Clopotul, octombrie-decembrie 1971 (Anul 27, nr. 3251-3329)
1971-10-14 / nr. 3262
CLOPOTUL • PAGINA * ARTIȘTII PLASTICI BOTOȘANENI SE ANGAJEAZĂ: CREAȚIILE NOASTRE - MĂRTURIE A PREZENTULUI Recentele documente de partid — propunerile și expunerea tovarășului Nicolae Ceaușescu cu privire la formarea conștiinței socialiste a membrilor de partid, a tuturor oamenilor muncii — au însemnat un solid suport de orientare ideologică, au marcat un moment de analiză retrospectivă dar mai ales de stabilire a perspectivei, de consolidare a crezului artistic. Pentru a afla cum se vor reflecta ideile acestor documente în creațiile pictorilor botoșăneni, pe cîțiva dintre ei i-am invitat, zilele trecute, în jurul unei mese rotunde organizată la redacția ziarului „Clopotul". Opiniile ce s-au exprimat, cu acest prilej, au fost ferme, convingătoare, fiind asigurați că argumentele le vom întîlni, nu peste mult timp, în atelierele personale, în sălile de expoziții, iată-le consemnate succint! „Mă număr, de mai mulți ani, printre cei ce și-au găsit un mijloc de exprimare în arta culorilor ”— a deschis discuția pictorul TEODOR VALENCIUC — încercînd, firește, să-mi alătur activitatea valoroasei tradiții a școlii noastre naționale de pictură. In toată această perioadă am lucrat, destul de mult, am abordat felurite teme, dar n-aș putea spune că am avut un scop bine definit atunci cînd am realizat o lucrare sau mai multe, că, în afară de satisfacția profesională, de împlinirea estetică, m-a preocupat un scop și mai nobil, mai uman. Nici chiar atunci cînd tentele acuarelei sau uleiul au conturat figuri de lucrători, de ilegaliști, cînd imaginile de pe carton sau pînză transfigurau bucuria holdelor îmbelșugate sau peisaje industriale. Expunerea și măsurile publicate în iulie mi-au infuzat o idee deosebit de importantă pentru ceea ce consider că va trebui să realizez de acum înainte: artistul este un participant activ la făurirea conștiinței socialiste, comuniste. Trebuie să pictăm pentru oameni, pe înțelesul tuturor, dar totodată să-i cultivăm, să le dăm să se întrevadă în posibilitatea lucrările noastre cu trăsăturile lor noi și, mai ales, să le scoatem în evidență pe cele ce trebuie să domine, cele pozitive, cum se zice. Trebuie să pictăm frumusețile noi ale țării, dar să facem în așa fel încît să se desprindă și respectul ce-l purtăm acestor frumuseți, hotărîrea oamenilor muncii de a le îmbogăți. Cu alte cuvinte, creația noastră trebuie să aibă un conținut partinic, să slujească interesele lui român, Idealurile popor.In acest sens, cu mai multă responsabilitate am și început să-mi jalonez activitatea pe baza acestor principii. Voi merge în întreprinderi, pe ogoare, în locuri unde orizontul vizual este mai larg, pentru a-i surprinde pe oameni în eforturile producției. Evident, nu voi picta pe cineva anume: acesta va fi doar pretextul. Modul acesta de lucru îmi va da posibilitatea găsirii celor mai caracteristice trăsături în vederea fixării simbolurilor. Aceasta este și tematica lucrărilor ce aș dori să fie văzute în cea mai expoziție personală apropiată sau de grup ce se va deschide în Botoșani". „Orașul și județul nostru — a intervenit în discuție pictorul GH. POPESCU — a trăit o perioadă istorică frământată, mișcarea muncitorească, dar, mai ales, lupta țăranilor împotriva exploatatorilor a cunoscut o puternică afirmare. Și eu și colegii mei ne-am inspirat, oarecum, din această temă. Găsesc însă că este insuficient, împreună cu soția mea, Valentina Popescu - Șurț, ne-am propus să realizăm un ciclu de lucrări inspirate de Răscoala țăranilor din 1907, de la Flămînzi. Apoi, vom realiza mai multe lucrări avînd drept tematică realitățile industriale ale orașului și județului Botoșani.“ tre Și, rînd pe rînd, fiecare dinparticipanții la masa rotundă și-a exprimat puternica rezonanță ce au avut-o, în conștiința lor, documentele de partid, hotărîrea de a contribui, prin arta lor, la făurirea conștiinței socialiste a maselor. Semnificativă, în cadrul discuțiilor privind tematica ce va fi abordată de către lucrările sale, ne-a părut opinia pictoriței ELENA ZAVULOVICI: — O artă angajată, partinică nu-și limitează aria de inspirație ci dimpotrivă. Cred că vor contribui foarte bine la educarea vizitatorilor lucrările mele chiar dacă ele vor fi pasteluri sau natură statică. Cu o condiție însă, transfigurarea obiectelor să nu se facă printr-un limbaj ermetic, lipsit de posibilitatea perceperii imaginii, voit avangardistic. Publicul larg respinge aceste lucrări, și de aici decalajul dintre artă și vizitatori, refuzul unora de a păși pragul expoziției. O dată însă cu hotărîrea de a transpune, în lucrările lor, realitățile României socialiste, participanții la discuție au făcut mai multe propuneri a căror înfăptuire ar contribui mai mult la creșterea eficieni ței procesului educativ, la făurirea conștiinței socialiste, prin intermediul creațiilor de artă plastică. — Nu cred că o expoziție de artă are un rol educativ mai redus decît un spectacol de teatru sau un concert simfonic, spunea pictorul ALEXANDRU PLEȘCA. Atunci, care vizitatorii unei expoziții de ce sînt mai puțin numeroși decît la un spectacol ? De ce vin așa de puțini intelectuali, conducători de întreprinderi și instituții, elevi ai școlilor generale și liceelor? S-a criticat și faptul că actuala sală de expoziții este improprie (:,...nu-i nici sală de expoziție și nici pinacotecă" — spunea un vorbitor). Datorită ei, multe din lucrările de artă din dotație își pierd valoarea, se uzează, se reduce activitatea de exponare numai la nivel de municipiu. „Sunt mulți pictori amatori de valoare în județul nostru — afirma GHEORGHE STURZA, el însuși un amator și laureat al unui concurs național — pentru care itinerarea unor expoziții ale artiștilor profesioniști ar însemna o adevărată școală. Cred că, în acest sens, s-ar putea face mult mai mult“. S-a evidențiat necesitatea unei mai judicioase valorificări, pe plan local, a lucrărilor , ne-ar place și nouă să știm că „acuarelele" sau „uleiurile" noastre se găsesc într-o hală industrială, pe holul unei policlinici sau școli, într-o instituție de cultură și nu în depozite, așa cum s-a întîmplat pînă acum, au opinat mai toți participanții la discuție. De altfel, invitații noștri ne-au argumentat și faptul că reprezentanții fostului Comitet județean pentru cultură și artă au manifestat un total dezinteres față de acest aspect, deși o comisie a U.A.P. le-a evaluat o serie de lucrări. Aceste impedimente vor trebui, pe cit posibil, eliminate în așa fel, încît, hotărîrea artiștilor plastici botoșăneni — că operele lor vor fi mărturie a contemporaneității — să contribuie activ la făurirea socialiste, să devină conștiinței bunuri care să se adreseze maselor largi de oameni ai muncii. SILVESTRI AILENEI SOCIALIST 18.50 Timp și anotimp în agricultură. • Bilanț în podgorii • Condiții asemănătoare, rezultate diferite (Microanchetă în jud. Constantin cu valorificarea legătură efectivelor de oi merinozate) • Noutăți editoriale. O TELEVIZIUNE JOI 14 OCTOMBRIE 1971 Editura Cerescă prezintă... 19.10 Pentru sănătatea dv. Regimul de viață al bolnavilor cardiaci. Invitatul emisiunii — dr. Ion Orlea. 19.20 1001 de seri. 19.30 Telejurnalul de seară. 20.15 Interpretul săptămînii : Anca Agemolu. 20.30 Pagini de umor. Stan și Brâu delincvenți. 21.20 Cadran internațional. 22.10 Serenade, canțonete, arii din operete cu Teodora Lucaciu, Marina Mirea,Cornel Fînățeanu, Vasile Moldoveanu. 22.45 Telejurnalul de noapte. 17.30 Deschiderea emisiunii. Emisiune in limba maghiară. 18.30 La volan — emisiune pentru conducătorii auto. Igor Haucă în rolul răzeșului din piesa „Răzvan și Vidra" Fotografia : I. NEGREA Pasiunea de constructor (Urmare din pagina I) caldă în barăci, s-a înființat un mic magazin alimentar și se speră la un mic club cu cărți, radio, șah. Astă - vară, pe șantier se vorbea mai mult despre construcția propriu-zisă. Oamenii se cunoșteau mai puțin între ei, între timp s-au apropiat, ürese, greutățile și realizările celor 9 luni de lucru împreună. Acum cuvintul și fapta celor 30 de comuniști ai șantierului au greutate recunoscută. L-am întrebat pe inginerul Axinte despre mina lui dreaptă iar ei mi-a dat cîteva nume : șeful de brigadă, comunistul Mihai Pintilie, calificat complex, foarte destoinic în treburile șantierului; inginerul comunist Aurelian Pietraru de la producția secundară; macaragiul Cristea Popîrlan și el membru de partid. In șantier se practică diverse meserii: sînt fierardeleniști, electricieni, instalatori, montori, dulgheri etc. Oamenii aceștia puteau să-și facă meseria și-n altă parte, în condiții mai comode. Acum, cînd îi așteaptă ca în fiecare an iarna vitregă în șantier, înțeleg că-i leagă de șantier pasiunea comună constructorilor de a vedea, cum nu se poate în altă parte, cum trec de sub palmele lor, din visele de pe planșetă, tot spre cer, spitale, creșe, școli, locuințe, fabrici... Elevi ai Școlii generale nr. 10 din Botoșani, îngrijindu-se de toaleta orașului Fotografiat INOUR Obișnuit cu lectura directă, din reviste și volume, sau în cel mai bun caz cu recitările, transmise tot mai des prin televiziune, cititorului de poezie i se poate părea ciudată formula poezie-spectacol. Absența unei tradiții în acest sens ține de însăși formula lirismului, care de la romantici încoace manifestă tot mai mult ambiția de a stabili direct, fără alt intermediar decît tiparul, dialogul cu omul. Lectura devine un act singular, o formulă de comunicare ce presupune numai doi interlocutori. Și totuși, la originile ei poezia era o manifestare colectivă. La grecii antici, orice poet era înainte de toate muzicant și recitator. Chiar și atunci cînd se găseau singuri în fața unui text, elenii aveau obiceiul să-l citească cu glas tare. Toată poezia homerică, înainte de a fi fixată în scris, a fost compusă la cererea ascultătorilor și răspîndită de rapsozi, organizați la un moment dat în corporații. In general literatura greacă a fost o literatură orală, tăcută pentru a fi recitată și cîntată. Un grec, așa cum s-a mai spus, nu poate scrie fără să-și evoce ascultătorul căruia i se adresează. Epopeele au fost cîntate. Filozofii scriau dialoguri și conversau cu discipolii în agora. Plutarch a scris Convivaria, sau întrețineri cu prietenii. Herodot însuși, își citea în fața publicului, istoriile. Războaiele medice vor determina ascensiunea democrației ateniene și creșterea avîntului patriotic. Poeții vor devenii tot mai mult poeți ai cetății. Poezia pătrunde în jocurile publice și în ceremoniile muzicale. Se naște cu alte cuvinte poezia-spectacol, în stare să miște mulțimile, să difuzeze ideile generoase în proporție de masă. Tot sub forma spectacolului va circula și poezia medievală. Jongleurii (germ. Spielleute; it. Giullari; span. Juglares, rus Scomolohi) sînt cîntăreți și recitatori ce vor juca pentru epopeele moderne rolul pe care l-au jucat rapsozii antici la alcătuirea Iliadei și Odiseii. Ei sînt răspînditorii gestelor, cîntecele de vitejie. De spectacol ține și lirica trubadurilor și cea a truverilor și chiar și cea a gotlarzilor, acei studenți rătăcitori ce infuzează poeziei vioiciune și ardoare umanistă. Necesitatea de a transforma poezia în spectacol și de a o adresa direct mulțimilor, e resimțită și de romantici. La noi, Cîntarea României a lui Russo e susținută de un retorism înalt. La lectură avem impresia că suntem ascultați de un auditoriu nevăzut. Lucrul acesta se petrece și cu paginile lui Bălcescu. Whitman scria pentru mase, elogia democrația și nu se sfia să-și citească versurile în fața soldaților răniți, în spitalele prin care a lucrat în perioada războiului civil. Sandburg evoca metropola industrială și spunea poezii în fața minerilor. Maiakovski își interpreta versurile în săli muncitorești, în piețe, la mitinguri. La noi, în 1928, revista de avangardă Unu organiza un astfel de festival cu caracter literar și muzical în program figurină Arghezi, Barbu, Vinea și... Beethoven cu Simfonia a IX-a. Iată numai cîteva motive care fac să vedem în tentativa teatrului „Mihai Eminescu" de a oferi spectatorilor, după fiecare premieră, un spectacol de poezie, prilejul constituirii unei generoase tradiții. Primul spectacol, purtînd titlul Cîntare României, ne-a oferit poezie populară și poezie cultă de la Alecsandri și Eminescu pînă la A. E. Baconski și Marin Sorescu. Regizorul Ion Olteanu, artist emerit, a grupat versurile în cicluri — Partidul, Țara, Lumina — cu o simbolică elevată. Metafora scenică a sugerat la tot pasul ideea înalt patriotică a unei conștiințe naționale, ajunsă la forma ei superioară de conștiință nală socialistă, imaginea națiului Bălcescu și a lui Iancu, încadrată de frînghii; masele exultind, prin intermediul textului lui Alecu Russo, o recunoaștere a poporului întreg; hărnicia femeilor, purtînd pînzele țesute în nopțile de trudă, ca pe niște frumuseți imaculate, grele draperii, ca niște coloane, simbol al rezistenței neamului în timp — iată imagini plastice de susținere a versurilor capabile să situeze emoția în planurile cele mai înalte. Intențiile regizorale au fost susținute cu simț artistic de actori ca Dan Bubulici, Iuliu Popescu, Mariana Stere, Igor Haucă, Ildikó Iarseck, Dorin Brădescu, Despina Prisăcaru. Regretăm gălăgia în care degenerează exuberanța din final și care face ca Fîntînile lui Blaga să nu mai fie înțelese de public. Nu am gustat nici sacadarea metalică din interpretarea poeziei eminesciene „Stelele-n cer“ de către Sanda Maria Dandu după cum ni s-a părut melodramatică scena morții lui Bălcescu. Dincolo de lipsurile semnalate și mai ales de decalajul artistic existent între textele poetice alese, spectacolul teatrului botoșănean a demonstrat în fața spectatorului valoarea socială și militantă a poeziei. Rolul educativ al acestei modalități de a pune poezia în contact cu publicul, nu mai are nevoie de nici o subliniere. O clipă, sala teatrului a devenit o agora, iar poezia o tribună a conștiinței colective. Am dori ca acest început să devină tradiție. A doua zi după premierele viitoare, sala teatrului trebuie să devină locul de întîlnire al botoșănenilor cu poezia. LUCIAN VALER iXXXXNXXXXXXXXXXXXWWWWxs s\\\\\\\\V\s Ws\V\V xXXXVXXXXXXXVXXXXVXXXXXXXXXXXXXXXXXVXXXVXNXVXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXVXXXXXXXXXXXXXXX Marginalii la un festival Poezia ca spectacol ^XXVNXXXXXXXXXXXXXXXXXXXNXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXVx 'NVVV XXX\XXVVNXXXXXXXXXNXXVVvXV\V\XVXNXXXXXXXXXX\\X A ȘAPTEA ÁRTÁ Cu criticul și profesorul universitar D.I. SUCHANU Așa cum îl știam din emisiunile de la televiziune, criticul cinematografic D. I. Suchianu este un exuberant. Trebuia să-l vizitez la ora 9,30 și întîrzierea (fortuită) cu un minut mi-a reproșat-o cu un : „Hai, domnule, că nu te mai așteptam“... In ciuda vîrstei, interlocutorul meu este un vulcan de idei, e în continuă mișcare și pentru un necunoscător al științei de a stenografia, consemnarea discuției cu domnia sa prezintă vădite dificultăți. Cunoscutul critic de artă cinematografică a ținut însă înainte de a intra în fondul problemei, să-mi spună că de Botoșani îl leagă amintiri trainice. Pe vremea primului război mondial s-a aflat timp de multe luni în orașul nostru, ca ofițer de artilerie, în aceeași companie, dar mai ales în același cerc distins care grupa și pe Ionel Teodoreanu, Tudor Vianu, Mihai Ralea și alți intelectuali de frunte. A colindat adesea împrejurimile orașului, călare, și a rămas un entuziast al ideii că aici, la noi, s-ar putea filma „cadre unice" pentru frumusețea lor inedită și tulburătoare. L-am rugat să-mi relateze cum a fost atras de cinematograf și cum vede locul celei de a șaptea arte în viața omului. — Am făcut doctoratul în istorie socială și economie politică la Paris. Cum am ajuns la cinematograf? Iată cum. Prin 1920-1921, aflîndu-mă în capitala Franței, am avut deodată impresia care nu mi-a dat pace că din această „distracție de iarmaroc“ cum era considerată atunci, vor putea ieși lucruri de o finețe și subtilitate deosebită. In 5-6 ani m-am convins că în cinematografie se ascunde o comoară, în care lumea încă nu credea. Și astăzi mai există oameni care nu consideră cinematograful ca o artă, dar asta e altă poveste. Eu însă am început să mă gîndesc că s-ar putea scrie despre asta. In 1928 am propus redacției ziarului „Adevărul“ să scriu cronici de film. La început cei de acolo au rîs, ideea li se părea absurdă, nicăieri în lume nu se scria cronică, cinematografică propriu-zisă. E- RADI VINERI 15 OCTOMBRIE 6.00 Muzică și actualități 8.00 Sumarul presei. 808 Matineu muzical. 8.25 Moment poetic. 9.30 Memoria pămîntului românesc. 10 00 Buletin de știri. 10.05 Cu cîntecul și jocul pe plaiuri moldovenești. 10.30 Selecțiuni din operetă. 11 00 Buletin de știri. 11.15 Pe teme juridice. 11.25 Album de piese corale-11.50 Cotele apelor Dunării. 12.00 Orchestra Teddy Martin- 12.10 Recital de operetă. 12.30 Intilnire cu melodia populară și interpretul preferat-13.00 Radiojurnal. 13.15 Avanpremieră cotidiană. 13-27 Cîntecul e pretutindeni. 14.00 Compozitorul săptăminii. 14.42 Cîntece și jocuri populare. 15- 00 Buletin de știri. 15.05 Revista economică. 15.30 Pagini vocale și orchestrale de muzica de estradă. 16- 00 Radiojurnal. Buletin meteo ruter. 16.15 Muzică de promenadă. 16.30 Medalion Vasile Veselovski-16.50 Publicitate radio. 17.00 Pentru patrie. 17- 30 Concert de muzică populară. 18.00 Orele serii. 20.00 Tableta de seară-20.05 Zece melodii preferate. 20.40 Cîntece populare- 20.55 Știința la zi. 21.00 Revista șlagărelor-21.30 Variațiuni de Brahms. 21.48 Melodii populare de virtuozitate-22.00 Radiojurnal. 22.30 Concert de seară. 22-55 Moment poetic. 23.00 Concert de seară (continuare). 24.00 Buletin de știri. 0-03—6.00 Estrada nocturnă. CONVORBIRILE DE JOI sistau desigur, reclame, existau chiar programe cu subiectul filmului, dar nu cronici... — Și totuși ? — Totuși la „Adevărul" s-au găsit oameni care au acceptat ideea, încrezători în fantezia cam fistichie a unui cum să spun, neconformist. — Cum a primit publicul aceste cronici ? Era mulțumit de idee ? — Redacția a rămas stupefiată de conținutul scrisorilor ce se refereau la cronici. Lumea nu era mulțumită. Sau mai degrabă să vezi de ce. Cititorii îmi reproșau vehement că nu mă refer la toate filmele, întrebaț cu insistență de ce nu vorbesc despre toate. Rulau pe atunci câte 6-7 filme în premieră, lumea se îmbulzea la cinematograf și eu mă refeream doar la unul singur pe săptămînă. Deci, întrebau ei, de unde să știe omul la care să se ducă ? Mă intimau în aceste scrisori să refer despre toate. Filmele pe vremea aia stîrneau nu numai discuții, dar chiar conflicte în familie, pornind de la controverse de opinii, pro și contra, așa era lumea de „prinsă“. — Ați abandonat deci profesia de sociolog ? — Nu. Dar pasiunea pentru cinematograf mi-a influențat în mod automat cariera de sociolog și de profesor de economie politică la Facultatea de drept, ca și lucrările mele de istorie. Am scris un tratat de sociologie care conținea numai citate de autori, contribuția mea personală, constînd doar în frazele de racord de la un citat la altul. Lucrarea era așadar, ca să mă exprim cinematografic, o operă „de montaj”". Un alt tratat, de economie politică, l-am lucrat în manieră „dramatico - cinematografică". M-am crezut îndreptățit să consider fiecare marfă materială sau spirituală ca pe o ființă vie, ca pe un personaj cu comportament propriu, adică ca o piață compusă din personaje. Fiecare capitol al tratatului meu era portretul unei ființe care se numea materie primă, bunuri, impozite, asigurări, salariu etc. — Era vrese ca pasiunea pentru cinematograf să vă fi determinat mai degrabă la redactarea unei lucrări de profil ? — Am făcut și treaba asta, fii fără grijă. In 1929 am scris un tratat de „Estetică cinematografică“, ale cărui idei fundamentale au devenit astăzi idei de avangardă, îndeosebi ideea că un film nu este o poveste, ci este fotografia gîndului. — Cum vedeți astăzi, retrospectiv, evoluția flmului ! . La ora actuală am contractate două lucrări , una în colaborare cu un savant cineast, Constantin Popescu, despre filmele marcante din epoca 30-35, deci necunoscute de spectatorul român tînăr. Cealaltă lucrare este o carte de estetică cinematografică, un fel de ediție revăzută și adăugită a celei scrise de mine acum mai bine de 40 de ani și pe care editura intenționează s-o publice și în limba engleză. V-aș ruga să încheiați cu o părere despre perspectivele artei cinematografice. — Sub zeci și zeci de forme, un film are o temă constantă : descrierea omului nou care se naște sub ochii noștri- Eroul unui film produs de studiourile românești trebuie să fie echivalentul liric, poetic și dramatic ale aceluiași om nou pe care îl descrie etica marxist-leninistă. La fel cu alte discipline, după părerea mea, arta a șaptea ar trebui predată în școală, în toate școlile, pentru că ea conține întreaga filozofie a vieții. Rolul educativ al filmului se impune pregnant, fie și numai pe considerentul că cinematografia este arta cu cel mai mare număr de aderenți. De aici necesitatea ca arta a șaptea să reflecte ideologia noastră, politica noastră culturală, idealurile noastre cele mai nobile. Dr. DOREL SCHOR șI TEHNOLOGIE DE STERILIZARE A LAPTELUI Specialiști danezi au elalborat o nouă tehnologie de §§ sterilizare a laptelui, deja folosită în mai multe țări din lume. Laptele este pulverizat și în aceeași dilipă încălzit pînă la temperatatura aburului supraîncălzit. Bacteriile per instantaneu. Apoi, laptele este răcit și, el menținînd condiții de sterilijitate absolută, turnat în ampbalaj de carton. Laptele sterilizat prin pro gcedeul de mai sus nu-și pierde gustul și, în plus, poate fi păstrat timp de cîteva luni fără pericol de a se gacri, chiar dacă nu este țignit în frigider. OGOR ELECTRIC PENTRU TOMATE La catedra de fizică a Institutului agricol din Perm, roșiile sînt cultivate cu ajutorul unui fitotron. Cîmpul electric se creează în keramzit — un sol artificial. Acționînd asupra sistemului radicular al plantelor, electricitatea intensifică sensibil procesul de fotosinteză, circulația substanțelor nutritive și acumularea glucidelor în roșii. După o perioadă de creștere de 70 zile, legumele se XXXXXX\X\X\XXXXXXXXXXXXXX.XXXXXXXX\\XXX\X ȘTIINTĂ SI TEHNICA .vxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxv coc. In plus, sînt mari, nedeosebindu-se la gust de renumitele tomate de Astrahan. Cercetătorii consideră că se pot obține pînă la 60 kg pe un m5 de „ogor electric". La același institut se lucrează la amenajarea unui fitotron de cameră, care poate fi instalat în locuințe. In curînd, experiențele de laborator vor fi verificate în condiții de producție în sovhozul combinat de sere „Verhnemullinski“ DIAMANTE COLORATE ARTIFICIAL Oamenii de știință sovietici au reușit să obțină diamante colorate artificial. Există 30 de criterii după care specialiștii stabilesc prețul liantelor, diamantelor și dinCriteriile de culoare se află printre primele locuri, după criteriile de mărime. De secole, bijutierii încearcă să descopere o metodă de schimbare și de îmbunătățire a culorii naturale a diamantelor. Părea că pietrele reacționau la tratamentul termic cele cenușii deveneau aurii, numai că la scurt timp după aceea ele reveneau la culoarea inițială. La Institutul de chimie anorganică al filialei siberiene a Academiei de Științe a U.R.S.S. s-au obținut, prin iradiere, diamante colorate artificial : argintii, verzui, gălbui. Fluxul de particule acționînd asupra cristalului produce modificări în rețeaua cristalină, deci obține, după ce poate dorință, culoarea briliantelor. jLr