Calendarul, ianuarie 1933 (Anul 2, nr. 260-283)

1933-01-01 / nr. 260

UNUL ft ................. G^ülPRESySEVE* 60CU1 jIMSOUI* AUo 3 LEI Am semnalat de numeroase ori cititorilor noștri că pe de­­desu­ptul partidelor politice, a­­tât­­ de diver­se ci­ele contrare în aparență, exista un „loc co­mun“ unde șnapanii din toate grupările se adună, se recunosc și fraternizează în lovituri și în afaceri de stil mare pe soco­teala statului și a țării. Ei cloaca masonică a toleran­ței reciproce între bandiții po­litici, a solidarității în fără de lege, a complicităților morale Oamenii de treabă cari există în toate partidele habar nu au de existența acestei cloace în zea­ma infectă a căreia se înneadă zgomotele tuturor afacerilor ră­sunătoare și putrezesc orice sancțiuni ce­ ar trebui aplicate. Șnapanii unui guvern fură. Șnapanii guvernului următor devin imediat complici, înnă­­bușă afacerea, — și totul rein­tră în tăcere. Cum vă puteți explica altfel de ce din toate marile afaceri ale politicienilor noștri, afaceri care au zguduit pe rând opinia­­ publică cu proporțiile lor mon­struoase, n’a ieșit niciodată niciun vinovat, nu s’a putut des­coperi niciun vinovat, și nu s’a implicat nimănui nicio pedeap­să ? E sinistra și universala com­­plicitate care alcătuiește sub­stratul întregei noastre vieți po­litice In America există trusturile celebrilor gangsteri ce operea­ză în acelaș fel având mai tot­deauna complicitatea și ocroti­rea câte unuia din nu mai puțin celebrii oameni de stat ameri­cani pe cari noi, de peste At­lantic, îi vedem adesea în lumi­nă de apostoli ai umanității. In China există vastele aso­­ciații de tâlhari care domină de fapt im­p­endul și care au ajuns la­­­ m­od d­­e avi­orism­ sub sp­ițeria. Anume , oamenii bogați și marile întreprinderi," pentru a fiu" cădea pradă năvălirilor tâlhărești, convin cu emisarii a­­cestora să le plătească un bir a­­nual. Ceva mai mult , acest bir plătit unei asociații de tâlhari obligă asociația nu numai să nu atace pe platnici, dar să-i ocro­tească­ împotriva atacurilor ce­lorlalte bande. Să nu credeți că e o poveste. E un regim stabilit in afară de lege și care e mai tare decât orice lege. Dar să recunoaștem un fel de onestitate în această tâlhărie chineză care devin­ o ocrotitoare când îi plătești birul ! Cloaca masonică din Româ­nia e una singură, deci fără concurență. Ea poate opera în voie, fără teamă, fiindcă are complici în toate partidele, și fără necesitatea vreunei ones­tități fiindcă, singură cum e, n’are adversari. Iată un exemplu care ilustrea­ză violent existența și proce­deele cloacei : afacerea silingi­lor S’a vorbit și s’a scris enorm despre ea. Au cercetat-o câteva guverne pe rând. Și cu bine­voitorul concurs al tuturor, is­­butise să fie înnecată în fundul sinistrei complicități universa­le. A ieșit din ea cu obrazul ter­felit un singur om, pe care toți il știm nevinovat : e fostul mi­nistru al sănătății, părintele I­­­upaș, profesor universitar, de a cărui naivitate și nespeciali­­tate au abuzat șnapanii când au dat lovitura cu siringile. Dar, înnăbușită în tainița complicității, afacerea isbucne­­ște din nou- De data aceasta o dă la lumină justiția din Ber­lin cu ocazia falimentului casei germane, care a furnizat sirin­gile și a plătit sperturile fabu­loase. Dosarul cu numele sper­­turilor români e la Berlin, în mâinile justiției germane. Părintele I. Lupaș, printr-o scrisoare publică­ cere sanc­țiuni. El afirmă că atât d- E­­mil Rațegan, fost ministru al sănătății, cât și d. Iuliu Moldo­van, fost subsecretar de stat al sănătății, cunosc numele sper­­țarilor. Se cunoaște, deci, chiar părintele I­ Lupaș ! De ce nu le dau la lumină cei doi foști dem­nitari ? De ce nu le dă chiar domnia sa, ca­re a avut atâtea de suferit ? Ce însemnează acest joc pe lângă bubă fără ca nimeni să vrea s’o spargă ? Dacă s’ar sparge, s’ar vedea până în a­­dânc vasta infecție a complici­tății. Nichifor Crainic STELE VERZI COSTUMELE „SUMARE“ La Hotelul Britania a fost un in­cendiu. Locatarele — «e spun re­­­ porla.gi.ile din ziare — in majorita­te artiste și prostituate, abia au putut scăpa in costume , sumare"". Ei afla­i acum. Nu a [i vrut cineva, ca asemenea locatare să fie sur­prinse de incendiu îmbrăcate. Puteau să spună: au scăpat cu toate, in costumele ,obicinuite". " , Beci, altădată, mai multă aten­țiune ! RRMAIENII RO­MANI nu vizita LA CEI © BECI. Ziarele . ne aduc știrea, că d-nai Mihalache­ Și R­ăducanu au sosit la Atena, unde sânt oaspeții conducă­torilor partidului agrarian grec, d-nii Tzalduris și Rally­s. Foarte bi­ne au făcut fruntașii noștri țără­niști, că și-au vizitat colegii greci, intru ,agrarianism". Un singur fapt ar trebui să-l aibă în vedere: Să nu se apuce să-i învețe pe agrarienii greci să facă conversiunea datorii­lor agricole, ca la noi în țară, că-i nenorocește Și pe greci și le lasă o amintire, pentru care îi vor pomeni toată viața! EXAGERARE! Cetim în „Foaia oficială a c. f. r.­­ului‘‘ (strict autentic). Cu începere dela 1 Ianuarie 1933 se desființează halta „general M. Ionescu" , de pe li­­ nia Constitnta-Carrnen Sglva". lată ce va gă­zică ghinionul pe capul omului. Nu-i destul că pe ziua de 1 Ianuarie 1933 s­a desfiin­țat directoratul general C. F. R. pen­tru d. general, care trece la meseria d-sale, mai desființează până și o biată haltă, care îi purta numele. Mai bine lua măsuri din vreme, să desființeze deficitul de trei miliarde ale anului 1932, și atunci 10 stutii se puteau numi, cum s'a numit hal­ta cu pricina înainte de 1 Ianuarie 1933! Justus Sub regnul Bilmovenescanul Cretin General al Teatrelor, a­­gram­at reangajat al myocenului nostru cultural, majordom pe viață și moarte al scumpului nostru brîn­­zovenism, Al. Mavrodi-Savonaro­­la! Ce impozantă suită de porecle, ce vertiginoasă scară a prostiei! Puneți câte 500 mii de lei sub fie­care epitet al magistratului cumu­lard și veți obține exact 3 milioa­ne,­­ cifra la care toboganul am­bulant al dobitociei remunerate, sub formă de consilii de adminis­trații, dhimuește anual Restaurația pentru servicii pe care nu i le-a adus* pe care niu i se va aduce. (Căci pefate vre’o minte lucidă ve­dea un serviciu cât de mic de la o atât­ea imensă nulitate? E ca și cum ai pune zece duzini de zeruri în șir, cu pretenția că ai făcut un număr!). A, dar se spune pe anume scări de bucătărie palatină: Mavrodi prost, săracu, și n’are — cert — e mai mult de cele trei clase de liceu pe care i le acordă Calendarul, dar în schimb e autoritar! Iată-ne, deci, în plin regim brîn­­zovenesc, regnul „autorităței, cul­turale“ a reangajatului militar de la finea veacului trecut! îmi place să-l privesc sub unghiul istoriei — ori­cât de compromisă istoria vă ieși din brațele dubioase ale trădăto­rului — fiindcă socot că se face o confuzie. Mavrodi, a fost, da, vag mistru, floare­a infanteriei noastre de o­­dinioară, el a băgat, da, în speri­­eți, ani lungi de zile, manutanța ro­mână! Dar acum patruzeci de ani! Pe atunci — în plină vigoare, și cu intermitente chiar de inteligență el a putut fi bursierul pitic — la București sau Paris — al unor nori perimați! Dar patruzeci de ani au trecut de atunci. Vagmistrul activ și reangajat e azi un biet vag mis­tru pensionar, un furier încovoiat al bilei, rob al cerebelului­ putre­­fact, iar tânărul, invoaltu­l, impună­torul alvnțar al amorului de la 1877 e azi suplrantul plâstivic. Pierrot­­ul gârbov și lichidat, al diverselor columbine și turturele — ardelene sau neardelene — dar deopotrivă de proaspăt ieșite din conservator, ca să-l îndobdoreze cu nurii lor în­depărtați, și să-i umple gușa cu tremoluri de admirație, la repeti­ții, când se ridică din stat spre ac­tori, și-i înjură senil să ia bine sea­ma că partenerele lor sunt „fecioa­re“ bă“. Autoritar acest deșleagă solemn de nătîngie și caraghios de serio­zitate, care face cu luna reperto­riul Teatrului după nervii Mitei Fi­­lotti și speranțele pe care le leagă de alte Mite? Care respinge cu zgomot la Rampa piesele lui Eftimiu când a­­cesta nu e la putere și i se pune în repetiție mai înainte de a fi ter­minate, de îndată ce acesta e ales deputat, după cum ii denunța pe toate căile ca dușman al Regelui înainte iar acum e nedespărțit de el la „bridge”? Care găsește că e o prostie pie­sa unui autor debutant, și o aprobă și joacă fiindcă e genială da îndată ce acest autor se întâmplă să devie redactor de ziar? Care dă ordin Teatrului Regina Maria să joace piesa lui Ion Sân Giorgiu de îndată ce acesta scrie împotrivă-i? Care țipă în cele patru vânturi că nu se desparte de escrocul Fo­tino — cel mai bun director provin­­cial al regnului brânzovenesc — dar ii dă peste cap imediat ce câteva guri, și o pană de ziar, se răstesc la el? Autoritate, da, față de Marius și Amigdalis. La aceștia și alți bieți băeți ca aceștia, vagihistrul dia­betic va batea cu pumnul, și va striga înainte că e: „Omul lui Vodă Directorul Majestăței Sale"! Dar întrebați-i cine-a fost Ra­cine, și colosul de gutapercă va in­tra sub masă; aruncați-i în fată nu­mele de Marieta Anca, și Pierrot­­ul în descompunere se va împrăș­tia de frică în aer, ca o odoare! De frică, dat fiindcă meșteșugul întunecat al culiselor are în el pa­nica luminei și adevărului; arivis­tul cumulard al trădărei are oroare de gestul oricărui curaj; tamburul major al brîncovenismului nostru cultural e de fapt un Brânzovenes­­cu fără caracter, fără coloană, și nici măcar cu humor. Un Brînzovenescu trist și nepo­etic, ale cărui accese de strășnicie sunt spasmurile bilei, a cărui sin­gură potența e impotența ficatului. Din care măruntau deficitare — una cu sufletul falimentar — el își extrage singura lui personalitate — răutatea și prostia—plus acea au­toritate care, dacă e, se cheamă: autoritatea lașităței. Orațieș Protopopescu Partra seara de anul noii Câteva constatări îngrijorătoare, înssu­i și asistența Citim în ziare două anunțuri: 1) Direcțiunea restaurantului G. invită onor, publicul a.și reține mese pentru Reveilion. Soupe-ul, Iei una mie de persoană (fără­ bău­­tură)“. 2) „In strada Fundătura Arcului No.... trăiește în cea mai neagră mizerie, văduva Ilinca Mariei, cu 6 copii, suferind de îoante și frig. Inimile caritabile sunt rugate a tri­mite ce vor putea, pentru a salva de la mo...te 7 suflete nenorocite flămânde și desbrăcate“. Sunt două anunțuri, luate la în­tâmplare din două serii întregi, clasificate în grupa 1 sau 2. Le re­levăm, azi în ajunul Anului nou, pentru că ne oferă cea mai reală o­­glindă a situațiunei din țara noas­tră, în preajma noului an. * Evident că nu suntem atât de stu­pizi să condamnăm pe cei cari au bani și își pot permite luxul de a mânca și a trăi bine. Treaba lor. Fiecare cu soarta lui. Dar nu ne putem opri, să nu în­­fierăm, pe acei cari provoacă mize­ria generală din această țară căci considerăm o nerușinată provocare anunțarea unui soupl­u cu 1000 de lei persoană, in momentul când în această Capitală sânt mii de su­flete, cari nu vor avea o bucată de pâine și un lemn în sobă in această seară de veselie generală și vor în­­cepe anul cel nou cu blesteme și scrâșnirea dinților de suferință. Dar pentru a urm­a unui vech­­i principiu al nostru, am făcut și câte­­va socoteli, pentru a prezenta ceti­­torilor, o situație și fapte, bazate pe cifre și calcule, așa cum am proce­dat totdeauna la această rubrică. Există două feluri de speculă : o speculă asupra articolelor de prima necesitate și o speculă asupra arti­colelor de lux. Considerăm­­ că arti­colele alimentare nu fac parte din grupa „lux". Am cetit cuprinsul unui uytaenu", din cele cari se oferă publicului în seara de Reveilion, cu prețul de 1000 lei pro persoană și am ajuns la socoteala jirecisă că in prețurile zilnice (și acelea de speculă) totul ar costa ISO—200 de lei. Deci 800 lei, reprezintă plata onoarei de a sta înghesuit intr’o sală îmbâcsită de fum și fără ventilație. Gât pri­­vește prețurile băuturilor, acestea sânt f­ixate la 200 d­e lei sticlă de vin (care costă in rezidare 25 lei cu sticlă cu tot) și 600 sticla de șampa­nie (care costă 150 de lei). * Să ne întrebăm: ce câștigă sta­tul cu faimosul său sistem fiscal excesiv, de pe urma acestor jafuri din partea întreprinzătorului și ri­sipă din partea unei categorii de consumatori? Răspunsul este prompt. Nimic, câștigurile de 500 la sută și 1000 la sută realizate de acești specu­lanți ai ușurinței câtorva favori­zați ai soartei, nu pot veni și în ajutorul bufetului secătuit al sta­tului, nici în ajutorul operei de a­­sistență socială. Dacă un restaurant își permite luxul, a fixa 1000 de lei o masă și dacă sunt amatori pentru aseme­nea jupuială, apoi fiscul trebuia să intervină, pentru a taxa cu 500 de lei impozite fiecare masă de acest fel, cu 500 de lei fiecare sticlă de șampanie consumată. Este o operă de dreptate, de morală și de în­vățătură pentru altădată. Suntem —„—­ că văduva pen­sionară, care apelează la mila pu­blică, pentru o bucată de pâine pentru cei 6 copii desculți și flă­mânzi, a plătit modestul său im­pozit către stat, pentru că i s’a re­ținut atunci, când i s’a plătit pen­sia. Ne întrebăm: Câți dintre ușura­­tecii, cari vor plăti o mie de lei un scupeu și 600 de lei o sticlă de șampanie, au plătit impozitele că­tre stat la zi, și câți dintre ei, vor fi făcute declarații corecte a veni­turilor lor, pentru impunere? Și încă ceva: Ce origină vor fi având averile, fericiților risipitori din a­­ceastă categorie, și dacă mulți din­tre ei, nu ar putea fi încadrați în câteva articole din codul penal? Și nu este un caz singuratic a­­cesta. Mai sunt atâtea altele. Noi am ales exemplul cel mai revoltă­tor. Se va juca peste tot și cărți, che­­min de fer­ ul, braziliana, trente et Continuare în pag­­in­a de ION SCUTARI! Ins și mizerie. Ce fac autoritățile, sociale. Un averisment No. 260 Duminică 1 lanuar­« 1033 Director: MICHIFOR CRAINIC REDACȚIA ȘI ADMINISTRAȚIA București, Bulevardul Elisabeta No. 21 Pe 12 luni 500 lei ABONAMENTE IN TARA 256­3 „ 15 si 1 lună 60 Pentru instituții și Autorități Lei 1000 anual. Pentru străinătate...............„ 1700 „ 1 3.05.46 Redacția ți Provincia TELEFOANE 1­3.11.80 Direcția 1­3.10.91 Administrați; Satul și Statul democratic Am convins ziar« „Dreptatea“ Oficiosul guvernamental „Drep­­­tatea‘‘ sare în apărarea, reformei administrative ale cărei lucrări preparatoare spune că le prezi­dează d. Ion Mihalache-Am fi dorit ca ziarul guvernu­lui sa ne dea de știre despre a­­ceste lucrări, să ne informeze ca­re sunt tentele reformei în pre­­parație­ Căci până acum nu știm nimic. Știm doar că modificările pe care le-a adus guvernul Vai­­da legei administrative au ră­­­mas provizorii până la întocmi­rea legei complecte care e acum în discuție. Asupra normelor a­­cestei legi am fi vrut să ne spor nă câte ceva „Dreptatea*1. Intr'adevăr, vederile în mate­rie de administrare publică ale acestui ziar au evoluat mult de astă vară până acum-Cetitorii noștri își amintesc cât ne-am trudit pe timpul verii să convingem oficiosul guvernului că a călcat cu piciorul stâng când a luat poziție adversă față de ati­tudinea susținută de aici. Noi cri­ticasem modificările făcute legii administrative pentru că ele sa­crificau realitatea organică româ­nească, sahih pentru abstracțiu­nea ele împrumut franceză comu­na­ Aceștia erau termenii criticei noastre. In sensul lor opinase și Consiliul legislativ, din care face parte eminentul istoric d- I. C. Fi­­litti, autorul lucrării asupra epo­­cei regulamentului organic. Stu­­­diind viața și opera lu­i Mihail Kogălniceanu, am­ cunoscut pe urmele cercetărilor superioare ale d-lui Filicti răsturnarea așe­zărilor organice ale țărilor noas­tre de către împrumuturile poli­tice franceze. Și astfel am unit critica noastră cu avizul Consi­liului legislativ pe care era iscă­lit’ și d. Filoiti, încercând să pu­nem puțină competință româneas­că, in haosul legislativ dela Competența Consiliu­lu­i legisla­tiv, care observase legiuitorilor de sub guvernul Vaida că fără de nici un temeiu desființează din legea veche unitatea administra­tivă satul, n­u a impus câtuși de puțin nici legiuitorilor amintiți și nici oficiosului guvernamental* Modificările legei s-au adus cu sa­crificarea satului ca unitate ad­ministrativă. Și am rămas noi,­­singur* noi* să o apărăm și îm­potriva legiuitorilor și împotriva ziarului „Dreptatea“, care nu mai contenea astă vară să ne a­­ta­­ce­ Dar iată că acum „Dreptatea*1 scris • „In țara noastră satul a fost o celulă vie de viață obș­tească. Legea administrativă l*a înlo­cuit cu creația fictivă, comu­na“* Nu creație fictivă, ci abs­­tracțiune franceză de împrumut. Dacă ne adoptați ideile, adopți­­le în terminii noștri, căci altfel tot nu v’ați convertit la adevăr-Punem, însă, la îndoială con­vertirea­­,Dreptății“* Nu cumva ea este pur literară ? De natură ver­­b­­ă? Pat și în cazul că ar fi re­ală, aste ea numai a ziarului șa» este și a guvernului? Cum­ să se împace guvernarea ««‘UsOi­rației abstracte cu metoda politică realistă dictată de reali­tățile noastre autohtone? Chiar și cu sinceritatea d-lui Mihalache față de sat, operația nu e cu pu­tință di­n pricina regimului poli­tic. Nu d. Mihalache, om de sat, a sacrifi­cat satul, ci regimul de­mocatic, care în tendința lui abstract nivelatoare trece cu tă­vălugul­ peste libertățile adhi­ in.is- Un.live locale» netezind drumul centralismului electoral de par­tid. Comuna este o unitate electo­rală cu care ca atare policte să o­­pereze partidul de la guvern, pe când satul descentralizat scapă acestui interes dela centru. Deaceea partidele democrației și ale liberalismului nu vor face niciodată o reformă, administrai­tivă după sat. ,v Radu Dragnea Borfași priv­iegiati Domnul profesor Virgil Drăghi­­ceanu a lansat prin presă un fel de avertisment, care ne impresionează prin gingășia lui. Prin el, descoperi­­torul mormintelor de voevozi atrage atenția câtorva deținători de candele și câte obiecte de preț și valoare istorică aparținând bisericei Sfântul Gheorghe Nou, că dânsul, adică d. profesor Virgil Draghiceanu știe că aceste obiecte se află actualmente în posesia injustă a persoanelor aviza­te al căror nume deocamdată gâ­­sește de cuviință să-l țină sub l& cere, le invită insă — pe aceste per­­soane misterioase și _ evident — simandicoase, ca in cel mai scurt timp cu putință să răsp­undă mena­jamentului domnului profesor prin­­tr’un gest de similară deicateță, a­­nume din liberă voință și nesilite de nimeni, — ca să fim un limbaj juri­dic — să bine­voiască a le pune fru­musel la locul lor sau a le expedia printr’un comisionar special onor, Comisiunei Monumentelor Pentru că ne aflăm In pli Ș ,­niu istoric trebue să mărin M­m acest procedeu ne amintește de dașii căpitanului Costache, cari ■­ tem-48-HUțte tn caldtzram sli­­cta u iu* &itai Te văd, te văd. D­e osebirea e că teribilii polițiști ai vea­cului trecut nu vedeau nimic și nici nu se sinchiseau prea mult să vadă ceva, astfel că borfașii îșî vedeau liniștiți de lucru, asigurați de lovi­­turile ciomagului că nu­ i va deran­ja nimeni, pe când domnul profesor ii vede, ti știe pe jefuitorii podoa­belor istorice din sfintele noastre lo­­cașuri­ dar nu se îndură să ceară prețioasa companie a procurorului pentru a le face câte­ o vizită mai lungă. E foarte protocolar domnul profe­­sor cu acești borfași de lumea ma­re, eticheta pretinde că înainte de vizită să lași o carte, ba chiar să tri­­meți un buchet.. Partea interesantă a acestei în­stă­ nușate proceduri —­ și aci rezidă punctul ei de asemănare cu tactica agenților sus pomenitului căpitan — a cü se dă astfel timp util să se vo­­latilizeze toate obiectele de preț is­­toric pe care Comisia Monumentelor speră să le recupereze cu așa ele­­gante maniere. Și să mai zici Gherasime or Tată Moșule, bravi stâlpi ai Văcăreștilor, că ne mai putem mândri cu o Con­­stituție, care a abolit privilegiile, de clasă! Ia să fi pus vreunul din voi mâna pe sfânta candelă brăncove­­n­ească, să mai fi văzut atunci dacă savantul cercetător de morminte, v’ar mai fi făcut, invitații prin presă‘! Numai că, pe voi, nenorociților co­­pii rătăciți ai unei lumi josnice, nu v’ar fi lăsat inima voastră nelegiuiți să puneți mâna pe lucruri sfințite Gib. I. Klîhăessu De Cititorul, pe care monstruoasele greșeli de tipar din foiletonul pre­cedent nu l-au descurajat definitiv, a putut vedea cine și cum finan­țează partidele politice în Germa­nia, Statele Unite și Marea Brita­nie. . . in foiletonul de astăzi ne rămâne să schițăm în treacăt situația în Franța și în România, iar apoi să studiem mijlocul de corupție și de aservire a democrației de pluto­cratic, celebra problemă a consi­liilor de administrație. Franța, democrație cu partide politice foarte puțin coherente și disciplinate, unde indivizii și nu grupările joacă roluri de prim plan, posedă un sistem de finanțare mult mai puțin bine organizat ca în Germania, în Statele­ Unite sau în Anglia. Plutocrația acționează în Franța asupra oamenilor politici, nu asupra partidelor. Totuși, chiar într’un astfel de mediu s’au înfiin­țat grupări de capitaliști, spre a fi­nanța anumite partide politice. Astfel trebue să cităm „L'union des intérets économiques" a vesti­­­tului Paul-Ernest Bildet, care în­tre 1919—1924 a finanțat „blocul național“. Socialiștii d-lui Léon Blum au primit și primesc ajutoa­rele „desinteresate“ ale băncei Brnrad Fréres. Printre marii capitaliști, care fi­nanțează sau au finanțat (unii din ei s’au prăbușit) diverse partide politice, amintim pe: Octave Hom­berg, Horace Finally, Louis-Louis Dreyfus, Francois Coty. Deaseme­­ni trebue să semnalăm faptul că unii mari oameni de afaceri au ju­cat roluri importante în politica franceză, ca Lois Loucheur sau Francois de Wendel, care și astăzi este unul din șefii „Uniunei repu­blicane și democratice“. La noi în țară toată lumea știe că puterea partidului liberal stă în bună parte și în solida sa orga­nizație ‘­­inanciară alcătuită de Banca Românească și de filialele ei, precum și de rețeaua de bănci populare, societăți afiliate, etc. In ceea ce privește partidul na­­tional-țărănesc, se știe că s’a bu­curat de sprijinul Băncei Blank, de al Băncei Urbane și de al Be­rei Bragadiru care a dat României pe d-l Mironescu. " Să trecem acum la a doua parte a foiletonului nostru, să cercetăm interpenetrația între parlamente și consilii de administrație. Dacă începem cu Germania con­statăm o interpenetrație relativ modestă. Plutocrația având la dis­poziția sa partidele în bloc, nu a­­cordă prea multe locuri în consi­liile de administrație oamenilor po­litici, în schimb își repartizează di­rectorii și oamenii de încredere în­tre diferitele partide. Iată unele cifre intere­sante: in legislatura 1924—1928 Reichstragului, 65 de deputați tot­­a­lizau 269 de mandate în diversele consilii de administrație iar în le­gislatura 1928—1930 numărul lor crescuse la 68 și a mandatelor la 275. Să luăm acum un caz tipic de „inteligentă“ distribuție a potenta­ților unui trust, între diferitele par­tide germane. Iată marele trust de colorante „I. G. Farben­industrie“ își distri­­buise astfel, în 1928, reprezentanții săi: la național-germani — dr. Has­­lacher, director general al oțela­­riilor Renane, societate afiliată trustului; la populiști — dr. Kalle membru în consiliul de direcție a lui „I. G. Farbenindustrie“­ — dr. Moldenhauer, fost ministru al economiei naționale, membru în consiliul de administrație, în partidul centrului — dr. Lam­­­mers, membru în consiliul de ad­ministrație, la democrați — dr. Hummel, membru în consiliul de administra­ție. Așa­dar în toate partidele bur­gheze importante din Germania „I. G .Farbenindustrie“ își avea re­prezentanții săi.­­ Franța oferă un spectacol mult mai interesant din acest punct de vedere. Dat fiind că parlamentarii tre­­buesc captați unul câte unul, locu­rile oferite sunt mult mai nume­roase. Astfel în 1924, după triumful „cartelului stângei“, 204 senatori și deputați, adică aproape un sfert din numărul total al parlamentari­lor francezi, totalizau 900 de man­date în diverse consilii de admini­strație. In 1930 numărul parlamentarilor și al mandatelor crește, 262 de parlamentari dețin 1019 mandate în consiliile de administrație ale fe­luritelor întreprinderi din Franța și străinătate. * In Anglia situația este asemănă­toare. O statistică întocmită în 1923 a­­supra structurei parlamentului bri­tanic­ a dus la următoarele date: Camera Comunelor 225 de de­putați (aproape jumătate) totali­zau 713 mandate în consilii de ad­ministrație. Camera Lorzilor 262 de lorzi (trei sferturi) posedau 760 mandate în consilii de administrație. Iată acum câți deputați și lorzi „reprezentau“ principalele organi­zații capitaliste: Companiile de navigații 30 de­putați , 1 lorzi. Companiile de căi ferate 24 de­putați, 64 lorzi. Companiile de asigurare 41 de­putați, 100 lorzi. Băncile 19 deputați, 66 lorzi. Industria grea 30 deputați, 30 lorzi. Industriile de transformare 50 deputați, 50 lorzi. * La noi în țară situația este cuno­scută. Nu există bancă, industrie importantă, societate de asigurare, de petrol, etc., în care toată colec­ția, de șefi, de st­—eii și de „lea­den“ ai diverselor organizațiuni politice să nu figureze în consiliul de administrație. Dacă lucrurile­ stau așa, firește că a vorbi de democrație este un­ non­sens. Partidele, și .oamenii politici sunt simple păpuși în mâna oamenilor de afaceri, care le acordă bani și locuri în consilii de administrație spre a obține avantagii palpabile. O modificare a tarifului vamal, un credit acordat de Banca Națio­nală, o comandă importantă cu prețuri urcate sau cu marfa indul­gent recepționată, iată atâtea a­­vantagii „cinstite“ pe care un om de afaceri le poate dobândi de la un complezent deținător al puterii. Să mai vorbim de indicațiile da­te pentru a specula la bursă, de subvențiile acordate, sau de mili­ardele avansate spre a salva insti­tuții falimentare? Deaceia nu-i de mirare că de­mocrația e prin esență regimul scandalurilor. In Franța afacerile Wilson, Pa­nama și Rochette înainte de răz­boi, Banque Industrielle de Chine, Hanan, Custic, Aéropostare după război, în Germania afacerile Sklarek, Barmat, în Anglia a face­t Continuare în v<tU- ll­ ar Democrația zestre Consiliile de iStrafic de MIHAIL POLI­KRON­IADE

Next