Calendarul, august 1932 (Anul 1, nr. 114-144)

1932-08-01 / nr. 114

ANUL' I HUZEUL PRESEI SEVER BOCII JIMBOLIA NR. ^cfj\ Ofensiva comunistă împotriva bisericii noastre Cititorii noștri cunosc ofensi­va francmasoneriei împotriva bisericii naționale, ofensivă du­să de loja Argetoianu—Sado­­veanu—Pangal câtă vreme a fost patronată la guvern de d. N. Iorga­ Aproape un an de zile, cât a durat dictatura mistriei, preoții n’au primit niciun ban din salariile lor care, și fără a­­ceasta sânt cele mai mici salarii, comparate cu ace­lea al altor categorii de in­telectuali slujbași. Pretextul era că, preoții, având și oare­care venituri din parohie, mai pot răbda. Dar ostilitatea ma­sonică se da pe față în insul­tele fără precedent pe care un ministru al Tronului, C­ Arge­toianu le arunca de la tribuna parlamentului preoțimei și bi­sericii și în numeroasele arti­cole de o concepție ateistă asu­pra ortodoxiei pe care le publi­ca d. N. Iorga paralel cu tică­loasa acțiune masonică. Guvernul fostului apostol al neamului e întâiul care a lovit fățiș și cinic în biserică precum a lovit în școală, încercând ac­țiunea de dărâmare a acestor instituții fundamentale ale su­fletului românesc. Dar iată că nici noul guvern nu se lasă mai prejos. E adevă­rat că, până acum, național-ță­­răniștii n’au trecut în program dușmănie contra bisericii. Dar din campania lor electorală se desprind fenomene care trebuie să ne îngrijoreze. Sântem sin­gurii cari am subliniat scanda­losul afiș țărănist răspândit de la c­entru în toată țara, prin care se ia în batjocură formula sacră a uneia din cele șapte Tai­ne ale bisericii, Ungerea cu Sf. Mir. Și tot singurii cari am re­produs aici și am comentat un alt afiș electoral, al organiza­ției național-țărăniste­ din jude­țul Tighina. Județ mărginaș cu împărăția Anticristului, și a­­vând o populație minoritară cu sentimente ostile nouă, e unul dintre cele mai infectate de mo­lima bolșevismului. Bolșevismul acesta e în parte declarat, în parte camuflat în cadrele­ e­­ficace ale partidului național­­țărănist local, condus, precum se ști­e, de faimoasa stârpitură, Moise Zipștein. Afișul acesta de propagandă, pe care îl posedăm în original, e intitulat, franc și curagios : „Manif­estul național - țărănesc din județul Tighina în legătură cu specula popilor“ . Auten­tic ! In ce constă această „speculă a popilor“ pe care o combate Moise Zipștein ? In „liturghiile“ și darurile pe care credincioșii le fac preoților pen­tru felurite slujbe. Moise Zip­ștein, din... fiți atenți ! — „din datorie creștinească“ se ridică împotriva acestei „specule“ ne­maipomenite ! „Partidul național-țărănesc — zice mai departe manifestul, — singur în­ legătură cu marile­ nevoi țărănești își face datoria să vă anunțe ca pe viitor să nu plătiți mai mult decât taxele pe care și ceilalți credincioși din alte județe le plătesc“. Și manifestul încheie astfel : „In caz când preoții uită a­­ceastă sfântă obligație și uită de asemenea că taxa ce-o pre­tind este mai mult un dar al vostru decât un drept al lor, a­­dresati-vă PARCHETULUI PEN­TRU SPECULA CE-O FAC RE­PREZENTANȚII LUI DUMNE­ZEU !“ Voiți mai mult ? Mai mult se face pe țărmul cellalt al Nis­trului, unde nu se adresează parchetului, ci popa, speculant sau nu, se pune la zid ! Să no­tăm că, afară de Moise Zip­ștein, mai e un fruntaș țărănist tot așa de revoltat de „specula popilor“ : d. C. Tețianu, omul integru care a vizitat diferite parchete — numai așa de plă­cere ! — în afacerea de peste un miliard a spirtului negru ! Iată deci o altă față a ofensi­vei contra bisericii. Francmaso­neria a atacat-o suprimând sa­lariile preoților ; comunismul, după ce aceste salarii nu mai sânt, o atacă instigând pe cre­dincioși să refuze orice ajutor clerului. Desființarea preoților — desființarea creștinismului. E ce­ea ce urmăresc deopotri­vă francmasoneria și comunis­mul. Nichifor Crainic D­U­MIN­E­C Împotriva tuturor lașităților și îm­potriva tuturor întreprinderilor de materializare a vieții, sufletul ome­nesc, însetat de Dumnezeu, își des­pică drum drept spre culmi prin­­tre toate contradicțiile spirituale ale culturii și civilizației de azi.­­ Un dar adânc de isbăvire și de transfigurare, îl stăpânește. Pro­testând împotriva oricărei cuceriri, care se -ntoarce împotriva cuceri­torului însuși, împotriva civilizației, care se sinucide, cu concursul pro­priilor ei invenții elitele spirituale ale lumii de azi doresc un crești­nism integral, pe care să-l poată o­­pune, intransigent tuturor încercă­rilor de secularizare a Bisericii și doctrinei ei bimilenare, și în care, cultura și civilizația lumii, să.și gă­sească permanent un izvor de inspi­rație, un spor de vitalitate și suges­tia unei­­ misiuni generoase și uni­­versale. Ordinea materialistă esențial in­­capabilă de orice ordine morală trebue lichidată cu toate pretinsele ei autonomii. Fără lumina, care curge de sus în suflet, nu se pot, însă, dărâma zidurile de întuneric, care o de­spart de adevăr. Înnoirea spirituală a lumii, se realizează printr’o mare putere spi­rituală, prin RUGĂCIUNE. Numai rugăciunea sparge norii îndoielii și desperării care apasă a­­supra lumii. Ea singură, dă un sens superior vieții de aici, solidarizând-o cu lumea ideală și absolută de din­colo. Ea domină toate relativitățile pământului. Rugăciunea cuprinde un intreg program de restaurare. ,Ea redă lumii bucuria de a fi și bucuria de a trăi la infinit, peste moarte și veac, bucuria de a putea fi mâine, mai mult și mai sus decât este azi bucuria torențială pe care o surprindem radiind la prooroci și la sfinți, la martiri și la misionari. Rugăciunea spală inima omului ca să vadă pe Dumnezu­ și o înmoaie ca să simtă suferința și chemarea fraților săi oameni. Când se stinge duhul rugăciunii se sting, in lume și farurile minții și ale inimii. Omenia adevărată, în Dumnezeu, iși are izvorul. Descreștinarea lumii, aduce inex­orabil, îndobitocirea ei, cel mai pozitiv rezultat al materialismului, sub al cărui drapel atacă azi, ma­siv, tancurile satanismului, sufletul omenirii și idealurile lui. Când le­­giunile anticreștinismului contempo­ran, dau asalt împotriva Bisericii, cearcă să-i stingă luminile de pe altare, și să-i secularizeze preoții inrolându-i sub alt steag și la po­runca unui alt împărat, ele urmă­resc in realitate, să desființeze for­midabila putere spirituală, unicul mijloc de prezervare morală, și mi­nunata scară pe care pământul ur­­că la cer, care este RUGĂCIUNEA. Totuși, lumea va fi salvată prin rugăciune. Noi privim, azi, cerul proiectat in Biserică. Scânteile care sar le pe altarele ei, vor aprinde, din nou, sufletul lumii. Să nu pregetăm însă, să topim în fiecare zi, pe altarul închinării noa­stre un sâmbure de smirnă curată, pentru Dumnezeu și pentru suflet. Cu jertfa rugăciunii, încep toate înnoirile duhului. Nu este cultul e­­sența culturii? Cultul, un duh și un adevăr, de care vorbește Mântuito­rul femeii din Samaria? Să sunăm deci, mobilizarea uni­versală a rugăciunilor! Gr. Cristescu \ 6 PAGINI 3 LEI ft,* C.I P. V» îb>' Argetoianu apără conversiunea! O veste concisă, scurtă, teribilă circulă insistent la gazetă și ne in­formează asupra planurilor de vi­itor ale banditului C. Argetoianu. Apașul Uniunii nationale, teh­ni­­cianul banditismului politic in Țara Românească, tâlharul care a măr­turisit într’un interview zdrobitor furtul celor 20 de milioane dispă­rute în ziua prăbușirii de la putere a regimului de jaf și infamie patro­nat de nenorocitul laș Nicolae Ior­ga — pornește astăzi în fruntea bandelor lui de Radieni, Ottești și alte abjecțiuni, târîturi și gunoae ale maidanului nostru politic, la a­­părarea conversiunii. In ceasul în care Țara întreagă geme mai greu ca niciodată sub moștenirea criminală a regimului care s’a dus, persistența în arena publică a mizerabilului tâlhar de la Breasla înseamnă cea mai crân­cenă pălmuire a sentimentului pier­dut de moralitate, un imens scui­pat azvârlit așa cum se cuvine pe­ste stupida, vinovata toleranță ro­mânească! C. Argetoianu nu este un om despre care să se poată vor­bi în cuvinte, arătarea aceasta in­umană, oribilă, pestilențială în care se rezumă tragica noastră descom­punere de acum, nu se definește în niciun adjectiv — și nici un accent, nicio revoltă nu poate exprima de­­sgustul... El trebue privit de aproa­pe, văzut cel puțin într’un portret care să-i semene cât mai mult — propun pentru aceasta afișarea în toate colțurile Țării, pe toate zidu­rile orașului, afișarea BESTIEI, pur și simplu, așa cum ea a fost popularizată în paginile răzbună­toare ale Calendarului! Trupul a­­cela inform, noduros, fleșcăit, car­­tilaginos, stâlp uriaș de bordel, ca­pul lui de proxenet beat făcut par­că din scuipat și pământ, și reabili­tând copios amintirea calomniaru­lui Caliban, dalcile acelea bestiale in sfârșit și zgârciurile puturoase care atârnă și din care mustește par’că venin și puroi — s’ar zice ca o ploaie de noroi, toate miaz­­mele, toate scursurile au căzut din cerul vrăjmaș în satul blestemat dela Breasta ca să se închege mon­struoasa, neverosimila creatură în care Iorga și-a găsit un stăpân și de­mocrația românească un satrap! Conversiunea datoriilor agricole. — cât de bine seamănă ea Arge­­toianului! Este făcută după chinul și asemănarea lui. Nimeni mai bine decât el într’adevăr n’ar fi știut să înalțe un monument atâta de strâmb, atâta de potrivit mai ales, necinstei și imoralității românești de azi! Printr’o delegație naturală, hoțul celor 20 de milioane furate din economia delapidată a pensio­narului și din munca funcționarului înfometat, devine astăzi avocatul tuturor hoțior din România mare ! Toată drojdia mizeriei noastre so­ciale — țărani cu monoclu, plugari pomădați, Stoeanovici, Nolică An­­tonescu și alți mari și mici peze­venghi ai desfrâului românesc de azi — se adună sub drapelul de ru­șine al hoțului odios dela Breasta... Dar auziți mai bine protestarea surdă a satelor românești, a ace­lor țărani în sufletul cărora o an­cestrală pasiune pentru libertate re­fuză banul nemuncit și robia pe 30 de ani care li se impune, ascultați alături de ea chiotul destrăbălării dela orașe, urletele stridente ale tuturor escrocilor, ale dobitocilor cari nu vor să știe că stingerea tu­turor datoriilor, a obligațiilor (for­mă generală a amnistiei!) ar în­semna dărâmarea totală a țării — și veți pricepe că, adânc de tot, ceva s’a schimbat în spiritul public, desfrâul n’a fost niciodată mai ge­neral și nicodată anarh­ia n’a stri­gat mai tare, mai amenințător, la colțul străzii... O rază generoasă de speranță ne vine de sus, Maiestatea Sa Regele a retras cererea de conversiune fă­cută în numele Lui. gestul acesta Înseamnă o splendidă, o inapelabilă sentință — iar o palmă înaltă cade oportun pe ceafa de tóval a Arge­­toianului! Rânjetul lui bestial apare însă din nou deasupra necazurilor noa­stre... Mare imprudență! Atâtea crime, într’adevăr, acu­mulate într’o vieață de om, nu cred să-și mai merite iertare în vreo conștiință omenească... Ci­fra în­treagă, neiertătoare a poporului a­­cesta jertfit va trebui cât de cu­rând să îngroape sub ea ultimele resturi, ultima zvârcolire a mon­struosului tâlhar, a infamului bandit —­ pe care o Românie demnă, con­știentă mai­ ales, de pe acum, l-ar lapida! Toma Vlădescu Dezastrul Căilor Ferate emt I O instituție cu deficitee ne zeci de miliarde Lipsa oricărei organizații economice și a administrației In conducerea c. f. r. Budgetul Țărei noastre este în permanență încărcat, cu deficitele celei mai importante instituții a sta­tului român : regia autonomă a căi­lor ferate. Este destul să relevăm că budge­tul c. f. r. atinge cifra de­ 11—12 mi­liarde cnual, și că numai într’o pe­rioadă de 10 ani, deficitul c. f. r. s’a ridicat la fantastica cifră de 13 mi­liarde — luând datele oficiale ca cele reale, în special în ceea ce pri­vește cheltuelile de exploatare și investire. Tendința acestui deficit este mereu în creștere. Anul acesta se va ridica spre trei miliarde. Instituția căilor noastre ferate, a ajuns o adevărată pacoste pentru budgetul și contribuabilul român iar debandada și jaful din această administrației întrece ori­ce margini. Ziarul „Calendarul“ care a dus campanii atât de susținute și cu succesul deplin, în toate chestiunile la ordinea zilei, și care interesează atât situațiunea economică-financia­­ră a țării, cât și întreaga masă a contribuabililor țărei, începe astăzi o nouă campanie asupra modului cum este administrată și condusă) cea mai mare instituție de stat: ^C. F. R.-ul“. O INSTITUISE defici­tara CU ZECI BI­LIARDE Problema căilor noastre ferate nu este nouă. Ea s’a pus pe tapet, încă din 1920, imediat după război, și a făcut obiectul unor serii de refor­me în conducere, administrație și exploatare, dar cari­i nu au ajutat la nimic, ba mai mult, au contribuit in mod deosebit la agravarea situațiu­­nei. Vom schița în liniamente genera­­le­ capitolele cari vor face obiectul campaniei noastre, menționând dela început, că tot ce se va scrie în a­­ceste articole se bazează pe date și acte precise, pe observațiuni obiec­tive și cu ținta finală, de a constata, unde este răul și cari sânt mijloacele de a­l înlătura, pentru salvarea căi­­lor ferate și pentru degrevarea bud­getului și contribuabililor de defici­tele de zeci de miliarde, pe cari le plătesc de pe urma modului cum este condusă administrată și exploa­­tată această instituțiune. UN PROGRAM AL CAM­PANIEI NOASTRE In primul rând, vom vorbi, despre : Debandada generală în con­ducere și administrație-Destrăbălarea de la importan­ta direcție a atelierelor unde se vor putea vedea fapte, cari în­trec orice imaginație. Dezordinea administrativă, cu lipsa completă a unui program de organizație, de exploatare și contabilitate, și mai ales spiri­tul arbitrar al conducătorului ale cărui măsuri, nu au nicio acoperire legală. Lipsa de descernământ și lo­gică în alcătuirea mersului tre­nurilor, de pe urma căreia, se înregistrează deficite enorme și unde se poate constata spiri­tul de reclamă, dar și comple­ta lipsă a spiritului comercial. Problema tarifelor de mărfuri și de călători, în alcătuirea că­rora nu există niciun calcul de rentabilitate și niciun principiu comercial-Problema statutului funcțio­narilor c f. r­, care se găsește actualmente la consiliul legis­lativ, și care constituie un mo­nument de arbitrariu și lipsă de spirit administrativ și organiza­tor. Grava cheisti­une a concesio­­nărei serviciului de transporturi de cofetărie (către societatea „Grupajul“), de pe urma că­reia, administrația căilor ferate, pierde 50% din încasări, în fa­vorul unor beneficiari particu­­lari. ARBITRAJUL, BUNUL PLAC ȘI DEBANDADA Am enumerat o primă serie de ca­pitole pe cari le vom desvolta la această rubrică, pentru ca cetitorii noștri, să-și poată face o ideie cât de sumară, asupra celei mai grave probleme economice și budgetare din țara noastră. O instituție, care manipulează un budget de circa 11—12 miliarde a­­ nual, a cărei gestiune se încheie de 12 ani cu deficite de zeci de miliar­ de­ nu poate fi mai departe lăsată în actuala stare și nici budgetul ță­rei nu mai poate suporta deficitele provocate de lipsa de pregătire teh­nică și administrativă a conducăto­rilor v. f. r. Iată de ce începem campania noa­stră pentru reorganizarea adminis­­trati­v Și economică, a regiei auto­nome c. f. r. Ion Sculam No. 114 Luni, 1 August 1935. Director: NicmroR crainic REDACȚIA ȘI ADMINISTRAȚIA București, Bulevardul Elisab­eta No. Li.­­Pe 12 luni 500 lei . 6 . 250 ^ . 3 . 150 . * * * . 1 lună 60 „ Pentru Institu­ U și Autorități Lei 1000 anual Pentru străinătate....................... 1700 .­­ 8~1180 Redacția și Provincia 8—0546 Direcția. 8—1096 Administrație Reducerea și simplificarea impozitelor Una din marile probleme, a cărei soluționare nu mai îngădue întâr­ziere, este a echilibrului bugetar. Prea multă vreme economicul a fost sacrificat politicului și de a­­ceea s-a ajuns la o prăpastie, care se adâncește mereu, între venitu­rile și cheltuelile statului. Dacă nu se iau măsuri urgente, în această prăpastie se va prăbuși, complet, odată cu viața economică și cea socială. De aceia ministerul de finanțe, capătă o importanță tot mai mare, căci toate privirile cu îngrijorare, către se îndreaptă, acest minis­ter. De felul cum se va comporta și cum va soluționa ministerul de finanțe, problema bugetară, depin­de și existenta celorlalte ministere, prin urmare existența întregei car­case administrative a statului și o­­dată cu aceasta a întregului așe­zământ social. Din nefericire guvernele n’au în­țeles acest lucru, căci deși în ul­tima vreme s’au pus în capul mi­nisterului de finanțe oameni cu de­stulă suprafață în guvern, nici schimbare, nici o transformare, nici o o organizare adaptată cerințelor vremei, nu s’a văzut la ministerul de finanțe. S’a continuat cu aceiaș rutină bi­rocratică, lipsită de înțe­legere, de prevedere și de concep­ție cu orizont ceva mai larg, decât cel mărginit de cei patru pereți ai cabinetului unui director general. Raportul Rist arată că, pe lângă nepricepere, la ministerul de fi­nanțe a fost și altceva, și totuș până acum nu se vede un început de îndreptare. Va trebui deci multă hotărîre și mai ales multă energie, ca să se pună ordine în această ci­tadelă a ignoranței și risipei. Foștii miniștri de finanțe au fost, toți, prizonierii bi­rocrației finan­ciare. Și din nenorocire au mai fost și lipsiți de simțul realităților, atât de lipsiți încât prin legiuiri nesă­buite au paralizat viata economică și au secat toate isvoarele de ve­nituri ale statului. Cel care va lua taurul de coarne, cu hotărîre, până ce taurul mize­riei și anarhiei nu ne va sfâșia pe to­ți, va trebui, pe lângă abolirea legilor cari au distrus viata econo­mică, să proceadă la stăvilirea ri­sipei, pe de o parte și la o așezare chibzuită a impozitelor directe indirecte,­­ prin reducere și sim­­i­­lificare, de altă parte. Sistemul haotic, de azi, al impo­zitelor, constitue o rușine, care ar facă se plesnească și cele mai groase obrazuri. Impozitele indirecte au rămas la cotele de acum 3—4 ani, constituind o imposibilitate de percepere, la valoarea de azi a produselor, și deci o foarte mare posibilitate de fraudă. Impozitele directe au fost divi­zate și subdivizate, apoi multipli­cate și adăugate, constituind un labirint, în care se pierd și contri­buabilii și agenții fiscului, și în care unii reușesc să se strecoare, iar alții să aplice aceste impozite de la caz la caz și de la obraz la obraz. La ministerul de finanțe se lu­crează haotic, fără documentare și fără statistici precise. Nu se cu­noaște nici numărul contribuabili­lor nici venitul național, de la an la an. • Cine cercetează un buget își poate da, imediat, seama, de ușu­rința cu care sunt întocmite ace­ste bugete. Se echilibrează, pe de Arhitect I. ENESCU hârtie, coloana de cheltueli cu co­loana de venituri și treaba-i gata. Rămâne apoi ca agenții fiscului să alerge după încasări. Dacă încasările sunt mai mici decât cheltuelile diferența se chea­mă, când excedent când deficit, după necesitățile politice ale minis­terului de finanțe și după neprice-Continuare în pag­­ii­a Cearta juniorilor Culorile vor juca un rol hotărîtor în alegerile de azi din Germania. Cămașa cafenie la care s’a oprit de­­finitiv Hitler in preajma alegerilor, vine ca o sfidare la adresa Bavariei, care — ne amintim — împreună cu Baden, a declarat ilegală uniforma hitlerista. Procesul se găsește în fața înaltei Curți — sau la discreția decretelor - legi ale lui Hindenburg. Dar poporul german, mai clar ca oricine, va spu­ne azi ce e legal și ilegal. Cu aceasta se va tranșa și conflictul între Reich și Statele germane de Sud. Acestea au rămas, se știe, la măsura fostului cancelar Bruening, când ,acum vreo trei luni și jumătate, desființa fai­moasele Sturm Abteilungen, ale na­­țional-socialiștilor. Anularea m­ăsurei de către von Papen nu a fost îmbră­țișată de Bavaria și Baden, iar a­­lungrea deputaților hitleriști, luna trecuta, din dieta bavareză, cu sus­pendarea portului cămășilor cafenii până la 20 Septemvrie, venea ca o replică forte, la alungarea cu trei săptămâni mai înainte, a Comuniști­lor din dieta prusacă. Va fi deci opoziție crâncenă intre Prusia lui Hitler și Bavaria docto­rului Heim, șeful bavarez țărănist, și se poate spune că în Bavaria —, unde nu e exclus să avem, după a­­legeri, o lovitură ca cea recentă de la Berlin, — se dă măre luptă electo­rală. O separație a­­ Bavariei de Reich — dată fiind, mai ales depen­dența economică a Bavariei, e ex­clusă. La fel, retaurarea unei mo­narhii bavareze sui-generis. Mai de­grabă vom avea descins la Münnich un nou comisar al Reichului... Dar și alte partide și-au revizuit culorile. Flamurile socialiste, cu Fron­­tul de Fier, au abandonat burgheza combinație de negru-roșu-galben, au adoptat stacojiul cu trei săgeți. Ro­șul rămâne definitiv apanajul Co­muniștilor. Cu ce culoare se va bate mai dârz cafeniul? Cu roșul, desigur. Dar ne­am înșela dacă am crede că, strict electoral, lupta se dă cu ei mai mult decât cu socialiștii. Comuniștii sunt pericolul moscovit, și deci, ceva mai depărtat al Germaniei. Deocamdată Hitler va avea să distrugă marxi­smul și sindicalismul — poarta de intrare în Germania a haosului in­­ternaționalisant — mult mai bine și mai vast organizate. E un mare a­­vantajat pentru Hitler că Socialiștii n’au făcut cartel cu comuniștii, dar aceasta arată și cât sânt încă de lat cei dintâi. Hitler a avut deci dreptate când și-a îndreptat toate manifestele și broșurile electorale contra socialiști­lor. Și cum regimul socialist e asociat in mintea Germanului cu sumedenia de impozite de asigurare și asistență publică, e posibil ca și punga bur­gheză să aibe un cuvânt în favoarea șefului naționalist, Dra­goș Protopopescu Continuare în vag. 1­­a Alegerea »alarmai Universitate! din București ele G. ALEXIANU Profesor de Drept Pistilăv la U­niversitatea din Cernăuți De data aceasta, alegerea sena­torului Universității din București s’a făcut într’o atmosferă de vie discuțiune, purtând asupra compu­nerii corpului electoral. Era deci și firesc să se nască contestații asu­pra rezultatului votului. Dar inde­pendent de aceste contestații, noi socotim că alegerea efectuată în ziua de 26 iulie la Universitatea din București este ilegală, pentru con­siderația că au participat la vot și profesorii fostei Academii de Drept din Oradea, azi declarată Facultate. Se știe că la Oradea funcționa încă din timpul Măriei Thereza o școală pentru pregătirea funcționa­rilor de administrație, care, mai târziu a fost transformată în Aca­demia de Drept și Științe Politice, adică o școală de pregătire prac­tică profesională, complet diferen­țiată de Universitate. Oricare ar fi fost caracterul ei, ea s-a găsit funcționând sub regi­mul românesc ca Academie, profe­sorii fiind numiți direct de minis­ter. Această situație o consacră dealtfel toate legile privitoare la învățământul superior și legea din 17 Iulie 1931 pentru autonomia u­­niversitară, care, în art. 1 arată la No. 5 că învățământul superior se predă și la Academia de Drept din Oradea. Legea pentru învățământul uni­versitar din 22 Aprilie 1932, trans­formă această Academie în Facul­tate, dar o Facultate specială. In adevăr, art. 1 după ce enumera cele patru universități adaugă No. 5 și Facultatea de Drept Re­la gele Carol II din Oradea, „care din punct de vedere al numirii profeso­rilor săi și ai formelor legale pen­tru care este necesară interven­­țiunea senatului universitar, de­pinde de Universitatea din Bucu­rești“. Facultatea de Drept din Oradea rămâne deci în afară de cele patru Universități; ea nu depinde de se­natul universitar din București de­cât pentru îndeplinirea formelor le­gale pentru numirea profesorilor. Ea nu este o facultate a Universi­tății din București care funcționea­­ză in alt oraș, așa cum este Facul­tatea de Teologie din Chișinău, care, tocmai fiindcă face parte din Universitatea din Iași, nu a fost prevăzută în lege în mod mai a­­parte, așa cum s’a făcut cu Facul­tatea din Oradea. Din textul art. 1 al legii din 1932 rezultă categoric că profesorii Fa­cultății din Oradea nu pot participa la alegerea senatorului Universită­ții din București; dacă ar fi să se admită această soluție, atunci s’ar ajunge la situația bizară că profe­sorii Facultății din Oradea ar tre­bui să facă parte din consiliul Fa­cultății de Drept din București, ceea ce desigur nu-i poate trece prin minte nimănui. Dealtfel decretul de convocare al colegiilor electorale decât de convocarea nu vorbește profesorilor de la cele patru universități, nu și de convocarea profesorilor de la Facultatea de Drept din Oradea. Nu se poate susține că această fa­cultate face parte din Universita­tea din București, căci dacă ar fi așa, legea nu ar fi enumărat-o a­­parte. Să admitem însă, prin imposibil, că profesorii de la Oradea ar fi do­bândit dreptul de vot, este necon­testat că acest drept nu l’au putut dobândi decât de la data de 22 A­­prilie 1932, adică data promulgării nouei legi pentru învățământul u­niversitar. Dar la această dată lis­tele electorale erau întocmite ele nu mai puteau fi modificate de­și cât potrivit procedurei din legea e­­lectorală, adică în cursul lunei De­cembrie, urmând să stea afișate pentru contestațiuni în tot cuprin­sul lunei Ianuarie. Art. 21, 14 și 15 din legea electorală sunt hotărî­­toare. Iată art. 21 : „Listele profesorilor onorari, titulari, agregați și confe­rențiari definitivi, cari compun co­legiile universitare se întocmesc de rectorii respectivi în termenele prevăzute de art. 14“. Iar art. 14 și 15 arată procedura dreptului comun și condițiile în care se pot face contestațiunile. Nimeni nu poate exercita dreptul de vot fără a fi înscris în lista elec­torală. Verificarea dreptului de vot este supusă controlului pe care-l toți alegătorii. Or, este constant că exercită pe calea contestațiunei cei care dobândesc dreptul de vot în cursul anului nu pot să exercite acest drept decât în anul următor, și numai dacă vor fi înscriși în lis­tele electorale. Așa s’a procedat în 1929 când prin legea pentru orga­nizarea administrației locale s’a a­­cordat drept de vot femeilor. Pen­tru a putea proceda la alegerile ce se efectuau atunci, legea a luat dis­poziția modificării listelor electo­rale în chiar cursul anului prin de­rogare de la procedura dreptului comun. Dar nimeni nu și-a exerci­tat cândva dreptul de vot fără a fi înscris în lista electorală. Ori, înscrierea din oficiu a profe­sorilor din Oradea, fără a se lăsa posibilitatea de contestațiune, con­stitue o violare adusă dreptului pe care-l au toți alegătorii de a pre­tinde că să nu participe la vot de­cât cei îndreptățiți de a vota. Su­­primându-se calea contestației ni­meni nu a mai putut examina legali­tatea participării acestor profesori la vot.

Next