Concordia, 1863-1864 (Anul 3, nr. 1-108)
1863-03-26 / nr. 21
credu ca prébine-i este cunoscutu, ca noi ambii Archierei Romani, ca Presiedinti ai adunarei nationale dein motivele, si căușele in preumilit’a nóstra rogare devn 2. Dec. a. tr. aduse înainte facultate pentru trecerea unui congresui nationale. Acumu ne aflamu in acea préplacuta stare, de-i potemu aceluiasi onoratu publicu cu mare a animei bucuria face cunoscutu, precumuca Sacratisim’a sua c. r. si Apostolica Maiestate prein preinaltu gratiosulu seu rescriptu imperatescu din 17. Febr. a. c. sub Nrulu cancelariei de curte 783 dein 1863, s’a induratu cerut’a facultatea ni-o concede pre calea înaltului regescu guvernu alu tierei, care preinalta prin decretulu seu din 20. Febr. a. c. Nru 6680 ni-o impartasiesce la amendoiPresiedintii susu mentiunatei adunari nationali cu acea gratioasa intîmnare, ca congresulu optatu se se tiena in Sibiiu, si ca la acestea catu mai curundu se se convóace dein intreleginti’a romana transilvana preotiésca si mirenésca de ambe confesiunile romane dela 120.—150 de individua, era alegerea conchiamandeloru acolo persóne, si prefigerea terminului pentru tienerea adunarei, precumu si conducerea consfatuiriloru in acelu tipu, si cu aceea modalitate, ca acelea se curgă cu un’a seriositate si demnitate cuvenita problemei conferintiei, s’a concrediatu noue ambiloru Presiedinti. Direptu aceea in urm’a susureveritei preinaltu gratiose concesiuni imperatesci date in privinti’a tienerei conferintieloru, cointielegandune earasî ambii Presiedinti laolalta asupr’a dispusetiuniloru ce su de a se face cu privire la acestu scopu, amu cugetatu celu mai potrivitu terminu pentru tienerea conferintieloru a fi Duminec’a Tomei dupa pascile nóstre, adeca 7/19. Aprilie a. c., in care termina neamu si involitu asia, catu atunci Dumineca se se serbeze invocarea Spiritului Santu, era in datele după aceea urmatorie se se tiena consultările. In catu se tiene de conchiamarea persóaneloru la conferintie după programa data in petitiunea noastra susu indigitata, ca chiamati la conferintia din partea noastra a Presiedintilor, voru avea de a lua parte . 1) Vicepresiedintele regescului guberniu. 2) Consiliarii transilvani de curte, de guvernu, de instructiune si de finantie, precumu si secretarii de nationalitate romana. 4) Comitii supremi, căpitănii districtuali, si administratorii comitatensi. 4) Protonotarii, asesorii tablei regesei si asesorii tribunalului criminalu alu tierei. 5) Judii regesei si scaunali. 6) Directorii ambelor gimnasii romanesci dein Blasiu si dein Brasiovu, eara dein statulu preotiescu din fiacare confesiune romana pana in suma de 25 individua, si dein celu civilescu mirenescu deintre intrelegintia pana la 50 de individua. In convocarea acestor’«, dara mai pre urma numitii dein preoţime 25 si dein mireni 50 de individua de pre partea nóstra, urmediu si acumu aceea modalitate, care amu fostu urmatu-o si in anului861 la conferinti’a nationale de atunci,candu amu lasatu, de prin alegere libera s’au alesu si dein partea preotimei, si si a poporului de religiunea nostra gr.-catolica deputaţi la conferintiele naţionali, I.sia si acumu volimu se fia aleşi deputaţii si la aceste conferintie naţionali de catra preoţime si poporu. Direptu aceea noi luandu in consideratiune si de o parte, si de alta impregiurarile parte a populatiunei poporului nostru de religiunea gr.catolica din prin comitate, districte sau scaune, parte si a numerului celui numai de 75 individua, cari cadu din partea preotimei, si a intrelegintiei mirenesci pre partea confesiunei nóstre gr.-catolice, amu vditu si in privinti’a modalitatei de a se alege representantii preotimei, si poporului nostru gr.-catolicu de prin comitate, districte sau scaune la confererintie, a face publicului nostru gr.-catolicu o usturintia prin aceea, cu amu calculatu, si prenotatu in ce numeru aru fi de a se alege aceli representanti, după cumu se va vede dein următoria specificatiune. Numele Comitateloru, Districteloru. Suma 25 50 Toti acestia representanti, după numeruluin specificatiune defiptu potu se se alega prin susu indicatele comitate, districte si scaune in acelu tipu, deca protopopii unui fiacarui comitatu, districtu seu scaunu indatasi ce voru primi acéstea a nóastra ordinatiune se voru pune in cointielegere, intre sene, si si cu intieleginti’a miréna, si preotiesca romana gr.-catolica si voru alege atatu dein statulu preotiescu pre nesce preoți cu capacitate, si portare buna, catu si dein statulu mirenescu pre acei’a deintre inteligentii nostrii, care asemenea su cu capacitate, si portare buna, si despre carii se va sei de comunu, cu preotimea, si poporulu comitatului, districtului sau scaunului acelui’a are încredere deplina in densii, de sene intielegunduse, ca potu fi aleşi de deputati la conferintie si individua dein altu comitatu, districtu seu scaunu, deca aceia voru posiede cualitatile recerute acumu mentionate, si pre acesti’a asia in numerulu prefiptu aleşi îi vor insarcina, ca pre terminulu mai susu indigitatu se se presenteze la Sibiiu la conferintiele naţionali insestrati cu acreditive dela alegatorii sei, unde ca atari voru lua parte la tienendele conferintie. Care spre strinsa împlinire incredintiandutile cu parentiesca iubire remanemu. Alu Frăţiei Tale addictu Metropolitulu Alesandru. („Gr. Tr.«) Blasiu, 7. Martiu 1863. Nr. si ale Scauneloru preoţimii. 1.Comitatulu Albei de diosu3 6 2. Albei de susu1 2 3. Dobocea3 5 4. Hunedoarei2 3 5. Clusiului2 4 6. Cetatei de Balta1 2 7. Solnocului dein launtru1 3 8. Tordei3 5 9.Districtulu Fagarasiului1 3 10. Naseudului1 3 11.Scaunele sasesci alu Bistritiei1 2 12. Mediasiului1 2 13. Mercurei1 1 14. Orestiei1 2 15. Sebesiului1 2 10. Sibiiului1 3 17. Segisiarei— 2 18.Scaunele secuesci tóté la olalta1 2 Dsior’a Dunca voiesce ca inspectiunea scolelor de fete se fie organisata cam aste cum e inspectiunea scolelor in Francia : o inspetoresa generale si comiteturi locali de inspectiune, compuse d’in antîstele (jude, efort) preotul, patru domne si unu medîci propusi prin prefetura si intariti prin Consiliul invetiamentului publicu. Puteti observi, Dior, inca si aici intentiunea de a se eschide câtu se pote barbatii de la inspectiunea scolelor de fete, unu lucru ce se tiene pote de dâtinele tierei, asupr’a carom n’avemu se spunemu parerea nostra. Dsior’a de Dunca se ocupa mai de parte de organisatiunea scolelor, pre cari le desparte in scole cetatienesci si scole satesci. Sîlinti’a ce vre se incerce dens’a pentru a se întemeia aceste asiediaminte trebue se acascige calduros’a aprobatiune a toturoru amicilor luminati ai României; inse nu o potemu urma in amenuntele la cari se estinde dens’a in asta privintia pentru ceea ce privesce tienerea claselor, orele, ordenea invetiaturelor, pana la modul retributiunii (salarisârii) invetiatoreselor. Noi suntemu mai străini intru cunoscinti’a tierei, si aceste amenunte se tie nu mai tare de cestiunile aplecării decâtu ca se nu fie cu potintia a ne apuca de unu asemene esame; aici inca nu potemu decâtu a lauda intentiunile autoriului si precisîunea spiretului seu. Dsior’a Dunca trateza si despre cârtile de invetiatura, si in asta privintia sunt unele puncte in cari nu ne invoimu cu dens’a. Ea voesce a sedelatura d’in istoria, chiaru si d’in istori’a Santa, tote faptele greu de esplicatu junelor fete, precum istori’a Juditei, de esemplu. Unde sunt marginile la cari ne-am opri pre asta cale ? Câ ce esindu d’in scola, pruncii, crescandu mari, se voru află fatia cu acelesi fapte cari le voru intempina pretotîndene in cârtile literarie sau artistice, cele mai gloriose produpte ale civilisatiunii. Ore trebue proscrise opurile cele renumite, arse iconele, frânte statuele cari infatisia (reproducu) aceste mari obiepte ce se trecu in legende de la unu seculu la altul ? Ba nu, curatieni’a sufletului face a se vede caste si obieptele ce se păru a fi celu mai putinu caste ; in asta privintia potemu rechiamu adeverirea toturoru relegiunilor; nevinovati’a e in inima ear nu pre buze. Deci se nu ciuntâmu, se nu facemu a minți istori’a; sé o propunemu sé o esplicâmu câtu se pote mai bine; sé nu restringemu spiretul copiilor. Dsiora Dunca condemneza inca cea mai mare parte a fabulelor; dens’a nu vede intr’insele decâtu invetiature de instelatiune, de avaretia, de viclenia. Aici observâmu amorea cea rea care prorumpe, mai vertosu de unu tempu in coce, in contr’a unora d’in cele mai frumose fabule ale lui la Fontaine, precum Grelusiul si Furnica, Vulpea si Corbul, etc. Ast’a ni se pare a fi o nedreptate. Nu credemu ca se ni se pota numi o singura fabula a marelui autoriu unde viciul, o necuviintia se nu fie punita, si o vertute, o calitate se nu fie repretiuita. Furnic’a nu e avara (sgarcita) dens’a e lucratoria si economa (pastratoria); grelusiul nu e unu serimanu ce vine a cersi si caruia cu neîndurare i se refuseza mil’a, ci unu resîpitoriu si unu neprevediutoriu care cuteza a veni se împrumute bani fara a da alta garanția decâtu cuventul seu de onore, pre care nemica nu adeveresce ca ar fi de ajunsu Corbul nebunu si plinu cu desiertatiuni e punitu cum se cade, si intru acestea nu e neci o reutate; incâtu pentru vulpe, cauta sé scie pruncii câ sunt si de acestea pentru ca se se feresca de ele. Noi tienemu la parerea nostra câ fabulele lui la Fontaine nu sunt o carte nemorale, si câ e de folosut a le da in manile junimei, modele de stilu d’in cari Romanii, precum Francii insisi, voru invetiâ mai bine idîotîsmii limbei nostre, decâtu d’in ori care alta carte; celu putinu trebue se alégemu intre ele de acele d’in cari se pote trage unu folosu mare pentru invetiamentu, si asta alegere e lucrul celu de căpetenia ce trebue se invetie a face invetiatorii in Scol’a normale, precum si artea de a esplica, sau chiaru a si trece preste ele fara a le esplicâ, unele d’in aceste fapte insemnate cari potu casiunu perplesîtate reportandu-le, cari inse nu se potu lasa d’in istoria. Unu sînguru puntu d’in urma face inca obieptul criticei nostre intru opiniunea Dsiorei Dunca despre cârtile de invetiamentu. Dens’a voiesce ca neci unu opuse nu fie ertatu a se primi in scolele comunali neci in Scol’a normale daca nu e aprobatu prin Consiliul invetiamentului publicu ; dar noi nu potemu adopta acesta vatemare a libertatii bine intielese a invetiatoriului. Faca-i-se programul despre cele ce trebue se propună; faca-se încercare intr’unu esame daca elevele sciu ceea ce au trebuitu se invetie de la densul; arete-i se oficialminte chiaru si cârtile ce se păru a fi mai bune pentru al ajuta intru implinirea chiamarei sale; fie, acéstea e lucru cuviinciosu. Ca vre o carte judecata de stricaciosa, in privintia morale sau politica, se fie oprita d’in scole; ast’a e o trebuintia neaperata. Inse afara de aceste, dee-se invetiatoriului libertatea de a alege mediulocele spre implinirea misiunei sale ; infrunte-se daca nu ajunge atâtu de bine si atâtu de iute ca si altii la scopul ce i-ati prefiptu; dar daca ajunge ca si ceilalti pote si mai bine decâtu ceilalti, ce înfruntare poteti sa-i faceţi ? Noi cunoscemu pre bine urmările sistemului de aprobatiune a cărților prin autoritatea superiore; sunt unele cârti ale unoru autori cari totdeaun’a sunt aprobate, ear altele ale altoru a cari neci odata nu sunt aprobate; publicul ce cumpera, nu se invoesce totdeaun’a cu auotoritatea ce aproba, densul purcede adese ori pre cale contraria. Deci, se regulâmu 84 Corespundintia. De langa Temisior’a in 3/15 Fauru 1863. (Inchiare ) De se atinge de invetiatori, nu potu sé dicu nimica, ca dintre acesti’a de viasiu si potu numera mai multi carii sent demni de tota laud’a, totusi ei in tempuru de facia nu potu da niciunusemnu de vietia, câ ce se afla in castusiele popesci, si nu cuteza a propune neci chiaru literele: Sent eu unu cuventu obeala preutimei. Aceste, onor. Red.: Ti le-amu scrisu numai in urmarea unei doreri, care n’am mai potutu-o contiené in launtrulu meu, indemnulu celu adeveratu inse alu scrierii mele e intemplarea urmatoria: . In comitatulu Temisiorii in cerculu Ciacovei au devenitu postulu de jude cercurariu primariu vacante. Fiindu-ca acestu cercu cuprinde 23—24000 de locuitori, intre carii numai cam 3000 sent neRomani, ceialalti inse toti Romani, asie dara cesti d’in urma voindu a se folosi de drepturile cascigate de la prea bunulu nostru imperatu, s’au adunatu la olalta si au otaritu a da peticiune la Escelinti’a Sa Domnulu guvernatoriu, in care se se roge sé li dee unu Romanu in postulu acesta, si cunoscandu pe Domnulu Vicente Popu demnu de acésta deregatorie, l’au si anumitu in petitiune, acést’a s’au si efeptuitu si anume d’in aceea causa, fiindcă se vorbiâ forte tare ca va veni unu strainu in postulu acest’a. Nu multu după aceea am intielesu cum ca Ilustritatea Sa Domnulu Administratoru al Timisierii, barbatu plinu de onestate au denumitu la postulu acest’a pe meritatulu Romanu Filip Pas cu, protofiscalulu comitatului Carasiu. Ni pare forte reu ca Domni’a Sa inse au multiemitu, si asie inca nici pana acum postulu acest’a nu e ocupatu. Ne dore de alta parte ca D. P a s c u nu au potutu primi acesta deregatoria, Ilustritatea Sa Domnul Administratoru al Timisiarei, n’au potutu afla unu altu romanu pentru acelu postu. Bucuri’a care au semtitu-o Romanii cercului acestuia intre- • legandu de denumirea pre bine cunoscutului Romanu, nu o potu descrie, cu atâtu mai mare fu întristarea audindu ca densulu nu primesce, si acést’a cu atâtu mai vertosu fiindu câ indata după multiemire i se respandise faim’a cumca Iluștri: Sa Domnulu Administratoru si-a implinitu deforinti’a, si neprimindu D. Pascu, altu Romanu nu afla, deci dara va se denumesca pre unul de alta limba. Acei