,—desigur, parte şi el din noţiunea generică de „educate şi formare“. Totuşi, poziţia morală a scriitorului din opera sa, omul din scriitor, au contribuit nu numai pentru a aprecia şi scriitorul şi a face din el, ca şi din eroii săi, exemple vii, ci au contribuit prin toate acestea la formarea şi educarea mea. Eficacitatea operei scriitorului în această privinţă vine tot din puterea exemplului, adică din iluzia realităţii şi a faptului autentic, şi se reduce tot la puterea educativă a exemplelor şi experienţelor din viaţă. Doar oricare şi oricît de mică ar fi puterea de educare şi formare a operei unui scriitor, ea are o mare valoare în contextul general al luptei pentru umanitate, pentru omenie, pentru o conştiinţă etică, pentru aspectul de om. Aceasta este de altfel ceea ce dă valoare unei opere literare, ceea ce poate justifica literatura ca o forţă a conştiinţei omeneşti. Trăim intr-o epocă în care forţele ideologice în luptă sînt colosale, cum n-au fost niciodată în lume, şi de rezultatul acestei lupte depinde însăşi existenţa omenirii, ca suflare, şi poate chiar a pămîntului ca planetă. Nici un om conştient nu poate sta deoparte, indiferent de rezultatul acestei lupte. E datoria noastră, a tuturor, şi împlinirea ei priveşte toate generaţiile de aci înainte, prin milenii. Fără amor propriu exagerat, scriitorul este, prin îndeletnicirea şi înţelegerea lui, mai dator decit ceilalţi muritori de a educa, forma şi îndruma tinerele generaţii şi pe toţi oamenii pămîntului, înspre acel orizont din care se vede lumina roditoare a veacurilor de mîine, iar nu doar lumina exploziilor nucleare. Ne-am născut! Avem obligaţia de a trăi. Şi nu se poate trăi, nici respira măcar, fără o nouă educare, formare şi orientare a conştiinţei lumii. Ca în orice luptă, şi în acestea trebuiesc stegari. Scriitorii să fie stegarii. Cosmosul însuşi nu cunoaşte cinste mai mare. ameliora interaţicma. Publicăm — în cadrul anchetei noastre printre scriitorii lumii — o a doua serie de mărturii privind educaţia şi formarea tinerei generaţii şi răspunderile literaturii în acest domeniu. întrebarea pe care am adresat-o interlocutorilor noştri era — amintim — următoarea: „Care sunt, după părerea dumneavoastră, responsabilităţile scriitorului faţă de tînăra generaţie, şi, în lumina acestor responsabilităţi, cum anume trebuie orientată educaţia tineretului“ ? Problemă de acută responsabilitate socială şi etică, educaţia tineretului preocupă, la ora de faţă, cele mai proeminente personalităţi ale lumii contemporane, şi în spiritul acestei înalte răspunderi , concretizată şi în binecunoscuta iniţiativă a României privind promovarea idealurilor umaniste în rîndul tinerei generaţii, iniţiativă adoptată în unanimitate de Adunarea Generală O N.U. — s-a pronunţat, recent, tovarăşul Nicolae Ceauşescu, în mesajul adresat Conferinţei tineretului pentru securitatea europeană de la Florenţa. Reproducem mai jos mărturii şi răspunsuri primite, în timp, de la poetul Demostene Botez, de la scriitorul englez Herbert Smith (cunoscut publicului nostru prin romanul „A Field of Folk“, „Ре-un plai de oameni plin“), de la dramaturgul francez Armand Salacrou, membru al Academiei Goncourt, de la poetul grec Costas Varnalis, laureat al Premiului Lenin. I. P. SCRIITORUL şi TÎNĂRA GENERAȚIE e întrebări „de toate zilele“ şi totuşi... ARMAND SALACROU Am citit întrebarea dv. cu cel mai răspund pe larg, dar... Izii totrh nmn cînd trebuie sa adresez ur. „mesaj“ profund şi cit mai ex. t intrgrii eoso „ vocabularul“.. superficiale, dar „de toate zilele“. îmi vorbiţi despre orientarea tineretului către valorile umaniste, către raţiune... Dar vorbind despre aceste probleme — care ne privesc pe noi toţi şi de care depinde fericirea noastră a tuturor — nu poţi decit să repeţi, în cîteva sau mai multe fraze, ceea ce oamenii liberi şi raţionali spun, practic, în fiecare clipă, apropos de fiecare eveniment. Şi dacă aş vrea să spun mai mult, ar trebui să întreprind, cum ziceam, un întreg travaliu teoretic, moral ori social, de fapt filozofic. îi iubesc pe filozofi, însă, trebuie s-o mărturisesc, nu fac parte dintre ei. Ceea ce am de spus în legătură cu chestiunea ridicată de dv. am spus-o prin personajele mele, prin piesele mele, prin invenţiile mele dramatice. (Uneori, e drept, am simţit nevoia să-mi şi comentez opera, să fac, deci, „teorie“, să precizez unele aspecte şi laturi ale gîndirii mele, şi atunci mi-am însoţit publicarea pieselor cu acele „note“ pe care, cred, le cunoaşteţi). Este evident că influenţa pe care literatura o poate exercita asupra tinerilor este considerabilă. Şi, fireşte, această influenţă depinde şi de tinerii înşişi, care cercetează atent ceea “ w * mnapQ glpff : otrivit • .101 criterii «■ ipit;... Și ■‘OOil C£‘ 3I0CJ o j Jgs 3.014.' . aSimi -iează la modul lor, in felul lor. Atenei maiîrziu, devenit adulţi, ei vor oferi pe aceste baze, la nodul lor — unc-; noi generaţii — răspunsuri o .i la noile aspecte pc- ,... le vor îm- braca aceste ршшеше d-eros. Personal, nu cred că artistul trebuie să aibă grijă mereu, în toată clipa, să „exercite o influenţă“, negîndindu-se la nimic altceva decit la asta... Artistul trebuie să facă efortul de a fi — el însuşi, în primul rînd — un om adevărat, şi atunci opera lui se va încărca de o semnificație adevărată, majoră. Atenţi la solicitările şi tensiunile tinereţii ! HERBERT SMITH Atît de fult se discută în ultimul timp pe seama tinerilor şi a tinereţii, incit, uneori, eşti tentat să dai cîştig de cauză cinicului care pretinde că subiectul acesta ar fi calul predilect de bătaie al celor ce nu se mai simt prea tineri. Că o astfel de dezbatere nu are precedent e demonstrat şi de faptul că puţini au fost gînditorii de renume care să fi abordat chestiunea (n-a făcut-o nici chiar Montaigne, care, printre altele, e autorul faimosului eseu despre vîrstă). Toţi gînditorii şi eseiştii de pînă acum par să fi considerat tinereţea drept un element firesc al vieţii, o perioadă în care, e drept, mintea îţi este mai mult ca oricînd dispusă să cerceteze, să afle, să prospecteze, dar numai atît. De unde provine, atunci, interesul universal, manifestat în zilele noastre faţă de tineri şi de tinereţe ? Răspunsul nu este simplu. El trebuie căutat în realităţile epocii noastre, la generaţiile tinere şi nu numai la ele. Tinereţea, prin excelenţă, cere ocrotire, atenţie, condescendenţă, şi interesul care i se acordă conţine, o ştim bine cu toţii, note de laudă (supralicitată adesea) şi de speranţă (îndreptăţită, fiindcă speranţa, ca şi tinereţea, înseamnă, de fapt, viitorul). Astfel de atitudini sunt ale generaţiilor virstnice, care încearcă adesea faţă de tineri un sentiment de vinovăţie (pentru greşelile trecutului, pentru greşelile lor, ale adulţilor), dar şi dorinţa ca tot ceea ce ei au cucerit, toate condiţiile pe care le pot pune la dispoziţia tinerilor, să fie utilizate la maximum. Cazul, în istoria omenirii, e unic — ca şi natura dezbaterilor pe care le-a provocat — şi, de aceea, tot unic va trebui să fie și interesul pe care i-l va purta scri într-o astfel de întrebare a fost amplificată, ulterior, de pericolul unui nou război, de spectrul bombei atomice sau cu hidrogen. E o nelinişte cit se poate de firească : e în natura omului să se preocupe de viitor, şi, implicit, de soarta tinerilor, care sunt viitorul. Va fi oare — se mai întreabă încă mulți — acest viitor la fel decontinuare în pagina 14) Otilia NICOLESCU înzăpezi Alb ferecată Mirele uimit nu pricepe preţul vînzării, intră-n cetatea adormită unde fluturii poartă amurgul pe trompe , plouă cu stele peste veghea mieilor, fecioara istovită trece-n foşnetul ierbii — iată din degete-i curge pădurea, un şarpe înalţă pe lujerul crinului mort - apoi îngenunchează şi cheamă plîngînd solstiţiile stinse în zăpezi. Ciudate privelişti Ciudate privelişti liane încîlcite-n pupila bolnavă plouă, un sunet bolnav se destramă. Regele, iarba şi plînsul, ce goală lumină — sălcii curgînd amar, străveziu, prin roţi de rugină. Palide chipuri pleacă-n tristeţe, o ultimă vară, un drum, ciudate privelişti, liane-ncîlcite-n pupila bolnavă, ce umbră imensă, ce fum... Gingaşul lujer ofilit ce graţie e moartea-n alba floare o amforă de sunet împietrit suav acoperită de ninsoare. Ascult o toamnă ruginind în singe îngăduindu-mi plînsul în pustiu — alb ferecată-n porţile uitării cu pilcuri moi de ferigi cu alunul argintiu. Jur împrejur o bănuială oarbă îmi suge carnea îndurerată rugă de m-ar opri arzîndu-mi ochii, toamna o flacără să fiu prelinsă ca o fugă- Noiembrie Lupoaica toamnei a pierit în flăcări cu puf de umbră înroșind colina magnetizat e ochiul, sonoră e lumina pentru nisipul veșnic curgător. Deschid un sunet galben, lung privesc ce larmă colorată și hazlie, noiembrie încercănat coboarăîn gura tristă cu iederă tîrzie și s-asculte în crizanteme, sub dulcele zăvor cum trece ars pămîntul meu de dor, discret să întinerească în zăpezi cu trup de umbră să lunece spre seară — în aerul pe care tu nu-1 vezi cu flăcări mov și lacrimi mari de ceară. Argeș 3