Calendarul, februarie 1933 (Anul 2, nr. 284-307)

1933-02-01 / nr. 284

ANUL K­ 6 PAGINI 3 LEI MUZEUL PRESEI SEVER BOCU JIMBOUA s­­ e ofic­­i­a Procesiunea de Duminică la mormântul soldatului român și creștin din Parcul Carol a dovedit mai întâiu un lucru : că at­unci când e vorba de manifes­tații studențești, singur guver­nul e cel care provoacă dezor­dine. O scurta comparație între această procesiune și cea de la 24 ianuarie : atunci erau vre-o mie de student . Duminică au fost între șapte și opt mii. Și to­­tuși manifestația acestor șapte­­opt mii sa desfășurat în cea mai perfectă ordine, fără cel mai mic incident. M am dus personal să observ ce se întâm­plă și am constatat încă odată ceea ce știam foarte bine : stu­denții, în mișcările lor colecti­ve, se disciplinează singuri. Cu atât mai mult acum când se gă­seau în procesiune religioasă. Ei au învățat deja o vreme în­coace că pentru a dovedi pute­rea naționalismului și a credin­ței ce-i însuflețește nu e nevoie de acte violente și de scanda­luri. Ei au învățat că o manifesta­ție degajează o impresie cu a­­tât mai tare cu cât e mai con­­densată în disciplina de fier a stăpânirii de sine. Naționalis­­a­m­ul creștin e mai întâi e con­­ țerința sigură a unei puteri lă­­u­ntrice, a unui impuls și a unui plan constructiv. Numai simu­­itul unor asemenea mari sen, lente cere scandalul și nega­­pentru a impresiona, i Guvernul și organele ordinei­oR publice nu pricep încă lucrul­­ acesta. Ele știu să facă opozi­ție stupidă oricărei mișcări ne­­r­ăutând să deosebească mobilul ei lăuntric în mod calitativ. Fac studenții manifestație la mor­mântul eroului necunoscut ? Nu *­ pernefera ! De ce ? Fiindcă nu -£ l înțelegem sau nu vrem să înțe­legem. Pentru aceste organe o procesiune creștină e tot una cu o manifestație comunistă. Ceva mai mult tâmpenia francmaso­nică oficială calificase — prin comunicat — așezarea crucii la mormânt drept o „profanare a acestui monument național“ pe care n’o îngăduie. Li s’a opus cu armele în ziua de 24 Ianua­rie, împușcând, stâlcind în bă­taie, sfărâmând crucea, batjo­corind un preot, — inventând apoi în rapoartele oficiale „ban­de de comuniști înarmați“ ca să-și justifice actele anarhice, săvârșite în numele statului. Iată după aceea, Duminică, procesiunea a opt mii de stu­denți la acelaș mormânt ! Fi­indcă poliția n'a tras focuri, n’a uzat de cauciucuri și de patul armelor, aici „bandele de co­muniști“ n au mai apărut in ra­poartele oficiale! Dar greșala masonică de la 24 Ianuarie a avut repercusiuni în toată țara și deosebit în cen­trele universitare. Acolo unde organele oficiale au dovedit a­ceeași idioție sau înregistrat incidente regretabile. La Chiși­nău și la Oradia Mare studenții n'au fost lăsați să treacă în pa­ce pe străzi. De ce ? Niciun mo­tiv serios. Așa a cugetat domnul chestor. Și, mă rog, ce cugetă de chestor e dogmă de stat ! Iată cum­, dintr’o greșală ini­țială a guvernului, care nu în­găduit la început — din igno­ranță ostilă — crucea la mor­mântul eroului necunoscut, s-a iscat mișcarea de protest a în­­tregei tinerimi universitare din țară, a preoțimii, a lumii cre­știne care e alături de studenți, și a fost nevoie de intervenția însuși a Părintelui Patriarh pen­tru a restabil­i un adevăr și un drept al conștiinței românești. Două concluzii tragem din a­­ceste întâmplări. Una: guvernul român, ori­care ar fi el, e dator să fie a­­tent la manifestațiile naționale și creștine, constructive, și să le respecte. Sânt singurele sen­timente puternice pe care se în­temeiază solidaritatea și solidi­tatea statului. Insuș guvernul sta în virtutea acestor senti­mente colective. El e dator să le promoveze, iar nu să le opreas­că atâta vreme cât e guvern al unei țări românești și creștine. Directivele lui trebuie­ să por­nească din aceste sentimente, iar nu din ordinele francmaso­neriei internaționale. Astfel,­­ nu țara e aceea care se va pră­buși, ci guvernul care i-a ofen­sat sentimentele. A doua concluzie : aceste sen­timente, în care se întrupează vitalitatea acestui popor, biru­­iesc peste orice piedici. Biruiesc cu cât sânt mai mult împiedi­cate. Astfel, atâta vreme cât trebuie afirmat principiul na­ționalei creștin în viața roma­­neasca, crucea se va pune pe mormântul ce simbolizează a­­cest principiu, — indiferent cine sar opune. Nichifor Crainic One a nnovital fisin­a? SI­L LE VERZI SCHIMBĂRI DE TITULATURI In urma pățaniei Bestiei la Ploești, când a scăpat pe ușa de din dos și sub protecția poliției, Uniunea tri­­pourilor agrare, a renunțat la orga­nizarea altor întruniri prin provin­­cie iar cât privește Capitala, au luat o decizie identică in urma „succesu­lui“ obținut de șeful organizației, fos­tul decan al baroului Ilfov. Ultimii partizani ai marelui vene­­rabil dela loja missonă, au hotărit să ceară șefului suprem, schimbarea firmei partidului și anume, un loc de , Uniunea tripourilor agrare“ să i se zică ,.Uniunea desmoșteniților soartei“. Se speră, că în acest fel să se poată țină măcar două întruniri la Ilariău și la Chiajna, unde șeful să-și facă declarațiile în mod liniș­tit, înnă când nu se va prinde de Peste despre schimbarea operată. COMUNICATELE OFICIALE Comunicatele oficiale și în special ale ministerului de interne sunt de o „claritate“ cum rareori s-a mai vă­­­zut. Va fi acest procedeu, o sistem l I­a să nu se afle „secrete“ sau numai un spirit încâlcit al celor cari le re­dactează, nu putem ști. Iată, cam un ce fel se redactează un comunicat oficial de la interne: Știrea publicată de un ziar de seară, referitor la cele scrise acum câteva zile, de un ziar de dimineață nu corespunde adevărului. Persoana vizată nu a avut nici un incident cu cine încearcă să arate în mod ten­dențios ziarul de seară, iar cât pri­vește pentru rest, U lăsăm tn dome­niul fanteziei Totuși pentru lă­murirea chestiei guvernul a luat cele mai strașnice măsuri de mntinereu ordinei și va proceda cu ultima e­­nergie in toate cazurile ce se vor ivi. Pe aceasta temă nu există divergen­te între membrii guvernului Fair! Clar și precis. Justus A .' .*­TEMI • ‘ . ^/?5В T *­ ( a MM mil- ) D. mareșal Averescu și adevărul politic în cadrele conferințelor ce se tin asupra corporatismului în fiecare joi seara la „Fundațiu­­nea universitară „Regele Carol I“ la o săptămână după conferin­ța autorului acestor rânduri . Corporațiile în­­ trecutul politic românesc, a vorbit d. I. V. Uruia despre: Regele. — simbol și putere creatoare. Profesor de drept public la Universitatea din București, d. Gruia a făcut profesiune de c­­olectivitate, în materia tratată, și ca om de știință și ca cetă­țean care nu aparține nici unui partid. Și care sunt încheierile acestui cel mai nou și indepen­dent constitutionalist român ? Una dintre ele este aceasta : NOI NU AVEM UN PARLAMENTAR,. NOI REGIM AVEM UN REGIM GUVERNAMEN­TAL. Să ne oprim puțin. E încă proaspătă cu mintea tuturor oa­menil or serioși ne,a noi iideca­­ta politica a d-lui Miareșal A­­verescu expusă in 13 poemvrie 1932. In acea expunere a ü­ sare încută in seaima comitetului e­­xecutiv al partidului poporului, d. mareșal Averescu a afirmat că, spre compiecta batjocorit a art. 33 bis din Constituție. PU­­it­veA NU EMANA DE LA RA HUNE. PUI CREA EMANA DE LA SI­AP­AN. „De fapt, zice tex­tual d. mareșal Averescu, toate puterile emană dela stăpân, și de aceea cu toții, la cel mai mic semn ademenitor, sunt in patru brânci, cuprinși de cel mai acut acces de servilism“. Ca puterile Statului, să emane dela națiune, ar trebui ca guver­nele să fie emanalarea parlamen­telor. In Franța nu partidul radi­cal-socialist, ci d. Tardieu a pre­zidat alegerile din care a ieșit guvrnul Herriot, șeful numitului partid. La noi lucrurile se petrec de andoaselea : guvernul Vaida face parlamentul Vaida si acest parlament Vaida da concurs gu­vernului Vaida. Poate fi o mai mare batjocora a amintitului ar­ticol din Const­­tu­tie . Constatarea științifică a tână­rului constitutionalist d. I. V. Gruia se coroboreaza cu consta­tarea practică a acestui Nestor al politicei romanești care este d. mareșal Averescu. Pentru ca d. Gruia să ajungă la conclzia pozitiva că Regele este putere creatoare, a compa­­rat teoria că Regele este o insti­­tutiune termam după cum au susținut, zice d-sa, toți doctrina­rii români, adică to­ți profesorii de drept care au fost și teoreti­­ciani din oficiu ai partidelor de guvernământ. Dar ce au făcut acești doctri­nari români când au teoretizat regimul politic din România ca fiind un regim parlamentar ? Au mistificat ! Și au mistfficat nu numai doctrinarii, nu numai libe­ralii, n­u numai național-țărăniștii, dar au mistificat și conservato­rii, și junimiștii, când toți au vor­bit de regimul guvernamental din România ca de un regim parla­mentar ca in Franța. România modernă stă pe imensa minciu­nă constituțională a partidelor. Singur­u. mareșal Averescu s-a ridicat până la adevărul strivitor pentru toți politicieni care au propagat neadevărul în cultura omânească. Căci pentru noi problema poli­tică nu este izolată de cea cultu­rală , e una și aceeas problemă a culturii românești moderne. In această din urmă epocă mo­dernă, cultura românească prin aanitismul lui Titu Maiorescu a suferit o gravă denaturare. De unde in vechea cultură religioasă actele voinței și ale simțirii se contopeau d­e a­­­mintit în între­­­gul unitar al ființei omenești, după Maiorescu încoace unele stau compartimentate față de ce­lelalte. Adevărul nu mai este, ca în vechea noastră cultură creș­tină condusă de înțelepciunea patristică, fructul acestei conlu­crări a tuturor facultăților, ci rodul numai al judecății abstracte logice. Și astfel adevărul care a fost scump inimii lui Maiorescu numai in cultură, în sferele idea­le, n’a fost urmărit de ei cu a­­ceeaș intransigenta și pe tarnuul practic al vieței pontice, care pentru operația atom­istică a lui Maiorescu este o alta sferă, a­­parte. Dimpotrivă, in vechea noastră cultură, viața practică, ca varietatea ei pontică, era ca și viața spiritual sau contemplati­vă străbătute de sus in jos de u­­neie și aceleași principii. Nici chiar deia Araiovescu n’am moștenit adevărul politic. Sin­gur­u. mareșal Averescu ni l-a spus, căci nici unul dintre șefii de partide nu ne-a spus că pu­terea i-o dă stăpânul și că numai de ochii lumii se face șeful că o ia deja națiune. Niciunul nici­odată. Și noi avem nevoe de a­­devăr, de adevărul întreg, așa cum s-a spus d. Gruia, după care un partid numai cu doi-trei re­prezentanți în parlament este chemat la guvern fără ca Regele să țină seama că un alt partid e mai popular, fiindcă și unul și al­tul intră tot în acelaș regim gu­vernamental și pseudo­parlamen­tar. Democrația votului univer­sal nu a modificat cu nimic a­­cest regim : comparați Vaida— Berlioz! Generația actuală sau își ia sarcina să propage adevărul pe toată scara manifestărilor cultu­­rei românești, sau ea n’are nici­ o misiune. Radu Dragnea Asanarea datoriilor agricole Proiectal nouei legi. Prepar­ativele dela ministerul ac Insufie. Pricul pilte ac oasa ale viitoarei legiuiri. Selecționarea nenflorilor Peste putină vreme, se va ajunge la termenul fatal de 1 Aprilie, până când guvernul va trebui să găsea­scă soluționarea problemei asanămi datoriilor agricole și urbane. EPOCA DE TRANZIȚIE Sau MUK­ATritm SA A fost adoptată tocmai pentru a se procura timpul material, în cuprinsul căruia să se adune întreg material necesar pentru o cât mai bună soluțiune. Acest material a fost adunat și dat publ­cității prin serviciul sta­tisticei judiciare din ministerul de justiție și care de altfel constituie - trebue să recunoaștem — primul material documentar și complect a­­supra datoriilor agricole din țară. CA’IIVA­ PHIECvZAHI EXTREM DE lĂu­HE­­SANTE Studiul mai sus amintit este precedat de un cuvânt introduc­tiv al d-mi Mihai Popovici, mi­nistrul de justiție. D-sa arata că în ceea ce pri­vește conversiunea datoriilor micilor agricultori, era o nece­sitate socială pentru marea lor majoritate, fată cu noui­e con­juncturi economice, monetare si financiare din ultimii ani. Majoritatea acestor datorii, fuseseră contractate de micii a­­ricultori, când prețurile produ­selor agricole nu atinsese «că­derea din ultima vreme, când criza financiară nu prezenta a­cuitatea de astăzi. In ceea ce privește asanarea judiciară, numai o infimă majo­ritate din mijlociu­ și marii agri­cultori au cerut beneficiul ei. Numărul celor cari au introdus cereri la tribunale, este de 16.839 și dintre aceștia numai 12­ 572 au datorii ce depășesc 5.000 lei pro hectari fată de to­talul proprietarilor existenți în aceste categoriii ei reprezintă numai 8 %. Totalul datoriilor celor 12.572 (cari nu trec de 5.000 lei pro ha.) este de 2.53b milioane, a­­dică de 4267 debitori. Restul de 4.267 debitori, au datorii de peste 11.448 milioane de lei (adică 20—98.000 lei la ha). Intre aceștia se găsesc și fai­moasele cazuri speciale despre care s’a vorbit atâta si aci le­giuitorul ca si ex-cutorul va tre­bui să precizeze cu toată aten­țiunea sa selecționarea solicitan­țiior avantagiilor conversiune­. La mica proprietate, ale că­rei datorii se cifrează la ca. 32 miliarde datorie repartizată pe hectare, variază între 5.000— 6.000 lei.­­Aci este de observat o situațiune specifică a micilor agricultori din Transilvania, Ba­nat și Crișana, cari prezintă o situațiune specifică și de care urmează a se tine seama la în­tocmirea viitoarei legislatiuni. SELECȚIONAREA DE­BITORILOR In sine o ultimă observațiune. Cercetând cu atențiune, ceea ce ne arată cifrele, se va constata că ar a­­nunca datoriilor agricultorilor mun­citori și onești, cari au întrebuin­țat sumele împ­rumutate pentru îm­bunătățirea mijloacelor de intensifi­care a producerilor românești, este o recesă­tate de stat care trebuie realizată, însă cu multă circum­spect­e pe de o parte pentru a-i eli­mina pe cei nevrednici, iar pe de altă parte pentru a reda creditului, cursul normal, prin reducerea do­bânzilor azu­rate și eșalonarea dato­­r­ilor asanate, după capacitatea de plată a­ debitorului­­,sub sancțiuni cât mai severe, pentru acei cari vor fi tentați să nu le respecte SELECȚIONAREA RE­­­Ga­­URESIlTULU­I Și uhtoENIUM PROBLE­MEI Sântem fericiți a constata, că și­­ ministru al justiției a recunos­cut trei principii cari trebuesc să stea la baza unei legiuni în ve­derea asanărei datoriilor în ge­neral și cale agricole în special: 1) selecționarea elementului convertibil, pentru că sacrificii­le, pe cari statul și contribuabi­lii îi vor face, nu poate fi folosit decât de cei cari îl merită; 2) refacerea creditului abso­lut necesar, pentru refacerea productiuneii nationale după a­­sanarea datoriilor. 3) asanarea trebuie să se pro­ducă repede și cu toate garan­t­i onfissuure în pun­ li­al de ION SCUTARU 1 No. 284 Miercuri 1 Februarie 1993 —--------------- - -Director: mmnim crainic REDACȚIA ȘI ADMINISTRAȚIA București, Bulevardul Elisabeta No. 21 Î Pe 12 luni 500 lei 6 25b . 3 » 150 „ , 1 luna 60 „ Pentru instituții și Autorități Lei 100C anual. Pentru străinătate 1700 1­­3.05.46 Redacția 1 Provii,1 . TELEFOANE { 3.11.M) Direcția 3.10.9' Adm­ir iritată ■ami legislate! ii­ndic de &­tt;■ SINSILAESCU Probleme sedate In preocupările „Calendarului“ problemele sociale au ocupat loc de seamă. Gravitatea extremă a îm­prejurărilor actuale ne-a adus de­sigur bogat contingent de subiecte. Șomajul, in primul rând, trista stare a muncitorilor cari sunt fericiți să aibe de lucru chiar până la extenu­are și ’n cele mai umilitoare diții, abuzul patronilor dornici cân­de a-și echilibra budgetele avariate prin concedieri neomenoase, și prin călcarea dreptului de odihnă al­ sa­lariaților, toleranța autorităților și nepăsarea, nepriceperea sau reaua credință a celor care-și iau răspun­derea indreptărei situației muncito­rești, toate acestea au format rând pe rând teme pentru articolele noa­stre. Am examinat parte muncitorești, actualmente din legile în vi­goare și am demascat prin alătu­rări de articole perfidia politicia­nistă; am desșurubat astfel meca­­nismul acestei escrocherii care este legislația muncitorească arătând cum toată apararea sau toate mă­surile bune luate în favoarea mun­citorilor erau complect anulate sau ingrădite până la inutil și derizoriu prin câteva aliniate tranzitorii pri m­are, abil strecurate pentru a ză­­dărn­­ci orice posibilitate de îndrep­tare. Astfel dispozițiunile legale prin care patrona erau instituia judecă­torii propriilor lor conflicte cu pro­prii lor lucrători; imensa afacere a fun­cționalizărei corporațiilor și fe­deralelor pentu ca guvernele să-și poată plasa partizanii în sinecuri gras retribuite din modestele câ­știguri ale meșteșugarilor, doborîți de vitregia vremurilor; magnificul monument care este cassa centrală a meseriilor și asigurărilor, sociale, rănile și loviturile cu care făptura lui »pripp* diafană, a fost *zig ridicat pe aceleași oase sfărâmate și pe aceleaș burți supte ale acelo­rași nevoiași, în modestele econo­mii și ’n­umitele câștiguri ale că­rora, fiara nesățioasă politică și-a înfipt adânc colții și ghiarele, au fost de asemenea semnalate de­­ noi opiniei publice. N’am uitat desigur nici nădejdea vieței noastre muncitoare, ucenicii firavi și calfele minore, sărmani copii chinuiți și spoliați de frageda lor sănătate, pentru îmbogățirea grăbită a unor jupâni hulpavi și pentru susținerea enormului­ eșafo­­daj de favoriți ai politicianismului a toate acaparator. Școlile de ucenici pe care statul le­-a creat într'un scop mult ase­mănător aceluia­ al corporațiilor o­­ficiale s’au dovedit a fi o creație aproape opusă intențiilor avitabile și pline de rezonanță care au pre­zidat la întemeierea lor și ’n orice caz cu desăvârșire streină de aș­teptările ce s’au pus în ele. Am a­­rătat la timp în coloanele noastre, lacunele acestor școli și am insis­tat nu odată asupra rezultatului lor păgubitor. Foarte puțina spoială de învățătură, pe care vlăstarele ace­stea harnice o pot câștiga în școlile de ucenici, e biruită total de exce­­sivitatea muncei lor la patroni, re­glementată numai pe hârtie și de nopțile de nesomn, nopți de muncă asiduă, în mijlocul cărora dreptul lor de repaos e redus la trei-patru ore. Se poate ușor imagina la ce supliciu în plus sunt constrânși a­­cești nenorociți, dacă în afară de munca lor obișnuită, covârșitoare, istovitoare, mai sunt obligați la me­morizări de lecții abstracte, la re­zolvări de probleme aritmetice, la exerciții de gramatică și la diferite teme scrise. Am dovedit, ocupându-ne de vi­trega soartă a bieților copii, că un învățământ de ucenici, n’ar putea da roade la noi decât prin înfiin­țarea­­ căminelor, care să-i smulgă in afara celor opt ore de muncă o­­bligatorie, rapacitătei și cruzm­ei patronului abuziv. E de la sine în­țeles că în legiuirea noastră mun­citorească figurează și aceste că­mine, ca un splendid și umanitar deziderat; ba încă de ani de zile căminele ucenicilor își păstrează jocul lor de onoare, în retorica gri­­julie a marilor­­ vânători de voturi, dar de bună seamă, vor mai trece încă ani mulți pe gârla timpului, și căminele copiilor muncitori tot în stare de deziderat vor rămâne­ in sfârșit tot în acest domeniu, ne-am oprit în treacăt asupra pro­tecției pe care justiția propriu zisă și nu comisiile și paracomisiile de arbitraj întocmite pe sprânceană, o s torst iute nre în pat­. U­af Rita si IosifiDicl Pe părintele Georgescu Edineți l-am văzut o singură dată în viată. La 10 Decembrie trecut, când in fața studenților adunați la biserica Sf. Anton, să-și prăznuiască ziua, sfin­­­ta sa a rosti cuvintele cele mai din inimă din câte am auzit vreodată. E încă viu în fața mea chipul său palid și simplu, de pescar cules pe malul Iordanului iar rostul­ lui îmi sună încă în urechi ca mugetul unui om ce trăgea par’că să moară pentru cauza sfântă a vieței sale. Și iată că acum părintele Geor­­gescu Edineți a fost într’adevăr bol­nav; a zăcut intr’adevăr, la pat, de matizată de pintenul păgăn. Cine sunt brutele, cine au fost ca­­natiile care au putut da un părintele duhovnic al celui mai tânăr suflet di­ntre noi ? Și cum au putut-o face fără ca crucea să-i fi trăznit ? Dacă hu­i­e­ trăznit a fost desigur , numai fiindcă o ținea la piept bunătatea imensă a părintelui Georgescu Edi­­neți - 1 "• • Sau fiindcă, până să o facă, crucea Însăși, a fost smulsă dela pieptu-i și supusă aceleiași profanări. Un preot dintre cei mai iubiți de Domnul din câți avem, stâlcit și a­­postolat ca un borfaș de rând; și o cruce, singurul dar ce ne-a mai ră­mas de sus, gata să fie transformată in surcele de aprins focul la­­ poliție! Și domniile lor numesc aceasta au­­toritate ! Aceiași autoritate care a­­coperă fraudele de ■ miliarde, face din poșlumale naționale miniștri, și din cluburile lor tripouri, care ca să aleagă senator pe un Zipstein in­­sultă biserica în manifeste electo­­rale comuniste și dă afară din Se­­nat, cu vot de generali și ex-miniș­­trii, pe alesul naționalist ! Aceiaș au­toritate care n’a fost în stare să dea o amendă de 5 lei unui perceptor pungaș sau director de instituție — escroc, fără ca să-l mușamalizeze și n’a lăsat, init’un deceniu de fraudă și vicurie, un singur metru pătrat în România Mare fără ca el să fie pătat de poluția contagioasă a can­grenei speriate ! Aceiaș autoritate de data aceasta s’a strâns in talie, s’a ridicat în vâr­­ful picioarelor, și a cravașat o față sfântă, a sfărîmat o cruce ! Dacă această de neconceput rătă­cire se mai poate numi autoritate, apoi nu voi mai vorbi trei zile ca să-i pot trim­ete în pic scuipatul meu integral. Pent­ru ca numai astfel, că buzele curate, părinte Edineț să,pot veni să-ți sărut m­âna. Dr.jjos Protopopescu Cronica muzicală Reluarea lui Tannhäiser la Operă. Execuția Sim­oniei Faust Pentru celebrarea a cincizeci de ani de la moartea lui Richard Wag­ner — ani cari au adus mărirea ca și decadența wagnerismului — Opera de Stat a decis reluarea ma­rilor drame lirice ale compozitoru­lui poet. Alegerea lui Tannhäuser spre a deschide seria glorioasă a reluărilor ni se părea fericită. Rapsodia ger­manică a Wartburgului, mistica în­­săși a dramei, imaginea patetică și inspirată a cântărețului Elisabethei — totul plin încă de melodioase în­cântări, de manierism italian și de pasiune romantic-franceză, — avea să constituie o răpitoare introduce­re la metoda wagneriană și să ne poarte printr’o succesiune de fervo­ri până pe treptele miraculoase ale Graiului. Intr’o scrisoare adresată lui Liszt în 1854 — lui Liszt, care salutase într’o scrisoare de violentă efuzie, gloria în sfârșit dăruită prietinului său — Wagner scria doar aceste a­­mare cuvinte: „Te rog, iubite Franz, nu mai vorbi de gloria mea, de o­norurile mele, de situația mea, sau oricum ai vrea să le spui pe nu­me! Știu, fără umbră de îndoială, că toate succesele mele sunt fundate pe rele pe foarte rele execuții ale lucrărilor mele și că prin urmare gloria mea nu este d­ecât rezultatul unor neînțelegeri. ..Ascultă-mă, Tannhäuser și Lohengrin, le-am a­­runccat în vânt; nu vreau să mai aud vorbindu-se de ele. Lăsându-le la discreția cabotinilor, le-am repu­diat, au fost blestemate de mine și condamnate să cerșească în numele meu, să-mi aducă bani, nimic alt­ceva decât bani!“ Nu putem mărturisi acum, la cei cincizeci de ani de la moartea tris­tului expeditor al acestei scrisori, că gloria sa — aici, mai ales — e fructul dreptei sale înțelegeri. Comemorarea de Joi seara trebuia să însemne un act de pietate și un act de muzică — dacă acesta nu era im­plicit celui dintâi­­— o severă cele­brare a poetului. Dar Tannhäuser, așa cum a fost prezentat nu era decât­ o grotescă deformare a dra­mei wagneriene, o ridiiculă păpu­­șerie sonoră. De la textul lui Șt. O. Iosif de o tristă desuetudine,­ de un sentimen­­talism edulcorat care ar fi făcut de viciile bunicilor, până la decorurile domnului Feodoroff totul — cu ex­cepții rare — a fost o trădare a stilului tenebros și liric, majestuos și liturgic al dramei wagneriene. Noi murmuram, ca un exorcism, cuvinte de incantație din Mallarmé: Et î’oh ignore mal élű pour notre [féte Trés simple de ©hauler l’absence [du pohte Qua oa beau monument fenierme [tout entler. Exprimam prin ele convingerea în frumusețea ideilor, în splendoarea construcției, în magia dramatică a operei lui Richard Wagner. Să­­ vorbim despre interpretări de detaliu? 1 Despre durerosul prost gust al decorului din actul I, des­pre baochanala care i-a fost com­­piementul natural de mediocritate, de industrie și de pază. Despre cos­tume cari aveau un pronunțat ca­­­racter moscovit, despre Tannhäuser în cazacă, despre lamentabila apa­riție a figurației, sau despre deco­rul din actul II, III, și iarăși? Ne vom mărgini a insista doar a­­supra protagoniștilor și deuterago­­niștilor dramei. In ordinea apariției lor pe podiul teatrului, d-l Emil Ma­­rinescu, în rolul titular de o dulce și italiană afectare, antiscenic, antili­­ric dezastruos partener al doamnei de Barbu. Doamna Elena Basarab, o Venus care n’a exprimat nici o inflexiune sensuală, nici un act de ■grație,­­antipatică prin nu­­ știu ce gesturi­­ și accente disolute, de o sla­vonă,, monotonă sângoare/Admirabil, domnul George Folescu,­ posesor al unei arte generoase­ și profunde, că­ruia mediul i-a insuflat totuși un aer vag din Boris Godunov, și ad­mirabil, domnul Al.­ Lupescu care a cântat; rolul cavalerului­ Wolfram, cu­ accente dramatice persuasive și cu modulații de nobil lirism. Doamna Aca de Barbu interpreta rolului dificil al Elisabethei a pus în jocul său intensitate și pasiune. Coloritul și vigoarea­­ vocii sale o desemnează ca excelentă interpretă a eroinelor wagneriene. * Concertul simfonic­­ al Filarmoni­cei, aducea sub semnul romantic și pasionat al lui Berrlioz, un­a din ra-Continuare în inia. II­, de DAN BOTTÁ

Next