Contemporanul, ianuarie-iunie 1954 (Anul 8, nr. 1-26)

1954-01-01 / nr. 1

2 Asigurarea unui aspect artistic atrăgător produselor de larg consum care să oglin­dească specificul artei naţionale este condi­ţionată de valorificarea critică pe toate pla­nurile, a bogatului- tezaur al artei noastre populare, de cunoaşterea profundă a gustului artistic şi a necesităţilor mereu crescânde ale poporului. O caracteristică a creaţiei artistice popu­lare este aceea, că îşi găseşte aplicaţie la crearea unor obiecte absolut necesare omu­lui, manifestându-se în cele mai variate do­menii, ca : olărit, ţesut, broderie, sculptură în lemn, lucru în fier, pictură pe lemn, pe sticlă, pe opă, etc., dintre care unele au ajuns la o adevărată desăvârşire artistică. Aceste domenii variate in care se manifestă creatorul popular, cât şi diferenţierele de sti­luri regionale, care însă se integrează unui tot unitar, fac ca arta noastră populara să aibă un caracter deosebit de bogat şi va­riat. Ea se manifestă ca o artă realistă, pă­trunsă de un profund şi viguros optimism. Dar acest tezaur artistic, mereu viu, la transformare, trebuie să depăşească limitele creaţiei şi valorificării sale de până acuma, care s’a mărginit în general la cadrul satu­lui. El trebue să fie o sursă permanentă de inspiraţie pentru toate domeniile creatoare din patria noastră, pentru creaţiile artiştilor plastici, pentru grafica de agitaţie vizuală, pentru cei ce creează­­ modelele şi desenele produselor de larg consum ale industriei uşoare, ajutându-i să îndepărteze din acest sector manifestările formaliste, cosmopolite. Până In prezent, s’a făcut prea puţin pen­tru valorificarea artei populare în scopul în­frumuseţării aspectului exterior al bunurilor de larg consum şi nu i s’a dat acestei pro­bleme nici importanţa şi nici interesul ce-l merita, cu toate că încercările sporadice, fă­cute în acest sens, au dat unele rezultate pozitive. Expoziţia „Valorificarea creaţiei artistice populare in produsele cooperaţiei, ale artiş­tilor plastici şi ale Ministerului Industriei Uşoare“, deschisă la Muzeul Naţional de Artă Populară cu prilejul celui de al IV-lea Festival Mondial al Tineretului şi Studen­ţilor, expoziţie care a stârnit un viu interes arată succesul care este menit să-l aibă o asemenea încercare. Totodată, expoziţia a scos in evidenţă o serie de probleme deose­bit de importante care se cer lămurite. Au apărut astfel deosebiri fundamentale de orientare între diferite forme ale valorificării artei populare. In timp ce unităţile coopera­tiste de producţie nu fac decât să copieze, uneori pe o linie total greşită, ne­inând seama de elemente specifice diferitelor re­giuni ale ţârii — creaţia autentic populară, în alte domenii se caută a se interpreta arta populară, dar în feluri cu totul deose­bite şi uneori necorespunzătoare. Unii artişti plastici interpretează valorile artistice popu­lare după maniere care duc uneori la forma­lism. Desenele pentru produsele întreprinderi­­lor industriei uşoare aprobate,toate,de Insti­tutul de cercetări Textile, Piele şi Cauciuc, al Ministerului Industrial Uşoare, apar, unele, ca interpretări reuşite şi juste ale creaţiei populare, iar altele sunt formaliste, ele în­cearcă să se apropie de Creaţia artistică populară numai în ceea ce priveşte utilizarea de elemente ornamentale populare şi nu în concepţia artistică a creaţiei. Cred că problema de bază care se pane în acţiunea de valorificare a creaţiei popu­lare este aceea a unei îndrumări juste, de pe poziţii principiale, şi combaterea concep­ţiilor formaliste şi cosmopolite în preluarea creaţiei populare. Aspectul exterior necorespunzător din p­unct de vedere artistic al unora din produsele de consum popular — fără a mai vorbi de unele fără nici o valoare artistică — este izbitor şi poate fi uşor controlat. Astfel, —­­pentru a da un exemplu care să înfăţişeze unele din problemele i pe care le pune valo­rificarea creaţiei artistice populare, probleme de care nu s’a ţinut seama în creaţia desene­lor pentru produsele de larg consum), — tu ■ I­­... expoziţia mai sus cita­­tă a Muzeului Naţional de Artă Populară, • a fost expusă, printre al­tele, o bucată de mă­tase imprimată, care — repeta in şiruri continue Un element ornamen­tal de pe o cămaşă femeiască din regiunea Suceava. Produsul era considerat reuşit, de­­deoarece avea motive populare. Dar în afară de faptul că desenul nu reprezenta decât o copie macanică repetată în şiruri, a unui or­nament popular şi că valoarea cromaticei populare a modelului era denaturată prin utilizarea de culori care nu ţineau seama nici de compoziţie şi nici de specificul na­ţional, ci continuau „tradiţia“ unei croma­tici decadente, acest desen mai punea şi alte probleme privitoare la compoziţia artistică, probleme care dovedesc o interpretare for­malistă şi lipsă de înţelegere a felului în care trebuie realizat un model valabil, bazat pe tradiţia sănătoasă a creaţiei artistice populare. Nu este suficient să copiezi un motiv şi să-l combini cum îţi vine la înde­mână, după un­ gust relativ şi fără să înţelegi valoarea creaţiei populare. Măestria artistică a creatorului popular constă tocmai în faptul că imbină armonios toate elementele pe care le are la îndemână şi că utilizează la maxi­mum valoarea fiecărui element în parte, uti­lizează posibilităţile materialului cu care lu­crează. Ornamentul respectiv Îşi are valoa­rea cu anumite tonalităţi de culoare Lucrat cu un anumit punct, cu o anumită tehnică, el câştigă în valoare atunci când e lucrat pe o anumită pânză. Valoarea lui artistică se împlineşte alături de celelalte elemente bro­date lângă el şi care compun armonia din gaima ornamentală a stilului respectiv. Apoi, cămăşile de Suceava au o anumită croi­an­­ă, iar ornamentele îşi­ au locul lor bine stabi­lit, formează câmpi ornamentali cu locul bine ales pentru a scoate în relief forma cămăşii, ansamblul unitar stilistic al că­măşii, ca operă de artă. Locul stabilit or­namentului este în aşa fel ales încât să iasă în evidenţă în funcţie de spaţiile albe al pânzei. Altul va fi ornamentul la un o­­biect de artă populară dintr-o regiune unde în mod obişnuit câmpul ornamental e mai mare sau plasat în alt loc. Stilul artei popu­lare din fiecare regiune diferă tocmai prin această îmbinare armonioasă între obiectul respectiv, forma sau Croiala, câmpul orna­mental, elementele componente ale armoniei, ornamentale și culoare. In acelaș fel cum s’a luat elementul ornamental de pe cămaşa din regiunea Suceava se putea lua un element or­namental de pe o cămaşă din regiunea Cra­iova sau din altă regiune, fără să se ţină seama de materia primi, de destinaţia obiectului ce urma să se confecţioneze, etc. Dar aceasta nu însemnează a valorifică cre­aţia artistică populară. Aceasta însemnează cel mai evident formalism, o vulgarizare a tot ceea ce este mai valoros în creaţia artis­tică populară. Creaţia artistică populară nu îi trebue să fie copiată mecanic, ci trebuesc stu­diate principiile ei artistice, în vederea îm­bogăţirii gândirii artistice a creatorilor. Căci, ,,în arta populară se observă cel mai bine prin­cipiile ornamentului“, spune B. I. Alexeev în raportul său din 1951, cu privire la proble­mele Industriei artistice sovietice, ţinut la conferinţa ştiinţifică a Academiei de Artă a U.R.S.S., care s-a ocupat de arta decorativă monumentală şi aplicată. „Numai în arta populară se combină organic linii ornamentelor cu structura obiectului“, se arată In acest raport încă în 1896. M. Gorchi scria despre in­dustria artistică : „Această ramură a Indus­triei merită o serioasă studiere şi o atenţie profundă, ea fiind adevăratul indicator în ceea ce priveşte nivelul înalt de cultură al unei ţări. Ea trebue să fie o expresie vie a gustului naţional pentru frumos, indicele­­ său“. In prezent, in U.R.S.S. există Institutul de Cercetări Ştiinţifice al Industriei Artis­tice, care se ocupă de toate problemele în­drumării muncii de valorificare a creaţiei artistice populare şi de ridicare a calităţii artistice a produselor de larg consum. In afară de aceasta, Casa Unională de Modele a Ministerului Industriei Uşoare, cu filiale in numeroase oraşe ale U.R.S.S., are un co­lectiv de artişti-modelişti, care studiază cos­tumul popular şi în acelaş timp creiază noi modele de costume, ţinând seama de desvol­­tarea industriei, a tehnicii, a noilor forme de viaţă ale poporului sovietic. Scopul urmărit de Institutul de Cercetări Ştiinţifice al In­dustriei Artistice, este de a da teme noi, de a indica noi procedee tehnice, restabilind tradiţiile artistice valoroase. Institutul In­dustriei Artistice duce o susţinută muncă pe­dagogică pentru ridicarea cadrelor, organi­zează cursuri şi seminarii pe specialităţi pentru fiecare ramură a artei populare şi conduce şcoli tehnice cu durată de câţiva ani. Datorită faptului că în ţara noastră există un număr insuficient de specialişti în artă populară şi etnografie, care să imprime o justă orientare a acţiunii de valorificare a creaţiei artistice populare, este necesară în­fiinţarea unor şcoli medii de artă populară, introducerea unei catedre de artă populară la Institutele de Arte Plastice precum şi în alte instituţii de învăţământ medii şi supe­rioare. Consiliile artistice din U.R.S.S., care exis­tă în cadrul Ministerului Industriei Uşoare şi in fabricile mari, în colaborare cu etno­grafi, artişti plastici, tehnicieni, etc. Indru­­mează munca de ridicare a calităţii artistice a mărfurilor de consum popular. Există­­maeştri din rândul creatorilor populari, care au urmat cursuri ale Institutului Industriei Artistice şi care supraveghează producţia în unităţile de producţie. In ţara noastră, există un Institut de Cer­cetări Textile, Piele, Cauciuc, pe lângă Mi­nisterul Industriei Uşoare, dar acest Institut fiv a antrenat în activitatea lui cadrele existente de specialişti etnografi şi în artă populară, şi a avut până acum o activitate ruptă de munca artiştilor plastici şi în spe­cial ruptă de mase. Din această cauză, mun­ca de ridicare a calităţii artistice a bunuri­lor de consum popular nu a fost just în­drumată şi controlată. Atât membrii co­misiei de avizare ce există pe lângă M.I.U. cât şi colaboratorii Institutului de Cercetări Textile, Piele, Cauciuc, nu au avut întot­deauna pregătirea artistică necesară şi nici nu au căutat întotdeauna să folosească o do­cumentare ştiinţifică, pentru a sprijini înfru­museţarea aspectului exterior al produs. "v Toate acestea au făcut ca în domeniul pro­ducţiei de bunuri de larg consum să se pă­răsească formele specific naţionale, tradi­ţionale, şi unele din produse să fie lipsite de orice valoare artistică. Tot din această cauză au fost neglijate aproape complect domenii ca : ceramică, os, lemn, metal, care au o bogată şi valoroasă tradiţie în arta noastră populară. In vederea lichidării acestor lipsuri, Înfiin­ţarea de consilii artistice—după modelul ce­lor sovietice — pe lângă direcţiile indus­triale ale M.I.U. şi pe lângă marile între­prinderi, după cum s’a propus in articolul din „Contemporanul" ar fi eficace. Pentru ca munca consiliilor artistice să fie rodnică, sunt necesare o serie de ac­ţiuni atât in ce priveşte orientarea generală cât şi organizarea activităţii­­consiliilor ar­tistice. Este necesar să se coopteze in con­siliile artistice cei mai buni specialişti etno­grafi, in artă populară, artişti plastici şi teh­nicieni. înainte de a-şi incepe activitatea practică, consiliile trebue să stabilească fun­damentarea teoretică a Untei pe care tre­buie s’o ia creaţia artistică­ industrială, să ajungă la. rezolvarea'principială a pro­blemelor. Aceasta .s’ar­ putea realiza prin­­tr’o consfătuire la­­care: să participe repre­zentanţi ai Ministerului, Industriei . Uşoare, ai Ministerului Culturii, ai­­Uniunii Artşti­­lor Plastici, ai Institutului de Istoria Artei al Academiei R.P.R., ai muzeelor de specia­litate, ai Casei Centrale a Creaţiei Populare, ai Institutelor de Arte Plastice, reprezen­tanţi ai unităţilor comerciale, şi de produc­ţie, ete., consfătuire la care să se discute toate problemele puse de: Îndrumarea crea­ţiei artistice industriale. Consiliile artistice trebjue deasemeni, să-şi alcătuiască o temeinică..., .documentare In­ aceste probleme. In lipsa lim­u­i institut de cercetări ştiinţifice al industriei artistice — aşa cum există în Uniunea Sovietică — consiliile artistice trebue să colaboreze foar­te strâns în această privinţă cu Institutul de Istoria Artei a­l Academiei R.P.R., a cărui Secţie de Artă Populară­ efectuează în fiecare an cercetări pe teren ,şi elaborează, lucrări valoroase în probleme de etnografie şi artă populară. Colaborarea trebue să fie dusă temeinic şi­­cu Uniunea Artiştilor Plastici, care trebue să-şi aducă contribuţia la soluţionarea problemelor artei aplicate.­ Pentru a populariza rezultatele obţinute, pentru a populariza materialul informativ documentar obţinut din cercetările pe teren, pentru a organiza un schimb de experienţă şi un contact strâns cu planete, este­ bine să se ia în discuţie posibilitatea, înfiinţării unui­ publicaţii de specialitate. O sarcină dintre cele mai ..importante este îndrumarea proiectării modelelor. Proiectan­ţii trebuie să aibă o înaltă pregătire tehnică, un înalt nivel artistic, şi ,fr mai ales o bună cunoaştere a problemelor­ de d etnografie, de artă populară. Aş sugera, după exemplul experienţei din R.P. Polonă, antrenarea în munca de proiectare a creatorilor populari.. In acest scop se impune depistarea şi alege­rea celor mai buni creatori populari care să urmeze cursuri speciale pentru ca apoi, în­drumaţi de artişti plastici, să lucreze la proiecte pentru produ­sete­iarfei consum­. in această privinţă un rol deosebit ii are Casa Centrală a Creaţiei Populare. Este deasemeni necesară o muncă de ri­dicare a calificării creatorilo­r de modele per­tru industria uşoară, prin:; cursuri ţinute de specialişti etnografi şi în­­artă populară, prin îndrumarea din partea ‘artiştilor plastici şi a tehnicienilor. In U.R.S.S. şi — după modelul sovietic — în R.P.’Polonă, creatorii populari care lucrează în colectivele­­de pro-­­e­ctamţi sunt trimişi la făb­ritele în care se confecţionează produsele de­ larg consum, pentru a se familiariza cu protted­eel­e tehnice cele mai avansate. In sfârşit,­­una din cele mai importante probleme care trebuie să preocupe consiliile artistice, este contactul permanent şi­­neunic­, bocult cu fr­iseli consumatoare, pentru a a­şa care sunt cerinţele şi gustul artistic a! aces­tora. Acest lucru se poate­ realiză­­i Utili­zând experienţa sovietică — "prin forme'mul­tiple ca: organizarea în magazine a­ unor expoziţii cu produse specifice’ unor anumite regiuni, organizarea de comifăţu­­ri cu ma­sele de consumatori, expoziţii ‘temporare sau volante în cadrul muzeelor, concursuri de modele pe ţară etc. Acest contact cu masele va putea fi apoi asiguratei prin publicaţia mai sus propusă. 1­1 Este de dorit ca participanţii la discuţia deschisă de „Contemporanul“,­sa fie cât mai numeroşi. Prin sugestiile aduse se va con­tribui la stabilirea unor baze­ solide pe care să se sprijine activitatea consiliilor artistice in vederea îmbunătăţirii­.aspectului estetic al produselor de larg consum şi a, realizării unei­ juste valorificări a­­creaţiei artistice populare. Produse frumoase şi de bună calitate pentru poporul muncitor Tineret Bănăţeanu Directorul Muzeului Naţional de Artă Populară gradului de înţelegere a frumosului de că­tre omul rus, indi­cele nivelului de cul­tură al sufletului Ediţia „Operelor“ lui Lev Tolstoi în româneşte Insfârşit... in sfârşit apare şi in limba noastră ediţia monumentală a „Operelor“ lui Lev Tolstoi, editată de „Cartea Rusă“ în paisprezece volume de o îngrijire tehnică, de o desăvâr­şire a artei tipografice şi de o vigilentă res­pectare a textului original, mai presus de orice elogii şi vrednice de uriaşa personali­tate a genialului scriitor care a dominat a­­proape jumătate de veac literatura rusă şi — fără a exagera întru nimic — toată lite­ratura europeană Căci le-a dominat într’adevăr pe amândouă. Nici un adjectiv nu e prea hiperbolic. Nici o afirmaţie prea emfatică ori măcar prea im­prudentă Personalitatea şi opera lui Lev Tolstoi au dominat intr’adevâr literatura rusă şi litera­tura europeană aproape jumătate­ de veac, dincolo de ciudăţeniile şi contradicţiile doc­trinei sale de mai târziu. Dincolo de exco­municările adversarilor înverşunaţi dinlăun­­trul patriei sale, slugile ţarismului Şi mai ales, dincolo de răstălmăcirile aşa zişilor admiratori şi discipoli dinlăuntru şi din afa­ră , acel gălăgios alai de „tolstoieni“ care fanatici, care ipocriţi şi de un zel suspect, care numai mărginiţi şi groteşti, aşa cum îi zugrăvea pe viu Maxim Gorchi î­ntr-o pagină celebră, de o vervă şi de o muşcătoare sa­tiră, stigmatizându-i pentru posteritate mai cuprinzător decât în trei tomuri de studii şi de analize savante. Lev Tolstoi a fost şi a rămas mare. Cititorii români i-au cunoscut însă opera până mai deunăzi, numai din traduceri fărâmiţate şi denaturate. Sau numai pe cale ocolită, din versiunile franceze îndeosebi, tot aşa de trunchiate şi de măsluite, reduse nu odată la o treime, după calculele comerciale ale editorilor fără scrupul care cereau şi vindeau marfă literară cu hurta, ca şoldurile cutiilor de conserve cu defecte de fabricaţie. Mai ţin minte şi acum, cu ce emoţie şi cu ce sacrificii epice, june­ricean izbuteam să-mi procur de la bătrânii şi bărboşii anticari­ei Iaşului, prietenii devotaţi ai cărţilor, câte un exemplar, scump şi rar ca o relicvă­, din co­lecţia operelor complete ale „contelui Leon Tolstoi“, tipărite în peste patruzeci de volume Cezar Petrescu de editura pariziană P. W. Stock şi traduse de J. W. Bienstock, după manuscrisele origi­nale şi integrale, neamputate de cenzura ţaristă, revăzute şi aprobate de autor. Exem­plarele circulau din mână în mână, cu o viteză puţin obişnuită în atmosfera somno­lentă din fosta Capitală a Moldovei, unde pe atunci şi tramvaiele se mişcau cu încetineala carului cu boi, nu cu a cailor putere. Multe nu s'au mai întors apoi la­ destinaţia de origină. (Iaşul număra prea pasionaţi dar sărăcuţi admiratori ai lui Tolstoi). Cele puţine, mai ales operele din tinereţe atât de rare şi îndeobşte atât de uitate ori atât de puţin cunoscute în acea vreme, le mai păstrez şi astăzi cu veneraţia unor relicve. Mâine, când „Cartea Rusă“ va da tiparului „Operele” lui Tolstoi, valoarea acestor relicve de odinioară se va reduce doar la cea duioasă, a amintirilor din adolescenţă, când mă privam două săptămâni de desfătările inocente ale vârstei, ca să pot citi o carte din tinereţea lui Tolstoi, autentică şi nemaltra­tată de cinismul comercial al editorilor, în complicitate cu cinismul mai mult său mai puţin literar al traducătorilor. Aceste evotări de un caracter cu totul per­sonal nu sunt lipsite de un tâlc mai general şi mai adânc. N’am apelat la ele ori nu m’am lăsat furat de ele doar de dragul suvenirurilor dinainte de potop, adică de întâia urgie din ciclul războaielor imperialiste. Ci pentru a sublinia cititorilor privilegiaţi de astăzi, că­ dacă marele Tolstoi era iubit, admirat, venerat şi la noi; dacă figura şi opera lui se proiectau şi la noi dominante în conştiinţa acelor lectori care nu citeau cărţi pentru a se amuza ca frivola clientelă a romanelor pariziene cu eternul triunghiu conjugal, soţul, soţia, amantul ori amanta, cu eternele fantoşe, anecdote picante şi para­doxe bulevardiere — în pofida iubirii şi veneraţiei, în pofida prestigiului nelimitat de care se bucura patriarhul literaturii ruse şi europene de la Iasnaia Poliana, adevărata sa operă era mai puţin cunoscută în toată pleni­tudinea geniului său creator. Parvenea în mâinile cititorilor ciuntită şi profanată. Ana Carenina într-o cărţulie de maximum 300 pagini, după chipul şi asemănarea romanului tipic de adulter parizian, golită de toată substanţa pe care i-o încredinţase în cele vreo mie de pagini ale originalului geniul lui Tolstoi. Război şi pace, într’o altă cărţulie redusă la scenariul rapid al unui film : pac-pac ! o salvă de puşti; bum-bum ! o salvă de artilerie ; ţoc-ţoc ! o salvă de săruturi între doi iubiţi — şi gata cartea ! gata povestea ! dându-l gata şi pe Tolstoi ! Şi totuşi Tolstoi rămânea marele, genialul Tolstoi, pentru cititor, chia­r după asemenea lecturi, în asemenea odioase versiuni, la care colaborase cinismul editorilor şi cinismul traducătorilor. Fiindcă din cele prea puţine pagini răzleţe care scăpaseră intacte din barbarul masacru, cititorul simţea totuşi, reconstituia totuşi instinctiv viziunea auten­ticului şi genialului Tolstoi, a gigantului Tolstoi, tot aşa cum odinioară Cuvier recon­­stituise uriaşele şi fantasticele făpturi demult dispărute ale erelor geologice demult în­cheiate, după o vertebră, după un fragment de craniu, după un dinte enorm rătăcit din alveola maxilarului într’un fond de grotă, după câteva frânturi spongioase de schelet, desgropate din sedimentările aluviunilor, din cenuşa zecilor şi sutelor de milenii. Chiar din primii ani de activitate ai „Cărţii Ruse“, această criminală desfigurare şi pân­­gărire a fost reparată în­ mare parte. Cele mai însemnate şi mai semnificative opere ale lui Lev Tolstoi au fost tipărite în numeroase ediţii, fidele textului original, după metoda sovietică atât de riguros ştiinţifică şi atât de respectuoasă cu intenţia autorului, prin con­fruntarea diverselor versiuni, prin eludarea diverselor intervenţii străine, prin restabilirea singurei forme valabile şi definitive. Dar cărţile acestea au apărut până acum fără o continuitate cronologică şi fără un plan critic ori de istoriografie literară. După criteriul unic al faimei de care se bucura cutare ori cutare roman,, cutare ori cutare povestire. Ediţiile se epuizau vertiginos. Apăreau altele, întotdeauna mai îmbunătăţite din punctul de vedere calitativ al traducerii şi al stilizării Se adăuga o prezentare, o firefaţă ori un apendice cu preţioase dar nesistematice informaţii biografice, istorice, sociale. Şi atâta tot ! Mult. Enorm faţă de trecut. Insă tot prea puţin faţă de importanţa operei lui Tolstoi şi faţă de aviditatea de cunoaştere a noului nostru contingent de lectori. De astădată, cu apariţia primului volum în ordinea cronologică din ediţia monumen­tală a „Operelor“ lui Tolstoi, se poate spune că editura „Cartea Rusă“ a marcat un eveni­ment în istoria noastră culturală. Acum, lectorul român va cunoaşte direct, prin însăşi opera lui Lev Tolstoi — nu prin manualele critice ori de istorie literară — măreţia, vigoarea şi multilateralitatea pro­teică a geniului său. Va cunoaşte evoluţia forţelor şi concepţiilor sale creatoare pe mă­sura maturizării. Va cunoaşte direct de la sursa acestor opere de creaţie, căutările lui, zbuciumările lui, luptele sale cu inamicul lăuntric, din sine şi cu inamicii din afară, contradicţiile, erorile, curajul protestatar care nu l-a părăsit până la adânci bătrâneţe, parcă dinadins pentru a sublinia contrastul dintre pasivismul şi nonviolenţa­ „doctrinei tolsto­­iene“ şi vehemenţa fulgurantă, zdrobitoare a­ rechizitoriilor sale pline de mânie şi de re­voltă, din categoria, de pildă, a acelui ma­nifest intitulat „Nu pot să tac!“ pe care l-a aruncat în obrazul ţarului, a gâdelui Sto­­lopin şi a celorlalţi călăi ţarişti, după exe­cutarea unui grup de ţărani la Herson, în 1908, cu doi ani înainte de moartea veşnic tânărului octogenar. In 1908, adică exact când admiratorii sinceri, cât şi clica politi­­cianilor de un liberalism făţarnic îl sărbăto­reau cu atâta tămbălău şi entuziasm specta­cular tocmai împlinirea vârstei de optzeci de ani. Octogenarul de la Iasnaia Poliana cu barba lui venerabilă de străbunic, dar cu inima pal­pitând şi sângerând aşa de tinereşte la orice nedreptate, la orice hâdă monstruozitate, la­­orice barbară deslănţuire a teroare!, le-a ară­tat el atunci tuturor cum înţelege să pri­mească omagiul vanelor aniversări cu acel manifest de un răsunet încă nemaipomenit în toată Rusia şi peste hotare, până în cele mai­ depărtate şi obscure unghere ale pla­netei, unde orice om devenise mai om, prin­­lectura operei sale. ★ Primul volum tipărit acum de „Cartea Rusă“ cuprinde cele dintâi scrieri din tine­reţea lui Lev Nicolaevici. „Copilăria“ scrisă în patru versiuni, între anii 1851 — 1852 când Tolstoi abia împlinise 23 ani­­ „Adolescenţa“ scrisă din Noembrie 1852, până în ianuarie 1853 „Tinereţea“ terminată în forma definitivă la 24 Septem­­brie 1856. Şi rupând cronologia, pentru a da în schimb unitatea de conţinut a volumului, un adaos care cuprinde din autobiografia pro­iectată şi abandonată „Viaţa mea“, fragmen­­tul„Primele amintiri“ scris în 1878, păstrat îri manuscris şi tipărit pentru întâia oară în 1892, într-o culegere antologică şi ocazională intitulată „Mamele ruse“, cum şi fragmentul „Amintiri“ pe care a început să-l scrie în 1903, la 75 ani şi la cererea lui P. I. Biriucov, care­ lucra atunci la biografia lui Lev Nicolaevici, însemnătatea literară a celor trei cicluri de amintiri romanţate, tipărite sub titlurile: „Copilăria, Adolescenţa şi Tinereţea“, a fost semnalată şi discutată de către contemporani, chiar în momentul apariţiei. Ele anunţau un scriitor nou. Un mare scriitor. Un mare realist. Dar încă nu Tolstoi cel adevărat, cel de mai târziu. Ca atare, comentariile şi interpretările au fost diverse. Le vom arăta mai departe. A rezuma însă conţinutul acestor amintiri, cu evoluţia treptată­ a lui Nicotenco Irteniev, alias Lev Tolstoi, ar însemna o încercare ex­trem de dificilă şi riscată. Cum să rezumi în câteva rânduri, fie şi într’o coloană de revistă, ca o povestire oarecare, anii celor dintâi impresii, emoţii, dori­nţi, contacte cu realitatea, anii celor dintâi crize, aventuri şi decepţii, când mai ales acestea au fost de­scrise şi analizate cu măestria lui Tolstoi? Şi când copilăria, adolescenţă şi tinereţea constitue prin ele însele o sumă de mici dra­me, de mici tragedii, de mici comedii, fără o însemnătate aparentă, adesea amplificate numai de imaginaţia înflăcărată ori de sen­sibilitatea alcerată a copilului, a adolescen­tului şi a tânărului, pentru a avea apoi mai târziu un rol decisiv în existenţa lui, fără să-şi dea seamă de rădăcinile îndepărtate şi adânci, din trecut ? Acestea, tânărul Tolstoi, debutantul Tolstoi, le-a notat cu o ascuţime extraordinară în­ cele vreo sută de capitole ale trilogiei sale. In multe personagii, pro­bleme, conflicte ori subtile observaţii presă­rate în opera sa gigantă de mai târziu, firele subţiri ale rădăcinilor se trag din acest pă­mânt fertil şi nesecătuit al primelor amintiri. Bineînţeles, lectorului cu o mai iscoditoare dorinţă de informaţie Jurnalul intim al lui Lev Tolstoi, de o importanţă considerabila pentru evoluţia genialului scriitor, pentru preocupările şi frământările sale în procesul de creaţie, îi poate sluji ca un altfel de docu­ment brut de confruntare, neprelucrat artisti­ceşte d­in vederea publicării. Dimpotrivă. Un document pe care Lev Nicolaevici îl tăinuia în mare parte exclusiv pentru sine, ca o oglindă secretă, în care nu-şi căuta imagi­nea idealizată, ci tocmai slăbiciunile, şovă­ielile, erorile şi păcatele legate de huma omenească ,aşa cum le-a înregistrat cu o sin­ceritate prea rar întâlnită în asemenea note zilnice, vreme de peste o jumătate veac. Cum era firesc, volumul acesta prim apărut sub auspiciile „Cărţii Ruse“, se des­chide cu o amplă prezentare a întregii opere lăsată veacurilor şi­ omenirii de Lev Nico­laevici Tolstoi. Studiul compact, dens, minuţios, întins pe­­­40 pagini de tipar mărunt şi semnat de­ S. Bacicov, rezumă în elementele esenţiale aproape tot ce s’a scris mai judicios despre opera lui Tolstoi, începând cu Lenin şi Gorchi, cu toţi criticii şi co’ micarii contem-­­ porani ai începuturilor lui Lev Nicolaevici. Poate că lectorului român, în asemenea­ edi­­ţie monumentală, i-ar mai fi folosit întru orientare şi câteva date monografice, biogra­fice şi istorice despre familia lui Tolstoi,­­ despre studiile, aspiraţiile, proiectele şi at­mosfera vieţii din prima epocă, aplicate la­­ procesul de formaţie literară şi la Influen­ţele pe care le-a exercitat medi­ul familial şi­­ nobilitar asupra acestei formaţii, întrucât: Copilăria, Adolescenţa şi Tinereţea sunt nu­mai o romanţare a­ tezaurului de amintiri acumulat şi prelucrat artistic de Tolstoi în-­ tr’o operă literară oarecum îndepărtată del­a , adevărul strict autobiografic, printr’o subtilă filtrare şi decantare a capitolelor respective de experienţe, cum o cereau legile creaţiei literare. Şi întrucât, dimpotrivă, Amintirile , propriu zise, publicate la finele volumului,­­ destinate lui I. P. Biriucov pentru monogra­fia sa şi utilizate de ei în această monogra­, fie, au un caracter special, subiectiv, de ma-­ terial neorganizat în vederea tiparului şi ur­mând a fi organizat de autorul studiului — fie și cu mărturia unor anume pasagii trans­ferate direct în text aşa cum au ţâşnit spon­tan de sub pana lui Tolstoi — ceea ce s’a şi, întâmplat de fapt. Dar Lev Tolstoi în aceste mărturii directe,, de-o indiscutabilă şi nepreţuită autenticitate, n’a depistat în amintirile sale origina opere­lor proiectate atunci şi realizate mai târziu, procesul­ de fecundare a geniului său tacă­ tânăr de primele experienţe ale vieţii, felul cum viaţa începea să se împletească indiso­lubil cu opera. Astfel, de acest proces, de această împletire­ cronologică a vieţii cu opera, lectorul nostru este lipsit. Intr’o nouă ediţie a primului volum apărut acum — şi care nu m’aş mira să fie cerută de cititori. Două întrebări şi mai multe răspunsuri... T •! »• *' - ■» % X i a r Regimul burghezo-moşieresc n’a precupe­ţit nimic pentru a împiedica masele largi de carpeni al muncii.‘să se apropie de como­rile culturii. Regimul­ derfiocrat-­popular nu precupeţeşte­­nimic pentru a înlesni oameni­lor muncii- apropierea de aceste comori. ^ ■ ) Acest adevăr îşi găseşte­ oglindirea şi în istoria, ,vieţii .culturale a oraşu­lui Sî­biu. Două în­trebări şî mai mu­l­­’’te răspunsuri'ii pot ilustra pe deplin, lată-le: întrebare: Ce nu puteau , să facă sub regimul burghezo­­moşieresc oamenii­ muncii din Sibiu­? întâiul răspuns: Printre , alte nenumărate lucruri, ei nu puteau să-şi trimită copiii la şcoală ,■ p­entru că existau numai 18 şcoli. Să primească burse din partea­ statu­lui pentru­­ copiii­­lor. Dacă­ erau de naţiona­litate maghiară sau germană, situaţia era şi mai grea,­ pentru că împotriva minorităţilor naţionale se ridica politica­ naţionalistă, şo­vină, a guvernelor de­ atunci.“ Al doilea răspuns:, Să se după la teatru sau la concerte ; pentru simplu,f­unbtiv că­ a­­semenea instituţii nu existau." Al treilea, răspuns: Să-şi dezvolte, .talen­tele pe tărâm literar sau artistic; pentru că la cea mai mică manifestare erau înăbuşiţi. Al patrulea răspuns! Să-şi satisfacă gus­tul pentru citit, pentru ca nu pu­teau ajunge la carte.­­ ■ întrebare: Ce a făcut regimul de demo­craţie populară pentru satisfacerea acestor nevoi” . „ întâiul răspuns : A construit şcoli noi de toate gradele — numărul lor ajungând la 72 — şcoli în care învaţă peste 25.000 de copii ai oamenilor muncii. Alături de şco­lile româneşti, funcţionează pentru copiii minorităţilor naţionale 7 şcoli elementare cu limbă de predare germană, 3 şcoli elemen­tare cu limbă de predare maghiară şi o şcoa­lă medie cu--limbă de predare germană. A acordist — numai în anul acesta — un nu­măr de 9016 burse. A creat o „Casă a pio­nier­lor“. Al doilea răspuns: A creat Teatrul de Stat şi Filarmonica de Stat. Deasemeni, un teatru de vară cu o capacitate de 2.000 locuri. Al treilea răspuns: A creat Şcoala Popu­lară de Arte cuprinzând toate ramurile artei — şcoală care, numai la un an de la înfiinţare, numără peste 600 de elevi, recrutaţi din rân­durile oamenilor muncii. Ea contribue la ridi­carea nivelului ar­tistic al cadruuii din echipele artis­tice de amatori precum şi la ridi­carea de noi cadre artistice pentru in­stituţiile de artă profesioniste. Al patrulea răspuns: A pus la dispoziţia oamenilor muncii Biblioteca Centrală cu zeci de mii de volume. In anul acesta, s-a înfiinţat în cadrul ei o nouă secţie: biblio­ ,­teca pentru copii. Al cincilea răspuns... Dar aici se pot da încă numeroase răspunsuri. Per­tru aceasta ne-ar trebui pagini Întregi de ziar. Nicolae Popa corespondent Biblioteca documentară „Teleki“ a împlinit 159 de ani Acum 150 de ani a început să funcţioneze Bibliotecă din Târgu Mureş, care­ adăposteşte zeci de mii de volume, tipărite sau un ma­nuscris, unele, dintre ele de insomnătare mon­dială. ’­­ Prin asigurarea de către stat a unui bu­get anual, corespunzător, Bibliotecii „Teleki" din Târgu Mureş,.! s’au „creat,­condiţii, satis­făcătoare pentru, o muncă ştiinţifică susţi­nută* Tn v­edere'al desăvârşirii reorganizării şi sistematizării sale. Biblioteca „Teleki“, a cărei cohstrucţie a început in 1799 şi. s’a • terminat in 1803, a fost mult timp ,accesibilă numai unui cerc foarte restrâns de cititori Muncitorii din localitate ■ şi împrejurimi dSab­ arareori aveau posibilitate­ de a-i­ trece pra­­­­gul. Dean ia in ultimii ani Bibiloteca „Telek*” din Tg.­Mureş şî-a­ deschis larg ■f forţîle pen­tru toţi acei ce vor să­ înveţe,­ să i se cultive. Biblioteca cuprinde, lucrări de .j^.tori­ografie (40%), de­­filosofie şi de literatură clasică (20%) şi alte lucrări ştiinţifice (20­%), însăşi­ clădirea* Bibliotecii.­ Construită în stilul specific primilor „ani ai secol­ului al XIX-'ea, prezintă lin interes deosebit Scat*' seculare 'de stejar duc, pe sub bolți masive, în interiorul , clădirii. O inscripție, cu litere de aurevocă :mejjioria cancel£iTil, Samuel feleki, Trttej(he'tct(AuU^ibliot^c%! „'pe» Jlulapuți se »nsirue fciisiu,un ele .unor oameni celebri ai antichităţii greco-rotuane: comandanţi de oaste, w-vătati?* poeţi' Piriarîte.. vediri com­­plectează atmosfera ,d?.­.muzeu , a , bibliotecii. In mijlocul vastei săli a bibliotecii se găseşte o masă pătrată din lemn , de nuc pe care e aşezată o colecţie' de'al­bume cu­prinzând lucrările­­unor gra­­­vori renumiţi. Două­­colecţii atrag în mod deosebit atenţia vizitatorilor: gravurile lui Ph­anesius, datând din secolul XVii­ şi care înfăţişează vederi din Pompei şi Hercula­neum şi hărţile lanson desenate cu mâna, hărţi la care familia" Tans­on ps lucrat mai mult de un­­secol (de la­ 1568 până la 1688).. Cele peste 50.000 de volume rare, legate în piele foarte fină și cu bogate ornamente în stilul secolelor XVIII și XIX­ sunt păstrate în dulapuri zidite în perete ale căror uși fă­cute din plasă de sârmă din aramă repre­zintă în împletituri diferite scene. In colec­ţiile de m­are valoare, atât din punct de ve­dere ştiinţific cât­­şi­­sub­ raportul vechimii, găsim­ 948 de­ volume de tipărituri maghiare anterioare­ anului 1711­ (aşa -numitele „hun­garica”) printre care 55 de exemplare unice precum şi 37 tipărituri foarte vechi (aparţi­nând epocii cuprinse intre anii 1450-1500). Dintre cărţile tipărite, cea mai veche este „Cartea lui Galeotti Marci” despre om­ din 1476. Data la care a fost editată ne arată că ea a ieşit de sub tipar la douăzeci de arii după apariţia primei cărţi tipărite de Guten­berg. Execuţia tehnică a cărţii„sg ,datoreşte meşterului veneţian Jacobus Rubens. Printre numeroasele lucrări de valoare apărute mai târziu, o atenţie deosebită inert­ă dicţionar al limbii tibetame (în două volume), întocmit de K­őrösi Csom­a Sándor şi publicat la Calcutta in anul 1834 Dintre cărţile în manuiscris, cea mai va­loroasă este un codice din secolul XV, cu­prinzând câte o lucrare de Cicero, de Vege­­tius­­,­ de Fron­tius despre armată . Pri­­tre lucrări e interesante din punct de vedere bi­­bliografic şi tipografe, găsirm­ jurnalul in limba maghiară al lui Tamás Borsois, căpi­tanul cetăţii din Târgu Mureş şi trimis al voivodului Gábor Bethlen la Istambul. In jurnalul său Tamás Borsos povesteşte perio­­­ţiile drumului pe care l-a făcut la­ Inalta Poartă. Prima menţiune din jurnal datează din 1595 însemnări preţoase a lăsat călă­torul ardeipan şi despre Târgovişte, oraşul "voevodal din acei vreriie. ” ,,Disooteca documentară Teleki“ are o maire tfrs-crinTtărit î­n ritmici- regiunea respectivă..,ci, şi pent­ru viaţa ştiinţifică, şi ari­tisică a întregi ţări constituind un ajutor preţios atât per­tru cercetaron cât Şi pentru toţi acei ce sunt dornici de învăţătură, în toate ramurile ştiinţei şi artei. Având în vedere deosebita importanţă a a­­cestei biblioteci, Sfatul Popular al oraşul­i ar trebui ca in cel mai scurt timp să hotă­rască înzestrarea bibliotecii cu o instalaţie modernă de încălzit pentru ca munca ştiin­ţifică să se poată desfăşura nestânjenită şi în lunile de iarnă. Responsabilii culturali ai întreprinderilor, instituţii­or, ai gospodăriilor colective­ şi de stat trebue să organizeze vizitarea în grup a bibliotecii, pentru ca oamenii muncii î­n­ faţa cărora nu se mai închid uş­e ferecate ale bibliotecii — să cunoască în număr cât mai mare comorile noastre de artă şi cărţile. Erős Attila corespondent

Next