Calendarul, august 1932 (Anul 1, nr. 114-144)
1932-08-01 / nr. 114
ANUL' I HUZEUL PRESEI SEVER BOCII JIMBOLIA NR. ^cfj\ Ofensiva comunistă împotriva bisericii noastre Cititorii noștri cunosc ofensiva francmasoneriei împotriva bisericii naționale, ofensivă dusă de loja Argetoianu—Sadoveanu—Pangal câtă vreme a fost patronată la guvern de d. N. Iorga Aproape un an de zile, cât a durat dictatura mistriei, preoții n’au primit niciun ban din salariile lor care, și fără aceasta sânt cele mai mici salarii, comparate cu acelea al altor categorii de intelectuali slujbași. Pretextul era că, preoții, având și oarecare venituri din parohie, mai pot răbda. Dar ostilitatea masonică se da pe față în insultele fără precedent pe care un ministru al Tronului, C Argetoianu le arunca de la tribuna parlamentului preoțimei și bisericii și în numeroasele articole de o concepție ateistă asupra ortodoxiei pe care le publica d. N. Iorga paralel cu ticăloasa acțiune masonică. Guvernul fostului apostol al neamului e întâiul care a lovit fățiș și cinic în biserică precum a lovit în școală, încercând acțiunea de dărâmare a acestor instituții fundamentale ale sufletului românesc. Dar iată că nici noul guvern nu se lasă mai prejos. E adevărat că, până acum, național-țărăniștii n’au trecut în program dușmănie contra bisericii. Dar din campania lor electorală se desprind fenomene care trebuie să ne îngrijoreze. Sântem singurii cari am subliniat scandalosul afiș țărănist răspândit de la centru în toată țara, prin care se ia în batjocură formula sacră a uneia din cele șapte Taine ale bisericii, Ungerea cu Sf. Mir. Și tot singurii cari am reprodus aici și am comentat un alt afiș electoral, al organizației național-țărăniste din județul Tighina. Județ mărginaș cu împărăția Anticristului, și având o populație minoritară cu sentimente ostile nouă, e unul dintre cele mai infectate de molima bolșevismului. Bolșevismul acesta e în parte declarat, în parte camuflat în cadrele eficace ale partidului naționalțărănist local, condus, precum se știe, de faimoasa stârpitură, Moise Zipștein. Afișul acesta de propagandă, pe care îl posedăm în original, e intitulat, franc și curagios : „Manifestul național - țărănesc din județul Tighina în legătură cu specula popilor“ . Autentic ! In ce constă această „speculă a popilor“ pe care o combate Moise Zipștein ? In „liturghiile“ și darurile pe care credincioșii le fac preoților pentru felurite slujbe. Moise Zipștein, din... fiți atenți ! — „din datorie creștinească“ se ridică împotriva acestei „specule“ nemaipomenite ! „Partidul național-țărănesc — zice mai departe manifestul, — singur în legătură cu marile nevoi țărănești își face datoria să vă anunțe ca pe viitor să nu plătiți mai mult decât taxele pe care și ceilalți credincioși din alte județe le plătesc“. Și manifestul încheie astfel : „In caz când preoții uită această sfântă obligație și uită de asemenea că taxa ce-o pretind este mai mult un dar al vostru decât un drept al lor, adresati-vă PARCHETULUI PENTRU SPECULA CE-O FAC REPREZENTANȚII LUI DUMNEZEU !“ Voiți mai mult ? Mai mult se face pe țărmul cellalt al Nistrului, unde nu se adresează parchetului, ci popa, speculant sau nu, se pune la zid ! Să notăm că, afară de Moise Zipștein, mai e un fruntaș țărănist tot așa de revoltat de „specula popilor“ : d. C. Tețianu, omul integru care a vizitat diferite parchete — numai așa de plăcere ! — în afacerea de peste un miliard a spirtului negru ! Iată deci o altă față a ofensivei contra bisericii. Francmasoneria a atacat-o suprimând salariile preoților ; comunismul, după ce aceste salarii nu mai sânt, o atacă instigând pe credincioși să refuze orice ajutor clerului. Desființarea preoților — desființarea creștinismului. E ceea ce urmăresc deopotrivă francmasoneria și comunismul. Nichifor Crainic DUMINEC Împotriva tuturor lașităților și împotriva tuturor întreprinderilor de materializare a vieții, sufletul omenesc, însetat de Dumnezeu, își despică drum drept spre culmi printre toate contradicțiile spirituale ale culturii și civilizației de azi. Un dar adânc de isbăvire și de transfigurare, îl stăpânește. Protestând împotriva oricărei cuceriri, care se -ntoarce împotriva cuceritorului însuși, împotriva civilizației, care se sinucide, cu concursul propriilor ei invenții elitele spirituale ale lumii de azi doresc un creștinism integral, pe care să-l poată opune, intransigent tuturor încercărilor de secularizare a Bisericii și doctrinei ei bimilenare, și în care, cultura și civilizația lumii, să.și găsească permanent un izvor de inspirație, un spor de vitalitate și sugestia unei misiuni generoase și universale. Ordinea materialistă esențial incapabilă de orice ordine morală trebue lichidată cu toate pretinsele ei autonomii. Fără lumina, care curge de sus în suflet, nu se pot, însă, dărâma zidurile de întuneric, care o despart de adevăr. Înnoirea spirituală a lumii, se realizează printr’o mare putere spirituală, prin RUGĂCIUNE. Numai rugăciunea sparge norii îndoielii și desperării care apasă asupra lumii. Ea singură, dă un sens superior vieții de aici, solidarizând-o cu lumea ideală și absolută de dincolo. Ea domină toate relativitățile pământului. Rugăciunea cuprinde un intreg program de restaurare. ,Ea redă lumii bucuria de a fi și bucuria de a trăi la infinit, peste moarte și veac, bucuria de a putea fi mâine, mai mult și mai sus decât este azi bucuria torențială pe care o surprindem radiind la prooroci și la sfinți, la martiri și la misionari. Rugăciunea spală inima omului ca să vadă pe Dumnezu și o înmoaie ca să simtă suferința și chemarea fraților săi oameni. Când se stinge duhul rugăciunii se sting, in lume și farurile minții și ale inimii. Omenia adevărată, în Dumnezeu, iși are izvorul. Descreștinarea lumii, aduce inexorabil, îndobitocirea ei, cel mai pozitiv rezultat al materialismului, sub al cărui drapel atacă azi, masiv, tancurile satanismului, sufletul omenirii și idealurile lui. Când legiunile anticreștinismului contemporan, dau asalt împotriva Bisericii, cearcă să-i stingă luminile de pe altare, și să-i secularizeze preoții inrolându-i sub alt steag și la porunca unui alt împărat, ele urmăresc in realitate, să desființeze formidabila putere spirituală, unicul mijloc de prezervare morală, și minunata scară pe care pământul urcă la cer, care este RUGĂCIUNEA. Totuși, lumea va fi salvată prin rugăciune. Noi privim, azi, cerul proiectat in Biserică. Scânteile care sar le pe altarele ei, vor aprinde, din nou, sufletul lumii. Să nu pregetăm însă, să topim în fiecare zi, pe altarul închinării noastre un sâmbure de smirnă curată, pentru Dumnezeu și pentru suflet. Cu jertfa rugăciunii, încep toate înnoirile duhului. Nu este cultul esența culturii? Cultul, un duh și un adevăr, de care vorbește Mântuitorul femeii din Samaria? Să sunăm deci, mobilizarea universală a rugăciunilor! Gr. Cristescu \ 6 PAGINI 3 LEI ft,* C.I P. V» îb>' Argetoianu apără conversiunea! O veste concisă, scurtă, teribilă circulă insistent la gazetă și ne informează asupra planurilor de viitor ale banditului C. Argetoianu. Apașul Uniunii nationale, tehnicianul banditismului politic in Țara Românească, tâlharul care a mărturisit într’un interview zdrobitor furtul celor 20 de milioane dispărute în ziua prăbușirii de la putere a regimului de jaf și infamie patronat de nenorocitul laș Nicolae Iorga — pornește astăzi în fruntea bandelor lui de Radieni, Ottești și alte abjecțiuni, târîturi și gunoae ale maidanului nostru politic, la apărarea conversiunii. In ceasul în care Țara întreagă geme mai greu ca niciodată sub moștenirea criminală a regimului care s’a dus, persistența în arena publică a mizerabilului tâlhar de la Breasla înseamnă cea mai crâncenă pălmuire a sentimentului pierdut de moralitate, un imens scuipat azvârlit așa cum se cuvine peste stupida, vinovata toleranță românească! C. Argetoianu nu este un om despre care să se poată vorbi în cuvinte, arătarea aceasta inumană, oribilă, pestilențială în care se rezumă tragica noastră descompunere de acum, nu se definește în niciun adjectiv — și nici un accent, nicio revoltă nu poate exprima desgustul... El trebue privit de aproape, văzut cel puțin într’un portret care să-i semene cât mai mult — propun pentru aceasta afișarea în toate colțurile Țării, pe toate zidurile orașului, afișarea BESTIEI, pur și simplu, așa cum ea a fost popularizată în paginile răzbunătoare ale Calendarului! Trupul acela inform, noduros, fleșcăit, cartilaginos, stâlp uriaș de bordel, capul lui de proxenet beat făcut parcă din scuipat și pământ, și reabilitând copios amintirea calomniarului Caliban, dalcile acelea bestiale in sfârșit și zgârciurile puturoase care atârnă și din care mustește par’că venin și puroi — s’ar zice ca o ploaie de noroi, toate miazmele, toate scursurile au căzut din cerul vrăjmaș în satul blestemat dela Breasta ca să se închege monstruoasa, neverosimila creatură în care Iorga și-a găsit un stăpân și democrația românească un satrap! Conversiunea datoriilor agricole. — cât de bine seamănă ea Argetoianului! Este făcută după chinul și asemănarea lui. Nimeni mai bine decât el într’adevăr n’ar fi știut să înalțe un monument atâta de strâmb, atâta de potrivit mai ales, necinstei și imoralității românești de azi! Printr’o delegație naturală, hoțul celor 20 de milioane furate din economia delapidată a pensionarului și din munca funcționarului înfometat, devine astăzi avocatul tuturor hoțior din România mare ! Toată drojdia mizeriei noastre sociale — țărani cu monoclu, plugari pomădați, Stoeanovici, Nolică Antonescu și alți mari și mici pezevenghi ai desfrâului românesc de azi — se adună sub drapelul de rușine al hoțului odios dela Breasta... Dar auziți mai bine protestarea surdă a satelor românești, a acelor țărani în sufletul cărora o ancestrală pasiune pentru libertate refuză banul nemuncit și robia pe 30 de ani care li se impune, ascultați alături de ea chiotul destrăbălării dela orașe, urletele stridente ale tuturor escrocilor, ale dobitocilor cari nu vor să știe că stingerea tuturor datoriilor, a obligațiilor (formă generală a amnistiei!) ar însemna dărâmarea totală a țării — și veți pricepe că, adânc de tot, ceva s’a schimbat în spiritul public, desfrâul n’a fost niciodată mai general și nicodată anarhia n’a strigat mai tare, mai amenințător, la colțul străzii... O rază generoasă de speranță ne vine de sus, Maiestatea Sa Regele a retras cererea de conversiune făcută în numele Lui. gestul acesta Înseamnă o splendidă, o inapelabilă sentință — iar o palmă înaltă cade oportun pe ceafa de tóval a Argetoianului! Rânjetul lui bestial apare însă din nou deasupra necazurilor noastre... Mare imprudență! Atâtea crime, într’adevăr, acumulate într’o vieață de om, nu cred să-și mai merite iertare în vreo conștiință omenească... Cifra întreagă, neiertătoare a poporului acesta jertfit va trebui cât de curând să îngroape sub ea ultimele resturi, ultima zvârcolire a monstruosului tâlhar, a infamului bandit — pe care o Românie demnă, conștientă mai ales, de pe acum, l-ar lapida! Toma Vlădescu Dezastrul Căilor Ferate emt I O instituție cu deficitee ne zeci de miliarde Lipsa oricărei organizații economice și a administrației In conducerea c. f. r. Budgetul Țărei noastre este în permanență încărcat, cu deficitele celei mai importante instituții a statului român : regia autonomă a căilor ferate. Este destul să relevăm că budgetul c. f. r. atinge cifra de 11—12 miliarde cnual, și că numai într’o perioadă de 10 ani, deficitul c. f. r. s’a ridicat la fantastica cifră de 13 miliarde — luând datele oficiale ca cele reale, în special în ceea ce privește cheltuelile de exploatare și investire. Tendința acestui deficit este mereu în creștere. Anul acesta se va ridica spre trei miliarde. Instituția căilor noastre ferate, a ajuns o adevărată pacoste pentru budgetul și contribuabilul român iar debandada și jaful din această administrației întrece orice margini. Ziarul „Calendarul“ care a dus campanii atât de susținute și cu succesul deplin, în toate chestiunile la ordinea zilei, și care interesează atât situațiunea economică-financiară a țării, cât și întreaga masă a contribuabililor țărei, începe astăzi o nouă campanie asupra modului cum este administrată și condusă) cea mai mare instituție de stat: ^C. F. R.-ul“. O INSTITUISE deficitara CU ZECI BILIARDE Problema căilor noastre ferate nu este nouă. Ea s’a pus pe tapet, încă din 1920, imediat după război, și a făcut obiectul unor serii de reforme în conducere, administrație și exploatare, dar carii nu au ajutat la nimic, ba mai mult, au contribuit in mod deosebit la agravarea situațiunei. Vom schița în liniamente generale capitolele cari vor face obiectul campaniei noastre, menționând dela început, că tot ce se va scrie în aceste articole se bazează pe date și acte precise, pe observațiuni obiective și cu ținta finală, de a constata, unde este răul și cari sânt mijloacele de al înlătura, pentru salvarea căilor ferate și pentru degrevarea budgetului și contribuabililor de deficitele de zeci de miliarde, pe cari le plătesc de pe urma modului cum este condusă administrată și exploatată această instituțiune. UN PROGRAM AL CAMPANIEI NOASTRE In primul rând, vom vorbi, despre : Debandada generală în conducere și administrație-Destrăbălarea de la importanta direcție a atelierelor unde se vor putea vedea fapte, cari întrec orice imaginație. Dezordinea administrativă, cu lipsa completă a unui program de organizație, de exploatare și contabilitate, și mai ales spiritul arbitrar al conducătorului ale cărui măsuri, nu au nicio acoperire legală. Lipsa de descernământ și logică în alcătuirea mersului trenurilor, de pe urma căreia, se înregistrează deficite enorme și unde se poate constata spiritul de reclamă, dar și completa lipsă a spiritului comercial. Problema tarifelor de mărfuri și de călători, în alcătuirea cărora nu există niciun calcul de rentabilitate și niciun principiu comercial-Problema statutului funcționarilor c f. r, care se găsește actualmente la consiliul legislativ, și care constituie un monument de arbitrariu și lipsă de spirit administrativ și organizator. Grava cheistiune a concesionărei serviciului de transporturi de cofetărie (către societatea „Grupajul“), de pe urma căreia, administrația căilor ferate, pierde 50% din încasări, în favorul unor beneficiari particulari. ARBITRAJUL, BUNUL PLAC ȘI DEBANDADA Am enumerat o primă serie de capitole pe cari le vom desvolta la această rubrică, pentru ca cetitorii noștri, să-și poată face o ideie cât de sumară, asupra celei mai grave probleme economice și budgetare din țara noastră. O instituție, care manipulează un budget de circa 11—12 miliarde a nual, a cărei gestiune se încheie de 12 ani cu deficite de zeci de miliar de nu poate fi mai departe lăsată în actuala stare și nici budgetul țărei nu mai poate suporta deficitele provocate de lipsa de pregătire tehnică și administrativă a conducătorilor v. f. r. Iată de ce începem campania noastră pentru reorganizarea administrativ Și economică, a regiei autonome c. f. r. Ion Sculam No. 114 Luni, 1 August 1935. Director: NicmroR crainic REDACȚIA ȘI ADMINISTRAȚIA București, Bulevardul Elisabeta No. Li.Pe 12 luni 500 lei . 6 . 250 ^ . 3 . 150 . * * * . 1 lună 60 „ Pentru Institu U și Autorități Lei 1000 anual Pentru străinătate....................... 1700 . 8~1180 Redacția și Provincia 8—0546 Direcția. 8—1096 Administrație Reducerea și simplificarea impozitelor Una din marile probleme, a cărei soluționare nu mai îngădue întârziere, este a echilibrului bugetar. Prea multă vreme economicul a fost sacrificat politicului și de aceea s-a ajuns la o prăpastie, care se adâncește mereu, între veniturile și cheltuelile statului. Dacă nu se iau măsuri urgente, în această prăpastie se va prăbuși, complet, odată cu viața economică și cea socială. De aceia ministerul de finanțe, capătă o importanță tot mai mare, căci toate privirile cu îngrijorare, către se îndreaptă, acest minister. De felul cum se va comporta și cum va soluționa ministerul de finanțe, problema bugetară, depinde și existenta celorlalte ministere, prin urmare existența întregei carcase administrative a statului și odată cu aceasta a întregului așezământ social. Din nefericire guvernele n’au înțeles acest lucru, căci deși în ultima vreme s’au pus în capul ministerului de finanțe oameni cu destulă suprafață în guvern, nici schimbare, nici o transformare, nici o o organizare adaptată cerințelor vremei, nu s’a văzut la ministerul de finanțe. S’a continuat cu aceiaș rutină birocratică, lipsită de înțelegere, de prevedere și de concepție cu orizont ceva mai larg, decât cel mărginit de cei patru pereți ai cabinetului unui director general. Raportul Rist arată că, pe lângă nepricepere, la ministerul de finanțe a fost și altceva, și totuș până acum nu se vede un început de îndreptare. Va trebui deci multă hotărîre și mai ales multă energie, ca să se pună ordine în această citadelă a ignoranței și risipei. Foștii miniștri de finanțe au fost, toți, prizonierii birocrației financiare. Și din nenorocire au mai fost și lipsiți de simțul realităților, atât de lipsiți încât prin legiuiri nesăbuite au paralizat viata economică și au secat toate isvoarele de venituri ale statului. Cel care va lua taurul de coarne, cu hotărîre, până ce taurul mizeriei și anarhiei nu ne va sfâșia pe toți, va trebui, pe lângă abolirea legilor cari au distrus viata economică, să proceadă la stăvilirea risipei, pe de o parte și la o așezare chibzuită a impozitelor directe indirecte, prin reducere și similificare, de altă parte. Sistemul haotic, de azi, al impozitelor, constitue o rușine, care ar facă se plesnească și cele mai groase obrazuri. Impozitele indirecte au rămas la cotele de acum 3—4 ani, constituind o imposibilitate de percepere, la valoarea de azi a produselor, și deci o foarte mare posibilitate de fraudă. Impozitele directe au fost divizate și subdivizate, apoi multiplicate și adăugate, constituind un labirint, în care se pierd și contribuabilii și agenții fiscului, și în care unii reușesc să se strecoare, iar alții să aplice aceste impozite de la caz la caz și de la obraz la obraz. La ministerul de finanțe se lucrează haotic, fără documentare și fără statistici precise. Nu se cunoaște nici numărul contribuabililor nici venitul național, de la an la an. • Cine cercetează un buget își poate da, imediat, seama, de ușurința cu care sunt întocmite aceste bugete. Se echilibrează, pe de Arhitect I. ENESCU hârtie, coloana de cheltueli cu coloana de venituri și treaba-i gata. Rămâne apoi ca agenții fiscului să alerge după încasări. Dacă încasările sunt mai mici decât cheltuelile diferența se cheamă, când excedent când deficit, după necesitățile politice ale ministerului de finanțe și după neprice-Continuare în pagiia Cearta juniorilor Culorile vor juca un rol hotărîtor în alegerile de azi din Germania. Cămașa cafenie la care s’a oprit definitiv Hitler in preajma alegerilor, vine ca o sfidare la adresa Bavariei, care — ne amintim — împreună cu Baden, a declarat ilegală uniforma hitlerista. Procesul se găsește în fața înaltei Curți — sau la discreția decretelor - legi ale lui Hindenburg. Dar poporul german, mai clar ca oricine, va spune azi ce e legal și ilegal. Cu aceasta se va tranșa și conflictul între Reich și Statele germane de Sud. Acestea au rămas, se știe, la măsura fostului cancelar Bruening, când ,acum vreo trei luni și jumătate, desființa faimoasele Sturm Abteilungen, ale național-socialiștilor. Anularea măsurei de către von Papen nu a fost îmbrățișată de Bavaria și Baden, iar alungrea deputaților hitleriști, luna trecuta, din dieta bavareză, cu suspendarea portului cămășilor cafenii până la 20 Septemvrie, venea ca o replică forte, la alungarea cu trei săptămâni mai înainte, a Comuniștilor din dieta prusacă. Va fi deci opoziție crâncenă intre Prusia lui Hitler și Bavaria doctorului Heim, șeful bavarez țărănist, și se poate spune că în Bavaria —, unde nu e exclus să avem, după alegeri, o lovitură ca cea recentă de la Berlin, — se dă măre luptă electorală. O separație a Bavariei de Reich — dată fiind, mai ales dependența economică a Bavariei, e exclusă. La fel, retaurarea unei monarhii bavareze sui-generis. Mai degrabă vom avea descins la Münnich un nou comisar al Reichului... Dar și alte partide și-au revizuit culorile. Flamurile socialiste, cu Frontul de Fier, au abandonat burgheza combinație de negru-roșu-galben, au adoptat stacojiul cu trei săgeți. Roșul rămâne definitiv apanajul Comuniștilor. Cu ce culoare se va bate mai dârz cafeniul? Cu roșul, desigur. Dar neam înșela dacă am crede că, strict electoral, lupta se dă cu ei mai mult decât cu socialiștii. Comuniștii sunt pericolul moscovit, și deci, ceva mai depărtat al Germaniei. Deocamdată Hitler va avea să distrugă marxismul și sindicalismul — poarta de intrare în Germania a haosului internaționalisant — mult mai bine și mai vast organizate. E un mare avantajat pentru Hitler că Socialiștii n’au făcut cartel cu comuniștii, dar aceasta arată și cât sânt încă de lat cei dintâi. Hitler a avut deci dreptate când și-a îndreptat toate manifestele și broșurile electorale contra socialiștilor. Și cum regimul socialist e asociat in mintea Germanului cu sumedenia de impozite de asigurare și asistență publică, e posibil ca și punga burgheză să aibe un cuvânt în favoarea șefului naționalist, Dragoș Protopopescu Continuare în vag. 1a Alegerea »alarmai Universitate! din București ele G. ALEXIANU Profesor de Drept Pistilăv la Universitatea din Cernăuți De data aceasta, alegerea senatorului Universității din București s’a făcut într’o atmosferă de vie discuțiune, purtând asupra compunerii corpului electoral. Era deci și firesc să se nască contestații asupra rezultatului votului. Dar independent de aceste contestații, noi socotim că alegerea efectuată în ziua de 26 iulie la Universitatea din București este ilegală, pentru considerația că au participat la vot și profesorii fostei Academii de Drept din Oradea, azi declarată Facultate. Se știe că la Oradea funcționa încă din timpul Măriei Thereza o școală pentru pregătirea funcționarilor de administrație, care, mai târziu a fost transformată în Academia de Drept și Științe Politice, adică o școală de pregătire practică profesională, complet diferențiată de Universitate. Oricare ar fi fost caracterul ei, ea s-a găsit funcționând sub regimul românesc ca Academie, profesorii fiind numiți direct de minister. Această situație o consacră dealtfel toate legile privitoare la învățământul superior și legea din 17 Iulie 1931 pentru autonomia universitară, care, în art. 1 arată la No. 5 că învățământul superior se predă și la Academia de Drept din Oradea. Legea pentru învățământul universitar din 22 Aprilie 1932, transformă această Academie în Facultate, dar o Facultate specială. In adevăr, art. 1 după ce enumera cele patru universități adaugă No. 5 și Facultatea de Drept Rela gele Carol II din Oradea, „care din punct de vedere al numirii profesorilor săi și ai formelor legale pentru care este necesară intervențiunea senatului universitar, depinde de Universitatea din București“. Facultatea de Drept din Oradea rămâne deci în afară de cele patru Universități; ea nu depinde de senatul universitar din București decât pentru îndeplinirea formelor legale pentru numirea profesorilor. Ea nu este o facultate a Universității din București care funcționează in alt oraș, așa cum este Facultatea de Teologie din Chișinău, care, tocmai fiindcă face parte din Universitatea din Iași, nu a fost prevăzută în lege în mod mai aparte, așa cum s’a făcut cu Facultatea din Oradea. Din textul art. 1 al legii din 1932 rezultă categoric că profesorii Facultății din Oradea nu pot participa la alegerea senatorului Universității din București; dacă ar fi să se admită această soluție, atunci s’ar ajunge la situația bizară că profesorii Facultății din Oradea ar trebui să facă parte din consiliul Facultății de Drept din București, ceea ce desigur nu-i poate trece prin minte nimănui. Dealtfel decretul de convocare al colegiilor electorale decât de convocarea nu vorbește profesorilor de la cele patru universități, nu și de convocarea profesorilor de la Facultatea de Drept din Oradea. Nu se poate susține că această facultate face parte din Universitatea din București, căci dacă ar fi așa, legea nu ar fi enumărat-o aparte. Să admitem însă, prin imposibil, că profesorii de la Oradea ar fi dobândit dreptul de vot, este necontestat că acest drept nu l’au putut dobândi decât de la data de 22 Aprilie 1932, adică data promulgării nouei legi pentru învățământul universitar. Dar la această dată listele electorale erau întocmite ele nu mai puteau fi modificate deși cât potrivit procedurei din legea electorală, adică în cursul lunei Decembrie, urmând să stea afișate pentru contestațiuni în tot cuprinsul lunei Ianuarie. Art. 21, 14 și 15 din legea electorală sunt hotărîtoare. Iată art. 21 : „Listele profesorilor onorari, titulari, agregați și conferențiari definitivi, cari compun colegiile universitare se întocmesc de rectorii respectivi în termenele prevăzute de art. 14“. Iar art. 14 și 15 arată procedura dreptului comun și condițiile în care se pot face contestațiunile. Nimeni nu poate exercita dreptul de vot fără a fi înscris în lista electorală. Verificarea dreptului de vot este supusă controlului pe care-l toți alegătorii. Or, este constant că exercită pe calea contestațiunei cei care dobândesc dreptul de vot în cursul anului nu pot să exercite acest drept decât în anul următor, și numai dacă vor fi înscriși în listele electorale. Așa s’a procedat în 1929 când prin legea pentru organizarea administrației locale s’a acordat drept de vot femeilor. Pentru a putea proceda la alegerile ce se efectuau atunci, legea a luat dispoziția modificării listelor electorale în chiar cursul anului prin derogare de la procedura dreptului comun. Dar nimeni nu și-a exercitat cândva dreptul de vot fără a fi înscris în lista electorală. Ori, înscrierea din oficiu a profesorilor din Oradea, fără a se lăsa posibilitatea de contestațiune, constitue o violare adusă dreptului pe care-l au toți alegătorii de a pretinde că să nu participe la vot decât cei îndreptățiți de a vota. Suprimându-se calea contestației nimeni nu a mai putut examina legalitatea participării acestor profesori la vot.