Clopotul, 1987 (Anul 43, nr. 4803-4854)

1987-01-16 / nr. 4805

LUI EMINESCU (Urm­are din pagina I) sau concursul de poezie și cri­tică literară „Porni Luceafă­rul...“, care se adresează tine­rilor creatori. Anual, partici­pă la concurs un număr im­portant de tineri din întreaga țară. Ar fi bine ca, sprijinit cu stăruință și interes de foruri­le competente, „ Porni Lucea­fărul..." să devină cel mai im­portant concurs de poezie pen­tru tinerii poeți români. Un mom­ent de interes l-a repre­zentat și vizionarea expoziției de grafică „Opera eminescia­nă în viziunea pictorului Aurel Bordenache“, din colecția neo­bositului culegător de amintiri eminesciene Dumitru I. Gru­­măzescu.Corul Liceului peda­gogic, dirijat de prof. Gheor­­ghe Cojocaru, a susținut un moment coral intitulat „La steaua" iar membrii cenaclu­rilor „Mihai Eminescu“ din Botoșani și „Septentrion" din Dorohoi au citit poezii in­ ca­drul recitalului „Inscripție la amfora Lui". Casa memorială din Ipotești a găzduit o manifestare numi­tă frumos „Ceas la Ipotești”. Muzeograful Valentin Coșe­­reanu a evocat cu multă simți­re și competență universul me­morial al Ipoteștilor. Oaspe­ții au putut vedea și expozi­ția de grafică a Ligiei Maco­­isei, cu ilustrații la opera emi­nesciană. Cei veniți in peleri­naj au trăit momente de emo­ție privind urechea sufletului lor la izvorul fără de moarte al poeziei românești. Seara, reîntorși la Teatrul E­­minescu, am participat la o frumoasă și deosebit de inte­resantă șezătoare literar-artis­tică, la care a luat parte un număr mare de botoșăneni și la care și-au dat concursul scriitori de prestigiu din Iași, Bacău și Botoșani. S-au rostit versuri și cuvinte în memoria poetului. Filarmonica botoșă­­neană, cu participarea soliști­lor Georgeta Stoleru, Gheor­­ghe Petrescu, ne-a oferit un concert - spectacol omagial. De la corespondenții noștri am aflat că, în zilele de 14 si Dorin BACIU 15 ianuarie, în multe instituții de cultură din județ au avut loc simpozioane, evocări, seri de poezie dedicate lui Emines­cu. Astfel la casele de cultură din Dorohoi și Botoșani s-au organizat acțiuni sub generi­cul „Eminescu — sinteza sufle­tului românesc", la Săveni — „Eminescu în contemporanei­tate“, la Vorona și Pomîrla — „Constelația Eminescu“ și „Sărbătoare la Eminescu“. 1 Străbătînd Botoșanii, a­­cest vechi oraș românesc, descoperim la tot pasul urmele cele vechi ale istoriei locu­rilor și, între ele sau odată cu ele, pecetea unică a celui care a purces de aici spre veșnicie. Lu­ceafărul culturii românești, Mi­hai Eminescu. Lîngă Uspenia, ctitorie a Ele­nei Rareș, soția voievodului Moldovei, Petru Rareș, datînd din 1552, i-a fost dat Poetului să vină pe lume, în casa dotată a mamei sale, Raluca Eminovici, casă cu șase odăi și acareturi. Controverse și dispute nume­roase, de uzură, au marcat ma­siv contribuția eminescologilor in a stabili data și locul naște­rii Poetului. Noi nu stăruim, nici nu le trecem în revistă. Cine știe cui și cînd va aparține ul­timul cuvînt ? Poate unui calcu­lator electronic ! Casa în care a venit pe lume Poetul, casa de ltngă Uspenia - o placă de marmoră îi marchea­ză locul - este, la rîndu-i, ex­presia unei frămîntate vieți a fa­miliei Eminovici, aflată cînd la Botoșani - ITINERAR EMINESCIAN Ipotești, cînd la Botoșani, pur­tată de afaceri și de griji, me­reu în căutarea unui rost mai bun, mai sigur. O continuă zba­tere, cu necazuri și bucurii - dar ce altceva dă vitalitate u­­nei familii ? - iată felul de a fi al Eminovicilor. Casa aceasta, între 1842 și 1851 aflată în pro­prietate deplină, apoi închiriată unei spătărese, găzduia într-o odaie­­ care o fi fost aceea ? - pe micul vlăstar, pe Mihai, în­văluit de bunătatea și duioșia din privirea mamei, mereu vie fn graiul și versul său de mai tîrziu. Cu familia sa, Mihai Emines­­cu a mai locuit într-o casă din strada Ruset, pentru ca, în 1853, la aproape 4 ani, să ia drumul Ipoteștilor, tocul unei mirifice copilării. I-a fost dat Poetului să cu­noască, din fragedă vîrstă, o viață zbuciumată, cu uluitoare experiențe și trăiri, cu eforturi și sacrificii. O mărturisește în­suși­­: „O familie grea, îngreuia­tă încă prin deșertăciunea în­dărătnicului bătrîn — și întrista­rea mea cea mare este că eu a­­jut de a-ngreuia prin nefolosi­­toarea mea existență. Nu crede însă cum c-o fac din impuls pro­priu. Dacă de la al 14-lea an și pîn'la al 20-lea mi-am cîști­­gat pîinea singur, într-o viață a­­venturoasă și plină de nemul­­țămiri - am făcut-o aceasta cu deplină conștiință a sacrificiului, însă nu din caprifiu copilăresc, precum protestam foarte des față cu cunoscuții mei, căci vo­iam mai iute să trec de un lu­cru rău, decît de „fiul unui om sărac și van". Praf Ionel BEJENARU O donație valoroasă Rar se întîmplă să găsești într-un om o generozitate așa de mare ca a lui Mihail Po­­pescu. Jurist de profesie, membru al Societății oamenilor de ști­ință, el își închină declarat restul vieții sale pentru a face cunoscute meritele reale ale fiului său, Corneliu Popescu, mort la cutremurul din 4 mar­tie 1977. Opera sa, adică tra­ducerile — creație pe care le-a făcut din poezia eminesciană, după ediția princeps Maiores­­cu, s-au păstrat printr-un ha­zard într-un singur exemplar dactilografiat, la biroul tată­lui său. Manuscrisele au murit odată cu blocul prăbușit pes­te copil. Academia londoneză a instituit un premiu de tra­ducere „Cornel Popescu“ Sta­tele Unite vor să instituie și ele un astfel de premiu, așa incit, după ce a fost făcut membru post mortem al Aca­demiei Române, nu numai în Europa, dar și peste ocean, au­toritatea acestei traduceri este unanim recunoscută. Așa cum se stătea bine, ca un cadou generos de ziua naș­terii lui Eminescu, Mihail Po­pescu donează 32 piese diverse muzeului din Ipotești. Spicuim cîteva dintre ele : volumul „Mihai Eminescu — Poems“, Editura Eminescu, București 1978 ; Programul Societății britanice de poezie anunțînd premiul „Cornel Popescu“; Prospect pentru lansarea celui de-al treilea premiu, în 1987 ; revista „Gazetta de Chieti“ ; Scrisoare de prezentare către tovarășul Nicolae Ceaușescu a volumului „M. Eminescu — Poems“ ; Carte de vizită a to­varășului Nicolae Ceaușescu, cu mulțumiri pentru volum ; fotocopie a coperții volumului în limba urdu, apărută în Pa­kistan. Acestea toate își așteaptă locul în noul muzeu ce va să vie, iar astăzi, parte din ele, într-o vitrină a casei memo­riale. Valentin COȘEREANU muzeograf — Ipotești Iarna, la Ipoteștii lui Mihai Eminescu :SSS3 Munca de orientare școlară și profesională desfășurată de colectivul de cadre didactice de la Școala Generală Nr. 2 Botoșani cunoaște o desfășura­re continuă, preocuparea in­cluzând îndeosebi elevii clasele a VIII-a. Gazeta din de perete întitulată „Gînduri de viitor“, unde sînt prezentate acțiunile concrete organizate. • In perioada 4—10 ianua­rie, circa 200 de pionieri co­mandanți de unități din șco­lile gimnaziale ale județului au participat la activitățile ta­berei de instruire a activului pionieresc. Un complex program de ac­tivități politico-educative, deo­sebit de interesante, propus de către Consiliul Județean al Organizației Pionierilor, a o­­ferit tuturor participanților posibilitatea de a lua parte la dezbateri angajante, pe teme ale activității pionierești, vi­zitele și întîlnirile pe care a­­ceștia le-au avut contribuind din plin la educarea comunis­tă, revoluționară, a pionieri­lor comandanți. Vizitarea întreprinderilor „E­­lectrocontact“ și „Melana“, a Expoziției Județene a Reali­zărilor Economico - Sociale și a Muzeului județean de istorie, ca și întîlnirile la co­mitete de partid și U. T. C. de pe platforma indus­trială a municipiului, au con­tribuit la lărgirea orizontului de cunoaștere de către pionie­rii comandanți a realizărilor din județul nostru, iar excursi­ile organizate in județele Bo­toșani și Suceava le-au oferit prilejul de a lua contact cu locuri ce evocă momente im­portante din istoria patriei­ și mărturii despre trecerea pe a­­ceste plaiuri a unor titani ai culturii noastre. (De la Al. Funduianu): răspunsuri la întrebări, mo­nografii profesionale etc., a­­telierul școlar multifuncțional, laboratorul ce facilitează rea­lizarea educației elevilor în spiritul muncii, al ordinii și al disciplinei — toate se con­stituie ca mijloace folosite cu succes în desfășurarea acestei activități. Organizația de partid din școală și consiliul de condu­cere situează în centrul preo­cupărilor munca de călăuzire a absolvenților spre profesiile de care economia județului are nevoie. In acest an școlar, pe baza planului de măsuri întocmit, cei doi diriginți — profesorii Angelica Ciobanu și Aurel Neagu —­ au în atenție organizarea unor acțiuni prin care viitorii absolvenți să se familiarizeze cu principalele cerințe ale profesiilor de bază din economia județului nos­tru. Existența statului de orien­tare școlară și profesională, vi­zitele la unități liceale și în­treprinderi, convorbirile indi­viduale și colective pe această temă, întîlnirile cu oameni ai muncii și specialiști din dife­rite domenii oferă un cadru optim pentru informarea vi­itorilor absolvenți.­­ La finele primului trimes­tru școlar, elevii claselor VIII-a au răspuns la întrebă­­­rile unui chestionar alcătuit de conducerea școlii. Tova­rășul Nicolae Pavlică, directo­rul școlii, ne-a prezentat cî­teva din concluziile desprinse din răspunsurile primite: „Dacă putem aprecia ca pozi­tivă grija și răspunderea ele­vilor pentru acest important moment al vieții lor, trebuie subliniate și citeva neajunsuri pe care trebuie să le lichidăm prin acțiunile ce le vom orga­niza. Este vorba de o cunoaș­tere limitată a profesiilor, de lipsa de concordanță intre op­țiunea afirmată și rezultatele la învățătură la unii elevi, precum și, necesitatea sporirii ajutorului dat elevilor prin consultații, meditații și lecții suplimentare la obiectele lim­ba română și matematică. Vom stărui, așadar, pentru continua cunoaștere a evolu­ției fiecărui elev, astfel incit împlinirea sa profesională să fie un succes in care școala să aibă cuvîntul hotărîtor". Dumitru IVAN .........., VIAȚA ȘCOLI Mm ȘCOALA călăuză în orientarea și împlinirea profesională a fiecărui elev Eminescu sau seducția muzicii „Regret amarnic că n-am în­vățat muzica — mărturisea poetul Veronicăi Micle — căci din copilărie mama, care a­­vea glas fermecător, întrecîn­­du-se cu tata, care cînta ca un adevărat artist din flaut, des­coperise în mine și o ureche remarcabilă de muzician“. întreaga sa copilărie, cu fer­­mecătoarele-i imagini, singu­rătatea și foșnetul codrului, a­­murgul și cîntecul nostalgic al buciumului, vor fi rechemate mai tîrziu în versurile sale, i­­magini ce îi vor fi stimulat sensibilitatea și înclinația rea­lă spre muzică. Nu înclinări fugitive, sau porniri de simplu meloman il vor apropia de a­­ceastă artă, ci o legătură tai­nică și trainică, începind cu u­­niversul primilor ani ai copi­lăriei la Ipotești cînd: „Povești și doine, ghicitori, eresuri, / Ce fruntea-mi de copil o-nsenina­­tă / Abia-nțelese, pline de-nțe­­lesuri“, și culminînd cu anii maturității cînd va zămisli re­flecții de un interes aparte despre locul și rolul muzicii în ansamblul artelor. Afecțiunea sa profundă față de cîntecul popular, va fi con­tinuu amplificată prin audie­rea unor rapsozi populari, pe care îi va intîlni In peregrină­rile sale prin țară (începind cu vara anului 1866, cînd va străbate pe jos Ardealul), a u­­nor contacte nemijlocite cu di­verse trupe, precum cea a lui Alexandru Vlădicescu, Iorgu Caragiale sau Mihail Pascaly, unde va cunoaște cei mai buni lăutari ai epocii­­ contempo­rani și descendenți ai lui Bar­bu Lăutaru și Nicolae Picu — posesori ai unor cintece popu­lare de reală valoare artistică, pe care Eminescu adeseori le va cînta : „Barbu Lăutaru“, „Frunză verde de piper“, „Mai tumați-mi în pahar“, „Frunză verde baraboi, Durduleană, băi“ ș.a. „Darul de a cînta, precum și muzicalitatea vocii, poetul le-a moștenit de la mama sa, Ra­luca“ afirmă Matei Eminovici, fratele poetului. „Avea un glas profund muzical — remarca Vlahuță la prima întilnire cu poetul — umbrit intr-o sur­dină dulce, misterioasă, care dădea cuvintelor o vibrație particulară, ca și cum veneau de departe, dintr-o lume ne­cunoscută“. „O voce dulce și mlădioasă. Cuvintele erau spuse cu o expresiune și cu un accent, de­­ care ar fi fost ge­los cel mai mare cîntăreț“ — spunea contemporanul cintărețul C. Bărcănescu său, — specialist în arta interpretării muzicii vocale și mare admi­rator al lui Eminescu (va con­duce corul care a însoțit con­voiul funebru la moartea poe­tului). In anii de prietenie cu Creangă, la Iași, cînd se afla in vizită la acesta, Eminescu cînta adeseori, cuprins de nos­talgia plaiurilor natale, cinte­ce populare „și avea­ un glas de-ți dădeai și cămașa să-l as­culți“, mărturisea Ținea Var­­tic, martoră a acestor întîlniri. (Va urma). George MANOVICI • Numărul 2 al revistei Lucea, fărul din acest an cuprinde o pagină dedicată creatorilor bo­toșăneni publicînd poezii de Dumitru Țiganiuc,­­ Gellu Do­rian, Constantin Dracsin, Emil Iordache, Vasile Băietu. Ion Iuga scrie in „Măștile omului“ despre creatorul popular Gheorghe Țugui din Vorona. Dedicația „La Eminescu“ este semnată de Iulian Neacșu. • A apărut ultimul număr din 1986 al CAIETELOR BO­­TOȘANENE care are editoria­lul dedicat aniversării Repu­blicii. Rubrica de Convorbiri este realizată de Florin Cântec avînd ca interlocutor pe poe­tul și publicistul Ion Murgea­­nu. Pagina a doua cuprinde o anchetă de amplă respirație „Cultura poetului tînăr“ con­dusă de Gellu Dorian. In a­­cest număr răspund poeții Du­mitru Țiganiuc și Liviu Ioan Stoiciu. Proza numărului din decembrie aparține Cătălinei Nistor iar publicistul Corneliu Filip este prezent cu reporta­jul „Bogății nedescoperite“. Grupajul de poezii de la ru­brica Poesis aparține Lucreției Andronic. Cronicile literare și plastice sunt semnate de Emil Iordache, Emanoil Marcu și Octavia Buhociu. CLOPOTUL­­ Vineri 16 ianuarie 1987

Next