Calendarul, martie 1932 (Anul 1, nr. 37-59)

1932-03-01 / nr. 37

ANUL I, No. 3?2 LEI4 PAGINI 2 L.EI CALENDARUL Ziar independent cu infimele știri din țara și străinătate * 1 Martie 1932 Director: NEWfOR CRAINIC REDACTIV ȘI ADMINIS­TRAT­­A i București: Bulevardul Elisabeta No. 21. Pe 12 Iuni 500 lei ABONAMENTE­­ 6 . 25.0 „ , 5 ■ , * 150 ft , 1 lună 60 ., IN ȚARA: Pentru Instituții și Autorități Lei 700 anual­­ 3—1180 Redacția și Provincia 3—0546 Direcția. Dela zahăr­­ mai departe­ „Neamul Românesc“, ziarul d-lui prim ministru, scrie în numărul său de Sâmbătă : „Consiliul de miniștri a luat act că fabricile de zahăr înțe­leg să facă o serioasă reducere la prețul zahărului. Dela 35 lei kilogramul, pre­țul se va scoborî la 26 sau 25, — spre satisfacția consumato­rului și spre bucuria noastră a tuturor“. . Prin urmare, o nouă scădere de 9 sau 10 lei la kilogram. Așa­dar se poate ! Cum rămâne atunci cu fai­moasa peltea tipărită de trust in șapte ziare și plătită cu 1.500.000, în care se demon­stra că e imposibilă o nouă scădere ? Cum rămâne cu ziarul „Ar­gus“ care, prin pana foarte e­­conomistă și foarte financiară a d-lui Andrei Corteanu, de­plângea cu lacrimi stupide bie­tele fabrici „falimentare** ce s’ar ruina în cazul unei iefte­­niri ? Cum rămâne cu rezistența îndârjită a d-lui Vasilescu- Karpen (citește : C. Argeto­­ianu­) ministrul de industrie și comerț, care susținea, în nu­mele statului român, că iefte­­nirea e o imposibilitate ? A fost de ajuns un pumn pu­ternic care a turtit tariful va­mal și, la primejdia concuren­ții din afară, bandiții trustului au cedat imediat. Ne­ bucurăm, firește, de această biruință, care e în rândul întâiu a .,Ca­lendarului“, și se bucură țara toată. Dar nimeni nu va face prostia să strige ! Trăiască trustul c’a ieftenit zahărul ! Când acest trust însuși vine și recunoaște că se poate iefteni cu încă 10 lei după ce se iefte­­nise cu 5 lei kilogramul, ce în­­semmnaza aceasta decât de­mascarea imensului jaf la care am fost supuși în cursul ani­lor? Noi singuri am avut curajul să dăm pe față imensul jaf. Noi singuri am demonstrat cu date ce nu se puteau desminți că zahărul trebuie ieftenit cu 20 lei la kgr. Iar acum trustul singur ieftenește,­' e nevoit să ieftinească, cu 15 lei ! După ce ne-a combătut prin faimo­sul comunicat publicat în­ șapte ziare cumpărate, trustul spo­liatorilor ne dă azi dreptate nouă. El confirmă astfel toate datele și concluziile campaniei noastre ! Pentru noi nu se poa­te o mai frumoasă satisfacție, o mai strălucită victorie. O vic­torie cum niciun ziar din Ro­mânia n’a cunoscut vreodată. Căci e vorba de trustul care a spoliat țara 30 de ani în șir, cumpărând toate tăcerile, su­grumând toate revoltele, sub­venționând toate complicită­țile politice și ziaristice. Cu o dușmănie generală, organiza­tă în jurul nostru, sântem sin­gurii cari am strigat și am bi­ruit. Un ziar de câteva săptă­mâni în pofida întregei prese! Aceasta e o biruință ! Adresându­-ne d-lui prim mi­nistru în articolul nostru de Sâmbătă dimineața, scriam : dacă Nicolae Iorga ieftenește zahărul, în mod mecanic pre­țurile celorlalte produse ale trusturilor vor începe să sca­dă. Primul ministru va fi fă­cut acestei țări un bine imens: ieftenirea traiului ! Tot Sâmbătă. .,Neamul Ro­mânesc“ răspundea după a­­miază articolului nostru aproa­pe cu vorbele noastre : „Dacă s’a tolerat speculația, lucrul nu mai poate să conti­­nuie fără supărătoare primej­dii pentru toți exploatatorii. Hârtia, cimentul, sticla, —­­lista e lungă — trebuiesc să se adapteze nevoilor mulțimii. Destul au acumulat domnii a­­ceștia în decursul guvernelor amabile și, pe alocuri, protec­­toare ale acestui jaf organizat. O reculegere la vreme, o soco­tire pentru carteluri și trusturi în interesul lor imediat“. Așa­da ! E ceea ce susținem noi în „Calendarul“. E programul nostru. Noi combătem, dar nu putem legifera Ajutăm însă cu ultima energie pe oricine le­giferează acest program. N’a­­vem nimic comun cu politica de enervări inutile de până a­­cum a d-lei N. Iorga. Linia a­­devărată a guvernării sale a­­ceasta este­­ politică în inte­re­­sul celor mulți și împotriva o­­ligarhiilor de complicități spo­liatoare. O politică de iefteni­­re, a lui Nicolae Iorga, eliberat de sub tutela sinistră a cioclu­lui masonic C. Argetoianu. Și d. N. Iorga cel adevărat, cel eliberat, după ce a enervat o țară întreagă cu incertitudini­le unui prizonier, va redeveni, prin câteva măsuri drastice — cum e cea cu zahărul — ma­rele binefăcător, adorat din nou, al poporului românesc. Nichifor Crainic SIELE D. C. Argetoianu a ’mbră­­țișat t o gară pe d. N. Titu­­lescu. Analogia e bizară Căci scena petrecută ’n gară Mi-a evocat momentul trist Cârtd luda... sărută pe Christ.... PAN. M. VIZIRESCU ZIARILA ȘI DEMISIILE CRAN­I­ANE Ziarilă se extaziază in fata vârs­tei d-lui Vaida-Voevod. Și, in lup­tătorul căruia­­ urăm Și noi viață lungă, dar sub zodii­ mai fericite, el vede dintr'odată: un al doilea „Caraber Ibrăileanu o c­ £ ură de lup și-o inimă de miel"" un „cavaler al Sfântului Graal“ și pe „le grog­­nard de la vieile garde". Știți acum secretul acestui extaz multiplu și armonic? E că d. Vaida — mărturisește Ziarilă — are o predilecție doctorală pentru studii­le craniane. De cum intri la dînsul în­ casă, iși ia dimensiunea craniu­lui.­­ ■ [UNK] [UNK] , i. . Ziarilă a pălit la fel. înțelegeți acum. D. Vaida îl are și el la mdmă. Justus I Marca apărării naționale A fost o simplă întâmplare că în aceeaș zi în care se punea la Cameră sfârșit discuției asupra contractului șoselelor si a adus în desbatere înființarea unui corp teh­nic al armatei. Pe tot timpul scan­dalului cu șoselele, care a desca­lificat și partide și parlament, teh­nicienii n’au luat în seamă și nici unul dintre deputați că drumurile sunt o gravă problemă care poa­te să ajute sau să strice apărării naționale. Tehnicianii tip să fie până la capăt minți discriminatorii, fiecare închis prudent în sfera lui de spe­cialitate, care trebue să nu comu­nice în niciun chip cu specialita­tea vecinului de pe aceeaș bancă ministerială. Cu acest viciu al spe­cializării, care fac in­feii­­stări de lucruri absolut solidare între ele, ministrul armatei a crezut că nu e chemat să se rostească in chestiunea drumurilor, ea reve­nind numai pe seama ministrului respectiv. Ajunge absența apărării națio­nale din această discuțiune tehni­că inginerească pentru ca să se de­nunțe prin sine excesul specializă­rii, care face să se piardă din ve­dere întregul și să se uite sarci­na politică a unui șef de depar­tament. Cât despre deputații implicați în afacerea șoseselelor, cum erau ei să vadă apărarea națională, când aveau să se salveze fiecare pe sine dela acuzele ce-i copleșeau ? Și el mai aveau să cârpească, pe cât mai este cu putință, prestigiul fostei guvernări național-țărăniste ajunse sdreanță in mâna atâtor învinuiți de atâtea și atâtea aface­ri. A drumurilor este una care a împins pe d. Mihai Popovici la rasbunarea partidului său până la o bătae in toată regula bătăușilor. Nimeni nu mai putea să aștepte de la niște politiciani deveniți su­bit, sub teama de a se pipăi ave­rile, o mână de energument, ca să aibe calmul, viziunea și vederea de ansamblu prin care să desprin­dă, din chestiunea drumurilor su­premul interes național. D. general Ștefănescu-Amza făcut în parte o reparație acestui­a interes, înființând un organ de di­rectivă al aviației și un corp teh­nic al armatei, cu care suntem în mare Întârziere față de alte arma­te. Amândouă aceste organe pri­vesc numai răsboiul tehnic și in aer. Dar dacă de la Înălțimea teh­nică a răsboiului viitor, așa cum se Întrevede și se prepară, te o­­prești la lupta pe pământ, eșt­isblt de lipsa uneia dintre condițiunile în care se dă­ căile de transport. Toată lumea știe ce sunt drumu­rile din Basarabia, cum au ajuns șoselele din Ardeal, și la scanda­lul recent s-a arătat in Cameră ce s-a ales de nouile construcții. Dă­­răpanare­a celor bune, neglijența de a nu se face altele noul, mai ales în Basarabia, stricarea in mai puțin de un an a celor făcute sub guvernul trecut, — iată tot ce ne-a dat politicianismul ca prevedere cu drumurile la apărarea națio­nală. Pentru noi, toate drumurile Ro­mâniei sfârșesc acolo unde sunt trasate granițele. A nu te îngriji de buna lor stare, înseamnă pur și simplu o trădare a interesului național. Politicianii care s-au înscris în afacerea oneroasă a contractului șoselelor n‘au dăunat numai bunu­lui transport din lăuntru, și nu numai că au păgubit Statul: ei au uitat datoria ce o aveau pentru pregătirea apărării naționale. Și asta nu li se va ierta». Radu Dragnea Un procet de kit scandalos ..........................— » mm ——............ Proectul ac K$e al industriei. Salvarea cartelurilor Chestiunea trusturilor și a car­telurilor a ajuns la ordinea zilei Și va trebui rezolvată pe cât de cu­rând pe atât de complet. Intrun precedent articol, după ce desbăteam această problema, am arătat absoluta necesitate, ca guvernul să-și precizeze politica sa industrială și în special politi­ca față de trusturi și carteluri. Iata că, d. ministru al industriei și comerțului, a depus pe biroul adunării deputaților, un proect de lege al industriei. Proectul este Pentru astăzi, ne mărginim la capitolul în legătură cu cartelu­rile și trusturile. In toate țările din lume, se duce o luptă înver­șunată contra acestor organizațiu­ni, cari nu au la baza lor princi­piul raționalizării, ci numai un alt principiu: acela al menținerii prețurilor de speculă și al distru­­gerei oricărei posibilități de con­curență. In țara noastră constatăm, că o asemenea acțiune criminală, este dusă la adăpostul actualei legi „de încurajare a industriei naționale“ foarte vast (cuprinde peste 80 de articole) și este întovărășit de o expunere de motive și mai vastă și destul de savantă. Oricât ar fi însă de „savan­ta“» expunerea de motive și o­­ricât de mare ar fi numărul articolelor d’*» proect, după ce se citește acest proect, cu aten­țiunea cuvenită, se ajunge la concluziunea că suntem în fața unei legiferări „cu tâlc“. Vom avea ocazia să discu­tăm chestiunea foarte pe larg. și la adăpostul regimului vamal de protecțiune. D. ministrul de Industrie și Co­merț găsește însă, că astfel de or­ganizațiuni, sânt necesare pentru țara noastră. Astfel nu putem con­cepe restul capitolului IV din pro­iectul de lege al d-saie (de fapt și capitolul important, care caracte­rizează rostul principal al proiec­tului d-lui Vasilescu-Karpen), cu referire la carteluri. Pentru prima oară se recunoaște în mod oficial și legal existența car­te­lu­rilor, în țara noastră, sură de siguranță pentru cazul, când cartelurile, nu ar respecta interesele ob­ștești (cum este chiar si­­tuațiunea actuală). Cunoaște toată lumea, de ce pot fi capabile trus S'a gândit d. Vasilescu-Kar­­p­ sa, că pe baza atâtor favoru­ri, ce se acordă cartelurilor, ele se vor constitui în adevăra­te monopoluri, întrucât nu vor mai avea să se teamă de con­curența nimănui, grație princi­piilor înscrise în proectul de lege al industriei? Proectul prevede doară, a­­tât de draconice restricțiuni impuse la înființarea de noi fa­­brici concurente, și atunci tre­bue să precizăm: Proeetul de lege­ urmă­rește monopolurile și ceea ce este deadreptul crminal, urmărește împie­dicarea înfințărei adevărate industrii unei na­turale și cartelurile in Ro­mânia, și cât de periculoa­se sânt acțiunile lor, a­­tuntci când­ ajung să mono­polizeze în mâna lor, o în­treagă ramură de produc­țiune din țară, ționale, așa cum am­ pre­­conizat-o noi. Chestiunea insă este foarte complicată și de o gravitate excepțională- Ea va face obiec­tul unei serii de articole expli­­cative, pentru a se dezvălui în fața opiniei publice, criminale­le intențiuni, ce izvorăsc din a­­cest diabolic proect de lege, făurit pentru sugrumarea con­­sumatorilor, a comerțului și a adevăratei industrii naționale. De altfel soarta acestui proiect de lege este pecet­lui­tă și în Parlament, un­de va întâmpina cea mai eneriică rezistență Ion Scurta. Recunșterea legală a car­telurilor Cartelurile, monopolurile și consumațiunea Avantajarea cartelurilor și cartel­urilor, cari au je­fuit statul și cons­um­ato­rul român, până astăzi ! Cine sânt autorii acestui proiect de lege, și din cine a fost formată comisiunea, care l-a redactat ? Dar, în timp ce d. Vasi­­le­scn-Kar­pen și consilierii D-sale, recunosc existen­ța legală a cartelurilor, a­ avut grije să nu preva­dă nici cea mai mică mu­ i m Monopolul aicooiolat no se m concesiona Proectul de lege pentru mono­polul alcoolului va fi gata în câte­va zile. D. Zamfir Brătescu îi fa­ce ultimele retușări, înainte de a fi trimis la consiliul legislativ. Proectul e astfel întocmit încât face imposibila concesionarea. In acest scop se va crea o direc­ție specială, încadrată în organiza­ția ministerului de finanțe, care va funcționa cu personal disponibil de specialitate, din ministerul de industrie și comerț și din ministe­rul de finanțe. In ceea ce privește controlul fa­bricației spirtoaselor, capitol prin­cipal în bună administrare a mono­polului, proectul prevede reînfiin­țarea gardei financiare după nor­me corespunzătoare scopului. Viața religioasă a elevilor de liceu de VICTOR NI. POPESCU Constatările făcute printre ele­vii din clasa VI a unui liceu din Capitală mi-au dat următorul re­zultat, care reflectează o adevă­rată dezordine morală: Din 34 elevi, întrebați să răs­pundă: 1. Ce ispită vă tentează?; 2. Ce va împiedecă să credeți In Dimnezeu?, 24 elevi răspund, că sun­t tenta­ti de ispitele trupului; 2 spun că sunt tentați de filmele de cinematograf cu aventuri; 2 sunt doritori de călătorii, 2 să cunoas­că natura­­­ de îmbogățire prin orice mijloace afară de furt; 1 ca sa mănânce și să doarmă, iar u­­­nul­ singur spune: „pe tinerii de vârsta mea și tentează mai mult instinctul sexual. Dar pe mine nu mă tentează acest instinct, pentru că religiunea mă împiedică dela orice act de acest gen.“ Cred că e un adevărat dezas­tru, ca să constați, că din 34. e~­lev­ numai unul este perfect con­știent, că religiunea îl oprește de la păcatul trupului în afara căsă­toriei. O generație cu astfel­ de aspirațiuni, cu sufletul întors spre pământ, unde caută să satisfacă numai impulsiunile animalului din om, cred că e o generație care nu poate să ne inspire mari speranțe. E un nisip nestatornic, pe care, o­rice vom clădi, se va prăbuși. La a doua întrebare răspund: 15 că sunt credincioși, 11 că se îndoesc, iar 8 că nu pot crede. Printre cei cari cred, majoritatea declară, deoparte, că ei cred în Dumnezeu; de alta, că sunt ispi­tiți de păcatul trupului. Acest lu­cru îl spun și cei cari se îndoiesc. Concluziunea generală, care se poate trage, ar fi următoarea: e­­levii de liceu nu fac nicio legătu­ră între credința religioasă și viața lor morală, socotind că pot crede, dar pot să rămână și înlăn­țuiți în ispitele trupului. Ceea ce este însă și mai grav, constitue faptul că articolele 60, 61 și 63 din proect, acordă încă și avantagii, cartelurilor. Dacă proectul d-lui ministru al Industriei și comerțului, va deveni lege (ceea ce noi nu cre­dem), atunci să se bucure în­treaga massă a consumatorilor din țara românească. S-a recunoscut existen­ța oficială a trusturilor Comparând procentul de cre­dincioși al elevilor de liceu cu cel de la seminar, s’ar părea că sunt mai mulți credincioși printre li­ceeni. In realitate, pe când semi­nariștii caută să-și dea o adeziu­­ne conștientă credinței lor, căreia să-și conformeze viața, la elevii de liceu nu se constată acest lu­cru. In al doilea rând, pe când elevii de liceu nu se întreabă despre conținutul dogmelor, ci numai să le găsească posibile cu datele ști­inței, elevii de seminar caută să le facă accesibile intelectului lor. Toate acestea arată că proble­ma religioasă nu se­­ pune în viața elevilor de liceu ca un postulat de posibilități științifice. De aceea, pe când elevii de seminar caută să ajungă la certitudinea de care simt că au nevoie, cei din liceu se interesează ca și de o lecție de chimie sau atronomie. Numai grupa celor cari se în­doesc caută un Dumnezeu pipăi­bil sau un Dumnezeu care să nu lase să cadă asupra omului nici o nenorocire. Unii declară: „Nu-l cunosc pe Dumnezeu și nu pot crede decât celor ce văd și pi­păi. Sunt mai departe de Dum­ne­zeu decât Toma din Biblie“. Altul declară: „Mă împiedecă să cred necazurile pe care le îndur. Poate că m’ar face la un moment dat să zic: Nu e Dumnezeu!** Dintre cei cari cred, unul de­clară: „Cred, pentru că de câte ori m­’am­ bazat numai pe puterea sa, am reușit în tot. Un îndoelnic scrie: „Am îndoeli și asta se întâmplă câteodată, mai ales atunci când vreau să cred mai mult. Este o piedică sau mai bine zis o negație din întunerecul sufletului, care-mi spune că mă mint pe mine însumi și că după cele ce am învățat la științele po­zitive, ar fi imposibil să se întâm­­­ple ceea ce spune la religie.“ Unii caută să stabilească și cauzele vieții de ispită în care tră­­esc tinerii: „Nu știu de ce, dar dela războiu încoace, toată lumea a devenit mai desfrânată decât înainte. Părinții și bunicii mei îmi spun, că­ era o raritate un copil, care de la vârsta de 15 ani s’a de­dat desfrânărei. Astăzi însă este socotit prost sau nebun. La fel și la fete. Astfel că e foarte greu de conceput o viață complet mora­lă.“ Toate aceste declarații arată că viața morală a elevilor de li­ceu este foarte puțin orientată. Faptul că majoritatea celor cari cred, declară că sunt ispitiți de păcatul trupului, arată cât de pu­țin conștientă și activă este viața lor religioasă. Ar fi ușor să aruncăm vina a­­cestei confuzii asupra profesorului de religie, asupra celorlalți profe­sori sau directorului, cari nu dau destulă atenție acestei probleme. Nu trebuie, însă, să se uite că e­­levii de liceu sunt externi și că viața lor este influențată de me­diul, în care trăesc. Această împăcare pe care o fac, între Dumnezeu și păcat este un reflect al întregului mediu fami­liar, pe care-l vede trăind în a­­ceiaș duplicitate. Căci conștiința religioasă a majorității creștinilor ortodocși, mai ales la orașe, afir­mă o credință religioasă, practi­când câteva rituri din obișnuință, dar care nu-i împiedică de la aba­terile morale. Sunt credincioșii ne­practicanți, cum îi numește bise­rica romano-catolică. Printr’un consens tacit, noi ne-am obișnuit să despărțim pro­blema religioasă de cea morala, și să nu socotim că amândouă sunt indivizibile. In realitate, trebuie să se insis­te asupra obligațiunilor morale deosebite, pe care le are omul re­ligios. Ba mai mult, că ateismul moral este mai periculos, decât cel intelectual. In loc să lăsăm pe credincioși să-și împace conștiința, pentru orice imoralitate, prin riturile Bi­sericii, pe care le socotesc cură­­țitoare de rău dar nu și îndreptă­­toare de rău, trebuie să insistăm asupra conștiinței morale. E ne­cesar să fii religios, însă aceasta nu-i de ajuns, ci conștiința religi­oasă trebuie cât mai mult lumi­nată. Când mediul înconjurător va a­­vea această mentalitate, cred ca și tineretul va urma acelaș drum. Aspectul indecent al străzii cred că furnizează elevilor de li­ceu numeroase posibilități de is­pite. Din acest punct de vedere supravegherea părinților și a or­ganelor școlare este cât mai ne­cesară. Continuare in pag. ll­a 3—1096 Administrația Cn prilejul incorporării tinerilor Peste câteva zile se face incorpo­rarea contingentului 1932. O mare mulțime de tineri se strân­ge și se îngrămădește in cazărmi E o răscolire a țării până’n cele mai afunde provincii și cătune. Nu e sat să nu-și trimeată flăcăii, petrecuți de lacrimile părinților și ale iubitelor.. Cum se adună pâ­­raele de pe toate văile, așa se um­flă râul de oameni spre centrele unde sânt îndreptați, i-am întâlnit adesea, pe recruții vărsați Capita­­lei, convoi impresionant de copi­landri, îmbrăcați în tot soiul de costume, vorbind în toate dialec­tele, amestecate cei din Basarabia cu cei din Maramureș, fie­care cu boccea în spate, urcând Dealul Spi­rei, spre cazărmi... Mergeau toți cu inima strânsă, spre necunoscutul, ce-i așteaptă. E lesne de închipuit ce influență are aceasta ori­cât de trecătoare desrădăcinare asupra re­cruților. Să nu considerăm aici de­cât latura fizică, a sănătății lor Pentru unii in cazarmarea inseam­­nă o schimbare in bine . Exerciții nu prea grele, în orice caz mult mai ușoare de­cât muncile de aca­să, o odihnă și o mâncare asigu­rată pentru 3­ ani. Pentru alții re­gimul cazărmii va fi mai aspru și mai neîndestulător de­cât cel ci­vil, dar se vor adapta. Ceea ce interesează însă este ca sănătatea lor să fie garantată. A­­cești tineri se găsesc în perioada când organismul lor este în cel mai înalt grad apt să prindă Tubercu­­loza. Și de ce să ascundem lucruri­le : dacă tuberculoza s’a întins, și s’a coborît la sate este și pe calea soldaților tuberculizați în cazărmi, cari s’au întors acasă, unde au su­­lul plaga. Cazarma poate fi un fo­car imens de tuberculoză, de îm­bolnăvire și de imprăștiere a boa­lei. E adevărat că tinerii sânt văzuți de medic, când trag sorții. Dar e o vizită superficială, mai mult o an­­tropometrie, de­cât un examen cli­nic. Cuvântul de ordine este să sca­pe cât mai puțin, căci triajul ade­vărat se face după încorporare. Și chiar dacă tânărul admis „bun“ e realmente sănătos în clipa recrută­rii, el rămâne încă un an acasă, in acest timp el se poate foarte lesne tuberculoza și se prezintă atins de tuberculoză, la încorporare. Câteva zile, câteva săptămâni prin forța lucrurilor, el trăește in intimă conviețuire cu camarazii lui, cu care împărtășește viața comu­nă, mâncarea și chiar patul. Până să fie descoperit și izolat trece vre­me, dacă e un caz care nu sare în ochi..... Mă gândesc dacă pentru o reală profilaxie socială, depistarea­ tuber­­culozei nu ar trebui începută de la recrutare și continuată la încorpo­rare. Recrutarea este un prilej u­­nic pentru cercetarea unei genera­ții. E un examen care din punct de vedere medical ar trebui făcut cât mai complet la sate. Toate cazurile de tuberculoză, măcar bănuite, ar trebui semnalate și bineînțeles ar trebui să existe mijloacele de luptă, preventorul și sanatoriul. Dar mai ales la încazarmare de­pistarea tuberculozei celei mai as­­cunse și mai la început, ar trebui să se practice sistematic, și cu o grijă în adevăr științifică. Centrele militare unde­­, afiuiază tinerii, sânt toate, prevăzute cu mijloace teh­nice pentru cercetări și examinări. Medicii noștri sânt, atât din punctul de vedere al pre­gătirii, cât și al devotamentului la înălțimea misiunii lor. Un îndemn de sus și cercetarea recruților în­corporați s’ar putea face cu meto­dă și sistem, eliminând dela înce­put pe toți cei cu tuberculoză, chiar și în germen. Triajul s-ar continua fără răgaz încă multă vre­m asupra tuturor incorporaților, mai ales proveniți din orașe, unde tuberculoza e și mai răspândită. Al doilea punct de profilaxie ar fi sterilizarea localurilor de cazar­mă, de orice germeni. Când intră la găzduire noii ve­niți să nu găsească nici o neșansă de molipisre. Dezinfecții serioase, fierberea ru­felor, aerisirea dormitoarelor, edu­cație higienică și sanitară, toate trebuesc aplicate zilnic cu stricte­țe ce caracterizează regimul mili­tar. Iar al treilea punct asupra căruia vom insista altă dată, este să nu se dea drumul acasă, soldaților bol­navi de tuberculoză și să fie inter­nați în spitale și sanatorii, nu tri­miși la vatră. Numai așa armata rămâne ins­trumentul de apărare și consolidare națională. O instituție in adevăr constructivă, care contribue la a­­părarea sănătății ostașilor și a în­tregei populații. Astfel cazarma și armata se trans­formă în focar de tuberculizare pentru soldați și pentru familiile lor. Ea, în loc să ușureze, va în­­greuia sarcina serviciului­­ sanitar civil, căruia îi va arunca toate e­­pavele tuberculizării în cazărmi­­ și evacuate „acest?". Dr. V. Voiculescu Partiade și teaca m­isiunilor Legea industriilor, depusă Vineri de către d. V­asilescu* Karpen In Cameră, a provocat vii discuții în cercurile noastre politice. Liberalii vor adopta deocam­dată o atitudine de espectativă, care — pare-se — va fi binevoi­toare. La național-țărăniști, se de­semnează de pe acum o atitudi­ne ostilă care se va manifesta prin atacuri violente, în Ca­meră, s i

Next