Gimnasiului Publicu Romanu, Brád, 1908
ă în pădure născui, „în pădure crescui; Acasă mă duse Şi ghirău mă puse! Ce-i?“ — „Cinei, cinei, ce-i oastea unui craiu într’un vârf de paiu ?“ „Sus tună, jos răsună, Cioarele s’adună!“ ş. a. Aproape de ghicitori stau jocurile de copii şi jocurile de cuvinte. în acestea este de însemnat textul, melodia şi mişcarea corporală, ce te însoţeşte. Un studiu serios al jocurilor de copii îl avem în «Ritmica jocurilor de copii» de Dr. A. Bogdan. «Disertaţia dlui Bogdan a primit-o şi publicat-o Academia română. «Trecutul cel mai întunecat al istoriei poeziei naive renaşte în ele; în asta să căutăm cauza firească a arătării ritmului», zice Dr. Sebestyén în studiul «Poezie poporală ungurească şi culegătorii ei». Jocurile acestea sunt anumite reproducţii recitative cadenţate, cu cari se întorc copiii mai ales spre elementele din natură. Unele, după afirmaţiunea lui Teodorescu, sunt curat de origine romană. Aşa d. e. jocul «de-a parca» nu-i altceva decât latinul «orca». Când copiii se împărţesc pentru joc, recitează cuvinte de cele mai multe ori fără nici un înţeles; ba adesea nici nu s cuvinte acelea, ci simple silabe, d. e. «alabala, portocala, cioc, boc, treci la loc»! Le au toate popoarăle. Cândva vor fi avut şi înţeles, li s’a perdut însă cu vremea. Iată personificarea soarelui şi-a ploaiei într’un astfel de joc: «Stai ploaie călătoare, Că te-ajunge sfântul soare Şi-ţi taie picioarele C’un Main, c’un paiu, Cu măciuca lui Mihaiu...» Bucuria copilului, când îşi scoate melcul coarnele îi şi cântă, numai s’o facă asta: «Bourel, bourel, Scoate coarne de viţel (pe Câmpie) (Scoate coarne de hegheşel, în Ocna-Sibiiului) Şi te dii la Dunăre, De bea apă tulbure! » Iar în jurul Cohalmului: «Melc, melc, codobele, Scoate coarne boierești.