Biserica şi Şcoala, 1923 (Anul 47, nr. 1-52)

1923-01-01 / nr. 1

Nr. 1 BISERICA ŞI ŞCOALA Cel ce nu ascultă chemare, ci stă nepăsă­tor şi neîncrezător la o parte şi nu vrea să se apropie de Hristos, acela îşi strică lui­ şi şi el însuşi se judecă pe sine. Să nu fie între Voiu, iubiţilor mei, nici unul care să se pună sub o asemenea osândă, nici unul despre care să se poată spune că Mântuitorul „întru ale sale a venit şi ai săi pe dânsul nu l- au primit“ (Ioan 1, 11). Cu toţii să luaţi iubiţilor mei, în ziua acestui mare praznic al Naşterii Domnului, aceste două hotărâri mari, întâi: Unul fieştecarele să se apropie de Hristos, aşa cum este fiecare — cu durerea lui, cu năcazul lui, cu vieaţa lui greşită, cu vinovăţia lui, cu nesiguranţa ce-l chinue, — dar să-şi deschidă larg inima şi cu încredere să vină la Mântuitorul tuturor şi nimenea nu va fi scos afară, nimenea nu va rămânea ne­­mângăiat. Al doilea: Tot cel ce a găsit pe Hristos, să cheme şi să aducă şi pe alţii la Dânsul, că nimeni nu poate face fratelui său, aproapelui său, vecinului său un mai mare bine decât acesta, ca să-i arete calea şi să-l ducă la Mântuitorul. Iar eu, păstorul şi părintele Vostru sufle­tesc, rog pe Domnul şi Mântuitorul sufletelor noastre, să binecuvinteze cu darul său aceste hotărâri ale Voastre şi să le facă să producă roadele vieţii celei plăcute Lui. Pe lângă aceasta, Vă urez din toată inima, ca aceste sfinte sărbători ale Naşterii Domnului, împreună cu cele următoare ale Anului­ Nou şi ale Bo­­botezii, să le petreceţi cu sănătate, în pace, cu bucurie şi mulţumire şi să vă învredniciţi a le ajunge întru mulţi şi fericiţi ani. Impărtăşindu-Vă arhiereasca Noastră bine­cuvântare, am rămas Sibiu, la sărbătorile Naşterii Domnului din anul 1922 al Vostru al tuturor de tot binele voitor Dr. Nicolae Bălan, arhiepiscop şi mitropolit. Pag. 3 Temelia credinţei este sf. scriptură. Dacă cercetăm trecutul vieţii creştine, pentru a urmări­ iubirea, respectul şi devota­mentul creştinilor pentru sf. scriptură, consta­tăm că ele au variat după diferite timpuri. De la vremuri mari şi glorioase de prea­mărire, dela iubire şi fanatizm fără margini cătră religia şi sf. scriptură, ne convingem că adesea s’a trecut în ceea­laltă extremitate, în indiferenţă, ură sau chiar dispreţ faţă de cele sfinte. Dar să constată că, chiar în entuziazmul general şi în apogeul dragostei celei mai avan­sate pentru religie şi sfânta scriptură, au exis­tat totdeauna şi necredincioşi. Şi viceversa, să constată şi faptul îmbucurător, că în vremuri când să credea că clevetitorii şi răuvoitorii sf. scripturi, vor ieşi la suprafaţă, să găseau creş­tini ,buni şi cu suflete mari, cari îşi punea existenţa în cumpănă, pentru apărarea religiei creştine. Nici când n-au lipsit apărătorii sin­ceri, şi însufleţiţi de căldura credinţei creştine, şi adevărate, pe care au apărat-o cu toate puterile, contra tuturor atacurilor. Au apărat aceea credinţă care a scos pe om din întu­­nerec şi din umbra morţii. Dar dela aceasta iubire fără margini, dela aceasta cinste şi respect pentru învăţăturile divine depuse în sf. scriptură, o spunem cu regret că în zilele noastră, locul acestei iubiri şi devotament, pare a fi în­locuit, cu indife­renţa şi răceala. Azi, despre fanatism religios, despre cult şi adorare a tot ce aparţine sf. scripturi, să poate vorbi numai ca despre vârtuţi creştine, cari dacă nu sunt dispărute, sunt rare şi abia să­ mai observă la unii creş­tini. Aceasta purtare a creştinilor de azi este nesplicabilă, ba chiar condamnabilă, căci dacă orice individ este dator a să feri cu toate puterile de rău, şi de tot ce-i este deunător, tot aşa este dator, a iubi tot ce aduce, feri­cire, mulţumire şi folos fiinţei sale, învăţătura cuprinsă în sf. scriptură, este învăţătura credinţei noastre creştine, care cul­minează şi covârşeşte învăţăturile tuturor sa­vanţilor, ce au ştiut şi putut ei să conceapă prin geniul lor. Deci orice individ are datorinţă impera­tivă să înveţe, să adoare, să cunoască şi să aprofundeze învăţăturile cuprinse în sf. scrip­tură, căci de acolo să inspiră de idei şi sen­timente nobile, la cari prin propriile sale pu­teri, n-a putut ajunge nici când. Şi pe cari idei şi sentimente, Providenţa divină în ne­mărginita sa iubire şi dragoste pentru noi, ni

Next