Argus, martie 1946 (Anul 35, nr. 9807-9832)
1946-03-01 / nr. 9807
■'V //T. AL LICENŢIAŢILOR A COMERCIALE DIN ANVERS RECONSTRUCŢIA şi comerţul exterior ReconStrucţia şi cerţii exterio I . de Valentin Darie . Dacă reconstrucţia ţării este în funcţie, în primul rând, de munca şi capacitatea elementelor locale precum şi de folosirea raţională a resurselor naţionale, nu există îndoială că, în noua conjunctură de interdependenţă economică şi politică, relaţiunile comerciale cu străinătatea prezintă o importanţă pe care nici o acţiune de organiza a redresării noastre economice, nu o poate subestima. Activitatea economică bizuindu-se exclusiv pe realităţi, nicio iniţiativă nu este posibilă fără o cunoaştere exactă a situaţiei ţărilor cu cari urmează să restabilim raporturile comerciale, prezentând în acelaş timp posibilităţile de schimb pe care economia noastră le poate oferi sau ceea ce într-un timp determinat am putea dispune. In general, previziunile cu privire la posibilităţile de export ale ţărilor industriale, ţin seama, fie de ritmul producţiei din timpul răzbiului calculat şi adaptat la reconversiune, respectiv la perioada trecerii de la producţia de războiu la producţia de pace, fie la stadiul pregătirii producţiei viitoare bazată pe irevestiţiuni noui, ceea ce nu poate fi calculat într'o statistică indicativă a rezervelor de export. In consecinţă, o asemenea previziune ar fi atât de aproximativă, încât ar putea fi depăşită oricând de posibilităţile neprevăzute ale tehnicei ştiinţifice şi ale capacităţii de organizare industrială. Este clar că, nefiind posibilă o previziune, este absolut indispensabil un mijloc permanent de informare a situaţiei de fiecare moment a pieţelor de producţie care activează mai mult toi vederea exportului. In conjuctura noastră economică de astăzi, posibilităţile de compensaţie prin export, deşi reduse prin situaţia creată de obligaţiuniledecurgând din convenţia de Armistiţiu, sunt totuşi destul de importante in comparaţie cu cea mai mare parte din ţările europene. Este totuşi sigur că, însăşi ţărilie industriale ne vor da ajutorul necesar pentru o exploatare intensificare a resurselor noastre naturale, anticipând posibilităţile noastre viitoare în vederea unor compensaţiuni. P Pe de altă parte, exportul pentru ţările industriale este o necesitate vitală după cum s'a văzut în perioada de criză din 1929—1931, când ţările agricole au fost ajutate cu împrumuturi destinate să absoarbă supra-producţia industrială a ţărilor creditoare. Mai mult chiar decât simţim noi nevoia importului, exportul, este pentru ţările industriale o problemă de existenţă şi nu una de confort. Reluarea relaţiilor diplomatice şi economice cu străinătatea ne dă posibilitatea să folosim organismele indicate a face oficiul de informare reciprocă şi a pune pe planul realităţilor raporturile culturale şi comerciale ale ţării noastre, îndeplinind această misiune, asemenea organisme devin instrumente utile pentru grăbirea reconstrucţiei economice şi stabilirea unei comuniuni spitale internaţionale. Este încurajator faptul că, în ultimul timp, în afara Camerelor de Comerţ mixte, cari îndeplinesc rolul clasic ale strângerii relaţiilor comerciale şi al stabilirii unui contact între firmele comerciale respective, s-au constituit asociaţiuni fără scop lucrativ care, deşi insită în activitatea lor asupra aspectului cultural, aduc o contribuţie substanţială la realizarea schimburilor comerciale, prin secţiunile lor eeconomice. Cea mai mare parte a ţâril 01" industriale sunt deja reprezentate fie prin Camere de Comerţ miixte, fie prin asociaţi tm, cari activează intens în direcţia strângerii relaţiunilor noastcu Statele respective. Este suficient să cităm câteva : „ARLUS“, „AMICII STATELOR UNITE“, „PRIETENII MARII BRITANII“, etc. Există totuşi o ţară mică în Occident, care munceşte cu îndărătnicie pentru a putea pregăti industria sa în vederea reconstrucţiei Europei şi care a fost onorată prin alegerea Ministrului său de Externe, d. Spaak, primul Preşedinte al Oganizaţiei Naţiunilor Unite , BELGIA. Deşi ne place să ne întitulăm „Belgia Orientului1“, foarte puţini cunosc la noi structura culturală şi posibilităţile industriale ale acestei mici ţări pe care o străbaţi în tramvaie vicinale, fiindcă prin devimea populaţiei, şi aglomeraţiunile sal‘ industriale, s‘ar putea denumi „ţara-oraş“. O deficienţă regretabilă a lipsit publicul românesc de cunoaşterea creaţiunlor sale spirituale, a realizărilor technice şi a organizaţiunilor sale economice. De aceea , Cercul Licenţiaţilor Academiei Comerciale din Anva», faliază formarea unei Asociaţiuni pentru strângerea refrenvu,,. cu Belgia, precum şi a unei Camere de Comerţ mixte Romăno-Belgiană, carii să îndeplinească rolul unui pan’m unitar de cunoaştere reciprocă şi ‘de stabilire a unor raporturi economice curente între cele doi'» ţări. Este, evident,"o contribuţie efectivă la creiarea unor 1101,1 posibilităţi de realizări Centim*acre în pasi. IV»*» , (?) (?) (?) !$■ ■ ‚A» „ ARGUS* § )0®®®(‚ I®(•J D®®®®®® EleanenSuntl ecom cile ps’Bwcca5.© sSe aniterpendențeî între S taie îokriKîîioiirtă. Omenirea, .eonst tîficîiale ale •-!? foanifla solidari mice șî idealurilor se н®®®®®®®0‚®®®®®®®®." î — Alegerile din Belgia au Prilejuit o surpriză pentru publicul nostru nu [atât prin rezultatele lor, cât mai ales printr’o revelaţie a eforturilor acestei mici ţâri pentru a reintra în normal. Succesul belgian obţinut printr'o reconstrucţie economică record, se datore şi, în ultima analiză, unui singur factor„u omul. Avantagiile naturale există numai prin valoarea pe care omul a ştiut s’o imprime datorită existenţei une conştiinţe profesionale şi a unei concepţii superioare de viaţă. „ Reproducem din ziarul „Poporul“ un fragment dintr’o corespondenţă primită din Belgia. „E adevărat că dintre toate ţările care au avut de suferit de pe urma răsboiului, singură Belgia a realizat cele mai vădite progrese în trecerea spre normal. A câştigat bătălia cărbunelui, mărind producţia 5 4 101.009 tone pe lună; problema alimentării e mult îmbunătăţită, iar munca activă şi creatoare domneşte în toate sectoarele. Energice măsuri financiare au stabizat moneda, și lucru probabil unic, Belgia — datorită eo*z. mic a fost sinplul car© gonisme politîce, » retusaie, contribiind la for si: ’eretă prin suferinţele pr nteîor egoiste şi «nitarhic maste, care corespunde î cîaSe. 0®®®®®®®®®®®®®®®®$ rit având de înfruntat pied!- ® să impună realitatea inra unui spirit de solidarî-Vocale de creaţiunile ar- (• , revine pe plan politic la ® stfel realităţilor econo- ^ ®®®®®®®®®®®$®®0®®/ liniilor din Congo şi portul Anvers — e singura ţară care oferă credite Statelor-Unite. Fără îndoială că Belgia a avut mai puţin ceva de suferit decât Olanda sau Franţa, dar nu e mai puţin adevărat că locuitorii săi au dovedit o arzătoare şi lăudabilă dorinţă de lucru, iar cercurile financiare cari au ştiut să obţină ajutorul Aliaţilor, s’au ferit să facă experienţe riscante într’o economie Ministru de externe al Belgiei Primii Preşedinte al O. N. U-ului slăbită. Nici polemica de partid şi nici mişcarea care o punea pe Regele Leopold guvernului la putere, n’au sdruncinat solidaritatea naţională“ — Atragem atenţia cititorilor’ noştri asupra articolului de sinteză semnat de eminentul economist balgian FERNAND BAUDHUIN, profesor la Academia Comercială din Anvers, articol apărut în Buletinul Societăţii belgiene de Studii şi expansiune. Liège. — Dintre toţi importatorii de produse americane în virtutea legei lend and lease, Belgia este singurul creditor al Statelor Unite, care-i datorează in prezent peste 100 de milioane de dolari. In urma tratativelor duse între Societatea de telefoane S. A. R. și Fabrica „Bell” din Anvers s'a ajuns la perfectarea unui acord de furnituri de diverse materiale. Livrările ar urma să se efectueze în termen de 12-11 luni. Intre altele ar urma să sosească și contoarele necesare pentru înregistrarea convorbirilor ce depășesc de ÎMI pe lună. DIN BELGIA D. SFAAII - — Cercul nostru având a Pune la punct rrr V chestiuni foarte importante cu tregăt rea recepţii la Cerc a Ministerului Belgiei în românia ce urmează să sosească în ţară; înfiinţarea ■ Asociaţiei Amicii BelgV şi a CI •Tei de Comerţ Româno. Belgiană precum şi organzarea unui ciclu de conferinţe « legătură cu Belgia, roagă pe toţi colegii să iei parte la şedinţele săptămânale ale Cercului cari au loc la sediul Corpului Contabililor din Str. Ion Ghica No. 3. In dorinţa ca la acele şedinţe să ia parte un număr cât mai mare de membri s’a hotărât schimbarea zilei de şedinţă, stabindu-se ziua de joi după amiază de la orele 4-7 p. m. Deasemenea informam pe colegii noştri că Secretariatul funcţionează o lie între orele 1115. Pentru orice informaţiuni telefonaţi la Nr. 3.118.75. Colegii din provincie vor adresa corespondenţa pe următoarea adresă: BRUNO SCHAERF Str. Romană No 37 A, Et. II — Colegul nostru! d. K . ZAMBACCIAN a conferenţiat Vineri 1 Februarie a. c., in sala Fundaţiei Carol I, despre ,,In, Andreescu“. Conferinţa face parte din ciclul Plastica Română. — In cadrul şedinţelor Cercului de studii al U.S.LC -ului, colegul nostru d. George Savin, Vicepreşedintele U.S.I.-ului şi membru în Direcţia Camerei de Comerţ şi Industrie din Bucureşti a ţinut un amplu referat asupra problemei aprovizionării prin Oficii. Cu prilejul jubileului de 50 ani de existenţă a Societăţii, Gazeta Matematică a decernat premiul ,Vasile Conta“ de flozofia ştiinţei d-lui profesor Anton Dumtriu adminstrator unic la Soc. Creditul Minier. E de relevat colegilor noştri că Vasile Conta a fost Licenţiat al Academiei CoMereule din Anvers. , , Inforswisn! pe colegii »Teşiră din pntvincei şi Ca«.a itettaeffa Buleti• titlul nesiran funcţionează lîbrîc între orele 9-13 în Splaiul Gnrr . |T3, Telefon 4443»££„ Ccresjrontien t® se «a tranzite pe «nimloarea ■ adresă: Editura «"Veriitas” pentru Valentin Baric, Spir.uî Unirii |?3 Bucureşti. CA CERCULUI Nr . 9807 Belgia şi recesstracţia Europei Economia generală FERNAND BAUDHUIN Profesor la Academia Comercială din Anvers şi la Universitatea din Louvain de Nu este desigur inutil să ne întrebăm în ce stare se găseşte economia Belgiei a doua zi după eşirea sa din vâltoarea pe care a suportat-o această ţară. Structura Belgiei nu a putut rămâne fără o covârşitoare influenţă a celor două răsboaie cari s’au desfăşurat pe pământul ei şi mai ales a unei ocupaţii de lungă durată, care ar fi dezorganizat fără posibilitatea unei redresări, orice naţiune a cărei orientare nu s’ar fi bizuit pe siguranţa unor factori de bază. In momentul eliberării, situaţia ţării a fost, în multe privinţe, extrem de gravă. Pierderi considerabile au fost înregistrate în utilajul său economic şi industrial. Stocurile fuseseră epuizate. O parte însemnată a mâiinii de lucru fusese deportată în Germania. Din punct de vedere monetar, nimeni nu ar fi îndrăznit să emită vreun pronostic, în faţa unei circulaţii fiduciare aproape de cinci ori mai mare decât cea normală şi a unui nivel de preţ care, în multe sectoare atingea sau depăşea coeficientul 10. Bursa neagră bântuia într’o măsură pe care nu o pot imagina popoarele rămase libere. Pe lângă aceasta, trebue menţionată o lipsă de alimente care nu era departe de o adevărată foamete, pe care speram s’o învingem cu ajutorul armatelor eliberatoare, dar care era fatal să se facă totuşi simţită timp de câteva luni. Din fericire, existau totuşi şi factori pozitivi. In primul rând, dacă utilajul său economic a suferit, el rămânea totuşi în stare de a fi întrebuinţat printr’o punere în funcţiune care putea fi obţinută destul de repede. Porturile sale şi, în special Anvers-ul, au rămas intacte. Reţeaua sa de căi ferate suferise într’adevăr pierderi şi o parte din materalul său rulant fusese distrus, dar după un timp relativ scurt, se putea restabili un trafic destul de intens. Reţeaua de şosele era uzată, dar totuşi practicabilă. Cât despre căile de apă, ele erau pentru moment tăiate prin distrugerea de poduri, ale căror dărâmături întrerupeam navigaţia, dar se putea spera să fie repuse în serviciu în decurs de câteva luni şi intr’adevăr această previziune s a realizat întocmai. Printre pierderile importante, figurau în primul rând pagubele de răsboi cu cari au fost mult mărite după eliberarea ţării, prin bombardamentele pe care nemţii le operau cu bombele lor sbură-toare sau rachete. Regiunile Anvers şi Liège au suferit în mod special de acest lucru. In general, domeniul imobiliar belgian a suferit mai puţin decât în cursul răsboiului id4__ rgrS In prezent nu se poate încă stabili un bilanţ general, dar se poate considera că numărul imobilelor distruse nu reprezintă decât maximum 1/3 din cele ale primului răsbou mondial. Situaţia se prezintă şi mai favorabilă în ceea ce priveşte pagubele industriale. Cu toate bombardamentele aeriene şi distrugerea unor uzine de către aviaţia aliată, industria belgiană a suferit mult mai puţin decât în 1914—1918. La prima vedere am fi totuşi tentaţi să judecăm lucrurile altfel. Pe din afară, distrugerile par mai mari decât acum 25 ani. Dar ceea ce a suferit industria belgiană în cursul primei ocupaţii, a fost înainte de toate, scoaterea şi transportarea materialelor. Localurile uzinelor rămăseseră intacte, dar erau golite. Zeci de mii de tone au fost astfel ridicate din unele uzine, ca simple fiare vechi. Din contra, după al doilea răsboiu, au fost dărâmate multe construcţii, dar dacă materialul nu a rămas totdeauna intact, era totuşi uşor de restaurat. Intriadevăr, dacă în cursul primului an după eliberare, industria belgiană nu a produs mai mult, aceasta se datoreşte prelungirii răsboiului cu Germania şi mai ales lipsei cărbunelui. Sil încă ar trebui preciizat, atunci când se vorbeşte de o insuficienţă radicală a producţiei. Uzinele belgiene au furnizat Aliaţilor cu titlul de împrumut şi încuiere, importante prestaţiuni, ceea ce în multe privinţe ar putea fi considerat drept echivalentul unui exp£ort" . . . Defiicienţa producţiei carbonifere rămâne, evident, cauza situaţiei relativ puţin satisfăcătoare care se constată în acest moment în Belgia. Intr’adevăr extragerea cărbunelui nu atinge încă două treimi din producţia normală. In consecinţă industriile de bază nu pot reveni la activitatea lor curentă. Cât priveşte cauzele acestei carenţe carbonifere, ele sunt numeroase şi multe din ele nu sunt specifice Belgiei. In toate ţările, recrutarea minierilor este deficitară. Pe de altă parte, Belgia a pierdut mâna de lucru străină, care altădată înlocuia insuficienţa mânii de lucru naţională. In sfârşit,oboseala muncitorească şi uzura materialului, sunt ultimele explicaţii ale insuficienţei producţiei. Guvernul belgian se ocupă îndeaproape de aceste probleme şi, în momentul când scrim aceste rânduri, o ameliorare simţitoare este în curs de realizare. Belgia a suferit, oare, schimbări importante din cauza războiului şi economia sa ar fi, ea, capabilă de a corespunde nevoilor erei de pace care se deschide în faţa noastră? Astfel se pune problema pe care o vom analiza mai jos. Citiţi continuarea în numărul de mâine Fără îndoială că cea mai puternică impresie exercitată asupra proaspătului student român poposit la Academia Comercială din Anvers este Corpul Profesoral. Aşa cum lam cunoscut noi, profesorul nu era un personaj simandicos, rece şi distant care-şi ţinea cursul de pe catedră cu o totală indiferenţă de masa de studenţi. Acolo profesoratul nu era o meserie ca oricare alta sau o trambulină pentru a urca mai uşor treptele erarhiei sociale, ci fructul unei vocaţii. Ei deveneau profesori după ce reuşeau în viaţa practică economică să-şi făurească o situaţie de frunte şi simţeau nevoia de a împărtăşi şi altora învăţămintele, decepţiile şi succesele lor.Nu erau nişte diletanţi în practica materiei economice pe care să şi-o fi însuşit superficial sau teoretic numai din cărţi ci oameni împlântaţi adânc în realităţile economice ale vieţii. Ceea ce l-a făcut adesea pe Degroote să declare’ .Am muncit atât în viaţa mea, am fides atâtea învăţăminte practice, am cunoscut atâtea caractere, încât îmi permit şi eu luxul la bătrâneţe de a fi profesor”Astfel la obiectele de ordin practic (şi care din ele nu intrau în această categorie la Anvers?) aveau profesori cari figurau printre personalităţile proeminente ale vieţii economice belgiene. Degrepte un mare industriaş, Devache, Eck Benist oameni ce conduceau firme mondiale de comerţ, Baudhinui din cei mai mari economişti ai Rsiei, membru al Institutului conjunctură din Berlin, celebru vremea aceia în toată hbier economic în diverse prinderi indv■triale, au de specialitate economică de ma, circulaţie internaţionale- Făcu a mai vorbi de celelalte somităţi ca Dubois Bihor, Wauters, etc.. Impresiile făcute de aceşti oameni asupra noastră au rămas neşterse cu atât mai mult cu răt ne eram obişnuiţi la Comerţul Superior cu mulţi diletanţi cocoţaţi rangul de profesori (astfel subsemnatul a avut ca profesor de franceză o moaşă comunală şi la geografia economică un preot). Cursurile la Anvers nu tratau numai materia de specialitate, profanarii nortierrAnd nici o mazip, de a ne infiltra şi filozofia practică a vieţii. Oră cu oră, zi de zi, cu exemple din viaţa lor proprie, întâmplări curente judecata prin prizma concepţiei lor despre viaţă, contribuiau enorm la formarea unei viziuni de ansamblu şi la lărgirea orizontului nostru spritual. Şi nu o dată îmi revin în minte sfaturile lor care aşternute pe hârtie ar putea constitui o adevărată filozofie practică a vieţii. Şi faptul interesant e că fiecare profesor îşi avea parcă o filozofiepractică aparte care nu aidea nimic comun cu acea a colegului său dar care în mintea studentului se complectau ideal, îmi voi permite să citez numai două exemple. Era în anul 1932. Germania devenise o problemă destul de serioasă în special pentru vecinii ei. De aceea Bihor, profesorul de geografie, schimbase în anul II ţara ce urma de a fi studiată. In locul Franţei puse Germania şi-şi începu astfel cursul: „In viaţă trebuie să ne cunoaştem mai bine duşmanii decât prietenii ! De aceia vom studia anul acesta Germania”. De la el am învăţat pentru prima oară că ştiinţa geografiei nu se reduce la o simplă memorizare de nume şi cifre, ci reprezintă o disciplină cu ajutorul căreia trebuie să explici complicatele fenomene internaţionale-Intr’una din zile, era după examenul de Crăciun, acelaş profesor uitând să ne aducă notele dela examenul scris, trimise un student la secretariat în acest scop. Secretarul fiind extrem de aglomerat și probabil enervat, repezi pe tânărul student care, bruscat în felul acesta, se întoarse fără note. Comunicând rezultatul misiunei sale, profesorul îi spuse: „Te vei duce din nouă după note, şi dacă nu le aduci nu mai dai ochi cu mine”. Colegul se reîntoarse după câteva clipe de data aceasta însă cu notele. Atunci profesorul continuă: „In viaţă sunt două feluri de oa-* meni- Acei ce bruschează Şi acei ce se lasă bruscaţi. Catastrofa în viaţă , mai ales în acea economică începe atunci când ne complăcem în acea de martiri bruscaţi. Nu vă lăsaţi niciodată bruscaţi chiar atunci când în legitimă apărare fiind, trebuie să apăraţi ca agresivii’. Numai cine l-a văzut pe acest profesor în acele două amieze de neuitat petrecute în atmosfera ideală a bibliotecii (era şi bibliotecar), unde desfăşura o adevărată activitate apostolică, lucrând cu fiecare student în parte, ajutăndu-i cu un sfat, cu o traducere, cu o îmbărbătare, va înţelege ce a însemnat pedagogia anversistă şi ce efect salutar a avut asupra acelui tineret care a avut ideea fericită de a poposi acolo. Marele merit al pedagogiei anversiste consta în a fi înţeles marea pasiune ce animă tineretul între 17-22 ani în perioada ,,Sturm und Drang-Periode” şi de a fi reuşit să o canalizeze într-o direcţie constructivă. Studentul care venea la Anvers punându-şi întrebări cu privire la rostul existenţei noastre şi a destinului nostru ca oameni pleca la terminarea studiilor cu crez Sănătos şi bine documentat asuma problemelor economice. Pedagogia anversistă a avut şi la notntară doi reprezentanţi autentici: Nae Butculescu care a fost d rectorul Contabilităţii Palat. Regal, membru în Consiliul de Administraţie al Academiei Comerciale şi Industriale din Bucureşti, creatorul Corpului Contabililor autorizaţi şi Experţi contabili şi Prof. Ştefan Tenov, actualul Preşedinte al Cercului nostru. Despre aportul lor la ridicarea nivelului învăţământului comercial în România, după pedagogia anversistă, ne vom ocupa cu altă ocazie. Mi-au venit în minte toate aceste consideraţiuni asupra pedagogiei anversiste astăzi când se discută astăt de mult despre Reconstrucţia e.r.ev.'-mică precum şi de atenţia d'•osebită acordată de presă în ultima vreme reformei învăţământului r -stru. Credem că problema trrbuie atacată cu tot curajul, şi în s'( orul învăţământului comercial. f ■■ *ru ca 'Recors^ucţia economică să reuşească în amploarea pe conizetă avem nevoie de cadre. Or pentru formarea lor este necesară o nouă pedagogie în special în sectorul comercial■ O pedagogie mai practică, mai dinamică, care să canalizeze marile entuziasme ale tineretului către Muncă şi Creaţie. Şcolile noastre de Comerţ trebuie să înceteze de a mai fi pepiniere de funcţionari bugetivori ci de creatori de valori constructive. De aceea credem că nu ar fi lipsită de interes aplicarea metodei de a se numi ca profesori la Şcolile Comerciale oameni cari sunt în permanent contact cu viaţa economică şi care au marea şcoală a vieţii practice. Aceşti profesori ar forma totodată un imbold şi un exemplu de imitat. Reconstrucţia economică a României nu va fi posibiă atâta vreme cât nu se va căuta să se imprime generaţiilor ce se succed, o viziune d° ansamblu, ceea ce nu poate fi insuflată decât de adevăraţi creatori şi nu de simpli funcţionari. Numai cu noţiunile de delir şi c credit, reconstrucţia şi desvoltarea economică a României care merită un alt loc în concertul popoarelor lumii, va rămâne un simplu deziderat. Pedagogia anversistă de Bruno Schärf