Contemporanul, iulie-decembrie 1949 (Anul 3, nr. 143-169)

1949-07-01 / nr. 143

N­ e aflăm la capătul unui an de la demascarea trădării mârşave să­vârşite de către grupul Tito împotriva cauzei internaţionale a celor ce muncesc, la capătul unui an de la publicarea istoricei „Rezo­luţii a Biroului Informativ asu­pra situaţiei din Partidul Co­munist din Iugoslavia“. La ca­pătul acestui an de necurmată luptă împotriva monştrilor uma­nităţii, împotriva imperialiştilor visând să domine lumea cu ajutorul unei exploatări mai ne­miloase ca oricând, an în care umanitatea a făcut noui paşi în­semnaţi în drumul ei spre comu­nism, noi putem să avem o pers­pectivă largă a considerabilei în­semnătăţi pe care o constitue pentru toţi cei ce muncesc cu braţele şi cu mintea, din în­treaga lume, Rezoluţia Biroului Informativ. Ne aflăm, fără în­doială, în faţa unui excepţional document al marxism-leninis­­mului, concretizare în practică a ideilor celor mai avansate ale lumii, ghid luminos al tuturor oamenilor muncii în drumul lor spre socialism. Rezoluţia Bi­roului Informativ constitue, la sfârşitul acestei prime jumătăţi a veacului XX, veacul revoluţiei proletare, una din manifestările însemnate ale forţei uriaşe a proletariatului revoluţionar, do­vadă concretă că nicio putere din lume nu poate să oprească inevitabila prăbuşire a im­­periam­­ismului, nu poate să oprească din drum realizarea comunismu­lui, visul de secole al umanităţii muncitoare. Faptele care au determinat luarea de poziţie a Biroului In­formativ faţă de clica trădătoare a lui Tito, Kardelj, Djillas, Ran­­kovici, sunt cunoscute tuturor şi nu vom mai intra în analiza lor amănunţită. In faţa criticii tovărăşeşti a Partidului Comunist (bolşevic) al U. S. care atrăgea atenţia conducerii P. C. I. că printr’o serie de greşeli săvârşite, este ameninţat să lunece de pe pozi­ţiile proletariatului revoluţionar, pe poziţiile burgheze, conduce­rea P. C. I., în frunte cu Tito, in loc ,să examineze observaţiile frăţeşti ale celui mai călit par­tid revoluţionar al proletariatu­lui, al Partidului care a declan­şat revoluţia proletară şi a în­drumat masele uriaşe de oameni ai muncii din U. S. pe drumul construirii socialismului şi co­munismului, a refuzat să ia în consideraţie sfaturile C. C. al P. C. (b) al U. S. şi a refuzat să participe la analiza tovără­şească a greşelilor lor, cerută de partidele comuniste şi munci­toreşti. Prin această atitudine, ca şi prin tot ce a urmat in cursul a­­cestui an, conducerea P. C. I. a arătat că nu era vorba de gre­şeli întâmplătoare, ci de un plan premeditat, menit să oprească drumul către socialism al po­poarelor din Iugoslavia, menit să rupă forţa monolită a Fron­tului Unic Socialist. Prin tot ce a săvârşit clica lui Tito în decursul acestui an, apare lim­pede pentru toţi oamenii muncii că devierile de la principiile fun­damentale ale marxism-leninis­­mului săvârşite de conducerea P. C. I. fac parte integrantă din­­tr-un plan chibzuit de atac îm­potriva lumii socialismului, pre­gătit şi executat sub diferitele lui aspecte de imperialismul an­­glo-american şi de uneltele lui docile. ★ Rezoluţia Biroului Informativ arăta în esenţă că banda Tito, folosind poziţia sa conducătoare în cadrul P. C. I., a abandonat principiile marxism-leninismu­lui, încercând să îndrume par­tidul pe un drum care nu este al proletariatului, ci al burghe­ziei, ducând o politică antisovie­­tică şi contrarevoluţionară. In cadrul acestei politici, suprave­gherea de către U.D.R. (aparatul represiv al lui Tito, copie a Ges­tapoului) a cetăţenilor sovietici şi a celor din democraţiile popu­lare aflători in Iugoslavia, pre­cum şi defăimarea Uniunii So­vietice şi a P. C. (b) al U.R.S.S., mergeau mână în mână cu res­pingerea teoriei marxiste a cla­selor şi a luptei de clasă şi pro­­povăduirea teoriei oportuniste de dreapta a lui Buharin, după care capitalismul s’ar putea in­tegra „paşnic“ în socialism. Mer­gând pe acest drum al trădării clasei muncitoare, Tito şi banda lui au negat şi neagă ascuţirea luptei de clasă în statul iugo­slav, în perioada trecerii de la ca­pitalism îa socialism, au negat şi neagă creşterea elementelor capitaliste la oraş şi întărirea nemăsurată a burgheziei săteşti, a chiaburimii, pe spinarea şi în dauna proletariatului industrial şi cel al satelor, pe spinarea şi în dauna ţărănimii sărace şi mijlocaşe. De altfel, Tito şi „ideologii“ săi neagă rolul revoluţionar şi conducător al clasei muncitoare, susţinând cu surle şi trâmbiţe că ţăranii reprezintă „cea mai solidă temelie a statului iugo­slav“. Cum forţa dominantă e­­conomiceşte în satul iugoslav este chiaburimea, este limpede că Tito a transformat P. C. I. într’un partid narodnic al chia­burimii. Realizarea planurilor criminale ale clicii titoiste nu puteau fi asigurate, atâta timp cât în Iugoslavia ar fi existat un Partid Comunist puternic cu adevărat revoluţionar. De aceea Tito şi banda lui au făcut şi fac tot posibilul să înăbuşe glasul a­­devăraţilor comunişti, să trans­forme Partidul într’o gloată de indivizi servili şi temători, gata oricând să glorifice, în cel mai autentic stil hitlerist, activita­­ tte ION VITNER rea criminală a lui Tito. Cu mult Înainte de actul propriu zis al trădării, conducerea P.C.I. a transformat partidul într’o a­­nexă fără însemnătate a Fron­tului Popular. P. C. I. a fost a­­dus într’o situaţie propriu zis semilegală, devreme ce toate ho­tărîrile privitoare la viaţa sta­tului erau luate în numele Fron­tului Popular. P. C. I. a fost a­­runcat atât de mult în umbră, încât acei membri ai săi, care-şi afirmau în public apartenenţa la partid, erau sancţionaţi ca pentru o gravă greşală. Carac­terul burghez, de tip fascist, im­primat de banda lui Tito, Parti­dului Comunist Iugoslav, este relevat de faptul că toate ca­drele conducătoare ale partidu­lui nu sunt alese de masa mem­brilor de partid, ci sunt numite prin decret dictatorial de către Tito şi acoliţii săi, în P. C. I. fiind suprimată critica şi auto-critica. Aceia care s’au ridicat şi se ridică împotriva acestor metode teroriste, zac în temni­ţele titoiste cu miile sau sunt suprimaţi, pur şi simplu, de U. D. R., de noul Gestapo, care caută să împrăştie spaima în rândurile comuniştilor adevă­raţi şi ale oamenilor cinstiţi din Iugoslavia, întreaga acţiune a bandei lui Tito a dus în esenţă la lichida­rea P. C. I., la anularea rolului său de avantgardă revoluţio­nară a clasei muncitoare, la dizolvarea de fapt a Partidului în masa Frontului Popular, or­ganizaţie fără de partid, în care mişună duşmanii clasei muncitoare, toţi foştii agenţi ai hitlerismului, afaceriştii şi es­crocii cu multiple legături în lagărul imperialist. După de­mascarea sa ca trădător şi ca agent al imperialismului, Tito a „curăţat“ cadrele Partidului, ucigând şi aruncând în închi­sori numeroşi luptători revolu­ţionari credincioşi învăţăturii lui Marx, Engels, Lenin şi Stalin introducând în P. C. I. fostele slugi ale lui Mihailovici, ele­mente cu bogate state de servi­ciu în slujba claselor exploata­toare, agenţi ai naţionalismului „mare sârb“, afacerişti de cea mai ordinară speţă şi chiaburi notorii. Aceştia conduc astăzi prin teroare, masele flămânzite ale popoarelor Iugoslaviei, pe drumul prăpăstios al „socialis­mului lui Tito“. Analizând toate aceste de­vieri ale clicii lui Tito de la prin­cipiile fundamentale ale mar­­xism-leninismului, Rezoluţia Bi­roului Informativ arăta că in esenţă la baza lor stă faptul că „în conducerea P. C. I. au că­pătat In mod făţiş predomi­nanţă elementele naţionaliste, care şi Înainte existau acolo sub o formă ascunsă, că condu­cerea P. C. I. a rupt cu tradi­ţiile internaţionaliste ale P. C. I., păşind pe calea naţionalis­mului“. 1Continuare în pag. 6) UN DEOSEBIT DE ÎNSEMNAT DOCUMENT AL MARXISM-LENINISMULUI TITO : Trebue să scăpă­m de ea. Nu se mai potrive­şte cu situaţia... (Desen de VASVAL) vineri 1 iulie 1949 - 16 Pagini - 15 lei S­ĂPTĂMÂNAL POLITIC-SOCIAL- CULTUR­AL ransformarea Româ­niei într’un stat de democraţie populară in care rolul de frunte îl are clasa muncitoare sub con­ducerea Partidului Muncitoresc Român, a dus la schimbări fun­damentale şi în domeniul ştiin­ţei, literelor şi artelor. Astăzi munca pentru introducerea unui nou regim, munca pentru con­struirea socialismului, a cuprins şi frontul ideologic, intr’un elan cum nu s’a cunoscut în istoi’ia României. Trăim vremurile unei adevă­rate revoluţii culturale, ce se manifestă prin diferite forme. Fundamentele revoluţiei cultu­rale au fost inspirate de Parti­dul Muncitoresc Român, care, chiar de la înfiinţarea sa, la Congresul din 21—23 Februarie 1948, a luat atitudine precisă. In rezoluţia de încheiere a con­gresului stă scris: „Partidul Muncitoresc Român va acorda o atenţie deosebită creierii de condiţiuni prielnice desvoltării artei şi culturii, puse în servi­ciul poporului şi va arăta toată solicitudinea slujitorilor ştiin­ţei şi ai artei“. Cel mai nou act al revoluţiei culturale, legat direct de masele muncitoare de la oraşe, şi în deosebi de la ţară — specificul ţării noastre, cu marea prăpas­tie dintre oraş şi sate , este hotărîrea guvernului de a în­fiinţa „Societatea pentru răs­pândirea ştiinţei şi culturii“. „Societatea va fi compusă din oameni ai ştiinţei şi tehnicei, fruntaşi ai vieţii publice şi mi­litare, pedagogi, oameni de li­tere şi arte, precum şi alte per­soane fizice şi juridice...“ — se prevede în decretul de înfiin­ţare. Va fi deci o organizaţie de masă, la care vor participa cât mai mulţi din muncitorii inte­lectuali şi instituţii, ca Acade­mia R. P. R., Ministerul învăţă­mântului, etc. „Scopul Societăţii este de a răspândi ştiinţa în masele largi populare, de a combate obscu­rantismul, misticismul şi super­stiţiile“,­ se mai prevede in decret. In cadrul muncii largi de orientare culturală se preci­zează în deosebi sectorul de luptă în marele front ideologic, pentru a se combate incultura în care a fost ţinut poporul ro­mân până acum, incultură ce a constituit cel mai bun suport al exploatării de clasă din partea stăpânitorilor burghezo-moşie­­reşti. Semnificativ pentru demarca­rea celor două lumi este un a­­mănunt din decret, care pre­vede desfiinţarea Societăţii „A­­teneul Român“. Nu de mult s’a radiat din lexicul curent titlul unei alte manifestări cultu­rale, „Salonul oficial“, „Ateneu“, „Salon oficial”, numiri cu rezo­nanţă antică sau cosmopolită, poate potrivite vremurilor ce le-au născut, cu iz arhaic astăzi — în cazul cel mai bun. Erau­ cenacluri închise ; pro­duse ale omului din „turnul de fildeş“,­ rupt de viaţă sau — şi mai frecvent şi mai rău — în slujba unor stăpânitori care plă­teau şi comandau pe gustul lor şi în deosebi pentru apărarea intereselor lor. Cultura era restrânsă, coman­dată şi condiţionată; ştiinţa ruptă de viaţă şi de practică, is­toria falsificată, literatura ten­denţioasă, artele expuse tuturor curentelor formaliste. Astăzi, în toate domeniile cul­turale lucrurile stau altfel. Ori­zonturi largi, noi se deschid tu­turor departamentelor cultu­rale, datorită aproape exclusiv revoluţiei economico-politice ce se împlineşte de clasa munci­toare, care, odată eliberată, se îndreaptă cu sete către isvoa­­rele luminii dătătoare de viaţă. Noul organism de cultură a fost creiat de Guvern la cererea oa­menilor, muncii manuale, cerere exprimată cu prilejul „Congre­sului intelectualilor din R.P.R. ! Continuare în pag. 11) de prof. P. CONSTANTINESCU-IAȘI UNCHIUL SAM : — Ce curios mi se proectează umbra peste zona Atlanticului. Desen de LEX REDACȚIA SI ADMINISTRAȚIA CAL. VICTORIEI 25 et. I TELEFOANE: Secretariat : 3.19.25 Redacția : 4.60.34 Administrația : 6.03.81 Cont Dec. poştal 19.405 APARE SUB CONDUCEREA UNUI COMITET Taxa poştală plătită in numerar conf. aprobării Dir. Gen. P. T. T. Nr. 292814/944 Ci­tij•• Pag. 2-a: Cu prilejul împlinirii a 30 de ani de la publi­carea lucrării lui V. I. Lenini „Marea iniţia­tiva”. de S. Titarenkn In legătură cu unele probleme ale fizicei noastre. de prof. Teofil Vescan Pag. 3-a: Succesele poporului francez în lupta pen­tru pace şi demo­craţie. de Pierre Bourges „America e tristă”. de Dumitru Ranca — Pag. 4-a: Cu „Minerii“ printre mineri. de .V. Radomir Pag. 5-a: Trăsăturile omului nou de V­ictor Adrian Pag. 11-a: Banda. de Mihail Xeam­ţu­ Pag. 13-a : D­espre caricatura noastră.­­de Radu Bogdan Pag. 15-a : D­esvoltarea ca tre­cere de la schimbări cantitative la schim­bări calitative, de conf. Ion Ratiu

Next