Contemporanul, iulie-decembrie 1954 (Anul 8, nr. 27-53)

1954-07-02 / nr. 27

PROLETARI DIN TOATE ȚĂRILE, UNIȚI-VA­ SĂPTĂMÎNAL’ POLITIC-SOCIAL-CULTURAL , ORGAN AL­ MINISTERULUI CULTURII Nr. 27 (404) 6 Vineri 2 iulie 1954 , 6 pagini 35 bani Preţuirea creaţiei artistice a poporului Arta poporului1 nostru, cu­­rprinzînd minunate creaţii in toate domeniile de manifestare spirituală, se bucură de o mare preţuire. Nicicînd nu s-a desfăşurat la noi o atît de largă activitate de cercetare a folclorului, de deplină valorificare a sa. Condiţiile asigurate de Partid şi de Guvern pentru cunoaşterea şi punerea în lumină a folclorului fac ca rezultatele cercetări­lor să fie deosebit de fructuoase. Institutul de Fol­clor din Bucureşti, instituţie înfiinţată acum cinci ani, se străduieşte să-şi îndeplinească sarcina de cinste ce i-a fost încredinţată: aceea de a crea şi valorifica jocurile, cîntecele şi literatura, create de masele populare în decursul vremilor. Institutul dispune astăzi de una dintre cele mai bogate şi organizate colecţii folclorice din lume. Cele aproape 60.000 de piese folclorice care for­mează această colecţie prezintă importanţă atit prin­ numărul lor mare, cit mai ales prin valoarea artistică a acestor documente. Folcloriştii români studiază materialele adunate şi pregătesc pentru publicare colecţii noi. Alături de întocmirea mare­lui codice al folclorului contemporan, se vor pu­blica în ediţii noi cele mai de seamă colecţii din trecut. Anul acesta, cu prilejul împlinirii a 100 de ani de la moartea lui Anton Pann, apare culege­rea de cîntece a primului nostru folclorist muzi­cal. In anul viitor se vor da la tipar culegerile de cintece ale lui G. Muzicescu, D. G. Kiriac, N. Lighezan şi T. Brediceanu. Cercetările folcloristice au dus la o seamă de concluzii teoretice dintre cele mai valoroase pen­tru explicarea ştiinţifică a fenomenului creaţiei populare. Teoria că folclorul autentic nu se găseşte decit la sate, şi mai cu seamă în acele sate înapoiate din punct de vedere economic şi cultural, a fost părăsită definitiv de către cercetătorii noştri care şi-au dat seama că o asemenea teorie derivă din­­tr-o concepţie înapoiată despre creaţia populară. Cîntecele, jocurile şi literatura populară, tot ce cuprindem noi astăzi sub denumirea de folclor, sunt creaţii artistice ale poporului muncitor, fău­ritorul tuturor bunurilor materiale şi spirituale. Creaţia populară exprimă în realizări artistice de înaltă valoare ideile, sentimentele şi năzuinţe­le maselor. Creatorul popular, identificîndu-se cu interesele maselor în mijlocul cărora trăieşte, de­vine exponentul lor artistic. In măsura în care o creaţie sau alta este însuşită de masele populare, în acea măsură cîntecul, jocurile etc. dovedesc că exprimă ideile şi năzuinţele lor creatoare. Creaţiile populare se caracterizează printr-o profundă legă­tură cu tradiţia din care se dezvoltă firesc, prin continua prelucrare colectivă. Trecerea de la vechi la nou se face printr-un proces de continuă şle­fuire, iar calitatea nouă apare ca un rezultat al acumulărilor cantitative.’ Corespunzînd dezvoltării întregii vieţi politice, economice şi culturale a poporului, folclorul nu este ferit de întrepătrunderi şi influenţe dinafară. Unele dintre aceste întrepătrunderi şi influenţe îmbogăţesc creaţia populară, altele, dimpotrivă, o sărăcesc. Aci intervine rolul folcloristului care cercetează elementele esenţiale ale creaţiei popu­lare, pune în lumină tot ce e V­aloros şi atrage atenţia asupra elementelor periferice. Folcloriştii noştri s-au preocupat cu precădere de cercetarea transformărilor pe care creaţia popu­lară le-a suferit în vremurile mai apropiate de noi. La sfîrşitul secolului trecut şi începutul seco­lului nostru, evoluează concepţia de viaţă a poporului nostru ce se reflectă în cîntecele revo­luţionare de luptă, în fenomenele noi ce apar în cadrul vechii tradiţii a creaţiei populare. Totodată se observă tendinţa de părăsire a unor genuri vechi ca: doina, balada şi înclinarea către cîntecul organizat în strofe melodice. Vremurile noi pe care le trăim şi-au pus de asemenea amprenta asupra creaţiei noastre populare. Creaţia nouă­ se dez­voltă, creşte pe baza fondului tradiţional, aducînd în partea poetică imagini noi, idei şi sentimente legate de lupta maselor pentru construirea socia­lismului, iar în melodică un larg suflu de energie şi optimism. Cerecetarea folclorului muzical, a particularităţilor regionale de stil, modale, emisie etc., este de un real folos în determinarea specifi­cului naţional al cîntecului nostru popular. Paralel cu aceste preocupări, s-au făcut studii importante în privinţa instrumentelor noastre populare. Cercetările în domeniul repertoriului lău­tăresc precum şi al jocurilor noastre populare stau în momentul de faţă în atenţia cercetătorilor. In ceea ce priveşte folclorul literar, s-au făcut în­cercări de reconsiderare a activităţii unora dintre cei mai de seamă folclorişti ai noştri: Vasie Alec­­sandri, Athanase Marienescu, Petre Ispirescu şi La­­zăr Şăineanu. S-au alcătuit o seamă de studii mono­grafice asupra baladelor: Radu Anghel, Ion Almare, Corbea, asupra cîntecului liric „Mugur-Mugurel“ şi altele. De asemenea s-a mai făcut o primă cercetare a dramei populare în studiul despre piesa populară „Jianu“. Incepîndu-se, pentru prima dată în țara noastră, munca sistematică de cercetare a literaturii popu­lare, s-au putut culege prin înregistrări pe bandă de magnetofon peste 700 de basme populare. Studiile întreprinse până acum evidenţiază pu­ternic rolul social pe care l-a jucat folclorul în viaţa poporului nostru. Materialul autentic cules, ca şi observaţiile făcute asupra stilului, compozi­ţiei şi dicţiunii povestitorilor populari, aduc ur, ajutor preţios în munca de creaţie a scriitorilor şi autorilor noştri dramatici. In ceea ce priveşte arta populară a minorităţilor naţionale, s-a acor­dat o atenţie deosebită folclorului maghiar, unde munca principală a constat în culegerea materia­lului. In cinci ani au fost culese peste 9.000 de cîntece şi povestiri populare maghiare. Cercetarea monografică a folclorului maghiar din comuna Lunc, regiunea Cluj, a dus la constatarea bogăţiei deosebite a repertoriului maghiar de cîntece din acest sat. Inucul cunoaşte peste 600 cîntece şi 1.800 variante. Importantă este şi constatarea că c­angăii din Moldova păstrează pînă azi unele din cele mai vechi elemente ale folclorului maghiar, nu mai puţin importante vor fi rezultatele cercetărilor începute anul trecut , asupra întrepătrunderi­lor dintre folclorul romînesc şi cel maghiar. Alături de folclorul maghiar, s-a cercetat cu succes şi folclorul evreu, sîrb, bulgar şi huţul, turc şi tătar din R.P.R. Recentele dezbateri ce au avut loc în folcloristi­ca sovietică i-au ajutat pe folcloriştii noştri să a­­dîncească o serie de probleme în legătură cu crea­ţia populară contemporană şi să stabilească limi­tele actuale ale domeniului folclorului şi caracte­rele specifice ale creaţiei populare în raport cu creaţia profesională şi cu mişcarea artistică de amatori. In lumina materialului sovietic s-a ajuns la concluzia că mişcarea de amatori constituie o formă nouă de manifestare artistică a maselor muncitoare în noile condiţii de viaţă din ţara noastră, alături de formele proprii în care folclo­rul trăieşte mai departe în viaţa socială a poporu­lui muncitor. Mişcarea artistică de amatori dă un nou imbold creaţiei populare şi valorifică, în forme artistice noi, bunurile ei tradiţionale. In viitor va trebui cercetat în chip ştiinţific fe­lul cum se manifestă folclorul în mişcarea artisti­că de amatori. Munca rodnică a folcloriştilor, nu s-a­ desfăşurat fără serioase lipsuri. Cea mai gravă este aceea că nu s-a acordat suficientă atenţie studierii fol­clorului muncitoresc. Cercetările Institutului de Folclor, de pildă, în acest domeniu au fost nesiste­­matice şi nu au fost întreprinse cu consecvenţă. Realizările folcloristicii sovietice au arătat impor­tanţa deosebită pe care o are studiul tradiţiei mun­citoreşti în folclor, importanţa ei pentru deplina înţelegere a rolului clasei muncitoare în lupta de eliberare a poporului. O altă lipsă gravă este aceea că atît în culegerea materialului, cit şi în studiul lui, cercetătorii noştri nu s-au orientat întotdeau­na just asupra valorii diferitelor produse ale crea­ţiei populare. Unii dintre cercetătorii noştri nu izbutesc încă să dea o interpretare consecvent ştiinţifică fapte­lor cercetate, lucrările lor sunt faptologice, apar ca simple înşiruiri de date, expuse descriptiv şi izo­lat. Alţii rup studiul faptelor de studiul aprofun­dat şi multilateral al ideilor, al concepţiilor înain­tate, sau minimalizează rolul acestora. Ei pierd astfel putinţa de a înţelege just faptele de folclor ajungînd prin aceasta la interpretarea eronată a fe­nomenelor de artă populară. Alţii, în schimb, dezbat lucrările în mod abstract, dogmatic, fără a se spri­jini pe o temeinică cunoaştere a faptelor. In acti­vitatea folcloristică de pînă acum s-a simţit foarte mult lipsa publicării materialelor şi studiilor de folclor. Prin ajutorul Ministerului Culturii şi Edi­turii de Stat pentru Literatură şi Artă această lipsă e pe cale de a fi lichidată. In munca instituţiilor care au ca specială preo­cupare cercetarea folclorului se manifestă vizibil hotărîrea de a se înlătura lipsurile şi de a se elimina din metoda de lucru şi ultimele rămăşiţe ale sociologismului, materialismului vulgar, dog­matismului şi formalismului, de a se depăşi în toate cercetările hotarele faptologice şi de a se sezisa esenţa fenomenelor creaţiei populare. Lu­­crînd mai bine, folcloriştii îşi vor face datoria pe deplin faţă de popor, contribuind la educarea ma­selor în spiritul patriotismului socialist şi al inter­naţionalismului proletar. Sabin Drăgoi Maestru emerit al artei din R.P.R. „Ştefan ori­oare şi aprodul Purice" THEODOR AMAN: Carnet de reporter Retrăind bătălia... Mulpme strinsă ca acum, in această zi prevestind prin zăpu­­șală apropierea lunii lui Cuptor, nu s-a mai aflat in împrejuri­mile Vasluiului de aproape cinci secoli , de la mult vestita bătălie din 1475, in cea de a zecea zi de la începutul lui ianuar. Tocmai pentru prăznuirea strălucitei iz­­binzi s-a adunat această mare mulţime de oameni, aici, pe cul­mea Paiului, de unde poate fi cuprins cu ochii întreg cim­pul bătăliei in care pentru apărarea libertăţii şi neatirnării (aici, puş­tile şi ghioagele moldovenilor a­­jutate de săbiile fraţilor cazaci, unguri, secui şi polonezi — sub conducerea domnului Ştefan — au zdrobit vestita oştire de te­muţi spahii, ieniceri şi arăpi — numeroşi cită-i frunza şi iarba— ai lui Soliman Paşa Eunucul. S-a strins aici, pe culmea Paiului, cuprinzind cu ochii în­treg cimpul acestei bătălii, mul­ţime deopotrivă pestriţă şi însu­fleţită, vorbăreaţă şi solemnă, e­­moţională şi reculeasă. Intru in vorbă cu unii dintre ei. Cu bă­­trîni mai al­es — ştiu mai multe. Din bunici ştiu. Ştiu ce-a fost atunci , cum a fost. S-a păstrat din gură in gură, din generaţie în generaţie. S-au păstrat amin­tiri despre vitejia moldovenilor ; despre înţelepciunea în bătălie a domnului Ştefan ; despre măcelul care a fost,­pină şi despre chi­pul întunecat, cefos, al acelei zile... Povestesc oamenii — ca şi cum ei ar fi dat piept cu iataga­nele musulmane. Ca şi cum ei ar fi auzit trîmbiţele şi buciumele care au îndemnat la luptă. Ca şi cum copitele cailor lor ar fi fră­­mintat in iureş zăpada noroită şi înroşită de singe... Aflu cum au doborit oştenii lui Ştefan trunchiurile gîrbove de răchiti pentru apărare. Pădure nu mai e acum — a fost. Şi smircuri erau — nu mai sint. Se revărsa apa Racovei — acum nu, că a mai secat. Acum e islaz pe lo­cul de odinioară, al bătăliei. Faptele istorice se împletesc în istorisirea localnicilor cu delimi­tarea precisă, geografică. Vezi? dincolo e culmea Rediului. Mai in fund, unde albeşte in zare biserica lui Ştefan, e Podul înalt. Mai încoace se uneşte Birladul cu Vasluiul... Pe-aici a fost prins turcu’ la strimtoare... Retrăirea mult vestitei bătălii o înlesnesc deopotrivă şi cele cuprinse in expoziţia comemora­tivă — aşezată tot aici, pe cul­mea Paiului, intre salcimi, nuci şi pruni — tachinată amintirii marelui domnitor moldovean. Oa­menii se opresc cu o anume emo­ţie in fata uricelor lui Ştefan, a documentelor şi a picturilor care stau mărturie izbinzii de o­­dinioară. •­ • . • • • • « ...La un ceas al după amiezii am retrăit însăşi bătălia ! Cu o maxima emoţie, noi, miile de oameni strînşi pe culmea Paiu­lui, am urmărit cu ochii a­ţinti­ţi in valea Istonca din fata noas­tră desfăşurarea luptei. Vocea crainicului, ce se deapănă arar şi măsurat, zugrăvindu-ne glorioa­­sa zi, pare a unui cronicar — martor peste veacuri la ce-a fost atunci. Prin fire de fum înăl­ţate acum pentru retrăirea ace­lor clipe, vedem aevea poziţiile moldovenilor. Locul unde se a­­fla pedestrimea, locul călăraşi­­lor, conduşi — dintr-o parte unde se­­nă­ta cel mai gros fum — de însuşi Ştefan. Auzim aevea trimbitele şi buciumele... Zvonul lor i­ir-alita i-a speriat şi i-a zăpăcit odinioară pe spahii. Incii au dat năvală drept in puştile moldovenilor, al căror glas de foc îl auzim acum de asemenea. In jur, aici, oameni ai acestor ani, muncitori şi ţărani moldo­veni, copii cu cravate roşii... Emo­ţia de pe chipurile lor. In aceste clipe de retrăire a bătăliei, arată legătura pe care ei — strănepoţii luptătorilor de odinioară — o re­simt adine, purtată asemeni unui cintec simplu şi grav, din gene­raţie în generaţie. Resimt emoţia că se află aici, la izvoarele uneia dintre marile bătălii purtate pen­­tru independenţa ţării. Emoţia că ei — strănepoţii luptători­lor de odinioară — sint făuritorii unei epoci în care au fost alun­gaţi de pe aceste păminturi toti cotropitorii. Parcă crescut din aceste sen­timente, deasupra noastră a tu­turor se înalţă — dezvelit in a­­ceastă duminică — impunătorul monument închinat „pildei ne­­muritoare a­ dragostei fată de patrie şi popor". Se înaltă, tur­nate în bronz, stema Moldovei şi chipul domnitorului Ştefan care a ştiut să stea in fruntea luptei pentru nead­unare — şi a cărui memorie, astfel, s-a păstrat peste secoli. Crescut parcă din aceste sen­timente, monumentul care stră­juieşte locul marii bătălii stă mărturie că aici au pierit—mulţi cită-l frunza şi ia­ba — trufaşii cotropitori de odinioară. ...Poporul înalţă asemenea mo­numente — să se ştie !" Mihail Neamţu In acest numă­r­­ • Pe scenele concursului. — Reportaje de M. COSMA şi S. DIMA (păg. 3-a)' • Consfătuirea oamenilor de teatru. — Discuţiile şi concluziile (pag. 3-a) • CEZAR PETRESCU: Tot în legătură cu limba literară, cu stilul şi cu multe altele ^ (Pa^ 4a) • Prof. univ. N. MORARU: Lucrări extraşcolare de artă plastică (pag. 4-a) • Conf. univ. EUGEN STANESCU: O pagină glorioasă din lupta pentru in­dependenţa patriei noastre (Pag­ 5-a) • MIRCEA MALIŢA: Dezvoltarea relaţiilor ştiinţifice internaţionale (pag. 5-a) • ARNOLDO PALACIOS: împotriva domniei „gringoşilor“ (pag. 6-a) Pentru sărbătorirea zilei de 23 August, am terminat o­­piesă de teatru intitulată „Arcul de triumf“. Lucrarea îşi propune să rememoreze zilele premergătoare eliberă­rii noastre de către glorioasele Armate So­vietice, să cinstească amintirea eroilor care şi-au dat viaţa pentru independenţa şi ferici­rea patriei noastre. Va fi încercarea mea modestă de a intîm­­pina sărbătoreşte aniversarea neuitatului 23 August 1914, zi ce a redat îşi scriitorului din patria noastră demnitatea umană. AUREL BARANGA Am pregătit în cin­stea zilei da 23 Au­gust un volum de ver­suri pentru pionieri , şi şcolari, care se află sub tipar la Editura Ti­­neretului. Volumul se intitulează „Florile Pa­­triei“ şi încearcă să în­­mănunchieze unele as­pecte din viaţa în şcola­­­ă şi în aer liber a copiilor noştri. De asemenea, am ter­minat o schiţă, „Actriţa“, a cărei acţiune se petrece imediat după eliberare şi care are în centrul ei figura unei fete de ceferist. Tot în aceste ultime luni, am alcătuit vo­lumul meu de „Versuri alese“ care va a­­pare la E.S.P.L.A. — şi am compus un ciclu de opt preludii şi fugi pentru pian. Intenţionez să mai compun, în cel mai scurt timp, un cintec de masă închinat glo­riosului deceniu. NINA CASSIAN Am făcut toate pre­gătirile pentru reali­zarea unei lucrări de sculptură care să re­prezinte Pacea, cu glo­dul de a o expune la prima Expoziţie anua­lă de Stat. Noţiunea de Pace în sculptură se poate realiza cu mai mult succes, după părerea mea, prin personificarea­­unei fi­guri alegorice care să o reprezinte. Lucrarea mea va fi aşa­dar o alegorie reprezentînd Pacea în care mă sim­tese a scoate în evidenţă, liniştea şi fericirea pe care le aduce Pacea în lumea întreagă. ION JALEA Mă pregătesc şi eu* alături de ceilalţi mu­zicieni şi creatori, pen­tru a serba aşa cum se cuvine cea de a 10-a aniversare a eliberării patriei noastre. In răs­timpul care a mai ră­mas pînă la 23 August* voi termina un poem simfonic şi partea în* tîia din prima mea simfonie. Poemul sim­­­fonic pentru orchestră este intitulat „Recrutul“. In această lucrare mi-­am propus să sugerez primele impresii ale unui tînăr ce devine ostaş al armatei noastre noi. Poemul cuprinde mai multe mo­mente : „plecarea de acasă“, ,,în curtea ca­­zărmei“, „noaptea de planton“, „instrucţia în cazarmă“ şi „hora în cazarmă“. MARŢIAN NEGREA 23 August 1934 în­seamnă o sărbătoare a prieteniei dintre po­poarele sovietice şi po­­porul nostru. Vreau să oglindesc dragostea şi prietenia care leagă poporul român de eli­beratorii lui, intr-un cintec la care lucrez a­­cum împreună cu Eu­gen I. Mirea. Am mai compus cîteva melodii în ritmul cărora do­resc ca tineretul nostru să danseze plin de voioşie la serbările populare din ziua de 23 August. Aceste melodii sînt rodul frămîntă­­rilor mele din ultimii ani, în legătură cu creaţia noastră în domeniul muzicii uşoare şi de dans. Alături de conducerea Ansamblului de Estradă al R.P.R. am bucuria de a participa — împreună cu compozitorul H. Mălineanu — la pregătirea unui concert de muzică uşoară romînească, la care îşi dau concursul mulţi dintre compozitori şi poeţi cu lucrări melodioase, tinereşti şi mobilizatoare. Acest concert î­n primă audiţie se va exe­cuta în decada muzicii româneşti premergă­toare zilei de 23 August. ION VASILESCU ★ ★ CEHOV şi TEATRUL SOVIETIC Cu prilejul comemorării a 50 de ani de la moartea lui Cehov, în ziarele din Moscova a apărut o informaţie care arăta că în acest an jubiliar, 30 de teatre sovietice vor pune în scenă piese de Cehov. Trebuie să adăugăm la această cifră, zeci şi zeci de teatre în reperto­riul cărora dramaturgia lui Cehov ocupă de a­­semenea un loc de frunte și se bucură de un succes permanent în mijlocul spectatorilor so­vietici. Cu mai bine de o jumătate de secol în urmă, în anul 1898, Teatrul de Artă din Moscova — primul care ,a pus în scenă piesele lui Cehov — a montat pe scena sa piesa lui Cehov „Pescă­ruşul“. Prin aceasta el şi-a legat pentru tot­deauna numele său de numele lui Cehov. După succesul strălucit al piesei „Pescăruşul“, pe cor­tina teatrului a apărut zugrăvită pasărea albă. Pescăruşul a devenit emblema sa şi, aşa cum au afirmat ulterior făuritorii teatrului, el sim­bolizează dragostea artiştilor pentru Cehov, rolul uriaş pe care l a jucat Cehov în desvolta­­rea M. H. A. T.-ului. Au îndrăznit oare multe teatre din Rusia prerevoluţionară, chiar după succesul „Pescă­ruşului“ la Teatrul de Artă, să monteze această piesă ? Piesa a continuat să pară ciudată, ne­obişnuită. Ea şi-a găsit aproape unicul ei in­terpret în colectivul M.H.A.T.-ului. In prezent pasărea albă a poposit pe scenele multor tea­tre sovietice. Alături de „Pescăruşul“ şi alte piese ale lui Cehov ca: „Trei surori“, „Livada cu vişini“, „Unchiul Vania“ precum şi veselele vodeviluri cehoviene, n-au mai părăsit afişul teatrelor sovietice. In Uniunea Sovietică există mulţi actori şi regizori care s-au dovedit a fi buni cunoscători şi prieteni ai dramaturgiei lui Cehov. Şi aceasta se întîmplă nu numai la Moscova şi Leningrad sau în oraşul­ natal al lui Cehov, Taganrog. Guvîntul lui Cehov ră­sună azi şi în limba ucraineană, şi în cea bie­lorusă, şi în uzbecă, şi în lituaniană... Vorbind despre dramaturgia lui Cehov pe scena sovietică, trebuie să menţionăm în pri­mul rînd marele rol pe care l-a jucat Teatrul de Artă în popularizarea operelor scriitorului. Reluarea pe scena Teatrului de Artă a pieselor „Trei surori“ (1940) şi „Unchiul Vania“ (1947) s-a transformat într-un important eve­niment în viaţa culturală a Moscovei. Aceste două piese s-au prezentat la teatrul amintit încă in timpul vieţii autorului lor. Dar în anii Articol scris pentru „Contemporanul" de B. Galanov puterii sovietice M.H.A.T.-ul nu a p­reluat pur şi simplu piesele lui Cehov. Incepînd repetiţiile cu piesa „Trei surori“, Nemirovici-Dancenko a spus la adunarea trupei, în anul 1939 : „Dispa­riţia tradiţiilor teatrale rezidă în aceea că aceste tradiţii se transformă într-o simplă co­pie. Noi trebuie să interpretăm această piesă cu toată prospeţimea, ca pe o piesă nouă“. Ce a devenit principal in noua interpretare a dramaturgiei lui Cehov de către acest teatru? Infăţişî­nd soarta nefericită a eroilor din pie­sele lui Cehov, teatrul a subliniat forţa aces­tor oameni şi nu slăbiciunile lor, credinţa fier­binte în inevitabilitatea unui viitor mai bun. Această temă reeşea şi înainte din specta­colele Teatrului de Artă, emoţionând intelec­tualitatea rusă din acele vremuri, trezind în oameni sentimentul protestului împotriva orînduirii sociale dominante care înăbuşea şi distrugea oamenii de talent. Acum însă linia optimistă a spectacolului se reliefează cu mai multă putere, răsună mai convingător şi mai precis. Teatrul a găsit în cuvintele Olgăi cheia înţelegerii piesei „Trei surori“. Interpretarea pe care a dat-o M.H.A.T.-ul dramaturgiei lui Cehov decurge în mod orga­nic şi firesc, din orientarea optimistă generală a creaţiei cehoviene. Ea a devenit interpreta­rea tradiţională în teatrul sovietic. Eroii lui Cehov sunt animaţi de mîradrie pentru omul care năzuieşte spre fericire, spre lumină, care visează la o creaţie liberă, la o munciă entu­ziastă şi constructivă în numele fericirii oame­nilor. Pe ei nu-i animă sentimentul plictiselii şi disperării sau acel al milei pentru cei care trăesc o viaţă lipsită de un ideal. De curînd am avut prilejul să văd una din montările „Pescăruşului“ nu pe o scenă din capitală ci în interpretarea artiştilor teatrului „Krasnîi Fakel“ din Novosibirsk, oraş sibe­rian care se află la cîteva mii de kilometri de Moscova. Acesta este un spectacol serios şi bine gîndit, străbătut de o sinceră dragoste pentru opera lui Cehov. Nu voi înşira numele interpreţilor acestui spectacol, — voi vorbi numai, despre tinăra actriţă V. Kapustina, interpreta rolului Ninei Zavednaia. Succesul interpretei rolului Ninei a determinat în mare parte reuşita acestui spectacol deoarece tema principală a piesei este legată de acest personaj. Talentatul scrii­tor Constantin Treplev nu vrea şi nu poate sa se împace cu proza grosolană a vieţii, dar el ,nu are putere să lupte. Dimpotrivă, Nina treci­nd prin multe suferinţe, dureri şi deziluzii, îşi găseşte omenirea şi drumul în viaţă. M-am oprit mai mult asupra spectacolului „Pescăruşul“ pus în scenă de teatrul „Krasnîi Fakel“, deoarece acest spectacol mi se pare în mare parte tipic, iar succesul său — sem­nificativ. Critica a subliniat deseori că Tea­trul de Artă a găsit la timpul său un limbaj creator comun cu Cehov. Acest limbaj creator comun a fost găsit în prezent de multe teatre sovietice, şi de cele vechi şi de cele tinere. Ele au izbutit să înţeleagă în mod profund, într-un fel nou, esenţa ideologică a pieselor cehoviene, să citească subtextul lor minunat, să simtă lirismul şi umorul fin cehovian care, îmbi­­nîndu-se, dau o originalitate deosebită lucră­rilor marelui scriitor rus. Aş dori aici să citez din nou cuvintele unuia dintre făuritorii Teatrului de Artă, Nemirovici-i Dancenko. Găsim la el o minunată compara­ţie plastică : „Că pasărea ştie să zboare, aceasta se vede şi atunci cînd ea merge. In piesele lui Cehov însă este imposibil ca acto­rul să trăiască numai prin acele cuvinte pe care le pronunţă în momentul respectiv şi prin conţinutul care apare la prima impresie. Fie­care personaj trăieşte o dramă ascunsă, un vis ascuns, trăiri ascunse, o viaţă mare neexpri­mată în cuvinte“. Iată de ce e deseori greu să-l interpretezi pe Cehov. Dar ce şcoală minunată pentru ac­­tori, ce bogăţie de idei, de trăiri, de sentimen­te, o viaţă întreagă neexprimată în cuvinte, sunt dezvăluite în chipul fiecărui personaj, fie el chiar secundar, din piesele lui Cehov ! O generaţie întreagă de minunaţi actori ai Teatrului de Artă a fost educată de dramatur­gia lui Cehov. Cehov a fost unul dintre scrii­torii preferaţi de către cercurile progresiste din societatea rusă. In zilele noastre dramaturgia lui Cehov reprezintă gloria şi mîndria teatru­lui sovietic. In societatea nouă, fericită, la care visau cindva eroii lui Cehov, piesele sale sunt jucate fără întrerupere, cucerindu-și noi și noi prieteni.

Next