Biserica şi Şcoala, 1920 (Anul 44, nr. 1-51)
1920-01-05 / nr. 1
Anul XLIV. ABONAMENTUL. Pe un an ________________20 coroane. Pe jumătate de an ____10 coroane. Arad, 5 18 Ianuarie 1920. BISERICII ŞCOALA REVISTA BISERICEASCĂ, ŞCOLARĂ, LITERARA ŞI ECONOMICA, APARE ODATĂ ÎN SĂPTĂMÂNĂ. DUMINECA. REDACŢIA ŞI ADMINISTRAŢIA. Arad, Strada EMINESCU. Nr. 35. Telefon pintru oraş şi comitat Nr. 306. Nr. 1. Spre o lume mai bună. Toate sufletele adevărat româneşti salută cu o deosebită bucurie sosirea anului nou, care aduce cu sine acum cele mai nobile şi mai frumoase speranţe. Ce zi tristă a fost pentru noi până acum ziua de anul nou! în ziua aceasta simţiam mai greu toate loviturile cari ni le aplicau stăpânii, străini de neamul şi legea noastră, sufletul nostru şi tot în această zi ne cugetam cu groază la suferinţele şi nedreptăţile ce ni se puneau în vedere pe viitor. Oricât ne-am fi silit, nu puteam să împreunăm în mintea noastra aceste doauă noţiuni. Anul nou şi fericirea. De acum încolo însă aceasta zi o putem şi trebuie să o prăznuim cu tot fastul, cu toată tihna şi înălţarea sufletească, pentru că ea este regina zilelor, când fiecare suflet românesc trebuie să-şi croiască un progiiiiii ue tu unei, j!ti ca»c sa r.*i5aTa“ fericirea lui individuală şi în legătură cu aceasta fericirea neamului, căruia îi aparţine. Câte cugete luminoase s’au născut şi au murit fără nici un rod, pentrucă stăpânirea nu te lăsă să iese la suprafaţa. Numeroase planuri de muncă au rămas în întunerec, fiindcă neamului nostru i se denega dreptul la propăşire şi în cele sufleteşti şi în cele materiale. Acum însă suntem liberi, putem munci şi visă în deplină libertate. Bunul D-zeu a dăruit însă neamului nostru libertatea în vremuri grele, când „marea vieţii“ este agitată la culme. Faptele pe care le vedem şi despre care cetim zilnic ne îndreptăţesc să credem că omenimea s’a abătut dela D-zeu şi s’a cufundat până preste cap în plăcerile legate de materie. Patimile cele mai urâte: cafenea, lăcomia, ura, pisma, dorul de a se cocoţă cât mai sus, fără nici o cultură şi fără nici o muncă, stăpânesc şi guvernează lumea. Şi dat fiind adevărul, că păcatele să răspândesc repede ca focul, grija de căpetenie a tuturor sufletelor nobile trebuie să fie munca sfântă de a apără cât se poate neamul de boala veacului. Acum e timpul să ne punem pe muncă cu toată ştiinţa şi idealismul. Acum trebuie să predicăm mai cu foc şi preoţii şi laicii tineretului faptele glorioase ale strămoşilor. Purtarea nobililor daci, cari mai bine au băut păharele de otravă decât să se prostearnă ca sclavi înaintea învingătorilor, trebuie să o povestim copiilor zilnic ca să se întipărească bine în mintea lor frumseţa şi nemurirea eroismului. E necesar să descriem tinerelor odrasle în colori cât mai vii figurile tuturor eroilor neamului nostru ca Mihu Viteazul, Ştefan cel mare, Horea, Cloşca, Crişan şi Avram Iancu, spunându-Ie cu toată dragostea părintească că vremurile de astăzi au să treacă ca un vis urât şi că lumea convingându-se singură de urmările păcatelor ei de astăzi, îşi va veni în fire şi atunci toţi speculanţii slăbiciunilor omeneşti, cari au „consumat“ şi „figurat“ vor trece pe vecie în domeniul uitării, aceea însă cari vor trăi şi străluci pentru totdeauna în amintirea şi iubirea neamului sunt cei ce şi-în mijlocul ispitelor celor mai amăgitoare se luptă, să zbuciumă şi muncesc pentru binele şi mărirea neamului. Mărimea şi nemurirea acelor Români cari s’au ocupat cu sufletul trebuie să le vestim la toate colţurile,ia stradă. Trebuie să punem faţă în faţă pe cel mai iscuţit mercenar al zilelor noastre cu Eminescu, Vlahuţa, Caraginie şi Coşbuc ca să vadă şi să se convingă tinerimea noastră cari comori sunt mai frumoase şi mai preţioase cele ce satură stomacul, ori cele ce înveselesc şi înalţă sufletele. Cu ziua de anul nou să începem cu toţi, cari am supraveţuit cruzimile răsboiului, să făurim o lume mai frumoasă şi mai bună decât lumea pe care am trăit-o în robie. Şi lumea aceasta nu o putem fauri altcum decât dacă animalismului care încearcă să cuprindă în ghiarele lui omenimea îi opunem motive puternice din viaţă religioasă morală şi din domeniul culturei In răsboiu oamenii şi-or frământat mintea ziua şi noaptea cum ar putea inventă cele mai groaznice instrumente de omor, acum în pace, datori suntem să muncim fără ragaz şi să căutăm toate mijloacele prin care se putem vindeca ranele cauzate de răsboiu şi să aducem la viaţă toate pornirile nobile şi frumoase ale sufletului cari au adormit ori s’au puternicit în tranşete. Fiecare din noi are datorinţă sfântă ca cu o sârguinţă de furnică să răsfoiască sf. scriptura, literatura şi istoria şi să culeagă toate cuvintele prin care se pot nebuită şi încuraja sufletele. Acele locuri să le căutăm mai ales din toate cărţile bune prin care putem face clară ca lumina soarelui tuturor fraţilor necesitatea muncii şi iubirea pentru că munca şi iubirea sunt atât de puternice încât ele pot clădi şi învia tot ce au risipit cele mai puternice tunuri. Din miile şi sutele de mii de hârburi pe care le-a făcut răsboiul, munca sârguinciose iarăşi poate clădi căsuţe şi palate. Ogoarele pe cari tunurile ca nişte pluguri uriaşe le-au întors pe dos munca încetul cu încetul iaraşi le poate aduce în starea binecuvântată de mai înainte. Natura care şi ea a suferit atât de mult de pe urma răsboiului prin munca omenească iaraşi va deveni rai cuvântător. Munca însă nu va reclădi numai ruinele, ci va aduce linişte şi fericire şi în suflete. Patimile pe cari le-a răscolit răsboiul numai munca le va aduce iarăşi în starea lor normală. Prin predicarea intensivă şi iscusită a muncii vom produce o lume nouă pe mormintele şi ruinele săpate de răsboiu. Ura a înveninat toată lumea şi pe fiii aceluiaşi popor. Ura a rupt toate reţelele de comunicaţie tehnică, ura a tăiat toate legăturile sufleteşti dintre popoari, ura s-apus în serviciul tiranilor ca să muncească pe cei robiţi şi neîndreptăţiţi. Suferinţele produse de ură nu le va putea sanu altcineva decât nobila rivala a acesteia iubirea, floarea aceasta, cea mai frumoasă a simţirii omeneşti. Iubirea va aduce iaraşi la un loc pe toate popoarele. Iubirea va face pe asupritorii de ieri, să înţeleagă că fieştecare om are dreptul să se folosească de darurile lui D-zeu. Fiecare om trebuie să-şi vorbească limba şi să-şi iubească legea şi gna. Şi aceia ce nu a putut să realizeze forţa brutala, adecă să facă respectată dreptatea fiecărei naţiunii va face iubirea. Iubirea va mlădia, va direge aceia ce a rupt şi nimicit tunul de calibrul cel mai mare. De aceia unde găsiţi argumente pentru acest mare şi preţios sentiment daţi-le în vileag, faceţi-le auzite din colibe până în palate. Edificatorii lumei noi nu vor face lucru complet, dacă muncii şi iubirii nu-i vor adauge şi armele puternice ale culturii şi ale credinţii. Răsboiul, dar mai ales timpul critic după răsboiu, ne-a dovedit cu prisosinţă, că şi alfabetismul poate fi chiar aşa de periculos ca şi analfabetismul. Efectele culturii deprind dela calitatea capului şi inimii în care s’a sălăşluit, într’un cap pervers şi întru-o inimă rea cultura poate deveni arma de atac contra a tot ce are omenimea mai bun şi mai frumos, chiar aşă precum în nişte creeri ordonaţi şi în o inimă nobilă cultură este un isvor de cele mai mari binefaceri. De