Calendarul, ianuarie 1932 (Anul 1, nr. 4-7)
1932-01-28 / nr. 4
ANUL I, No. 42L.EI6PAGINI2 LEI Ziar independent cu ultimele știri din țară și străinătate Vrem ieftenirea vieții! Am întemeiat Calendarul cu un scop îndoit: pe de o parte critică intransigentă împotriva moravurilor politicianiste care au dus și continuă să ducă România la dezastru, iar pe de altă parte luptă generoasă pentru a crea posibilități de cristalizare, noului suflet tânăr al țării, în care noi vedem singura mântuire. România nouă e dominată încă de plaga vechei mentalități. Aceasta e nenorocirea ei. Intre vechea mentalitate politicianistă a conducătorilor și între realitățile vremii noastre există un conflict sângeros. Vechea mentalitate se iluzionează voind să capteze aceste realități în profitul ei. Aceste realități, prin forța masivă a lucrurilor, refuză și rezistă. Conflictul acesta se intensifică din zi în zi. Și dacă vechea mentalitate se încăpățânează să persiste, nu e departe ziua când conflictul va isbucni violent și catastrofal. Ne oprim azi la plaga economică ce ne bântuie. In România noastră dăruită de Dumnezeu și prădată de politiciani, fratul cetățeanului de toate categoriile a ajuns un infern. Avem în mână pâinea și cuțitul, cum ar zice George Coșbuc, și totuși murim de foame. Mizeria aceasta al cărui spectru sinistru se ridica negru la orizont e opera nefastă a politicianismului conrupt și incapabil. Ea se concretizează în dezordinea prețurilor pe articolele de prima necesitate. Nici o măsură din partea politicei, dar absolut nicio măsură nu a intervenit energic să introducă ordine în acest haos al prețurilor. Măsurile oficiale ce se iau sunt de natură să mărească anarhia. Guvernul actual, de pildă, pus timbru pe pâine în momentul când reducea salariile de Stat. Se poate o politică mai nechibzuită și mai dezorientată? Intre prețurile articolelor rurale și prețurile articolelor urbane, sau între prețurile produselor naturale și ale produselor fabricate e o prăpastie. Grâul costă 1.80 lei kgr. — pâinea 6—8 lei. Sfecla 0.80 lei kgr. — zahărul 45 lei kgr. Aceeași disproporție intre lână și postavul autohton, între piele și articolele de pielărie. Fără să mai vorbim de tarifele de transport costisitoare, de creditul cu dobânzi doborâtoare, de lipsa de organizație a comerțului en gros, cauzele principale ale acestei dezordini de prețuri sânt: 1) trusturile și cartelurile industriale; 2) politica de protecționism vamal; 5) fiscalitatea excesivă și paralizantă. Dacă fiscalitatea e un expedient nenorocit la care recurg toate guvernele pentru acoperirea golurilor bugetare, trusturile, cartelurile și tariful vamal protecționist sânt cloacele imorale în care se ascunde crima economică a vremii noastre. Pe acest teren piratul industrial, politicianul venal și ziaristul șantagist își dau mâna într-o complicitate scelerată. Vasta rețea de interese, a complicității acesteia, se întinde ca caracatiță peste întreaga noastră viață economică. Trusturile și cartelurile operează sub îngăduiala plătită gras politicianilor și sub tăcerea a cumpărată scump a presei. Ostracizat de coaliția acestei prese, complice scelerată la scumpirea vieții, Calendarul deschide o campanie metodică și documentată, de demascare a crimei economice. Simpla desvăluire a adevărului va fi de natură să spargă combinațiile vinovate și să determine o armonizare a prețurilor anarhice de azi pentru a iefteni viața. Lupta e grea. O știm. Dar mai știm un lucru: că vom avea de partea noastră publicul imens care se sbate azi în mizerie. Problema economică e în momentul de față cea mai gravă problemă a României. De rezolvarea ei atârnă însăși siguranța internă a Statului românesc. NICHIFOR CRAINIC STELE VEIgII SARBATOARE NAȚIONALA Se pare ca e imposibil să se mai producă între țara cu pretenții absolut democratice un eveniment care să nu fie numaidecât politic. La recepția de Duminică seara, dela Palat, cavalerii ordinului Ferdinand, au fost convocați, pe cât știm noi, de Majestatea Sa Regele, pentru a sărbători în câteva clipe solemne, faptul prodigios și magnific al unirii tuturor țărilor românești. D. Brănișteanu, dela Adevărul, nu e însă de aceeaș părere. Unirea, ca unirea, zice el; dar e vorba cine vine la putere... Abilii psihologi, dela gazetele de pe strada Sărindar, pândesc, pe gaura cheii, toate atitudinile Regelui. Imposibil să nu fie ce zic dumnealor! Astfel, dacă Regele părea, cum se zice, „radios", e de bună seamă pentru că d. Madgearu se găsia acolo... Dacă Majestatea Sa a sărât, când s' a întors în partea dreaptă, unde ședea țeapăn și puțin decis, un fruntaș ardelean, aceasta înseamnă precis că d. Maniu vine la putere. Unire sărbătoare națională — mofturi ! Din fericire însă, capul d-lui Brănișteanu nu e un cap monarhic... VOIAJUL D-LUI ARGETOIANU Să ne ierte cititorul dacă-i mai amintim influența educativă pe care înțelepciunea populară o atribue călătoriilor. Dar d. Costică Argetoianu ni se pare o desmințire vie a dictonului popular. Sentimentalul amic de odinoară al d-lui Virgil Madgearu, oprinduse la Paris, după ce a făcut cunoștință cu pumnul ceva mai solid al lui Mussolini, a avut ideea să se prezinte d-lui Doutnet cu un fel de carte de recomandare de la Léon Daudet . După aceasta, presa franceză a avut o atitudine mai mult decât rece față de ministrul nostru de finanțe. Vina a cui este? Nu a d-lui Argetoianu, care are mulți prieteni și dorința legitimă de a o spuni și a lui Léon Daudet, care sa gasit să fie regalist între țară di republicani:. Justus B-Zisr Tarife și șomaj Uzinele „Astra“ și „Reșița“ au concediat cu anul cel nou două mii și mai bine de lucrători. Motivul : nu era de lucru. Nu se mai primeau comenzi. Clientul principal al acestor uzine este C. F. R. iar C. F. R. nu doară că și-au realizat complect nevoile lor atât de multe, cât să nu se mai rămână nici un cusur, au încetat sau au împuținat comenzile la Astra și Reșița și din motivul foarte binecuvântat că li s’au împuținat și lor clienții. Transporturile comerciale, izvorul de prosperitate al C. F. R. s’au domolit cu totul. Motivul : criza. Dar și criza are un remediu. Poate nu un remediu definitiv ; în orice caz însă nu un paliativ. Scoborârea prețurilor pe piață este singurul mijloc de a-i mai întreține viața acesteia. Ba chiar e vădit că grație acestui mijloc o înviorare oarecare se întrevede în târgul liber. Căile ferate s’au sesizat de acest lucru, desigur după cererile interesaților și au dispus... că vor studia. Ba încă au și precizat când acest studiu va luai sfârșit. Maximum, peste o lună veți crede ? O, nu. Dimpotrivă : In August. Deci peste șapte luni. Precum se vede un studiu destul de matur din partea domnilor ingineri. Ți-ar veni să crezi că și-au rezervat tot timpul chiar să ia politehnica de la capăt. Comercianții și oamenii de afaceri, agricultorii ca și viticultorii, exploatatorii de păduri ca și cei de petrol sau de pește, sau de știu cu mai ce bogăție din multele cu câte a înzestrat Dumnezeu bogata noastră țară muritoare de foame, — vor trebui să aștepte pleacă cu răbdare și cuviință pentru a primi cel puțin un răspuns solid și definitiv și nu cine știe ce făgăduiască deșartă sau concesie provizorie, cum s’ar întâmpla dacă studiul ar ține numai o lună, două ori trei. Așadar nu mai putem zice, cu spiritul autocritic care ne caracterizează ca suntem superficiali. Respectabilii d-nn consilieri de la C. F. R. aduc în viața noastră publică pentru prima oară gravitate și pondere. Comerțul intern va stagna poate în acest timp, mărfurile se vor deprecia și vor putrezi, dar vom avea mângâerea că în sfârșit și la noi lucrurile nu se mai iau în pripă. Comenzile la Astra și Reșița vor stagna și ele, iar lucrătorii marilor uzine, concediați de Anul nou vor ști să aștepte. Postul de șase săptămâni, nu e doar o obișnuință de ori, de a îaltă ori în neamul nostru. El se ține regulat de trei ori pe an. De ce n’ar fi odată și bine, unul de șapte luni? Pe urmă când d-nii vor fi sfârșit să cugete, — chit că își vor mai acorda acolo un supliment de o lună sau două, — comerțul se va trezi din letargie, transporturile vor reînvia, lumea își va găsi de lucru, iar muncitorii de la Astra și Reșița, evident cei cari au dovedit că pot trece prin astfel de probe, vor începe vorba aceea — o viață nouă. Afară numai dacă după atâtea luni de gestiune cerebrală cu suplimentele lor, d nii cari cugetă, nu vor ajunge la concluzia că nu e cazul încă, să se modifice tarifele. GIB. I. MIHAESCU i I ABONAMENTE IN ȚARA: Joi 28 Ianuarie SS3S Director: micniror crainic REDACȚIA ȘI ADMINISTRAȚIA : București, Bulevardul Elisabeta No. 21 ! Pe 12 luni 500 lei 6 „ 250 „ » 3 , 150 „ „ 1 lună 60 „ Pentru Institut!! și Autoritat! Lei 700 anual 3 —1180 Redacția și Provincia 3—0346 Direcția 3—1096 Administrația finanțele târzi la tren Peste trei miliarde restante din salarii, pensii și iambartanul frecat trebuesc inediat actistase ă de câtăva vreme în jurul ministerului de finanțe o stare de febră, care trebuie urmărită cu cea mai mare atenție. Situația e destul de gravă. Nu facem alarmism. Avem destulă luciditate pentru a înțelege ceea ce, în interesul țării, trebuie să fie pus la fereală de văzul acelor ochi, cari nu ne privesc decât cu dușmănie. Dar lucrurile, cari se petrec la ministerul de finanțe nu mai sunt un secret decât pentru noi. Situația financiară a țării e cunoscută în străinătate bine și cu preciziuni, pe cari noi, — mereu în mijlocul frământării îngrijorătoare de la ministerul de finanțe, nu le-am putea face. E deci inutil să ne impunem o rezervă inoportună sub raportul secretului și cu totul vinovată în raport cu interesele superioare ale țării, cari cer o grabnică îndreptare. RESTANȚELE EXIGIBILE IMEDIAT Ministerul de finanțe se află actualmente în fața unei tragice dileme. Restanțe presante din gestiunea anului trecut, în valoare de 3 miliarde 16 milioane, trebuiesc plătite în mai decât, pentru că aeste restanțe provin din sumă de 2.360.000.000 lei din neachitarea salariilor și a pensiilor și din Ti ©nsilioana din conturile materiale rămase în uferință, alcătuite în majoritate considerabilă de jorderourile pentru hrama trupei în stagiu. In această sumă nu vnra și creanța marilor furnizori ai statulul. O SOLUȚIE SSIMSTRA Ministerul finanțe nu are decât două posibilități de a ieși din aceasta: dificilă situație^sau obținent și fără obligații contractuale, cari să fie numai o iluzie de credit și atunci plătește , sau pune în aplicare soluția formulată mai deunăzi de cineva, care țin să împrumute ținuta și tonul d-lui C Argetoianu, dând bonuri salariaților, pensionarilor și furnizorilor de fiecare zi neachitați din anul trecut, și atunci ni-e greu să spunem, ceea ce bănuim cu groază, că ar putea să se întâmple. PLAȚILE PIU SE POT AMÂNA Orice posibilitate de amânare a acestor plăți se exclude prin însăși natura lor. Suma de 3.016 mil. trebue plătită imediat. Salariații publici și pensionarii sunt angajați în create supărătoare, cari nu mai at fi prelungite și e desigur pe linia destul de sinistră soluția asignatelor “U-lui Argitoianu. Micii furnizori ai armatei, ai internatelor, ai închisorilor și ai altor autorități vor primi poate bonurile ministerului de finanțe, cu oarecare resemnare, dar nu vor mai livra nicio lingură de mălai și concurenți pentru lor nu ne explicăm înlocuirea cum s’ar putea să găsească cumpărătorul care plătește în hârtie de mai multă sau mai puțină lipsă de valoare. Deocamdată sorții de isbândă nu se întrevăd și la ministerul de finanțe, atmosfera de care aminteam la începutul acestor rânduri, a devenit insuportabilă. Ministerul de finanțe nu mai poate rezista presantelor cereri de bani ale oamenilor copleșiți de nevoi, decât făcând o foarte periculoasă fusambuție financiară. Printr-o recentă decizie, ordonanțele rămase neachitate din anul trecut nu se achită până la aranjarea posibilităților de plată a bugetului zis extraordinar, iar ordonanțele eliberate de la capitolele bugetului în curs se amână în mod deghizat, eliberându-se acreditive care nu au dispozitiv special de plată din partea ministerului de finanțe. impus așâranfcleplofire Deci trebuiesc bani și de aceea dl. C» Argetoianu, după Infructuoasa vizită de la Lenára, a luat iar calea Parisului. „Pâjî ne(«*öcw>e gtrantsl d-saf ® ne»)» în caniiola Franței nu se-a conchis, că d-sa este tocmai cea mai indicată persoană, «care ar putea sa ofciiă pentru România maximum de bunăvoință in Sasassi financiară, ceea ce — de altfel, — știe și d-sa» D. Argetoianu face totuși toate sforțările în străinătate, căci știe ce-l așteaptă in țară. CUM SE ACHITA UNELE ORDONANȚE ? Și cu toate acestea, plăti se fac pe sprânceană, pentru anumiți oameni extrem de norocoși. Norma plătitor e imposibil de aflat. După cum anume criterii se obține semnătura cliberatoare? Mister. Pe culoarele ministerului se vorbește destul de tare despre un anumit tarif, care se aplică fericiților protejați ai tezaurului. Nu ne însușim aceste acuzații și insinuații, dar semnalăm o stare de fapt,dăunătoare ideii de autoritate, care s'ar putea lesne remedia, dacă la mișcarea fondurilor s-ar afișa zilnic lista ordonanțelor trecute casieriei cu aprobarea cuvenită de achitare. Altfel, demoralizarea pe care o provoacă numai bănuiala existenții acelor traficanți ai unei generale, agravează o stare mirede lucruri realmente prea serioasă pentru a o trata cu prea multă ușurința. D. I. CUCU Echitisrisfiia iisiastdaza D. ARGETOIANU 4 locul în forai puterii de RADU DRAGNEA Dacă guvernul tehnic nu adus țării foloasele de care se simțea nevoe după o guvernare de prada, este fără îndoială că lui îi revine meritul de a fi arătat că se poate guverna, face alegeri și legifera și fără partide. înainte de această probă, cine s’ar fi lăsat convins că ne putem lipsi de ele la gospodărire țării ? Astăzi marasmul politicianist Âte risipit, legenda partidelor făcătoare de minuni, redusă la o legendă. Cine a ajutat guvernul la această limpezire, sunt înseși așa zisele organisme politice, care dela venirea lui la putere și-au pierdut vechea dârjenie, cu care se înfățișau mai înainte unul față de altul. Partidul național-țărănesc a dat zilele acestea un scurt comunicat în care vestea hotărârea lui de a răsturna guvernul. Totul a trecut nebăgat în seama, ca și în alte rânduri când se angaja la aceiaș luptă. De la amenințarea cu marșul asupra capitalei, sub regență, la un comunicat dat presei, este descreșterea pe care o descrie acest partid. Dar celelalte partide, sunt ele în stare de mai multă vigoare în situația lor actuala de opoziție față de guvern ? Nu se epuizează energia lor, limbajul lor stereotipic în declarații și moțiuni ? Născute toate în cluburi, cu procese verbale la venirea lor pe lume, astfel că fiecare își poate aniversa ziua nașterii, ele sunt astăzi aduse să vreze și să facă opoziție între pereții cluburilor. O întrunire pe culoare, pe capitală de județ sau chiar pe regiune nu modifica întru nimic această poziție: o astfel de întrunire este ieșirea clubului în public. Nu lumea năvălește la club, ci clubul dă buzna peste lume. Dar ceea ce iubește și mai tare în acest proces, este faptul tot atât de nou că vechile adversități dintre partide au amuțit. Nu-și mai aruncă unul altuia învinuirea de oligarhie ori demagogie. Fie că în intimitatea lor se simt egalate sub unghiul moralității politice, fie că își dau seama de acelaș gol care se cască între fiecare marele public, nu se mai atași că nici măcar pentru uzul conservării distincte a individualității. Acest armistițiu, acceptat tacit de la venirea guvernului care-și zice tehnic, traduce mai bine ca orice altă dovadă descreșterea progresivă a forței cu care se înfățișau partidele înainte de a fi avut pe rând puterea. Restrânse la ceea ce sunt de fapt, organizări de cluburi, și nu reprezentări ale intereselor sociale bine definite profesional, totuși revendică puterea pe seama lor, dacă nu ca altă dată din stradă, teoretic în virtutea tot a principiului de partid. E destul ca Regele să exprime augusta dorință a unirii forțelor naționale, pentru că să și o vedem interpretată, ca înlocuirea guvernului cu unul din sostd ű Le £ția îJîi iterii. Așadar, orientarea decisivă a rămas sus; în jos, democrația nu mai oferă nici o punte de salvare, democrația care cu câțiva ani în urmă se suprapunea factorului constituțional. Intre autoritatea Coroanei și țară , politicianii, consumând prin colțuri falimentul formațiilor din care comandau până ieri și Coroanei și țării, lasă să se întindă părerea că suntem un popor fatalist, amorf sub raportul credințelor politice, pe care le-am primit și le-am abandonat după filosofia lui... așa fost să fie. «Sub protecția acesatei filosofii, odată sfârșit cu guvernul tehnic, am reveni la rotația dinainte, și cei roi astăzi, vor fi iarăși buni. Iată ce speculează din întuneric, toți aceia care sunt nevoiți acum sa tacă, să nu mai iasă în stradă și să-și restrângă activitatea opoziționistă la comunicata. Dacă în epoca unirii principatelor s-a propagat crezul lui Kogălniceanu, e că această minte genială era cap de generație nouă, care a trecut la raftul istoriei pe înaintașii ei. Este astăzi în vreunul din partidele care-și dispută conducerea țării rândul nou de oameni noui care să însemne un început de generație distinctă de cei dinaintea ei? Iată ce caută să desprindă privirile țării din jocul politicienilor în jurul puterii. RADU DRAGNEA Reluarea lui Ibsen la Național vine ca o replică română la interviewul prin care Reinhardt, cam acuim două luni, într’un ziar vienez, decreta moartea dramei serioase și acorda posibilități de viitor doar comediei ușoare. La braț cu Ibsen, marele serios, vom înfrunta mai ușor verdictul; în nădejdea că teatrul, o instituție cu vreo o mie de ani mai în vârstă ca Hristos, care, din Creta purcedând, a... pus pe picioare și ajutat să fie zei, la liturghii păgâne, bețivi bătrâni ca Baccus și Dyonissos, poate va fi în stare să supraviețuiască și ereziei materialiste prin care trecem. Ibsen ! Furia teatrală a ultimelor decade ! Dărîmătorul tuturor coloșilor cu picioare de lut! Un abil critic englez spune că singurul lui defect a fost“ de a fi murit glorios la 78 de ani ! Dacă ar fi fost spânzurat, moaștele lui clănțănitoare ar fi răsculat lumea‘‘! ...Un martir ratat din pricini atât de în afară de voia sa, poate fi o chezășie sigură azi, împotriva omnipotenței mercantile a peliculei cinematografice aliată, în pervertirea gustului, cu arta cabaretului rus și celorlalte cabarete epidermice ale vremei. Și anume de ce ? Arta modernă e în permanent pericol de colectivizare. Socialul unit cu economicul, și cu politicul, acești trei bastarzi ai trupului vast și anonim, au invadat spiritul contemporan. In fața asaltului lor, arta, cenușereasa credincioasă a sufletului, umblă gonită, după un frumos fără individualitate, pierdut în edițiile în serie, fără naționalitate și fără identitate, ale filmului intercontinental. Ori, Ibsen e un imens rezervoriu de spiritualitate. De aci arta lui atât de pregnantă , de aci originalitatea lui. Dela dânsul vor veni să bea, ca, dela un izvor precis, toate acele buze care preferă azi picătura anonimă căzută din cerul tuturora. Această spiritualitate a lui Ibsen a fost numită de la Jules Lemaître și William Archer (cel care l-a introdus în Anglia), la ultimul său biograf, profesor Halvdan Koht : Individualism. Formula, aliată cu aceia tot atât de glorioasă, a simbolismului ibsenian, au fost polii magnetului care au strâns în jurul ursuzului Norvegian câteva decade de cult european. Ambele postulate ale criticei ibseniene sunt însă azi de ordin perimat. Individualism, în concepția actuală, e însuși electronul a clei mari. A spune că Ibsen e individualist e, deci, a spune că-i genial; ceiace știm cu toții ; simbolismul, în aceiaș concepție, e pe de altă parte, mai mult o probă de deficiență creatoare. Ceia ce duce la negarea lui Ibsen ! Nu, Ibsen e mai mult decât individual și simbolic : e omul de pe munte. Poezia lui e imensa poezie a singurătăței. Drama lui, e drama folilocului. „Știi — scrie Ibsen lui Björnsterne Björnson — că m’am separat pe viață de părinți, de toți ai mei, fiindcă nu puteam continua într’o stare de complectă neînțelegere“. Acelaș elan al izolărei transpiră și din scrisorile către William Archer, consilierul Hegel, contele Moritz Prezer, sau mai ales, Georg Brandes. Izolare de ce ? De prejudecăți și formule, de acele adevăruri care, spune singur, ,,Devin minciuni după 25 de ani“. In chinul acesta omul singur ajunge la auto-posesie, la completa conștiință de sine. E această supra-conștiință de sine a cărei dramă se desfășură variat, în tot teatrul ibsenian, de la Solness Constructorul la Hedda Gabler, de la Strigoii la Nora. E ceia ce îi privează arta de un mare apanaj omenesc: râsul. Rasul e un act social. Omul singur nu râde decât dacă, e nebun ! Hamletizând pe înălțimi, așa cum Danie hamletizează printre morminte, marele Norvegian de origine scoțiană se unește cu marele florentin în lipsa de umor, Ibsen nu râde, rânjește. Odată a încercat să râdă, și a scris cea mai slabă piesă a sa : Liga Tinerimei (din care, fie neîngăduit să spunem, derivă Scrisoarea pierdută, așa precum marele Caragiale s’a înfruptat din Eugen Labiche pentru motivul cardinal din D’ale Carnavalului (vezi pe flautistul Léopardin ,din Si jamais Je te place), Casa Păpușoi (căci sub acest titlu s’a jucat piesa în nemțește, franțuzește și englezește) e povestea tragică a femeei singure. Răsfățata căminului capitonat cu toată dragostea de soț, tată și copii, se vede dintr’odată prizoniera unei colivii prin gratiile căreia cei de mai sus n’au vurit decât vârful degetului. Pentru aceștia a făcut ea enormul sacrificiu al uinui fals ? Se poate un mai teribil faliment sufletesc decât felul cum i-i reproșează bărbatul ? Femeia care vroia să se sinucidă de teamă ca „minunea de a fi înțeleasă“ nu se va săvârși, părăsește cuibul fericirilor viole. D-na Agepsina Macry a luptat onorabil cu un rol covârșitor, rolul pentru care Ibsen nu a găsit decât o singură artistă, germană ce i-a impus chiar concesiuni. Artista română a uitat însă adesea că Nora crește dinăuntru ca planta de apă. Durerea domniei sale e mai mult fizică decât sufletească. La fel, spaimele, prefacerile ei. Soțul și prietenul ar trebui să fie prea naivi ca să n’o descopere, și atunci piesa ar fi urmat să termine din prima noapte a Crăciunului... Contra acestor greșeli s’a răsbunat actul final. Aci, d. Athanasescu, care de mult ne demonstrase că Ibsen n’ar fi putut scrie Răsvan și Vidra, nemișcat timp de un ceas, dela celălalt cap al mesei, joacă pingpong cu Nora ! Obosită, aceasta pleacă în sfârșit. Ah, despărțirea care a umplut de fior Europa dela 1889 ! D-na Mincru pare că pleacă până vis-a-vis, să ceară vecinei o igliță de croșetat. E totuși ceva mai consolant ca țipătul din actul II, când intră Doamna Linde, și când, deși cunoșteam o pleacă textul, mi-am zis: Na, să știi c’a’njunghiat-o Doamna Ana Luca !.. D-l Manolescu ? Pur și simplu mare. Bank oferă Norei acea sugestie a morfei, într’un paralelism al cărui ton grav se mai aude în artă numai în uvertura din Coriolanul lui Beethoven. Nimeni nu va uita trupul său supt și frânt, bălăbănitor, ca o anticipare a scheletului, privirile sale peste ochelari, ca de pe înălțimi deja ajunse, și tot acel .,sel de la force, l’amertume“ care se degaje dintr’un tremolo ce vine de departe. D-l Manolescu a plimbat prin fața Norei cel mai superb postulat al lichidărei supreme din câte putea dansa vila. Ibsen era un Solness al tehnicei teatrale. Cea mai bine construită piesă a sa e însă Rața sălbatecă. Nora suferă puțin de două lungimi. încolo, piesa e un triumf. Traducerea domnului D. N. Ciotori: buină. Trebue însă scuturată puțin de praf , cum și de trei: 0/> exclamativi, care aduc a tardive reminiscențe lirice din Samara ! DRAGOȘ PROTOPOPESCU Cronica Dramatica Teatrul Național: Ibsen: „NÖHÄ“