Cinema, 1977 (Anul 15, nr. 1-12)
1977-01-01 / nr. 1
«Se impune să manifestăm toată exigenţa faţă de calitatea filmelor artistice româneşti, acordînd in acelaşi timp atenţia corespunzătoare producţiei de filme documentare şi de popularizare a ştiinţei». Nicolae CEAUŞESCU prin faptul că angajază prestigiul unui autor intrat în conştiinţa publicului la un alt nivel de consideraţie, cît şi prin faptul că studioul Sahia a reuşit să impună şi în domeniul filmului utilitar o înaltă ştachetă a exigenţei prin peliculele semnate de mulţi regizori de frunte. O contribuţie originală la epopeea naţională Dan Hăulică: Primul cîştig al întilnirii noastre este faptul că ea marchează interesul revistei «Cinema» pentru acest sector al cinematografiei româneşti, interes care sper să fie un semn stimulator pentru întregul presei noastre. La noi există, semnatara de altfel demult, o tradiţie a filmului documentar care îndrăzneşte să-şi propună obiective culturale, politice şi artistice, superioare, în timp ce în unele părţi, de multe ori, documentarul este o simplă alternativă a reclamei comerciale. Or, dacă avem acest avantaj, este normal ca el să se repercuteze şi în sistemul de informaţie şi educaţie al presei, fără a mai vorbi de modul de difuzare a filmului. Un minus de comunicare în acest sens se răsfrînge negativ în însăşi problematica documentarelor noastre şi se traduce în lipsa unei anume cristalizări şi decantări a materialului şi a expresiei. De pildă, sînt prea multe filme care vor să spună totul, ca nişte articole. Sub raportul acesta, eu nu cred că profunzimea — pe care o cîştigăm mereu şi am cîştigat-o şi în această ediţie a concursului — este în raport direct cu degrevarea de unele sarcini privind informarea la zi. Firesc este, dimpotrivă, ca documentarul — cinematograful responsabilităţii celei mai directe, în termeni zavattinieni — să se împărtăşească din circuitul nemijlocit de informaţii al actualităţii, care-i poate conferi mai multă acuitate şi francheţe. Pentru că uneori literaturizăm tocmai prin faptul că nu mai sîntem puşi în faţa acelor dificultăţi inerente şi în acelaşi timp exaltante ale actualităţii celei mai vii. lată deci că atingem rînd pe rînd, din perspective diferite, problema aceasta a încrederii filmului documentar în puterile sale,într-o epocă în care galaxia Gutenberg cedează din autoritate. Filmul documentar se aşează în curentul de interes al contemporanilor, cu mult mai mult decit sîntem noi obişnuiţi să credem. Malraux spunea că istoria artei este istoria a ceea ce este fotografiabil, eu încep să cred că este istoria a ceea ce e filmabil, ecranizabil. In sensul acesta, interesul ilustrat în actuala ediţie a concursului «Cupa de cristal» pentru subiectele «de artă», pentru documentarul consacrat artelor plastice, este mai mult decît legitim, este o verificare supremă a acuităţii speciei, a puterii sale de penetraţie în zonele culturii, luată în accepţia ei cea mai largă, de la creaţiile clasice la contribuţiile moderne cu implicaţii sociale directe şi imediate. Lungul drum al muncii către artă al lui Mirel Ilieşiu se referă, de pildă, la experienţele pe care le desfăşoară la Timişoara echipa de tineri artişti conduşi de arhitectul Flondor, pornind de la elemente de gramatică a formei, dar menţinînd mereu o legătură profund funcţională şi educativă între artă şi viaţă, în aşa fel încît artistul apare ca un lucrător care are curajul să-şi asume, în sînul societăţii noastre, sarcini dificile de organizare a vieţii, mergînd pînă la preocupări de urbanism, pînă la micile structuri sociale şi de ambianţă, cum sînt grădiniţele pentru copii. Opţiunea însăşi de a realiza un astfel de film mi se pare caracteristică, chiar dacă modalităţile folosite nu au fost totdeauna la fel de bine definite ca în acel film cu o încărcătură poetică mult mai gravă, pe care l-am premiat în chip unanim cu «Cupa de cristal». Caracteristic de asemenea pentru anvergura ideatică a documentarului românesc, în acest moment, ni se pare faptul că ne preocupăm în sfîrşitde problema unui dialog inextricabil între arte, între literatură şi film, între verb şi imagine, raportîndu-ne chiar la nivelul suprem şi de maximă dificultate al poeziei naţionale, în filmul Eminescu. Cu foarte frumoase formulări poetice, în comentariul semnat de Vasile Nicolescu, filmul a fost din păcate cu totul inegal servit, cred eu, de imagine, prin acel amestec de maniere, în care trimiterile inventive, pline de exuberanţă vizuală stau alături de cadre în care se recurge la o solarizare expresionistă a imaginii sau, dimpotrivă, se preferă inocenţa vegetală a unor meri înfloriţi. Cred că, paradoxal spus şi poate ca o impietate într-o casă a cineaştilor, într-un asemenea caz, imaginea trebuie să asculte mai mult de verb. Filmul despre Antim Ivireanu al lui Slavomir Popovici, Carte cu învăţătură, aflat de altfel printre cele premiate, deşi părea mult mai modest, mai didactic în intenţie, este mai creator sub acest raport. Pentru că el valorifică textul original al marelui moralist şi patriot, realizînd în acelaşi timp treptat încorporarea omogenă în imagine a spaţiului, a arhitecturii, a frescelor şi a ornamentaţiilor autentice din ctitoriile vremii. Un singur regret major aş formula totuşi la acest capitol al documentarului de artă: faptul că mărturia marelui artist contemporan, consemnată în atît de binevenitul film premiat, Corneliu Baba de Florica Heiban, apare singulară în producţia studioului «Alexandru Sahia». Cred că trebuie să ne propunem, poate printr-o colaborare cu Uniunea artiştilor plastici, o preocupare sistematică pentru consemnarea pe peliculă a mărturiilor marilor personalităţi contemporane, prin aceasta documentarul putîndu-şi aduce o contribuţie specifică la crearea unei epopei naţionale a prezentului. In această ordine de idei, un drum de mare viitor al documentarului nostru ar fi explorarea mai creatoare a elementului arheologic. Am văzut însă filme cu temă de arheologie realizate după cele mai fastidioase clișee. Este bine că avem la muzeu o copie a Columnei lui Traian, dar cred că un documentar despre Columnă ar trebui să meargă la mărturia arheologică autentică. Se preferă însă filmarea şi refilmarea aceloraşi plăci de ipsos, intercalate peste tot, fie că se potrivesc, fie că nu. Lucian Bratu: In aceeaşi manieră, în documentarul Decebal filmările combinate sunt excelent executate, dar foarte discutabile ca sens şi gust, cu mereu aceeaşi statuie a regelui proiectată cînd pe stînci, cînd pe ape, fără o minimă intuiţie a gravităţii care s-ar fi impus. Dan Hăulică: Este acest mare risc al clişeului, cum o dovedeşte, de pildă, în alte specii, frecvenţa imaginilor cu peşteri — peşterile cu frumuseţea lor tulbure, intercalate neconcludent în discursul unor filme extrem de diferite. Apoi vine năvala cailor in ape, şi ea frumoasă în sine... Aristide Moldovan: ...readusă, cu titlu de noutate, în documentarul nostru de Constantin Vaeni şi alţi tineri regizori. Un gen al debuturilor din care lipsesc debutanţii Cinema. In acest prim colocviu pe care-l dedicăm documentarului, sîntem nevoiţi să ne limităm la înregistrarea extrem de laconică a cîtorva dintre numeroasele aspecte care se oferă discuţiei. Discuţie pe care va trebui probabil s-o continuăm, în viitor, cu laureaţii şi cu participanţii la concurs. Să mai punctăm totuşi, tot atît de laconic, în loc de concluzie şi de perspectivă, un aspect pe care-l sugerează referinţa dumneavoastră, tovarăşe director, la regizorii relativ tineri Astăzi, oricînd am încerca o discuţie despre filmul de ficţiune românesc va trebui să cităm nume de realizatori debutanţi şi tineri. La acest capitol, tocmai documentarul, gen care a prilejuit atîtea debuturi de mari regizori, nu străluceşte. Mai precis, din ediţia din acest an şi nu numai din acest an a Cupei de cristal, au lipsit debutanţii, au fost foarte rari tinerii. Aristide Moldovan: Printre consideraţiile demne de toată atenţia care s-au formulat în discuţia noastră, trebuie într-adevăr să o reţinem şi pe aceasta şi cred că e bine să încheiem tocmai cu ea. S-ar părea că absolvenţii secţiei de regie de film de la I.A.T.C. evită studioul «Alexandru Sahia», găsind în schimb angajări ferme la Buftea, unde realizează ani în şir filme dedicate protecţiei muncii sau preferă să aştepte decenii în şir, ca asistenţi, şansa unică a filmului de lung metraj. în ceea ce ne priveşte, am insistat asupra necesităţii înnoirii efectivului de regizori ai filmului documentar şi ştiinţific, propunînd să se adopte o reglementare prin care absolvenţii secţiei de regie de la I.A.T.C., să facă un stadiu obligatoriu în producţia de documentare. Aceasta înseamnă a vorbi despre perspectivele genului în termeni concreţi. Palmaresul concursului „Cupa de cristal“ Juriile celei de a 8-a ediţii a Concursului anual de calitate pentru filmul documentar şi filmul ştiinţific au hotărît să decerneze Marele premiu «Cupa de cristal» filmelor Si ne-om plimba cu barca de Mirel Iliesiu (imaginea Doru Segal) Diatomeele, bijuterii ale naturii de Dona Barta (imaginea Adrian Reiner). Au fost de asemenea premiate la categoriile filmului documentar difuzat in cinematografe sau la televiziune. O echipă de tineri de Ada Pistiner (imaginea Sorin Constantinescu) Cuvint cu învăţătură de Slavomir Popovici (imaginea Ion Bîrsan) Istoria unui cîntec de Liliana Petringenaru (imaginea Victor Popescu) Examene de Paula şi Doru Segal Corneliu Baba de Florica Heiban (imaginea Ion Bîrsan) la categoriile filmului ştiinţific difuzat în cinematografe sau la televiziune. Spre alte planete de Ion Bostan (imaginea Ion Bostan şi Liviu Georgescu) Străvechi vestigii de la Valea Seacă de Petre Sirin (imaginea Dumitru Predeanu) Unitatea materială a lumii de Olimpia Robu (imaginea Francisc Toth) La temperaturi solare de Doru Cheşu (imaginea Victor Popescu) Juriile au hotărît să acorde un Premiu special poetului Vasile Nicolescu pentru comentariul scris şi rostit în filmul Cetatea soarelui de Pantelie Tuţuleasa. A mai fost acordată o menţiune pentru montajul muzical realizat de Radu Zamfirescu în filmele Dimineţile oţelului şi Şcoala de la baraj de Nicolae Cabel. 3