Constructorul, ianuarie 1955 (Anul 7, nr. 260-263)

1955-01-08 / nr. 260

CONSTRUCTORUL Au pornit cu sîrg întrecerea socialistă VALENTIN. MÜLLER TANASE OBREZA MIHAI SECULA așezător la fabrica de că•­cacător la fabrica­­ de ci­­presar tipăritor la ca­­rămizi „Aradul" ment „Congresul al brica de cărămizi XIX-lea" Timișoara TOMA ROȘU IOSIF KEREKEȘ arzător la fabrica de var scoțător la Fabrică de că­ Severin"-Cărăfan rămizi și țigle Cluj ION NISTOR miner la fabrica de ci­ment „Temelia“-Orașul Stalin CE POT DA CONSUMULUI POPULAI CĂRĂMIDARII Urmărind îmbunătățirea condițiilor de trai ale oamenilor muncii de la orașe și sa­te, partidul și guvernul organizează spori­rea continuă a producției bunurilor de larg consum. Plenara C.C. al P.M.R. din augu­st 1953 a subliniat însemnătatea luptei pentru ridicarea nivelului de trai al poporului mun­citor și a indicat mijloacele de ajungere la acest scop. Una din căile principale este asigurarea pieței cu cantități din ce în ce mai mari de bu­­uri de consum popular. Recenta Hotărîre a partidului și guver­nului, privitoare la desființarea sistemului de aprovizionare pe bază de cartele și rații, a subliniat din nou necesitatea de a crea o abundență de bunuri de larg consum pen­tru ca oamenii muncii să aibă la dispoziție cantități tot mai mari de mărfuri. Numeroase întreprinderi din industria ma­terialelor de construcții și-au înjghebat sec­ții în care produc bunuri de larg consum. Și în industria ceramică sunt cunoscute une­le bunuri de larg consum printre care caii­ 1,ele pentru sobe de teracotă produse la o serie­­ de fabrici ca „Ceramia“-Jimboli­a, „Ceram­ica“-București, Bistrița, etc. Dar tre­buie să o spunem deschis că, în­ această pri­vi­nță, industria ceramică a rămas mult îni urmă, ținând seamă de posibilitățile pe care le are. Lipsa de preocupare față de această problemă, scăparea din vedere a unui obi­ectiv atît de însemnat este în primul rînd vina Direcției generale a industriei cera­mice. Noi nu am orientat unitățile din sec­tor spre îmbunătățirea continuă a aprovizio­nării oamenilor muncii cu bunuri de larg consum, variate ca sortim­etate, lucrate cu grijă și gust. In acest sens Industria ceramicei va face o cotitură hotărîtoare. Cu atît mai mult cu cit nenumărate și felurite sunt posibilitățile ei. Prin efortul creator al oamenilor muncii din fabricile de cărămizi și țigle, multele bogății ale pământului pot fi puse în valoa­re, transformate în bunuri ale poporului. Pe lingă întrebuințarea obișnuită, imensele re­zerve de argilă, multă vreme desconsiderate, s-au dovedit a fi surse de materie primă pentru fabricarea unor sortimente variate de obiecte de consum popular. Câte lucruri nu se pot produce într-o fa­brică de cărămizi sau țigle? Numai înșira­­rea produselor ar fi suficientă pentru um­plerea unui catalog întreg. Locuințele fa­miliilor noastre, bucătăriile gospodinelor noastre așteaptă cu îndreptățită nerăbdare completarea obiectelor de uz casnic. Cără­midarii pot da consumului popular: căni de apă și de ceai, farfurii, ulcioare, străchini, borcane pentru murături sau dulceață (ga­­vanoase), castroane de iaurt, fructiere, s­u­­piere și atîtea altele. Alături de vasele de bucătărie, se pot produce pentru uz­un­ comun: scrumiere, corpuri ceramice pentru calori­fer, plite pentru reșouri electrice, sobițe pen­tru gaze naturale etc. Copiii așteaptă de la cărămidari jucăriile care să le îmbogățeas­că, să le înfrumusețeze petrecerea timpului liber: bile (clicăre), figurine, fluiere, puș­culițe etc. Toți cei ce cultivă grădini, cei ce iubesc natura, pot primi din partea cărămi­darilor: ghivece de flori (glastre), farfurii pentru ghivece, vase de flori (vaze), statu­­i­ete și vase decorative pentru grădini etc. In fiecare întreprindere din sectorul no­stru există posibilități pentru producerea a­­cestor bunuri. Depinde numai de priceperea conducătorilor de întreprinderi, de munca și strădaniile întregului colectiv ca aceste posibilități să fie ci­ mai bine valorificate. Largi posibilități de a trece la o producție intensă de bunuri de consum popular au de exemplu, fabricile de țigle și cărămizi „Mondial“-Lugoj, „Record”-Sibiu, Timișoa­ra, Deva și altele. Trebuie însă biruite cele mai mari piedici în calea valorificării mul­tiple a propriilor resurse: inerția, rutina și birocratismul. Iată exemplul fabricii „Cera­­mica-București unde s-au construit două cuptoare cu scopul de a putea produce: ul­cioare, farfurii, căni, vase decorative pen­tru grădini etc. Cu toate acestea — deși ac­țiunea este pornită­ din luna septembrie —■ •nici pînă astăzi producția secției nu este pusă la punct. La fabrica „Record“-Sibiu, care a prezentat mostre frumoase, d­epurata­­du-se minime străduințe, lucrurile au ră­mas încă în stare de proiect. Cu mult folos ar putea începe producția de bunuri de larg consum fabricile „1 Mai“­­Bucov, „Zorile noi “-Piatra Neamț, Mure­șeni, „Hercules“-Tîrnăverei, „7 Noiembrie“­­Sighișoara, „Speranța“-Medgid­ia, Citirea și altele. Pentru aceasta este însă necesar să-și pregătească din vreme toate condițiile tehnico-materiale necesare punerii în func­ție a noilor secții. In acest scop, după analiza utilizării spa­țiilor existente, se va creia spațiul disponibil pentru secția de formare și uscat. După ne­voie, se poate construi un cuptor mic (mai ales în fabricile care folosesc gaz metan)­ pentru obținerea unor temperaturi mari ri­dicate (pînă la 1000—1100 °). Bineînțeles că totul trebuie precedat de căutarea materiei prime potrivite producerii acestor obiecte: o argilă de culoare uniformă și cu plasticitate ridicată. Pentru a obține produse colorate natural, se pot înlocui oxizii metalici prin folosirea unui pământ colorant. Direcția generală și I.C.I.M.C. vor da, pe teren, asistența tehnică necesară în proble­ma smălțuirii și a lărgirii sortimentelor prin folosirea resurselor locale. In afara produselor specifice sectorului ceramic, se pot obține prin valorificarea re­surselor locale și alte bunuri; la fabrica din Timișoara, folos­indu-se papura bălților din vechile cariere, s-au confecționat: rogojini, ștergătoare, papuci de baie, coșuri de hîr­­tie și de piață etc. In schimb fabrica „Cri- Sud“-Oradea­, deși ,avea aceleiași posibilități, a închiriat locul altora... Sigur că problema cadrelor rămîne una din cele mai importante. In fiecare fabrică sînt cărămidari vechi care cunosc atît arta olă­ritului cit și arderea la temperaturi mai înalte. De asemenea, trebuie antrenați în a­­ceastă producție meseriașii specialiști din împrejurimile fabricii. Tot odată, fabricile noastre sezoniere au posibilitatea, prin în­ființarea secțiilor anexe, de a folosi din plin capacitatea forțelor d­e muncă în lunile de iarnă, fără a mai aminti că toate beneficiile rezultate din producția bunurilor de larg consum, întregesc fondul directorial, utili­zabil pentru premieri și îmbunătățiri sociai­cul­tura­le. Din păcate în problema producției de bu­nuri de larg consum noi nu am primit spri­jinul Direcției generale de aprovizionare și desfacere, care nu a studiat posibilitățile de desfacere a unor sortimente prin unitățile comerțului de Stat, nici nu a făcut propu­neri pentru lărgirea sortimentelor pe baza necesităților pieții și a cerințelor consumato­rilor. Muncitorii, tehnicienii, inginerii și condu­cătorii de­ unități din industria ceramică au datoria să se preocupe sistematic de pro­blema producerii, lărgirii și îmbunătățirii sortimentelor de mărfuri de larg consum, pentru a contribui astfel la ridicarea nive­lului de trai al poporului muncitor. ing. L. KAISER director tehnic al D.G.I.C. Importante economii de azbest cu ajutorul unei inovații La Fabrica de azbociment din Oradea se fabrică din azbest importat două articole im­portante: plăci de azbociment (din azbest și ciment) pentru învelitori și plăci de azbest pentru izolații termic. Din fabricația plăcilor­­ de azbociment ră­mân în­ filtru și în bazinele de decantare can­tități mari de reziduri apoase de azbest-ci­­ment, care constituiau pentru fabrică un ba­last. Zeci de tone de­­ asemenea reziduri se în­grămădeau în curtea fabricii și se evacuau cu căruțele și autocamioanele în cîrrap. In stare uscată și măcinată aceste reziduri au o compoziție chimică elementară apro­piată de cea a azbestului, deși conțin 85—90 la sută ciment și num­ai 10—L5 la sută az­best. Mai trebuie arătat că cimentul din rezi­duri își pierde proprietatea de liant hidraulic, devenind un material inert, incapabili de a mai face priză și căpătând o greutate volu­metrică foarte mică. Studiind îndeaproape aceste proprietăți atît în laboratorul fabricii, cit și din litera­tura sovietică, am ajuns la concluzia că a­­ceste reziduri constituie un material ce poate înlocui parțial azbestul, la fabricarea plăci­lor de azbest. Mi-am întemeiat inovația, și p­e faptul că folosirea acestui material la fabri­carea plăcilor de azbest este posibilă nu nu­mai din punct de vedere al proprietăților sale fizico-chim­ice, ci și din punct de vedere al procesului tehnologic. Fulgii de azbest având suprafețele firelor complet libere (spre deosebire de fabricația azbocimentului, unde firele sunt complet acoperite de ciment) pot încorpora cu ușurință un material de finețe a reziduri­lor de azbociment, întrucât fabricarea plăcilor de azbest necesită o masă cât mai apoasă de azbest, rezidurile nu trebuie nici uscate și nici măcinate, ci se introduc direct în amestec. Datorită faptului că rezidurile au trecut odată prin întregul proces de fabricație al plăcilor de azbociment ele sunt foarte fin prelucrate și contribuie la ridicarea producti­vității liniei tehnologice în procesul de fa­bricație al plăcilor de azbest.. Pînă în prezent inovația a trecut prin pe­rioada de experimentare. Rezultatele poziti­ve au început să apară. Astfel în cursul lumii octombrie consumul specific de azbest a scă­zut de la 988 kg pe tona de plăci, la 828 kg, deci s-au economisit la fiecare tonă de plăci 160 kg de azbest. Totodată productivitatea mașinilor a crescut cu 25 la sută. Aceste rezultate au permis să se planifice pe anul 1955 o reducere simțitoare a consu­mului specific de azbest (de la 988 la 820 kg pe tona de plăci) și deci și reducerea co­respunzătoare a prețului de cost la plăcile de azbest. Se poate afirma de pe lasoum că în cursul anului 1955, odată cu punerea în aplicare a inovației, vor apare rezultate și mai bune ajungîndu-se la economii de peste 200 kg azbest pe tona de plăci. Astfel, se va putea reduce importul de azbest cu 60—70 de tone anual. La introducerea acestei inovații a contribuit atît conducerea fabricii (director Eduard Weisz și in­gin­er -șef Carol Herman) cit și tehnicienii Lazăr Tauib și Francisc Gulyas, precum și întregul colectiv de muncitor: din secția de azbociment. Pentru a asigura în 1955 obținerea rezul­tatelor așteptate, este necesar ca dozajele in­dicate să fie strict respectate și controlate de către haleradieriiș­tât și tehnicienii fabricii. ing. VICTOR MASLEANCA Proporția de adaosuri trebuie respectată! Producerea clincherului este operația cea mai grea în­ circuitul tehnologic de fabrica­ție a cimentului. înlocuirea unei părți din clincher cu adaosuri la măcinare mărește producția fabricilor, ieftinește prețul de cost și duce la scăderea consumurilor specifice (s ponderea cea mai mare în costul cimentu­lui), la reducerea consumului de corpuri de măcinare, de energie electrică și de com­bustibil. Adaosurile sunt deșeuri de la alte indus­trii (zgura de furnal înalt), roci care nece­sită numai operații de uscare și măcinare (trasul), sau doar anumite materii inerte (nisip, deșeuri ceramice). Cantitățile de adaosuri necesare a se in­troduce în ciment sunt stabilite prin stan­darde de Stat. Utilizarea adaosurilor are ca scop obținerea unor anumite cimenturi și în plus permite ca prin folosirea lor să­ se facă economii apreciabile de clincher, adică, prin utilizarea pe scară mare a adaosurilor sa realizează o considerabilă mărire a produc­ției fabricilor. Să vedem cum s-au preocupat fabricile noastre de această problemă și ce au rea­lizat. In anul 1952 s-au introdus cca. 126.000 de tone de adaosuri, în 1953 — cu 20% mai mult. In 1954 s-au folosit doar cca. 140.000 de tone, în loc de ceia. 200.000 zile tone cit se prevăzuse. Aceasta reprezintă în fond un consum nejustificat de cca. 60.000 de tone de clincher, cantitate care a lipsit sec­torul de minimum 70.000 de tone de ci­ment! Fabricile în care introducerea adaosurilor a fost privită cu atenția cuvenită sânt: „Victoria socialistă”-Turda, Comarnic, „Ilie Pintilie”-Pieni și Dej. In schimb, fabricile cu cea mai slabă preocupare în ceea ce privește realizarea proporției de adaosuri sunt: „Stînca”-Brăila (care folosește numai 49% din adaosurile programate), „Cimentul păcii”-Medgidia (care folosește numai 22% din adaosurile programate) și „Congresul al XlX-lea” (care folosește numai 44% din adaosurile programate). Realizarea și depășirea planului de ciment pe anul 1955 este condiționată și de reali­zarea planului de introducere a adaosurilor. Conducerile fabricilor de ciment trebuie să înțeleagă că și adaosurile sunt cifre de plan! Direcția generală a industriei lianților va trebui să-și schimbe atitudinea și nu să ur­mărească adaosurile numai statistic, ci, prin controalele făcute și îndrumările date la fabrici, să mobilizeze colectivele la intro­ducerea adaosurilor în proporția maximă ad­misă de standarde. fi» sprijinu­l agriculturii O parte însemnată din producția fabricii de cărămizi „1 Mai“ din Bucov, raionul Plo­ești, este destinată satisfacerii nevoilor a­­griiculturii. In 1954, fabrica și-a îndeplinit integral obligațiile contractuale față de unitățile Ministerului Comerțului Interior și ale Gem­­trocoop-ului, livrând pentru comerțul de în­­tîmpinare peste un milion și jumătate de cărămizi, 1063 de tone de ciment popular și 200 de tone de var. De asemenea, în anul 1954, fabrica „1 Mai“ ,a trimis șantierelor din S.M.T.-uiri și gospodăriilor de stat peste 7 milioane de cărămizi, care au fost folosite la construc­ția atelierelor mecanice, remizelor, grajdu­rilor, locuințelor muncitorești și altor clă­diri. Pag. 3 De ce nu sunt maiștrii fabricii „Victoria socialistă“ adevărați organizatori ai producției? In biroul tov. Silviu Opriș, inginerul-șef al fabricii de ciment „Victoria socialistă“ din Turda, e mare fierbere. N-a apucat să răsufle liniștit după înlăturarea ultimei de­fecțiuni și, acuma, alta! Dacă cercetezi rapoartele de funcționare a agregatelor vezi că in fiecare zi se strică este un utilaj. Adunate la un loc, aceste defecțiuni dau o sumă de mii de ore pier­dute, zeci de mii de lei plătiți pentru repa­rații, iar rezultatul final:­­realizarea pla­nului de producție și scumpirea prețului de cost. Cu toții, directorul, inginerul-șef, to­varășii din comitetul sindical, se întreabă de unde vin aceste defecțiuni mecanice ? Unii au găsit chiar și răspunsul: agregatele sunt vechi, piesele de schimb sunt de proastă calitate și multe alte explicații. Ascultîndu-i ești tentat să crezi că au dreptate. Cerce­tând însă, îndeaproape cum stau lucrurile, ascultînd și oamenii care lucrează la aceste agregate, îți dai seama că lucrurile se pre­zintă cu totul altfel. Cele arătate de cunoscutul jucător Ion Fazacaș sînt semnificative în această direc­ție : — E drept că o parte din utilajul nostru e vechi — ne spune el. Dar cauza defec­țiunilor nu stă numai în asta. Ea trebuie căutată în modul defectuos în care se fac reparațiile, în felul cum simt îndrumați cei ce lucrează la diferitele agregate, în sfîrșit în munca de educare politică" a acestor oa­meni. In cuvintele cucătorului Ion Fazacaș este mult adevăr și iată de ce: cuptorul nr. 4 — deși este la fel de vechi ca și celeilalte cuptoare din fabrică — funcționează totuși de mult timp fără opriri, iar căptușeala nu a fost schimbată d­e timp îndelungat. Acea­sta se datorește bunei îngrijiri a agregatu­lui, dar mai ales calității bune a repara­țiilor făcute la acest cuptor. Angrenajele răcitoarelor ,de la cuptoarele nr. 1 și 2 du­rau înainte ani întregi; după efectuarea ul­timei reparații ele nu a­u mai funcționat de­cât 10 zile. Un excavator a fost adus la atelier pentru reparații capitale. Reparația a fost­ făcută,­ excavatorul a plecat spre ca­rieră, dar nu a reușit să parcurgă decât 100 m și s-a defectat din nou. Și în acel loc stă de aproape două luni, ca o mărtu­rie de netăgăduit a modului cum se fac reparațiile. La fabrica din Turda sunt numeroși maiș­tri de întreținere, cu bogate cunoștințe pro­fesionale și vechi stagii de muncă în fabrică. O întrebare firească , ce fac acești maiștri, sunt ei organizatori ai producției așa cum trebuie să fiei într-o întreprindere socialistă? Cele constatate în fabrică dau un răspuns negativ categoric, care nu face de loc cinste nici maiștrilor de întreținere, nici organelor sindicale care ar trebui, în primul rînd, să se ocupe de educarea și mobilizarea lor. Maiștrii de la „Victoria socialistă“ nu sunt organizatori ai producției, nu sunt educatori și mobilizatori ai muncitorilor cu care lu­crează, pentru a asigura lucrări de bună calitate și perfecta funcționare a agregate“» lor. De acest lucru este vinovat în mare parte comitetul de întreprindere (președinte Simion Podariu) care nu s-a ocupat suficient și în mod organizat de educarea maiștrilor în spiritul atitudinii noi socialiste față de muncă, de întărirea simțului lor de răspun­­dere. In planurile de muncă ale comitetului de întreprindere problema educării și mobili­­zării maiștrilor nu a figurat niciodată și ni­­­meni nu s-a interesat de acest lucru. Astfel, maiștrii nu au fost îndrumați ca în consfă­tuirile de producție, pe grupe, secții și pe întreprindere, să ia parte activă la discuta­rea problemelor de bază, să combată atitu­­dinea de indisciplină in muncă a unora din­tre muncitori și mai ales să se străduiască să fie ei înșiși exemple în producție și in munca obștească. Maiștrii nu au fost făcuți să înțeleagă că lor le revine, în primul rînd, sarcina de a lupta pentru o calitate supe­rioară, pentru promovarea noului in pro­ducție și mai ales pentru buna organizare a lucrului. Numai așa se explică de ce maiș­­tri pricepuți ca Dumitru Cardoș, Gavrilă Hidișan și N. Crețu, de la secția de între­ținere, rămîn nepăsători atunci cînd văd că se execută reparații de proastă calitate. Cine mai mult decit ei, are legătură mai strânsă cu muncitorii direct la locul de muncă și poate interveni mai bine atunci cînd vede că o lucrare a fost prost executată ? Maiș­­trii sunt cei care pot explica cel mai bine muncitorilor ce urmări grave pentru pro­ducție are o reparație de proastă calitate. Maiștrii trebuie îndrumați să asculte pro­­­punerile venite din rândurile muncitorilor, să le studieze cu grijă și să pună în a­pli­­care pe cele mai bune. Trebuie combătută atitudinea maiștrilor de la secția de întreținere care se cred „atot­știutori“. Iată un exemplu care demonstrea­ză unde duce o asemenea atitudine.. Cup­­­torul nr. 3 a fost înzidit de numeroase ori anul trecut. De ce acest lucru ? Deoarece maiștrii de la întreținere nu au ținut sea­mă de sezisările cucătorilor care au arătat că distrugerea căptușelii cuptorului este cau­zată de faptul că acesta nu este bine cen­trat. Verificând, abia în ultima lună a anu­lui, dacă sezisările cocătorilor sunt juste, s-a constatat că au avut perfectă dreptate. Este lesne de înțeles că dacă s-ar fi ținut seamă de propunerea cocătorilor încă din primele luni ale anului, fabrica ar fi fost scutită de multe cheltuieli inutile și de pierderea a multor sute d­e tone de clincher, care au a­­lîrmat greu în balanța nerealizării planului de producție. Comitetul de întreprindere trebuie să pri­vească cu mai mult simț de răspundere pro­­­lema maiștrilor, să se ocupe îndeaproape de educarea lor, să-i îndrume zi de zi pen­tru îmbogățirea cunoștințelor lor tehnice, pentru îmbrățișarea noului, să-i mobilizeze la luptă pentru întărirea disciplinei socia­liste. Numai astfel maiștrii vor putea fi a­­devărați organizatori ai producției. I. PREDA Ne pregătim pentru campania viitoare Fabrica noastră e în plină pregătire pen­tru campania de producție din primăvară. Cu ajutorul unui excavator a fost excavată și depozitată spre macerare întreaga cantita­te de argilă necesară producției de anul a­­cesta. Deci nu vom mai duce grija materiei prime. Pentru a face economie de combusti­bil,­­a îmbunătăți calitatea și a reduce pro­porția de rebuturi în șoproane, am luat mă­sura ca la unitatea nr. 2 cărămizile să fie produse din argilă amestecată cu 15 la sută zgură. La aceeași­­ unitate, pentru o mai bună funcționare a cuptorului circular superior, s-a instalat un ventilator care va mări ti­rajul și va ușura înaintarea focului. De ase­menea, cu ocazia reparării cu­ptorului, se va micșora distanța dintre gurile de alimen­tare (buchine) de la 1,20 m la 75—80 cm. Aceasta va da posibilitatea aplicării mai ri­guroase a metodei Duvanov. In vederea u­­șurării muncii la descărcarea cuptoarelor, vom instala cele două scoțătoare mecanice recent primite. In același timp, noi nu am neglijat nici pregătirea oamenilor. Ei trebuie să intre in noua campanie de producție hotărîți și ca­pabili să obțină un randament sporit. In acest scop, ne-am gîndit în primul rînd la completarea calificării oamenilor și la in­struirea lor temeinică cu privire la metodele înaintate de mun­că. Zilele acestea au și în­ceput cursurile profesionale serale pentru maiștrii de fabricație și pentru cei ce deser­vesc cuptoarele și presele. S-a observat că adesea mecanicii de ex­ploatare de la presele de cărămizi și chiar maiștrii de fabricație nu-și cunosc prea bine sarcinile în procesul tehnologic. Atunci, de pildă, cînd la introducerea metodei Kartav­­țev s-au ivit unele greutăți, chiar maiștrii au fost cei care au obiectat că... „la noii metoda nu dă rezultate bune și avem prea multe deșeuri“. Realitatea, bineînțeles, era alta. Serviciul tehnic a întocmit un­ plan de studiu pentru maiștrii și mecanicii de ex­ploatare privind în special următoarele pro­­bleme: organizarea judicioasă a locurilor de muncă; principiile și aplicarea corectă a me­todei Kai­tavțev; contribuția maistrului la bunul mers al întrecerii socialiste. Pentru arzători și așezători planul­­ de stu­diu cuprinde în special problemele legate de aplicarea metodelor Mukosov și Duvanov. Iată cîteva teme ce vor fi tratate: cum se face așezarea în cuptor în funcție de dimen­siunile cărbunelui, alimentarea în cantități mici și foloasele ei, manipularea clopotelor și eta­nșarea ușilor etc. In plus se vor face exerciții de calcul, volumul cuptorului, in­dicii de utilizare etc. Cursurile se țin de două ori pe săptămână și sunt predate de cei mai buni tehnicieni din fabrică. Aceștia folosesc în pregătirea lecții­lor materialul documentar tehnic, cartea lui V. Sagalatov: „Fabricarea cărămizilor și ți­glelor“ și călăuzele (arzătorului și uscătoru­­lui) apărute în editura E.S.A.C. La cursuri participă aproape 20 de to­­­varăși. ANDREI NARAY directorul fabricii de cărămizi „Aradul“ Pentru sporirea producției de cărămizi și țigle Necesitatea de a spori producția de cără­mizi și în special de țigle, nu mai este ne­voie să fie dovedită. Ea este evidentă­ pen­tru oricine urmărește cu atenție hotărârile importante ale partidului și guvernului nostru privitoare la asigurarea bunăstării poporului. Nenumărate șantiere de con­strucții la orașe și sate, unitățile coopera­tiste, așteaptă avide produsele fabricilor noastre de cărămizii și țigle. O serie din fa­bricile noastre au luat unele măsuri pentru intensificarea producției și au înregistrat uneori realizări pozitive. In cursul lunilor septembrie și octombrie 1954, producția de țigle a atiras un nivel care depășește pro­ducția lunară din ultimii 3 an­i! Merită să fie­­ menționate în special con­ducerile fabri­cilor: Cărpiniș ’(fostei director Ion Lebcczki, inig. șef Romulus Cîmpeanu), „7 Noiembrie“­­Sighișoara (fostei director Alexandru Cîm­­pearau, comd. tehnic Constantin Neguițescu) și ,,Hercu­les“-Tîrmăyeta (dir. Ștefani Pâra, cond. tehnic Ludovic Nagy), care prin e­­forturiile depuse, au asigurat funcționarea agregatelor din plin. Posibilitățile fabricilor noastre simit mult mai mari, dar nu au fost folosite. Iată de ce trebuie scoase la iveală lipsurile existen­te, trebuie folosită experiența anului 1954, lichidate o serie de rămâneri în urmă pen­tru ca în 1955 producția ceramică să fie realizată în cel­e mai bune condiții. Pentru ca industria ceramică să-și înde­plinească sarcinile trasate trebuie asigurată realizarea producției și în această privință vom arăta că o serie de fabrici nu au folo­sit din plin toate posibilitățile ce le-au avut la în­demînă pentru a da mai mult decât producția realizată. In general fabricile justifică nerealizarea planului prin lipsa forțelor de muncă, fără să vadă insă că la baza nerealizărîi planu­­ ­ k ing. J. GRIGORIU director general al D.G.I.C. ★ lui stau grave deficiențe tehnico-organiza­­torice, care, dacă ar fi înlăturate, ar duce la folosirea rațională a forțelor de muncă și la mărirea producției. In această privință este edificatoare situa­ția fabricilor din București („Argila roșie“ și „Ceramica“ în special) care deși au avut forțele de muncă necesare, nu au realizat planul de producție. Astfel, fabrica „Cera­­mica“-București realizează la nouă lunii de zile planul forțelor de muncă în proporție de 118,1% dar numai 87,9% din valoarea producției globale. Explicația acestor rezul­ta­te slabe se găsește nu în lipsa de mun­citori ci în slaba întreținere și funcționare a utilajului. In trimestrul III, în plin se­zon, constatăm că presele de cărămizi de la unitățile I și II au întreruperi de 13— 15%, care, transformate în produse, repre­zintă sute de mii de cărămizi, exact cu­ îi trebuia fabricii ca să-și îndeplinească pla­nul în acea perioadă. De asemenea, cifra realizată de fabrică la productivitate (74,4%) oglindește slaba situație organiza­torică a întreprinderii. Aceeași situație o găsim și la alte fa­brici ca: Urziceni, „30 Decembrie“-Simi­­lea­sca, „Victoria muncii“. Pentru ca forțele de muncă să fie folo­site cit mai just trebuie luate o serie de măsuri care toate stau la posibilitățile fa­bricilor. Neluarea acestor măsuri creiază o serie de timpi morți în producție, care duc pe lingă scăderea­ producției și la scăderea cîștigu­l­ui lunar al muncitorilor, deci la în­depărtarea lor de fabrică. Din cauza deficiențelor la alimentarea cu argilă sau a argilei nepreparate, o serie de fabrici au avut întreruperi la presă sau procente mari de rebuturi. Cazul fabricii „Ghirriș-Arieș“ este plin d­e învățăminte de care trebuie să se țină seama în viitor. Deși fabrica își realizează și depășește planul la produse crude, totuși, din cauza rebu­turilor, nu poate realiza producția finită! Preocuparea principala a fabricii, pentru a­­s­igur­area planului de țigle (fabrica „Ghi­­riș-Arieș“ fiind o fabrică importantă de țigle), trebuia să fie exploatarea din­ timp a materiei prime și pregătirea ei pentru fa­bricație. Delăsarea fabricii tocmai în a­­ceastă perioadă a adus sectorului în anul 1954 o pierdere de cîteva milioane de ți­gle. Justi­ficînd nerealizarea pianului prin lipsa forțelor d­e muncă, fără să caute să elimine procentele mari de rebuturi pe care le are în producție, conducerea fabricii „Ghiriș-Arieș“ arată că încă n-a învățat nimic din lipsurile ei din ultimul timp. Micșorarea rebuturilor și eliminarea lor, prin pregătirea materiei prime, poate asi­gura realizarea planului cu forțele exis­tente. Acestea sânt învățăturile de care tre­buie să țină sefaima fabrica „Ghiriș-Arieș“ și alte fabricii din sector și anume: Mure­șeni, „Ceramiiica“-Moflerat, „Mondiial“-Lu­­goj. Fabricile au și alte mijloace prin care pot contribui la eliminarea greutăților ca­uzate de lipsa forțelor de muncă, sau chiar la lichidarea acestei lipse. Este nevoie de grijă pentru atașarea muncitorilor de fa­brică prin asigurarea unui câștig cit mai mare și a an­ror condiții de muncă și d­e trai cât mai bune. In această direcție pot fi indicate unele cazuri pozitive: fabrica „Aradul“, de pildă, prin aplicarea corectă a metodelor de uscare și ardere rapidă, ob­ținând indici de utilizare mult superiori me­diei sectorului, a reușit să asigure munci­torilor un câștig cu 22% peste salariul pla­nificat. In aceeași situație se află fabrica „Solidaritatea“ care ,a­­ asigurat muncitorilor un salariu mărit cu 23,3%, reușind să rea­lizeze planul valoric al producției globale pe primele nouă luni. și­ Fabrica „7 Noiembrie“-Sighi­șoara a­vea­să-și asigure muncitorii necesari (92,6%) și să realizeze cu ei planul de producție­­(aproape 100%), datorită unei gospodării-anexă bi­ne îngrijită (peste 20 ha de zarzavaturi) cu care a putut apro­viziona cantina și toți muncitorii din fa­brică, și prin construirea unui număr de locuințe individuale pentru fruntașii în producție. Nu același lucru se poate spune despre fabricile care au locuințe muncito­rești n­eterminate din 1953, cum e cazul fabricilor „Recon­strucția“-Feldioara care are 24 de apartamente neterminate, Roman — 18 apartamente, U­rziceni etc. Nici la construcția locuințelor individuale pe bază de credite, unele fabrici nu au depus insis­tențe pentru realizarea lor. Astfel, fabrica Sîntimbru are 6 locuințe ,terminate încă din 1953, fabrica „Zorile noi“-Piatra Neamț — 8 locuințe, iar Urziceni — 14 locuințe. Fabricile justifică adesea că nu pot rezol­va problema cazării deoarece ne primesc fonduri suficiente pentru construcții de lo­cuințe; este aceasta just atîta timp cit ele nu au depus toate stăruințele să cheltuias­că fondurile primite in trecut? Prin întreținerea, repararea și funcționa­rea corectă a utilajelor, eliminând la maxi­mum întreruperile, se pot valorifica însem­nate rezerve datorită cărora fabricile au posibilitatea de a mări producția. Odată cu introducerea reparațiilor pre­ventive planificate s-a urmărit și funcțio­narea utilajelor. Indicii de întrerupere pe sector s-au îmbunătățit simțitor. Astfel, fa­bricile „Mondial“-Lugoj, „Aradul“, „Hercu­­les“-Tîrnăveni și Cluj au ajuns să aibă ore de întrerupere sub 3%. In schimb la alte fabrici, ca „Ghiriș-Arieș“, „V­lctorii» mun­cii“, „Ceram­iaa“-Maflenii, „1 Mai“-Bucov, numai întreruperile mecanice trec de 9— 10%. Tot la aceste fabrici cu întreruperi mari, găsim și lucrările d­e reparații capi­tale neterminate și o lipsă totală de preo­cupare pentru aprovizionarea cu piese de schimb. In această privință fabrica „Ghi­riș-Arieș“ ne dă un exemplu de completă lipsă de răspundere. Deși cuptorul nr. 2 avea nevoie urgentă de reparație capitală, aceasta nu a fost prevăzută în plan! In plus, în loc să execute reparația cuptoru­lui in trimestrul I 1954, s-ia apucat să exe­cute reparația în trimestrul IV, pierzând ■astfel sute de mii de țigle! Asemenea exem­ple mai găsim și la fabricile Stratimbru și Maimaiia-Sat, unde nici 50% di­n planul de reparații capitale nu a fost îndeplinit. Ace­eași delăsare condamnabilă o găsim la fa­bricile „Ceramica“-Mofleni și „1 Mai“-Bucov, ca­re miai pînă în prezent nu­­ au trimis de­senele pentru complectarea­­ al­bumelor nece­sare la coman­­id­area pieselor de schimb. Fabrica „Mondial”-Lugoj (director Gheor­­ghe Deheleanu, inginer-șef Victor Carp) c are a realizat indicii de întrerupere cel mai mici pe sector, are planul de reparații capitale executat, are completat albumul de desene în baza căruia s-au dat comen­zile pentru piesele de schimb la timp. Mai sânt probleme la care unele fabrici așteaptă rezolvarea „de la centru“, deși au toate posibilitățile să le facă față prin for­țe proprii­. Acesta este cazul fabricilor din Timișoara și Cluj, care pentru orice lucra­re de mai mică importanță, apelează la in­stitutele de cercetări și proiectări, deși au în fabrică suficiente cadre tehnice capabile să rezolve problemele. Am lăsat la urmă una din problemele cele mai importante ale industriei ceramice: reducerea prețului de cost, deoarece ea o­­gliandiește întreaga noastră activitate. In­­ a­­cea­stă problemă nu numai că nu avem re­zultate pozitive dar fabricile noastre con­tinuă să producă mai scump decît este pla­nificat. Obiectivul principal al activității fabricilor în noul an trebuie să fie realiza­rea integrală a sarcinii de reducere a pre­țului de cost. Acest rezultat poate fi obți­nut prin mijloacele pe care fabricile le au la dispoziție. Se cere pregătirea materiei prime și supravegherea procesului tehnolo­gic in scopul reducerii rebuturilor, astfel ca laboratoarele și controlul calității să fie factori activi în îmbunătățirea producției. Ce se întîmplă însă? Fabricile „Ceramica“-­ Jimbolia și „ Reconstrucția“-Fel­dioaria au tehnicieni capabili și laboratoare bine a­­meninja­te dar care nu sunt folosite pentru producție; în fabricile din Timișoara și Cluj sunt ingineri pe care conducerea nu știe în­să să-i utilizeze! O mai bună repartizare și organizare a forțelor de muncă existen­te la locurile de muncă, trebuie să ducă la creșterea productivității. Ce se întîmplă în­să acolo unde din lipsa de organizare a locurilor de muncă normele nu pot fi rea­lizate? Sau ca la „Ghiriș-Arieș“, unde ar» loc să se organizeze la încărcarea vagoane­lor echipe speciale, se iau zilnic oamenii de la pre­se dezorganizînd fabricația de produse crude. Este de asemenea necesară aplicarea corectă și continuă a metodelor de uscare și ardere rapidă, conservarea lig­­raților, controlul și asigurarea tirajului la­ cuptoare pentru obținerea unei arderi rațio­nale în vederea reducerii consumului de combustibil. Se va folosi în 1955, la por­nirea campaniei în fabricile sezoniere, a­­prinderea numai cu lignit după metoda Mu­kosov și nu numai la cuptoarele superioare ci și la cele inferioare,­­așa cum a procedat fabrica „Aradul“. Linia pe care trebuie să meargă la general fabricile noastre este cea a măririi indicilor de utilizare a agregate­lor, atît la u­scătorii cit și la cuptoare, și nu ,a solicitării nesăbuite de fonduri de in­vestiții (așa cum a cerut fabrica „1 Mai“­­Bucov) pentru construcții de șoproane sau cuptoare, atîta timp cît nu se realizează în mod permanent peste 1200 cărămizi us­cate pe mp de șopron, în timpul sezonului, sau 100 cărămizi pe inc în 24 ore la cup­toarele superioare, așa cum de altfel s-a realizat în sector, însă pentru scurtă du­rată, la unele fabrici (Roman, „Ceramica“­­București). Astfel vom putea ajunge să realizăm o producție sporită nu numai cantitativ ci și de bună calitate și la am preț din ce in ce mai redus.

Next