Argus, ianuarie 1928 (Anul 19, nr. 4414-4436)

1928-01-01 / nr. 4414

PI R­G­U 5 1 Problemele stabilizării ! % % % de IM©. ALEX. FHOOA ^ *b - ^> Ü^5S>(5S>î55565:>65>6S>6?65><5S5<5?c55>6?<55>6?(5?655<5S56S5<5S?c55>6S>6P<5S>6S>65>Bô?<5S5<55:><55><5?><5S>6S><5P65>6S>c5Pî55><5S>65>655<55>6S>c5S>c5S>655c55>^S>^5^>IIII După ani de zile de erezie mone­tară, putem dori în sfârşit —­ oficial — slab.Uzarea. La ce curs se va înfăptui însă aceas­tă stabilizare, nu ştim. Comunicatul oficios al Băncii Na­ţionale, prin care se anunţă că stabi­lizarea se va fa­ce la cursul „zilei“, nu constituie propriu-zis un răspuns. El este numai o lămurire menită să liniştească temerile legitime ale unei pieţi sensibiizate de regimul experien­ţelor monetare, fără precedent, la care a fost supusă în ultimii ani. Adevărul este că — exceptând mici diferenţe — cursul de stabilizare nu se poate alege după Voie. Pretutindeni — cel puţin acolo un­de nu s’au urmărit realizări imposibile­­— acest curs s'a impus în mod firesc şi nu a căpătat confirmarea legală, de­cât după ce experienţa îl consfinţise. Este bine să ştim că nu acesta e ca­zul nostru. • Să examinăm într’adevăr diagra­ma de mai sus. Am recapitulat In ea — în numere îndex — o serie de date, relativ la situaţia de fapt din cei din urmă şase ani. Raportându-ne la anul da bază 1916, am reprezentat următoarele numere­ index, calculate lunar: 1) Indexul scumpetei costului vie­ţii — după Index-ul preţurilor de detaliu, publicat de d-l Viator în ziarul „Argus” şi care, cu toate de­fectele sale semnalate, păstrează avantajul preţios al unei obiectivi­tăţi depline, ceia ce nu ar fi cazul unui index oficial. 2) Index-ul cursului mijlociu lu­nar a! dolarului în lei. 3) Index-ul circulat e­ fiduciare. 4) Index-ul mijlociei cursului do­larului în lei, în 12 luni precedente. Această mijlocie arată, după noi, gradul de depreciere al leului faţă de aur, aşa precum se manifestă ea în economia noastră publică şi particulară, dacă ţinem seama de efectele de inerţie ale deprecierii monetare şi neglijăm efectele per­turbatoare al oscilaţiilor temporare. Obţinem, reprezentând-o, o curbă cu alură continuă, pe care-0 putem alătura de curba scumpete! şi de aceia a circulaţiei fiduciare, cu ca­re stă in legătură. Ce constatăm? • O privire aruncată asupra dia­gramei ne pune în măsură să ob­servăm că de la începutul lui 1922 şi până la începutul lui 1926, in­­dex­ul preţurilor a mers crescând aproape necontenit. Până la începutul lui 1924 depen­denţa preţurilor interne de valută reiese limpede din diagramă. Suntem încă în epoca deprecie­rii cursului mijlociu al leului faţă de aur. Deşi inflaţia pentru nevoile statu­lui este oprită, iar circulaţia fidu­ciară sub un regim de comprimare , urmările emisiunilor dezordo­nate din anii precedenţi şi ale discre­ditului datorit Insolvabilităţii ofi­cial proclamate, îşi consumă efec­tele lor de Inerte. Index-ul dolarului e deci în creş­tere şi index-ul preţurilor imită miş­carea, cu un „decalaj” sensibil, mai ales la preţurile de detaliu fi­gurate în diagramă. In anii 1924 şi 1925 , circulaţia fiduciară continuă să crească, deşi inflaţia e stăvilită. Creşterea circulaţiei fiduciare e impusă de nevoia imperioasă de a­reda finanţelor particulare, lipsite de orice credit dinafară, o margine cât de mică de lich­ditate. In sch­mb, circulaţia fiduciară nu se poate adapta la nivelul scumpe­­tei şi criza la proporţii. Suntem în anii de menţinere a cursului mijlociu al leului faţă de aur şi totuşi scumpetea e în creş­tere. Reducerea unor taxe de export — paliativ al dificultăţilor comerţu­lui exterior — mai mult decât re­zultat al unei politici agrare înţele­gătoare — are de rezultat, în acea­stă epocă, o tendinţă de apropiere crescândă între preţurile interne şi externe. Politica oficială speră să adap­teze preţurile externe, celor inter­ne, prin ridicarea cursului leului Speranţă zadarnică. Deflaţia monetară operata până atunci prin limitarea circulaţiei fi­duciare sub indexul 2800, în timp ce nivelul preţurilor atingea 4500 rămăsese ineficace. Dovada era făcută. Simpla deflaţie monetară nu pu­tea produce urcarea cursului mij­lociu al leului, nici stăvili tendinţa de urcare a preţurilor interne. Cu toate acestea, în primăvara 1925, ca şi cum deflaţia nu şi-ar fi vădit neputinţa ,o convenţie cu Banca Naţională consacră o poli­tică de „revalorizare a leului până la paritate într’o perioadă de 20 ani” prin restituirea „datoriei Sta­tului către banca de emisiune. Program de deflaţie iluzoriu, dar şi până la ce punct sincer? Orişîcum, până la sfârşitul lui 1925 nu se vede nici-o ameliorare. Şi cu toate că restituirea „datoriei” continuă—s'a vărsat până azi aproa­pe 2 miliarde lei — în 1926 leul a­­tinge cota de 1,60 centime aur, cea mai joasă dela războiu încoace şi indexul deprecierii leului înscrie un maximum, părăsind alura staţiona­ră din cei doi ani precedenţi Ce se întâmplase? Balanţa comercială suferea un dezechilib­ru, cu caracter sezonier pronunţat, datorit recoltei slabe din 1925. Se vădeşte astfel şi pentru parti­zanii neînţelegători ai revalorizării, că soluţia în chestiunea monetară nu fusese dată. » Din 1922 şi până la mijlocul lui 1925, când se produce cursul mi­nim al leului, Index­ul de scumpete progresează, în timp ce circulaţia fiduciară comprimată la un nivel mult mai jos Unde asimptotic spre plafonul fixat prin convenţia mone­tară. Divergenţa celor două curbe, *•% o. «-» ? 5 o o 4 A *■» -41 S — «Im _ A _ - » uum»»voiauu i yoa uc csutftilcHf & i! CIT­culaţiei fiduciare la nivelul preţuri­­lor, vădeşte intensitatea crizei Această divergenţă este, până la un punct, paradoxală. Pare inexplicabil, la prima ve­dere, ca o circulaţie fiduciară stag­nantă să poată satisface — oricare ar fi suferinţele inerente s­tuaţiei— nevoilor de numerar crescute prin ridicarea nivelului scumpetei de la simplu la dublu. Soluţia enigmei ne-o dă rapidi­tatea circulaţiei şi modificarea ra­­numerarului în relaţiile comer­ciale interne. Sub efectul dobânzilor excesive pe de o parte, al d­ficultăţilor aface­rilor pe bani gata pe de alta, viteza circulaţiei monetara a crescut con­siderabil şi încheierile comerciale pe credit — ch­ar şi în comerţul de detaliu — au sporit. Că viteza circulaţiei monetare a devenit cel puţin dublă cât în tim­puri normale ,ne-o atestă mişcarea Cassei Statului. Raportul între bu­getul Statului şi r­­ulaţia fiduciară, egale în 1916, este astăzi mai mult decât dublu, ceia ce e caracteristic pentru viteza de circulaţie a leului in ţară, astăzi şi odinioară. In a doua jumătate a anului 1926, mişcarea preţurilor încetează de a mai fi ascensională. Scumpetea rămâne îngrădită în li­mite relativ restrânse. Un semn probabi, că —­ la nivelul de atunci al taxelor de export — pre­ţurile mondiale fusese atinse. In 1927 reducerea taxelor de export rămase pre­cum şi efectele balanţei comerciale fa­vorabile, datorite unei recolte bune, se mani­festă prin ameliorarea sensibilă a cumitul mijlociu al leului. Nivelul scumpetei e folus stagnant Preţurile interne nu par să tindă a se adapta noii situaţiuni valutare. Vechea dependenţă de valută a pre­ţurilor noastre, atât de manifestă în timpul mişcării de depreciere valutară, vizibilă până în 1924 pe diagramă, nu se mai recunoaşte acum, când mişca­rea valutară se inversează. Reversibilitatea visată de partizanii revalorizării se arată încă o dată ilu­zorie. Rezistenţa preţurilor la scădere este clară. In 1927, curba deprecierii leului se separă hotărât, pe diagramă, de aceia a scumpetei, al cărei nivel mijlociu ră­mâne aproape acelaş. Va aduce anul 1928 scăderea ge­nerală a preţurilor sau adaptarea s'a realizat de la sine prin reducerea a­­proape complectă a principalelor taxe de export ? Aci­­ miezul chestiunii. * Suntem în pragul unui an de ex­perienţă. Pentru prima oară de la război încoace, în 1927, cursul mijlociu al leului faţă de aur, a fost în creş­tere. Ne-am reîntors la cursul mij­lociu din 1923. In schimb, nivelul preţurilor este aproape dublul celui din 1923 — în timp ce circulaţia fiduciară e nu­mai cu vreo 25 la sută maî mare. Mişcarea valutară din 1927 a fost foarte rapdă. îndreptarea cursului mijlociu al leului nu s’a în­scris, pe cât pare, în nivelul preţu­rilor. Efectele economice ale acestei mişcări nu s’au consumat încă. Nu cumva adaptarea tinde să se producă în 1928? Şi care va fi, în acest caz, soarta stabilizării ? « Evident, cursul de stabilizare joacă act rolul important. Dacă procesul de adaptare al preţurilor faţă de valută ar fî efec­tuat; dacă n’ar exista—cu alte cu­vinte—nici-o disparitate între in­dexul preţurilor interne şi externe al produselor exportabile, evident că stab­izarea la cursul „zilei”, de care se vorbeşte în mod oficios, ar fi indicată­ Dar nimic nu arată că acesta e cazul. In lipsa unor date sigure, cu pri­vire la indicele preţurilor cu ridi­cata este desigur foarte greu să ne pronunţăm. Un calcul aproximativ, pare să confrme însă bănuielile noastre. • In străinătate — şi ne raportăm la ţări cu valuta aur — in Statele­ Unite, Anglia şi America — indicele de scum­pete al preţurilor de detaliu, raportat la baza 100 in 1914, stă astăzi în ju­rul lui 1­70. Numerele noastre index, înscrise în diagramă, au baza 100 în 1916. Or în 1916 preţurile mondiale se urcase cu 30 la sută faţă de 1914, din cauza războiului mondial. Calculat rotund — indexul preţuri­lor mondiale, în aur şi cu baza în 1916, m­ai astăzi arca 140, iar indi­cele de scumpete, în aur, al preţurilor noastre din ţară ar fi circa 170. Ar rezulta prin urmare că stabiliza­rea cursului valutei noastre la nivelul mijlociu din ultim de câteva luni, când cursul leului a fost staţionar, e legată inevitabil de 0 scădere generală de 25 la sută a preţurilor noastre interne. Ar fi pentru prima dată dela război încoace că o astfel de scădere generală s’ar produce. Nume nu ne îndreptăţeşte să sperăm că ea sar produce ţară rezistenţe. • Un curs prea ridicat de stabili­zare este, se ştie, periculos. Alegerea unui astfel de curs riscă să compromită operaţia stabilizării. Se impune dar să fim prudenţi. Experienţa ultimilor ani ne-a ară­­tat cu prisosinţă că valuta noastră e — ca şi înainte de războiu, dar intri o măsură mai accentuată — in funcţie de recoltă. Prin urmare, un curs ceva mai scăzut chiar decât mijlocia anuală este recomandabil. Alegerea cursului de stabilizare ar fi fost relativ simplă în 1925, când asigurasem un nivel mijlociu aproape fix al valutei. Astăzi însă, când nivelul mijlo­ciu pe 12 luni consecutive al cursu­lui leului e încă in plină mişcare, precum reiese din diagramă, opera­ţia stabilizării e legată de riscuri foarte serioase, de care e bine să fim preveniţi. E adevărat că in ultimele luni, cursul leului a fost staţionar. Dar atâta nu ajunge. Căci, precum nimic nu ne dove­­deşte că acest curs nu-i sezonier, nimic nu ne arată, mai ales, că pre­ţurile îi sunt adaptate. Şi avem motive serioase de-a bă­nui contrariul. Cine ar Îndrăzni —­in asemenea împrejurări — o stabilizare la „cursul zilei”? Banca Fracţii a reies taxa sno­tului EXCEPŢIONALA ABUNDENŢA DE CAPITALURI PARIS, 30 (Rador). — Banca Franţei a redus taxa scontului de la 5 la 4 la sută, atingând astfel scontul dinainte de raz­boiu. Ziarele observă că In felul acesta Banca Fran­ţei a redus taxa de scont la un nivel mai des decât in toate ţările mari, afa­ră de Statele Unite. Jour­née Industrielle constată că reducerea taxei semi­tului dovedeşte starea prfectă a condiţiunilor financiare. Reducerea*«a fost hotărâtă deoarece piaţa monetară înregis­trează o abundenţă ex­cepţională de capitaluri. Repara­tie şi datoriile interaliate NEW Y(H.K. 30 Ciador) — Departamentul Tezau­rului a declarat presei că guvernul american îşi menţine punctul de­­ ve­dere de a respinge orice legătură între chestiunea reparaţ­iunilor şi proble­ma datoriilor interaliate. In nici o împrejurare gu­vernul american nu va ad­mite coordonarea acestor două probleme. $M3iiDdDn!^^ EUROPA IN 1927­­ de Alex. Hurtig? % % Dela solidaritatea europeană la încercarea de rezolvare a || '^^«5 conflictelor prin tratative directe 1926 a fost anul marilor speranţa. Germania intrase în Liga Naţiuni­lor, perspectivele apropierii între Paris şi Berlin păreau strălucite, după faimoasa întrevedere de la Thoiry, Rusia îşi căuta o orientare spre Apus. Spiritul de la Locarno, minunatul leac de vindecare a bolnavei Europe era proslăvit şi supravieţuit. Briand şi Strese­­mann, grădinarii în grija cărora fusese încredinţat firavul măslin să­dit la Locarno, îşi arătau nădejdea să-i culeagă curând roadele feri­cite. Nădejdile acestea, anul următor, nu le-a împlinit. Dimpotrivă, le-a ri­sipit în bună parte. In locul reali­zării unei solidarităţi internaţio­nale, anul încheiat azi a însemnat cristalizarea neînţelegerilor dintre state, fixarea înfăţişării conflicte­lor, încercarea de a le împăca pe calea directă, nemijlocită, între na­ţiunile in cauză. Solidaritatea europeană, simboli­zată prin Locarno, a voit să facă în acest an un pas înainte. Geneva a găzduit două conferinţe de de­zarmare: conferinţa economică in­ternaţionala şi conferinţa pregăti­toare a reducerii înarmărilor mili­tară. Cea dintâiu a pus în lumină­­ crudă tragedia economică în care­­ se sbate Europa după şi din pricina­­ războiului. S’au expus cauzele şi efectele acestei stări, ruinătoare a economiei generale şi împiedicând orice progres. S-au fixat mijloacele de îndreptare: înlăturarea bariere­lor vamale, desfiinţarea protecţio­­nismului industrial, garantarea li­bertăţii producţiei şi schimburilor. Remediile acestea sunt cunoscute din toate tratatele de economie. Dar, consideraţiuni de ordin politic şi de necesitate naţională împiedică adoptarea lor. Liga Naţiunilor le-a recomandat ca o consultaţie gra­tuită, guvernele au mulţumit de bunăvoinţă, dar şi-au văzut de treabă, ca şi mai înainte. La atât, lăsând la o parte speranţele de vii­tor, se reduc roadele dezarmării economice. Mai puţin încă, a înfăptuit confe­rinţa dezarmării militare. Nici mă­car în principiu, cum se’ntâmplase la conferinţa economică, statele re­prezentate nu s’au putut pune de acord. Consiliul Ligii Naţiunilor a fost nevoit să recunoască că sigu­ranţa primează şi condiţionează dezarmarea. Pentru câţiva ani, şi cine ar putea spune câţi anume, idealul dezarmării e osândit. Au fost dominate de trei mari probleme : politica în Mediterana, politica balcanică, politica Europei centrale. In Mediterana, s'au­ ciocnit cu mai mult­a intensitate interesele Franţei si Italiei. Diplomaţia fran­ceză a urmărit cu grijă tendinţa de apropiere a fascismului de Ma­rea Britanie; întrevederea Cham­berlain-Mussolini la Livorno, ur­mată de un tratat de amiciţie între Italia şi Spania ; întrevederea Cham­berlain­ de Rivera la Barce­lona ; pretenţiile Spaniei şi aspi­raţiile Italiei în privinţa Tangera­­hd; portul-chec a Marocului; in­­fluenţa încercată de Italia la Atena, sub guvernul de dictatură Panga­­los ; aranjamentele italiene cu emirii Yemenului; toate aceste manifestări au putut da impresia unei acţiuni a diplomaţiei italiene, foarte activă şi realistă, tinzând la diminuarea prestigiului francez în Mediterana. Rând pe rând, inten­ţiile ascunse în aceste manifestări, au fost desmintite. A rămas totuşi bănuiala firească şi răsfrângerile ei asupra raporturilor dintre Franţa. Se încearcă acum o apropiere între cele două puteri. Briand şi Mussolini au rostit in ultimul timp vorbe de împăcare. Anglia, deopo­trivă interesată In problemele de politică generală legate de recu­noaşterea ,rioziniei centrale" a Ita­liei în Mediterana va avea dease­­menea să spună un cuvânt hotărâ­tor. E firesc deci ca Chamberlain Soi si anume, cum a făcut si in ul­tima seziiune de la Geneva, rolul de mediator, in probleme cari, după spusele Ducelui, nu sunt nici inso­lubile, nici foarte grave, dar mai ales delicate. Problema balcanică Antagonismul vechiu dintre Ita­lia şi Iugoslavia, ambele urmărind o situaţie preponderentă în Bal­cani, a fost răscolit şi aprins prin semnarea tratatului de la Tirana. Acesta, punând Albania sub tu­tela politică, militară şi economică a Italiei, a însemnat semnalul cri­zei acute care în 1927 a ameninţat, la un moment dat, pacea balca­nică. Intervenţia Ligii Naţiunilor şi demersurile marilor puteri au în­lăturat o asemenea primejdie. N au putut însă suprima cauzele nemulţumirii permanente ce pune faţă in faţă, ca adversari dârji, Belgradul şi Roma. Jugoslavia crede că politica italiană, cu ami­ciţii la Budapesta şi stăruitoare lui Sofia şi Atena, ar urmări izolarea, acestei ţări şi în primul rând, în­depărtarea ei ,de la Adriatica. Ju­goslavia se teme de manevre ita­liene, ţintind la hegemonia Romei îti­­ .....____1-----z* XIX rusutvscxixi. lupa \J yi LipUliUCl­uu care nu interesează numai Belgra­dul, victimă directă, ci şi Franţa, deopotrivă atentă la desfăşurările politicii balcanice, ca factor de echilibru al forţelor în Europa. Un tratat de amiciţie, încheiat încă din 1926 între Franţa şi Iugo­slavia, a fost semnat spre sfârşi­tul anului 1927. Tratatul linişteşte temerile Iugoslaviei, dar nemulţu­meşte, cum era de aşteptat, inte­resele Italiei. Dar, să subliniem că Briand, anunţând evenimentul, a ţinut să învedereze silinţele de a obţine colaborarea italiană la acest pact de garanţie, şi dificul­tăţile care au împiedecat-o. Un pact de garanţie franco-italo-iugo­­slav ar fi, de­sigur, cea mai bună soluţie pentru consolidarea echili­brului balcanic. Dacă o înţelegere generală între Paris şi Roma se va realiza, această soluţie nu va putea lipsi In Europa Centrală Germania, Austria, Ungaria au fost obiectele unei deosebite aten­ţii prin problemele pe care ele în­­şile le-au ridicat. Nu sunt probleme de imediată realizare, dar preocu­pări grave de viitor, în legătură cu dorinţa revizuirii tratatelor. Rei­cher urmăreşte cu stăruinţă, dar evitând prea mult sgomot, unirea cu Austria. Multe manifestări au învederat această tendinţă. Tot mai strâns se încearcă desvoltarea raporturilor cu poporul austriac. Se micşorează între cele două ţări barierele economice, se urmăreşte unificarea legislaţiei, se întăresc legăturile culturale. Evitând o a­­tingere directă a interdicţiei îns­crisă în tratatul de pace, Germania şi Austria se apropie pe toate tă­râmurile posibile. Siai o bună zi, ne vom trezi că frontiera austro­­germană a rămas o simplă linie trasată pe hărţile geografice. Ni­mic mai mult. Şi politica econo­mică a statelor ce au interes să evite Anschluss-ul nu puţin va fi contribuit la împlinirea lui. O altă preocupare a politicii ger­mane este revizuirea planului Da­wes. Reichul încearcă uşurarea sarcinei reparaţiunilor. Planul Da­wes a prevăzut posibilitatea unei revizuiri a capacităţii de plată a Germaniei. Politica de imprumu­­turi externe urmată de această ţară, în scopul refacerei gospodă­riei sale, a adus o împovărare a fi­nanţelor ei, putând pleda în fa­voarea revizuirii. Dar chestiunea, pusă în discuţie de agentul gene­ral al reparafiunilor, ridică din nou întreg complexul datoriilor de răz­boi­. Despre revizuirea planului Dawes se va vorbi cu femeiu dea­­bia peste câţiva ani. Cu mai multă larmă, dar şi cu mai puţine şanse de a fi luată în seamă, s’a pornit agitaţia ungară Liga Naţiunilor nu s’a molipsit de şomajul ce bântue Europa. Acti­vitatea şi în anul încheiat a fost vastă şi adesea rodnică. Dacă n’a reuşit să rezolve probleme gene­rale, a avut meritul să lichideze atâ­tea neînţelegeri locale. Să relevăm succesul din urmă, aplanarea con­­flictului polono-lituan. Dacă pactul general de arbitraj şi siguranţă, propus în 1924, n'a pu­­tut lua Linţă, Liga Naţiunilor a avut prilej să înregistreze, în ultimul an, o serie bogată de acorduri special. Aproape toate sunt încheiate la spi­pentru revizuirea tratatului de pace de la Trianon. O seamă de lorzi, cu legături de familie, afa­ceri sau de simpatie la Budapesta o încurajează. O parte din opinia britanică pare impresionată de ar­gumentele revizioniștilor. Dar par­­tidele politice le resping. Propa­ganda e îndreptată în deosebi îm­potriva Cehoslovaciei şi României. Fireşte se poate oricând răspunde printr’o acţiune de contra-propa­­gandă. Dar, cel mai bun răspuns va fi buna orânduire a gospodăriei noastre lăuntrice, modernizarea vieţii publice, o politică de înţele­gere cu minorităţile, în cadrul tra­tatelor respective. Aceasta, de alt­fel, pentru prestigiul statului şi ca o prevedere de viitor, indiferent de campaniile vrăjmaşe, cari se sfărâmă, deocamdată, de zidiţi or­­dinei internaţionale. Problema rusească Sovietele au înregistrat în 1927 două mari înfrângeri în afară şi o criză politică în interior. Ruptura relaţiilor cu Anglia, spulberarea iluziilor în Orientul îndepărtat, a­ demonstrat la Moscova eşecul po­­­liticii revoluţionare în relaţiile ex­terne. Ruptura cu Franţa, după In­cidentul provocat de ambasadorul agitator Rakowski, a putut fî oco­lită numai prin sacrificarea vinova­tului. Au fost aceste avertismente înţelese de conducătorii Rusiei? Răspunsul pare a fi, întrucâtva, afirmativ. Înlocuirea luî Zinoview de la conducerea Internaţionalei a 3-a a fost interpretat ca o dorinţă de a modera zelul apostolicesc de provocare a revoluţiei mondiale. Participarea Rusiei la cele două conferinţe internaţionale din Ge­neva, la cea economică ca şi la con­ferinţa dezarmării, a fost conside­rată ca o orientare spre Europa, deşi atitudinea delegaţilor ruşi s’a manifestat în spirit negativ şi ob­strucţionist. Criza politică Internă a Sovie­telor, apariţia unei grupări de opo­ziţie în frunte cu Trotzki. Kamenev, Zinoviev, a fost învinsă. Partidul comunist, reprezentat prin Stalin, a reprimat manifestările opoziţiei, a exclus pe conducătorii ei din rân­durile organizaţiei oficiale. E un eveniment considerat mai ales care un succes al politicei de modera­ţie, în interior ca şi în afară, asu­pra politicii de extremism revolu­ţionar, cu orice preţ. -­ Astăzi, Sovietele tratează un pact de neagresiune cu Polonia. Un pact similar au oferit Franţei, şi statelor baltice. Aliaţii Franţei, România în primul rând, va urmări cu toata grija aceste negocieri, a căror în­­cheere fericită ar însemna consoli­darea siguranţei în Răsărit. Trata­tive se încearcă între Rusia şi An­glia şi inutil să observăm că suc­cesul lor e condiţionat de garanţii serioase din partea Sovietelor, în privinţa sincerităţii politicii lor ex­terne, ritul pactului Ligii Naţiun lor. Toate mărturisesc scopul asigurării păcii şi ordine­ internaţionale. E această bogăţie de tratate o primejdie pen­tru pace, prin diferitele angajament© vizibile sau tăinuite ce ar cuprinde? S’a spus aceasta. Dar, împânzirea Europei cu o reţea de tratate re­gionale, are cel puţin avantajul dd a îndepărta temerea combinaţiuni­­lor In întuneric, de a arăta clar şî deschis grupărilor de state şi de in­­terese, de a garanta, print’o recipro­citate tot mai întinsă, pacea gene­rală. Relaţiile dintre State Liga Naţiunilor şi tratatele speciale Cartelele in industria cărbunilor LONDRA. 30. Industria engleză a cărbunilor suferă de la războiu încoace o criză care a produs în­dârjite lupte sociale și continuă a cauza pierderi însemnate în aceas­tă ramură- In ultimul timp însă a început să-și facă drum în cercu­rile industriaşilor cât şi în opinia publică părerea că învechirea tech­­nică a instalaţiilor şi marele nu­măr de întreprinderi mărunte (vreo 500) îngreunează în mod neobişnuit forţa de concurenţă a acestei în­dustrii pe pieţele internaţionale Se ştie că în iulie 1926 industriaşii au respins proectul guvernului de a se înfiinţa un sindicat pentru vân­zarea cărbunilor; acum însă împre­jurările l-au silit să-şi schimbe pă­rerea. In Noembrie s’a făcut cunos­cut crearea unui sindicat de acest fel în Sud-Wales şi la începutul lui Decembrie s’a anunţat un nou car­tel în bazinul central carbonifer (Yorkshire şi Nothenhampshire). A­­cest cartel care împreună cu sindi­catul din Sud-Wales va concentra mai bine de jumătate din industria engleză a cărbunilor îşi propune o regulare nu numai a preţurilor ci şi a producţiei. Sa hotărât să au­­gumenteze preţurile cărbunilor pe Piaţa internă, să limiteze produc­ţia şi mai ales să reducă preţurile cărbunilor exportaţi în străinătate. Organizarea acestui cartel este pri­vită de public cu multă rezervă din cauza temerii că preţurile căr­bunilor se va urca peste măsură. Muncitorimea este de asemenea a­­meninţată căci în urma restrânge­rii producţiei sunt de aşteptat con­cedieri numeroase. RAŢIONALIZAREA COMER­CIALA Pentru industria engleză a căr­bunilor, acest sindicat înseamnă primul pas spre raţionalizarea co­mercială şi organizatorie, după care ar trebui să urmeze raţionali­zarea tehnică a diverselor între­prinderi. Fără îndoială că aceste prime măsuri vor aduce o însănă­toşire în principala ramură de pro­ducţie engleză şi totodată începu­tul unei noui şi grele lupte cu in­dustria germană şi poloneză a căr­bunilor pentru achiziţionarea pie­ţelor de desfacere. Convenţii!® Turcie! ANGORA, 30­ (Rador). — Came-­­ra a ratificat convenţiunile de re­şedinţă încheiate cu Elveţia şi Ce­hoslovacia şi tratatul de amiciţie cu Mexicul.

Next