Argus, martie 1946 (Anul 35, nr. 9807-9832)

1946-03-01 / nr. 9807

■'V //T. AL LICENŢIAŢILOR A COMERCIALE DIN ANVERS RECONSTRUCŢIA şi comerţul exterior ReconStrucţia şi c­­erţii­ exterio I . de Valentin Darie . Dacă reconstrucţia ţării este în funcţie, în primul rând, de munca şi capacitatea elemen­telor locale precum şi de folo­sirea raţională a resurselor naţionale, nu există îndoială că, în noua conjunctură de interdepe­ndenţă economică şi politică, re­­laţiunile comerciale cu străină­tatea prezintă o importanţă pe care nici o acţiune de organiza a redresării noastre econo­mice, nu o poate subestima. Activitatea economică bizuindu-se exclusiv pe realităţi, nicio iniţiativă nu este posibilă fără o cunoaştere exactă a si­tuaţiei ţărilor cu cari urmează să restabilim raporturile co­merciale, prezentând în acelaş timp posibilităţile de schimb pe care economia noastră le poate oferi sau ceea ce într-un timp determinat am putea dispune. In general, previziunile cu privire la posibilităţile de ex­port ale ţărilor industriale, ţin seama, fie de ritmul produc­ţiei din timpul răzbiului calculat şi adaptat la reconversiu­ne, respectiv la perioada trecerii de la producţia de războiu la producţia de pace, fie la stadiul pregătirii producţiei viitoare bazată pe irevestiţiuni noui, ceea ce nu poate fi calculat într'o statistică indicativă a rezervelor de export. In consecinţă, o asemenea previziune ar fi atât de aproximativă, încât ar pu­tea fi depăşită oricând de posibilităţile neprevăzute ale teh­nicei ştiinţifice şi ale capacităţii de organizare industrială. Este clar că, nefiind posibilă o previziune, este absolut indis­pensabil un mijloc permanent de informare a situaţiei de fie­care moment a pieţelor de producţie care activează mai mult toi vederea exportului. In conjuctura noastră economică de astăzi, posibilităţile de compensaţie prin export, deşi reduse prin situaţia creată de obligaţiunile­­decurgând din convenţia de Armistiţiu, sunt to­tuşi destul de importante in comparaţie cu cea mai mare parte din ţările europene. Este totuşi sigur că, însăşi ţărilie in­dustriale ne vor da ajutorul necesar pentru o exploatare in­tensificare a resurselor noastre naturale, anticipând posibilităţile noastre viitoare în vederea unor compensaţiuni. P Pe de altă parte, exportul pentru ţările industriale este o necesitate vitală după cum s'a văzut în perioada de criză din 1929—1931, când ţările agricole au fost ajutate cu împrumuturi destinate să absoarbă supra-producţia indus­trială a ţărilor creditoare. Mai mult chiar decât simţim noi ne­voia importului, exportul, este pentru ţările industriale o pro­blemă de existenţă şi nu una de confort. Reluarea relaţiilor diplomatice şi economice cu străinăta­tea ne dă posibilitatea să folosim organismele indicate a face oficiul de informare reciprocă şi a pune pe planul realităţilor raporturile culturale şi comerciale ale ţării noastre, îndeplinind această misiune, asemenea organisme devin instrumente utile pentru grăbirea reconstrucţiei economice şi stabilirea unei comuniuni spit­ale internaţionale. Este încura­jator faptul că, în ultimul timp, în afara Camerelor de Comerţ mixte, cari îndeplinesc rolul clasic ale strângerii relaţiilor co­merciale şi al stabilirii unui contact între fi­rmele comerciale respective, s-au constituit asociaţiuni fără scop lucrativ care, deşi insită în activitatea lor asupra aspectului cultural, aduc o contribuţie substanţială la realizarea schimburilor comerciale, prin secţiunile lor eeconomice. Cea mai mare parte a ţâril 01" industriale sunt deja repre­zentate fie prin Camere de Comerţ miixte, fie prin asocia­ţi tm, cari activează intens în direcţia strângerii relaţiunilor noast­­­cu Statele respective. Este sufi­cient să cităm câteva : „AR­­LUS“, „AMICII STATELOR UNITE“, „PRIETENII MA­RII BRITANII“, etc.­­ Există totuşi o ţară mică în Occident, care munceşte cu în­dărătnicie pentru a putea pregăti industria sa în vederea­ re­construcţiei Europei şi care a fost onorată prin alegerea Mi­­nistrului său de Externe, d. Spaak, primul Preşedinte al O­ganizaţiei Naţiunilor Unite , BELGIA. Deşi ne place să ne întitulăm „Belgia Orientului1“, foarte puţini cunosc la noi struc­tura culturală şi posibilităţile industriale ale acestei mici ţări pe care o străbaţi în tramvaie vicinale, fiindcă prin dev­imea populaţiei, şi aglomera­ţi­un­ile sal­‘ industriale, s‘ar putea de­numi „ţara-oraş“. O deficienţă­­ regretabilă a lipsit publicul ro­mânesc de cunoaşterea creaţiun­lor sale spirituale, a realizări­lor technice şi a organizaţiunilor sale economice. De aceea , Cercul Licenţiaţilor Academiei Comerciale din Anva»­, falia­­ză formarea unei Asociaţiuni pentru strângerea refrenvu,,. cu Belgia, precum şi a unei Camere de Comerţ mixte Ro­mă­no-Belgiană, carii să îndeplinească rolul unui p­an’­m uni­tar de cunoaştere reciprocă şi ‘de stabilire a unor raporturi economice curente între cele doi'» ţări. Este, evident,"o con­tribuţie efectivă la creiarea un­or 1101,1 posibilităţi de realizări Centim*acre în pasi. IV»*» , (?) (?) (?) !$■ ■ ‚A» „ A­R­G­U­S* § )0®®®(‚ I®(•J D®®®®®® EleanenSuntl ecom cile ps’Bwc­ca5.© sSe ani­­terpendențeî între S taie îokriKîîioiirtă. Omenirea, .eonst tîficîiale ale •-!? foanifla solidari mice șî idealurilor se н®®®®®®®0‚®®®®®®®®." î — Alegerile din Belgia au Prilejuit o surpriză pentru publicul nostru nu [atât prin rezultatele lor, cât mai ales printr’o reve­laţie a eforturilor acestei mici ţâri pentru a reintra în normal. Succesul bel­gian obţinut printr'o re­construcţie economică re­cord, se dat­ore şi, în ulti­ma analiză, unui singur factor„u omul. Avantagiile naturale există numai prin valoarea pe care o­­mul a ştiut s’o imprime datorită existenţei une conştiinţe profesionale şi a unei concepţii superioa­re de viaţă. „ Reproducem din ziarul „Po­porul“ un fragment dintr’o cores­pondenţă primită din Belgia. „E adevărat că dintre toate ţările care au avut de suferit de pe urma răsboiului, singură Belgia a realizat cele mai vădite progrese în trecerea spre normal. A câştigat bătălia căr­bunelui, mărind producţia 5 4 10­1.009 tone pe lună; problema alimentării e mult îmbunătăţită, iar munca ac­­tivă şi creatoare domneşte în toate sectoarele. Energice măsuri finan­ciare au stab­­izat moneda, și lucru probabil unic, Belgia — datorită eo­*z. mic a fost sinplul car© gonisme politîce, » retus­aie, contribiind la for si: ’eretă prin suferinţele pr nteîor egoiste şi «nitarh­ic maste, care corespunde î cîaSe. 0®®®®®®®®®®®®®®®®$ rit având de înfruntat pied!- ® să impună realitatea in­ra unui spirit de solidarî-Vocale de creaţiunile ar- (• , revine pe plan politic la ® stfel realităţilor econo- ^ ®®®®®®®®®®®$®®0®®/ liniilor din Congo şi portul Anvers — e singura ţară care oferă credite Statelor-Unite. Fără îndoială că Belgia a avut mai puţin ceva de su­ferit decât Olanda sau Franţa, dar nu e mai puţin adevărat că locuito­rii săi au dovedit o arzătoare şi lău­dabilă dorinţă de lucru, iar cercurile financiare cari au ştiut să obţină a­­jutorul Aliaţilor, s’au ferit să facă experienţe riscante într’o economie Ministru de extern­e al Belgiei Pr­imii Preşedinte al O. N. U-ului slăbită. Nici polemica de partid şi nici mişcarea care o punea pe Regele Leopold guvernului la putere, n’au sdruncinat solidaritatea naţională“ — Atragem atenţia cititorilor’ noştri asupra articolului de sinteză semnat de eminentul economist bal­­g­ian FERNAND BAUDHUIN, pro­fesor la Academia Comercială din Anvers, articol apărut în Buletinul Societăţii belgiene de Studii şi ex­pansiune. Liège. — Dintre toţi importatorii de produse americane în virtutea legei lend and lease, Belgia este singurul creditor al Statelor­ Unite, care-i datorează in prezent peste 100 de milioane de dolari.­­ In urma tratativelor duse între Societatea de telefoane S. A. R. și Fa­brica „Bell” din Anvers s'a ajuns la perfectarea unui acord de furnituri de di­verse materiale. Livrările ar urma să se efectueze în termen de 12-11 luni. In­tre altele ar urma să so­sească și contoarele nece­sare pentru înregistrarea convorbirilor ce depășesc de ÎMI pe lună. DIN BELGIA D. SFAAII - — Cercul nostru având a Pune la punct rrr V chestiuni foarte impor­tante cu tre­găt rea recepţi­i la Cerc a Ministerului Belgiei în r­omâ­nia ce urmează să sosească în ţară; înfiinţarea ■ Asociaţiei Amicii Bel­­gV şi a C­I •­Tei de Comerţ Româno. Belgiană precum şi organ­zarea u­­nui ciclu de conferinţe « legătură cu Belgia, roagă pe toţi colegii să iei parte la şedinţele săptămânale ale Cercului cari au loc la sediul Corpului Contabililor din Str. Ion Ghica No. 3. In dorinţa ca la a­­ce­­le şedinţe să ia parte un număr cât mai mare de membri s’a hotă­rât schimbarea zilei de şedinţă, sta­­b­i­ndu-se ziua de joi după amiază de la orele 4-7 p. m­. Deasemenea in­formam pe colegii noştri că Secre­tariatul funcţionează o l­ie între o­rele 1115. Pentru orice informaţi­­uni telefonaţi la Nr. 3.118.75. Colegii din provincie vor adresa corespon­denţa pe următoarea adresă: BRU­NO SCHAERF Str. Romană No 37 A, Et. II — Colegul nostru! d. K . ZAM­­BACCIAN a conferenţiat Vineri 1 Februarie a. c., in sala Fundaţiei Carol I, despre ,,In, Andreescu“. Conferinţa face parte din ciclul Plastica Română. — In cadrul şedinţelor Cercului de studii al U.S.LC -ului, colegul nostru d. George Savin, Vicepreşe­dintele U.S.I.­-ului şi membru în Direcţia Camerei de Comerţ şi In­dustrie din Bucureşti a ţinut un amplu referat asupra problemei a­­provizionării prin Oficii.­­ Cu prilejul jubileului de 50 ani de existenţă a Societăţii, Gazeta Matematică a decernat premiul ,Va­sile Con­ta“ de flozofia ştiinţei d-lui profesor Anton Dum­triu adminstra­­tor unic la Soc. Creditul Minier. E de relevat colegilor noştri că Vasile Conta a fost Licenţiat al Academiei CoMereule din Anvers. , , Inforswisn! pe colegii »Teşiră din pntvincei şi Ca­­«.a itettaeffa Buleti­­•­ titlu­l nesiran funcţionează lîb­rîc între orele 9-13 în Splaiul Gnrr . |T3, Tele­­fon 4443»££„ Ccresjrontien t® se «a tranzite pe «nim­­loarea ■ adresă: Editura «"Veriitas” pentru Valentin Baric, Spir.uî Unirii |?3 Bucureşti. CA CERCULUI Nr . 9807 Belgia şi recess­tracţia Europei Economia generală FERNAND BAUDHUIN Profesor la Academia Comercială din Anvers şi la Universitatea din Louvain de Nu este desigur inutil să ne întrebăm în ce stare se găseşte e­­conomia Belgiei a doua zi după eşirea sa din vâltoarea pe care a suportat-o această ţară. Structu­ra Belgiei nu a putut rămâne fără o covârşitoare influenţă a celor două răsboaie cari s’au desfăşu­rat pe pământul ei şi mai ales a unei ocupaţii de lungă durată, care ar fi dezorganizat fără po­sibilitatea unei redresări, orice naţiune a cărei orientare nu s’ar fi bizuit pe siguranţa unor fac­tori de bază. In momentul eliberării, situa­ţia ţării a fost, în multe privin­ţe, extrem de gravă. Pierderi con­siderabile au fost înregistrate în utilajul său economic şi indu­strial. Stocurile fuseseră epuiza­te. O parte însemnată a mâiinii de lucru fusese deportată în Germa­­nia. Din punct de vedere mone­tar, nimeni nu ar fi îndrăznit să emită vre­un pronostic, în faţa unei circulaţii fiduciare aproape de cinci ori mai mare decât cea normală şi a unui nivel de preţ care, în multe sectoare atingea sau depăşea coeficientul 10. Bur­sa neagră bântuia într’o măsură pe care nu o pot imagina popoa­rele rămase libere. Pe lângă a­­ceasta, trebue menţionată o lipsă de alimente care nu era departe de o adevărată foamete, pe care speram s’o învingem cu ajutorul armatelor eliberatoare, dar care era fatal să se facă totuşi sim­ţită timp de câteva luni. Din fericire, existau totuşi şi factori pozitivi. In primul rând, dacă utilajul său economic a su­ferit, el rămânea totuşi în stare de a fi întrebuinţat printr’o pu­nere în funcţiune care putea fi obţinută destul de repede. Por­turile sale şi, în special An­­vers-ul, au rămas intacte. Reţeaua sa de căi ferate suferise într’ade­­văr pierderi şi o parte din mate­­ralul său rulant fusese distrus, dar după un timp relativ scurt, se putea restabili un trafic de­stul de intens. Reţeaua de şosele era uzată, dar totuşi practicabilă. Cât despre căile de apă, ele erau pentru moment tăiate prin dis­trugerea de poduri, ale căror dă­râmături întrerupeam navigaţia, dar se putea spera să fie repuse în serviciu în decurs de câteva luni şi intr’adevăr această previ­ziune s a realizat întocmai. Printre pierderile importante, figurau în primul rând­ pagubele de răsboi cu cari au fost mult mă­rite după eliberarea ţării, prin bombardamentele pe care nemţii le operau cu bombele lor sbură-t­oare sau rachete. Regiunile An­­vers şi Liège au suferit în mod special de acest lucru. In general, domeniul imobiliar belgian a suferit mai puţin de­cât în cursul răsboiului id­4__ rgrS In prezent nu se poate­ încă stabili un bilanţ general, dar se poate considera că numărul imo­bilelor distruse nu reprezintă de­cât maximum 1/3 din cele ale primului răsbo­u mondial. Situaţia se prezintă şi mai fa­vorabilă în­ ceea ce priveşte pa­gubele industriale. Cu toate bom­bardamentele aeriene şi distru­­gerea unor uzine de către avia­ţia aliată, industria belgiană­ a su­ferit mult mai puţin decât în 1914—1918. La prima vedere am fi totuşi tentaţi să judecăm lu­crurile altfel. Pe din afară, di­strugerile par mai mari decât a­­cum 25 ani. Dar ceea ce a suferit industria belgiană în cursul pri­mei ocupaţii, a fost înainte de toate, scoaterea şi transportarea materialelor. Localurile uzinelor rămăseseră intacte, dar erau go­­lite. Zeci de mii de tone au fost astfel ridicate din unele uzine, ca simple fiare vechi. Din contra, după al doilea răsboiu, au fost dărâmate multe construcţii, dar dacă materialul nu a rămas tot­deauna intact, era totuşi uşor de restaurat. Intriadevăr, dacă în cursul pri­mului an după eliberare, indus­tria belgiană nu a produs mai mult, aceasta se datoreşte pre­lungirii răsboiului cu Germania şi mai ales lipsei cărbunelui. Sil încă ar trebui preciizat, atunci când se vorbeşte de o insuficien­ţă radicală a producţiei. Uzinele belgiene au furnizat Aliaţilor cu titlul de împrumut şi încuie­re, importante prestaţiuni, ceea ce în multe privinţe ar putea fi consi­derat drept echivalentul unui ex­p£ort" . . . Defiicienţa producţiei carboni­fere rămâne, evident, cauza­­ si­tuaţiei relativ puţin satisfăcă­toare care se constată în acest moment în Belgia. Intr’adevăr ex­tragerea cărbunelui nu atinge în­că două treimi din producţia nor­mală. In consecinţă industriile de bază nu pot reveni la activi­tatea lor curentă. Cât priveşte cauzele acestei carenţe carboni­fere, ele sunt numeroase şi mul­te din ele nu sunt specifice Bel­giei. In toate ţările, recrutarea minierilor este deficitară. Pe de altă parte, Belgia a pierdut mâna de lucru străină, care altădată în­locuia insuficienţa mânii de lu­cru naţională. In sfârşit,­oboseala muncitorea­scă şi uzura materialului, sunt ultimele explicaţii ale insuficien­­ţei producţiei. Guvernul belgian se ocupă în­deaproape de aceste probleme şi, în momentul când scrim aceste rânduri, o ameliora­re simţitoare este în curs de rea­lizare. Belgia a suferit, oare, schimbări importante din cauza­ războiului şi economia sa ar fi, ea, capabilă de a corespunde nevoilor erei de pace care se deschide în faţa noastră? Astfel se pune problema pe care o vom analiza mai jos. Citiţi continuarea în numărul de mâine Fără îndoială că cea mai puter­nică impresie exercitată asupra proaspătului student român popo­sit la­ Academia Comercială din Anvers este Corpul Profesoral. Aşa cum lam cunoscut noi, profesorul nu era un personaj simandicos, rece şi distant care-şi ţinea cursul de pe catedră cu o totală indife­renţă de masa de studenţi. Acolo profesoratul nu era o meserie ca oricare alta sau o trambulină pen­tru a urca mai uşor treptele erar­­hiei sociale, ci fructul unei vocaţii. Ei deveneau profesori după ce re­u­şeau în viaţa practică economică să-şi făurească o situaţie de frunte şi simţeau nevoia de a împărtăşi şi altora învăţămintele, decepţiile şi succesele lor.Nu erau nişte diletanţi în practica materiei economice pe care să şi-o fi însuşit superficial sau teoretic numai din cărţi ci oameni împlântaţi adânc în realităţile eco­nomice ale vieţii. Ceea ce l-a făcut adesea pe Degroote să declare’ .Am muncit atât în viaţa mea, am fides atâtea învăţăminte practice, am cu­noscut atâtea caractere, încât îmi permit şi eu luxul la bătrâneţe de a fi profesor”­Astfel la obiectele de ordin prac­tic (şi care din ele nu intrau în a­­ceastă categorie la Anvers?) aveau profesori cari figurau printre per­sonalităţile proeminent­e ale vieţii economice belgiene. Degrepte un mare industriaş, Devache, Eck Benist oameni ce conduceau firme mondiale de comerţ, Baudhin­ui din cei mai mari economişti ai R­siei, membru al Institutului conjunctură din Berlin, celebru vremea aceia în toată h­bier economic în diverse prinderi indv■triale, au de specialitate economică de ma, circulaţie internaţionale- Făcu a mai vorbi de celelalte somităţi ca Dubois Bihor, Wauters, etc.. Impresiile făcute de aceşti oa­meni asupra noastră au rămas ne­şterse cu atât mai mult cu r­ăt ne eram obişnuiţi la Comerţul Supe­rior cu mulţi diletanţi cocoţaţi­­ rangul de profesori (astfel subsem­natul a avut ca profesor de fran­ceză o moaşă comunală şi la geo­grafia economică un preot). Cursurile la Anvers nu tratau numai materia de specialitate­, pro­­fanarii nortierrAnd nici o m­az­ip, de a ne infiltra şi filozofia practică a vieţii. Oră cu oră, zi de zi, cu exem­ple din viaţa lor proprie, întâmplări curente judecata prin prizma con­cepţiei lor despre viaţă, contribuiau enorm la formarea unei viziuni de ansamblu şi la lărgirea orizontului no­stru spritual. Şi nu o dată îmi revin în minte sfaturile lor care aşternute pe hâr­tie ar putea­ constitui o adevărată filozofie practică a vieţii. Şi faptul interesant e că fiecare profesor îşi avea parcă o filozofie­­practică a­­parte care nu aidea nimic comun cu acea a colegului său dar care în mintea studentului se complectau ideal, îmi voi permite să citez nu­­mai două exemple. Era în anul 1932. Germania deve­nise o problemă destul de serioasă în special pentru vecinii ei. De aceea Bihor, profesorul de geografie, schimbase în anul II ţara ce urma de a fi studiată. In locul Franţei puse Germania şi-şi începu astfel cursul:­­ „In viaţă trebuie să ne cunoaştem­­ mai bine duşmanii decât prietenii ! De aceia vom studia anul acesta Germania”. De la el am învăţat pentru prima oară că ştiinţa geografiei nu se re­duce la o simplă memorizare de nume şi cifre, ci reprezintă o disci­plină cu ajutorul căreia trebuie să explici complicatele fenomene inter­naţionale-Intr’una din zile, era după exa­menul de Crăciun, acelaş profesor uitând să ne aducă notele dela exa­menul scris, trimise un student la secretariat în acest scop. Secretarul fiind extrem de aglomerat și proba­bil enervat, repezi pe tânărul stu­­dent care, bruscat în felul acesta, se întoarse fără note. Comunicând rezultatul misiunei sale, profesorul îi spuse: „Te vei duce din nouă după note, şi dacă nu le aduci nu mai dai ochi cu mine”. Colegul se reîntoarse după câteva clipe de data aceasta însă cu notele. Atunci profesorul continuă: „In viaţă sunt două feluri de oa-* meni- Acei ce bruschează Şi acei ce se lasă bruscaţi. Catastrofa în viaţă , mai ales în acea economică începe atunci când ne complăcem în acea de martiri bruscaţi. Nu vă lăsaţi ni­ciodată bruscaţi chiar atunci când în legitimă apărare fiind, trebuie să apăraţi ca agresivii’. Numai cine l-a văzut pe acest profesor în acele două amieze de neuitat petrecute în atmosfera ide­ală a bibliotecii (era şi bibliotecar), unde desfăşura o adevărată activi­tate apostolică, lucrând cu fiecare student în parte, ajutăndu-i cu un sfat, cu o traducere, cu o îmbărbă­tare, va înţelege ce a însemnat pe­dagogia anversistă şi ce efect salu­tar a avut asupra acelui tineret care a avut ideea fericită de a poposi acolo. Marele merit al pedagogiei an­­versiste consta în a fi înţeles ma­rea pasiune ce animă tineretul în­tre 17-22 ani în perioada ,,Sturm und Drang-Periode” şi de a fi reu­şit să o canalizeze într-o direcţie constructivă. Studentul care venea la Anvers punându-şi întrebări cu privire la rostul existenţei noastre şi a destinului nostru ca oameni pleca la terminarea studiilor cu­­ crez Sănătos şi bine documentat asu­ma problemelor economice. Pedagogia anversistă a avut şi la no­­tntară doi reprezentanţi auten­tici: N­­ae Butculescu care a fost d rectorul Contabilităţii Palat. Regal, membru în Consiliul de Adminis­traţie al Academiei Comerciale şi Industriale din Bucureşti, creatorul Corpului Contabililor autorizaţi şi Experţi contabili şi Prof. Ştefan Tenov, actualul Preşedinte al Cercu­lui nostru. Despre aportul lor la ridicarea nivelului învăţământului comercial în România, după peda­gogia anversistă, ne vom ocupa cu altă ocazie. Mi-au venit în minte toate aceste consid­eraţiuni asupra pedagogiei anversiste astăzi când se discută as­tăt de mult despre Reconstrucţia e.r.ev.'-mică precum şi de atenţia d'•osebită acordată de presă în ul­tima vreme reformei învăţământu­lui r -stru. Credem că problema trrbuie atacată cu tot curajul, şi în s'( orul învăţământului comercial. f ■■ *ru ca 'Recors^ucţia econo­mică să reuşească în amploarea p­e conizetă avem nevoie de cadre. Or pentru formarea lor este necesară o nouă pedagogie în special în sec­torul­­ comercial■ O pedagogie mai practică, mai dinamică, care să ca­nalizeze marile entuziasme ale tine­retului către Muncă şi Creaţie. Şco­lile noastre de Comerţ trebuie să înceteze de a mai fi pepiniere de funcţionari bugetivori ci de crea­tori de valori constructive. De aceea credem că nu ar fi lipsită de interes aplicarea metodei de a se numi ca profesori la Şcolile Co­merciale oameni cari sunt în per­manent contact cu viaţa economică şi care au marea şcoală a vieţii practice. Aceşti profesori ar forma totodată un imbold şi un exemplu de imitat. Reconstrucţia economică a României nu va fi posibiă atâta vreme cât­ nu se va căuta să se im­prime generaţiilor ce se succed, o viziune d° ansamblu, ceea ce nu poate fi insuflată decât de adevă­raţi creatori şi nu de simpli func­ţionari. Numai cu noţiunile de de­lir şi c credit, reconstrucţia şi desvol­­tarea economică a României care merită un alt loc în concertul po­poarelor lumii, va rămâne un sim­plu deziderat. Pedagogia anversistă de Bruno Schärf

Next