Calendarul, iulie 1933 (Anul 2, nr. 407-433)
1933-07-01 / nr. 407
ANUL II muzeul presei sever bocus JIMBOLIA I lat—6 PAGINI 3 LEI Problemele Europei Centrale Politica franceză Problemele Europei centrale sânt din nou la ordinea zilei. Propriu zis, ele sânt permanent la ordinea zilei de la războiu încoace. E vorba numai de o anumita acuitate pe care cursul evenimentelor li-o împrumută din timp în timp. Astăzi sântem într’un asemenea moment de acuitate. Austria a revenit pe primul plan, împingând cu un pas mai în urmă Ungaria cea atât de iubitoare de scandal. Austria și Ungaria alcătuiesc cele două motive permanente de agitație în Europa centrală. Cu o deosebire, Ungaria revizionistă joacă un rol activ. Austria, cel puțin Austria oficială, joacă un rol pasiv. Ea a fost din nou îmbrâncită pe primul plan prin voința Germaniei hitleriste de a o anexa Reichului. Trebuie să adăugăm că aceasta voință de unire nu e numai a Germaniei, dar și a unei mari părți din poporul austriac care, la 1918, votase în unanimitatea adunării naționale alipirea la Germania. S-a opus atunci categoric Franța biruitoare care, călcând triumfal în picioare principiul autodeterminării popoarelor, și-a consfințit opoziția chiar prin tratatele de pace. Toată agitația care durează de atunci încoace pe tema austriacă își are izvorul în această eroare a Franței determinată de un egoism național uluitor de strâmt. I s-a părut Franței că o Germanie unită cu Austria ar deveni prea puternică. In realitate, cu sau fără Austria, Germania e tot atât de tare sau tot atât de slabă. Franța, călcâiul principiul organic al autodeterminării a fost nevoită, sa facă de atunci încoace o politică de artificialități pe tema austriacă, politică foarte problematică și, prin natura ei artificială, fără durată. Fiindcă Austria, cu două milioane de locuitori în Viena și patru milioane în țară, neputând trăi prin sine, a fost făcută să trăiască artificial, prin baloanele de oxigen ale împrumuturilor. Austria e o formațiune politică ce agonizează de 15 ani. . I Singura ei soluție naturală e contopirea în statul german. Aceasta ar suprima cel puțin două treimi din posibilitățile de complicații în Europa Centrală. Pe teren ar rămâne numai problema ungară, redusă la o însemnătate minimă. Dar Franța nu înțelege să accepte această simplificare. Ea duce o politică dublă: pe deoparte a încurajat formațiunea Micei înțelegeri, organ de apărare al statelor succesorale împotriva unei eventuale Austro-Ungarii noi ; pe de altă parte alimentează programatic artificiul austriac, face ochi dulci revizionismului maghiar, nu-1 susține direct și pe când fată prin anumiți oameni politici și scriitori cu nume, — ca să ajungă, recent, la enormitatea ideii unei noi Austro-Ungarii, numai pentru a împiedica Anschlussul. In această opoziție la Anschluss, Franța și-a câștigat în ultimul timp de partea ei Italia. Se știe azi că ideia unei noi Autro-Ungarii, opusă tendințelor politicei lui Adolf Hitler, a fost emisă de Franța și de Italia deopotrivă. Mica înțelegere a fost nevoită să ia atitudine categorică împotriva acestei monstruozități din care s-ar fi născut imediat războiul. Momentul acesta diplomatic a fost extrem de caracteristic și de elocvent pentru politica dublă a Franței. Mica înțelegere protejată de Franța împotriva unei eventuale Austro-Ungarii propusă tot de Franța ! Admirabilă politică, poate, pentru jocul intereselor franceze , dezastruoasă politică pentru interesele vitale ale statelor succesorale . Protestul Micei înțelegeri a adus la realitate diplomația franceză. Dar numai pe jumătate. Fiindcă imediat s’a născocit cellalt plan , confederația dunăreană, care se discută acum la Londra. Va intra Ungaria, condusă de d. Goemboes, în această confederație ? Va intra Austria, condusă. printre bombe hitleriste de d. •ollfuss, în această confederație ? Noi nu putem fi profeți. E de văzut. Până atunci, ceea ce putem spune sigur e că această confederație dunăreană e un nou joc diplomatic francez pentru a complica din nou lucrurile în Europa centrală și pentru a evita Anschlussul, adică unirea Austriei cu Germania. Se inventează mereu artificialități pentru a evita ceeace e natural să se întâmple. Ceea ce e natural e mai tare decât ceea ce e artificial. Și principiul acesta iubește și politica franceză în Europa Centrală. Faaiței nu-i convin simplificările masive în această nenorocită parte de Europă. Și atunci Mica înțelegere e nevoită să joace mereu pe aria de la Paris, când această simplificare masivă e singura soluție ce i-ar suprima o serie întreagă de mari îngrijorări. In articolul de mâine vom examina raportul actual dintre Austria și Germania. , NiohEfop Ceainic SIELE VERZI VITe, Radio FEMEILE ȘI TATA MOȘU După cum s’a văzut în ziare, la Curtea cu Juri se dezbate procesul unui criminal de rând, Ion Ștefănescu zis și Tata Moșu. Și o agiomera pe de care nici căpitanul Dreyfus nu se va fi bucurat pe vremuri. La Nicolaescu, deunăzi, nu era nimic pe lângă ce e la ăsta. Femei, mai ales. Ca frunza, ca iarba și nu desigur, ca razele lui Malherbe. — Machére e tânăr. — Nu, e bătrân. îi spune.. Tata Moșu. "K' —— Are mustață ? — N’are, uitei fotografia. — I est bien sympathique... — Ba e chiar distins. — E vorba cum pătrundem. Și toate pătrund prezentându-se grav... „avocatul Cutare ”, ori recomandârndu-se cu lacrimi în ochi, soldatului : — Dă-mi drumul, sunt sora lui Tata Moșu ! Cele care nau geniul, accesului, sunt duse acasă în stare de leșin, de către șoferul respectiv... LASATI COPII LA VINA LA... RADIO! oameni buni, ce se conta 1« de unde a fost înlăturat poetul Adrian Maniu, pentru a fi înlocuit cu unui a zis Blazian. Cităm după revista „Radiofonia“ fI ORA COPIILOR“ de Joi 29 Iunie curent: „Ora 18 : orchestra Ionescu- Găină: Fă, Marie romanță ; Kiriac B‘are paralel; Ninon; Foxtrot; Așa o fată nu se uită (tango). Doi ochi, 2 valsuri vieneze. Eu știu c‘ai să mă ‘nșeli chiar mâine (Dar fiindcă azi mi te dai toată...— adăugam noi). Etc. ■ Autentic. Mă miram eu de ce un nepot al meu — are numai S ani — moare după ura copiilor și dela o vreme nu mai avem train cu el, cică să.l insurăm! J stSS CXTimiSlI DI DREAPTA In ziarul lud, care nu e totdeauna indiferent în orientarea spirituală și de idei a opiniei de la noi, d. Ion Vinea se ocupă atent in ultimele zile de extemismul de dreapta — iar cauzele psihologiei noastre politice de azi directorul Faclei se găsește acolo unde putini dintre noi le-ar fi bănuit. Ar urma astfel că Românii de azi își iubesc țara mai must decât ar trebui și cu nu știu ce agresivă pasiune, pentru simplul motiv că politica românească ar fi știut să sugrume in ultimul timp mișcările de stânga. A dispărut în felul acesta, o contrapondere necesară, se pare, atâtor exaltări patriotice care devastează astăzi România de la un capăt la celălalt... Care inimă omenească, intr'adevăr, nu se înfioară să audă răsunând pe Pământul acestei țări imnurile naționaliste ale batalioanelor de asalt cuziste, de pildă, atunci când Internaționala a tăcut de mult, ca un cântec răgușit in piepturile veterane ale câtorva socialiști întârziați cari mor dar nu se predau pe poziții, care de altfel s’au prăbușit!... Este oricum, un punct de vedere interesant — și noi nu ne mirăm de nimic. Bătrânul Zenon, un grec abil și pervers filozof, știut să explice acum destule de sute de ani că dialectica adeseori își bate joc de adevăr, așa precum inteligența și talentul pot demonstra orice — iar calitățile distinsului confrate de care ne ocupăm aici plătesc suficient pentru orice prograntă a ideii. Ar fi un alt capitol interesant de văzut cum liberalismul ultimului timp, anarhia inteligenței, un barbar refuz de oricare dogmatism și năruirea atâtor vechi principi au dus lbertatea discuției și a gândirii până acolo, unde aproape cuvântul absurd apare fără sens... Ce nu se poate susține acum, unde mai e pudoarea gândirii și care sunt limitele ei! Să lăsăm aceste nostalgice întrebări în bagajul cu regrete al desfrâului nostru spiritual de azi și să privim mai atent ca să vedem... câtă dreptate ar avea d. Vinea dacă premizele de la care pleacă el, ar fi adevărate !Căci, iată, ni se spune acum un lucru pe care, fără îndoială trebuia să-l aflăm.... Și într'adevar oricât ne-ar fi dăruit fantezia cu darurile ei, ne-ar fi fost greu să bănuim că dreapta românească a fost atât de mult favorizată într'o țară în care, nu mai departe decât ieri, studenții naționaliști dela Iași erau închiși ca bandiți de drept comun și făceau greva foamei pentru crimă de patriotism, iar șefii mișcărilor naționale erau pândiți de jandarmi, sdrobiți și urmăriți prin toate satele pe unde se duceau! A, aceste prea contondente favoruri nimeni să nu le invidieze! Dar să înțeleagă oricine că de aici, în bună parte, s'a zămislit extremismul de dreapta, cu tot eroismul lui care s'a exaltat in suferință și a strigat din fundul pușcăriilor dreptul la vieață al unui neam fără noroc. Generația de tineri cari au astăzi 20 de ani a crescut în mizeria și în grandoarea acestor inalte sacrificii când politica românească, Statul român, într’un cuvânt se lua de piept cu cei mai sublimi apărători al lui Nicăeri, poate, mai mult decât la noi, pușcăriile n’au făcut ecou desperărilor din atâtea suflete românești prigonite de 10 ani și până acum, când războiul de apărare națională și-a mutat fronturile înlăuntrul țării, am asistat la scandalul criminal și odios in care o politică imbecilă a știut să lovească în ce era mai autentic, mai indiscutabil și mai devotat national! Luați pur și simplu istoria mișcărilor studențești din ultimii 10 an.... Câți ani de închisoare? Câți morți, câți martiri?... Cine-i mai numără! Noi ii lăsăm in gloria lor anonimă — dar peste atâta lungă poveste de suferință, pricepem bine de ce acum muzica aceasta triumfală care se ridică pe toată suprafața României, într’un impetuos acord, trebue să exprime, ca o recompensă binemeritată și ca o tainică poruncă a acestui pământ, exigențele extreme, toate, ale naționalismului românesc. Iar atâtea infame „complezente“ oficiale, de crime, de închisori și de paturi de pușcă, ni se va Îngădui să le urăm acum acelora cari le invidiază și cari le doresc!.« ......./ Toma Vlădescu Cerem exproprierea conductelor de petrol ale soc. Concordia Am scris acum câtva timp o serie de articole în acest joc asupra politicei naționale de petrol a Statului român, prin care arătam greșala de neiertat care se face, atunci când se încurajează numai activitatea și desvoltarea capitalului străin în exploatarea acestei bogății naturale a țării și se persecută sau se neglijează orice inițiativă românească care ar vrea să lucreze în aceiași direcție. Noi ceream, cu acel prilej, exproprierea de către Stat a conductelor de petrol ale Soc, Concordia și înlăturarea în cel mai scurt timp a unei politici șt dinv. de abuz, nu dauii interesului național, care nu poate să mai fie îngăduită. Desigur că nu datorită intervenției noastre, ci numai printr'o coincidență a evenimentelor, simplă acest caz special, pe care noi îl supuneam atențiunei binevoitoare a guvernului român, pare a căpăta o soluționare echitabilă. Regia publică a conductelor de petrol a cerut Ministerului de industrie și comerț exproprierea conductelor Soc, Concordia,iar Direcția [UNK] Minelor din acest minister, a întocmit un referat favorabil acestei cereri. Intr’un interview publicat, în ziarul „Universul“, cu data de Joi, 29 iunie 1933, d. Pascal Toddescu, președintele regiei conductelor, dă’ o sumă de argumente drepte și legale in sprijinul acestei hotăriri. E, mai întâiu, un motiv constitutional, pentru că art. 20 din Constituție, al. 1 precizează că toate CAILE DE COMUNICAȚII, spațiul atmosferic și apele navigabile și flotabile SÂNT DE DOMENIUL PUBLIC. E, apoi, însuși legea minelor, prin art. 70, care dă drept Statului să exproprieze instalațiile făcute de particulari, ATUNCI CÂND VA CREDE CA ACEASTA MĂSURĂ ESTE NECESARA PENTRU INTERESUL PUBLIC. Or, ce se întâmplă? Soc. Concordia face prin aceste conducte nu numai transporturile produselor sale petrolifere, dar Îndeplinește un rol de CĂRĂUȘIE PUBLICA, făcând comerț și percepând taxe din transporturi particulare, FARA CA STATUL SA AIBA DIN ACEASTA VREUN BENEFICIU OARECARE, încasările societății "Concordia de pe urma acestor transporturi se ridică la câteva zeci de milioane de lei pe an. In afară de aceasta, ACEIAȘI SOCIETATE, PRIN MONOPOLUL PE CARE-L EXERCITA, TERORIZEAZĂ PE BIEȚII PRODUCĂTORI ROMANI, — CĂRORA NU LE TRANSPORTA LA TIMP, PRODUSELE SUBT CUVÂNT CA CONDUCTELE SÂNT OCUPATE, — DE AȘI VINDE PE LOC ȘI PE NIMIC ȚIȚEIUL LOR, REALIZÂND ASTFEL NOĂ CÂȘTIGURI DIN COMBINAȚIILE FELURITE DE VINDERE-CUMPARARE A ACESTOR MĂRFURI LA CARE SOCIETATEA PARTICIPA. Interesul public pentru ca Statul să intervină este prin urmare evident Expropriind conductele, Statul va incasa [UNK] taxele de transport al produselor in profitul său, mărindu-și astfel veniturile și va ocroti, in același timp, așa cum are chemarea, ln primul rând, interesele producătorilor români , cari nu vor mai fi șicanați ca azi la transportul produselor ce le aparțin, putând să-și valorifice cum vor crede mai bine fructul muncii și ostenelilor. Societatea, la rândul ei, va avea dreptul să facă mai departe transporturile sale, plătind Statului taxele respective, iar, pentru conductele expropriate, va primi prețul pe care conform ar . 197 din legea minelor IL VA FIXA JUSTIȚIA. înțelegem enervarea conducătorilor Soc. Concordia. Cine nu s'ar enerva când i s'ar lua din mână, cum o face actualmente Statul, oilocma ca aceasta de cel puțin 100 de milioane de lei anual câștig? Străinii însă trebuie să înțeleagă că și aceste câștiguri au o Uinită. Statul, care trece printr'un greu impas, și care are nevoie continuă de bani, față de santinele ce-l apasă, nu mai poate lăsa ca până azi pe particulari să încaseze nimic din care el să nu-și aibă partea sa importantă de percepere. Pe de alta parte, el nu poate să mai admită, făind de a nu abzice de la cele mai elementare îndatoriri, ca elementul românesc băștinaș să se găsească în țara lui într’o stare de inferioritate materială și morala față de străinii cari vin aici să-și înmulțească capitalurile lor. . De aceia, cerem d-lui Al. Vaida- Voevod, primul-ministru al țării și ministru de industrie și comerț, să rămână pe poziție în apărarea drepturilor încălcate ale Statului și ocrotirei ce trebuie să dea românilor slabi și să nu se îndoaie nici în fața rugăminților, nici în fața amenințărilor, dacă vor fi, aprobând cererea de expropriere a conductelor soc. Concordia, pe care l-a înnăintatro Regia respectivă a ministerului său. Cunoaștem prea bine sufletul său de ADEVARAT ROMAN spre ne îndoi de rezultatul acestui act de guvernământ. >i A. C* Cusin No. 407. Sâmbătă. 1 Iulie 1933 Director: NitrifoC crainic REDACȚIA ȘI ADMINISTRAȚIA Burcurești, Bulevardul Elisabeta No. 21 TELEFOANE 3.05.46 Redacția și Provincia 3.11.80 Direcția 3.10.96 Administrația Pe 12 luni 500 lei . 6 . 250 . 3 H 150 „ 1 lună 60 Pentru instituții și Autorități Lei 1000 Pentru străinătate....... 1700 ABONAMENTE IN TARA «I fi anual Mit inam,I si leiül mail ■!' de GíB. I. Ml Mii ESC! Pentru a vedea întrucât obligativitatea reprezentării părților absente în Instanța de judecată prin avocați a adus vreo îmbunătățire în viața juridică din punctul de vedere al factorului .„accelerare“, ne vom servi, cum am făcut și rândul trecut, de „proba“ infailibilă a practicei zilnice. Să luăm un dosar în care părțile amândouă au acordat procuri avocaților respectivi, pentru ca ele să fie scutite a veni la toate termenele de judecată. Evident, eu n’am văzut, dar e lesne de dedus și trebue neapărat să se întâmple astfel, — am avea în cazul expus de noi exemplul tipic al procesului perfect. Un proces unde ambele părți sunt oameni de drept, cunoscători ai legilor și ai invizibilelor curse pe care le întinde procedura, și pe care ei, așadar, le pot prevedea și ocoli. Ar fi procesul cel mai scurt cu putiință, nici un termen n’ar fi luat fără o necesitate aboslută, fără un duel de-aproape, agitat și încordat. Așa ceva trebue să există fără îndoială și eu aș fi fericit dacă cineva mi-ar indica un astfel de dosar, l-aș cerceta în grabă și i-aș dedica un urgent și amplu elogiu. Insă toate dosarele, care mi-au intrat prin mână în această condiție, până acum, nu mi-au oferit, regret că trebue s’o spun, niciunul, un astfel de splendid spectacol. Dimpotrivă, răsfoind un dosar obișnuit, vezi la tot locul: „d. avocat cutare cere termen pentru cutare lucru“. In jurnalul următor găsești la fel: „d. avocat cutare cere un termen pentru a îndeplini cutare lucru“. Dacă nu e „acelaș“ lucru, cerut la ambele termene (câteodată vezi „acelaș lucru“ cerut la câteva termene în șir de d. avocat cutare) în orice caz se cere de obicei ceva, care se putea adăuga la primul capăt de cerere. De cele mai multe ori termenele sunt obținute „pentru îndeplinirea procedurei“.* Și după câteva jurnale, în care motivul amânărei este invariabilul „îndeplinirea procedurei“ sau „părțile de comun acord cer un termen“ (asta când părțile constată cu surprindere că la un moment dat procesul e în stare de judecată) vezi și jurnalul care încununează această grijă deosebită de interesele mandanților : „pentru aceste motive, tribunalul dispune scoaterea de pe rol“. Urmează de bună seamă formalitățile de redeschidere, suspendările ulterioare etc. Dosare de felul acestuia pe care-l răsfoiesc acum în fața cetitorilor, se pot vedea cu duiumul în scumpa noastră Românie. Repet: nu spun că nu există și de cele despre care am pomenit întâi, dar majoritatea o formează tipul de dosar descris pe urmă. N’aș putea spune dacă în Ardeal, unde sistemul reprezentării prin procurs de către avocați era cel obișnuit înainte chiar ca legea să-l pretindă, vom găsi astfel de probe de procese lăsate în seama avocaților. (De acolo mi se pare, s’a inspirat legiuitorul). Dar în vechiul regat procedeul e cu totul în fașă, aș putea spune că majoritatea avocaților dela tribunal e și mai cu seamă de la nenumăratele judecătorii de ocol, de pe cuprinsul țarei celei vechi îi e cu totul refractară. Și ceia ce e mai curios, este refractară în practică, deși teoretic aprobă sistemul, ba chiar s’ar supăra dacă ar fi eliminat din lege. De altfel chiar împricinatul regățean a observat acest lucru, mai ales săteanul. Și pentru a evita tărăgănarea procesului, în loc să dea procură directă avocatului, o dă cuiva din apropierea instanței sau unei rude care are mai mult timp de judecăți, rămânând ca acești mandatari de procese să amintească avocatului de termen și chiar să-l secondeze în operațiile secundare pledoarei. In felul acesta procesul merge strună, ca toate procesele cu avocați în care clientul e de fată cu imboldul și cu punga. Ororocurile date în chipul din urmă, nu sunt valabile, cu alte cuvinte împuterniciții prin ele nu sunt (Continuare în vaa. lla) mmm mn mm Guvernamentalii basarabeni s'au hotărât să țină o conferință regionala in orașul Bălți. Presa dela centru nu se mărginește să ne vestească numai faptul, ea îl însoțește de bănuiala că noi, care am criticat regionalismele politice, vom repeta critica și de data aceasta. Confuzia ce ni se atribue nouă în chip gratuit în capul presei guvernamentale care are atâtea pe cap„. Căci ori plănuita conferință basarabeana va avea cu totul alt program decât adunarea dela Piatra Neamț, și atunci nu era nevoie ca oficioasele guvernului să o apere mai dinainte de criticile ce i s’au adus acesteia din urmă, ori ea vânează aceleași scopuri: modice naționalimului și atunci ea se va confunda ln acțiunea începută la Neamț. Dar noi nu vrem să credem acest lucru. Până vom fi deziși, stăruim în părerea că la Bălți se va face puțină gospodărie locală, de aceea care ar fi prins mult mai bine și parlamentărilor de sub comanda d-lui Costăchescu. "Asemenea întruniri, pentru cercetarea drumurilor, a podurilor, a producției și a debușeurilor de desfacerea ei, precum anunță programul conferinței administrative din Basarabia, sunt singurul regionalism care e bine venit in fiecare din regiunile țări, ■ • ■ j Dacă Ardealul ar fi urmărit tenace acest regionalism, și nu pe cel politic contra vechiului regat, cauza Moților nu ar fi ajuns la ce este astăzi, și minele de cărbuni de pe valea Jiului nu ar arunca acum sutele de muncitori pe drumuri. Căci este regionalism și regionalism, ceea ce vam încetat și nu vom înceta niciodată să deosebim. Separe că parlamentarii basarabeni, conduși chiar de d. Pan Halippa, au un drum de minte mai mult decât lungul șir de deputați și senatori ardeleni, care in cincisprezece ani de, zie n'au văzut trebuințele vitale ale Moților, inventând în schimb cuvântul program „regățean“. Așteptăm Basarabia la conferință. Radu Dragnea Nu-s vremile sub cârma omului tie G. A. MATEESCU Așadar conferința dela Londra se poticnește. Stătue în mintea noastră amintirea altor conferințe precedente, convocate cu acelaș scop de înțelegere economică. Ce-a rămas din ele ? In Saltarele fiecărui delegat doar gazeta în care și-a făcut reclama discursului. Criza însă și-a văzut de drum și, asemenea unui fenomen elementar, a măturat din fața ei tot ce a găsit " E lesne de închipuit ce arâd teren de împăciuire oferă atâtea interese direct opuse. Nu avem decât să ne gândim la situația Angliei care are, fo calitate de producătoare industrială legături inextricabile cu imperiul ei colonial, dar care în calitate de mare putere financiară e obligată să țină seamă de schimbările survenite în întreaga lume. Se pare că Anglia nu mai poate practica politica de până acum , de a declara când avea interes, că ea este putere europeaná sau de a susține că nu poate fi decât, o putere extra-continentală, atunci când interesul o împingea la aceasta. Astăzi situația este încurcată în toată lumea și în așa grad sunt legate firele intereselor de la o țară la alta, încât o declarație în genul celei de mai sus, n’ar mai recolta niciunu a.* * 1 vaptaj. 1 -Pe de altă parte concurența anglo-americana constitue' ,un fapt peste care nu se, poate trece. Acuitatea acestei fapte,vădește, zi de zi tot mai evidentă, reducând cămeele unei ințelegeri. " ’ ■ ■ Cât privește dezideratul statelor agricole de a li se acorda tarife preferențiale, adică de a li se admite la import produsele , lor înaintea statelor transoceanice, acesta ni se pare de la început irealizabil, având în vedere că statele industriale europene nu vor consimți niciodată să renunțe la plasarea fabricatelor lor în țările transoceanice unde vând mult mai mult decât in statele agrare europene. De altfel, nădăjduim că aici, la Londra, statele agrare europene vor vedea' ce trebuia văzut' măi de mult, că raportând suprafața cultivabilă la numărul de locuitori, dânsele nu vor putea niciodată ține piept concurenței grânelor rusești sau transoceanice și că deci au de luat alte măsuri decât ce doresc a cere acum. Am puttea înșira încă pe multe pagini motivele pentru cari la Londra nu"«« Va putea formula o rezoluție eficace, practicabilă. Rezoluția sigur că se va redacta o splendidă și toprimzatoare pe hârtie, imposibilă de pus fast în practică. Delegații adunați la Londra discută asupra unor date care reprezintă o Europă capitalistă în care nimic nu e schimbat. In realitate nimic nu mai e cum a fost iar leacurile indicate de știința economică nr vor lovi de situația politică care miu va permite aplicarea lor. Să ne gândim puțin la anumite tarife vamale protectioniste și prohibitive. Crede cineva cu putin fără aceste tarife care sunt expresia unei desvoltări organice economice, pot fi, abotate cu una, cu două? Înăuntrul fiecărei tari categoriile economice sunt prea bine conturate, de prea măreț importanță fiscală își prea puternice pentru ca să fie îngăduit a crede că se poate trece peste ele. Conferința data . Londra. trebuia întrunită acum câțiva ani, când Europa capitalistă era încă modelabilă, când internaționalismul economic nu dispăruse spre a face loc, ca astăzi naționalismului economic, i F lrste intereselor sunt legate in așa grad" de la o țară la alta încât nu se pot descurca de către mintea omenească : rămâne ca natura să hărăzească, fie ruperea, fie continuarea lor. Omului nu rămâne decât să se conformeze realității, fie că-i place fie că nu. .; această realitate este astăzi alta decât aceea care ar putea fi locuită la Londra , unde se neglijează faptul că războiul a promovat aplicarea principiului naționalităților. Economiștii de după războiu, în majoritatea lor, au socotit principiul perimat și au mers până acolo încât, neglijând regula elementară, că orice progres se face numai in etape — au propovăduit uniuni vamale. Datorită unei inerții binefăcătoare, toate aceste predici au răsunat în gol ; am fi asistat la cine știe ce tragice spectacole ivite din confiscarea intereselor unei națiuni pe baza uniunei vamale cu o altă națiune inferior pregătită. Pare ee că la Londra nu se vede încă limpede că principiul naționalităților este în cure de dezvoltare și pe terenul economic. Ce au lucru să însemne crearea de industrii autohtone ? Ce altceva este actuala utilare industrială a Rusiei, oricum ar numi-o diriguitorii Și toată lumea ? Nu dezrobire de un internaționalism economic și înlocuirea lui cu un naționalism, botezat altfel dar menit în ultimă instanța să ridice buna stare materială a populației ? Căci și aici țâșnește gigantica ironie a naturii în fața tuturor sforțărilor omenești, daca rușii au contribuie la dărâmarea capitalismului internațional, apoi e sigur că nici prin gând nu le-a trecut să ajute la instaurarea naționalismului economic care pune stăpânire pe Europa. Acesta pare să fie acum procesul în cure de desfășurare : capitalismul internațional dispare. Sunt încă numeroși acei ce susțin ca vigoarea capitalismului este încă întreagă, i ar criza ce străbate omenirea este o criză ciclică, de cele prevăzute în manualele școlarilor. " Dar aceștia uită că așa numitele crize ciclice sunt,sau erau ușor de vindecat într’o omenire unde doctrina liberalistă nu era implantată ca astăzi printr-un sistem de îmtervențiori fism de stat din ce în ce pronunțat sau prin economii dirijate , provizorate spun ei ; provizoratele concedăm noi, dar care » __•_ * |* .. __Continuare în ztați.#«#