Contemporanul, iulie-decembrie 1954 (Anul 8, nr. 27-53)
1954-07-02 / nr. 27
Consfătuirea oamenilor de teatru** Discuţiile Tov. ION PETROVICI de la Teatrul de Stat din Petroşani, a vorbit despre eforturile depuse, de colectivulTeatrului de Stat din Petroşani , pentru strîngerea legăturilor dintre actori şi oamenii muncii din acest centru minier. Referindu-se la repertoriu, el a subliniat necesitatea unei munci mai stăruitoare de traducere a cît mai multor piese din literatura sovietică, din literatura clasică , universală, din literatura contemporană progresistă de peste hotare. In încheiere, el a cerut teatrelor din Bucureşti să facă turnee în provincie. Tov. MIHAIL RAICU, de la Teatrul Naţional din Cluj, a cerut din partea regizorilor şi actorilor, o mai mare exigenţă şi pasiune în montarea paselor originale. Împărtăşind experienţa Teatrului Naţional din Cluj, el a propus pentru menţinerea calităţii spectacolelor, alcătuirea unor brigăzi de control cu sarcina de a viziona de două ori un spectacol, de a întocmi un referat pe baza căruia să se facă dezbateri cu întreg colectivul de interpreţi. Apreciind referatele ca o serioasă bază de discuţii asupra creaţiei dramatice din actuala stagiune, tov. ION NELEANU de la Teatrul de Stat din Oraşul Stalin, a subliniat în primul rînd ajutorul pe care l-au primit teatrele în actuala stagiune din partea Ministerului Culturii. O formă preţioasă pe care a îmbrăcat-o acest ajutor o constituie consfătuirile care au avut loc cu marii regizori sovietici: Sofia Ghiaţintova şi I. Zavadski. In legătură cu acestea, el a subliniat necesitatea însuşirii cît mai largi în teatrele noastre a experienţei sovietice, împărtăşind din experienţa Teatrului de Stat din Oraşul Statin, care a reuşit să aibă legături trainice cu oamenii muncii din regiune, prin prezentarea cîtorva premiere în cinstea unor colective din întreprinderile evidenţiate în muncă, vorbitorul a cerut ca această metodă deosebit de valoroasă să fie aplicată în toate teatrele. Tov. TOMA CARAGIU, de la Teatrul de Stat din Ploeşti, s-a referit la munca autorilor dramatici, cerînd îmbogăţirea tematicii dramaturgiei originale. El a expus dorinţa muncitorilor petrolişti de a se scrie o piesă despre viaţa lor. Vorbind despre ajutorul pe care-l pot da sindicatele în buna desfăşurare a muncii din teatre, tov. COSTACHE ANTONIU, artist al poporului din R.P.R., a cerut ca în sînul sindicatelor să activeze cei mai buni dintre actorii şi regizorii noştri. In continuare, vorbitorul s-a ocupat de problemele asigurării în teatre a unui climat favorabil croaţiei. Acest lucru este posibil numai pe baza întăririi disciplinei şi a dezvoltării conştiinţei profesionale a fiecărui artist. Răspunderea pentru formarea şi menţinerea unui climat sănătos revine atît actorilor şi regizorilor, cît mai ales ■ directorului de teatru, căruia i se cere multă autoritate. Regizorii noştri şi mai ales regizorii fruntaşi trebuie să constituie în timpul repetiţiilor modele de disciplină pentru întreg colectivul cu care lucrează. Tov. M. RUBINGHER, de la Teatrul Tineretului, a făcut o seamă de observaţii privitoare de munca pictorilor scenografi. El a combătut poziţia individualistă a unor pictori scenografi care nu se interesează decât de propria lor creaţie. Pentru ridicarea nivelului profesional al pictorilor scenografi, el a propus organizarea în cadrul secţiei de pictură de pe lîngă Uniunea Artiştilor Plastici, a unor şedinţe comune cu regizorii şi criticii de teatru, în care să i se dezbată problemele creaţiei scenografice. In privinţa asigurării unor materiale de teatru ieftine, expresive şi de efect, a propus înfiinţarea unui laborator de cercetări şi a unei industrii speciale de materiale de teatru, -in încheiere, el a cerut un contact mai strîns între pictorii scenografi din Capitală şi cei din provincie. Tov. MIHAIL PASCAL, de pe Teatrul de Stat cn Oraşul Stelin, a ridicat problema repertoriului, teatrelor în turnee, preconizînd o mai justă plensficare, astfel încît să se evite repetarea în acelaşi oraş a aceleeaşi piese. Relevînd unele greutăţi pe care le întîmpină teatrele din provincie şi referindu-se la problema îndrumării, vorbitorul a subliniat necesitatea unui ajutor mai substanţial din partea presei, în special a ziarelor locale, ai căror redactori trebuie ,să se străduiască să-şi cîştige o mai temeinică pregătire în problemele teatrului. Pe marginea problemelor ridicate de alcătuirea repertoriului, pt.pr. NAGY ADALBERT de la Teatrul de Stat Maghiar din Cluj, a subliniat necesitatea stimulării dramaturgiei originale de limbă maghiară. El a propus Direcţiei Teatrelor din Ministerul Culturii, o colaborare, mai strînsă cu Uniunea Scriitorilor pentru a ajuta autorilor dramatici maghiari să creeze maimulte piese. O altă problemă ridicată în cuvîntul său, a fost aceea a realizării unor traduceri de înaltă calitate în limba maghiară. Vorbind despre îndrumarea și ajutorul pe care trebuie să-l primească în munca lor teatrele din provincie, tov. I. SCHAPIRA, de pe Teatrul Evreiesc de Stat din Iaşi, a arătat că este necesar ca teatrele din provincie să folosească cu mai multă pricepere şi spirit de răspundere resursele şi posibilităţile pe care le au. Vorbitorul a relevat unele greutăţi ce se ivesc în activitatea teatrelor din province din pricina unei insuficiente pregătiri ideologice şi profesionale. Tov, CRIN TEODORESCU, de pe Teatrul de Stat din Brăila, ocupîndu-se de unele aspecte ale muncii acestui teatru, a arătat că un lucru esenţial pentru progresul teatrelor este educarea gustului artistic al publicului, prin prezentarea unor spectacole de înaltă calitate, el a cerut reducerea numărului premierelor şi pregătirea lor temeinici. Vorbitorul a insistat asupra necesităţii educării artiştilor în spiritul unei munci colective şi al combaterii vedetismului. In încheiere, el a vorbit despre nece. *) Vezi „Contemporanul” nr. 26 (403), sitataa ridicării nivelului profesional al tehnicienilor din teatrele din provincie prin organizarea unor cursuri speciale şi a unor schimburi de experienţă între tehnicienii din Bucureşti şi cei din provincie. Tov. OCTAVIAN RAPPAPORT, de la Teatrul de Stat, din Baia-Mare, a propus organizarea unei consfătuiri a regizorilor, unde să se discute exclusiv probleme de creaţie regională. O astfel de consfătuire — a subliniat vorbitorul — ar trebui să aibă loc după ce în prealabil majoritatea regizorilor au vizionat spectacolele care ridică probleme specifice de creaţie. In continuare, el a adus unele critici referatelor, reproşînd referatului Direcţiei Teatrelor, insuficienta cuprindere a problemelor practicii profesionale, iar referatului, colectivului de regizori şi actori — care deşi marchează un început însemnat prin abordarea problemelor de creaţie — insuficienta oglindire a stadiului actual de dezvoltare a mişcării noastre teatrale. Referindu-se la nivelul calitatival spectacolelor, vorbitorul a-accentuat că ,este necesar ca regizorii să abordeze cu mai mult curaj forme noi de exprimare artistică. Vorbind despre munca autorilor dramatici, tov. Rappaport a arătat că între teatre și scriitori trebuie să existe o mai strînsă legătură. Tov. NIKU ATANASIU, de la Teatrul Național „I. L. Canagiale“, a combătut Insuficientul spirit autocritic în care a fost realizat referatul colectivului de regizori şi actori. Ocupîndu-se de munca consiliilor artistice, el a cerut din partea membrilor acestor consilii o mai mare exigenţă, un mai înalt spirit de răspundere şi mai multă principialitate. Tov. MIHAIL GHIMPU, de la Direcţia Generală Radio din Ministerul Culturii, vorbind despre teatrul la microfon, a sugerat o legătură mai strînsă între radio şi Direcţia Teatrelor, pentru ca repertoriul emisiunilor teatrale la microfon să cuprindă mai multe piese care se joacă pe scenele teatrelor sau care urmează să fie jucate. Vorbitorul s-a ocupat şi de problema valorificării în spectacole a conţinutului de idei ,al lucrărilor dramatice. Tov. BEATE FREDANOV, artistă emerită a R.P.R., a început prin a arăta că în teatre spiritul critic şi autocritic se manifestă cu o insuficientă ascuţime. Ocupîndu-se de problema strîngerii legăturilor între teatre şi masele de oameni ai muncii, vorbitoarea a subliniat datoria artiştilor de a crea brigăzi compuse din elementele cele mai..valoroase care să dea spectacole în întreprinderi şi la sate. De asemenea, tov. Beate Fredanova preconizat organizarea unor spectacole urmate de discuţii, invitarea unor reprezentanţi ai oamenilor muncii la repetiţii, punerea la dispoziţia publicului a unor caiete de sugestii, etc. Arătînd că unii participanţi la discuţie au pus prea mult accentul pe problemele organizatorico-administrative în dauna problemelor de creaţie, tov. RADU BELIGAN, artist emerit al R.P.R., a subliniat că însuşirea şi propagarea sistemului lui Stanislavski este sarcina centrală a teatrelor noastre, deoarece eplicarea sistemului marelui reformator al scenei este calea cea mai justă şi mai sigură pentru a duce teatrul romînesc pe drumul realismului socialist. In încheiere, tov. Radu Beligan a evidenţiat datoria oamenilor de teatru de a-şi ridica permanent nivelul ideologic, de a avea o vastă cultură. Tov. DINA COCEA, de pe Teatrul Naţional „I. L. Canagiale", a atras atenţia asupra faptului că artiştii din Bucureşti acordă un ajutor insuficient teatrelor din provincie. In continuare vorbitoarea a criticat pe acei participanţi la discuţie care în loc să dezbată principial şi temeinic problemele arătate în referatul colectivului de regizori şi actori, au adoptat un ton de polemcă personală. Tov. RADU MIRON, de le Teatrul de Stat din Turda, şi-a manifestat regretul că în cadrul consfătuirii nu s-au dezbătut în adîncime problemele de creaţie pe care le-a ridicat turneul teatrului „Mossoviet". Tov. MIHAIL DAVIDOGLU, în numele autorilor dramatici, a cerut artiştilor ca în cinstea zilei de 23 August şi a Congresului Partidului să depună eforturi sporite pentru ca în colaborare cu autorii dramatici să creeze spectacole cu o tematică de înaltă valoare educativă. Tov. W. SIEGFRIED, maestru emerit al artei din R.P.R., a vorbit despre importanţa valorificării în spectacol a conţinutului de idei al piesei, prin scoaterea la lumină a ideii de bază in fiecare episod, în imagini concrete pătrunse de suflul vieţii. Desigur, a arătat vorbitorul, regizorii care au asistat la aceste dezbateri se vor preocupa mai mult de sîmburete ideologic al pieselor pe care le vor monta, actorii vor reflecta mai mult în viitor asupra muncii lor şi asupra atitudinii ce trebuie să o aibă faţă de această muncă, iar pictorii scenografi, cu toate că nu şi-au văzut prea larg dezbătute problemele specifice artei lor, s-au convins că scenografia este o preocupare de prim plan a lumii teatrale. In cuvântul său, tov. N. I. CLIUCINIKOV a început prin a sublinia marile succese realizate pînă acum în arta teatrală romînească. Vorbind despre concepţia înaltă asupra rolului teatrului, de care trebuie să fie pătruns fiecare regizor şi actor, vorbitorul a arătat că artistul este un fiu al timpului său. El îndeplineşte, după cum spune Gorki, două sarcini: pe de o parte aceea de gropar a tot ceea ce este vechi, iar pe de altă parte, aceea de moaşă care uşurează naşterea noului. Pentru îndeplinirea acestei înalte misiuni, se impune în primul rînd o legătură strînsă, organică, a teatrelor cu masele largi de oameni ai muncii. La strîngerea acestor legături trebuie să participe înşişi autorii dramatici care, părăsindu-şi cabinetele de lucru, au datoria de a se deplasa în mijlocul oamenilor muncii, de a lua contact mai strîns şi mai profund cu realitatea. In ceea ce priveşte repertoriul, tema contemporană a fost, este şi trebuie să fie grija permanentă a teatrelor şi de aceea este cu atît mai necesar ca montarea pieselor de actualitate să se facă cu aceeaşi grijă şi răspundere ca şi montarea capodoperelor clasice. Ridicînd problema dezvăluirii sensului satiric al unor piese, vorbitorul a arătat că sarba are misiunea de a smulge masca de pe chipul personajelor negative, nu de a le prezenta pur şisimplu în faţa spectatorilor. Această cerinţă se oglindeşte mai puţin în montarea unor spectacole ca „...Eseu", „Afaceriştii“, „Articolul 19“, unde se manifestă unele lipsuri. Duşmană înveteraţi a poporului reprezentaţi prin personajele negative ale acestor piese nu apar demascaţi în faţia spectatorilor, în toată hidoşenia lor. Vorbind despre curajul creator care trebuie să caracterizeze activitatea fiecărui regizor, tov. N. I. Chiucinikov a subliniat că există un teatrul din R.P.R. viziuni regizorale interesante, dar care nu sunt întotdeauna duse pînă la capăt. In privința directorilor de teatru ca şi a actorilor, vorbitorul a subliniat impedimentul pe care-l provoacă muncii artistice marea fluctuaţie a cadrelor, existentă încă în teatrele noastre. Pentru ridicarea nivelului ideologic şi profesional al artiştilor, Iov Chiucinikov a propus organizarea şi, mai ales, aplicarea în practică a unui plan de ln încheiere, au luat cuvîntul tovarăşii Pavel Ţugui, locţiitor al ministrului Culturii, şi Paul Cornea, director general adjunct în Ministerul Culturii, care au tras concluziilepe marginea referatelor şi discuţiilor din consfătuire. Concluziile au subliniat în primul rînd succesele importante care s-au înregistrat în stagiunea trecută atît în domeniul creaţiei dramatice cît şi în acela al activităţii teatrelor, pe linia satisfacerii cerinţelor spirituale mereu crescînde ale maselor populare. Au fost montate 12 piese originale, iar în Capitală şi provincie au fost realizate o serie de spectacole valoroase. Anul acesta, spre marea bucurie a oamenilor de teatru, sălile de spectacole au fost mai pline ca niciodată. Un alt fenomen îmbucurător care trebuie reţinut — s-a arătat în concluzii — este acela că Teatrul Naţional „I. L. Caragiale", Teatrul Municipal, teatrele din Bacău, Timişoara, Petroşani, Turda şi din alte oraşe au început să dea spectacole în întreprinderi şi la sate, contribuind astfel la apropierea teatrelor de masele de spectatori, la întărirea influenţei educative a teatrului. In acest sens, articolul artistei poporului Lucia Sturdza Bulandra „Alături de artiştii amatori“, publicat în „Contemporanul“, evidenţiază cu ascuţime datoria artiştilor noştri de a avea legături cît mai strînse cu masele populare, de a face ca teatrul să devină o instituţie iubită de milioanele de spectatori. O parte importantă a concluziilor a fost aceea referitoare la sarcinile de viitor care stau în faţa teatrelor. S-a subliniat că principala sarcină a teatrelor este promovarea unui repertoriu conţinînd piese originale în care să se reflecte cele mai arzătoare probleme ale timpului nostru. Piesele inspirate din actualitate, în care apar conflicte şi personaje tipice pentru împrejurările de astăzi, pentru construcţia socialistă, învaţă pe oamenii muncii să lupte mai hotărît în vederea învingerii greutăţilor şi făuririi unei vieţi noi, îi învaţă să fie mai vigilenţi faţă de uneltirile perfide ale duşmanului de clasă. In problema alcătuirii repertoriului — s-a accentuat în concluzii — nu sunt suficiente declaraţiile, ci trebuie ca teatrele să depună eforturi dintre cele mai stăruitoare pentru a determina progresul continuu al dramaturgei originale. In acest scop, activitatea consiliilor artistice ale teatrelor va trebui să se ilustreze prin mai multă operativitate și printr-un mai principial ajutor acordat autorilor dramatici, iar aceea a secretariatelor literare prin mai multă competenţă. Lipsa de încredere în capacitatea creatoare a scriitorilor noştri cît şi nedezvăluirea anumitor lipsuri ale pieselor sub pretextul unei false şi inutile arţiabilităţi, sînt la fel de dăunătoare. La rîndul lor, scriitorii trebuie să fie mai exigenţi cu propria lor operă. Promovarea dramaturgiei romîneşti actuale — au subliniat concluziile — nu trebuie să însemne promovarea unor piese nefolositoare, de un slab nivel artistic, scrise într-o limbă săracă, lipsită de frumuseţe. De asemenea, o sarcină importantă care stă în faţa autorilor noştri dramaticii şi a teatrelor noastre este aceea de a realiza noi şi valoroase piese pentru copii şi tineret. Fiecare teatru trebuie să-şi facă o datorie de onoare din a prezenta în fiecare stagiune piese originale actuale. In legătură cu aceasta va trebui să existe preocuparea pentru asigurarea unui echilibru între premiere şi reluări. In legătură cu necesitatea asigurării unei juste programări a fost criticat procedeul unor teatre de a scoate de pe afişe din considerente comerciale şi în dauna necesităţii educării maselor — o serie de piese româneşti, încă neepuizate ca posibilitate de a atrage spectatorii, risipind în schimb energie pentru reprezentarea unui număr de premiere peste capacitatea lor reală. In concluzii s-a insistat asupra necesităţii ca montarea pieselor originale actuale să fie încredinţată celor mai buni regizori, pictori scenografi şi actori. Concluziile au subliniat că va trebui să existe o mai mare grijă pentru reconsiderarea pieselor clasice romîneşti şi a celor scrise între cele două războaie mondiale, reconsiderare care să se facă în spiritul selecţionării a ceea ce este progresist în moştenirea literară, a ceea ce prezintă o valoare educativă. O altă problemă pe care au ridicat-o concluziile în legătură cu repertoriul este aceea a reprezentării mai largi a pieselor sovietice şi în special a acelor piese care oglindesc viaţa de astăzi a oamenilor sovietici, constructori ai comunismului. Se impune ca teatrele să manifeste mai multă îndrăzneală creatoare în ceea ce priveşte înscenarea pieselor din 11 învăţămînt pentru toate teatrele. Numai însuşirea unor bogate cunoştinţe va permite naşterea unei viziuni creatoare, îndrăzneţe. Subliniind necesitatea preluării şi dezvoltării pentru progresul teatrului nostru a marilor tradiţii realiste din teatrul romînesc, vorbitorul citează exemplul lui Paul Gusti care propaga în munca sa metoda lui Stanislavski. In încheiere, tov. Chiucinikov, a urat artiştilor noştri să ţină pasul cu viaţa, cu marile evenimente ale actualităţii şi să creeze spectacole corespunzătoare cerinţelor poporului muncitor. Au mai luat cuvîntul tovarăşii : TRAIAN GHIŢESCU (Iaşi), VINTILA RADULESCU (Turda), MARIN PIRÎIANU (Timişoara), ION COMAN (Bacău), IOSIF BITA (Sibiu), LASCAR SEBASTIAN( TIBERIU PENŢIA (Craiova), N. DINESCU (Teatrul Tineretului), M. DINISCHIOTU (Piteşti), NICOLAE SIRETEANU (Teatrul CFR Giureşti), I. SCHWARTZ (Iaşi), PAUL ERDOSI (Baia Mare). Vorbitorii au remarcat, între altele, lipsa de participare la consfătuire a dramaturgilor, fapt cu atît mai grav cu cît în discuţie erau probleme ce-i interesau îndeaproape. De asemenea a fost criticată practica turneelor individuale şi neoficiale, care adeseori aduc serioase prejudicii prestigiului teatrului nostru, teratura clasică universală. Montarea unor piese ale scriitorilor contemporani din ţările de democraţie populară este de asemenea extrem de necesară. Concluziile au reliefat importanţa îmbunătăţirii activităţii organizatorice a teatrelor, a întocmirii unui plan de muncă judicios, care să fie respectat în toate prevederile sale. Utilizarea raţională a forţelor actoriceşti, prin evitarea, pe de o parte, a folosirii abuzive a unor actori şi pe de altă parte, a neîntrebuinţării altor actori, sunt condiţii însemnate pentru buna desfăşurare a muncii în teatru. In legătură cu utilizarea forţelor artistice, concluziile au insistat asupra obligaţiei pe care o au, conducerile teatrelor de a promova cadrele tinere talentate. Conducerile teatrelor vor trebui, să acorde o atenţie sporită dezvoltării unei discipline care să creieze un climat favorabil creaţiei, combaterii liberalismului şi a indulgenţei faţă de manifestările reprobabile ale unor artişti, formării la actori a unei înalte conştiinţe profesionale. Una din principalele îndatoriri ale teatrelor — s-a accentuat în concluzii — constă în preocuparea pentru perfecţionarea măiestriei profesionale a artiştilor şi pentru creşterea nivelului lor politico-ideologic, însuşirea creatoare a învăţăturilor lui Stanislavski, grija pentru aplicarea acestor învăţături în elaborarea concepţiei regizorale, în munca cu actorul, în general în interpretare — este o sarcină fundamentală a oamenilor noştri de teatru. Conducerile teatrelor vor trebui să studieze presa sovietică de specialitate, preocupîndu-se ca regizorii şi actorii să fie la curent cu dezbaterile care au loc în Uniunea Sovietică asupra problemelor de teatru. Criticînd neglijenţa de care au dat dovadă unele conduceri ale teatrelor faţă de învăţămîntul politic al artiştilor, concluziile au subliniat necesitatea încadrării tuturor regizorilor, actorilor, pictorilor scenografi etc. în învăţămîntul politic şi a urmăririi modului în care decurge acest învăţămînt. O problemă importantă care se ridică în faţa teatrelor în stagiunea viitoare — s-a arătat în concluzii —este aceea a creării unui profil artistic bine determinat al teatrelor. Din acest punct de vedere lasă mult de dorit Teatrul Tineretului, care este lipsit de o fizionomie precis conturată. E necesar ca festeşte din provincie să ţină seama de specificul regiunii în care activează. De pildă, un teatru dintr-o regiune agricolă va trebui să acorde mai multă atenţie pieselor actuale cu subiecte inspirate din viaţa satelor. O atenţie specială au acordat concluziile rolului important pe care îl au sfaturile populare în sprijinirea şi îndrumarea teatrelor. Sfaturile populare trebuie să conducă pe linie de stat, prin secţiile culturale, munca teatrelor. în acest scop e necesar ca activiştii secţiilor culturale să controleze conţinutul şi orientarea muncii desfăşurate în teatre, iar conducerile acestor instituţii artistice să nu încalce atribuţiile sfaturilor populare. Trebuie de asemenea să se dea o atenţie deosebită criticii dramatice, care este insuficientă şi uneori incompetentă, mai ales în presa locală. De un real folos ar fi dezbaterile largi pe marginea problemelor de conţinut ale muncii teatrelor, — în această privinţă presa puţind da un serios ajutor. Concluziile au subliniat importanţa consfătuirii, contribuţia pe care ea a adus-o în clarificarea unor probleme de extremă însemnătate pentru dezvoltarea artei noastre teatrale. Referatul întocmit de un colectiv de regizori şi actori, cu toate că a fost criticat de către unii participanţi la discuţii, este un început pozitiv în direcţia dezbaterii adînci, principiale, a problemelor de creaţie, din teatrul nostru. S-a manifestat însă în cadrul consfătuirii au remarcat concluziile — un insuficient spirit critic şi autocritic. Un alt învăţămînt care trebuie tras în urma acestei consfătuiri, este acela că pe viitor Direcţia Teatrelor va trebui să ajute mai activ teatrele prin deplasări pe teren, să organizeze consfătuiri pe categorii de creatori, cu regizorii, cu pictorii scenografi, cu actorii, cu directorii de teatru etc. Arătînd că partidul şi guvernul au creat teatrelor condiţii favorable de activitate, necunoscute în trecut, că în teatrul nostru sînt mari forţe creatoare, artişti foarte talentaţi, concluziile au subliniat că există toate premizele pentru ca în cinstea sărbătoririi unui deceniu de la eliberarea ţării noastre şi în cinstea Congresului partidului, teatrele să se prezinte cu noi realizări strălucite în faţa maselor muncitoare. Concluziile consfătuirii Al 8-lea festival internaţional al filmului de la Karlovy-Vary Cel de al 8-lea festival internaţional al filmului se va desfăşura între 11—25 iulie 1954, în staţiunea Karlovy-Vary, sub deviza „Pentru pace, pentru prietenie între popoare, pentru aspiraţiile nobile ale omenirii". Un juriu internaţional, întrunind cineaşti, artişti, ziarişti, va trebui să aprecieze filmele prezentate şi să atribuie premiile. Vor fi decernate : Marele premiu, Premiul Păcii, Premiul prieteniei între naţiuni, Premiul luptei pentru progresul social şi Premiul muncii. In afară de acestea, vor mai fi atribuite unele premii, pentru diferite domenii ale artei cinematografice (punerea în scenă, măiestria actorilor, fotografia etc.) şi pentru cele mai bune filme de popularizare ştiinţifică, filme de marionete, desene animate ş.a. Numeroşi cineaşti şi ziarişti din lumea întreagă vor asista la cel de al 8 lea Festival Internaţional, avînd posibilitatea să-şi împărtăşească experienţa lor de muncă şi să discute despre problemele ce-i interesează. Pînă acum, organizatorilor celui de al 8-lea Festival le-au fost anunţate producţii naţionale din următoarele ţări : Uniunea Sovietică, China, Polonia, Ungaria, Bulgaria, România, Albania, Republica Democrată Germană, Franţa, Anglia, Olanda. Danemarca, Suedia, Finlandia, Elveţia, Argentina, Brazilia, Peru, India, Indonezia, Pakistan, Japonia. Cel de al 8-lea Festival al Filmului va avea loc în perioada cînd se va sărbători anul muzicii cehe, an în care în Cehoslovacia şi în lumea întreagă se comemorează trei mari muzicieni, Bedrich Smetana, Antonin Dvorak şi Leos Janacek. Din programul festivalului vor face parte şi concerte cu operele acestor mari compozitori. Festivalul va cinsti de asemenea şi memoria altor mari personalităţi culturale, pe care Consiliul Mondial al Păcii îi celebrează anul acesta : Aristofan, Cehov, Fielding. In cadrul festivalului Ii se va consacra acestora expoziţii. Uniunea Sovietică va prezenta un film după o nuvelă a marelui scriitor rus Cehov. Ca şi în anii precedenţi, festivalul internaţional va fi urmat imediat de festivalurile de filme organizate pentru oamenii muncii, care vor avea loc de sfirşitul lunii iulie şi în luna august, în toate capitalele de regiune din Cehoslovacia. Delegaţiile cineaştilor cehoslovaci şi străini vor participa la aceste festivaluri şi vor avea după aceea discuţii cu spectatorii. • 3 Filme pe care le vom vedea în luna iulie In cursul lunii iulie pe ecranele noastre vor rula numeroase filme in premieră. Printre ele remarcăm realizări ale studiourilor sovietice, cehoslovace, maghiare, poloneze, franceze şi austriaca. „Cafeneaua de pe bulevard" este titlul noii producţii cehoslovace, adaptate de I. Brdecka şi I. Mareş după romanul lui G. Veelicky. Filmul redă imagini din viaţa unui ospătar şi prezintă critic aspecte ale societăţii burgheze din anii marii crize economice. Rolurile principale sunt interpretate de Karel Höger şi Jana Diletova, laureaţi ai Premiului de Stat, regia aparţinând lui Miloslav Hubacek. In prima jumătate a lunii vor mai rula documentarul maghiar in culori „De la lăcrămioare pină la căderea frunzelor" al cărui realizator, István Homoky-Nagy (scenaristul, regizorul şi operatorul filmului), a înfăţişat în imagini de o mare frumuseţe cinematografică fauna din R .P. Ungară, precum şi un film muzical austriac după opereta lui Johann Strauss ,,O noapte la Veneţia", in regia lui Georg Wildhagen. In a doua jumătate a lunii, spectatorii vor putea viziona o nouă producţie a cinematografiei sovietice pentru copii, „Echipa de pe strada noastră“, in care este vorba de dragostea copiilor pentru sport şi de marile posibilităţi oferite de statul socialist pentru organizarea activităţii sportive a copiilor. Filmul este realizat in culori de regizorul A. Masliukov, după un scenariu de. Sotnik. Tot in a doua jumătate a lunii va mai rula filmul-spectacol ,,Cringul de călini" după piesa cu acelaşi titlu de A. Korneiciuk și filmul polonez „Aventură la Marienstadt". Scenariul acestuia din urmă, semnat de Ludovic Starski, este inspirat din viaţa constructorilor noii Varşovii. Regia aparţine lui Leonard Buczkowski; in rolurile principale apar Lidia Corsak, Tadeusz Szmidt, Barbara Bienkowska ş.a. In luna iulie va rula pe ecranele noastre filmul „Clochemerle", o producţie a studiourilor franceze, adaptare după romanul lui Gabriel Chevalier. Filmul realizat de P. Herold şi L. Fremery satirizează descompunerea morală, bigotismul şi politicianismul burgheziei dintr-un orăşel francez. O imagine din filmul-spectacol „Cringul de căline” Ce aşteptăm de la compozitorii noştri — O scrisoare primită la redacţie — In viaţa noastră muzicală se discută cu multă aprindere problemele, cântecului de mase. Discuţiile în jurul acestui gen — atît de iubit şi apreciat de masele largi — sunt binevenite, întrucît se pare că pe acest tărîm de creaţie sesimte, în ultima vreme, o stagnare. In aceste rînduri ne permitem să împărtăşim cîteva păreri izvorite din preocupările şi frământările noastre de fiecare zi. Am dori ca tovarăşii compozitori să îmbogăţească repertoriul nostru cu cîntece frumoase despre aspecte cît mai variate, mai noi, ale vieţii poporului de la oraşe şi sate. Cit de puţine cîntece inspirate se scriu, de pildă, despre ţăranul muncitor înaintat, despre înfrăţirea sa cu clasa muncitoare. Problemele complexe ale transformării socialiste a satului, munca plină de abnegaţie a ţărănimii muncitoare pentru obţinerea de recolte bogate ar merita o atenţie mai mare din partea compozitorilor. Nu putem să nu ne exprimăm regretul în legătură cu absenţa cîntecelor în care să se vorbească despre ceferişti, întrucît acestora noi ne adresăm in mod special prin arta noastră. S-au scris, ce-i drept, cîntece specifice activităţii noastre, dar ele — cantitativ — sînt cu totul insuficiente faţă de cerinţe. Noi credem că absenţa cîntecelor inspirate din diverse sectoare de activitate este rezultatul depărtării multor compozitori de viaţă, de preocupările concrete ale oamenilor muncii. Dacă ar fi mai mult în mijlocul acestora, compozitorii, fără îndoială, n-ar aştepta împrejurări speciale şi „comenzi“ pentru a scrie, ci şi-ar da seama singuri cît de necesare şi aşteptate sînt cîntecele despre ceferişti, petrolişti, mineri, textilişti ş. a. m. d. Nu, rare au fost împrejurările cînd dinlipsa unui repertoriu bogat şi variat am fost nevoiţi să interpretăm cintece de mase ce se aseamănă între ele, în care se găsesc aceleaşi întorsături melodice şi formule ritmice. Ai uneori impresia că mulţi compozitori repetă — fără remuşcări — ce au compus alţii, că ei nu fac decit să transplanteze pe versuri noi, melodii şi ritmuri împrumutate de la alţii. Şablonul a ajuns, de aceea, duşmanul Nr. 1 al cîntecului de mase. Ingeniozitatea şi originalitatea în creaţie trebuie să fie tot atît de variate pe cît de variată şi mereu nouă este însăşi viaţa. Aceasta însă, nu se poate realiza decit atunci cînd compozitorul este animat de o idee înaltă, de un simţă,mint puternic, şi nu de calcule mărunte legate de avantajele materiale pe care i le-ar putea procura comanda din partea unui ansamblu sau a unei instituţii muzicale. Numai aşa se vor putea făuri cîntece de mase cu valoare artistică şi nu fabricate, produse în serie. De multe ori compozitorii pierd din vedere o problemă dintre cele mai de seamă a creației de cintece : ei uită că melodia cîntecului de mase trebuie să fie simplă, curgătoare şi accesibilă. Cu cit melodia, va fi mai limpede şi mai expresivă, cu atît ea va fi însuşită şi cintată de mase tot mai largi de iubitori ai muzicii. Ce păcat că o lucrare cu atîtea frumuseţi muzicale ca „Griviţa Roşie“ de Gh. Bazavan are pe alocuri o ţesătură atît de complicată încît ea nu poate fi accesibilă formaţiilor de amatori. Unii compozitori creează prea multe cîntece pentru cor şi solist, pe care solistul nu le poate interpreta corespunzător din pricina registrului pretenţios în care este scrisă piesa, iar alţii scriu cu precădere piese pentru cor şi orchestră, uitînd că specificul corurilor de amatori este formaţia „a capella“. Am putea face unele reproşuri compozitorilor în ceea ce priveşte lipsa de exigenţă faţă de propria lor creaţia* Pentru ce un compozitor talentat ca Gh* Danga, care a scris mai înainte multe luacrări valoroase şi îmbrăţişate de mase* merge în ultima vreme pe linia creării unor cîntece scrise în grabă, fără inspira-* ţie, cum s-a întîmplat de pildă cu lucrarea sa „La cantonul cu bujor“ ? Aceeaşi obaservaţie am putea face şi în privinţa coma pozitorului F. Comişel, în legătură cu cîrtecul său „Fochistul“. Se simte nevoia unei mai mari varietăţîde genuri in cîntecul de mase. Nouă nu place marşul, dar ţinem să atragemi atenţia compozitorilor că marşurile pe care sîntem nevoiţi să le cântăm sînt, ît majoritatea cazurilor, inexpresive, dure, lipsite de emoţie. Noi am dori asemenea marşuri în care sentimentul eroic, hotăcirea de luptă să se îmbine cu lirismul luminos exprimat în melodii de larg suflu. Totodată, alături de marş ar trebui să-şî afle locul cît mai multe cîntece satirice, de dragoste — într-un cuvînt, cîntece care să cuprindă toată bogăţia de gînduri şi preocupări ale omului zilelor noastre. Ne întrebăm adesea pentru ce problema dezvoltării cîntecului de mase nu este considerată ca o cauză generală a compo- zitorilor noştri ? De ce unii maeştri de seamă al căror nume îl vedem doar pe afişele concertelor simfonice, cum ar fi Paul Constantinescu, L. Feldman, N. Bulcliu şi alţii, nu îşi aduc în cîntecul de mase aportul la care le dau dreptul talentul şi măiestrită unanim recunoscute? Sau poate cîntecul de mase le pare un gen nedemn de preocupările lor şi preferă să-i lase în seama unor compozitori speciali-*zaţi în acest domeniu şi asupra cărora se îndreaptă de obicei toate criticile noastre? Vă aşteptăm, tovarăşi compozitori, cît mai mulţi şi cit mai des în mijlocul nostru — cei meniţi să răspîndim larg în popor cîntecele dv. Ce-i drept, unii dintre dv. — ca Matei Socor, D. Botez, Gh. Bazavan — ne-au vizitat cîteodată, dar prezenţa tot în mijlocul nostru n-a depăşit semnificaţia unei simple vizite. Nu mai vorbim de acei compozitori pe care nu-i cunoaştem decît din auzite sau din fotografiile care apar în programul de radio. Noi credem însă că, străduindu-vă să păstraţi un contact permanent cu noi, veţi folosi mult, deoarece veţi putea cunoaşte mai îndeaproape ce cere poporul, cum primeşte el cîntecele compozitorilor. La rîndul nostru, am putea căpăta din partea dv. multe îndrumări preţioase în ceea ce priveşte justa interpretare a cîntecelor din repertoriu. Sunt mai bine de doi ani de cînd am exprimat aceste gînduri tovarăşilor veniţi de la Uniunea Compozitorilor cu scopul de a ne face cunoscută rezoluţia din februarie 1952. Ne amintim că tov. Filaret Barbu şi-a luat atunci însemnări amănunţite şi ne-a făcut o serie de promisiuni ademenitoare. Au trecut mai bine de doi ani şi puţine din cele promise s-au realizat. Cîntecele excepţionale prin valoarea lor sînt într-adevăr o excepţie, iar compozitorii rar îşi amintesc de existenţa noastră. Să nu existe oare o ieşire din situaţia aceasta ? Noi sîntem convinşi că da, şi tocmai de aceea ne-am şi adresat „Contemporanului“, în numele colectivului coral al Ansamblului de cintece şi dansuri C.F.R.. Giuleşti: TH. PARASCHIVESCU, KUNTZELMAN VICTOR, BUZILA GH., STAMATESCU AURELIA, CRISTOFOR PETRE, MATEESCU TH., IVANCESCU CONSTANTIN.