Argeş, 1984 (Anul 19, nr. 1-12)

1984-01-01 / nr. 1

"Înfăptuirea Programului partidului, făurirea societăţii socialiste multilateral dezvoltate şi îna­intarea spre comunism, cer ca fiecare comunist să muncească, să lupte şi să trăiască în spirit revoluţionar !" NICOLAE CEAUŞESCU (Din Cuvîntarea la Consfătuirea de lucru pe problemele muncii organizatorice și politico-educative de la Mangalia) P­rocesul de făurire a so­cietăţii socialiste multi­lateral dezvoltate şi îna­intare a României spre comu­nism, obiectivele complexe propuse a fi realizate, cerin­ţele calitative pe care trebuie să le îndeplinească societatea în toate compartimentele acţi­unii sociale au impus în cen­trul atenţiei omul — rolul lui hotărîtor pe care îl are în e­­tapa istorică pe care o par­curgem. Dispunînd de o pu­ternică bază materială şi teh­nică, de programe clare, de un cadru organizatoric adec­vat stadiului actual de dezvol­tare economico-socială a ţării, de un uriaş potenţial creator al maselor de oameni ai mun­cii, dispunem de fapt de toate condiţiile necesare pentru asi­gurarea mersului neîntrerupt, al progresului multilateral al patriei. Aşa cum arăta tovară­şul Nicolae Ceauşescu, secre­tar general al partidului, „stă în puterea noastră, a tuturor oamenilor muncii, a întregu­lui popor să realizăm în așa fel programul de dezvoltare încît să putem dispune de mijloacele necesare înfăptuirii programelor generale, în toa­te domeniile, să asigurăm dez­voltarea continuă a patriei noastre socialiste, ridicarea ei pe noi culmi de progres şi ci­vilizaţie“. Conceput ca un proces re­voluţionar continuu, de tre­cere neîntreruptă la stadii su­perioare de evoluţie, procesul edificării societăţii socialiste multilateral dezvoltate este totodată factorul genetic al spiritului revoluţionar. Intrin­sec procesului obiectiv al con­strucţiei socialismului şi co­munismului, spiritul revoluţi­onar se obiectivează în ma­rile înfăptuiri ale societăţii şi se constituie în premise de plecare spre împlinirea idea­lurilor socialismului, punînd temelii pentru noi proiecte în care creativitatea individuală şi colectivă a societăţii, elibe­rată de strînsoarea dependen­ţei excesive de realul social concret, produs al interacţiu­nii om-creaţie-realitate, devi­ne tot mai productivă, mai cutezătoare, mai cuprinzătoa­re în toate sensurile ce poartă în sine noi trepte ale deveni­rii, relansînd noi şi îndrăzne­ţe proiecte de acţiune. Astfel, spiritul revoluţionar se mani­festă în funcţia lui ontologică, pe de o parte ca produs al u­­nor nevoi, cerinţe, legităţi obi­ective, iar pe de altă parte ca producător de noi realităţi so­ciale, purtătoare de noi nevoi, cerinţe, legităţi care-şi cer „dreptul la exprimare“. Selectarea sensurilor de e­­voluţie, cunoaşterea şi ierarhi­zarea în ordinea de prioritate a tendinţelor obiective ale e­­voluţiei sociale, în funcţie de sistemul de norme de valori pe care-l constituie şi îl pro­movează socialismul, nu nu­mai că implică spiritul revo­luţionar, dar îi şi conferă o funcţie axiologică valorizatoa­re, constatativă, evaluativă, dar şi proiectiv-constructivă. Procesul nu presupune doar opţiunea între două limite, vechi şi nou, ci o activitate de decantare, de purificare prin esenţializare a conglomeratu­lui real în care trebuie să ope­reze criterii ştiinţifice şi să guverneze valori autentice, nu dorinţe subiective, proiecte u­­topice, prejudecăţi de diferite coloraturi social-ideologice. De aceea, spiritul revoluţionar în­floreşte pe fondul unei auten­tice pregătiri ştiinţifice, de largă respiraţie culturală şi u­­manistă, al consecvenţei la i­­dealul pe care şi l-a propus societatea noastră să-l realize­ze. Iar purtătorul acestei efer­vescenţe spirituale pe care o numim spirit revoluţionar tre­buie să fie tenace, dar elastic, flexibil, suplu în gîndire şi în acţiune, raţional şi cu mari disponibilităţi de autoanaliză, de receptare a sugestiilor, pă­rerilor celor cu care conlu­crează, cu posibilităţi nelimi­tate de surprindere a ecouri­lor produse de ideile, acţiuni­le şi deciziile pe care le ia. Nu un supraom, ci un om concret, real, produs al reali­tăţilor zilelor noastre, impli­cat şi integrat în marea colec­tivitate a ţării, angajată în a­­celaşi proces real de obiecti­vare a Programului partidu­lui. Obtuzitatea, narcisismul, închiderea eului în sine, în­crederea oar­bă şi exclusivistă în ghemul gîndurilor indivi­dualiste sunt capcane în care spiritul revoluţionar se ofileş­te, devine floarea sterilă a personalităţii rămase fără per­spectivă. Domeniul esenţial de afir­mare a spiritului revoluţionar îl constituie acţiunea socială proiectată şi desfăşurată în consens cu cerinţele ce ema­nă din Programul partidului, din documentele elaborate de partid şi în care sunt prefigu­rate, formulate cu rigoare şti­inţifică obiectivele de dezvol­tare economico-socială a ţării, înfăptuirea acestor obiective cere permanentizarea iniţiati­vei, asimilarea prin efort pro­priu a sensurilor şi tendinţe­lor logice de dezvoltare a ţă­rii, precum şi încorporarea iniţiativei în originalitatea practicii sociale ale cărei co­ordonate se găsesc în politica partidului. Această politică cere fiecăruia efort propriu de însuşire şi de obiectivare în realizări economice, politice, culturale, ştiinţifice etc. De a­­ceea, cerinţa formulată la Consfătuirea de la Mangalia de tovarăşul NICOLAE CEAUŞESCU de a forma şi de a deveni fiecare dintre ce­tăţenii ţării „revoluţionari de profesie“, este o condiţie a în­făptuirii obiectivelor de dez­voltare a ţării şi nu numai o dimensiune fundamentală a o­­mului de tip nou. Pe măsura adîncirii proce­sului revoluţionar, a creşte­rii profunzimii lui, se ampli­fică forţa revoluţionară colec­tivă şi individuală. „Socialis­mul, spunea tovarăşul Nicolae Ceauşescu, nu e un marş tri­umfător, ci un drum de mun­că şi de luptă“. Un drum de muncă şi de luptă se străbate în ritmuri alerte, pe traiecto­ria progresului social multila­teral şi în toate filierele sis­temului social, cu consumuri intense de energie umană, în unitatea de monolit a faptelor creatoare, cu maximum de e­­ficienţă şi de randament. Atitudinea militantă şi an­gajarea revoluţionară devin nu numai atribute ale perso­nalităţii, coordonate funda­mentale pe care se realizează efervescenţa trăsăturilor omu­lui nou : voinţa de dreptate, curajul, perseverenţa, opti­mismul, cinstea, sinceritatea etc., ci şi factori genetici ai proiectelor de acţiune şi ai faptelor de realizare. Aflată în necontenită întrecere cu timpul, purtînd în sine virtu­ţile istoriei milenare şi pro­­iectînd spre realizare idealuri dintre cele mai generoase — armonizarea dezvoltării eco­nomice şi a celei umane, satis­facerea deplină a nevoilor u­­mane, democraţie, umanism, libertate etc. — socialismul este terenul fertil al afirmării personalităţii umane în inte­gralitatea sa, în care spiritul revoluţionar catalizează gîndi­­rea şi acţiunea umană. Stan FLOREA Spiritul revoluţionar Cum mimai Patria se cîntă Să cînţi Eroul neîncetat Cum doar iubirea poţi s-o cînţi , Adevărată şi fierbinte Lăsată-n singe de părinţi Cu inima să cînţi Eroul Cum numai Patria se cîntă Că e aleasă moştenire Prin care numele cuvînta Ion MARGINEANU Gîndire şi practică revoluţionară Concepte fundamentale în opera teoretică a tovarăşului NICOLAE (ЕЩЕ$€И=------------------------------------------------------------­Dialectica edificării societăţii socialiste multilateral dezvoltate I­n viziunea materialist­­dialectică asupra deter­minismului, principiul (le­gea) contradicţiei deţine un loc central, oferind perspectiva te­oretică cea mai raţională şi mai convingătoare a explicării şi înţelegerii dinamismului uni­versal, a dezvoltării neîntrerup­te, progresive atât în natură, cât şi în viaţa socială. Universalita­tea contradicţiilor, dialectic în­trepătrunsă cu specificitatea lor, ne îngăduie deci să dezvăluim autodictamismul existenţei, pe de o parte relativitatea momen­telor de stabilitate şi repaus, de echilibru, pe de altă parte ca­racterul absolut al mişcării, al schimbărilor cantitative şi cali­tative, al succesiunilor de nego­­ţii. Orice altă perspectivă teore­tică şi metodologică în această problemă ar anula explicaţia ştiinţific-materialistă şi demersul dialectic-istorist asupra existen­ţei naturale şi sociale, ar face loc interpretărilor indeterministe sau finaliste, со ггф rom fţind grav cunoaşterea şi acţiunea eficien­tă, în acest context putem să înţelegem caracterul nociv, ilu­zoriu şi neştiinţific al încercărilor mai vechi, din fericire deja de­păşite, de a asocia prezenţa contradicţiilor unei stări mala­dive a societăţii şi, în cele din urmă, de a nega frontal exis­tenţa acestora în condiţiile so­cialismului. Se înţelege că igno­rarea contradicţiilor proprii noii orinduiri nu a împiedicat în plan practic manifestarea lor puter­nică, dimpotrivă a alimentat ac­ţiunea lor stihinică, necontrola­tă, producînd serioase greutăţi în afirmarea principiilor noii organizări sociale. Este o calitate a partidului nostru, pe care avem îndatori­rea să o subliniem, de a fi în­ţeles la timp şi în mod profund că stăpânirea conştientă a pro­cesului construcţiei noii orându­iri, a dialecticii lui specifice, im­plică între altele nu doar recu­noaşterea lucidă a existenţei şi acţiunii contradicţiilor în socia­lism, ci mai ales cunoaşterea mecanismului lor intrinsec, a condiţiilor şi cauzelor care le determină, adoptarea pe aceas­tă bază a acelor măsuri politice şi organizatorice care să asigu­re depăşirea lor constructivă, în sensul înfăptuirii progresului so­cial. De altfel, rolul conducător al partidului în societate, în e­­dificarea conştientă a socialis­mului şi comunismului, este ne­mijlocit legat de studierea şi în­ţelegerea tendinţelor şi feno­menelor noi, a contradicţiilor ce apar sau se amplifică, precum şi de crearea condiţiilor politice, economice, organizatorice nece­sare promovării noului, afirmă­rii intereselor şi aspiraţiilor ma­selor de oameni ai muncii, a superiorităţii noii orinduiri. Această concepţie profund ştiinţifică şi originală despre natura şi rolul contradicţiilor în socialism, despre căile soluţio­nării lor conştiente, constituie una din contribuţiile cele mai valoroase şi mai semnificative — atît sub ra­port teoretic, cit şi sub raport practic-politic — a partidului nostru, a secretaru­lui său general la dezvoltarea creatoare a teoriei socialismului ştiinţific, pornind de la condiţiile şi de la experienţa concretă a României. Ea se regăseşte sin­tetic şi în volumul NICOLAE CEAUŞESCU — Dialectica edi­ficării societăţii socialiste multi­lateral dezvoltate, volum pe care Editura politică l-a publi­cat în seria "Din gîndirea filo­sofică a preşedintelui României". “Nu trebuie să uităm­­nici un moment că în socialism — şi probabil şi în comunism — lupta intre vechi şi nou constituie şi va constitui în continuare o le­gitate dialectică a dezvoltării, sublinia secretarul general al partidului cu ocazia aniversării a 60 de ani de la făurirea Parti­dului Comunist Român. Suntem­ revoluţionari nu dacă negăm sau decretăm că în socialism nu sunt contradicţii, ci dacă re­cunoaştem existenţa lor, ţinem seama de ele şi acţionăm în mod conştient pentru soluţiona­rea lor justă. In aceasta constă, de altfel, şi rolul politic condu­cător al partidului". Acţionând în condiţii naţionale concrete, specifice ţării noastre, făcînd din satisfacerea interese­lor şi năzuinţelor poporului în­săşi raţiunea sa de a fi, parti­dul nostru a înţeles că o poli­tică cu adevărat ştiinţifică este condiţionată în primul rîntd de cunoaşterea temeinică a realită­ţilor obiective sub toate aspec­tele şi laturile lor, de adecvarea soluţiilor preconizate la necesi­tăţile reale şi stringente a­le dez­voltării sociale. O atitudine pragmatică faţă de realitate, tendinţa de a escamota lipsu­rile, de a releva numai ceea ce este convenabil unor interese de moment, de a ignora carac­terul contradictoriu şi complex al diferitelor procese, ar condu­ce la consecinţe nedorite, chiar la perturbări sociale. De aceea, “viaţa trebuie cunoscută în toa­tă complexitatea ei, uneori con­tradictorie, pentru a avea o imagine ştiinţifică exactă asu­pra fenomenelor şi tendinţelor ce caracterizează stadiul în care se găseşte la un moment dat dezvoltarea societăţii, pentru a fixa etapa respectivă şi modul corespunzător de acţionare". în concepţia Partidului Comu­nist Român, contradicţiile pro­prii orânduirii socialiste au un caracter neantagonist, manifes­­tîndu-se pe fondul convergenţei de interese a claselor şi cate­goriilor sociale, al­ unităţii lor de voinţă şi acţiune. Menţinerea caracterului de marfă al econo­miei socialiste, chiar dacă ea funcţionează planificat pe teme­iul proprietăţii comune asupra mijloacelor de producţie, exis­tenţa unor interese specifice ale diferitelor categorii şi grupuri sociale, aplicarea principiului socialist cil repartiţiei, după munca depusă şi după impor­tanţa socială a acesteia, carac­terul dinamic al formelor de or­ganizare şi conducere a vieţii sociale, ca şi independenţa re­lativă a conştiinţei sociale în ra­port cu existenţa socială, complexitatea raporturilor din­tre factorii obiectivi şi cei su­biectivi, dintre conştient şi spon­tan în dialectica funcţionării mecanismului social pot genera, în dependenţă de anumite con­diţii concrete, diferite deosebiri, decalaje, disproporţii etc. ca forme de manifestare a contra­dicţiilor proprii societăţii socia­liste. Remarcabilă este totodată şi teza, dezvoltată­ în opera teore­tică a tovarăşului Nicolae Ceauşescu, conform căreia, da­că nu se acţionează adecvat şi la timp, există posibilitatea ca, şi în socialism, contradicţiile ne­­antagoniste să se adîncească, să se agraveze, să acţioneze în afara controlului societăţii, că­pătând o formă antagonistă, ex­plozivă : "ignorarea sau sub­aprecierea faptului că în soci­etatea socialistă există contra­dicţii, nesocotirea necesităţii de a acţiona pentru soluţionarea lor judicioasă duc la agravarea acestora, contradicţiile puţind lua forme antagoniste, evoluind chiar pînă la apariţia unor conflicte sociale“. Fireşte supe­rioritatea socialismului se vădeş­te în posibilitatea de a acţiona conştient, de a înlătura vechiul, formele care şi-au epuizat con­ţinutul pozitiv, de a acţiona ast­fel încît să se asigure dezvolta­rea echilibrată, armonioasă a societăţii. Tocmai în acest sens trebuie să înţelegem măsurile întreprinse în ţara noastră în ultimii ani şi care, în esenţă, vizează perfecţionarea relaţiilor de producţie şi sociale, transfor­marea lor într-o pîrghie puterni­că a impulsionării introducerii progresului ştiinţifico-tehnic, a dezvoltării şi modernizării forţe­lor de producţie, a creşterii mai accentuate a eficienţei econo­mice. Pe această linie au fost gîndite şi iniţiate introducerea noului mecanism economico-fi­­nanciar, a principiului autoges­­tiunii şi autoconducerii muncito­reşti, instituţionalizarea conduce­rii colective, a formelor demo­cratice de consultare a maselor şi de participare nemijlocită a acestora la conducerea treburi­lor publice, recentele măsuri pri­vind perfecţionarea formelor de repartiţie, de legare mai strînsă a veniturilor oamenilor muncii de contribuţia lor la dezvoltarea economiei, la creşterea eficien­ţei economice. Totodată,, parti­dul nostru a iniţiat un vast pro­gram de perfecţionare a activi­tăţii politico-ideologice, a acti­vităţii de instruire şi educaţie, de formare şi afirmare deplină a conştiinţei socialiste a mase­lor. Tot acest ansamblu de mă­suri, orientări şi iniţiative au ca finalitate crearea şi menţine­rea unui echilibru general dina­mic al dezvoltării societăţii, u­­manizarea progresivă a structu­rilor acesteia ca o premisă a trecerii României la comunism. I. DAVID Floare draga, Curge Neajlovul grăbit Dar la Petreşti s-a oprit Să ude grădina-n care A răsărit mîndră floare. Floare dragă, floare rară A luptat tot pentru ţară Pentru pace şi dreptate între popoarele toate. Dintr-a noastră scumpă ţară Duce azi în lumea-ntreagă Ştiinţa, pacea, bucuria De aici, din România Unde azi cu demnitate Noi trăim in libertate. Cu dragoste şi bucurie Din inimi şi cu mîndrie Argeş şi tu, Românie, Să-i urăm azi, strămoşeşte, Strămoşeşte, româneşte , La mulţi ani cu sănătate, Bucurii să aibă-n toate ! Hie DOBRE, rapsod popular ______________! floare rara ­ în ianuarie Ecoul colindelor de-nceput de an, dăinuite din strămoşi pînă la noi din preaplinul su­fletului de român, continuă în tot acest sărbătoresc ianuarie, adunînd zboruri de gînd şi u­­rări de cinstire, transforma­­te-n fierbinte omagiu adus ce­lor mai dragi fii ai neamului, care, prin faptă şi cutezanţă, prin destoinicie şi înţelepciu­ne, au înălţat naţia şi patria, întru demnitate şi prestigiu, printre naţiile şi ţările lumii. Printre sărbătorile dragi de ianuarie, ziua aniversară a to­varăşei academician doctor in­giner ELENA CEAUŞESCU a prilejuit, şi-n acest an al jubi­leului Eliberării patriei, o cal­dă manifestare a dragostei şi preţuirii cu care tineri şi vîr­­stnici, bărbaţi şi femei, toţi oamenii acestei ţări — şi mulţi alţii de dincolo de hotarele ei, care-i admiră şi apreciază neobosita şi multilaterala ac­tivitate — o înconjoară pe to­varăşa de luptă şi viaţă a con­ducătorului înţelept şi cuteză­tor al partidului şi statului nostru, tovarăşul NICOLAE CEAUŞESCU. ...Sărbătoare de suflet, mo­ment semnificativ de simţire, zbor înaripat de gînd ! Pri­lej de evocare a unei pildui­toare vieţi, dăruită binelui şi fericirii oamenilor. Prilej de rememorare şi elogiere a u­­nei lupte cutezătoare, a unei munci fără răgaz, a unui spi­rit cu adevărat revoluţionar, pus în slujba progresului şi păcii. Prilej de a cinsti — cu profund respect şi fierbinte recunoştinţă — pe cea care i­­lustrează cele mai alese cali­tăţi morale, virtuţile tradiţio­nale ale femeii române ; pe cea care întruchipează un stră­lucit şi pilduitor exemplu de devotament şi abnegaţie în slujba partidului şi poporului; pe cea care simbolizează pres­tigiul ştiinţei româneşti de azi, cunoscută şi recunoscută prin­tre cele mai strălucite spirite creatoare din Europa şi din lume ca o eminentă persona­litate. Identificîndu-se cu cele mai nobile idealuri de dreptate so­cială şi independenţă naţio­nală, numele tovarăşei Elena Ceauşescu se leagă, din frage­dă tinereţe, de bogatele tradi­ţii de luptă ale clasei noastre muncitoare, ale partidului ei revoluţionar. Cu tenacitate şi pasiune, izvorîte din adînc pa­triotism, din marea iubire de oameni, îşi închină întreaga activitate, atît de laborioasă şi multilaterală, progresului necontenit al patriei socialis­te, creşterii prestigiului său în lume, păcii şi înţelegerii între popoare. Este remarcabilă contribuţia tovarăşei Elena Ceauşescu la ridicarea ştiinţei româneşti pe cele mai înalte trepte ale prestigiului interna­ţional. In primul rînd, prin excepţionalele realizări perso­nale obţinute în cercetarea ştiinţifică în domeniul chimi­ei, dar şi prin competenţa cu care conduce acest important domeniu în ţara noastră, prin aportul la dezvoltarea tuturor ramurilor ştiinţei şi proiectă­rii tehnologice. Calităţile şi meritele domniei sale sunt a­­preciate şi elogiate pretutin­deni, în ţară şi pe plan inter­naţional, răsplătite cu înalte titluri, diplome şi alte distinc­ţii acordate de înalte foruri ştiinţifice de pe toate meridi­anele globului. Ca mamă şi soţie, ca ilustru savant, ca remarcabil om po­litic şi militant pentru pace, tovarăşa academician doctor inginer Elena Ceauşescu ne o­­feră, zi de zi, un strălucit mo­del al comunistului — om de omenie, revoluţionar de pro­fesie, care-şi închină munca şi viaţa partidului, binelui şi fe­ricirii oamenilor, progresului ţării. I. GIRARDI ARGEȘ NR. 1/1984 - pag. 3

Next