Calendarul, iunie 1932 (Anul 1, nr. 62-82)
1932-06-09 / nr. 62
Meîncepem 1 Guvernul putrefacției naționale s’a prăbușit cu rușine. Calendarul, în sfârșit, poate să reapară cu demnitate. Dela 25 Martie până la 8 Iunie sânt exact două luni și jumătate, timp în care ziarul nostru a fost suprimat. Nu confiscat, nici suspendat, ci suprimat pentru totdeauna, după însăși declarația făcută în Cameră de fostul subsecretar de Stat N. Ottescu și tipărită în „Monitorul Oficial“. Cazul nu are precedent în istoria României libere. De când există presă românească, nu se poate cita un singur exemplu asemănător cu calvarul Calendarului. E de prisos să reamintim că pactul fundamental al Statului nostru nu admite suprimarea de ziare. El nu admite nici suspendarea si nici măcar confiscarea pe o singură zigorică. Țara Constituția e careaceasta are legi după care ultimul borfaș e judecat pentru vinovăția lui. in pofida tuturor acestor legi, Calendarul a fost sugrumat fără judecată. A trebuit guvernul Iorga-Argetoianu, guvernul tuturor anarhiilor, pentru ca noi, epi de la Calendarul, oameni întru totul responsabili, să nu avem în România liberă nici măcar soarta legală a ultimului borfaș. Cauzele acestui asasinat moral ? Nimeni dintre foștii guvernanți n’a îndrăznit să le formuleze public. Ele există, dar sânt inevitabile și tâlhărești. Calendarul, ziar creștin, ziar naționalist, ziar monarhist, ziar care luptă pentru ierarhizarea morală a societății românești, ziar al miloanelor de săraci, spoliați de aventurierii politici, a fost victima unei monstruoase răzbunări personale. Călăul lui a fost bătrâna epavă politicianistă, Constantin Argetoianu. Calendarul e singurul ziar care a atacat frontal francmasoneria ; francmasoneria ne-a decretat moartea printr-unul din șefii ei : Constantin Argetoianu. Calendarul e singurul ziar care a zguduit trustul zahărului, cea mai puternică organizație spoliatoare din România ; iar Constantin Argetoianu, împreună cu toată familia, e întreținutul permanent al trustului. Calendarul e singurul ziar care a protestat împotriva preluării portofoliilor putrede, de miliarde, ale bancherilor faliți, iar Constantin Argetoianu, întreținutul acestor bancheri, e cel care a operat monstruoasa afacere pe socoteala Statului sleit. Calendarul e singurul ziar care a demascat sistematic politica de funestă distrugere a Statului, dusă de fostul ministru de finanțe , Constantin Argetoianu. Dezastrul îl cunoaștem toți ; el a fost confirmat în mod internațional, spre rușinea poporului românesc, de raportul d-lui Charles Rist. Calendarul e singurul ziar care a protestat vehement ori de câte ori Constantin Argetoianu, de pe banca ministerială, și-a bătut joc de instituții fundamentale ale poporului nostru cum e Biserica, sau cum e Școala, ofensând categorii sociale ca studențimea, pensionarii, salariații, micii industriași. In interesul acestei țări, Calendarul nu l-a cruțat. In interesul sau, personal, Constantin Argetoianu ne-a sugrumat, fapta sa e cu atât mai odioasă cu cât în serviciul acestei răzbunări personale a întrebuințat întregul aparat de Stat ce-l avea la îndemână ca ministru de interne. Știindu-ne dușmăniți de toată presa, știind că n'avem nici un partid politic în spate, furia argetoianista s’a putut neslănțui cu bestialitatea de care creatura e capabilă. Jandarmii și polițiștii ne-au distrus formele tipografice. Jandarmii și polițiștii ne-au arestat întregul personal redacțional în puterea nopții, fără nici o vină. Jandarmii și polițiștii ne-au confiscat corespondența în care, firește, n’au găsit nici o virgulă subversivă. Jandarmii ne-au ocupat trei zile și trei nopți, fără nici o vină redacția murdărind-o ca pe un maidan. Polițiștii au smuls declarații scrise tuturor tipografilor din Capitală că nu ne vor tipări. Agenții secreți ne-au urmărit două luni și jumătate, supraveghind toate tiparnițele ca să nu putem ieși. Unii dintre noi am fost iubiți crunt până și în carierele noastre profesorale. Tot acest calvar îl vom povesti pe larg în numerele noastre viitoare. Iar la această teroare fără seamăn, un om, care era șeful uvernului și avea o datorie cementară să se opună, a participat cu frenezie inconștientă, înscriind încă o pată de rușine pe numele său pe care noi îl venerasem toată viața. Ce s’a ales din această istorie cu bandiți permanenți și cu victime vremelnice ? Noi ne-am ales cu pagube materiale enorme pe care, la urmă tot Statul va fi nevoit să le plătească : "Miniștrii României sunt principial declarați iresponsabili. Dar în definitiv, iată-ne ! Sântem din nou la postul unde ne țintuiește conștiința tragică a vremii de azi. Nichifor Crainic SIELE VERZI UNIUNEA AGRARIANA D-l Const. Argetoianu a însărcinat pe junele Alecu Radian autorul lucrărei „Conversiunea conversiunei prin conversiune“ sau „Hai toi compromitem o idee", cu redactarea statutelor, nouei grupări politice: „Uniunea agrariană". Pentru a fi membru în această „Uniune", trebuie să juri, că: 4) Ai priceput legea conversiunei. %) Salariile, pensiile și datoriile sunt plătite la zi. 3) Charles Rist este un pârlit de franțuz" (iar nenea Zamfir Brătescu un geniu financiar". 3) Vei servi 3 ani ca șef cabinet și apoi ai dreptul la un subsecretariat, făcând în timpul stagiului diverse servicii intime (cari se vor stabili pe cale de regulament). 3) Vei merge de 2 ori pe an la Breasta și odată la Ciorogârla, unde vei lua lecții de „usage du monde",de la maiștrii văcari și argații de pe respectivele „domenii". Până în prezent „Uniunea" nu a ținut ședință constitutivă, lipsind din oraș „August" zis Și Filip și Finkelstein, senator, cari urmau să prezinte două referate foarte importante. Cât privește pe Raul Crăciun, se zice că s'ar fi ascuns într’o bodegă, unde consumă „de necaz . , INTRE Ce. COSTICA Șl ZIARILA Până în ultimul moment, Cc. Costică Argetoianu, spera că tot se va recurge la persoana d.sale, pentru a forma un guvern de tehninicieni. Singur Nenea Zaharescu- Karpen stătea liniștit în așteptarea desfășurărei evenimentelor, și cu regretul de a nu mai fi în guvern, pentru a serba jubileul a 23 proecte de legi căzute. i Cc. Costică Și-a mobilizat forțele, foștii subsecretari de stat, cărora le-a spus în rezumat: De azi in sinte deveniți iar șefii mei de cabinet, că așa vă șade și mai bine. Cât privește pe vechiul prieten Ziarilă, despărțirea a fost foarte violentă. 2jiarilă cerea încă 3 milioane de comenzi de tipărituri, iar Cc. Costică ca răspuns la trimis în... Ciorogârla. Unii bine informați, pretind că l-au văzut dând târcoale pe la casele fruntașilor naționali-țărăniști și stând de vorbă cu bucătăresele respective, pe cari le-a însărcinat a aduce la cunoștința șefilor, că Ziarilă a rămas credincios lor, iar cât privește pe Cc. Costică Argetoianu, nu este altceva, decât „un om primitiv", „un buboiu al țârei", „o târtiță târâtoare“ etc. (vezi colecția lui Ziarilă, de acum 2 ani). u à Descalecă Ardealul! Bruta în descompunere s’a dus. Vorbesc de c argetoian, Armeanul din Alep, pripășit la noi cândva — scrie la Iorga! — sub formă de strămoși și ca antreprenor de arome, ca să ajungă cu vremea, prin jocul putrefacțiilor, proxenet politic în țara Basarabilor. Guvernul lui a fost cules rapid Cu furgonul, și plâns de un convoi nesfârșit de miazme, a fost depus trist, sumar și legendar, în șanțul cel mai onorabil al Bucureștilor, acela de la intersecția precisă a Crucei de Piatră cu Gropile lui Ouatu-Îmi pare rău că trebuie să spun numai galantul adevăr despre un om ce mi-a făcut, personal, imense — da, imense — servicii, ca și acolitul său, otescu (știți, fratele lui Nona) un om teribil ca un balet, ca un balet de chinuitor, mai precis: un fel de Torquemada făcut din pască, pap și putred lemn de traî oraș, și apreciat — platonic!— pentru aceste însușiri bărbate de o singură femee în țara românească, artista Ana Capustin-Silberbusch din Sadagura!... Dar trimițând pe indivizi la urma lor, Maiestatea Sa nu putea face tarei un dar mai semnificativ de 8 Iunie. Operarea de la 31 mai a argetoianului — cu tot hazul ei, ce își va merita înseilarea fidelă in paginele Calendarului — înseamnă pentru o țară doborâtă de toate plăgile politicei, un act de suprem ecarisaj național. Furunculul tuturos argetoian odată spart, țara a fost pe drept reintegrată în posibilitățile ei olfactice. Cetățeni ai tuturor privărilor, nu știu dacă veți avea salarii și de acum înainte, dar știu că molifții și reșinele culmilor voastre nu se vor mai plânge în viitor de nici o concurentă, țara nu va mai mirosi a mirodenie argetoian-finkelstein, aceștia nu-și vor mai etala și bate nerușinat în ochii voștrii cărnurile flasce și căzute — ah, atât de căzute! Și astfel, sub cerul vostru prea încăpător, veți afla și voi cel puțin că florile au duh, iar primăvara vine in fiecare an... E ceia ce dă un consens național gestului chirurgic regal, și ne face să spunem că în ziua de 31 Mai 1932 Majestatea Sa a pus chestiunea de încredere și câștigat plebiscitul țărei, — dacă Renan e just când spune că: „e un plebiscit de fiecare zi acel consens ce merge spre inima națională“. După mlaștină, a venit la noi muntele Ardealul pe care îl iubim cu toată durerea greșelilor trecute, și cu tot dorul de mai binele pe care el ni-l poate da, e pentru noi, în primul rând, cetatea aerului tare, rezerva de ozon a politicei noastre. Și în descălecarea la București, a legiunei ardelene, eu văd pădurea din Macbeth, care prindea să miște și pornea la vale, sub fiecare stejar al ei purtând ascuns un om... Am spus personal cuvinte tari la adresa d-lor Maniu și Vaida-Voevod, pentru anume resturi pe care șovăiau să și le arunce din spate, pentru pasivități prea suspecte sau prea france ieșiri, în politica țărei. Și numai faptul că găsim alături de premierul de azi pe unul din legionarii tineri ardeleni matert ostracizați, arată că poate am avut puțină dreptate. Dar pe deasupra persoanelor, pe deasupra chiar a d-lui Maniu, Ardealul înseamnă pentru noi regiunea munteană, zona alpină a politicei noastre, cu respirări adaptate la tăria brădetului și bravuri ce poartă în ele toată mândria și frumusețea altitudinei. Aceasta n’am șovăit și nu vom șovăi niciodată să spunem. Și recunoașterea ei la locul cuvenit e a doua mare semnificație a gestului reparator regal. Atitudinea împăciuitoare a Ardealului, vechiul regat n’a știut apune decât surzenia de gramofon care nu mai cântă a partidului liberal. Duca torpedând guvernul național al unui Titulescu! Descretiți-vă frunțile! Și ca să vi le răcoriți în aerul culmilor, și ca să vă dați seama ce înseamnă a privi de sus și a brava situația dela înălțimea piscului, nu din cotineața cârcotelilor și curajurilor contrazise, recitiți pasajul pomenit, pasajul cu pădurea de oameni din Macbeth.. Dragoș Protopopescu Când a apărut ziarul „Calendarul“, am înscris în fruntea programului nostru economic, rezolvarea problemei ieftenirea traiului, considerând această chestiune, ca cea mai principală preocupare, pe care urma să o aibă orice guvern în tara noastră. In acest sens, am acționat timp de două luni, până la samavolnica suspendare a ziarului. Cetitorii noștri, și întreaga opinie publică — ne-au încurajat în lupta noastră atât de crâncenă, dar și atât de dificilă și o parte din campaniei noastre s’au rezultatele indhregat sub forma unor realizări practice, pentru cari ar a avut satisfacția unei acțiuni încununate de succes, dar și desfășurarea unei teroare necunoscute încă în istoria presei noastre. Astăzi, când ziarul reapare, găsim necesară, o foarte scurtă recapitulare a realizărilor, de până acum și o schițare a planului de luptă pentru viitor. PRODUCȚIA, CONSUMAȚIUNEA ȘI STATUL Niciodată nu am înțeles o reftenire a traiului, prin distrugerea ramurilr de producțiune națională (agricultură și adevărata industrie) sau a comerțului sănătos și cinstit. In momentele de față, este mai necesar, ca oricând, o încurajare și o dezvoltare cât mai intensă a tuturor factorilor de bogăție națională a țarei. Dar nu este mai puțin adevărat, că nu putem admite nici organizațiile parazitare, cari distrug adevărații faeton productivi și speculează în modul cel mai nerușinat marea masă a consumatorilor. Nu vom face nici o deosebire între acest parazitarizm particular (industriile ■parazitare, artificiale) comerțul de speculă etc. și parazitarismul oficial (excesiva presiune a impozitelor indirecte, denumite „taxe de consumatiune"). In contra acestor factori și acestor procedee, ne-am ridicat și vom continua să ne ridicăm, cu toată energia, până la triumful defiinitiv și integral. Este un punct de onoare pentru noi și activitatea noastră de până astăzi, ne îndreptățește a ne mândi, cu realizările obținute în acest domeniu. CE AM REALIZAT IN TRECUT ? Exemplele cele mai eloquente, vor demonstra temeinicia afirmatiunilor noastre. Ami protestat din primele numere ale ziarului, contra trusturilor și cartelurilor, industriilor parazitare, cari la adăpostul unui regim de protectionism vamal neobicinuit și cu concursul politicianilor vamali, au speculat zeci de ani întreaga țară românească. Am început campania noastră cu faimosul trust al zahărului, contra căruia, timp de patru decenii orice încercări erau zadarnice. O muncă de mai puțin de două luni în ziarul nostru și în Parlament, a fost încununată cu succes. Trustul zahărului fusese doborît, acest articol de prima necesitate se ieftenise cu 10 lei la kgr. (adică 25 la sută). Am fi reușit să-l aducem la nivelul calculat de noi, adică 24 lei kgr., dacă nu am fi suferit consecințele curajului nostru, sub influența bandiților zahărului: suspendarea ziarului. S’a profitat de acest răstimp al suspendării și sub oblăduirea fostului ministru Vasilescu Karpen și a acoliților sun cartelul zahărului a fost refăcut, încercându-se chiar o ridicare a prețului zahărului. Ei bine, astăzi reîncepem lupta și invităm întreaga opinie publică alături de noi, până la complecta nimicire a trustului jefuitor al zahărului și reducerea prețului la adevăratul său nivel. Suntem siguri că așa cum am reușit până acum, vom reuși și în noua noastră campanie. Am doborît apoi proectul scelerat al legei industriei (prezentat de acelaș fost ministru al industriei), care încerca un regim special de favoare pentru trusturile speculante și un regim polițist asupra întreprinderilor de industrie națională adevărată. Am intervenit la timp, având nesăbuita încercare de scumpire a pâinei, atunci când prețul vagonului de grâu nu acoperea nici cheltuelile de producție a plugarului. Am intervenit în chestia ieftenirei unor alte articole de prima necesitate, peștele și carnea, dintre cari cel dintâiu constituie cea mai nerușinată speculă din partea unei administrații de stat incapabile și poate și de reacredință. Colecția ziarului nostru, complectată cu încrederea acordată de opinia publică, sânt mărturiile cele mai prețioase pentru cele susținute de noi. PROGRAMUL PENTRU VIITOR Vrem reftenirea traiului Urii la silim nie 9 activitate trecută și progresa liber de ION SCUTARU Pentru cine e familiar cu mediul artei românești de azi, atât de constrâns în mijlocul indiferenței generale, atât de frământat de agrijorări și uneori de ostilități intestine, pictorul Bunescu, omul și artistul, este încă, un refugiu de seninătate, un rar ostrov de optimism care isbutește a se salva uimitor din marasmul atmosferei de acum. An cu an, expozițiile sale de la Muzeul Simu, discrete și intime, ferindu-se de orice aparență comercială sau de singularități estetice inutile și ostentative, ne aduc înainte cu sinceritate și cu o neatinsă candoare rezultatul mereu înait al strădaniilor sale pentru artă. E un lucru rar pe care nu știi cum să-l prețuești îndeajuns, o asemenea probitate morală și o simplicitate de cuget, care fac din sentimentul său pentru artă aproape un sentiment evlavios. Sfiala personală și căldura oarecum naivă a convingerilor sale, se strevăd și în propriile-i opere, dar îți vorbesc și imediat de calitatea acestei conștiințe de artist. Căci genul acestei candide sincerități, în care artist și om sunt identificați total cu singurul gând pentru artă, pentru meșteșugul care niciodată nu se lasă epuizat, e din ce în ce mai rar în întrecerea de fiecare zi, atât de îngrijorată și de stânjenită a artei românești. O expoziție nouă a lui Bunescu e, din această cauză, ca o spovedanie cuminte a gândurilor și ispitelor lui de peste an. Gânduri de om care crede în împărăția veșnică a artei și care cu sfială calcă drumurile semănate cu flori ale acestui paradis al ochilor. Iar ispitele lui, — toate tainele unui meșteșug ce se desvălue cu atât mai multiplu și mai complicat, cu cât spiritul ajunge să-l simplifice și să și-l însușească pas cu pas. Sforțările acestea de a domina ce este mai rebel în artă, materia însăși de plăsmuit, și străduința pentru propria clarificare a temperamentului și a viziunii, sunt urmărite de mult în expozițiile acestui pictor pe care anii din urmă l-au sporit atât de mult în ochii noștri. Incertitudinile îl bântuiau altă dată. Ochiul său nu era în destul acord cu sentimentul său despre Pentru viitor, vom schița cât de rezumat programul nostru. (Continuare în pag. III-a) lucruri. Era un impresionism câteodată, în care plasma grea a materiei nu isbutea să se subtilizeze până la imaterialele irizări ale unei lumi pulverizate în lumină; erau izbucniri mai dure, altădată, de forme și culori care contrastau ciudat cu năzuințele artistului de a-și valorifica o expresie ușoară și vibrantă, înverșunarea asupra propriei palete însăși necruțătorul examen al mijloacele sale de exprimare, au isbutit în cele din urmă și pentru ceilalți, sensul adevărat al temperamentului și al viziunii sale. Bunescu era un artist pentru care lumea nu putea vorbi în nuanțe și subtilități. Sensibilitatea sa era prea directă, ochiul prea mult robit de farmecul, imediat al materiei, pentru ca imaginea sa să rezulte, cum ar fi dorit-o poate, degajată Și străvezie, vibrând de imaginație sau de jocul impalpabil al Cronica plastică Marius Bunescu de AL. BUSUIOCEANU A £ No. 62 Joi, 9 iunie 9932 Director: Niofitor namit REDACȚIA Șl ADMINISTRAȚIA București. Bulevardul Elisabeta Mo. 21. 1 P» 12 luni 500 lei .r*51 ABONAMENTE : 6 . 250 „ & & 6 „ 2503 „ 150 1 lună 60 Pentru Instituții și Autorități Lei 700 anual I 8—1180 Redacția și Provincia TELEFOANE: 8—0546 Direcția. i 3—1096 Administrația IN ȚARA: Iubiți cititori. Cu nespusă părere de rău vă anunțăm că am fost nevoiți să ridicăm prețul CALENDARULUI la 3 lei exemplarul. Sălbateca sugrumare de 2 luni și jumătate ne-a pricinuit pagube de multe milioane. Lansarea din nou a ziarului necesită iarăși foarte multe cheltueli. Acestea sânt motivele pentru care urcăm prețul. La întâile împrejurări prielnice, făgăduim solemn că vom scădea prețul. Abonamentul însă rămâne acelaș : 300 lei anual. E cel mai ieftin abonament de ziar: încurajați-ne, citiți-ne, abonați-vă ! Singurul sprijin al unui ziar cinstit e publicul cititor. Continuare în pag. fl a V Optimism moral Omagiu postum al lui N. Iorga Cu câteva zile înainte de a fi renunțat la Lincolnul său ministerial pentru a se retrage în nemurirea pe care i-o va asigura de acum înainte disprețul compact al unui neam întreg, d. Nicolae Iorga a cuvântat la radio. Ca o ingenioasă măsură de prudență, membrii guvernului excroc cari „n’au respectat contractul cu funcționarii lor“— cum s’a exprimat Regele într’o formulă sesisantă — și cari au furat pensiile celei mai nenorocite categorii de muritori de foame din această țară (căci e un furt, o delapidare, deposedarea lor de banii economisiți, pensionarireținuți din leafa lor) — membrii guvernului defunct, zic, au preferat în ultimul timp să vină în contact cu simpatia populară ascunzându-se eroic în cabina protectoare a institutului de radio. De aici poți vorbi fără să fii văzut (și deci fără să fii obligat să roșești!) și poți vibra, dacă nu în comunitatea sufletească a auditorilor, cel puțin la unison cu placa aparatului de radiofonie... Numai astfel d. Nicolae Iorga a putut să se adreseze cu „iubiți ascultătorii unor cetățeni cari fără îndoială, din toate colțurile țării, îl înjurau — ce mai vorbă multă! — așa cum știe Romanul să înjure.. Și numai grație acestui progres al științei, bărbosul subaltern al d-lui Argetoianu a putut vorbi cu o inconștiență surâzătoare și patetică de „optimism moral“ — într’o țară martirizată, sacrificată, sfârșită de foame! Această privire retrospectivă nu e inutilă. E bine ca în pragul unui nou regim — de la care nu prea știm bine ce mai putem aștepta — să facem o clarificare cât mai limpede a stărilor din trecut. Sub acest raport lozinca ultimă a optimismului moral, dată de d. Iorga cu o incoherență desăvârșită și cu o perfidie la fel, a fost formula bine găsită pentru ca sub o mască generoasă să se ascundă chipul adevărat și infam al regimului căzut, un regim care n’a fost nici al chibzuelii, nici al tehnicei, al răspunderii, ci al jafului și nici excrocherei de stat! Dar să ne înalțelegem bine. Optimismul — inflăcăratul apostol în subordinele d-lui Argetoianu, îi cerea dela aceia pe cari i-a obligat să-și comprime nevoile până la o totală renunțare la vieață. Să fie optimiști ofițerii cari trăesc de luni de zile împrumutându-se la chelnerii cafenelelor... Optimiști de asemenea pensionarii, bătrânii aceia doborîți de nevoi pe cari noi i-am văzut într’o zi tristă, întorcându-se plângând cu ochi sfâșietori de durere dela ghiceturile închise ale Administrației financiare... Profesorii, preoții, învățătorii și toți funcționarii țării, cari de mai bine de jumătate de an nu și-au primit salariile lor de condamnați la moarte, să fie toți optimiști — pentru că aceasta era soluția de guvernare a d-lui Nicolae Iorga! In ce-l privește însă pe d-sa, d. Iorga $i-a rezervat altă atitudiluminii și al colorilor filtrate. Dimpotrivă, ceva dur și concentrat se precipita sub penelul său, accentuând materialitatea elementară și naivă a omului naturii, pentru care farmecul stă în concret și în intensitatea impresiilor. Culoarea lui Bunescu se aglomera astfel într’o viguroasă pastă truculentă și strălucitoare, în care lucrurile își câștigau pondere și formă ca într’o plăsmuire dimensională, numai prin această concentrare a paletei și prin energia impulsivă a penelului care o așternea. Era secretul însuși al temperamentului acestui artist, atât de preocupat de adevărul artei sale și de ce era încă ascuns în posibilitățile sale de exprimare. Drumul său cel just era găsit, — expozițiile de după războia ne-au arătat-o—, iar ne... filozofică, după cum firește și-a asigurat alt tratament în chestiunea spinoasă a plății salariilor! Intr’adevăr, după ce, ca o babă, azvârlă anatema în filozofie și în filozofi, adăugând că el niciodată n’a avut astfel de îndeletniciri, d. Iorga declară că oricum e mai bine să fie cineva „un bătrân pesimist“ ca el. Autentic, amintiți-vă sau citiți funerarul discurs și veți vedea că nu mint! Aproape să nu mai pricepem nimic, dacă nu ne-ar fi fost suficient cunoscută incoherența proverbiabilă a lui Sarmală amicul poporului... A veni în numele „pesimismului“ îmbuibat, ghiftuit, să ceri optimismul acelora cărora în fiecare zi le strângi cureaua și le bagi mâna în buzunar ca să le iei (impozite) fără să le dai (salarii!) — aceasta, să mă iertați, dar mi s’ar părea ceva demn mai mult de inteligența d-lui Trahanache-Râmnic! Totuși pesimismul d-lui Iorga e mai puțin paradoxal. De bunăseamă generosul prieten al librarului Gamrlier de la Paris și fericitul editor de la Văleni nu are prea mult de regretat, din guvernarea trecută, sub raportul profitului personal... E însă altceva. Și nci nici o glumă nu mai e posibilă, nici o indiferență nu mai e permisă. E tragedia unei țări unită cu aceea a unui om care într’un an de zile a pierdut mai mult decât putut câștiga în 60 de ani! Ah, dar că odioasa mistificare de la radio s’ar fi putut transforma într’un dialog, dacă replicele s’ar fi putut auzi! Atunci ar fi înțeles d. Iorga de ce are dreptul să fie „pesimist“... O țară întreagă s’ar fi ridicat unanimă, să judece și să osândiască— complicele lui Argetoianu ar fi primit în obraz blestemele pe care le merită! D. Iorga nu va scăpa de ele, le va auzi toată vieața... Până una alta Regele a ratificat energic sentința supușilor Lui. Și în dezlănțuirea vulcanică de entuziasm, în după amiaza în care un popor liberal afla demisia guvernului, mi s’a părut că văd undeva, în gol, capul unui om descompus, o barbă răvășită în vânt, iar sub ea, ceva inform, ca un imens păduche sau ca un microb de rușine— Sifilisul Țării Românești, chipul bestial al Argetoianului!.. Era de asemenea acolo ceva din imaginea tragică — a unei țări fără noroc! Toma Vlădescu ăi închinare ziarului „Calendarul’’ Te-ai născut ca Și Cristos într-un locaș sărac, dar totdeauna luminat de razele tale divine Ai crescut zi cu zi. Și în timp ce luptai pentru dreptate și adevăr ți-ai creiat în juru-ți 2 clase sociale, creștinii cari te iubiau și te ascultau și fariseii cari te-au răstignit. Dar în tot timpul acestui martiraj tu trăiai în sufletul întregei conștiințe naționale și toți așteptau venirea ta în mijlocul acelora, pe care îi părăsise și. Apoi ai înviat căci trebuia să înviezi. Tu erai singurul care ascultai la strigătul de ajutor al celor neauziți de nimeni. Tu erai singurul în care își găsise scăparea și în care își pusese toată nădejdia tineretul creator. Tu erai singurul creiar numai și numai pentru interesele cetățenești, iar nu pentru interese personale. Du-ți mai departe greaua și înalta misiune pe care ți-o încredințăm și spune fără teamă fariseilor că, atâta timp cât în noi treialtă bucuria pentru reapariția ta și atâta timp cât în noi va răi conștiința națională le vom apăra în orice luptă. Ingenunchem. azi în fața curată ca a unui sfânt și vei rămâne in orice suflet românesc luptătorul pentru dreptate și cinste, iar noi te vom lăsa moștenire urmașilor. D. Belchiță-Olimpia