Argus, ianuarie 1926 (Anul 17, nr. 3809-3832)

1926-01-14 / nr. 3817

Anul XVII No. 3817 AUTOMOBILE „ NOEL sat 105 CAL.VICTORIEI-BUCURESTI ABONAMENTE: IN TARA lin an 800 lei B luni 450 H 3 luni 250 3 lei In tară. 6 IN STREINATATE Un an 1800 lei*-------------m I 6 luni 1000 „ ■ m 1 3 luni 600 7 Fondatori: 8. Pauker fi H. F. Valentin H lei In striinatata la 6 PAGINI6 INDUSTRIEI si FINANŢEI Director­­ Grigore Gafencu Joi 14 Ianuarie 1926 ~r~ w «w> tm u S. w t 44 li Í2 £« * Concesiunea excusiva a Societatei Generale de Publicitate Director,­ Carol Schulder fi S. Barger sir. r BIROURILE: București, Strada Sărindar 19 — TELEFON: 093 si 23/69 Suntem în perioada cea mai grea a anului. Navigaţia pe Dunăre e ca şi suspendată şi cu ea întreaga noas­tră mişcare comercială de export Traficul ce se face prin Constan­ţa e prea redus, fiindcă mijloacele de transport pentru singurul nostru port maritim sunt şi ele foarte res­trânse. Stagnarea exportului aduce stag­narea generală a afacerilor. Agri­cultorii neavând cumpărători nu au bani, şi la rândul lor, nu cumpără şi nu consumă decât in măsura in care pot desface produsele lor pen­tru plaja internă­ Lipsa de afaceri şi de mişcare co­mercială produce o jenă generală, care, din nenorocire, e agravată de politica Băncii Naționale, de res­trângere a numerarului. Ceea ce se petrece acum, la noi, ar trebui considerat ca dovadă de­plină a falsităței teorii cantitative a monedei, când e vorba de revalo­rizare monetară. Din diferite cauze exportul nos­tru stagnează. Plăţile ce avem de făcut în străinătate, depăşesc, deci, Încasările. Leul înregistrează conti­nue scăderi. Banca Naţională în loc de a menţine puterea comercială a pieţei, prin credite noui, restrânge numerari. In credinţa că reducând cantitata de leu in circulaţie va ridi­ca valoarea monedei. Dar leul nu vrea să ştie de politica Băncii Na­ţionale, ci el ţine seamă numai de plăţile externe faţă de Încasări­ Politică Băncii Naţionale nu are alt efect decât înrăutăţirea pieţei interne, agravarea lipsei de credit, ridicarea dobânzilor şi deci împuţi­narea­­şi scumpirea produselor. Starea de azi nu are, măcar, jus­tificarea unui început de experien­ţă. In ultimii patru ani, s-au făcut continue încercări de revalorizare prin restrângere de numerar şi de credit şi rezultatele nu au fost nici­odată încurajătoare. După fiecare încercare, Banca Naţională s-a văzut nevoită să revi­nă cu credite noui. Urmând o poli­­­tică principială de revalorizare, Banca Naţională a fost obligată, to­­tuş, de nevoile reale ale pieţei să facă inflaţie şi să ajungă cu circula­ţia fiduciară, in patru ani, de la 14 miliarde la 20 miliarde, fără a da Statului nici un ban, în acest inter­val După patru ani, Banca Naţională a voit să pună însă stavilă unei ne­voi reale şi a încheiat convenţia prin care îşi limitează circulaţia fă­ră a se îngriji dacă ţara îşi a mărit producţia şi feî a echilibrat balanţa plăţilor in străinătate. Trecând cu vederea peste acest punct esenţial, Banca Naţională, im­preună cu Statul ne-au adus la si­tuaţia de azi, când restrângerea cre­ditului şi a numerarului provoacă o cumplită criză pe piaţa internă, iar­­eul în loc să crească, scade. A. Suez LONDRA. — Veniturile totale in 1925 au fost de 193.750.000 franci ani, față de 180-420.000 franci am­in 1924. Carmenia BERLIN. — In Germania, me­­dia falimentelor e de 55 pe zi. In Decembrie 1925 au fost protestate 23200 cambii. • BERLIN. — „Vossische Zeitung" «.firmă, că numărul muncitorilor fără lucru In Germania est© acum de un milion şi jumătate. Franţa PARIS. — In primele nouă luni ale anului 1925, Franţa exportat în Germania mărfuri in valoare de 359 milioane mărci de ale Reich­­ului, iar exportul Germaniei în Franţa n'a depăşit suma de 195,6 milioane mărci. Belg?« BRUXELLES. — Se pare că Belgia are intenţiunea ca la finele anului 1926 să se retragă din U­­niunea monetară latină. Dacă s'ar produce acest fapt, Uniur,«o monetară latină s‘ar di­zolv' PĂRERI STRĂINE " O personalitate distinsă străină, care e in le­gătură cu marea finanţă occidentală şi traduce părerile ei, ne trimite următoarele linii pe care le recomandăm atenţiei speciale a cititorilor noştri. Am crezut de cuviinţă să, fac cu­noscut pe această cale care sunt părerile autorizate ale cercurilor financiare şi politice Anglol-Saxo­­ne care au arătat oarecare interes acestei ţări şi cu care cercuri sunt personal în strânse legături de la armistiţiu încoace. CONVENŢIA CU BANCA NA­­TIONALA Toţi în general sunt de acord să se mărească stocul metalic al Băncei Naţionale a României, şi in nici un caz să nu se mărească circulaţia fiduciară. Să se respec­te recenta convenţie Încheiată in­tre Statul Român şi Banca Na­­ţională de toate partidele serioase din România fiind necesară şi fo­lositoare. Acum când Statul Ro­mân are creditul restabilit în străinătate, să contracteze un îm­prumut extern cu care să se achite datoriile ce le are la Banca Na­ţională, iar Banca să transforme aceste sume în monedă anr şi să Ie adauge la stocul metalic pre­zent care este de mică Însemnă­tate. Această operaţiune va avea de efect consolidarea leului şi ob­ţinerea Încrederea atât a marii finanţe străine cât şi acelea din ţară, în mâna cărora stă leacul crizei acute de credit care gătite multe firme comerciale şi indus­triale. URCAREA LEULUI Urcarea leului a fost aproape o părere generală a tuturor români­lor, bazaţi pe bogăţiile acestei ţări. Şi finanţa străină a fost de aceea o părere la început, proba ce­a mai bună uşurinţa cu care a acordat credit comerţului român imediat după armistiţiu­ Acest credit a fost sistat abia când a început degrin­golada leului, şi a reînceput să se acorde cu timiditate şi precauţiu­­ne din nou începând din anul 1925, depinde însă de comerţul româ­nesc dacă va şti să-l menţină şi să-l mărească în acelaş timp. Da­că nu s-ar fi dat credite cu atâta uşurinţă imediat după armistiţiu, poate că nici leul nu ar fi ajuns unde este. Primele guverne româ­neşti de la armistiţiu încoace au co­mis multe greşeli financiare tocmai din cauza acestui optimism. Finan­ţa străină preferă stabilitatea leu­lui, fiindu-i teamă nu de urcare, ci numai de scăderea leului. O ur­care a leului în mod lent ar fi in­discutabil o binefacere pentru Ro­mânia, căci ţărănimea care formea­ză majoritatea populaţiei, îşi eco­nomiseşte parte din munca ei în lei hârtie. România să nu procedeze in nici un caz la scăderea monedei sale naţionale, căci ar comite un fel de înşelăciune care s-ar putea denumi furt. Ţările care au mai procedat ast­fel, în cazuri excepţionale, nu vor putea apela la plaga supuşilor iar pentru împrumuturi, de­oarece au fost înşelaţi, iar un astfel de apel către străini, va avea din acelea? motive un rezultat şi mmn dezas­truos. POLITICA BUDGETARA Străinătatea vede cu ochi buni politica budge­tară a României, căci s-a procedat în mod salutar şi a­­n­ume nu s-a cheltuit mai mult de­cât s-a­ încasat şi s-a pus oareca­re ordine în finanţele statului. Ca să se îmbunătăţească şi mai mult starea materială a funcţionarilor publici, ar trebui să se reducă nu­mărul lor, reţinându-se cel capa­bilii, şi să se mărească orele de muncă şi să se întrebuinţeze o me­todă mai bună de lucru. Impozitele au ajuns aproape la maximum, prin urmare spre a se ameliora soarta funcţionarilor trebuesc fă­cute multe economii. Să se desfiin­ţeze automobilele, să înceteze sub­venţiile pentru studenţii din străină­tate, să nu se mai trimită comsiuni in străinătate cu uşurinţă■ Toate ser­viciile statului care administrează averea publică şi care funcţionea­ză ca deficit, să fie cedate prin li­citaţie publică iniţiativei particula­re, în care caz ar produce venituri statului. S-ar putea reduce servi­ciul militar obligatoriu la un om, căci in timpul războiului după 6 luni de exerciţii un soldat era bun şi apt pentru front. După un ser­viciu de un an soldatul iese din ar­mata cu un moral medi ridicat, mai cu seamă că cu economiile ce vor rezulta s-ar putea ameliora şi mai mult hrana, îmbrăcămintea şi în­călţămintea trupă. ÎNCURAJAREA PRODUCŢIEI Să se abroge in 4 sau 6 luni toa­te restricţiunile economice care împiedică producţia şi exportul Să se încurajeze intrarea capi­talului şi experienţei străine in ţară în modul cel mai liber, şi să fie impus or tratat acest capital la fel cu capitalul indigen, dacă nu chiar mai bine. Să se încurajeze pu­s orice mijloace producţia şi exportul. Să se sfârşească odată pentru totdeauna interminabilele tratări şi neînţelegeri ca: Insbrnek, banc­note Banca Generală, datorii in­teraliate, distrugeri petrolifere, tezaur Banca Naţională de la Mos­­cova etert precum şi alte multe litigii şi neînţelegeri ce mai e­­xistă cu străinătatea, să se lichi­deze toate cât mai curând prin bu­nă înţelegere. Ţelul pentru care ar trebui să lupte cu râvna de acum Înainte guvernele româneşi ar fi, să in­troducă în ţară capitaluri străine, să ridice producţia şi să încura­jeze exportul. ÎMPRUMUTUL EXTERN Odată cu toate acestea, trebue neapărat să se contracteze cât mai curând indispensabilul Îm­prumut de 21—30 miliarde lei pen­tru efectuarea programului de re­­facere al C. F. R. fără de care o­­des­vol­tare economică mai mare a ţărei este aproape imposibilă dacă nu chiar imposibili in ciuda imenselor ei bogăţii. TRUE FOREIGNER pini Pima ' “ ‘I ‘ ' TARILE CARI AU ADERAT Intre direcţiunea gene­rală a poştelor, telegra­fului şi telefoanelor şi ad­ministraţiile similare din străinătate se duc in pre­zent tratative pentru re­luarea serviciului de man­date externe. Până in momentul de faţă au aderat pentru re­luarea schimbului de mandate poştale externe Cehoslovacia, Japonia, Suedia, Ungaria, Italia, Austria şi oraşul liber Dantzig. Se speră că cu Marea Britanie se va ajunge la un aranjament special. In acest scop direcţiunea poştelor engleze a trimis administraţiei P. T. T. din Bucureşti o conven­ţie care urmează a fi stu­diată de organele noas­tre competinte. Tratative în acelaşi sens se mai duc cu admi­nistraţiile poştale din Germania, Belgia, Fran­ţa, Elveţia şi Statele U­­nite. i JUSTIŢIA Congresul avocaţilor a hotărât ca toate barourile din ţară să pro­clame greva in caşul când proectul de lege pentru modificarea taxelor de timbru, depus la Senat, va fi vo­tat şi pus in aplicare. Multă lume nu va înţelege ce le­gătură poate fi intre profesia de a­­vocat şi taxele ce trebue să le plă­tească justiţiabilii pentru a obţine validarea drepturilor lor. E adevărat că taxele nu le plă­tesc avocaţii, ci împricinaţii. Dar avocaţii se ridică contra nouei legi a timbrului din cauză că fiscalita­tea excesivă la care e supusă îm­părţirea justiţiei duce la denegarea dreptăţei şi obligă pe cetăţeni să re­nunţe la binefacerile justiţiei. Organizarea justiţiei, ca şi a în­văţământului, într'un stat civilizat nu trebue privită din punct de ve­dere fiscal sau ca o afacere. Cetăţeanul de orice categorie are dreptul să se împărtăşească de cul­tură şi de dreptate nu atât din punct de vedere practic, ca mijloc de câştig, material,­­ mai ales din punt de vedere moral, ca încredere în organizarea societăţei din care face parte. Justiţia satisface înainte de toate, simţimântul de dreptate, care e ge­neral la toţi oamenii, fie bogaţi, fie săraci, pentru cauze mari sau cauze mici şi care e baza discipli­nei sociale. De aceea justiţia, din cele mai vechi timpuri, a fost considerată ca baza organizărei de Stat, —■ fun­damentum regnorum, — iar, la Roma, acest sentiment al importan­ţei justiţiei, egală şi la îndemâna fiecăruia mergea până acolo, in cât nu numai judecătorii funcţionau tn mod gratuit, dar chiar şi avocaţii nu aveau voe să primească ono­rariu. De aceea găsim■ şi noi tă e o gravă greşală de a se căuta In jus­tiţie o materie impozabilă.­­pfu ştim dacă . -M/cte j 'nil*, tat de avocaţi e cel mai m­ă­rit şi dacă va duce la rezultatul dorit Noi vedem, in orice caz, în miş­carea lor o pornire nobilă şi un o­­magiu adus sentimentului şi ne­voii de dreptate, fără de care nici un stat civilizat nu poate exista. C. P. Conta ternarii lui se GENEVA, 12. (Rador). — Secre­tariatul Ligei Naţiunilor desminte informaţiunile răspândite în unele ziare, arătând că conferinţa pre­gătitoare a dezarmării va fi amâ­nată. Data începerei lucrărilor a­­cestei conferinţe rămâne fixată la 15 Februarie. PARIS, 12. (Rador).­­ D-rul Roux a anunţat în şedinţa de eri a Academiei de Ştiinţe că d-rii Hamon şi Zeller au realizat o an­titoxină, dând imunitate complec­tă şi durabilă împotriva tetanos­­ului. Ministerul de finanţe a­­duce la cunoştinţă că de­claraţiile pentru impune­­rile la impozitele directe pe anul 1926 se fac în cursul lunei ianuarie 1920. Contribuabilii sunt sfă­tuiţi ca să dea declara­­ţiuni, căci altfel în e de pedepsele prevăzute a lege, pierd­ut dreptul la reducerea impozitului pentru sarcini familiare şi sarcini ipotecare, redu­cere care se face numai pe baza declaraţiunilor. VIII k­ PARIS, 12. (Radar). -„Petit Journal“ află că a­­cordul comercial franco­­german este un principiu stabilit.* PARIS, 12. (Radar). — Din cer­curile ministerului de externe se asigură că lucrările conferinței instituită pentru pregătirea dezar­mării vor începe la 15 Februarie. O comparație cu încasările din an­ul trecut — Import Export Dverse Total. Evaluări bugetare pe anul 1925 Evaluări bugetare pe anul 1924 Pe 12 luni 1.500 000.000 5.000.00 000 44Q 000.000 6.94Q.OOO.OOU Pe 10 luni 1.250.000 000 4 167.000.000 367.1*00.0«) 5 784.OuO.OUO împart Export Diverse Total. Pe 12 iunie Pe 10 luni 1.500000000 4.000000.000 300 000.000 1.25''­000.000 3 500.000.000 250000 000 5.800.000.000 5.000.000.000 Un Zollverein europnnn Prin lunga sa durată, războiul a lăsat nu nu­mai în Europa, dar şi in restul lumei, o struc­tură economică fundamentală diferită de acea din 1914. Printre locuţiunile cari au făcut în ultimul timp o carieră excepţională este aceia a Statelor­ Unite ale Euro­pei Până acum şase luni d’abia a­­panagiul unui foarte mic număr de apostoli cari cutreerând cele cinci continente plimbau evanghelia Pan­­europenismului, locuţiunea a intrat azi în vocabularul curent al oameni­lor de Stat de dincoace şi de dincolo de ocean. Ziarele adresează chestio­nare tuturor celebrităţilor, sunt între­baţi Doumer şi Barhou, Einstein şi Gessler. Ca­llaux este un susţinător entuziast al ideei. El întrevede acor­dul apropiat al industriilor continen­tale cartelate, contingentări pentru fiecare Stat în parte. In fine, făcân­­du-se un pas încă mai departe, s’a pus pe tapet, chiar z­­ele aceste, ideia unui Zollverein european în favoarea căruia un ministru german In funcţie s’a pronunţat cu Însufleţire. Iar d-l Ioseph Caillaux amplificând propu­nerea, s’a exprimat într’un interview în privinţa cumpărărei în comun a materiilor prime, a înţelegerilor inter­­europene asupra debuşeurilor şi pre­ţurilor, asupra Intrunirei la Geneva a unui Parlament economic, şi bine­în­­ţeles, unei regulări europene a pro­blemelor valutare. Mai mult ziarele din Praga şi Varşovia discută de pe acum cu aprindere proectul unei u­­niuni vamale între Ceho-Slovacia şi Polon­a, proect despre care s’a şi vor­bit chiar în Seimul polon... De­oarece în vremurile noastre se cuvine să nu mai fim miraţi de ni­mic, vom spune la rândul nostru că din momentul ce cinci­zeci şi şase de state de pe întreaga suprafaţă a planetei s’au putut constitui Intr’o Societate a Naţiunilor Intr’un interes de înaltă solidaritate Intre popoare, cu tendinţa de a aprinde flacăra de iubire Intre neamuri; de ce statele europene n’ar reuşi să se înţeleagă In anumite condiţiuni, asupra unei uni­uni vamale ? Prin lunga sa durată războiul a lă­sat nu numai In continentul euro­pean, dar şi In restul lumei o struc­tură economică fundamental diferită de cea ce fusese în 1914. Mai toate ţările ne mai având posibilitatea de a menţine comunicaţiile cu furnizorii lor străini, au fost silite prin nevoile absolute ale momentului să înjghebe industrii, să construiască la repezea­lă făbrici, în parte pentru producţia materialului de război, dar şi pentru o mulţime de alte articole de care duceau pe atunci mare lipsă. O dată războiul trecut, toate aceste industrii improvizate au manifestat, dorinţa de a trăi şi mai departe. U­­nele ţări, ca România de pildă mă­­rindu-şi teritoriul, au moştenit indus­trii noi pe care doresc să le susţină; se întâmplă uneori că asemenea in­dustrii să cam semene cu puiul de cuc, pe care mama sa l’a depus în­tr’un cuib de ciocârlii, tânărul cuc are o poftă atât de mare încât arun­că afară din cuib pe fraţii săi... de lapte pentru ca părinţii vitregi să-i dea lui singur toată hrana. Ori­cum în faţa unei situaţiuni da­te, protecţion­smul triumfă peste tot locul. Fiecare din duzinile de state nou înfiinţate în urma războiului fa­ce ’o politică vamală tinzând să se îndestuleze singur, ca produsele sale naţionale să ajungă la formaţiunea acea ideală în care restul lumei să aibă nevoie de el dar el singur de oim'*2). ’Fără deose te’ţiv tol' terd N, o balanţă comercială în care exportul să fie ipertrofic şi importul redus la cea mai simplă expresie. Intr-un cu­vânt, fie­care vrea să vândă şi ni­meni nu vrea să cumpere. Dacă vom adăuga că şi preocupări valutare in­duc pe dirigiuitori să recurgă la sis­temul taxelor prohibitive cu intenţia de a reduce importul, vom fi redat, în puţine trăsături aspectul economic şi vamal al continentului nostru şap­te ani după marele război. Cu alte cuvinte, lupta tuturor împotriva tutu­­ror, războiul economic după războiul militar. Ce departe e realitatea de visurile acelora cari se gândesc la Statele­ Unite ale Europei şi la un Zollvereis! De­sigur, sistemul ,ce se practică azi e nebunesc. A spus de mult fizio­­cratul Quesnay că „principiul ocro­­tirei economice dacă e urmat de toa­te statele, nu poate folosi nici unuia, pentru că nimeni nu poate vinde fără a cumpăra”. S’ar putea obiecta că ţările agricole fac o excepţie întru­cât vând ali­mente de care toată lumea are ne­voie şi prin urmare principiul de mai sus nu li se poate aplica lor. A judeca astfel este a comite o eroare. Când sentimentul protecţionist devi­ne îndârjit şi e impus până în limi­tele sale extreme, atunci vedem pe oamenii cei mai aşezaţi perzându’şi cumpătul. Atunci Englezii vor să cul­tive grâu şi Românii ar voi să fabri­ce ceasornice. Dealtfel, e ştiut că va­lul protecţion­at care s’a revărsat pâ­nă şi asupra Angliei este o protestare în contra politicei de izolare vamală a continentului. Am taxat mai sus excrescenţele protecţionismului drept nebunie — mai ales atunci când se adresează unor producţiuni exotice ce n’au o legătură organică cu solul unei ţări date — însă o nebunie de asemenea natură nu poate fi repede învinsă. U­­nul din cei mai de seamă industriaşi germani, preşedintele lui A. E. G. e­­valuează capacitatea industrială a lumei la 40 până la 50 la sută mai mult ca înaintea războiului şi aceas­ta într’o epocă când puterea de cum­părare a consumului e redusă. Şi con­cluzia sa este : „De­oarece toate ţă­rile îşi fac o concurenţă aprigă, ni­meni nu mai câştigă”. Iată că Lloyd George şi-o parte din amicii săi liberali şi-au pus în gând ca Anglia să redevină o ţară agricolă. Ital­a cheltueşte milioane pentru a mări producţia ei agricolă, Germania tot aşa. In loc să se facă o împărţeală raţională a producţiei ce răspunde condiţiunilor speciale ale fiecărui stat, cuvântul de ordine este ca nimeni să nu fie tributar veci­nului. E cert că la u­n moment dat vocea bunului simţ va învinge anarhia ac­tuală. Profeţiile visătorilor de azi se vor realiza dar până atunci va mai curge multă apă sub podurile Dîm­boviţei. Dar problema mai are un alt as­­pect VIATOR SOCIALIŞTII FRANCEZI Moscova a constatat, în mod ofi­cial, că revoluţia mondială s'a o­­prit in mersul ei. E numai o haltă provizorie — ne asigură Bolşevicii. O haltă de care comunismul trebue să profite, pentru a se întări pe cale economică cu ajutorul capita­lismului. Pe când insă comunismul rus profită, comunismul internaţio­nal se destramă. In Franţa de pil­dă, statisticile oficiale ale revoluţiei sociale, arată micşorarea însemnată a contingentelor comuniste. In schimb socialiştii încearcă pre­tutindeni să-şi întărească poziţiile. Ei urmăresc puterea­­pe cale demo­­cratică şi parlamentară, pun însă condiţii care să evidenţieze însuşi­­rea lor de partid de clasă. Astfel în Germania pretenţiile socialiştilor au zădărneit de mai bine de două luni formarea guvernului de stânga, a aşa zisei Matei Coaliţii cerut de împrejurări şi dorit de Mareşalul Hindenburg. In Franţa, atitudinea partidului socialist, întreţine deasemeni, o cri­ză permanentă de guvern. Socialiş­tii nu au vrut să facă nici o conce­sie, de ordin doctrinar sau politic, aliaţilor lor, radicalii socialişti. Ei au vrut să-şi impue în mod inte­gral,­­programul. Nu au primit, insă, să facă parte din guvern. Puterea fără răspunderi, a fost lozinca d-lui Blum. Formula era a­­demenitoare: ea nu păgubea presti­­giului electoral al partidului socia­­list, care rămânea „curat", fără a s­e fi compromis In tovărășia bur­gheză putând totuș controla, ’­cdr­­mui și compromite regimul bur­ghez. Dar tactica socialistă nu a slujit cartelul. In ziua când acesta, prins in vârtejul crizei financiare, a fost nevoit să facă operă, pozitivă. , Formarea guvernelor deveni un lu­cru imposibil. Nici un minister ra­dical nu primi să inplinească pro­gramul impozitelor socialiste. So­­■yafiştii retușară de altă parte, stt aprobe reforme financiare care nu» pi­rtau sigiliul socialist. Cartelul păstrase­ majoritatea în parlamenti dar nu mai putea chrm­ui. ■­ D. Blum propuse atunci o soluţie­­un guvern socialist sadea. D. Dou­­mergue nu lua în serios această pro­punere şi tnsărcină pe d. Brand să formeze un cabinet de concentra­­ţiune. ", Misiunea d-lui Briand ar fi reu­şit dacă cartelul s'ar fi rupt, şi dacă radicalii ar fi format o nouă majoritate cu republicanii din cen­tru. Dar cartelul nu s-a rup. Inca­pabil să guverneze, el continuă să facă politică. Majoritatea a rămas la stânga, guvernul se află la mij­loc. Situaţie paradoxală care nu poate dăinui, Briand a incercat tot ce a putut pentru a-şi crea o nouă majoritate. Prăpastia intre cartel şi Blocul Na­ţional nu a putut fi umplută. Proeti­lele financiare de conciliaţiune, ale d-lor Loucheur şi Doumer nu au­­plăcut nici la dreapta, ni­ci la stân­ga. Dreapta nu vrea impozite noi, stânga vrea impozitul pe capital. In asemenea împrejurări soluţiile nu se pot impune prin mijloace conci­­liante nici prin compromisuri, ei numai prin luptă, prin o victorie decizivă a unora sau altora. Guvernul Briand a rămas In aer. Va rămâne aşa până când cartelul va putea da o cârmuire serioasă şi omogenă, In care toate grupurile stângei să fie reprezintate. Se pare că socialiştii au priceput situaţia. La congresul lor, care a luat ori sfârşit, au discutat chestiunea par­ticipărei la guvern. Ministeriabilii Paul Boncour şi Renaudel erau pen­tru. Partidul era mai degrabă con­­trar Blum, tacticianul, era pentru, contra, şi a impus o moţiune, care ad­mite participarea la guvern, cu ma­joritate de portofolii şi alegerea mi­nisterelor, asigurată partidului so­cialist. Puterea şi onorurile. Vor primi radicalii, aproape de două ori mai numeroşi decât, socia­liştii, această împărţeală leonină? Dacă nu, cartelul va dispare ins­­fârşit, şi d. Briand va căpăta pe neaşteptate, majoritatea de care are nevoe. Dacă da, minoritatea socialistă va pătrunde in guvernul Franţei, călare pe „rabla burgheză". G. G. 1 BERLIN, 12. (Rador). — Rapor­tul agentului general al repara­­ţurilor pe luna Decembrie arată că Germania a plătit în primele patru luni din cel de al doilea an de executare a planului Dawes, a­­dică până la sfârșitul anului 1925, circa 448 milioane mărci din care pe luna Decembrie 107 milioane. Agentul general dispunea la sfâr­­șitul anului de un fond un nume­rar de 83 milioane mărci.

Next