Calendarul, martie 1932 (Anul 1, nr. 37-59)
1932-03-01 / nr. 37
ANUL I, No. 3?2 LEI4 PAGINI 2 L.EI CALENDARUL Ziar independent cu infimele știri din țara și străinătate * 1 Martie 1932 Director: NEWfOR CRAINIC REDACTIV ȘI ADMINISTRATA i București: Bulevardul Elisabeta No. 21. Pe 12 Iuni 500 lei ABONAMENTE 6 . 25.0 „ , 5 ■ , * 150 ft , 1 lună 60 ., IN ȚARA: Pentru Instituții și Autorități Lei 700 anual 3—1180 Redacția și Provincia 3—0546 Direcția. Dela zahăr mai departe „Neamul Românesc“, ziarul d-lui prim ministru, scrie în numărul său de Sâmbătă : „Consiliul de miniștri a luat act că fabricile de zahăr înțeleg să facă o serioasă reducere la prețul zahărului. Dela 35 lei kilogramul, prețul se va scoborî la 26 sau 25, — spre satisfacția consumatorului și spre bucuria noastră a tuturor“. . Prin urmare, o nouă scădere de 9 sau 10 lei la kilogram. Așadar se poate ! Cum rămâne atunci cu faimoasa peltea tipărită de trust in șapte ziare și plătită cu 1.500.000, în care se demonstra că e imposibilă o nouă scădere ? Cum rămâne cu ziarul „Argus“ care, prin pana foarte economistă și foarte financiară a d-lui Andrei Corteanu, deplângea cu lacrimi stupide bietele fabrici „falimentare** ce s’ar ruina în cazul unei iefteniri ? Cum rămâne cu rezistența îndârjită a d-lui Vasilescu- Karpen (citește : C. Argetoianu) ministrul de industrie și comerț, care susținea, în numele statului român, că ieftenirea e o imposibilitate ? A fost de ajuns un pumn puternic care a turtit tariful vamal și, la primejdia concurenții din afară, bandiții trustului au cedat imediat. Ne bucurăm, firește, de această biruință, care e în rândul întâiu a .,Calendarului“, și se bucură țara toată. Dar nimeni nu va face prostia să strige ! Trăiască trustul c’a ieftenit zahărul ! Când acest trust însuși vine și recunoaște că se poate iefteni cu încă 10 lei după ce se ieftenise cu 5 lei kilogramul, ce însemmnaza aceasta decât demascarea imensului jaf la care am fost supuși în cursul anilor? Noi singuri am avut curajul să dăm pe față imensul jaf. Noi singuri am demonstrat cu date ce nu se puteau desminți că zahărul trebuie ieftenit cu 20 lei la kgr. Iar acum trustul singur ieftenește,' e nevoit să ieftinească, cu 15 lei ! După ce ne-a combătut prin faimosul comunicat publicat în șapte ziare cumpărate, trustul spoliatorilor ne dă azi dreptate nouă. El confirmă astfel toate datele și concluziile campaniei noastre ! Pentru noi nu se poate o mai frumoasă satisfacție, o mai strălucită victorie. O victorie cum niciun ziar din România n’a cunoscut vreodată. Căci e vorba de trustul care a spoliat țara 30 de ani în șir, cumpărând toate tăcerile, sugrumând toate revoltele, subvenționând toate complicitățile politice și ziaristice. Cu o dușmănie generală, organizată în jurul nostru, sântem singurii cari am strigat și am biruit. Un ziar de câteva săptămâni în pofida întregei prese! Aceasta e o biruință ! Adresându-ne d-lui prim ministru în articolul nostru de Sâmbătă dimineața, scriam : dacă Nicolae Iorga ieftenește zahărul, în mod mecanic prețurile celorlalte produse ale trusturilor vor începe să scadă. Primul ministru va fi făcut acestei țări un bine imens: ieftenirea traiului ! Tot Sâmbătă. .,Neamul Românesc“ răspundea după amiază articolului nostru aproape cu vorbele noastre : „Dacă s’a tolerat speculația, lucrul nu mai poate să continuie fără supărătoare primejdii pentru toți exploatatorii. Hârtia, cimentul, sticla, —lista e lungă — trebuiesc să se adapteze nevoilor mulțimii. Destul au acumulat domnii aceștia în decursul guvernelor amabile și, pe alocuri, protectoare ale acestui jaf organizat. O reculegere la vreme, o socotire pentru carteluri și trusturi în interesul lor imediat“. Așada ! E ceea ce susținem noi în „Calendarul“. E programul nostru. Noi combătem, dar nu putem legifera Ajutăm însă cu ultima energie pe oricine legiferează acest program. N’avem nimic comun cu politica de enervări inutile de până acum a d-lei N. Iorga. Linia adevărată a guvernării sale aceasta este politică în interesul celor mulți și împotriva oligarhiilor de complicități spoliatoare. O politică de ieftenire, a lui Nicolae Iorga, eliberat de sub tutela sinistră a cioclului masonic C. Argetoianu. Și d. N. Iorga cel adevărat, cel eliberat, după ce a enervat o țară întreagă cu incertitudinile unui prizonier, va redeveni, prin câteva măsuri drastice — cum e cea cu zahărul — marele binefăcător, adorat din nou, al poporului românesc. Nichifor Crainic SIELE D. C. Argetoianu a ’mbrățișat t o gară pe d. N. Titulescu. Analogia e bizară Căci scena petrecută ’n gară Mi-a evocat momentul trist Cârtd luda... sărută pe Christ.... PAN. M. VIZIRESCU ZIARILA ȘI DEMISIILE CRANIANE Ziarilă se extaziază in fata vârstei d-lui Vaida-Voevod. Și, in luptătorul căruia urăm Și noi viață lungă, dar sub zodii mai fericite, el vede dintr'odată: un al doilea „Caraber Ibrăileanu o c £ ură de lup și-o inimă de miel"" un „cavaler al Sfântului Graal“ și pe „le grognard de la vieile garde". Știți acum secretul acestui extaz multiplu și armonic? E că d. Vaida — mărturisește Ziarilă — are o predilecție doctorală pentru studiile craniane. De cum intri la dînsul în casă, iși ia dimensiunea craniului. ■ [UNK] [UNK] , i. . Ziarilă a pălit la fel. înțelegeți acum. D. Vaida îl are și el la mdmă. Justus I Marca apărării naționale A fost o simplă întâmplare că în aceeaș zi în care se punea la Cameră sfârșit discuției asupra contractului șoselelor si a adus în desbatere înființarea unui corp tehnic al armatei. Pe tot timpul scandalului cu șoselele, care a descalificat și partide și parlament, tehnicienii n’au luat în seamă și nici unul dintre deputați că drumurile sunt o gravă problemă care poate să ajute sau să strice apărării naționale. Tehnicianii tip să fie până la capăt minți discriminatorii, fiecare închis prudent în sfera lui de specialitate, care trebue să nu comunice în niciun chip cu specialitatea vecinului de pe aceeaș bancă ministerială. Cu acest viciu al specializării, care fac infeiistări de lucruri absolut solidare între ele, ministrul armatei a crezut că nu e chemat să se rostească in chestiunea drumurilor, ea revenind numai pe seama ministrului respectiv. Ajunge absența apărării naționale din această discuțiune tehnică inginerească pentru ca să se denunțe prin sine excesul specializării, care face să se piardă din vedere întregul și să se uite sarcina politică a unui șef de departament. Cât despre deputații implicați în afacerea șoseselelor, cum erau ei să vadă apărarea națională, când aveau să se salveze fiecare pe sine dela acuzele ce-i copleșeau ? Și el mai aveau să cârpească, pe cât mai este cu putință, prestigiul fostei guvernări național-țărăniste ajunse sdreanță in mâna atâtor învinuiți de atâtea și atâtea afaceri. A drumurilor este una care a împins pe d. Mihai Popovici la rasbunarea partidului său până la o bătae in toată regula bătăușilor. Nimeni nu mai putea să aștepte de la niște politiciani deveniți subit, sub teama de a se pipăi averile, o mână de energument, ca să aibe calmul, viziunea și vederea de ansamblu prin care să desprindă, din chestiunea drumurilor supremul interes național. D. general Ștefănescu-Amza făcut în parte o reparație acestuia interes, înființând un organ de directivă al aviației și un corp tehnic al armatei, cu care suntem în mare Întârziere față de alte armate. Amândouă aceste organe privesc numai răsboiul tehnic și in aer. Dar dacă de la Înălțimea tehnică a răsboiului viitor, așa cum se Întrevede și se prepară, te oprești la lupta pe pământ, eștisblt de lipsa uneia dintre condițiunile în care se dă căile de transport. Toată lumea știe ce sunt drumurile din Basarabia, cum au ajuns șoselele din Ardeal, și la scandalul recent s-a arătat in Cameră ce s-a ales de nouile construcții. Dărăpanarea celor bune, neglijența de a nu se face altele noul, mai ales în Basarabia, stricarea in mai puțin de un an a celor făcute sub guvernul trecut, — iată tot ce ne-a dat politicianismul ca prevedere cu drumurile la apărarea națională. Pentru noi, toate drumurile României sfârșesc acolo unde sunt trasate granițele. A nu te îngriji de buna lor stare, înseamnă pur și simplu o trădare a interesului național. Politicianii care s-au înscris în afacerea oneroasă a contractului șoselelor n‘au dăunat numai bunului transport din lăuntru, și nu numai că au păgubit Statul: ei au uitat datoria ce o aveau pentru pregătirea apărării naționale. Și asta nu li se va ierta». Radu Dragnea Un procet de kit scandalos ..........................— » mm ——............ Proectul ac K$e al industriei. Salvarea cartelurilor Chestiunea trusturilor și a cartelurilor a ajuns la ordinea zilei Și va trebui rezolvată pe cât de curând pe atât de complet. Intrun precedent articol, după ce desbăteam această problema, am arătat absoluta necesitate, ca guvernul să-și precizeze politica sa industrială și în special politica față de trusturi și carteluri. Iata că, d. ministru al industriei și comerțului, a depus pe biroul adunării deputaților, un proect de lege al industriei. Proectul este Pentru astăzi, ne mărginim la capitolul în legătură cu cartelurile și trusturile. In toate țările din lume, se duce o luptă înverșunată contra acestor organizațiuni, cari nu au la baza lor principiul raționalizării, ci numai un alt principiu: acela al menținerii prețurilor de speculă și al distrugerei oricărei posibilități de concurență. In țara noastră constatăm, că o asemenea acțiune criminală, este dusă la adăpostul actualei legi „de încurajare a industriei naționale“ foarte vast (cuprinde peste 80 de articole) și este întovărășit de o expunere de motive și mai vastă și destul de savantă. Oricât ar fi însă de „savanta“» expunerea de motive și oricât de mare ar fi numărul articolelor d’*» proect, după ce se citește acest proect, cu atențiunea cuvenită, se ajunge la concluziunea că suntem în fața unei legiferări „cu tâlc“. Vom avea ocazia să discutăm chestiunea foarte pe larg. și la adăpostul regimului vamal de protecțiune. D. ministrul de Industrie și Comerț găsește însă, că astfel de organizațiuni, sânt necesare pentru țara noastră. Astfel nu putem concepe restul capitolului IV din proiectul de lege al d-saie (de fapt și capitolul important, care caracterizează rostul principal al proiectului d-lui Vasilescu-Karpen), cu referire la carteluri. Pentru prima oară se recunoaște în mod oficial și legal existența cartelurilor, în țara noastră, sură de siguranță pentru cazul, când cartelurile, nu ar respecta interesele obștești (cum este chiar situațiunea actuală). Cunoaște toată lumea, de ce pot fi capabile trus S'a gândit d. Vasilescu-Karp sa, că pe baza atâtor favoruri, ce se acordă cartelurilor, ele se vor constitui în adevărate monopoluri, întrucât nu vor mai avea să se teamă de concurența nimănui, grație principiilor înscrise în proectul de lege al industriei? Proectul prevede doară, atât de draconice restricțiuni impuse la înființarea de noi fabrici concurente, și atunci trebue să precizăm: Proeetul de lege urmărește monopolurile și ceea ce este deadreptul crminal, urmărește împiedicarea înfințărei adevărate industrii unei naturale și cartelurile in România, și cât de periculoase sânt acțiunile lor, atuntci când ajung să monopolizeze în mâna lor, o întreagă ramură de producțiune din țară, ționale, așa cum am preconizat-o noi. Chestiunea insă este foarte complicată și de o gravitate excepțională- Ea va face obiectul unei serii de articole explicative, pentru a se dezvălui în fața opiniei publice, criminalele intențiuni, ce izvorăsc din acest diabolic proect de lege, făurit pentru sugrumarea consumatorilor, a comerțului și a adevăratei industrii naționale. De altfel soarta acestui proiect de lege este pecetluită și în Parlament, unde va întâmpina cea mai eneriică rezistență Ion Scurta. Recunșterea legală a cartelurilor Cartelurile, monopolurile și consumațiunea Avantajarea cartelurilor și cartelurilor, cari au jefuit statul și consumatorul român, până astăzi ! Cine sânt autorii acestui proiect de lege, și din cine a fost formată comisiunea, care l-a redactat ? Dar, în timp ce d. Vasilescn-Karpen și consilierii D-sale, recunosc existența legală a cartelurilor, a avut grije să nu prevadă nici cea mai mică mu i m Monopolul aicooiolat no se m concesiona Proectul de lege pentru monopolul alcoolului va fi gata în câteva zile. D. Zamfir Brătescu îi face ultimele retușări, înainte de a fi trimis la consiliul legislativ. Proectul e astfel întocmit încât face imposibila concesionarea. In acest scop se va crea o direcție specială, încadrată în organizația ministerului de finanțe, care va funcționa cu personal disponibil de specialitate, din ministerul de industrie și comerț și din ministerul de finanțe. In ceea ce privește controlul fabricației spirtoaselor, capitol principal în bună administrare a monopolului, proectul prevede reînființarea gardei financiare după norme corespunzătoare scopului. Viața religioasă a elevilor de liceu de VICTOR NI. POPESCU Constatările făcute printre elevii din clasa VI a unui liceu din Capitală mi-au dat următorul rezultat, care reflectează o adevărată dezordine morală: Din 34 elevi, întrebați să răspundă: 1. Ce ispită vă tentează?; 2. Ce va împiedecă să credeți In Dimnezeu?, 24 elevi răspund, că sunt tentati de ispitele trupului; 2 spun că sunt tentați de filmele de cinematograf cu aventuri; 2 sunt doritori de călătorii, 2 să cunoască natura de îmbogățire prin orice mijloace afară de furt; 1 ca sa mănânce și să doarmă, iar unul singur spune: „pe tinerii de vârsta mea și tentează mai mult instinctul sexual. Dar pe mine nu mă tentează acest instinct, pentru că religiunea mă împiedică dela orice act de acest gen.“ Cred că e un adevărat dezastru, ca să constați, că din 34. e~lev numai unul este perfect conștient, că religiunea îl oprește de la păcatul trupului în afara căsătoriei. O generație cu astfel de aspirațiuni, cu sufletul întors spre pământ, unde caută să satisfacă numai impulsiunile animalului din om, cred că e o generație care nu poate să ne inspire mari speranțe. E un nisip nestatornic, pe care, orice vom clădi, se va prăbuși. La a doua întrebare răspund: 15 că sunt credincioși, 11 că se îndoesc, iar 8 că nu pot crede. Printre cei cari cred, majoritatea declară, deoparte, că ei cred în Dumnezeu; de alta, că sunt ispitiți de păcatul trupului. Acest lucru îl spun și cei cari se îndoiesc. Concluziunea generală, care se poate trage, ar fi următoarea: elevii de liceu nu fac nicio legătură între credința religioasă și viața lor morală, socotind că pot crede, dar pot să rămână și înlănțuiți în ispitele trupului. Ceea ce este însă și mai grav, constitue faptul că articolele 60, 61 și 63 din proect, acordă încă și avantagii, cartelurilor. Dacă proectul d-lui ministru al Industriei și comerțului, va deveni lege (ceea ce noi nu credem), atunci să se bucure întreaga massă a consumatorilor din țara românească. S-a recunoscut existența oficială a trusturilor Comparând procentul de credincioși al elevilor de liceu cu cel de la seminar, s’ar părea că sunt mai mulți credincioși printre liceeni. In realitate, pe când seminariștii caută să-și dea o adeziune conștientă credinței lor, căreia să-și conformeze viața, la elevii de liceu nu se constată acest lucru. In al doilea rând, pe când elevii de liceu nu se întreabă despre conținutul dogmelor, ci numai să le găsească posibile cu datele științei, elevii de seminar caută să le facă accesibile intelectului lor. Toate acestea arată că problema religioasă nu se pune în viața elevilor de liceu ca un postulat de posibilități științifice. De aceea, pe când elevii de seminar caută să ajungă la certitudinea de care simt că au nevoie, cei din liceu se interesează ca și de o lecție de chimie sau atronomie. Numai grupa celor cari se îndoesc caută un Dumnezeu pipăibil sau un Dumnezeu care să nu lase să cadă asupra omului nici o nenorocire. Unii declară: „Nu-l cunosc pe Dumnezeu și nu pot crede decât celor ce văd și pipăi. Sunt mai departe de Dumnezeu decât Toma din Biblie“. Altul declară: „Mă împiedecă să cred necazurile pe care le îndur. Poate că m’ar face la un moment dat să zic: Nu e Dumnezeu!** Dintre cei cari cred, unul declară: „Cred, pentru că de câte ori m’am bazat numai pe puterea sa, am reușit în tot. Un îndoelnic scrie: „Am îndoeli și asta se întâmplă câteodată, mai ales atunci când vreau să cred mai mult. Este o piedică sau mai bine zis o negație din întunerecul sufletului, care-mi spune că mă mint pe mine însumi și că după cele ce am învățat la științele pozitive, ar fi imposibil să se întâmple ceea ce spune la religie.“ Unii caută să stabilească și cauzele vieții de ispită în care trăesc tinerii: „Nu știu de ce, dar dela războiu încoace, toată lumea a devenit mai desfrânată decât înainte. Părinții și bunicii mei îmi spun, că era o raritate un copil, care de la vârsta de 15 ani s’a dedat desfrânărei. Astăzi însă este socotit prost sau nebun. La fel și la fete. Astfel că e foarte greu de conceput o viață complet morală.“ Toate aceste declarații arată că viața morală a elevilor de liceu este foarte puțin orientată. Faptul că majoritatea celor cari cred, declară că sunt ispitiți de păcatul trupului, arată cât de puțin conștientă și activă este viața lor religioasă. Ar fi ușor să aruncăm vina acestei confuzii asupra profesorului de religie, asupra celorlalți profesori sau directorului, cari nu dau destulă atenție acestei probleme. Nu trebuie, însă, să se uite că elevii de liceu sunt externi și că viața lor este influențată de mediul, în care trăesc. Această împăcare pe care o fac, între Dumnezeu și păcat este un reflect al întregului mediu familiar, pe care-l vede trăind în aceiaș duplicitate. Căci conștiința religioasă a majorității creștinilor ortodocși, mai ales la orașe, afirmă o credință religioasă, practicând câteva rituri din obișnuință, dar care nu-i împiedică de la abaterile morale. Sunt credincioșii nepracticanți, cum îi numește biserica romano-catolică. Printr’un consens tacit, noi ne-am obișnuit să despărțim problema religioasă de cea morala, și să nu socotim că amândouă sunt indivizibile. In realitate, trebuie să se insiste asupra obligațiunilor morale deosebite, pe care le are omul religios. Ba mai mult, că ateismul moral este mai periculos, decât cel intelectual. In loc să lăsăm pe credincioși să-și împace conștiința, pentru orice imoralitate, prin riturile Bisericii, pe care le socotesc curățitoare de rău dar nu și îndreptătoare de rău, trebuie să insistăm asupra conștiinței morale. E necesar să fii religios, însă aceasta nu-i de ajuns, ci conștiința religioasă trebuie cât mai mult luminată. Când mediul înconjurător va avea această mentalitate, cred ca și tineretul va urma acelaș drum. Aspectul indecent al străzii cred că furnizează elevilor de liceu numeroase posibilități de ispite. Din acest punct de vedere supravegherea părinților și a organelor școlare este cât mai necesară. Continuare in pag. lla 3—1096 Administrația Cn prilejul incorporării tinerilor Peste câteva zile se face incorporarea contingentului 1932. O mare mulțime de tineri se strânge și se îngrămădește in cazărmi E o răscolire a țării până’n cele mai afunde provincii și cătune. Nu e sat să nu-și trimeată flăcăii, petrecuți de lacrimile părinților și ale iubitelor.. Cum se adună pâraele de pe toate văile, așa se umflă râul de oameni spre centrele unde sânt îndreptați, i-am întâlnit adesea, pe recruții vărsați Capitalei, convoi impresionant de copilandri, îmbrăcați în tot soiul de costume, vorbind în toate dialectele, amestecate cei din Basarabia cu cei din Maramureș, fiecare cu boccea în spate, urcând Dealul Spirei, spre cazărmi... Mergeau toți cu inima strânsă, spre necunoscutul, ce-i așteaptă. E lesne de închipuit ce influență are aceasta oricât de trecătoare desrădăcinare asupra recruților. Să nu considerăm aici decât latura fizică, a sănătății lor Pentru unii in cazarmarea inseamnă o schimbare in bine . Exerciții nu prea grele, în orice caz mult mai ușoare decât muncile de acasă, o odihnă și o mâncare asigurată pentru 3 ani. Pentru alții regimul cazărmii va fi mai aspru și mai neîndestulător decât cel civil, dar se vor adapta. Ceea ce interesează însă este ca sănătatea lor să fie garantată. Acești tineri se găsesc în perioada când organismul lor este în cel mai înalt grad apt să prindă Tuberculoza. Și de ce să ascundem lucrurile : dacă tuberculoza s’a întins, și s’a coborît la sate este și pe calea soldaților tuberculizați în cazărmi, cari s’au întors acasă, unde au sulul plaga. Cazarma poate fi un focar imens de tuberculoză, de îmbolnăvire și de imprăștiere a boalei. E adevărat că tinerii sânt văzuți de medic, când trag sorții. Dar e o vizită superficială, mai mult o antropometrie, decât un examen clinic. Cuvântul de ordine este să scape cât mai puțin, căci triajul adevărat se face după încorporare. Și chiar dacă tânărul admis „bun“ e realmente sănătos în clipa recrutării, el rămâne încă un an acasă, in acest timp el se poate foarte lesne tuberculoza și se prezintă atins de tuberculoză, la încorporare. Câteva zile, câteva săptămâni prin forța lucrurilor, el trăește in intimă conviețuire cu camarazii lui, cu care împărtășește viața comună, mâncarea și chiar patul. Până să fie descoperit și izolat trece vreme, dacă e un caz care nu sare în ochi..... Mă gândesc dacă pentru o reală profilaxie socială, depistarea tuberculozei nu ar trebui începută de la recrutare și continuată la încorporare. Recrutarea este un prilej unic pentru cercetarea unei generații. E un examen care din punct de vedere medical ar trebui făcut cât mai complet la sate. Toate cazurile de tuberculoză, măcar bănuite, ar trebui semnalate și bineînțeles ar trebui să existe mijloacele de luptă, preventorul și sanatoriul. Dar mai ales la încazarmare depistarea tuberculozei celei mai ascunse și mai la început, ar trebui să se practice sistematic, și cu o grijă în adevăr științifică. Centrele militare unde, afiuiază tinerii, sânt toate, prevăzute cu mijloace tehnice pentru cercetări și examinări. Medicii noștri sânt, atât din punctul de vedere al pregătirii, cât și al devotamentului la înălțimea misiunii lor. Un îndemn de sus și cercetarea recruților încorporați s’ar putea face cu metodă și sistem, eliminând dela început pe toți cei cu tuberculoză, chiar și în germen. Triajul s-ar continua fără răgaz încă multă vrem asupra tuturor incorporaților, mai ales proveniți din orașe, unde tuberculoza e și mai răspândită. Al doilea punct de profilaxie ar fi sterilizarea localurilor de cazarmă, de orice germeni. Când intră la găzduire noii veniți să nu găsească nici o neșansă de molipisre. Dezinfecții serioase, fierberea rufelor, aerisirea dormitoarelor, educație higienică și sanitară, toate trebuesc aplicate zilnic cu strictețe ce caracterizează regimul militar. Iar al treilea punct asupra căruia vom insista altă dată, este să nu se dea drumul acasă, soldaților bolnavi de tuberculoză și să fie internați în spitale și sanatorii, nu trimiși la vatră. Numai așa armata rămâne instrumentul de apărare și consolidare națională. O instituție in adevăr constructivă, care contribue la apărarea sănătății ostașilor și a întregei populații. Astfel cazarma și armata se transformă în focar de tuberculizare pentru soldați și pentru familiile lor. Ea, în loc să ușureze, va îngreuia sarcina serviciului sanitar civil, căruia îi va arunca toate epavele tuberculizării în cazărmi și evacuate „acest?". Dr. V. Voiculescu Partiade și teaca misiunilor Legea industriilor, depusă Vineri de către d. Vasilescu* Karpen In Cameră, a provocat vii discuții în cercurile noastre politice. Liberalii vor adopta deocamdată o atitudine de espectativă, care — pare-se — va fi binevoitoare. La național-țărăniști, se desemnează de pe acum o atitudine ostilă care se va manifesta prin atacuri violente, în Cameră, s i