Argeş, 1979 (Anul 14, nr. 1-4)
1979-03-01 / nr. 1
ARGEŞ ACTUALITĂŢI Mutaţiile profunde ale Argeşului contemporan iscă un număr aproape infinit de fapte cu luciditate rotunjite, de întîmplări mai mult sau mai puţin obişnuite sau neobişnuite, de gînduri, idei, atitudini ale oamenilor care se descoperă continuu pe sine şi pe ceilalţi, de meditaţii şi acţiuni între care unele poartă patina efemerităţii, iar altele pe aceea a perenităţii. Din acest evantai al unei vieţi sociale de un dinamism nemaiîntîlnit în întreaga istorie a judeţului şi a ţării, reporterul, străduindu-se a fi cît mai obiectiv, dar rămînînd mereu subiectiv cu bună credinţă alege cu sîrguinţă, zi de zi, acel „ceva“ care configurează o societate, care adaugă o tuşă în plus fizionomiei oamenilor cu speranţa că, extrase peste ani din memoria dreaptă a tiparului, acestea vor contura cu pregnanţă chipul acestor zile, acestor ani şi decenii, spre ştiinţa urmaşilor noştri care-şi vor întoarce şi ei, privirile, către noi, cei de azi, şi faptele noastre pe care nu le dorim doar pentru azi ci pentru întregul viitor, admite că unii ar fi capabili să înţeleagă disciplina unei vieţi, fără a desprinde rosturile disciplinei unui minut! Așadar, de ce a demisionat tînărul nostru cu armata, făcută ? Poate fiindcă nu aflase încă adresa bibliotecii ! C. M. Casa nr. 100 Acum, cînd satele saltă, ca jocul bărbătesc, spre înalturi, cînd îşi croiesc haine moderne în vetre mai strînse şi chibzuite, cînd cunosc rigorile calculelor inginereşti şi jarul din mintea arhitecţilor, cînd se sistematizează — într-un cuvînt, la Goleşti, ca un paradox, satul cel nou îşi continuă zidirea de case vechi. E bine să amintim că în urmă cu un deceniu o lăudabilă iniţiativă, susţinută şi de revista noastră, avea să prindă viaţă lingă conacul Goleştilor, ca o punte peste veac, alături de prima şcoală pentru toţi fiii şi de prima bolniţă. E vorba de acel muzeu pomi-viticol în aer liber, un unicat european, cum l-au numit remarcabile personalităţi din ţară şi de peste graniţe, într-un spaţiu carpatin cu specificităţile sale. Casele, reconstruite cu grijă, îşi etalează bogăţia turiştilor cu tradiţionala ospeţie românească. In fiecare an, noi podoabe ridicate din locuri ce se sistematizează, vin să-şi regăsească aici frumuseţea, şi liniştea. La construcţiile existente adăugăm ultima „creaţie“ a muzeului, Casa din Jugur, fotografiată de Paul Capşa, totalul însumînd 100 lucrări. Eminescu la Piteşti ! Intenţionat articulat, acest titlu vrea să readucă în atenţie problema discutată mai de mult în revista noastră: nevoia de monumente. Treceam zilele trecute printr-un loc care atrage, vara, ca un fantastic magnet, sufletul şi paşii celor însetaţi de frumos: EXPO-PARCUL. Privindu-l acum, cînd florile parcă s-au retras în sine, văduvindu-ne de una din corolele de minuni ale lumii, cînd şipotul de apă a încetat să se mai audă, mai vechea idee a înălţării unei statui a unuia din poeţii români îndrăgostiţi de flori mi-a revenit în minte. Căci ce ar fi mai frumos decit gîndul că, atunci cînd admiri „lacul încărcat cu nuferi", te veghează cel mai mare poet al românilor ? Ce ar fi mai instructiv, invitînd la lectură şi la meditaţie, ca plasarea unui bust al lui Macedonski în mijlocul „flăcărilor“ pe care rozele multicolore le aprind în perimetrul acestui căutat parc ? Cîteva statui inspirate, purtînd înscrise pe ele versuri pe care numai florile le revendică, statui ale lui Eminescu, Macedonski, Dimitrie Anghel, ar împlini frumos această oază de suflet şi visare. Şi acum, cînd caligrafiez aceste rînduri, sînt sigur că se vor găsi cîţiva care să se „revolte“, replicînd iritaţi : Ce caută Eminescu la Piteşti ? Dar tot atît de sigur sînt că oriunde ne-ar purta paşii, pe noi, românii, mirosul de trandafir ni-1 va aduce în gînd pe Macedonski, iar tremurul nuferilor ni-1 va apropia pe Eminescu. Chiar dacă aceste splendori ar înflori aici, în Piteşti, sau, experimental, la bordul unei nave cosmice... E timpul să restituim florilor, spre liniştea sufletului lor suav, amintirea marilor lor iubiri... Dan ROTARU Dialog Dialog spontan cu un tînăr ce alerga agitat pe un culoar al unei mari întreprinderi industriale din judeţ. — Nu ştiţi unde sînt bibliotecile ? — Nu, răspund simplu şi imediat observ că are în mînă nişte hîrtii pe care începe să le întoarcă pe o parte şi pe alta. Apoi, îmi explică: „Am nevoie să-mi semneze bibliotecara aici... că... am plecat din întreprindere ! Să-mi semneze ca să sfîrşesc şi cu hîrtiile !“. — Şi unde vă transferaţi, întreb naiv, afişînd o cît de cît bine jucată indiferenţă şi simţind în acelaşi timp că e ceva suspect cu acest tînăr. — Nicăieri ! Am demisionat ! Cu mine nu le merge lor! Auzi, dom’te, s-au aşezat toţi pe capul meu să-mi facă teoria minutului şi cît costă el ! Ce, s-o iau de pe acum cu poartă de intrare, ceas, portar ? Abia am făcut armata ! M-am certat la cuţite cu maistrul ! L-am prins că-mi ţine într-un carneţel evidenţa minutelor întîrziate în fiecare zi ! Arăt eu a om pe care să-l ţii în evidenţă ca la contabilitate ? Unde-or fi, dom’le bibliotecile alea ? — Şi... insist, unde o să lucraţi... ? — In agricultură! Mă fac tractorist! Acolo nu e cu poartă, gard, ceas şi portar ! Şi acolo se poate mînca o pline ! — Da, dar... greşesc eu, în agricultură ceasul are cadranul mult mai mare, se numeşte... zilumină şi secundarul nu măsoară secunde, ci grade de conştiinţă ! — Ce, dom’le, şi dumneata începi să-mi ţii teoria covrigului ?’ Nici nu ştii unde sunt bibliotecile întreprinderii şi ai pretenţia să mă educi pe mine ! S-a lăsat o tăcere penibilă. Obrăznicia lui furioasă m-а luat pe neaşteptate şi n-am putut ■— reacţiona imediat. Tînărul m-а lăsat acolo şi а a plecat pe culoar înainte. Pînă să-mi aprind o ţigară a reapărut din sens contrar, culoarele Щ de la etaj fiind dispuse sub formă de patrulater. L-am acostat. — Scuzaţi-mă, n-am vrut să vă supăr ! — Lasă ! Nu-i foc ! Am mai văzut eu din ăştia ! Cel puţin dumneata îţi ceri scuze şi înseamnă că ştii să respecţi ! Dar bibliotecile tot nu le-am găsit! Dumneata arăţi mai dichisit, n-ai fost niciodată la bibliotecă ? — Nu ! (Din nou interzis) — Ei, bine că sîntem cel puţin doi care n-avem treabă cu d-astea ! Vede o funcţionară, o ia la fugă s-o ajungă, dar funcţionara intră în biroul imediat alăturat, o scapă şi revine. — Am toate semnăturile, zice, pot pleca liniştit, dar mă-ncurcă bibliotecile astea de-mi vine să urlu ! In momentul următor a avut totuși noroc. A apărut o tovarăşă care era chiar bibliotecara. I-a explicat, i-a arătat hîrtiile şi a rugat-o să-i completeze cele două rubrici rămase albe. Bibliotecara a întins fişa pe perete, a pus stiloul în dreptul rubricii gata să semneze, dar l-a mai întrebat o dată : — N-ați împrumutat nici o carte de la bibliotecă ? — Arăt eu a om care știe adresa bibliotecilor ? — Și ce, vrei să te cred pe cuvînt de onoare ? răspunde prompt bibliotecara. — N-arăt eu a om cu cuvînt de onoare ? i-o întoarce rapid, tînărul. Bibliotecara n-a mai insistat. A semnat cu un aer de sîcîială inutilă şi a plecat. Tînărul, s-a făcut şi el nevăzut cît ai clipi şi, l-am mai zărit o dată pe geam, alergind. Au urmat, pentru mine, încă vreo cîteva minute de aşteptare, timp în care m-am întrebat de ce a demisionat anonimul furios. Biblioteca, de orice specialitate ar fi, înseamnă cunoaştere, cultură. Un nivel ridicat de cultură aduce după sine un nivel superior de înţelegere. Cine înţelege mai mult, poate mai mult în muncă, în viaţa personală, ponderea participării sale la viaţa socială este mult mai pronunţată. Raţionînd mai departe şi neurmărind a face educaţie cu orice preţ, ne amintim un foarte important principiu din dreptul roman, actual şi în dreptul românesc, şi anume că... cine poate mai mult poate şi mai puţin. Cu alte cuvinte, nu se poate Chibzuiesc milioane între anul unu şi anul patru al existenţei acestui nucleu de elevi-electronişti din Piteşti, între generaţia actualului student Murgescu şi generaţia Coman, Preda, Comana, Jingoi, Grigore — încă elevi ai liceului piteştean de matematică şi fizică, profesorul Ştefan Oprea a rămas acelaşi pedagog a cărui pasiune îmbracă formele, greu de explicat, ale timidităţii. El continuă — printr-o investiţie de timp deloc neglijabilă — nu numai să creeze elevi de valoare, temelii sigure ale electroniştilor de mîine, dar şi valori pentru elevi. Să ne amintim deci că de un an şi jumătate funcţionează, la liceul pedagogic din Cimpulung, cu rezultate foarte bune, o tablă electronică muzicală. Să nu uităm nici Marele premiu de la Moscova, numeroşii lauri dobândiţi la olimpiade, la expoziţii de creaţie tehnico-ştiinţifică. Pe lingă electronică, elevii piteşteni mai învaţă ceva, evaluat de obicei după criterii strict financiare : preluînd comenzi din judeţ, ei ştiu ce-nseamnă să chibzuieşti milioane de lei, de cele mai multe ori lei-valută. Putem deci aduce în discuţie instalaţiile electronice realizate pentru muzeul judeţean Argeş, muzeu de ecologie unic în Europa. Lucrarea efectuată pentru Palatul culturii din Piteşti (orga de lumini şi sonorizarea) este de-abia la jumătate datorită unor greutăţi obiective de aprovizionare. Dar altceva este important: faptul că orga intră în competiţie cu cele belgiene şi poloneze, deja existente în municipiu. Şi încă mai important : orice „notă“ falsă, sterilă din pregătirea ШЯШ doi acestor elevi pentru producţie, pentru viaţă este cu desăvîrşire exclusă. Şi acum, cînd nucleul piteştean are şi experienţă, dar şi un prestigiu cucerit în atîtea şi atîtea ore-efort, zile-creaţie, „Oprea şi ai săi” purced la o lucrare a cărei complexitate ne reţine atenţia. Este vorba de un sistem de televiziune în circuit închis. Beneficiar: liceul piteştean „N. Bălcescu“. Dacă pînă acum se realizau doar sisteme cu ajutorul cărora directorul avea posibilitatea unui control al claselor, colectivul piteştean (elevi, profesori, maiştri de la liceele de matematică-fizică şi „N. Bălcescu") va instala în fiecare clasă doar televizorul, urmînd ca într-un studio să fie transmise — prin videomagnetofon, aparate de filmat şi aspectomate — imaginile necesare procesului de instrucţie. Intre clase şi studio există o legătură fonică permanentă. Sistemul nu urmăreşte diminuarea rolului profesorului, fiind de fapt un aliat al acestuia, ajutîndu-i să dea elevilor o cantitate cît mai mare de informaţie pe o unitate de timp mică. Altfel spus, o întreagă lume ştiinţifică, culturală, sportivă adusă în clasă. Am spus că elevii au învăţat deja să... chibzuiască milioanele, şi iată de ce, monitoarele de la „Tehnoton“ costînd foarte mult (30 000 lei unul) şi numărul lor fiind mare, profesorul Oprea a hotărît să adapteze televizoarele din comerţ, mult mai ieftine, la noul sistem. Montajul acestuia va fi făcut tot aici, cu forţe locale. Şi pentru a mări eficienţa investiţiei, într-un viitor apropiat sistemul de televiziune va fi cuplat şi la şcolile învecinate. Aşa cum ne-a obişnuit, Ştefan Oprea gîndeşte şi mai departe să transmită pe canalul 1 pentru elevii argeşeni aflaţi acasă, să realizeze şi un ceas electronic cu afişaj pe televizor. Deja mai puternici Iată o informaţie demnă de relevat: anul trecut, 52 de absolvenţi ai Liceului „Z. Gelesen“ din Piteşti — foşti elevi ai inimosului profesor Gheorghe Truţă — au reuşit la facultatea de medicină. Este, dacă vreţi, un argument în plus, o dovadă că aici tradiţia cercurilor ştiinţifice ale elevilor are temelii durabile. Amintita performanţă nu se putea exprima dacă nu ar fi existat asemenea „spaţii“ ştiinţifice în care elevii aduc şi schimbă informaţii, gîndesc riguros, cercetează, judecă şi se judecă la modul frumos, colegial. Am asistat de curînd la cea de a Ill-a sesiune de comunicări ştiinţifice a cercului de biologie „Emil Racoviţă“ (înfiinţat în 1978). Participanţii, Silvia Ivan sau Ene Romeo, Nicoleta Ungureanu ori Eduard Frunză, sînt încă tineri (anii I A şi C), dar felul grav, adine, cu alură ştiinţifică în care gîndeau, însăşi elocinţa lor nu demonstrează altceva decît că ei sînt, prin puterile lor, deja mai puternici. Am văzut lecţia din manual, de la care pornise o comunicare. Ei bine, în carte erau numai patru rînduri, atît, iar elevul vorbise aplicat cam 25 minute pe o temă actuală, de cel mai larg interes. Elevii beneficiază şi de filme ştiinţifice, de laboratoare, nu uită să fie şi copii, înjghebînd „jocuri ştiinţifice“ , pasionante confruntări ale spiritului. Şi, mai cu seamă, ei se bucură de o îndrumare competentă în acest spaţiu ştiinţific stimulator pentru ei, tinerii care au hotărât să-și apropie viitorul... ARO pe drum nou Ultima ispravă care ne-a uimit din partea cunoscutului autoturism de teren ARO a fost o lungă şi îndrăzneaţă călătorie prin ţări asiatice, pînă în apropierea Himalaiei, la 4 000 m altitudine. Doi specialişti ai uzinei cîmpulungene au testat încă odată parametrii trainicei maşini în condiţii cu totul deosebite, iar cercetători au studiat flora locală adunînd o impresionantă colecţie farmacopeică. Credeam că aceasta va fi ultima, dar în zilele începutului de an nou o altă veste ne-a parvenit de acolo. Constructorii au ataşat autoturismului ARO un motor acţionat cu motorină, realizat după fructuoase căutări, cu un consum de numai zece litri la o sută de kilometri. Ce înseamnă aceasta pentru viitor ? Eficienţă sporită, solicitări maxime, cu precădere la export. Să-i urăm noului autoturism viaţă lungă şi realizatorilor alte mari succese. D. B. „Liviu Rebreanu“ Desfăşurată sub prestigiosul generic al celei de a doua ediţii a Festivalului naţional „Cîntarea României“, activitatea cenaclului literar „Liviu Rebreanu“ Piteşti s-a impus în viaţa spirituală a Argeşului printr-o diversificare accentuată şi un dialog mai viu cu oamenii muncii din întreprinderi şi instituţii, cu elevii. „foile literare“ ale Piteştiului au fost de multe ori veritabile dezbateri asupra creaţiei originale locale şi naţionale. Dezbaterile s-au concretizat printr-un nivel estetic mai ridicat, printr-o selecţie mai riguroasă a textelor prezentate. Un sprijin concret a primit cenaclul din partea C.I.C.P.M.A.M. Argeş care, organizînd schimburi de experienţă, publicînd culegerile „Liberi, independenţi şi suverani“ şi „Arc de triumf“, a pus în circulaţie creaţia altor membri ai cenaclului piteştean. Sunt de asemenea în lucru culegerile „Ţara din inimi“ şi „Poetul şi cetatea“ (aceasta din urmă editată de Palatul Culturii). Şezătorile literare dedicate Marii Uniri, lui Mihai Eminescu, simpozionul dedicat creaţiei folclorice actuale, întîlnirile cu personalităţi ale literaturii româneşti (spre ex., cu poetul Nicolae Dragoş, în timpul căreia s-au clarificat numeroase aspecte ale creaţiei contemporane) au fost modalităţi de diversificare a activităţii cenaclului „Liviu Rebreanu“. Au continuat întîlnirile cu cititorii din întreprinderile piteştene (Textila, Argeşeana, Panificaţie, I.R.E.P., I.A.P.), cu elevii unor licee (Liceul de chimie, Liceul „Z. Golescu“), cu locuitorii satelor (în special în cadrul Lunii cărţii la sate, în timpul căreia, în colaborare cu Biblioteca judeţeană, s-au făcut deplasări la Domneşti, Vedea, Bălileşti, Vrăneşti, Lunca Corbului, Săpata, etc.). Vechii şi mai noii membri ai cenaclului au ţinut să poarte aceste dialoguri cu cititorii. Se cuvine să le consemnăm numele, atît pentru ceea ce au făcut, cît şi pentru viitoarele noastre întâlniri : Ludmila Ghiţescu, Mihail Ilovici, Dan Rotaru, Elisabeta Novac, Ion Popa Argeşeanu, Marian Stoica, N. Petrescu, Ion Cruceană, Mircea Meleşteu, Corina Budescu, Ion Cruceană, Mircea Bacria, Eugen Pelin, Mala Bărbulescu, Gabriel Vărăşcanu CESARE — evocare la 4 ani de activitate ...Au existat mai întîi nişte oameni, mari , nu prin vîrsta lor, nu prin ceea ce făceau ci prin sufletul pe care ştiau să şi-l drămuiască în metafore ale frumosului. Aşa s-a născut, acum patru ani, din iniţiativa revistei „Argeş“ şi a Inspectoratului şcolar judeţean Argeş, atelierul de creaţie literară CESARG al elevilor, din cadrul Casei de cultură a elevilor şi studenţilor Piteşti. De patru ani, tineri mereu tineri, caută zborul luceafărului eminescian, zbuciumul izvoarelor şi lumina; se scrie mult, sînt şi multe visuri, dar poate nu doar visuri, sîntem tineri şi vrem ca versurile noastre şi proza noastră şi încercările noastre dramatice, eseistice şi toate „polemicile“ literare, nepublicate Încă nicăieri, să însemne ceva. CESARG nu înseamnă doar locul unde o dată pe lună, duminica dimineaţa, se adună mai mulţi sau mai puţini membri. El înseamnă şi zilele în care sala Casei de cultură oferă loc de întîlnire creatorilor de literatură cu publicul. CESARG înseamnă şi întîlniri cu iubitorii de frumos la ei acasă, adică în şcolile şi liceele municipiului Piteşti şi în comunele din împrejurimi, înseamnă şi schimburi de experienţă cu cenaclul din comuna Mioarele, cu cenaclul „George Topîrceanu“ din Curtea de Argeş, „Sânziana“ de la liceul „Zinca Golescu“, cu poeţii şi prozatorii de valoare invitaţi aici, şi şezătorile literare organizate de către Centrul de îndrumare a Creaţiei populare şi a Mişcării Artistice de Masă, cenaclul „Liviu Rebreanu** şi Casa de cultură a sindicatelor, şezători la care CESARG-ul îşi aduce contribuţia. Dintre mai vechii membri ai CESARG-ului se cuvine a aminti de Ioana Floroaica, acum muncitoare la IPMPR — Piteşti, ca şi Constantinescu, Erika Devald, acum studentă la limba japoneză, Camelia Vasile, drept mai vechi laureate ale concursului republican „Mihai Eminescu“ — Allora Şerp, Nicolae Ionescu, sau mai tinerii Bălan Marin, Mircea Dobrescu, Camelia Dinescu. Multe iniţiative are CESARG pentru această primăvară. Printre acestea amintim pe cea din luna mai, cînd, acasă la CESARG va avea loc o întîlnire cu cititorii prin intermediul emisiunii „Odă limbii române“ şi cu bunăvoinţa redactorului acestei mult îndrăgite emisiuni, George Mirea. Graţiela BIRLĂ cl. a Xll-a, filologie-istorie, preşedinta atelierului literar CESARG