Contemporanul, ianuarie-iunie 1954 (Anul 8, nr. 1-26)
1954-01-01 / nr. 1
2 Asigurarea unui aspect artistic atrăgător produselor de larg consum care să oglindească specificul artei naţionale este condiţionată de valorificarea critică pe toate planurile, a bogatului- tezaur al artei noastre populare, de cunoaşterea profundă a gustului artistic şi a necesităţilor mereu crescânde ale poporului. O caracteristică a creaţiei artistice populare este aceea, că îşi găseşte aplicaţie la crearea unor obiecte absolut necesare omului, manifestându-se în cele mai variate domenii, ca : olărit, ţesut, broderie, sculptură în lemn, lucru în fier, pictură pe lemn, pe sticlă, pe opă, etc., dintre care unele au ajuns la o adevărată desăvârşire artistică. Aceste domenii variate in care se manifestă creatorul popular, cât şi diferenţierele de stiluri regionale, care însă se integrează unui tot unitar, fac ca arta noastră populara să aibă un caracter deosebit de bogat şi variat. Ea se manifestă ca o artă realistă, pătrunsă de un profund şi viguros optimism. Dar acest tezaur artistic, mereu viu, la transformare, trebuie să depăşească limitele creaţiei şi valorificării sale de până acuma, care s’a mărginit în general la cadrul satului. El trebue să fie o sursă permanentă de inspiraţie pentru toate domeniile creatoare din patria noastră, pentru creaţiile artiştilor plastici, pentru grafica de agitaţie vizuală, pentru cei ce creează modelele şi desenele produselor de larg consum ale industriei uşoare, ajutându-i să îndepărteze din acest sector manifestările formaliste, cosmopolite. Până In prezent, s’a făcut prea puţin pentru valorificarea artei populare în scopul înfrumuseţării aspectului exterior al bunurilor de larg consum şi nu i s’a dat acestei probleme nici importanţa şi nici interesul ce-l merita, cu toate că încercările sporadice, făcute în acest sens, au dat unele rezultate pozitive. Expoziţia „Valorificarea creaţiei artistice populare in produsele cooperaţiei, ale artiştilor plastici şi ale Ministerului Industriei Uşoare“, deschisă la Muzeul Naţional de Artă Populară cu prilejul celui de al IV-lea Festival Mondial al Tineretului şi Studenţilor, expoziţie care a stârnit un viu interes arată succesul care este menit să-l aibă o asemenea încercare. Totodată, expoziţia a scos in evidenţă o serie de probleme deosebit de importante care se cer lămurite. Au apărut astfel deosebiri fundamentale de orientare între diferite forme ale valorificării artei populare. In timp ce unităţile cooperatiste de producţie nu fac decât să copieze, uneori pe o linie total greşită, neinând seama de elemente specifice diferitelor regiuni ale ţârii — creaţia autentic populară, în alte domenii se caută a se interpreta arta populară, dar în feluri cu totul deosebite şi uneori necorespunzătoare. Unii artişti plastici interpretează valorile artistice populare după maniere care duc uneori la formalism. Desenele pentru produsele întreprinderilor industriei uşoare aprobate,toate,de Institutul de cercetări Textile, Piele şi Cauciuc, al Ministerului Industrial Uşoare, apar, unele, ca interpretări reuşite şi juste ale creaţiei populare, iar altele sunt formaliste, ele încearcă să se apropie de Creaţia artistică populară numai în ceea ce priveşte utilizarea de elemente ornamentale populare şi nu în concepţia artistică a creaţiei. Cred că problema de bază care se pane în acţiunea de valorificare a creaţiei populare este aceea a unei îndrumări juste, de pe poziţii principiale, şi combaterea concepţiilor formaliste şi cosmopolite în preluarea creaţiei populare. Aspectul exterior necorespunzător din punct de vedere artistic al unora din produsele de consum popular — fără a mai vorbi de unele fără nici o valoare artistică — este izbitor şi poate fi uşor controlat. Astfel, —pentru a da un exemplu care să înfăţişeze unele din problemele i pe care le pune valorificarea creaţiei artistice populare, probleme de care nu s’a ţinut seama în creaţia desenelor pentru produsele de larg consum), — tu ■ I... expoziţia mai sus citată a Muzeului Naţional de Artă Populară, • a fost expusă, printre altele, o bucată de mătase imprimată, care — repeta in şiruri continue Un element ornamental de pe o cămaşă femeiască din regiunea Suceava. Produsul era considerat reuşit, dedeoarece avea motive populare. Dar în afară de faptul că desenul nu reprezenta decât o copie macanică repetată în şiruri, a unui ornament popular şi că valoarea cromaticei populare a modelului era denaturată prin utilizarea de culori care nu ţineau seama nici de compoziţie şi nici de specificul naţional, ci continuau „tradiţia“ unei cromatici decadente, acest desen mai punea şi alte probleme privitoare la compoziţia artistică, probleme care dovedesc o interpretare formalistă şi lipsă de înţelegere a felului în care trebuie realizat un model valabil, bazat pe tradiţia sănătoasă a creaţiei artistice populare. Nu este suficient să copiezi un motiv şi să-l combini cum îţi vine la îndemână, după un gust relativ şi fără să înţelegi valoarea creaţiei populare. Măestria artistică a creatorului popular constă tocmai în faptul că imbină armonios toate elementele pe care le are la îndemână şi că utilizează la maximum valoarea fiecărui element în parte, utilizează posibilităţile materialului cu care lucrează. Ornamentul respectiv Îşi are valoarea cu anumite tonalităţi de culoare Lucrat cu un anumit punct, cu o anumită tehnică, el câştigă în valoare atunci când e lucrat pe o anumită pânză. Valoarea lui artistică se împlineşte alături de celelalte elemente brodate lângă el şi care compun armonia din gaima ornamentală a stilului respectiv. Apoi, cămăşile de Suceava au o anumită croiană, iar ornamentele îşi au locul lor bine stabilit, formează câmpi ornamentali cu locul bine ales pentru a scoate în relief forma cămăşii, ansamblul unitar stilistic al cămăşii, ca operă de artă. Locul stabilit ornamentului este în aşa fel ales încât să iasă în evidenţă în funcţie de spaţiile albe al pânzei. Altul va fi ornamentul la un obiect de artă populară dintr-o regiune unde în mod obişnuit câmpul ornamental e mai mare sau plasat în alt loc. Stilul artei populare din fiecare regiune diferă tocmai prin această îmbinare armonioasă între obiectul respectiv, forma sau Croiala, câmpul ornamental, elementele componente ale armoniei, ornamentale și culoare. In acelaș fel cum s’a luat elementul ornamental de pe cămaşa din regiunea Suceava se putea lua un element ornamental de pe o cămaşă din regiunea Craiova sau din altă regiune, fără să se ţină seama de materia primi, de destinaţia obiectului ce urma să se confecţioneze, etc. Dar aceasta nu însemnează a valorifică creaţia artistică populară. Aceasta însemnează cel mai evident formalism, o vulgarizare a tot ceea ce este mai valoros în creaţia artistică populară. Creaţia artistică populară nu îi trebue să fie copiată mecanic, ci trebuesc studiate principiile ei artistice, în vederea îmbogăţirii gândirii artistice a creatorilor. Căci, ,,în arta populară se observă cel mai bine principiile ornamentului“, spune B. I. Alexeev în raportul său din 1951, cu privire la problemele Industriei artistice sovietice, ţinut la conferinţa ştiinţifică a Academiei de Artă a U.R.S.S., care s-a ocupat de arta decorativă monumentală şi aplicată. „Numai în arta populară se combină organic linii ornamentelor cu structura obiectului“, se arată In acest raport încă în 1896. M. Gorchi scria despre industria artistică : „Această ramură a Industriei merită o serioasă studiere şi o atenţie profundă, ea fiind adevăratul indicator în ceea ce priveşte nivelul înalt de cultură al unei ţări. Ea trebue să fie o expresie vie a gustului naţional pentru frumos, indicele său“. In prezent, in U.R.S.S. există Institutul de Cercetări Ştiinţifice al Industriei Artistice, care se ocupă de toate problemele îndrumării muncii de valorificare a creaţiei artistice populare şi de ridicare a calităţii artistice a produselor de larg consum. In afară de aceasta, Casa Unională de Modele a Ministerului Industriei Uşoare, cu filiale in numeroase oraşe ale U.R.S.S., are un colectiv de artişti-modelişti, care studiază costumul popular şi în acelaş timp creiază noi modele de costume, ţinând seama de desvoltarea industriei, a tehnicii, a noilor forme de viaţă ale poporului sovietic. Scopul urmărit de Institutul de Cercetări Ştiinţifice al Industriei Artistice, este de a da teme noi, de a indica noi procedee tehnice, restabilind tradiţiile artistice valoroase. Institutul Industriei Artistice duce o susţinută muncă pedagogică pentru ridicarea cadrelor, organizează cursuri şi seminarii pe specialităţi pentru fiecare ramură a artei populare şi conduce şcoli tehnice cu durată de câţiva ani. Datorită faptului că în ţara noastră există un număr insuficient de specialişti în artă populară şi etnografie, care să imprime o justă orientare a acţiunii de valorificare a creaţiei artistice populare, este necesară înfiinţarea unor şcoli medii de artă populară, introducerea unei catedre de artă populară la Institutele de Arte Plastice precum şi în alte instituţii de învăţământ medii şi superioare. Consiliile artistice din U.R.S.S., care există în cadrul Ministerului Industriei Uşoare şi in fabricile mari, în colaborare cu etnografi, artişti plastici, tehnicieni, etc. Indrumează munca de ridicare a calităţii artistice a mărfurilor de consum popular. Existămaeştri din rândul creatorilor populari, care au urmat cursuri ale Institutului Industriei Artistice şi care supraveghează producţia în unităţile de producţie. In ţara noastră, există un Institut de Cercetări Textile, Piele, Cauciuc, pe lângă Ministerul Industriei Uşoare, dar acest Institut fiv a antrenat în activitatea lui cadrele existente de specialişti etnografi şi în artă populară, şi a avut până acum o activitate ruptă de munca artiştilor plastici şi în special ruptă de mase. Din această cauză, munca de ridicare a calităţii artistice a bunurilor de consum popular nu a fost just îndrumată şi controlată. Atât membrii comisiei de avizare ce există pe lângă M.I.U. cât şi colaboratorii Institutului de Cercetări Textile, Piele, Cauciuc, nu au avut întotdeauna pregătirea artistică necesară şi nici nu au căutat întotdeauna să folosească o documentare ştiinţifică, pentru a sprijini înfrumuseţarea aspectului exterior al produs. "v Toate acestea au făcut ca în domeniul producţiei de bunuri de larg consum să se părăsească formele specific naţionale, tradiţionale, şi unele din produse să fie lipsite de orice valoare artistică. Tot din această cauză au fost neglijate aproape complect domenii ca : ceramică, os, lemn, metal, care au o bogată şi valoroasă tradiţie în arta noastră populară. In vederea lichidării acestor lipsuri, Înfiinţarea de consilii artistice—după modelul celor sovietice — pe lângă direcţiile industriale ale M.I.U. şi pe lângă marile întreprinderi, după cum s’a propus in articolul din „Contemporanul" ar fi eficace. Pentru ca munca consiliilor artistice să fie rodnică, sunt necesare o serie de acţiuni atât in ce priveşte orientarea generală cât şi organizarea activităţiiconsiliilor artistice. Este necesar să se coopteze in consiliile artistice cei mai buni specialişti etnografi, in artă populară, artişti plastici şi tehnicieni. înainte de a-şi incepe activitatea practică, consiliile trebue să stabilească fundamentarea teoretică a Untei pe care trebuie s’o ia creaţia artistică industrială, să ajungă la. rezolvarea'principială a problemelor. Aceasta .s’ar putea realiza printr’o consfătuire lacare: să participe reprezentanţi ai Ministerului, Industriei . Uşoare, ai Ministerului Culturii, aiUniunii Artştilor Plastici, ai Institutului de Istoria Artei al Academiei R.P.R., ai muzeelor de specialitate, ai Casei Centrale a Creaţiei Populare, ai Institutelor de Arte Plastice, reprezentanţi ai unităţilor comerciale, şi de producţie, ete., consfătuire la care să se discute toate problemele puse de: Îndrumarea creaţiei artistice industriale. Consiliile artistice trebjue deasemeni, să-şi alcătuiască o temeinică..., .documentare In aceste probleme. In lipsa limui institut de cercetări ştiinţifice al industriei artistice — aşa cum există în Uniunea Sovietică — consiliile artistice trebue să colaboreze foarte strâns în această privinţă cu Institutul de Istoria Artei al Academiei R.P.R., a cărui Secţie de Artă Populară efectuează în fiecare an cercetări pe teren ,şi elaborează, lucrări valoroase în probleme de etnografie şi artă populară. Colaborarea trebue să fie dusă temeinic şicu Uniunea Artiştilor Plastici, care trebue să-şi aducă contribuţia la soluţionarea problemelor artei aplicate. Pentru a populariza rezultatele obţinute, pentru a populariza materialul informativ documentar obţinut din cercetările pe teren, pentru a organiza un schimb de experienţă şi un contact strâns cu planete, este bine să se ia în discuţie posibilitatea, înfiinţării unui publicaţii de specialitate. O sarcină dintre cele mai ..importante este îndrumarea proiectării modelelor. Proiectanţii trebuie să aibă o înaltă pregătire tehnică, un înalt nivel artistic, şi ,fr mai ales o bună cunoaştere a problemelor de d etnografie, de artă populară. Aş sugera, după exemplul experienţei din R.P. Polonă, antrenarea în munca de proiectare a creatorilor populari.. In acest scop se impune depistarea şi alegerea celor mai buni creatori populari care să urmeze cursuri speciale pentru ca apoi, îndrumaţi de artişti plastici, să lucreze la proiecte pentru produseteiarfei consum. in această privinţă un rol deosebit ii are Casa Centrală a Creaţiei Populare. Este deasemeni necesară o muncă de ridicare a calificării creatorilor de modele pertru industria uşoară, prin:; cursuri ţinute de specialişti etnografi şi înartă populară, prin îndrumarea din partea ‘artiştilor plastici şi a tehnicienilor. In U.R.S.S. şi — după modelul sovietic — în R.P.’Polonă, creatorii populari care lucrează în colectivelede pro-ectamţi sunt trimişi la făbritele în care se confecţionează produsele de larg consum, pentru a se familiariza cu prottedeele tehnice cele mai avansate. In sfârşit,una din cele mai importante probleme care trebuie să preocupe consiliile artistice, este contactul permanent şineunic, bocult cu friseli consumatoare, pentru a aşa care sunt cerinţele şi gustul artistic a! acestora. Acest lucru se poate realizăi Utilizând experienţa sovietică — "prin forme'multiple ca: organizarea în magazine a unor expoziţii cu produse specifice’ unor anumite regiuni, organizarea de comifăţuri cu masele de consumatori, expoziţii ‘temporare sau volante în cadrul muzeelor, concursuri de modele pe ţară etc. Acest contact cu masele va putea fi apoi asiguratei prin publicaţia mai sus propusă. 11 Este de dorit ca participanţii la discuţia deschisă de „Contemporanul“,sa fie cât mai numeroşi. Prin sugestiile aduse se va contribui la stabilirea unor baze solide pe care să se sprijine activitatea consiliilor artistice in vederea îmbunătăţirii.aspectului estetic al produselor de larg consum şi a, realizării unei juste valorificări acreaţiei artistice populare. Produse frumoase şi de bună calitate pentru poporul muncitor Tineret Bănăţeanu Directorul Muzeului Naţional de Artă Populară gradului de înţelegere a frumosului de către omul rus, indicele nivelului de cultură al sufletului Ediţia „Operelor“ lui Lev Tolstoi în româneşte Insfârşit... in sfârşit apare şi in limba noastră ediţia monumentală a „Operelor“ lui Lev Tolstoi, editată de „Cartea Rusă“ în paisprezece volume de o îngrijire tehnică, de o desăvârşire a artei tipografice şi de o vigilentă respectare a textului original, mai presus de orice elogii şi vrednice de uriaşa personalitate a genialului scriitor care a dominat aproape jumătate de veac literatura rusă şi — fără a exagera întru nimic — toată literatura europeană Căci le-a dominat într’adevăr pe amândouă. Nici un adjectiv nu e prea hiperbolic. Nici o afirmaţie prea emfatică ori măcar prea imprudentă Personalitatea şi opera lui Lev Tolstoi au dominat intr’adevâr literatura rusă şi literatura europeană aproape jumătate de veac, dincolo de ciudăţeniile şi contradicţiile doctrinei sale de mai târziu. Dincolo de excomunicările adversarilor înverşunaţi dinlăuntrul patriei sale, slugile ţarismului Şi mai ales, dincolo de răstălmăcirile aşa zişilor admiratori şi discipoli dinlăuntru şi din afară , acel gălăgios alai de „tolstoieni“ care fanatici, care ipocriţi şi de un zel suspect, care numai mărginiţi şi groteşti, aşa cum îi zugrăvea pe viu Maxim Gorchi într-o pagină celebră, de o vervă şi de o muşcătoare satiră, stigmatizându-i pentru posteritate mai cuprinzător decât în trei tomuri de studii şi de analize savante. Lev Tolstoi a fost şi a rămas mare. Cititorii români i-au cunoscut însă opera până mai deunăzi, numai din traduceri fărâmiţate şi denaturate. Sau numai pe cale ocolită, din versiunile franceze îndeosebi, tot aşa de trunchiate şi de măsluite, reduse nu odată la o treime, după calculele comerciale ale editorilor fără scrupul care cereau şi vindeau marfă literară cu hurta, ca şoldurile cutiilor de conserve cu defecte de fabricaţie. Mai ţin minte şi acum, cu ce emoţie şi cu ce sacrificii epice, junericean izbuteam să-mi procur de la bătrânii şi bărboşii anticariei Iaşului, prietenii devotaţi ai cărţilor, câte un exemplar, scump şi rar ca o relicvă, din colecţia operelor complete ale „contelui Leon Tolstoi“, tipărite în peste patruzeci de volume Cezar Petrescu de editura pariziană P. W. Stock şi traduse de J. W. Bienstock, după manuscrisele originale şi integrale, neamputate de cenzura ţaristă, revăzute şi aprobate de autor. Exemplarele circulau din mână în mână, cu o viteză puţin obişnuită în atmosfera somnolentă din fosta Capitală a Moldovei, unde pe atunci şi tramvaiele se mişcau cu încetineala carului cu boi, nu cu a cailor putere. Multe nu s'au mai întors apoi la destinaţia de origină. (Iaşul număra prea pasionaţi dar sărăcuţi admiratori ai lui Tolstoi). Cele puţine, mai ales operele din tinereţe atât de rare şi îndeobşte atât de uitate ori atât de puţin cunoscute în acea vreme, le mai păstrez şi astăzi cu veneraţia unor relicve. Mâine, când „Cartea Rusă“ va da tiparului „Operele” lui Tolstoi, valoarea acestor relicve de odinioară se va reduce doar la cea duioasă, a amintirilor din adolescenţă, când mă privam două săptămâni de desfătările inocente ale vârstei, ca să pot citi o carte din tinereţea lui Tolstoi, autentică şi nemaltratată de cinismul comercial al editorilor, în complicitate cu cinismul mai mult său mai puţin literar al traducătorilor. Aceste evotări de un caracter cu totul personal nu sunt lipsite de un tâlc mai general şi mai adânc. N’am apelat la ele ori nu m’am lăsat furat de ele doar de dragul suvenirurilor dinainte de potop, adică de întâia urgie din ciclul războaielor imperialiste. Ci pentru a sublinia cititorilor privilegiaţi de astăzi, că dacă marele Tolstoi era iubit, admirat, venerat şi la noi; dacă figura şi opera lui se proiectau şi la noi dominante în conştiinţa acelor lectori care nu citeau cărţi pentru a se amuza ca frivola clientelă a romanelor pariziene cu eternul triunghiu conjugal, soţul, soţia, amantul ori amanta, cu eternele fantoşe, anecdote picante şi paradoxe bulevardiere — în pofida iubirii şi veneraţiei, în pofida prestigiului nelimitat de care se bucura patriarhul literaturii ruse şi europene de la Iasnaia Poliana, adevărata sa operă era mai puţin cunoscută în toată plenitudinea geniului său creator. Parvenea în mâinile cititorilor ciuntită şi profanată. Ana Carenina într-o cărţulie de maximum 300 pagini, după chipul şi asemănarea romanului tipic de adulter parizian, golită de toată substanţa pe care i-o încredinţase în cele vreo mie de pagini ale originalului geniul lui Tolstoi. Război şi pace, într’o altă cărţulie redusă la scenariul rapid al unui film : pac-pac ! o salvă de puşti; bum-bum ! o salvă de artilerie ; ţoc-ţoc ! o salvă de săruturi între doi iubiţi — şi gata cartea ! gata povestea ! dându-l gata şi pe Tolstoi ! Şi totuşi Tolstoi rămânea marele, genialul Tolstoi, pentru cititor, chiar după asemenea lecturi, în asemenea odioase versiuni, la care colaborase cinismul editorilor şi cinismul traducătorilor. Fiindcă din cele prea puţine pagini răzleţe care scăpaseră intacte din barbarul masacru, cititorul simţea totuşi, reconstituia totuşi instinctiv viziunea autenticului şi genialului Tolstoi, a gigantului Tolstoi, tot aşa cum odinioară Cuvier reconstituise uriaşele şi fantasticele făpturi demult dispărute ale erelor geologice demult încheiate, după o vertebră, după un fragment de craniu, după un dinte enorm rătăcit din alveola maxilarului într’un fond de grotă, după câteva frânturi spongioase de schelet, desgropate din sedimentările aluviunilor, din cenuşa zecilor şi sutelor de milenii. Chiar din primii ani de activitate ai „Cărţii Ruse“, această criminală desfigurare şi pângărire a fost reparată în mare parte. Cele mai însemnate şi mai semnificative opere ale lui Lev Tolstoi au fost tipărite în numeroase ediţii, fidele textului original, după metoda sovietică atât de riguros ştiinţifică şi atât de respectuoasă cu intenţia autorului, prin confruntarea diverselor versiuni, prin eludarea diverselor intervenţii străine, prin restabilirea singurei forme valabile şi definitive. Dar cărţile acestea au apărut până acum fără o continuitate cronologică şi fără un plan critic ori de istoriografie literară. După criteriul unic al faimei de care se bucura cutare ori cutare roman,, cutare ori cutare povestire. Ediţiile se epuizau vertiginos. Apăreau altele, întotdeauna mai îmbunătăţite din punctul de vedere calitativ al traducerii şi al stilizării Se adăuga o prezentare, o firefaţă ori un apendice cu preţioase dar nesistematice informaţii biografice, istorice, sociale. Şi atâta tot ! Mult. Enorm faţă de trecut. Insă tot prea puţin faţă de importanţa operei lui Tolstoi şi faţă de aviditatea de cunoaştere a noului nostru contingent de lectori. De astădată, cu apariţia primului volum în ordinea cronologică din ediţia monumentală a „Operelor“ lui Tolstoi, se poate spune că editura „Cartea Rusă“ a marcat un eveniment în istoria noastră culturală. Acum, lectorul român va cunoaşte direct, prin însăşi opera lui Lev Tolstoi — nu prin manualele critice ori de istorie literară — măreţia, vigoarea şi multilateralitatea proteică a geniului său. Va cunoaşte evoluţia forţelor şi concepţiilor sale creatoare pe măsura maturizării. Va cunoaşte direct de la sursa acestor opere de creaţie, căutările lui, zbuciumările lui, luptele sale cu inamicul lăuntric, din sine şi cu inamicii din afară, contradicţiile, erorile, curajul protestatar care nu l-a părăsit până la adânci bătrâneţe, parcă dinadins pentru a sublinia contrastul dintre pasivismul şi nonviolenţa „doctrinei tolstoiene“ şi vehemenţa fulgurantă, zdrobitoare a rechizitoriilor sale pline de mânie şi de revoltă, din categoria, de pildă, a acelui manifest intitulat „Nu pot să tac!“ pe care l-a aruncat în obrazul ţarului, a gâdelui Stolopin şi a celorlalţi călăi ţarişti, după executarea unui grup de ţărani la Herson, în 1908, cu doi ani înainte de moartea veşnic tânărului octogenar. In 1908, adică exact când admiratorii sinceri, cât şi clica politicianilor de un liberalism făţarnic îl sărbătoreau cu atâta tămbălău şi entuziasm spectacular tocmai împlinirea vârstei de optzeci de ani. Octogenarul de la Iasnaia Poliana cu barba lui venerabilă de străbunic, dar cu inima palpitând şi sângerând aşa de tinereşte la orice nedreptate, la orice hâdă monstruozitate, laorice barbară deslănţuire a teroare!, le-a arătat el atunci tuturor cum înţelege să primească omagiul vanelor aniversări cu acel manifest de un răsunet încă nemaipomenit în toată Rusia şi peste hotare, până în cele mai depărtate şi obscure unghere ale planetei, unde orice om devenise mai om, prinlectura operei sale. ★ Primul volum tipărit acum de „Cartea Rusă“ cuprinde cele dintâi scrieri din tinereţea lui Lev Nicolaevici. „Copilăria“ scrisă în patru versiuni, între anii 1851 — 1852 când Tolstoi abia împlinise 23 ani „Adolescenţa“ scrisă din Noembrie 1852, până în ianuarie 1853 „Tinereţea“ terminată în forma definitivă la 24 Septembrie 1856. Şi rupând cronologia, pentru a da în schimb unitatea de conţinut a volumului, un adaos care cuprinde din autobiografia proiectată şi abandonată „Viaţa mea“, fragmentul„Primele amintiri“ scris în 1878, păstrat îri manuscris şi tipărit pentru întâia oară în 1892, într-o culegere antologică şi ocazională intitulată „Mamele ruse“, cum şi fragmentul „Amintiri“ pe care a început să-l scrie în 1903, la 75 ani şi la cererea lui P. I. Biriucov, care lucra atunci la biografia lui Lev Nicolaevici, însemnătatea literară a celor trei cicluri de amintiri romanţate, tipărite sub titlurile: „Copilăria, Adolescenţa şi Tinereţea“, a fost semnalată şi discutată de către contemporani, chiar în momentul apariţiei. Ele anunţau un scriitor nou. Un mare scriitor. Un mare realist. Dar încă nu Tolstoi cel adevărat, cel de mai târziu. Ca atare, comentariile şi interpretările au fost diverse. Le vom arăta mai departe. A rezuma însă conţinutul acestor amintiri, cu evoluţia treptată a lui Nicotenco Irteniev, alias Lev Tolstoi, ar însemna o încercare extrem de dificilă şi riscată. Cum să rezumi în câteva rânduri, fie şi într’o coloană de revistă, ca o povestire oarecare, anii celor dintâi impresii, emoţii, dorinţi, contacte cu realitatea, anii celor dintâi crize, aventuri şi decepţii, când mai ales acestea au fost descrise şi analizate cu măestria lui Tolstoi? Şi când copilăria, adolescenţă şi tinereţea constitue prin ele însele o sumă de mici drame, de mici tragedii, de mici comedii, fără o însemnătate aparentă, adesea amplificate numai de imaginaţia înflăcărată ori de sensibilitatea alcerată a copilului, a adolescentului şi a tânărului, pentru a avea apoi mai târziu un rol decisiv în existenţa lui, fără să-şi dea seamă de rădăcinile îndepărtate şi adânci, din trecut ? Acestea, tânărul Tolstoi, debutantul Tolstoi, le-a notat cu o ascuţime extraordinară în cele vreo sută de capitole ale trilogiei sale. In multe personagii, probleme, conflicte ori subtile observaţii presărate în opera sa gigantă de mai târziu, firele subţiri ale rădăcinilor se trag din acest pământ fertil şi nesecătuit al primelor amintiri. Bineînţeles, lectorului cu o mai iscoditoare dorinţă de informaţie Jurnalul intim al lui Lev Tolstoi, de o importanţă considerabila pentru evoluţia genialului scriitor, pentru preocupările şi frământările sale în procesul de creaţie, îi poate sluji ca un altfel de document brut de confruntare, neprelucrat artisticeşte din vederea publicării. Dimpotrivă. Un document pe care Lev Nicolaevici îl tăinuia în mare parte exclusiv pentru sine, ca o oglindă secretă, în care nu-şi căuta imaginea idealizată, ci tocmai slăbiciunile, şovăielile, erorile şi păcatele legate de huma omenească ,aşa cum le-a înregistrat cu o sinceritate prea rar întâlnită în asemenea note zilnice, vreme de peste o jumătate veac. Cum era firesc, volumul acesta prim apărut sub auspiciile „Cărţii Ruse“, se deschide cu o amplă prezentare a întregii opere lăsată veacurilor şi omenirii de Lev Nicolaevici Tolstoi. Studiul compact, dens, minuţios, întins pe40 pagini de tipar mărunt şi semnat de S. Bacicov, rezumă în elementele esenţiale aproape tot ce s’a scris mai judicios despre opera lui Tolstoi, începând cu Lenin şi Gorchi, cu toţi criticii şi co’ micarii contem- porani ai începuturilor lui Lev Nicolaevici. Poate că lectorului român, în asemenea ediţie monumentală, i-ar mai fi folosit întru orientare şi câteva date monografice, biografice şi istorice despre familia lui Tolstoi, despre studiile, aspiraţiile, proiectele şi atmosfera vieţii din prima epocă, aplicate la procesul de formaţie literară şi la Influenţele pe care le-a exercitat mediul familial şi nobilitar asupra acestei formaţii, întrucât: Copilăria, Adolescenţa şi Tinereţea sunt numai o romanţare a tezaurului de amintiri acumulat şi prelucrat artistic de Tolstoi în- tr’o operă literară oarecum îndepărtată dela , adevărul strict autobiografic, printr’o subtilă filtrare şi decantare a capitolelor respective de experienţe, cum o cereau legile creaţiei literare. Şi întrucât, dimpotrivă, Amintirile , propriu zise, publicate la finele volumului, destinate lui I. P. Biriucov pentru monografia sa şi utilizate de ei în această monogra, fie, au un caracter special, subiectiv, de ma- terial neorganizat în vederea tiparului şi urmând a fi organizat de autorul studiului — fie și cu mărturia unor anume pasagii transferate direct în text aşa cum au ţâşnit spontan de sub pana lui Tolstoi — ceea ce s’a şi, întâmplat de fapt. Dar Lev Tolstoi în aceste mărturii directe,, de-o indiscutabilă şi nepreţuită autenticitate, n’a depistat în amintirile sale origina operelor proiectate atunci şi realizate mai târziu, procesul de fecundare a geniului său tacă tânăr de primele experienţe ale vieţii, felul cum viaţa începea să se împletească indisolubil cu opera. Astfel, de acest proces, de această împletire cronologică a vieţii cu opera, lectorul nostru este lipsit. Intr’o nouă ediţie a primului volum apărut acum — şi care nu m’aş mira să fie cerută de cititori. Două întrebări şi mai multe răspunsuri... T •! »• *' - ■» % X i a r Regimul burghezo-moşieresc n’a precupeţit nimic pentru a împiedica masele largi de carpeni al muncii.‘să se apropie de comorile culturii. Regimul derfiocrat-popular nu precupeţeştenimic pentru a înlesni oamenilor muncii- apropierea de aceste comori. ^ ■ ) Acest adevăr îşi găseşte oglindirea şi în istoria, ,vieţii .culturale a oraşului Sîbiu. Două întrebări şî mai mul’’te răspunsuri'ii pot ilustra pe deplin, lată-le: întrebare: Ce nu puteau , să facă sub regimul burghezomoşieresc oamenii muncii din Sibiu? întâiul răspuns: Printre , alte nenumărate lucruri, ei nu puteau să-şi trimită copiii la şcoală ,■ pentru că existau numai 18 şcoli. Să primească burse din partea statului pentru copiiilor. Dacă erau de naţionalitate maghiară sau germană, situaţia era şi mai grea, pentru că împotriva minorităţilor naţionale se ridica politica naţionalistă, şovină, a guvernelor de atunci.“ Al doilea răspuns:, Să se după la teatru sau la concerte ; pentru simplu,funbtiv că asemenea instituţii nu existau." Al treilea, răspuns: Să-şi dezvolte, .talentele pe tărâm literar sau artistic; pentru că la cea mai mică manifestare erau înăbuşiţi. Al patrulea răspuns! Să-şi satisfacă gustul pentru citit, pentru ca nu puteau ajunge la carte. ■ întrebare: Ce a făcut regimul de democraţie populară pentru satisfacerea acestor nevoi” . „ întâiul răspuns : A construit şcoli noi de toate gradele — numărul lor ajungând la 72 — şcoli în care învaţă peste 25.000 de copii ai oamenilor muncii. Alături de şcolile româneşti, funcţionează pentru copiii minorităţilor naţionale 7 şcoli elementare cu limbă de predare germană, 3 şcoli elementare cu limbă de predare maghiară şi o şcoală medie cu--limbă de predare germană. A acordist — numai în anul acesta — un număr de 9016 burse. A creat o „Casă a pionierlor“. Al doilea răspuns: A creat Teatrul de Stat şi Filarmonica de Stat. Deasemeni, un teatru de vară cu o capacitate de 2.000 locuri. Al treilea răspuns: A creat Şcoala Populară de Arte cuprinzând toate ramurile artei — şcoală care, numai la un an de la înfiinţare, numără peste 600 de elevi, recrutaţi din rândurile oamenilor muncii. Ea contribue la ridicarea nivelului artistic al cadruuii din echipele artistice de amatori precum şi la ridicarea de noi cadre artistice pentru instituţiile de artă profesioniste. Al patrulea răspuns: A pus la dispoziţia oamenilor muncii Biblioteca Centrală cu zeci de mii de volume. In anul acesta, s-a înfiinţat în cadrul ei o nouă secţie: biblio ,teca pentru copii. Al cincilea răspuns... Dar aici se pot da încă numeroase răspunsuri. Pertru aceasta ne-ar trebui pagini Întregi de ziar. Nicolae Popa corespondent Biblioteca documentară „Teleki“ a împlinit 159 de ani Acum 150 de ani a început să funcţioneze Bibliotecă din Târgu Mureş, care adăposteşte zeci de mii de volume, tipărite sau un manuscris, unele, dintre ele de insomnătare mondială. ’ Prin asigurarea de către stat a unui buget anual, corespunzător, Bibliotecii „Teleki" din Târgu Mureş,.! s’au „creat,condiţii, satisfăcătoare pentru, o muncă ştiinţifică susţinută* Tn vedere'al desăvârşirii reorganizării şi sistematizării sale. Biblioteca „Teleki“, a cărei cohstrucţie a început in 1799 şi. s’a • terminat in 1803, a fost mult timp ,accesibilă numai unui cerc foarte restrâns de cititori Muncitorii din localitate ■ şi împrejurimi dSab arareori aveau posibilitate de a-i trece pragul. Dean ia in ultimii ani Bibiloteca „Telek*” din Tg.Mureş şî-a deschis larg ■f forţîle pentru toţi acei ce vor să înveţe, să i se cultive. Biblioteca cuprinde, lucrări de .j^.toriografie (40%), defilosofie şi de literatură clasică (20%) şi alte lucrări ştiinţifice (20%), însăşi clădirea* Bibliotecii. Construită în stilul specific primilor „ani ai secolului al XIX-'ea, prezintă lin interes deosebit Scat*' seculare 'de stejar duc, pe sub bolți masive, în interiorul , clădirii. O inscripție, cu litere de aurevocă :mejjioria cancel£iTil, Samuel feleki, Trttej(he'tct(AuU^ibliot^c%! „'pe» Jlulapuți se »nsirue fciisiu,un ele .unor oameni celebri ai antichităţii greco-rotuane: comandanţi de oaste, w-vătati?* poeţi' Piriarîte.. vediri complectează atmosfera ,d?..muzeu , a , bibliotecii. In mijlocul vastei săli a bibliotecii se găseşte o masă pătrată din lemn , de nuc pe care e aşezată o colecţie' de'albume cuprinzând lucrărileunor gravori renumiţi. Douăcolecţii atrag în mod deosebit atenţia vizitatorilor: gravurile lui Phanesius, datând din secolul XVii şi care înfăţişează vederi din Pompei şi Herculaneum şi hărţile lanson desenate cu mâna, hărţi la care familia" Tanson ps lucrat mai mult de unsecol (de la 1568 până la 1688).. Cele peste 50.000 de volume rare, legate în piele foarte fină și cu bogate ornamente în stilul secolelor XVIII și XIX sunt păstrate în dulapuri zidite în perete ale căror uși făcute din plasă de sârmă din aramă reprezintă în împletituri diferite scene. In colecţiile de mare valoare, atât din punct de vedere ştiinţific câtşisub raportul vechimii, găsim 948 de volume de tipărituri maghiare anterioare anului 1711 (aşa -numitele „hungarica”) printre care 55 de exemplare unice precum şi 37 tipărituri foarte vechi (aparţinând epocii cuprinse intre anii 1450-1500). Dintre cărţile tipărite, cea mai veche este „Cartea lui Galeotti Marci” despre om din 1476. Data la care a fost editată ne arată că ea a ieşit de sub tipar la douăzeci de arii după apariţia primei cărţi tipărite de Gutenberg. Execuţia tehnică a cărţii„sg ,datoreşte meşterului veneţian Jacobus Rubens. Printre numeroasele lucrări de valoare apărute mai târziu, o atenţie deosebită inertă dicţionar al limbii tibetame (în două volume), întocmit de Kőrösi Csoma Sándor şi publicat la Calcutta in anul 1834 Dintre cărţile în manuiscris, cea mai valoroasă este un codice din secolul XV, cuprinzând câte o lucrare de Cicero, de Vegetius, de Frontius despre armată . Pritre lucrări e interesante din punct de vedere bibliografic şi tipografe, găsirm jurnalul in limba maghiară al lui Tamás Borsois, căpitanul cetăţii din Târgu Mureş şi trimis al voivodului Gábor Bethlen la Istambul. In jurnalul său Tamás Borsos povesteşte perioţiile drumului pe care l-a făcut la Inalta Poartă. Prima menţiune din jurnal datează din 1595 însemnări preţoase a lăsat călătorul ardeipan şi despre Târgovişte, oraşul "voevodal din acei vreriie. ” ,,Disooteca documentară Teleki“ are o maire tfrs-crinTtărit în ritmici- regiunea respectivă..,ci, şi pentru viaţa ştiinţifică, şi aritisică a întregi ţări constituind un ajutor preţios atât pertru cercetaron cât Şi pentru toţi acei ce sunt dornici de învăţătură, în toate ramurile ştiinţei şi artei. Având în vedere deosebita importanţă a acestei biblioteci, Sfatul Popular al oraşuli ar trebui ca in cel mai scurt timp să hotărască înzestrarea bibliotecii cu o instalaţie modernă de încălzit pentru ca munca ştiinţifică să se poată desfăşura nestânjenită şi în lunile de iarnă. Responsabilii culturali ai întreprinderilor, instituţiior, ai gospodăriilor colective şi de stat trebue să organizeze vizitarea în grup a bibliotecii, pentru ca oamenii muncii în faţa cărora nu se mai închid uşe ferecate ale bibliotecii — să cunoască în număr cât mai mare comorile noastre de artă şi cărţile. Erős Attila corespondent