Clopotul, iulie-septembrie 1971 (Anul 27, nr. 3172-3250)

1971-09-26 / nr. 3247

CLOPOTUL • PAGINA 2f "Am ales din documentele păstrate la Filiala Botoșani a Arhivelor statului, colecția u­­nei publicații „Curierul român", apărut în județele (de-atunci) Botoșani și Dorohoi pe care am răsfoit-o de-a lungul unui sin­gur an , 1888. Publicație de o­­rientare antijunimistă, „Curie­rul..." ne oferă contrastul izbi­tor dintre viața și preocupările celor avuți și cea a sărăcimii satelor și orașelor noastre, cu implicațiile sociale, caracteris­tice vechii orânduiri. 1888: este și anul frămînta­­telor alegeri electorale oglin­dite cu consecvență număr de număr. In „Curierul român". Disputele politice dau pe alo­curi, la iveală, crude realități ale societății de atunci. Iancu Docan își propune candidatura în colegiul III, al țăranilor din județul nostru, iar „Curierul...“ comentează această candidatu­ră : „... crede oare coconu Iancu că locuitorii județului Dorohoi au uitat de butuc, de a­­cel instrument de tortură anti­­deluvian, confiscat la boieria sa de către autoritățile adminis­­trative acum cîțiva ani de zile și care instrument a rămas espus aproape o lună de zile în Dorohoi, de se ducea lumea să-l vadă plătind cîte 10 bani intrarea, pentru folosul săraci­lor ? Sau crede oare coconu Iancu că locuitorii au uitat fap­tul încă atît de recent al îne­cării celor 5 femei în iazul mă­riei sale din grădină pentru cîțiva chitici de pește ? 1". ...Cinci femei înecate pentru cîțiva chitici de pește... Citim și simțim șerpi reci strecurați pe spinare... Iar coconu Iancu își pune liniștit candidatura tocmai în colegiul III, al țăra­nilor. Triste și negre vremi de altădată ! In acest context apar justificate și iminente răscoa­lele anului 1888, pîrjolind mai jos de Milcov și pe care „Cu­rierul" nu le-a înserat în pagi­nile sale decît cu zgîrcenie . „Noi, prevăzînd mărimea peri­colului am avut și prudența și patriotismul (a se observa ati­tudinea de clasă — n.n.) de a nu face la început nici mențiu­ne măcar despre revolta țărani­lor din județele de peste Mil­cov spre a nu deștepta pofte rebele în inima și în sufletul poporației noastre de la țară". Zadarnică prudență ! Căci nu zvonurile din jos de Milcov sau „vreo mînă străină care ar lucra puternic la slăbirea teme­liei statului nostru" au deter­minat ca limbile de foc ale răs­coalelor să se ivească și în nor­dul­­ acesta de Moldovă. Cu o „patriotică abținere de la ori­ce apreciațiuni“, „Curierul..." informează despre răscoala de la Corni, moșia Balș, din întîi mai, unde țăranii mînt și dizolvarea „voiau pă­­consiliului comunal“, despre încercarea țăranilor de a intra cu plugu­rile în moșia Vorniceni (Doro­hoi), despre răscoala țăranilor de pe moșia Dumbrăveni. Regele și regina nu erau a­­greați nici în cercurile oficiale și nici în instituțiile statului român, presa oferind involun­tar frecvente atitudini anti­monarhice. Dovadă, se scrie că procurorul Semaca „fusese des­tituit pentru că în localuri pu­blice și chiar în pretoriul tribu­nalului înjura în modul cel mai necuviincios și trivial pe Mai­­lor Regele și Regina" (Curierul român, 16 aprilie 1888). La Brăești înfloreau în vara aceluiași an, în mijlocul satu­lui „șase circiuma nouă“ j in­cendii de mărimi felurite bîntu­­iau prăvăliile orășenilor, lă­­sîndu-i fără mijloace de trai și fără acoperiș, apelînd la listele de caritate publică , numai în luna ianuarie „azilul și bucătă­ria „Viitorul" a oferit masă și acoperiș pentru 1457 de să­raci". Și în acest timp se făcea so­cietatea „bună" a tîrgului . „E­­legantele“ societăți botoșănene se distrează între petrecerile și balurile care țineau pe moșiile înconjurătoare, ca-n poveste, trei zile și trei nopți, adunînd cu caritabilă înțelegere bani pentru șase rochii pentru șase fete de școală și visînd la a­­mericanii cei mai bogați din lume a căror listă o oferea „Curierul...". Reproducînd din ziarele vre­mii „picante" autografe ale „oamenilor însemnați", „Curie­rul...“ vinde (la fel ca celelalte ziare din țară) iluzia unei in­timități cu aceștia : „Ducem o viață cu adevărat ca cea a gîștelor pe care le îndoapă ci­neva ca apoi să facă pate de loie de Strassbourg. Suntem­ de o lene îngrozitoare..." scrie Na­talia (regina Serbiei) aflată la băi. Cu gîndul la trîndava via­ță regească, negustorii, moșie­rii și politicienii Botoșanilor se pot culca liniștiți pentru că „poetul Eminescu a mai primit cu poșta de astăzi (marți 12 ianuarie 1888 — n.n.) 400 de lei rezultați din concertul dat în Iași pentru beneficiul lui de către distinsa pianistă, domni­șoara Maria Hardas, cu con­cursul mai multor profesori și artiști în muzică“. Citim știrea de acum 83 de ani cu un sen­timent de rușine , documentele rămîn documente, consemnînd fapte care au fost și nu vor reveni. Doar noi, ca să amin­tim, — pentru că așa ceva nu trebuie uitat — vom mai um­bla din cînd în cînd prin col­bul arhivelor. MARIA DANILA PENTRU CA OAMENII SĂ ȘTIE... DOCUMENTE DIN ARHIVĂ \ Tristeți capitale­ i, n-ar zîmbi pentru nimic în lume ! Obrazul său, sever și încruntat, Aduce cu figurile postume-n Familia unui proaspăt decedat. Posac, tăcut, ar crede că într-una și plouă și îi ninge în zadar, Și pare că tristețea e cununa Ce-o poartă-n veci sărmanul ospătar. Și totuși, sînt momente cînd nu strică Să-I vezi pe dumnealui sau dumneaei, Zîmbind mieros sau chiar rizi­nd adică Pentru acel bacșiș de cîțiva lei. NAPOTON ACTIVITATE SOLARĂ INTENSIFICATĂ Observațiile stațiilor meteorologic­e din diverse puncte ale globului in­­­­dică o intensificare sensibilă a activi­tații solare mai ales după sfîrșitul a lunii iulie. Observatorul Bendandi din Faenza semnala apariția unui grup de­­ pete într-o proporție remarcabilă în emisfera sudică a astrului. Regiunea ■ solară atinsă de fenomen este foarte vastă, vizibilă chiar cu ochiul liber protejat doar de o sticlă afumată, fenomen destul de rar întîlnit. Per­turbarea fotosferei, care a trecut la meridianul central al Soarelui în ziua de 24 august, a încetat abia în ziua de 31 august. Ea a avut multiple efec­te electromagnetice și fiziopatologice. GEORGE ENESCU LA BOTOȘANI . Despre talentul extraordinar al lui George Enescu s-a sens în presa timpului încă de pe cînd era copil. Un articol pu­blicat în 1892 în „Gazeta Bu­covinei“ și reprodus aproape integral de ziarul botoșănean „Curierul român", condus de Scipione Bădescu,­mează că la 11 ani ne­nifor­Enescu, aflat la studii la Viena și-a făcut debutul în public în 3 concerte consecutive, dintre care unul la „Berlinier Lieder­­taffel" cînd „a înlocuit pe în­suși maestrul concertului Fritz Strauss". Doi ani mai tîrziu, Scipione Bădescu publică în prima pa­gină a „Curierului român" din 6 octombrie 1894 cu litere au­rite, articolul intitulat „Ge­nialul copil — artist, GEORGE C. ENESCU“ în care își expri­mă uimirea, entuziasmul bucuria de a-l fi audiat perso­­i­nal pe Enescu. Evenimentul s-a petrecut în casa părinteas­că a artistului, unde și Bă­descu se nimerise a fi oaspe­te cînd acesta venise în va­canță de la studii. „In sfîrșit am văzut, am ascultat și am ad­mirat pe acest copil genial, pe acest artist incomparabil, menit a deveni o minune a secolului, în mîinile căruia vioara nu mai are nici un se­cret, coardele-i fiind însufle­țite și arcușul fărmecat“ scrie autorul articolului, mărturi­sind mai departe că „aceas­tă seară-mi va rămîne puru­rea neuitată, ca cel mai ne­prețuit moment al vieții mele". Păcat că spațiul nu ne în­găduie să redăm mai pe larg impresiile pe care i le-a lă­sat „tînărul, dar desăvîrșitul artist a lui Scipione Bădescu în ceea ce privește arta sa inter­pretativă. Merită însă a fi men­ționate unele trăsături fizice și morale ale artistului surprinse de­ autorul articolului: „înc­hi­­puiți-vă un copil de 13 ani, ceva mai înalt însă decît s-ar pre­supune vîrsta........ perfect de bine format, cu ochii vii, scînteietori de inteligență, cu-n zîmbet plin de bunătate și pe deasupra tuturor de o modestie ce uimește"... (Sub­linierile noastre). Un semn caracteristic 5 tînărul Enescu, deși artist în toată puterea cu­­vîntului, nici nu poartă plete lungi, nici nu face grimazuri cînd cîntă, ca cei mai mulți din pretinșii și chiar din ar­tiștii de oarecare valoare „...“ (sublinierile autorului). Ajuns celebru în toată lu­mea, George Enescu n-a uitat locurile natale, de mai multe ori a venit și a concertat la Botoșani. Unul dintre aceste concerte a avut loc la 6 martie 1912, cu care prilej ziarul local „Li­bertatea“ a publicat un amplu articol semnat de scriitorul și muzicologul Chr. Ciomac. Autorul articolului reliefează virtuozitatea, perfecțiunea și concepția superioară despre artă a lui George Enescu. Venirea lui Enescu la Boto­șani a constituit o adevărată sărbătoare. Sala de concert a fost arhiplină iar lumea l-a ovaționat îndelung ț elevii de la liceu, dînd expresie senti­mentului de dragoste și gra­titudine a cetățenilor, i-au fă­cut artistului o manifestație de dragoste, deshămînd caii de la capeaua în care acesta mergea și purtîndu-l în triumf pînă la locuința unde găzduise. Trebuie de reținut că acest concert face parte din seria concertelor pe care George Enescu le-a dat cu scopul de a strînge un fond de 20—25 mii lei din a cărui do­­bîndă de 1.000 lei, împreună cu o subvenție anuală acorda­tă de Ministerul Instrucțiunii Publice, să se formeze un pre­miu anual de compoziție în va­­loare de 2.000 lei, la care să ia parte toți compozitorii ro­mâni. In urma concertului sus­­amintit, de la Botoșani s-a a­­dăugat acestui fond, suma de 2.000 lei. Prof. ȘTEFAN CERVATIUC < à t ­W WW W W WWWW* Congresul Apimondiei Ing. SAVEL LĂBUȘCĂ președintele Filialei Botoșani a Asociației crescăto­rilor de albine (A.C.A.). Am luat parte la Congresul al XXIII-lea al apicul­torilor (Apimondia), care a avut loc la Moscova în perioada 27 august —­ 2 septembrie a.c. Iată cîteva informații pentru cititorii ziarului „Clopotul". Potrivit raportului statistic prezentat de președintele Apimondiei, prof. dr. ing. V. Harnaj, compatriotul nostru — precum și relatărilor celorlalți participanți la congres, a rezultat că apicultura mondială se bucură de un prestigiu deosebit, și se află în continuă ascensiune. Există 48 mi­lioane familii de albine în lume, înregistrate în statisticile naționale, la care se mai adaugă un însemnat număr de fa­milii răzlețe. Cel mai mare număr de colonii de albine îl deține U.R.S.S. (9,6 milioane colonii), urmat de S.U.A. (4,7 milioane) și China (4 milioane). Majoritatea țărilor de pe glob au 1 — 1,5 milioane familii, în această grupă fiind incluse Mexic, Japonia, Spania, R.F. a Germaniei, Turcia, Polonia, Franța, Grecia, Argentina, Italia, Bulgaria etc. Țara noastră, deține în prezent 1,3 milioane colonii de al­bine, situîndu-se pe locul 8 pe glob. Referitor la productivitatea albinelor, congresul a fost in­format că în anul 1970, producția mondială de miere a fost de 400 mii tone , țările europene au obținut 92 mii tone re­­prezentînd 23 la sută din producția globală. In același timp, din comunicările oamenilor de știință, a rezultat că pro­ducția agropomicolă a plantelor entomofile a crescut cu 20 — 39 la sută prin polenizarea suplimentară efectuată de albine. Un deosebit aport științific și practic cu privire la cunoașterea biologiei albinei, precum și la perfecționarea utilajului și a tehnicii apicole mondiale a fost adus de re­feratele prezentate în cadrul congresului. Din 27 țări par­ticipante au fost prezentate 200 referate cu teme diferite ; cele mai multe referate au fost prezentate de U.R.S.S. (40), România (20), Bulgaria (18), Cehoslovacia (18), Polonia (16) și R.F.G. (14). Țara noastră s-a prezentat cu referate de biologie, producția și prelucrarea produselor apicole, uti­laje apicole românești etc. Apicultura din țara noastră se bucură de un prestigiu binemeritat pe plan mondial, ca urmare a creșterii numărului de colonii, a productivității acestora, precum și a utilajului apicol perfecționat. Din cele 31 medalii de aur acordate de congres pentru munca în acest domeniu, 6 au fost obținute de România. Congresul al XXIV-lea al Apimondiei va avea loc în 1973 la Buenos Aires. </WwWWWWW­ W­^»/WWWVW W WWW Botoșani ORIZONTAL . 1. Orașul Botoșani, reședința județului nostru. 2. Considerațiuni asu­pra originii numelui orașului Botoșani. 3. Cu forțe mari — Seara, aproape în fiecare casă. 4. Aluminiu — Botoșani si Saveni. 5. In parcul public din Botoșani — Largă. 6. U­­nitatea județeană de întreține­re și reparat aparatura me­dica­l. 7. Apreciatele materii prime de la Mîorcani. 8. U­­nități cu pondere mare. 9. Mere ! — ca la carte ! — Periferie în Botoșani. 10. După treieriș, pe­­ cîmpie — Foarte adevărat. VERTICAL . 1. Nou speci­fic al industriei botoșănene. 2. Viitor produs al întreprin­derii de piese de schimb pen­tru ridică industria ușoară care se acum în Botoșani. 3 Armatul metalică — La „Luceafărul“ sau la „Metodia”. 4. Suprafață rezervată vitelor — Siretul la apus, Prutul la răsărit. 5. Comparație între industria județului Botoșani, acum 20 de ani și acum n. 6. Industria laptelui — O mie de lei. 7. Viitor produs al Fa­bricii de sticlărie de menaj de la Dorohoi — Poșta și Tele­foane­­. 8. întreprindere de gospodărire — A oferi la o aniversare. 9. Scăpat din ve­dere. — Negație rurn­ă. 10. Vremurile pe care le trăim — Sector specific în agricultură. A. NATA Convorbire telefonică — „Dorohoi Cabina doi !“ Doamna X... o știți ?... în fine. Cunoscută-i foarte bine... Se repede, de îndată La ușa numerotată Ce-o anunță difuzorul Și... ridică receptorul . Nu vă fie de mirare Dar vorbește mult prea tare Să n-asculți, fără să vrei, Convorbirea dumneaei: — Spra nu-i o noutate. Nelu-a dat la facultate Nu la București, la Iași Ce să reușească ? ași ! Ghinion fenomenal N-a intrat nici la oraș Și tu știi că-n astă-vară A-ncercat a treia oară Ci ! și cit s-a pregătit Ce de bani am cheltuit Ca să-l dau la preparat La profesorul Scarlat. Tot timpul a învățat Nici un pas n-a ridicat Rareori cînd îl vedeai Că se duce la un „ceas“ Numai seara mai ieșea Cîte-un ceas la o cafea... Alo ! Nu te-aud ! Ce zici ? Să-și caute un servici­u­­n producție să intre ? Cum de ți-a trecut prin minte ? De-aia-i bacalaureat Să se-apuce de lucrat ? După tot efortu­l las­­că Trebuie să se­ odihnească Mai pe urmă ? Se însoară Apoi... dă la sanitară ! EUGEN HRUȘCA Mica ciupeală Constat frecvent (și nu constat doar eu). Cînd vin acasă de la tîrguit, ș i restul meu mărunt de la un leu E, nu știu cum se face, cam ciupit. Ei, n-are importanță, zic galant. In viața asta bani-i efemer... Dar sînt ciupit, la fel de elegant. La aprozar, la carne, la frizer, închid cu ochii, liniștit și blind. Căci enervarea nu e sănătoasă... Iar ei ciupesc intr-una, pînă cînd, își cumpără din banii mei... și casă ! ARIEL I DIN POȘTA PAGINII La școala lui Creangă Intîmplarea face să dau peste cîteva file cu însemnări uitate ale unui fost dascăl de prin Călineștii Botoșanilor interesante în felul lor prin relatările privitoare la profilul învățămîntului nostru de odinioară, dar mai ales, interesan­te prin faptul că se face remarcă în ele asupra modului de predare a marelui humuleștean, pe atunci modest, institutor — cel care azi, — uitat ca dascăl — ne desfată sufletul cu poveștile și amintirile sale nemuritoare. Și acum, iată cîteva fragmente din acele amintiri... „Pe atunci învățam trei clase la Școala Normală și cu mine (a­­dică o dată cu intrarea sa în școală n.n.) s-au înființat clasa IV-a. In primele trei clase am fost tot premiantul I, iar în a IV rămăsesem mai la urmă, deoarece nu-mi prea plăcea să mai buchirisesc, căci eram cam înaintat în vîrstă, 22—23 ani. Pe acea vreme nu era școală de aplicație pe lângă Școala Normală, așa fiind, lecțiile de aplicație le făceam la școlile primare din oraș, unde mergeau normaliștii pe serii. Mie îmi plăcea mult să merg la școala condusă de institu­torul Ion Creangă, care pre­da lecțiile la băieți într-un mod foarte comic, îți făcea o plăcere să-l asculți. Momente foarte plăcute erau acelea ce le petreceam la școala lui Creangă. Foarte atractive și plăcute erau lecțiile predate. Aten­țiunea era așa de mare încît elevii stau ca niște stane în bănci și-l ascultau. Școala Normală pe acea vreme era organizată milită­­rește. Hainele erau militare. Fiecare elev avea pușcă. In­strucția militară făcea parte din obiectele principale. Ca obiecte ni se predau : serviciul interior, școala de cam­panie, școala de batalion,­ diverse exerciții pe teren. Am avut un bun instructor pe Dumitru Cheaburu, care era și intendentul școalei. Cheaburu era instructor în anu­mite ore a gardiei civice, ce pe atunci avea ființă: • •«••••• • • » • •* ••<*••«••••­«•■ In primele luni ale clas­ei I mi s-a oferit gradul de ne­­floter (fruntaș). Gradul cel mai mare era gradul sergent. Sergenții erau recrutați din primii elevi de la clasificație și erau în număr de patru. Acești sergenți erau șefii de dor­mitoare, privegheau și țineau ordinea între elevi. Făceau de serviciu cu săptămîna, erau datori a vedea de bucătărie, de curățenia dormitoarelor și claselor și de tot ce privea bunul mers al internatului“. ★ Ne oprim aici cu transcrierea. Citind însă rîndurile de mai sus, vezi parcă școala de altădată ; îl vezi pe institu­torul Creangă însuflețind clasa cu darul său fascinant de povestitor și iscusit pedagog. AL. BARDIERU Un anuar După o întrerupere de 30 de ani, conducerea Liceului „A. T. Laurian" din Botoșani, reînviind tradiția, a scos de sub tipar anuarul pe anul școlar 1969 — 1970, cu prilejul împlinirii a 110 ani de rodnică activitate. Profesorul Florențiu Vîlceanu, directorul liceului, pre­zintă pe scurt istoricul școlii „... spre a fi cunoscut și de generațiile mai tinere, considerînd-o aceasta ca o datorie a celor de azi". Fostul elev al liceului, prof. I. Simionescu, amintindu-și de anii copilăriei scria : „Șterg și iarăși scriu, încep o foaie și nu-mi place cum încep. Nu știu" cum să încep. Odaia mi se umple de vedenii pe care le credeam complet dispărute din minte...". Iar I. Iacovlev, nota și el : „Cine nu-și aduce aminte cu o înțeleasă melancolie de vremea cînd, încălecați voinicește pe înaripatele iluzii, mai generoși ca poeții și neînduplecați ca filozofii, duram la umbra uriașului stup ce poartă numele lui Laurian, o viață de basme, de ambiții și de poezie, frumoasă pînă la absurd". Anuarul prezintă apoi o situație cu numărul elevilor înscriși — pe clase și anii școlari — de la înființarea liceu­lui și pînă în prezent. In acești 110 ani de existență, primii nouă ani a funcționat ca gimnaziu cu patru clase, apoi ca liceu cu 7 și 8 clase pînă la reforma învățămîntului din 1948 de la această dată ca școală medie de 10 și 11 ani și apoi cu numele vechi de Liceul „A. T. Laurian" din anul școlar 1965 — 1966. De asemenea, în anuar găsim și numele cadrelor didac­tice ce au funcționat în anul școlar 1969 — 1970, a persona­lului didactic ajutător și a celui a­dministrativ de la liceu și internat. Profesoara Eufrosina Costeschi prezintă aspecte din activitatea în afară de clasă cu elevii — diferite cercuri care au funcționat în școală și r­euitatele obținute la o­­limpiade și competiții sportive. Urmează apoi tabelul nomi­nal al elevilor de la cursul de zi și seral, precum și dezvol­tarea bazei materiale a liceului pe acest an școlar (1969 - 1970). „Păstrînd și folosind tot ce a fost progresist în tre­cutul acestei școli — ara­.l Florențiu Vîlceanu — profeso­rii și elevii Liceului „Laurian" depun eforturi însemnate pentru a rdica pe o treaptă superioară întreaga activitate“. EMIL ANTONOVICI I LITERARĂ A înlocuind cifrele prin litere se va obține pe verti­cala A — B numele unui mare scriitor și dramaturg ro­mân, iar pe orizontală o dramă și cîteva schițe scrise de el. MIRCEA URSACHE Mileanca î r < A V . Y

Next