Clopotul, 1984 (Anul 40, nr. 4647-4698)

1984-06-15 / nr. 4670

(Urmare din pagina I) Multe dintre manifestări sunt cuprinse în cadrul con­cursului de creație literară și de recitare a poeziei emines­ciene „Porni Luceafărul“, a­­juns și el la cea de a XII-a e­­diție; în acest an, peste 100 de creatori din 21 de județe ale țării au luat parte la con­cursul de creație literară. Din rîndul lor, juriul va selecționa 12 poeți cărora, în prima zi, li se vor înmîna premiile U­­niunii Scriitorilor, Comitetu­lui județean de cultură și e­­ducație socialistă, Editurii „Ju­nimea“, revistelor „Convorbiri literare“ — Iași, „Ateneu“ — Bacău, „Caiete botoșănene“ — Botoșani precum și un număr de 6 mențiuni. Laureații con­cursului vor lua parte la șe­zători literare organizate la Ipotești, Dorohoi și Liceul „A. T. Laurian“ — Botoșani. Manifestările din prima cuprind, de asemenea, un fes­ti­tival de poezie și muzică „Tot mai citesc măiastra-ți carte“, organizat de Teatrul „Mihai Eminescu“ și Filarmonica Bo­toșani, cu participarea unor prestigioși soliști: Ion Voicu, Emil Pinghireac, Georgeta Popa, precum și actori ai Tea­trului „Mihai Eminescu". O expoziție de pictură, grafică și sculptură, organizată în sălile Secției de artă a Muzeului ju­dețean, va cuprinde lucrări dedicate Poetului, semnate de Brăduț Covaliu, Ion Murariu, Ana Asvadova Ciucurencu, Legia Macovei, Silvia Jelesen Grosu, Nicolae G. Iorga, Mar­cel Olinescu, Oscar Han, Ion Olteanu, Gheorghe Băicoianu și alții; în ziua a doua, sâmbătă, își va desfășura lucrările coloc­viul științific „Eminescu — patriotul“, condus de prof. univ. dr. Constantin Ciopraga; vor fi lansate, la Librăria nr. 8, volumele „Metamorfozele lui Hyperion“ de Virgil Cuți­­taru și „Mihai Eminescu — in­terpretări“ de Mihai Drăgan , se va finaliza concursul de in­terpretare a poeziei emines­ciene, la Casa tineretului din Botoșani. Se bucură că la actuala e­­diție a „Zilelor Mihai Emines­cu“ va lua parte și Cenaclul „Flacăra“, condus de poetul Adrian Păunescu, care va fi prezent la Botoșani (15 iunie), Săveni (16 iunie) și la Ipo­tești (17 iunie). în sfîrșit, aduc la cunoștin­ța cititorilor că, pentru luna iunie, „Caietele botoșănene" vor apare în 8 pagini, patru dintre ele fiind dedicate co­memorării a 95 de ani de la moartea lui Mihai Eminescu. „ZILELE MIHAI EMINESCU" - «uia a XII-a La Botoșani, Ipotești si Dorohoi In dulcea Românie... A flori de tei miroase planeta ta, Mihai, Plecatule devreme sub cer senin de vară, Sădind m­­inimi doruri și frumuseți în grai, Iubirea preacurată din vatra milenară. Oriunde te-ai întoarce ești așteptat cu drag, Plecatul e departe peste păduri și ape, Precum foșnirea ierbii și-a crîngului de lag­­ină buciumu-aserării sună mereu pe-aproape... La Ipotești, acasă, vin iarăși azi poeții în cîntec să te poarte în patru zări de dor. Și tremură lumina pe cerul libertății, în dulcea Românie cu falnic Viitor... ...A flori de tei miroase planeta ta, iubite — Luceafăr al iubirii în patria de vis, Tu nemurirea noastră, dogoarea din cuvinte, Lumina dimineții prelinsă pe iris... M. N. LAU At* Ce limbă română curată așterne cuvîntul și iată de miere­ i e raza cea dulce pe ceruri ea purure luce și alte înalturi ea­cată spre alte-n vecie să urce EMINESCU ce nume limpede poartă clădit intr-o veșnică soartă din sine izvor și fîntină de limpede limbă română de rai ce-și deschide o poartă pe fiece vorbă stăpînă ce țară frumoasă-i trăiește numele lui ce tot crește de-a pururea-n cercul lui rece lumina ce-aici îl petrece sieși redat și purure nouă ca pe ierburi haina de rouă Gelu DORIAN Natura, cu com­ponentele-i pămîntești și cosmice, este u­­luitor de umană în poemele eminesciene. Numai în „Mio­rița“ și-n alte citeva capodo­pere orale se mai întîmplă un atare proces, mai bine spus un fel de osmoză ciudată între substanța și în­sușirile ființei, pe de o parte, și esența și fe­nomenele universului, pe de alta. Am putea chiar afirma că trăsăturile și stările omenes­cului sînt atît de frecvente și copleșitoare pe fața și-n sufle­tul naturii reflectate, încît re­lația dintre ființa finită și in­finitul plin de enigme, la E­­minescu, se aseamănă cu cea dintre doi oameni care se cu­nosc de mult, de foarte mult timp, de parcă s-ar fi născut împreună, intr-un indefinibil trecut. Eminescu a fost Vecinul cel mai apropiat al Universului, poate geamănul său frate, trăind, iubind și dispărînd printre străbunicii noștri pen­tru ca noi să ne-nțelegem mai bine obîrșia. In paginile lui inegalabile „apele plîng clar izvorînd din fîntîne“ , izvoarele murmură „prin frunzele uscate“, valuri­le au glas receptat cu cea mai mare atenție, „oceanele infi­­nirei“ emană o „cîntare“, co­drii de fagi și stejari „visea­ză“, la chemarea cîntecului eroic renăscînd pe vitejii mi­tologiilor noastre, sau sînt „bătuți de gînduri“ în umbra îndrăgostiților pe­­ care-i ve­ghează. Deși aspirația fundamenta­lă și ultimă este înveșnicirea, totuși omenescul copleșește lu­mea acestei veșnicii, însuși timpul întinzîndu-și „trupul“, încît să nu ne mai mirăm că generațiile de poeți de după Dînsul zăreau ochi și auz în e­lementele înconjurătoare („ar­bore cu verzi urechi“, spunea Nichita Stănescu) cum că, pe urmele simțirii sale pro­și funde, ele au încercat mereu să demonstreze aforismul i „...rîul, ramul mi-e prieten nu­mai mie". Și Ce poate fi mai cutremu­rător decît să-ți faci prieten de nădejde chiar pămîntul, să-ți simți ocrotite bucuriile și speranțele chiar de brațele verzi ale pădurilor megieșe . Dar unde a putut fl intui, încă din fragedă existență, a­­ceastă prietenie și fraternitate, dacă nu în natura-cuib a Ipo­­teștilor noștri, în izvoarele că­ruia chipul poetului s-a răs­­frînt de la prima atingere ca o stea în plină lumină . Ar trebui să fim mai atenți cu aceste izvoare, cu aceste păduri foșnitoare învecinîn­­du-se cu noi și învățat Emi­nescu despre nemurire și tre­cere a avut ferestre de aer și coloane de stejari rotați, tablă cu litere de stele și ban­că din prispa de brazde, școa­la pe care poetul ne-a lăsat-o întocmai. Poate de aceea înșiși miti­cii zei, în viziunea lui, rîv­­neau la fericirea umană, atît de conștientă de limitele și nelimitele ei pe care le înțe­legea numai în vastul amfi­teatru străjuit de ploile mi­resmelor teilor fără moarte. Dumitru ȚIGANIUC Amfiteatrul de la Ipotești "ĂST . La cea de a lila­ ediție a „Zilelor turismului pentru ti­neret“, începînd cu data de 10 iunie, zilnic, sute de tineri par­curg trasee turistice finalizate, obligatoriu, la Ipoteștii lui E­­minescu. Pentru una din cele mai importante asemenea ma­nifestări, serbarea cîmpeneas­­cfi ce va avea loc la Ipotești în ziua de 17 iunie, cu con­cursul Cenaclului „Flacăra“, condus de poetul Adrian Pău­nescu. Agenția B.T.T. Botoșani organizează serviciile necesare transportului. (De la I. Atudo­­roaie, șeful Agenției BTT Bo­toșani). Desen de Mihai PASTRAMAGIU Dorul nostru nespus... Pînă la tine număram frunzele, cîntam rîurile, citeam Carpații. Și atît de dor ne-a fost de dorul nostru nespus căci începeam să visăm o lună, a stele, a tine ! Și n-aveam cum să-ți mîngîiem tristețea a nemurire. Și-ai apărut TU nenăscut, nemurit ca să adîncești genunea și să întinzi Patria pînă la tine. Iar noi te visăm pe verticală, eminesciind a doine, a frunză, a ram, a lună, a stele, a LUCEAFĂR. Gheorghe IAVORENCIUC , Lecția Eminescu Fiecare sărbătoare eminesciană ne oferă prilejul de-a constata, iarăși și iarăși, ce-a dăruit poetul culturii române. Poate ar fi timpul să ne întrebăm — ce ne dăruiește nouă cititorilor de azi. A spune mereu că ne-a lăsat o operă ge­nială, că El e Luceafărul poeziei românești, înseamnă a stoarce, pînă la secătuire, un truism. Am recitit, nu cu multe luni in urmă, publicistica sa — ediția Crețu — și dincolo de orizontul ei românesc și deci, implicit, și universal — am simțit că ea este însuflețită de o formidabilă forță etică. Ziaristul discută toate chestiunile vieții publice românești cu un simț de răspundere unic. Nici o problemă nu e luată tn deșert. Nici o afirmație nu face tumbe și giumbușlucuri. Nici o credință nu se dă în spec­tacole stilistice de efect zgomotos. Mulți scriitori din secolul trecut și deci prima jumătate a secolului nostru au făcut gazetărie dar în scrisul nici unuia, așa ca la Eminescu, ne­voia de adevăr și de etică nu se împletește cu răspunderea pentru cuvîntul scris. Altădată, mai de mult, am stat în fața caietelor sale de la Biblioteca Academiei — asta după ce-i văzusem manuscri­sele reproduse și tipărite in primele trei volume ale monu­mentalei ediții Perpessicius.Impresia de la primul contact e strivitoare. O idee ți se impune, aceea că geniul nu este o ex­plozie neașteptată, „controlată“ de capriciile inspirației. El este rezultatul trudei nemăsurate, supuse unei severe disci­pline care, singură, organizează toate forțele creatoare ale artistului. Variantele poeziilor, curgând una după alta, pe distanțe de ani, dovedesc odată cu urmărirea idealului de perfecțiune și enorma cantitate de muncă angajată pentru atingerea lui. Poate într-o zi un computer ne va arăta că in tot ce ne-a scris Eminescu pentru exprimarea ideilor, nu există nici un cuvînt în plus. Cu puțin timp în urmă un tînăr confrate suspecta dis­prețuitor pe un scriitor care, cîteva luni pe an, se retrăgea într-o singurătate generoasă să-și scrie cărțile. I se părea că poezia trebuie așteptată la colțul străzii, cum aștepți o femeie la întîlnire. Vine, bine. Nu vine, iarăși bine, îl invit pe tinărul confrate și odată cu el și pe alții, astăzi cînd ne intilnim cu atiția tineri talentați la concursul de creație Porni Luceafărul să ne reconsiderăm atitudinea față de artă, dacă într-adevăr avem ceva de spus. A scrie cînd se intim­­plă și cum se întîmplă, a nu-ți disciplina talentul și a nu-l supune unor rigori intelectuale este egal cu un act inutil. O operă se clădește cu trudă, cu îndîrjire, cu disperare chiar. Și peste toate, cu respectul pînă la sacrificiu al propriei tale credințe. Căci în afara ei, poezia se usucă și moare. Dacă nu ne mai putem începe drumul în artă pornind de la formule eminesciene de expresie, să ne așezăm atunci întreaga noastră exigență intimă sub sem­nul tutelar al va­lorilor în care poetul a crezut. Pe care el le-a slujit. Acesta să fie, pentru noi toți, Eminescu. Lucian VALEA • ACTUALITĂȚI • ACTUALITĂȚI • ACTUALITĂȚI • ACTUALITĂȚI • ACTUALITĂȚI • Salonul artei fotografice, ediția I, a fost inaugurat la Galeriile „Luchian“, unde sunt expuse 91 de lucrări. Cele mai multe în alb-negru, cîteva în culori. Se pare că în arta foto­grafică, deocamdată, culoarea are o importanță secundară. E o chestiune mai mult de per­formanță tehnică. Artiștii fotografi expun ima­gini de viață cotidiană, ale construcției socialiste, peisaje, portrete, așa numitele eseuri fotografice sugerînd idei și sen­timente de reală noblețe. Gheorghe Stanciu aruncă o pri­vire picturală asupra elemen­telor realității, descoperind for­me artistice în trunchiul unui copac, sau în vederi ale ora­șului și clădirilor sale. Marcel Mocanu este atent la disoluția anotimpurilor, ba chiar și a lucrurilor. Un lirism accentuat difuzează Jean Mardick în lu­crările sale. In unele din ele încearcă să ne prezinte frumu­sețea corpului uman surprins în efortul armonios al perfor­manței sportive. Ioan Helid este remarcabil în portretele sale de o mare finețe psiholo­gică. Omenescul țișnește din zidurile unei țărănci bătrîne sau din privirile unui înțelept peste care au trecut ani încăr­cați cu viață. Mihai Varzar ne aduce în fața ochilor imagini din viața de la țară, comple­­tînd fericit expoziția, precum și multe portrete de copii. O bună profesionalitate arată și Paul Zeida. Dar notabili sînt toți artiștii fotografi botoșă­­neni reuniți în primul Salon al artei fotografice. (Dorin Bit­ein). • La încheierea cursurilor pe anul acesta ale Universită­ții cultural-științifice consem­năm rezultate remarcabile. Programa a fost integral par­cursă de cei 5 500 de cursanți înscriși la cele 92 de cursuri. S-au dovedit eficiente și cu rezultate pozitive în mod deo­sebit cursurile de perfecționare de la ICSAPH, Centrul Teri­torial de Calcul Electronic, în­treprinderea întreprinderea cinematografică, Mecanică Secția de proiectare a județu­și­lui. Desfășurîndu-ne activitatea în întreprinderi și instituții, am beneficiat de sprijinul per­manent acordat de organele de partid, sindicat și U.T.C., precum și de consiliile oame­nilor muncii. Filialele noastre de la întreprinderile textilă „Moldova“, de confecții, Elec­­trocontact, Integrata de in, Bi­blioteca județeană „Mihai E­­minescu“ și cea de la Casa de cultură a științei și tehnicii pentru tineret, au crescut ca­litativ. Unități de mare pres­tigiu ca Melana și cooperativa „Confecția“ au solicitat noi fi­liale pentru anul școlar 1984- 1985. S-au remarcat în acest an și cursurile organizate la DIPTc, ICRTI, CEC, Casa mu­nicipală de cultură TAGCM, SMA, clubul „23 August“, co­operativa „Artizanatul“ și BATMA. Intelectualii municipiului au sprijinit acțiunile noastre în­scrise în programă cit și ma­nifestările deosebite : cea de a X-a ediție a „Zilelor Universi­tății cultural-științifice", cea de a VII-a ediție a simpozio­nului „Calitate, tehnică, econo­mie, organizare“ desfășurat la întreprinderea Mecanică și cea de-a V-a ediție a „Zilelor con­sultațiilor tehnico-științifice". Anul acesta am primit un aju­tor calificat prin cursurile ți­nute de multe cadre universi­tare din București și Iași, prin­tre care : prof. univ. dr. doc. Alexandru Tănase, prof. univ. dr. ing. Tudor Silion, conf. univ. dr. ing. Paulică Răileanu, conf. univ. ing. Felix Schärf, șef de lucrări dr.­ ing. loan A­­lexandru, conf. univ. dr. A­­drian Neculau, ziarista Elena Marinescu, prof. botanist An­gela Toniuc, conf. univ. dr. ing. Gheorghe Coman, șef de lucrări ing. Viorica Papaghiuc și alții. Activitatea noastră va continua și vara, în această perioadă s-au organizat doua excursii la Iași cu participarea cursanților de la cooperativa „Confecția“ și întreprinderea Textilă­­„Moldova“. Prof. Iacob HALLER directorul Universității cultural-științifice Botoșani CLOPOTUL nr. 4670/1984

Next