Contemporanul, februarie-iunie 1948 (Anul 2, nr. 74-91)
1948-02-27 / nr. 74
Viaţa şi moartea pe fostele domenii regale. Când familia Teleki-Mocioni vinde o moşie. La Caransebeş se înfiinţează un regiment şi regele face afaceri bune. O placardă pe bolul unui tractor. Regele jandarmilor şi jandarii regelui Pe la jumătatea lunii ianuarie m a vizitat la redacţie un plugar: Neagu Dumitrache din comuna Padina, jud. Buzău. Un om trecut de cincizeci de ani. A deschis uşa redacţiei şi a rămas acolo, învârtind căciula în mâinile sale osoase. N’a îndrăznit să scoată o vorbă, până când nu l-a întrebat cineva . — Ce vânt te-aduce pe la noi, bătrânule ? — Năduful de pe inimă, cucoane... Apoi iar a tăcut. Se părea că poartă în ei o durere fără leac- A scos cu degete tremurânde o hârtiie împăturiită de nenumărate ori în tașca pe care-o purta sobcătește pe după gât. A despăturit-o încet, cu mișcări lente. Se vedea că o liniște încrezătoare ia locul umilitoarei atitudini dela început. A pus căciula alături, apoi mi-a întins hârtia. Scrisul lătăreț, cuprindea dela un capăt la celălalt, pagina imensă a unui calindar de perete. — N’am avut hârtie. Da, io cred că nu-i nimic dac’am scris pe foaia asta. Călindare am să mai aflu eu. Tare-aş vrea să tipăriţi rândurile mele. Mi-am aruncat ochii pe hârtie. Scrisul abrupt, simplu, începea dintr-odată, fără inutile introduceri. ..Pe timpul guvernărilor lui Tătărescu, conducerea moşiei regale de la Ruşeţu, ne-a silit să-i arendăm regelui, moşia satului Padina. Aşa ni s’au luat fără voia noastră, 32.000 pogoane de pământ şi pădure, la un loc, care au fost alipite moşiei regale dela Ruşeţu”. Lectura întreagă a celor scrise de plugarul Neagu Dumitrache e necesară Dincolo de scăderile stilistice, dincolo de sărăcia limbajului, se ascunde mulţumirea pentru actul de la 30 Decembrie 1947. Fiecare cuvânt aşternut pe hârtie cu un capăt de celuză e un cuvânt acuzator pentru lucruri şi întâmplări uimitoare pe care, chiar dacă le bănuia, omul de pe stradă poate că nu îndrăznea să şi le închipuie la astfel de proporţii crude, sângeroase, medievale. Locul meu de pământ este lângă moşia regească. El a vrut să aibe cât mai mult pământ. Eu nu voiam să-l dau pământui, că-mi mureau copiii de foame. Atunci, din ordinul regelui, administratorul moşiei s’a pus cu amenzile pe capul meu. întâia dată am fost amendat cu 960 lei, astă toamnă, fiindcă paznicii au prins două oi de-ale mele pe o mirişte a moşiei. Pe mirişte nu era nimic şi trebuia arată pentru sămănăturile de toamnă. Peste patru zile chiar, a fost arată miriştea. Ce pagubă au făcut cele două oi ale mele ca să fiu amendat cu 960 lei ? A doua oară amenda a crescut. A trebuit să dau 4176 lei, pentrucă ficioraşul meu care ieşise as’toamnă cu vaca la pă.scu±i_o_mă. pase în pădurea regală. După aceia, fiindcă amenzile au început sa se ţină lanţ pe capul meu. _ n’am mai putut plăti. Aşa s’a (acut până’*) Crăciun am rămas fără vacă şi numai cu două oi în bătătură. Administratorul punea slugile de-mi prindeau viti- Şoareie şi mi le vindea la licitaţie în comuna Ruşeţu-Acuma. ..sunt din nou stăpân pe «fericica mea de pământ, la care nu mai jinduieşte regele. O vinit liniştea şi în biata casa mea”. Impresionantă e această mărturisire.. Când am cetit-o în întregime, m’am gândit la jalbele moşilor acestui plugar. Aşa umblau pe la cei moşieri şi boieri, ba chiar căutau a se înfăţişa regelui, în anii dinainte de primul război mondial , după el, până în 1944. Jalbe în care cereau să li se facă dreptate, dar pe care n’o găseau nicăerea. Stilul scrisorii lui Neagu Dumitrache din Padina e acelaș. De jalbă. L-am întrebat: — Ai de gând să ceri vreo despăgubire ? — „Nu. Să mă despăgubească Statul pentru ticăloşiile regelui ? Da di ce ? Ai mulţumit dacă se tipăreşte hârtia asta, că parcă mă uşurează la inimă de-atâta năduf cât am adunat până la 30 Decembrie”. A plecat apoi Neagu Dumitrache în satul lui. Scrisoarea a apărut în „Vestea Satelor". Plugarii au fost bătuţi până la sânge Mulţi dintre noi, cei care trăim aici în Bucureşti, nu ne dăm poate seama, de proporţiile juste ale faptelor Coroanei. In cei doi ani de secetă şi la aceiaşi moşie regală dela Ruşeţu, s’au petrecut lucruri înspământătoare. Mureau vitele de foame Intr’o Duminică, plugarii au plecat în ceată, vreo 150 de toţi, cu copii, cu femei, ca să culeagă buruieni şi ciurlani din pădurea domeniului.Spre seară, când au gatat cu strânsul nutreţului sărac pentru vitele lor, au pornit către sat. La marginea pădurii îi aşteptau însă, ţevile armelor îndreptate ameninţător către ei, l-au oprit, i-au desbrăcat, le-au luat coasele şi secerile şi i-au mânat din urmă ca pe nişte robi, până la conac. Acolo, nutreţul a fost făcut claie şi i s’a dat foc, iar plugarii au plecat la bordeiele lor, goi şi bătuţi până la sânge. Nici astăzi, nu li s’au înapoiat straiele plugarilor din Padina Şi poate, că pe şalele multora dintre cei bătuţi în acea Duminică, mai stau urmele vinete, ca nişte cuţite înfipte cu mâner cu tot în carne, urmele paturilor de puşcă şi ale gârbacilor cu care au fost loviţi. Regel a cumpăra o nouă moşie Cu câteva zeci de ani ,în urmă, familia, Teleki-Mocioni s’a pripăşit în comuna Căpălnaş, comună vecină cu Săvârşinul. Familia Mocioni şi-a câştigat o faimă deosebită de pe urma sgârceniei la sânge pe care o purta ca o vlagă, şi de pe urma cămătăriei. * Familia aceasta şi-a câştigat titlul de nobleţă dând imense sume de bani cu împrumut familiei imperiale de la Viena. Habsburgii, ca să-şi arate mulţumirea lor pentru aceste împrumuturi, au dat Mocioneştilor titlul de nobleţă. împăratul Rudolf al Austriei a dăruit Mocioneştilor o frumoasă moşie la Foeni. Mai târziu, tot prin cămătărie, Mocioneştii au pus mâna pe o bună parte din hotarul comunei Căpălnaş. Asta s’a întâmplat în 1880. De atunci până astăzi, fără contenire, plugarii din Căpălnaş au încercat să afle dreptatea pe calea judecăţii, dar n’au izbutit. Judecătorii erau cu toţii slugi plecate ale bogatei familii nobilitare şi nici nu cereau a-i sta cu un deget măcar împotrivă. Ramura din Căpălnaş a Mocioneştilor s’a încuscrit cu puternica şi influenta familie Teleki dela Şocuţa Mare. Moşia Mocioneştilor s’a rotunjit în acel chip la 5.000 jucăre pădure şi 200 hectare pământ arabil. Intre anii 1942—1944, familia Teleki-Mocioni a stat tot timpul la Budapesta, unde avea un halat ca din basm,e ne Erzsebeth- Utco Im cei doi an'\ famil’a Teleki-Mocioni a cheltu’t a’âtia bani, cât n'ar fi putut produce munca plugarilor din Căpălnaș 10 ani de-a-rândul. Străină de durerile și săngerările poporului român, familia Mocioni nu se simţea legată decât de moşia din Căpălnaş, de cea din Foeni şi de alte proprietăţi de pe cuprinsul ţării. După 23 August 1944, presimţind apropierea vântului nou, sănătos, de eliberare a întregului popor muncitor de sub jugul marilor săi exploatatori, întreaga familie Teleki-Mocioni s’a întors pe nepusă masă la Căpălnaş, pozând în martiră. Ca să-şi păstreze intactă imensa moşie, a început manevre de culise, îndelungi, misterioase, destul că, până la urmă, actul de Reformă Agrară nu le-a răpit decât 70 jugăre pământ băltos şi cu totul impropriu agriculturii. Liniştea însă, familia aceasta de ciocoi n’a mai putut-o câştiga, cu toate legăturile pe care le avea cu o parte din aparatul administrativ reacţionar şi corupt. In primăvara anului 1945, locuitorii din Căpălnaş au aflat că contesa Telekî-Moconi ar avea de gând să vândă pădurea întreagă, ori măcar o parte din ea. In Martie acelaş an, s’a prezentat în faţa Contesei o delegaţie de plugari, care i-au cerut să vândă obştei 450 ha. pădure aflată în exploatare la locul numit „Dealul Făgetului”. Contesa a răspuns delegaţiei că nici pe departe măcar n’are de gând să vândă nici cât negru sub unghie din pădure, dar, că dacă se va simţi totuşi şi nevoia aceasta, ei, plugarii din Căpălnaş, vor fi avizaţi cei dintâi „La comas era mare sărbătoare” In luna Mai 1945, o delegaţie a obştii săteşti din Căpălnaş, ’ în frunte cu preotul Cureu Victor, notarul Felician Ionescu şi primarul Ioachim Iştoc, s’a prezentat din nou la conacul contesei Teleki- Mocioni. Cu câteva zile în urmă, plugarii căpălnăşeni au aflat că moşia fusese vândută. Era numai un svon neadevărat ? De lucrul acesta voiau plugari să se convingă. Auziseră că pădurea fusese vândută unui „domn” mare, dar precis, nu ştiau cui. Aceasta aveau să afle chiar din gura contesei Teleki. In ziua când delegaţia plugarior din Căpălnaş a fost primită de contesă, la conac era mare sărbătoare. Venea din cuprinsul saloanelor uriaşe, zvon de muzici fermecătoare ; se auzea clinchet argintiu de pahare; răsunau cascade de râsete. Delegaţia plugarilor a fost oprită în holl-ul conacului. Contesa nici măcar n’a coborît până la ei. S’a dus după ea un valet înmănuşat, s’o anunţe c’au venit la conac câţiva ţărani nespălaţi. Ea a venit în holt, s’a oprit în capul scărilor, şi-a dus lorneta la ochii leneviţi de băutură şi nesomn şi i-a întrebat : Ce doriţi ? — Păi tot cu povestea aia a pădurii... — Aţi venit prea târziu! Ce să vă fac, dacă sunteţi leneşi. — Şi ne rugăm frumos, au întrebat-o plugarii, cui aţi vândut-o? In acea clipă, apăru lângă contesă trupul gras, lăbărţat, al administratorului de la Săvârşin, vestitul Bibi Popescu, răscunoscut cale de zece poşte în jurul domeniului regal. — Regelui a vândut pădurea, a spus acesta. Plugarii au plecat capetele uluiţi şi temători împotriva oricui s’ar fi încumetat să lupte, împotriva contesei, a slugilor ei înmănuşate, împotriva tuturor ciocoilor cu pielea trandafirie din cuprinsul conacuri, — dar împotriva regelui ? Doamne! împotriva Coroanei, braţul ridicat cu duşmănie socoteau ei că se prăbuşeşte trăznit de-o cumplită neputinţă. Ştiu ei, căpâlnăşenii, că vorba regelui nu putea fi urnită pe altă cale decât cea sorocită şi aleasă de Palat. Ştiau ei toate câte se petreceau la Săvârşin, doară numai apa Mureşului îi despărţea. Vreo trei zile după aceia, s’au tot sfătuit pe ascuns plugarii din Căpălnaş, care ar fi cea mai bună cale de urmat. S’au hotărît până la urmă să se urce în tren o delegaţie, şi să ceară audienţă la Palat. Au caligrafiat o cerere pe hârtia cea mai lucioasă găsită la cancelaria şcolii, au iscălit-o 300 plugari capi de familie şi după o săptămână, îmbrăcaţi cu straele de înmormântare ţinute în fundul sipetelor între siminoc şi sămfireangă, au plecat la Bucureşti cinci plugari socotiţi a fi mai meşteri la vorbă. S’au tot învârtit prin jurul palaului regal, ziele treceau una câte una, până când, s’au hotărît să lase cererea la Palat, iar ei, să aştepte răspunsul acasă. Cereau regelui să le vândă lor cele 450 hectare de pădure din dealul Făgetului. Promiteau preţ la bună învoială. Din 1880, Capâlnăşenii au tot luptat prin cele judecăţi să pună mâna pe pădure şi pe un loc prielnic de păşunat. Au ajuns într’un an până acolo, încât s’au judecat cu bătrânul Mocioni chiar la „tabla regească” din Budapesta. N’o cereau regelui de pomană. Numai să le-o dea lor, că — spuneau ei în cerere — „mare nevoie avem şi ne sbatem de zeci de ani în neagră şi cumplită sărăcie”. O scrisoare a regelui — Iată că n’au trecut nici două săptămâni şi a sosit la primăria comunei Căpâlnaş scrisoarea regească. Purta în colţul din stânga stema ţării, cifrul regal şi cuprimsull scrisorii, ce-i drept, a produs mare bucurie în sunetul Căpâlnăşenilor. Regele dădea de ştire plugarilor din Căpâlnaş că pădurea cea mult dorită, va fi însfârşit a lor şi încă fără să le ceară cineva vreun ban. Regele dărueşte pădurea cu locul de păşune, Căpâlnăşenilor. Ţăranii trebue să aibe însă răbdare, să aştepte, fiindcă donaţia asta atâta de însemnată urma să fie semnată cu roşu în calendarul regesc- Regele, spunea scrisoarea ticluită de Mareşafelul Pafetului, deutere să dăruiască pădurea în mijlocul unei mari serbări. S’a apropiat cu paşi repezi toamna, au venit p!o®e tşi s’a lăsat friguL Vitele plugarilor din Căpâlnaş n’aveau nutreţ şi începuseră a slăbi. Se vede cât de colo că multe din ele erau sortite a muri de foame în cursul iernii. A trecut Crăciunul şi Regele n’a dat încă vreun semn de viaţă. Fusese el vreo două z’de înainte de sărbători la Săvârşin, împuşcase fazani şi iepuri, dar să-şi aducă aminte de ceea ce promisese plugarilor din Căpâlnaş, nici gând. Pe ici, pe colo, în ogrăzile plugarilor a început să cadă cu botul bălos în nea câte-o vacă, două- Cumplită îi jalea şi necazul ţăranului, când îi moare vita în bătătură. Pentru ţăran, vita e un fel de om al casei, cu suflet, cu inimă, cu dorinţă chiar. Şi iar s’au adunat când într’o seară, când în alta. Întâi doi, trei, pe urmă s'au trezit că nu mai încăpeau în casele unde se adunau Erau peste o sută, cu toţii. — Regele nu mai vrea să ştie de noi. Şi-au luat inima'n dinţi într’o dimineaţă, şi au pornit cu vitele după ei în pădurea Făgetului. Straşnic păzite erau pădurile Coroanei, până şi’n toiul iernii. Pândarii aveau ochii împărţiţi în patru, ca nu cumva o crenguţă, un ciot, ori o sarcină de iarbă uscată ca iasca, să fie mişcată dela locul ei. Mai bine-ar putrezi, decât să ajungă în mâinile celor lipsiţi, îndrăzneala de-a călca pădurea regală. Căpâlnăşenii au plătit-o scump-Bibi Popescu, sbiru! de la Săvârşin, a trimis o grupă de jandarmi la Căpălnaş. Mari bătăi au fost în comună. Jandarmii nu mai alergau- Căutau în scriptele primăriei şi-i luau la rând pe toţi cei însemnaţi în protocoale că au vite. Aduşi apoi câte unul la Post, ţăranii erau bătuţi, siliţi să dea declaraţii umilitoare şi ameninţaţi cu temniţa. Jandarmii majestăţii Sale la lucru... S’ar putea crede că regele nu ştia de sălbăticiile petrecute pretutindeni pe întinsele sale domenii. Că toate câte le pătimeau zi de zi, ţăranii megieşi moşiilor regeşti, se datorau inimii câineşti a administratorilor. N'a fost aşa, nici pe departe. Regele le cunoştea pe toate, ba chiar ordinele sale erau. In toamna anului 1945 de pildă, regelui, venit să vâneze fazani la Săvârşin, i-a ieşit în cale un gonaci — Majestate, i-a spus gonaciul, administraţia domeniului m'a amendat cu 1O zile de robotă pentru că am îndrăznit să iau uscături din pădure. Imi mureau copiii de frig. Ce era, păcatele mele, să fac? — Şi ce vrei dela mine? l-a întrebat regele. — Păi, să mă iertaţi de robotă. — Şi ce-ai vrea? S'o fac eu?.. Agăsin Turcu a stat pe urmă trei zile ferecat la postul de jandarmi, şi-a fost bătut fără contenire nenumărate ceasuri în şir. Vina? A îndrăznit să-i vorbească regelui aşa cum i-a vorbit Să ne apropiem însă cu inima aplecată şi la cei care are trăit ani în şir nu la marginea domeniilor regale, ci în însăşi mijlocul lor. Eram copil. Din părinţi grănceri bănăţeni, oameni făloşi, obişnuiţi din moşi-strămoşi să ţină arma la îndemână. Deseori treceau prin cele vremi trecute, hoardele turceşti pe la Orşova în sus, către Mehadia, până cătdeparte, la Lugoj, la Lipova şi la cetatea Timişorii. Oamenii ăştia din graniţă, erau pe jumătate ţărani, pe jumătate soldaţi. Cu zeci de ani în urmă, cele 100 de sate grănicereşti alcătuiau un regiment: Regimentul Confinio-bănăţean. O companie era la Bozovici, un batalion la Caransebeş şi altă companie la Mehadia. O organizare asemănătoare aveau şi satele din graniţa Năsăudului. In 1933, dornic de mărire nemăsurată, fostul rege Carol al 11-lea s’a gândit să reînvie vechile virtuţi militare ale ţăranilor grăniceri. I-a adunat pe toţi într’un regiment, la Caransebeş, pe care l-a numit: „Regimentul 2 Grăniceri de Gardă”. Mărturisesc că până după 30 Decembrie 1947, n’am priceput dedesubturile acestei mari afaceri. Fiindcă afacere a fost. Regele avea acţiuni cu miile, la Scherg şi la alte industrii textile. La Mociorniţa ca şi la Uzinele de armament de la Cugir- Hunedoara. Un regiment de gardă trebuia să aibe o uniformă specială. Căciuli de astrahan, centuri albe, arme noui, bocanci cu marca ,,Mociorniţa”, batiste cu cifrul regal, cearceafuri, cămăşi, izmene, la fel. Îmbrăcat până la ultimul soldat, de Palat, Regimentul 2 Grăniceri de Gardă din Caranseş a costat pe atunci sute de milioane. Banii , totuşi, nu i-a dat visteria palatului, ci alte visterii. Ministerul Apărării Naţionale, şi la urma urmei, chiar ţăranii grăniceri din avutul lor, prin ,Comunitatea de Avere” din Caransebeş. Eram copil pe atunci, în 1933. Vedeam la 10 Mai şi la alte serbări, plotoanele de soldaţi din regimentul care era pasămi-te proprietatea Palatului. Şi gândeam : servitorii de la Palat, bine o duc. Lor nu le lipseşte nimic Iată, că după 30 Decembrie 1947, mi-a fost dat să văd şi „binele” pe care l-au dus cei ce munceau pentru huzurul Palatului. Am fost la Şegarcea-Dolj. Alături sunt două fotografii. Le vedeţi: una e o cocioabă. Sunt nenumărate, la Segarcea. In ele au stat, până la 30 Decembrie. Cei care aveau grije ca mâncarea curcanilor să fie dată , la timp, a porcilor să nu fie prea fierbinte, ori cocinele murdare■ S’ar părea că ne aflăm în faţa unor locuinţe pr’mit’ve, că istoria ne-a aruncat îndărăt, cu cruzime, la sute de ani în urmă. S’ar părea că oamenii aceştia nu cunosc binefacerile minimului de civilizaţie la care socotim că au dreptul chiar cei mai înapoiaţi locuitori ai planetei : cei d’n Congo şi din insulele oceanice.. O vedem ? La deschizătura colibei primitive stă gârbovită de ani şi necazuri, bătrâna Ioana Dobre. Are 72 ani. E o vârstă la care stau gârbovi şi, cei trăiri, numai în puf, dar parcă, unduitura şalelor bătrânei din faţa mea. E altfel, dureroasă, ca un umilitor şi, acuzator semn de întrebare. Before intră în plat Până la 30 Decembrie 1947, bătrâna Ioana Dobre n’a intrat în odăile palatului alb, înconjurat de brazi. Acolo locuia administratorul. Auzise ea că erau îngrămădite în nenumăratele încăperi averi şi lucruri de preţ, câtă frunza şi iarba a intrat din nou cu mine, în palat. A început să lăcrămeze de pe scările de piatră. O urmăream cu atenţie. Bănuiam că nu se obişnuise încă pe deplin, cu gândul că aci, în palat, n’o mai aştepta gârbaciul administratorului şi că ai voie să păşeşti cum vrei, pe covoarele adânci, în care picioarele se îneacă până la glezne, ca într’o apă caldă şi vătuită. Bătrâna păşea cu teamă, parcă să nu murdărească persoanele veritabile, a căror valoare extraordinară o intuia cu o nelămurită spaimă. — Te-ai gândit vreodată, cât de frumos e aici ? — Drept să-ți spun, conașule, vedeam în fitece zi cât îs de frumoase codinele porcilor. Alea le jinduiam, că ai văzut matale cum ii la mine , numai zdrenţe, pământ şi paie-A crescut opt copii, numai ea ştie cu preţul câtor suferinţe. E fericită c’a plecat regele şi că odată cu el, s’au cărat toţi burtoşii aceia răi care se culcuseră la conac. Scoate însă vorbele rar, cu zgârcenie. „Nu, nu îi e teamă de nimic, numai că nu-i vine uşor, să povestească despre ce-a fost. — Ar trebui matale să dormi o singură noapte în bordeiul aista, pe ploaie, ori pe ninsoare. Să picure stropi de sus pe aşternutul de zdrenţe şi de paie ori să simţi cum cuprinde umezeala pe încetul paiele, osul, inima, sufletul. E în vorbele ei o ironie primitivă. Mă vede îmbrăcat ca la oraş. Chiar îmi spune : „matale ai ocheliari întocmai ca administratorul”. Şi zâmbeşte ştirb. Bătrâna a pierdut încrederea în oamenii îmbrăcaţi altfel decât în zdrenţe. 72 ani a trăit într’un bordei de pământ Câteodată îi descifrez în priviri luciri violente, agitate. Mă întreabă : , Matale vii din Bucureşti ?” Pentru ea, Capitala a întsemnat totdeauna oraşul regelui. Aşa cum Segarcea, n’a cunoscut alt stăpân. Acolo, administratorul, ca un apostol hărăzit cu o misiune aproape supraomenească, reprezenta o fărâmă din imensa, copleșitoarea imagine regală. O întreb într’o doară: — Ai vrea să se întoarcă regele ? Mă privește pieziș, cu ură. Se scutură, ca de-un vis urît— „Acum muncesc numai patru ore pe zi. Au zis că’s bătrână și că nu trebue să muncesc mai mult”. E o logică simplă, impresionantă tocmai prin cruditatea legăturii cu realitatea de până atunci. E obosită. Patruzeci de ani a lucrat câte 15, ba chiar 20 ore pe zi. I se pare un miracol, că a apucat o vreme nouă, cu oameni noui, care îi spun prietenoși: „Dumneata lucrezi de azi înainte numai patru ore pe zi, fiindcă eşti bătrână”. Pe domeniul de la Şegarcea sunt zeci de fiinţe ca ea, care se bucură şi înţeleg cu neasemuită simplitate rosturile cele noui. Cum a murit Ion Cristea Comuna Dubrovăţ din judeţul Vaslui a dat mult îndărăt, în ultimii 30 de ani. După primul război mondial, cele 2500 ha. pădure din hotarul comunei au trecut în proprietatea Coroanei. Cei mai bătrâni îşi aduc şi acum cu multă durere aminte de cea dintâi zi în care s au instalat zbirii regelui. Nu era bine pentru sătenii din Dubrovăţ, nici înainte, dar, odată cu intrarea pădurii în proprietatea regească, viaţa celor din Dubrovăţ s’a înrăutăţit dintr’odată. Au fost de prisos toate memoriile pe care plugarii dubroviţeni le-au adresat Palatului. Ba chiar memoriile acelea, în loc să le uşureze traiul, le-au căşunat mereu alte greutăţi şi suferinţe. După fiecare nou memoriu, teroarea administraţiei domeniului se intensifica. Sătenii erau bătuţi. In această privinţă, cea mai aprigă în mânuirea sbiciului a fost ani de-arândul Tina Precup, soţia cu suflet de fiară turbată a administratorului regal de la Dubrovăţ. Ion Gristea, plugar sărac, ofticat de pe urma muncii extenuante pe care o presta la pădurea Coroanei, a căzut grav bolnav. Socotind că absența acestui sătean era expresia camuflată a unui sabotaj, administratorul Alex. Precup a dat ordin să fie trimis la Cercul Teritorial Vaslui, pentru a fi concentrat, drept pedeapsă şi încadrat îrttr’o unitate de muncă. După câteva zile, săteanul Ion Cristea a murit în chinuri groaznice. Spun cei ce l-au văzut pe patul infirmeriei Cercului Teritorial din Vaslui, că în ultimele ceasuri ale vieţii, scuipa hălci întregi de plămâni, năclăiţi în sânge. S’au întâmplat sute de cazuri asemănătoare, pretutindeni în cuprinsul Domeniilor Coroanei. Acolo nu se puteau amesteca alte autorităţi. Jandarmii chiar, alcătuiau un corp special, ce ţinea direct de Palat. Directorul General al Domeniilor Coroanei era un general: Baiff. Mii de paznici în păduri, mii slugi plecate, gata să execute orele venite de la Pakt, alcătuiau uriaş corp, organizat aproape baze militare, ce împânzeau câteva zeci de domenii, de-a lui şi de-a latul ţării. Pe măsură ce se vor trage lături toate colţurile vălului şi se va oferi întreagă, perspețci de proporţii nebănuite aterii exercitate pe Domeniile Coroa vom putea măsura la dimensiuneale mârşăviile odioasa arg.zaţii în fruntea căreia trona in libita Coroană. Caracatiţa îşi întindea pe nestite, nevămuite de nimeni, uriaşeale braţe, ca nişte teribile vuze In alte câteva zeci de ani popa ar fi ajuns să datoreze Corpa jumătate din viaţa şi truda sa. In Ioc de 4000 - 701 de hectare Sgedfisc va fi edificator un scur exemplu: domeniul Stela ( extrgaaua-Ialomiţa. Organele crnale de preluare a domeniului, şti că vor afla aci 4000. N’au af ’'rit, ci 7000 hectare. De unde ii celelalte 3000? din jof,e făţişă. La acest domeniu, t u1 hectare au fost astă toamnă, sa te pârloagă. Regele, prin adm nistratorii săi, se purta ca cel c urmă moşier, hrăpăreţ, leneş şi botor al campaniei de însămânţa Am fost, în Ianuarie, la Cocigeaua. Ln miez de iarnă, urui, tractoarele pe câmp. Trăgeau bvadă adâncă, de belşug, acolo un Coloana voise să fie pârloagă. A întâlnit echipa de tractoare în prima zi de muncă. Pe botul un tractor am văzut o piacardă ] care scria: „Artî 5 hectare arate cinstea Republicii Populare Române“. Vedeam zorii unei lumi noiori pe care i-au aşteptat 82 ani, neîntrerupt, fără un ceas c răgaz, milioanele de plugari şi muncitori, bătuţi din ordinul reglor, sfâşiaţi în beciurile temniţei, omorîţi neştiut, la margine de poduri regale şi pe miriştile întinselor moşii. Altfel urgiau un mers, cele dintâ tractoare ieşite în câmpul primăverii noui Altfel, şueră acum locomotivele. Altfel, sirenele fabriei lor Altfel e zvâcnetul milioanelor de braţe care cuprind mânerele maşiniioi unelte. Mai putejest... ÎÎÎ&T 'ip tărît, nici 'âţpru ■ e marşul e ibarator al poporului dela oraşe , sade. Caracatiţei i s’au tăiat braţele i-au fost smulse ventuzele. Bătrâna Ioana Dobre dela Segarcea îşi va da seama că odată cu regele a plecat pentru totdeauna o lume veche şi putredă. Ion Cristea din Dubrovăţ-Vaslui o să simtă ş el poate aevea, zvonul lumii nou care s’a ridicat şi lacrămile bucuriei lui de fosfor, le vor culeg rădăcinile pădurii de la Dubrovăţ eliberată şi ea. Petru Virsfică Cam locuiesc sătenii de pe Domeniile Segarcea Cum locuiau regii şi slujbaşii Iar asupritori ai sătenilor de Domeniile Segarcea. Vineri E înaltă şi slabă. Cu trupul fragil. Pe nasul destul de mic, a crescut un neg trandafiriu. Părul lung, blond, bogat, încunună un chip senin pe care-l luminează p frunte mare, cinstită, dreaptă. O vedeam mereu pe scaunul ei la serviciu. Era o slujbă de birou hârtii, hârtii... Nu înțelegeam de ce, deşi era doctor în drept, se mulţumea cu această sarcină minoră. Dar astăzi mi-a făcut o surpriză : mi-a arătat adresa prin care era numirii în magistratură. Mi-am şi închipuit-o în robă împărţind adevărata dreptate oamenilor necăjiţi. Un judecător mai îndurător cu cei nevoiaşi, mai aspru cu cei lacomi la câştig. Sâmbătă Capitala e î n sărbătoare. Când am pătruns azi dimineaţă în Piaţa Palatului Republicii, venind dinspre Brătianu, cam îngândurat şi cu privirea în pământ, am simţit deodată în preajmă o atmosferă festivă, un aer larg de mare respiraţie. Ridicând privirea, m'a izbit silueta impunătoare a Atheneului, faţada vastă şi impresionantă de la Athénée Palace, şi peste tot, benzile largi roşii, figurile marilor învăţători ai marxismului-leninismului lozincile populare vorbind alb şi masiv de pe placartele roşii .Intr'un cuvânt toată viaţa istorisea prin diferitele ei aspecte, drumul pe care-l parcurge poporul acestei ţări în calea lui spre socialism. Şi atunci am păşit deodată mai departe cu fruntea sus şi mersul elastic, în ciuda pânzei subţiri a gerului unei ierni întârziate. Duminică Cât de mare a fost sub regimurile istoricilor grija pentru municipiul Bucureşti reiese cu prisosinţă dintr-un comunicat care fixează la nu mai puţin de 15.000 numărul camerelor de locuit care au pământ pe jos Pământ galben amestecat, pentru a-i mări calităţile constructive, cu balegă. Am petrecut câtva timp din copilăria mea în astfel de camere care în loc de podea aveau pământ pe jos Câteva zile după , lipit“, casa era plină de un praf subţire galben, care a trimis la sanatorii mii de bolnavi de plămâni. Mai sunt 15.000 de asemenea locuinţe. Pe când niciuna? Luni Programa de bacalaureat s’a simplificat din nou. In special m’a bucurat îngrădirea listei de autori la literatura franceză Câte o singură piesă din clasici. Câte un singur roman din prozatorii secolului XIX Maii mulţi autori progresişti: Anatole France, Romain Rolland, Barbusse, etc. Astfel se vor evita întrebări de factura acesteia pe care am auzit-o anul trecut: — Cu ce costum era înfăţişat Ştefan cel Mare pe cibare frescă? şi a doua: — Care este documentul ce atestă autentitatea acestui costum? Marţi Fapte, fapte, trecute uneori cu vederea prea grăbit, dar cu largi semnificaţii. Iată ziarul muncitorimii conştiente, care prin glasul multora dintre cititorii săi obişnuiţi, reclamă de la marii scriitori tratarea temelor din realitatea aspră dar şi înălţătoare a vieţii de toate zilele. Elementele cinstite ale poporului muncitor ar vrea să vadă oglindite prin pana măiastră a marilor creatori, problemele care-i agită în activitatea lor de fiecare zi. Ele ar vrea să găsească în cărţile pe care le citesc un îndemn, o îndrumare, o înălţare. Ele ar vrea să simtă tovarăşi pe artiştii cuvântului, în lupta pe care o duc împotriva confuzioniştior, şperţarilor, speculanţilor şi a reacţionarilor de tot soi, precum şi, cu deosebire, în lupta pentru propria lor desăvârşire sufletească. Sau alt fapt : 20 de ţărani din Buhuşi au reintrat în posesia pământurilor pe care lipsurile provenite din cauza secetei din anii trecuţi îi siliseră să le vândă speculanţilor. Leghe Republicii Populare ocrotesc însă în mod eficace pe ţăranii săraci, care se văd din nou stăpân pe ogoarele lor lasă după părerea mea, un alt subiect pentru scriitorii în pană de inspiraţie. Un subiect într'adevăr rupt din viaţa dela ,,talpa ţării". Miercuri în Universul de Duminică ,erau trei coloane de „căsătorii” la Mica Publicitate. Două anunţuri în limba franceză: un ,,Jeune homme“ şi o ,,jeune demoiselle”. Primul caută o femeie bogată. ..riche“. A doua, un bărbat, foarte bogat ,,tres riche”. Şi mai este un al treilea, al unui „mijlocitor” (sic) de căsătorii, profesorul pensionar Nicu. Şi iată pe al patrulea: ...Tânăr prezentabil, cetăţean străin, doreşte căsătorie IN VEDEREA PLECĂRII IN STRĂINĂTATE CU PERSOANA FOARTE BINE SITUATA” Şobolanii părăsind corabia care se scufundă sau burghezia în putrefacţie... Joi Pe scenă e un adolescent cu pantaloni negri, ciorapi albi nazişti cu taşca de şcoală la şold. In faţă, un colonel din marea Armată Roşie îi recită versuri ca o replică la versurile recitate de copilandrul crescut la şcoala militarismului şi a morţii. Colonelul citeşte cu simţire : este vorba despre dragoste, despre flori despre iubirea de oameni. Copilul ascultă vrăjit întrebă apoi cu lăcomie: — Cine-i autorul? — Heinrich Heine, un mare poet german, răspunde colonelul. — Nu ni s’a spus nimic des pre el- Dere nu ni s'a spus nim'c despre el ? Scena s° ne trece în piesa . H’i'mrra+nm1 Provinciei“ r-gpoof. ---vi- ’ia Teatrul Armatei. ion Aluieis Bătălia dia Praga Cauzele crizei din Cehoslovacia nu pot fi epuizate între frontierele acestei ţări, de aceea vom emunţa numai pe aicelea cari au contribuit la dezlănţuirea ei imediată. Toamna trecută, miniştrii comunişti au propus un impozit special asupra bunurilor milionarilor, în scopul de a se da alocaţii substanţiale ţăranilor loviţi de efectele secetei şi pentru complectarea preţurilor de cumpărare ale produselor agricole. Cei doisprezecie miniliştii astăzi demisionari s-au opus. După votul consiliului de miniştri, comuniştii au înţeles că este necesar ca ţara să ştie cine a votat împotriva acestor propuneri şi au publicat numele lor. Efectul a fost foarte neplăcut pentru aceştia, căci pe lângă protestele îmtreiprind:lrilc¥', ale organizaţiilor sindicale, ai comitetelor naţionale locale, s’au indignat organizaţii întregi din propriile lor partide, purtându-l într’o postură penibilă, dar adevărată, de apărători ai milionarilor, a tagmei speculanţilor şi sabotarilor. Că miniştrii azi demisionaţi înţelegeau să ia cu orice preţ apărarea acestor categorii sociale, a rezultat şi mai convingător din obstrucţia lor la aplicarea douei legi împotriva speculanţilor bursei negre. Conform acestei legi, infractorii urmează să fie judecaţi de judecători populari, cari au fost numiţi cu multe luni în urmă, însă ministrul de justiţie d. Drtina, din partidul socialist-naţional şi unul din demisionari de astăzi refuzasă aprobe lista lor, spre marea bucurie a piraţilor dela bursa neagră. O altă obstrucţie din partea aceleiaş duzini de miniştrii şi a reacţionarilor din partidele lor s’a produs în domeniul alimentar, tocmai în momentul când Ceho ■ slovacia trecea prim cele mai grele momente pricinuite de seceta din anul trecut. In vederea organizări alimentării comuniştii au propus formarea de comitete cu reprezentanţii tuturor partidelor şi organizaţiilor componente ale Frontului Naţional. Se ştie că Frontul Naţional este format nu număr, din partide politice, ci şi din sindicate care numără 2.200.000 membri, Uniunea tineretului, organizaţii femenine, etc. Socialiştii naţionali şi aliaţii lor s-au opus la participarea acestor organizaţii, întârziind formarea comitetelor alimentare. Descoperirea unui complot şi anunţarea lui printrium comunicat comun de către ministrul de interne, d. Nesek, care este domuri,si şi ministrul de război. Cenerceiul Svoboda, neaparprând niciunui partid, a determinat o re ■ acţiune foarte curioasă din partea socialiştilor naţionali şi a aliaţi ■ lor lor din guvern. Ei au luat a ■ părirea complotiştilor şi, faţă de hotărirea guvernului de a duce capăt acţiunea începută, au de ■ misionat. In lumina celor descoperite de Siguranţa Statului în noaptea de 22 spre 23 Februarie, demisia celor 13 miniştri apare ca o etapă a complotului pregătit de comisiunile militare ale partidului sociatist naţional în vederea ocupări cu forţa a potiiţiilor-chee guvernamentale. Planul celor opt miniştri socialişti naţionali şi celor patru com ■ plici din celelalte partide a eşua lamentabil. Ei au subestimat puterea şi simţul politic al navei de mcliraţii cehoslovace, atât de adane înrădăcinată în masele populare. Frontul Naţional se reface cu toţimembrii necompromişi din partidele cărora aparţineau miniştrii demisionari. Evenimentele acestea au întă ■ rit democraţia cehoslovacă, prin clarificarea pe care au adus-o, implicit lagărul antiimperia este democratic . Cumpăraţi MĂRŢIŞORUL ARTE! .at de 13, St A. S. T.m pentru crutoanua Fonfhiui Creaţiei