Contemporanul, iulie-decembrie 1954 (Anul 8, nr. 27-53)

1954-07-02 / nr. 27

Consfătuirea oamenilor de teatru** Discuţiile Tov. ION PETROVICI de la Teatrul de Stat din Petroşani, a vorbit despre eforturile de­puse, de colectivul­­Teatrului de Stat din Pe­troşani , pentru strîngerea­ legăturilor dintre actori şi oamenii muncii din acest centru mi­nier. Referindu-se la repertoriu, el a­ subliniat necesitatea unei munci mai stăruitoare de tra­ducere a cît­ mai multor piese din­ literatura sovietică, din literatura clasică , universală, din literatura contemporană progresistă de peste hotare. In încheiere, el a cerut teatrelor din Bucureşti să facă turnee în provincie. Tov. MIHAIL RAICU, de la Teatrul Naţio­nal din Cluj, a cerut din partea regizorilor şi actorilor, o mai mare exigenţă şi pasiune în montarea paselor originale. Împărtăşind experienţa Teatrului Naţional din­ Cluj, el a propus pentru menţinerea calităţii spectacole­lor, alcătuirea unor brigăzi de control cu sar­cina de a viziona de două ori un spectacol, de a întocmi un referat pe baza căruia să se facă dezbateri cu întreg colectivul de inter­­preţi. Apreciind referatele ca­ o serioasă bază de discuţii asu­pra creaţiei dramatice din actuala stagiune, tov. ION NELEANU de la Teatrul de Stat din Oraşul Stalin, a­ subliniat în pri­mul rînd ajutorul pe care l-au primit teatre­le în actuala stagiune din partea Ministeru­lui Culturii. O formă preţioasă pe care a îm­brăcat-o acest ajutor o constituie consfătui­rile care au avut loc cu marii regizori so­­vietici: Sofia Ghiaţintova şi I. Zavadski. In legătură cu acestea, el a subliniat necesi­tatea însuşirii cît mai largi în teatrele noastre a experienţei sovietice, împărtăşind din expe­rienţa Teatrului de Stat din Oraşul Statin, care a reuşit să aibă legături trainice cu oa­menii muncii din regiune, prin prezentarea cîtorva premiere în cinstea unor colective din întreprinderile evidenţiate în muncă, vorbito­rul a cerut ca această metodă deosebit de va­loroasă să fie aplicată în toate teatrele. Tov. TOMA CARAGIU, de la Teatrul de Stat din Ploeşti, s-a referit la munca autorilor dra­matici, cerînd­ îmbogăţirea tematicii drama­turgiei originale. El a expus dorinţa muncito­rilor petrolişti de a se scrie o piesă despre viaţa lor. Vorbind despre ajutorul pe care-l pot da sindicatele în buna desfăşurare a muncii din teatre, tov. COSTACHE ANTONIU, artist al poporului din R.P.R., a cerut ca în sînul sin­­dicatelor să activeze cei mai buni dintre ac­torii şi regizorii noştri. In continuare, vorbi­torul s-a ocupat de problemele asigurării în teatre a unui climat favorabil croaţiei. Acest lucru este posibil numai pe baza întăririi dis­ciplinei şi a dezvoltării conştiinţei profesio­nale a fiecărui artist. Răspunderea pentru formarea şi menţinerea unui climat sănătos revine atît actorilor şi regizorilor, cît mai a­­les ■ directorului de teatru, căruia i se cere multă autoritate. Regizorii noştri şi­ mai ales regizorii fruntaşi trebuie să constituie în timpul repetiţiilor modele de disciplină pen­tru întreg colectivul cu care lucrează. Tov. M. RUBINGHER, de la Teatrul Tinere­tului, a făcut o seamă de observaţii privi­­toare de munca pictorilor scenografi. El a combătut poziţia individualistă a unor pictori scenografi care nu se interesează decât de propria lor creaţie. Pentru ridicarea nivelului profesional al pictorilor scenografi, el a pro­­pus organizarea în cadrul secţiei de pictură de pe lîngă Uniunea Artiştilor Plastici, a unor şedinţe comune cu regizorii şi criticii de teatru, în care să i se dezbată problemele creaţiei scenografice. In privinţa asigurării unor materiale de teatru ieftine, expresive şi de efect, a propus înfiinţarea unui laborator de cercetări şi a­ unei industrii speciale de materiale de teatru, -in încheiere, el a cerut un contact mai strîns între pictorii scenografi din Capitală şi cei din provincie. Tov. MIHAIL PASCAL, de pe Teatrul de Stat c­n Oraşul Stelin, a ridicat problema re­pertoriului, teatrelor în turnee, preconizînd o mai justă plensficare, astfel încît să se evite repetarea în acelaşi oraş a aceleeaşi piese. Relevînd unele greutăţi pe care le întîmpină teatrele din provincie şi referindu-se la pro­blema îndrumării, vorbitorul a subliniat ne­cesitatea unui ajutor mai substanţial din­ par­tea presei, în special a ziarelor locale, ai că­ror redactori trebuie ,să se străduiască să-şi cîştige o mai temeinică pregătire în proble­mele­ teatrului­. Pe marginea problemelor ridicate de alcă­tuirea repertoriului, pt.pr. NAGY ADALBERT de la Teatrul de Stat Maghiar din Cluj, a subliniat necesitatea stimulării dramaturgiei originale de limbă maghiară. El a propus Direcţiei Teatrelor din Ministerul Culturii,­ o colaborare, mai strînsă cu Uniunea Scriito­rilor pentru a ajuta autorilor dramatici ma­ghiari să creeze mai­­multe piese. O altă pro­blemă ridicată în cuvîntul său, a fost aceea a realizării unor traduceri de înaltă calitate în limba maghiară. Vorbind despre îndrumarea și ajutorul pe care trebuie să-l primească în munca lor tea­trele din provincie, tov. I. SCHAPIRA, de pe Teatrul Evreiesc de Stat din Iaşi, a arătat că este necesar ca teatrele din provincie să fo­losească cu mai multă pricepere şi spirit de răspundere resursele şi posibilităţile pe care le au. Vorbitorul a relevat unele greutăţi ce se ivesc în activitatea teatrelor din province din pricina unei insuficiente pregătiri ideolo­gice şi profesionale. Tov, CRIN TEODORESCU, de pe Teatrul de Stat din Brăila, ocupîndu-se de unele aspec­te ale muncii acestui teatru, a arătat că un lucru esenţial pentru progresul teatrelor este educarea gustului artistic al publicului, prin prezentarea unor spectacole de înaltă calitate, el a cerut reducerea numărului premierelor şi pregătirea lor temeinici. Vorbitorul a insistat asupra necesităţii educării artiştilor în spiri­tul unei munci colective şi al combaterii vede­tismului. In încheiere, el a vorbit despre nece. *) Vezi „Contemporanul” nr. 26 (403), sitataa ridicării nivelului profesional al teh­nicienilor din teatrele din provincie prin or­ganizarea unor cursuri speciale şi a unor schimburi de experienţă între tehnicienii din Bucureşti şi cei din provincie. Tov. OCTAVIAN RAPPAPORT, de la Tea­trul de Stat, din Baia-Mare, a propus orga­­nizarea unei consfătuiri a regizorilor, unde să­ se discute exclusiv probleme de creaţie re­gională. O astfel de consfătuire — a sub­liniat vorbitorul — ar trebui să aibă loc după ce în prealabil majoritatea regizorilor au vi­zionat spectacolele care ridică probleme spe­cifice de creaţie. In continuare, el a adus unele critici referatelor, reproşînd referatului Direcţiei Teatrelor, insuficienta cuprindere a problemelor practicii profesionale, iar refera­tului, colectivului de regizori şi actori — care deşi marchează un început însemnat prin a­­bordarea problemelor de creaţie — insuficien­ta oglindire a stadiului actual de dezvoltare a mişcării noastre teatrale. Referindu-se la nivelul calitativ­­al spectacolelor, vorbitorul a-­accentuat că ,este necesar ca regizorii să a­­bordeze cu­ mai mult curaj forme noi de ex­primare artistică. Vorbind despre munca au­torilor dramatici, tov. Rappaport a arătat că între teatre și scriitori trebuie să existe o mai strînsă legătură. Tov. NIKU ATANASIU, de la Teatrul Na­țional „I. L. Canagiale“, a combătut Insufi­cientul spirit autocritic în care a fost realizat referatul colectivului de regizori şi actori. Ocupîndu-se de munca consiliilor artistice, el a cerut din partea membrilor acestor con­­silii o mai mare exigenţă, un mai înalt spi­rit de răspundere şi mai multă principialitate. Tov. MIHAIL GHIMPU, de la Direcţia Ge­nerală Radio din Ministerul Culturii, vorbind despre teatrul la microfon, a sugerat o legă­tură mai strînsă între radio şi Direcţia Tea­trelor, pentru ca repertoriul emisiunilor tea­trale la microfon să cuprindă mai multe piese care se joacă pe scenele teatrelor sau care urmează să fie jucate. Vorbitorul s-a ocupat şi de problema valorificării în spectacole a conţinutului de idei ,al lucrărilor dramatice. Tov. BEATE FREDANOV, artistă emerită a R.P.R., a început prin a arăta că în teatre spiritul critic şi autocritic se manifestă cu o insuficientă ascuţime. Ocupîndu-se de proble­ma strîngerii legăturilor între teatre şi ma­sele de oameni ai muncii, vorbitoarea a sub­liniat datoria artiştilor de a crea brigăzi com­puse din elementele cele mai..valoroase care să d­ea spectacole în întreprinderi şi la sate. De asemenea, tov. Beate Fredanov­a preco­nizat organizarea unor spectacole urmate de discuţii, invitarea unor reprezentanţi ai oame­nilor muncii la repetiţii, punerea la dispozi­ţia publicului a unor caiete de sugestii, etc. Arătînd că unii participanţi la discuţie au pus prea mult accentul pe problemele orga­­nizatorico-administrative în dauna probleme­lor­ de creaţie, tov. RADU BELIGAN, artist emerit al R.P.R., a subliniat că însuşirea şi propagarea sistemului lui Stanislavski este sarcina centrală a teatrelor noastre, deoarece eplicarea sistemului marelui reformator al scenei este calea cea mai­ justă şi mai sigură pentru a duce­­ teatrul romînesc pe drumul realismului socialist. In încheiere, tov. Radu Beligan a evidenţiat datoria oamenilor de teatru de a-şi ridica permanent nivelul ideo­logic, de a avea o vastă cultură. Tov. DINA COCEA, de pe Teatrul Naţional „I. L. Canagiale", a­ atras atenţia asupra fap­tului că artiştii din Bucureşti acordă un aju­tor insuficient teatrelor din provincie. In con­tinuare vorbitoarea a criticat pe acei partici­panţi la discuţie care în loc să dezbată prin­cipial şi temeinic problemele arătate în refe­ratul colectivului de regizori şi actori, au a­­doptat un ton de polem­că personală. Tov. RADU MIRON, de le Teatrul de Stat din Turda, şi-a manifestat regretul că în cadrul consfătuirii nu s-au dezbătut în adîn­­cime problemele de creaţie pe care le-a ridi­­cat turneul teatrului „Mossoviet". Tov. MIHAIL DAVIDOGLU, în numele au­­torilor dramatici, a cerut artiştilor ca în cin­stea zilei de 23 August şi a Congresului Par­tidului să depună eforturi sporite pentru ca în colaborare cu autorii dramatici să creeze spectacole cu o tematică de înaltă valoare e­­ducativă. Tov. W. SIEGFRIED, maestru emerit al ar­­tei din R.P.R., a vorbit despre importanţa valorificării în spectacol a conţinutului de idei al piesei, prin scoaterea la lumină a ideii de bază in fiecare episod, în imagini con­crete pătrunse de suflul vieţii. Desigur, a a­­rătat vorbitorul, regizorii care au asistat la aceste dezbateri se vor preocupa mai mult de sîmburete ideologic al pieselor pe care le vor monta, actorii vor reflecta mai mult în viitor asupra muncii lor şi asupra atitudinii ce trebuie să o aibă faţă de această muncă, iar pictorii scenografi, cu toate că nu şi-au văzut prea­ larg dezbătute problemele specifice artei lor, s-au convins că scenografia este o preo­cupare de prim plan a lumii teatrale. In cuvântul său, tov. N. I. CLIUCINIKOV a început prin a sublinia marile succese rea­lizate pînă acum în arta teatrală romînească. Vorbind despre concepţia înaltă asupra rolu­lui teatrului, de care trebuie să fie pătruns fiecare regizor şi actor, vorbitorul a arătat că artistul este un fiu al­ timpului său. El îndeplineşte, după cum spune Gorki, două sarcini: pe de o parte aceea de gropar a tot ceea ce este vechi, iar pe de altă parte, aceea de moaşă care uşurează naşterea noului. Pen­tru îndeplinirea acestei înalte misiuni, se im­pune în primul rînd o legătură strînsă, orga­nică, a teatrelor cu masele largi de oameni ai muncii. La strîngerea acestor legături tre­buie să participe înşişi autorii dramatici care, părăsindu-şi cabinetele de lucru, au datoria de a se deplasa în mijlocul oamenilor muncii, de a lua contact mai strîns şi mai profund cu realitatea. In ceea ce priveşte reper­toriul, tema contemporană a fost, este şi tre­buie să fie grija permanentă a teatrelor şi de aceea este cu atît mai necesar ca monta­rea pieselor de actualitate să se facă cu a­­ceeaşi grijă şi răspundere ca şi montarea capo­doperelor clasice. Ridicînd problema dezvălui­rii sensului satiric al unor piese, vorbitorul a arătat că sarb­a are misiunea de a smulge masca de pe chipul personajelor negative, nu de a le prezenta pur şi­­simplu în faţa spec­tatorilor. Această cerinţă se oglindeşte mai puţin în montarea unor spectacole ca „...Es­eu", „Afaceriştii“, „Articolul 19“, unde­ se manifestă unele lipsuri. Duşmană înveteraţi a­ poporului reprezentaţi prin personajele negative ale acestor piese nu apar demascaţi în faţia spectatorilor, în toată hidoşenia lor. Vorbind despre curajul creator care trebuie să caracterizeze activitatea fiecărui regizor, tov. N. I. Chiucinikov a subliniat că există un teatrul din R.P.R. viziuni regizorale­ inte­resante, dar care nu sunt întotdeauna duse pînă la capăt. In privința directorilor de tea­tru ca şi a actorilor, vorbitorul a subliniat impedimentul pe care-l provoacă muncii ar­­tistice marea fluctuaţie a cadrelor, existentă încă în teatrele noastre. Pentru ridicarea ni­velului ideologic şi profesional al artiştilor, Iov Chiucinikov a propus organizarea şi, mai ales, aplicarea în practică a unui plan de ln încheiere, au luat cuvîntul tovarăşii Pavel Ţugui, locţiitor al ministrului Culturii, şi Paul Cornea, director general adjunct în Ministe­rul Culturii, care au tras concluziile­­pe mar­ginea referatelor şi discuţiilor din consfătuire. Concluziile au subliniat în primul rînd suc­cesele importante care s-au înregistrat în sta­­giunea trecută atît în domeniul creaţiei dra­matice cît şi în acela al activităţii teatrelor, pe linia satisfacerii cerinţelor spirituale mereu crescînde ale maselor populare. Au fost mon­tate 12 piese originale, iar în Capitală şi pro­vincie au fost realizate o serie de spectacole valoroase. Anul acesta, spre marea bucurie a oamenilor de teatru­, sălile de spectacole au fost mai pline ca niciodată. Un alt fenomen îmbucurător care trebuie reţinut — s-a arătat în concluzii — este acela că Teatrul Naţional „I. L. Caragiale", Teatrul Municipal, teatrele din Bacău, Timişoara, Pe­troşani, Turda şi din alte oraşe au început să dea spectacole în întreprinderi şi la sate, con­tribuind astfel la apropierea teatrelor de ma­sele de spectatori, la întărirea influenţei edu­cative a teatrului. In acest sens, articolul ar­­tistei poporului Lucia Sturdza Bulandra „Ală­turi de artiştii amatori“, publicat în „Con­temporanul“, evidenţiază cu ascuţime datoria artiştilor noştri de a avea legături cît mai strînse cu masele populare, de a face ca tea­trul să devină o instituţie iubită de milioane­le de spectatori. O parte importantă a concluziilor a fost a­­ceea referitoare la sarcinile de viitor care stau în faţa teatrelor. S-a subliniat că principala sarcină a teatrelor este promovarea unui re­pertoriu conţinînd piese originale în care să se reflecte cele mai arzătoare probleme ale timpului nostru. Piesele inspirate din actuali­tate, în care apar conflicte şi personaje tipice pentru împrejurările de astăzi, pentru con­strucţia socialistă, învaţă pe oamenii muncii să lupte mai hotărît în vederea învingerii greutăţilor şi făuririi unei vieţi noi, îi învaţă să fie mai vigilenţi faţă de uneltirile perfide ale duşmanului de clasă. In problema alcătuirii repertoriului — s-a accentuat în concluzii — nu sunt suficiente declaraţiile, ci trebuie ca teatrele să depună eforturi dintre cele mai stăruitoare pentru a determina progresul continuu al dramaturgei originale. In acest scop, activitatea consilii­lor artistice ale teatrelor va trebui să se ilus­treze prin mai multă operativitate și printr-un mai principial ajutor acordat autorilor dra­matici, iar aceea a secretariatelor literare prin mai multă competenţă. Lipsa de încrede­re în capacitatea creatoare a scriitorilor noş­tri cît şi nedezvăluirea anumitor lipsuri ale pieselor sub pretextul unei false şi inutile a­­rţiabilităţi, sînt la fel de dăunătoare. La rîn­­dul lor, scriitorii trebuie să fie mai exigenţi cu propria lor operă. Promovarea dramatur­giei romîneşti actuale — au subliniat conclu­ziile — nu trebuie să însemne promovarea u­­nor piese nefolositoare, de un slab nivel ar­tistic, scrise într-o limbă săracă, lipsită de frumuseţe. De asemenea, o sarcină importantă care stă în faţa autorilor noştri dramaticii şi a teatrelor noastre este aceea de a realiza noi şi valoroase piese pentru copii şi tineret. Fiecare teatru trebuie să-şi facă o datorie de onoare din a prezenta în fiecare stagiune piese originale actuale. In legătură cu aceasta va trebui să existe preocuparea pentru asi­gurarea unui echilibru între premiere şi re­luări. In legătură cu necesitatea asigurării unei juste programări a fost criticat procedeul unor teatre de a scoate de pe afiş­e din­ con­siderente comerciale şi în dauna necesităţii educării maselor — o serie de piese româneşti, încă neepuizate ca posibilitate de a atrage spectatorii, risipind în schimb energie pentru reprezentarea unui număr de premiere peste capacitatea lor reală. In concluzii s-a insistat asupra necesităţii ca montarea pieselor originale actuale să fie încredinţată celor mai buni regizori, pictori scenografi şi actori. Concluziile au subliniat că va trebui să existe o mai mare grijă pen­tru reconsiderarea pieselor clasice romîneşti şi a celor scrise între cele două războaie mon­diale, reconsiderare care să se facă în spiritul selecţionării a ceea ce este progresist în moş­tenirea literară, a ceea ce prezintă o valoa­re educativă. O altă problemă pe care au ridicat-o con­cluziile în legătură cu repertoriul este aceea a reprezentării mai largi a pieselor sovietice şi în special a acelor piese care oglindesc via­ţa de astăzi a oamenilor sovietici, construc­tori ai comunismului. Se impune ca teatrele să manifeste mai multă îndrăzneală creatoare în ceea ce priveşte înscenarea pieselor din 11­ învăţămînt pentru toate teatrele. Numai în­suşirea unor bogate cunoştinţe va permite naşterea unei viziuni creatoare, îndrăzneţe. Subliniind necesitatea preluării şi dezvoltării pentru progresul teatrului nostru a marilor tradiţii realiste din teatrul romînesc, vorbito­rul citează exemplul lui Paul Gusti care pro­paga în munca sa metoda lui Stanislavski. In încheiere, tov. Chiucinikov, a urat artiştilor noştri să ţină pasul cu viaţa, cu marile eve­nimente ale actualităţii şi să creeze specta­cole corespunzătoare cerinţelor poporului mun­citor. Au mai luat cuvîntul tovarăşii : TRAIAN GHIŢESCU (Iaşi), VINTILA RADULESCU (Turda), MARIN PIRÎIANU (Timişoara), ION COMAN (Bacău), IOSIF BITA (Sibiu), LAS­CAR SEBASTIAN­­( TIBERIU PENŢIA (Cra­iova), N. DINESCU (Teatrul Tineretului), M. DINISCHIOTU (Piteşti), NICOLAE SIRE­­TEANU (Teatrul CFR­ Giureşti), I. SCHWARTZ (Iaşi), PAUL ERDOSI (Baia Mare). Vorbitorii au remarcat, între altele, lipsa de participare la consfătuire a dramaturgilor, fapt cu atît mai grav cu cît în discuţie erau probleme ce-i interesau îndeaproape. De asemenea a fost criticată practica turneelor in­dividuale şi neoficiale, care adeseori aduc serioase prejudicii prestigiului teatrului nostru, teratura clasică universală. Montarea unor piese ale scriitorilor contemporani din ţările de democraţie populară este de asemenea ex­trem de necesară. Concluziile au reliefat importanţa îmbună­tăţirii activităţii organizatorice a teatrelor, a întocmirii unui plan de muncă judi­cios, care să fie respectat în toate prevederile sale. Uti­lizarea raţională a forţelor actoriceşti, prin evitarea, pe de o parte, a folosirii abuzive a unor actori şi pe de altă parte, a neîntrebuin­­ţării altor actori, sunt condiţii însemnate pen­tru buna desfăşurare a muncii în teatru. In legătură cu utilizarea forţelor artistice, con­cluziile au insistat asupra obligaţiei pe care o au, conducerile teatrelor de a promova ca­drele tinere talentate. Conducerile teatrelor vor trebui, să acorde o atenţie sporită dezvoltării unei discipline care să creieze un climat favorabil creaţiei, combaterii liberalismului şi a indulgenţei faţă de manifestările reprobabile ale unor artişti, formării la actori a unei înalte conştiinţe pro­fesionale. Una din principalele îndatoriri ale teatrelor — s-a accentuat în concluzii — constă în pre­ocuparea pentru perfecţionarea măiestriei pro­fesionale a artiştilor şi pentru creşterea nive­lului lor politico-ideologic, însuşirea creatoare a învăţăturilor lui Stanislavski, grija pentru aplicarea acestor învăţături în elaborarea con­cepţiei regizorale, în munca cu actorul, în general în interpretare — este o sarcină fun­damentală a oamenilor noştri de teatru. Con­ducerile teatrelor vor trebui să studieze pre­sa sovietică de specialitate, preocupîndu-se ca regizorii şi actorii să fie la curent cu dezba­terile care au loc în Uniunea Sovietică asupra problemelor de teatru. Criticînd neglijenţa de care au dat dovadă unele conduceri ale tea­trelor faţă de învăţămîntul politic al artişti­lor, concluziile au subliniat necesitatea înca­drării tuturor regizorilor, actorilor, pictorilor scenografi etc. în învăţămîntul politic şi a urmăririi modului în care decurge acest în­­văţămînt. O problemă importantă care se ridică în faţa teatrelor în stagiunea viitoare — s-a arătat în concluzii —este aceea a creării unui profil artistic bine determinat al teatrelor. Din acest punct de vedere lasă mult de dorit Teatrul Tineretului, care este lipsit de o fi­zionomie precis conturată. E necesar ca fes­teşte din provincie să ţină seama de specificul regiunii în care activează. De pildă, un tea­tru dintr-o regiune agricolă va trebui să a­­corde mai multă atenţie pieselor actuale cu subiecte inspirate din viaţa satelor. O atenţie specială au acordat concluziile rolului important pe care îl au sfaturile popu­lare în sprijinirea şi îndrumarea teatrelor. Sfaturile populare trebuie să conducă pe linie de stat, prin secţiile culturale, munca tea­trelor. în acest scop e necesar ca activiştii secţiilor culturale să controleze conţinutul şi orientarea muncii desfăşurate în teatre, iar conducerile acestor instituţii artistice să nu încalce atribuţiile sfaturilor populare. Trebuie de asemenea să se dea o atenţie deosebită cri­ticii dramatice, care este insuficientă şi uneori incompetentă, mai ales în presa locală. De un real folos ar fi dezbaterile largi pe marginea problemelor de conţinut ale muncii teatrelor, — în această privinţă presa puţind da un se­rios ajutor. Concluziile au subliniat importanţa con­sfătuirii,­ contribuţia pe care ea a adus-o în clarificarea unor probleme de extremă însem­nătate pentru dezvoltarea artei noastre tea­trale. Referatul întocmit de un colectiv de re­gizori şi actori, cu toate că a fost criticat de către unii participanţi la discuţii, este un început pozitiv în direcţia dezbaterii adînci, principiale, a problemelor de creaţie, din tea­trul nostru. S-a manifestat însă în cadrul consfătuirii au remarcat concluziile — un insuficient spirit critic şi autocritic. Un alt învăţămînt care trebuie tras în urma a­­cestei consfătuiri, este acela că pe viitor Di­recţia Teatrelor va trebui să ajute mai activ teatrele prin deplasări pe teren, să organizeze consfătuiri pe categorii de creatori, cu regi­zorii, cu pictorii scenografi, cu actorii, cu di­rectorii de teatru etc. Arătînd că partidul şi guvernul au creat tea­­trelor condiţii favorable de activitate, necu­noscute în trecut, că în teatrul nostru sînt mari forţe creatoare, artişti foarte talentaţi, concluziile au subliniat că există toate premi­­zele pentru ca în cinstea sărbătoririi unui de­ceniu de la eliberarea ţării noastre şi în cinstea Congresului partidului, teatrele să se prezin­te cu noi realizări strălucite în faţa maselor muncitoare. Concluziile consfătuirii Al 8-lea festival internaţional al filmului de la Karlovy-Vary Cel de al 8-lea festival internaţional al fil­mului se va desfăşura între 11—25 iulie 1954, în staţiunea Karlovy-Vary, sub deviza „Pen­tru pace, pentru prietenie între popoare, pen­­tru aspiraţiile nobile ale omenirii". Un juriu internaţional, întrunind cineaşti, artişti, ziarişti, va trebui să aprecieze filme­le prezentate şi să atribuie premiile. Vor fi decernate : Marele premiu, Premiul Păcii, Pre­miul prieteniei între naţiuni, Premiul luptei pentru progresul social şi Premiul muncii. In afară de acestea, vor mai fi atribuite unele premii, pentru diferite domenii ale artei cine­matografice (punerea în scenă, măiestria ac­torilor, fotografia etc.) şi pentru cele mai bune filme de popularizare ştiinţifică, filme de marionete, desene animate ş.a. Numeroşi cineaşti şi ziarişti din lumea în­treagă vor asista la cel de al 8 lea Festival Internaţional, a­vînd posibilitatea să-şi împăr­tăşească experienţa lor de muncă şi să discu­te despre problemele ce-i interesează. Pînă acum, organizatorilor celui de al 8-lea Festi­val le-au fost anunţate producţii naţionale din următoarele ţări : Uniunea Sovietică, Chi­na, Polonia, Ungaria, Bulgaria, România, Al­bania, Republica Democrată Germană, Franţa, Anglia, Olanda. Danemarca, Suedia, Finlandia, Elveţia, Argentina, Brazilia, Peru, India, In­donezia, Pakistan, Japonia. Cel de al 8-lea Festival al Filmului va avea loc în perioada cînd se va sărbători anul mu­zicii cehe, an în care în Cehoslovacia şi în lu­mea întreagă se comemorează trei mari mu­zicieni, Bedrich Smetana, Antonin Dvorak şi Leos Janacek. Din programul festivalului vor face parte şi concerte cu operele acestor mari compozitori. Festivalul va cinsti de ase­menea şi memoria altor mari personalităţi cul­turale, pe care Consiliul Mondial al Păcii îi celebrează anul acesta : Aristofan, Cehov, Fiel­ding. In cadrul festivalului Ii se va consacra acestora expoziţii. Uniunea Sovietică va pre­zenta un film după o nuvelă a marelui scrii­tor rus Cehov. Ca şi în anii precedenţi, festivalul interna­ţional va fi urmat imediat de festivalurile de filme organizate pentru oamenii muncii, care vor avea loc de sfirşitul lunii iulie şi în luna august, în toate capitalele de regiune din Cehoslovacia. Delegaţiile cineaştilor ceho­slovaci şi străini vor participa la aceste festi­valuri şi vor avea după aceea discuţii cu spectatorii. • 3 Filme pe care le vom vedea în luna iulie In cursul lunii iulie pe ecranele noastre vor rula numeroase filme in premieră. Printre ele remarcăm realizări ale studiou­rilor sovietice, cehoslovace, maghiare, po­loneze, franceze şi austriaca. „Cafeneaua de pe bulevard" este titlul noii producţii cehoslovace, adaptate de I. Brdecka şi I. Mareş după romanul lui G. Veelicky. Filmul redă imagini din viaţa unui ospătar şi prezintă critic aspecte ale societăţii burgheze din anii marii crize eco­nomice. Rolurile principale sunt interpre­tate de Karel Höger şi Jana Diletova, lau­reaţi ai Premiului de Stat, regia aparţi­­nând lui Miloslav Hubacek. In­ prima jumătate a lunii vor mai rula documentarul maghiar in culori „De la lăcrămioare pină la căderea frunzelor" al cărui realizator, István Homoky-Nagy (scenaristul, regizorul şi operatorul fil­mului), a înfăţişat în imagini de o mare frumuseţe cinematografică fauna din R .P. Ungară, precum şi un film muzical aus­triac după opereta lui Johann Strauss ,,O noapte la Veneţia", in regia lui Georg Wildhagen. In a doua jumătate a lunii, spectatorii vor putea viziona o nouă producţie a ci­nematografiei sovietice pentru copii, „Echipa de pe strada noastră“, in care este vorba de dragostea copiilor pentru sport şi de marile posibilităţi oferite de statul socialist pentru organizarea activităţii spor­­tive a copiilor. Filmul este realizat in culori de regizorul A. Masliukov, după un scena­riu de­­. Sotnik. Tot in a doua jumătate a lunii va mai rula filmul-spectacol ,,Cringul de călini" după piesa cu acelaşi titlu de A. Korneiciuk și filmul polonez „Aventură la Marienstadt". Scenariul acestuia din ur­mă, semnat de Ludovic Starski, este inspi­rat din viaţa constructorilor noii Varşovii. Regia aparţine lui Leonard Buczkowski; in rolurile principale apar Lidia Corsak, Ta­­deusz Szmidt, Barbara Bienkowska ş.a. In luna iulie va rula pe ecranele noastre filmul „Clochemerle", o producţie a stu­diourilor franceze, adaptare după romanul lui Gabriel Chevalier. Filmul realizat de P. Herold şi L. Fremery satirizează descom­­punerea morală, bigotismul şi politicianis­mul burgheziei dintr-un orăşel francez. O imagine din filmul-spectacol „Cringul de căline” Ce aşteptăm de la compozitorii noştri — O scrisoare primită la redacţie — In viaţa noastră muzicală se discută cu multă aprindere prob­lemele, cântec­ului de mase. Discuţiile în jurul acestui gen — atît de iubit şi apreciat de masele largi — sunt binevenite, întrucît se pare că pe acest tărîm de creaţie se­­simte, în ultima vreme, o stagnare. In aceste rînduri ne permitem să îm­părtăşim cîteva păreri izvorite din preo­cupările şi frământările noastre de fie­care zi. Am dori ca tovarăşii compozitori să îmbogăţească repertoriul nostru cu cîn­­tece frumoase despre aspecte cît mai va­riate, mai noi, ale vieţii poporului de la oraşe şi sate. Cit de puţine cîntece inspi­rate se scriu, de pildă, despre ţăranul muncitor înaintat, despre înfrăţirea sa cu clasa muncitoare. Problemele complexe ale transformării socialiste a satului, mun­ca plină de abnegaţie a ţărănimii mun­citoare pentru obţinerea de recolte bo­gate ar merita o atenţie mai mare din partea compozitorilor. Nu putem să nu ne exprimăm regretul în legătură cu ab­senţa cîntecelor în care să se vorbească despre ceferişti, întrucît acestora noi ne adresăm in mod special prin arta noas­tră. S-au scris, ce-i drept, cîntece specifice activităţii noastre, dar ele — cantitativ —­ sînt cu totul insuficiente faţă de cerinţe. Noi credem că absenţa cîntecelor inspi­rate din diverse sectoare de activitate este rezultatul depărtării multor compozitori de viaţă, de preocupările concrete ale oame­nilor muncii. Dacă ar fi mai mult în mij­locul acestora, compozitorii, fără îndoială, n-ar aştepta împrejurări speciale şi „co­menzi“ pentru a scrie, ci şi-ar da seama singuri cît de necesare şi aşteptate sînt cîntecele despre ceferişti, petrolişti, mi­neri, textil­işti ş. a. m. d. Nu, rare au fost împrejurările cînd din­­lipsa unui repertoriu bogat şi variat am fost nevoiţi să interpretăm cintece de mase ce se aseamănă între ele, în care se găsesc aceleaşi întorsături melodice şi formule ritmice. Ai uneori impresia că mulţi compozitori repetă — fără remuşcări — ce au compus alţii, că ei nu fac decit să transplanteze pe versuri noi, melodii şi ritmuri împrumutate de la alţii. Şablonul a ajuns, de aceea, duşma­nul Nr. 1 al cîntecului de mase. Ingenio­zitatea şi originalitatea în creaţie tre­buie să fie tot atît de variate pe cît de variată şi mereu nouă este însăşi viaţa. Aceasta însă, nu se poate realiza decit atunci cînd compozitorul este animat de o idee înaltă, de un simţă,mint puternic, şi nu de calcule mărunte legate de avantajele materiale pe care i le-ar putea procura comanda din partea unui ansamblu sau a unei instituţii muzicale. Numai aşa se vor putea făuri cîntece de mase cu valoare artistică şi nu fabricate, produse în serie. De multe ori compozitorii pierd din ve­dere o problemă dintre cele mai de seamă a creației de cintece : ei uită că melodia cîntecului de mase trebuie să fie simplă, curgătoare şi accesibilă. Cu cit melodia, va fi mai limpede şi mai expresivă, cu atît ea va fi însuşită şi cintată de mase tot mai largi de iubitori ai muzicii. Ce păcat că o lucrare cu atîtea frumuseţi muzicale ca „Griviţa Roşie“ de Gh. Ba­­zavan are pe alocuri o ţesătură atît de complicată încît ea nu poate fi accesibilă formaţiilor de amatori. Unii compozitori creează prea multe cîntece pentru cor şi solist, pe care solistul nu le poate inter­preta corespunzător din pricina registru­lui pretenţios în care este scrisă piesa, iar alţii scriu cu precădere piese pentru cor şi orchestră, uitînd că specificul co­rurilor de amatori este formaţia „a capella“. Am putea face unele reproşuri com­po­­zitorilor în ceea ce priveşte lipsa de exi­genţă faţă de propria lor creaţia* Pentru ce un compozitor talentat ca Gh* Danga, care a scris mai înainte multe lua­crări valoroase şi îmbrăţişate de mase* merge în ultima vreme pe linia creării unor cîntece scrise în grabă, fără inspira-* ţie, cum s-a întîmplat de pildă cu lucrarea sa „La cantonul cu bujor“ ? Aceeaşi oba­servaţie am putea face şi în privinţa coma pozitorului F. Comişel, în legătură cu cîr­­tecul său „Fochistul“. Se simte nevoia unei mai mari varietăţî­­de genuri in cîntecul de mase. Nouă nu place marşul, dar ţinem să atragem­i atenţia compozitorilor că marşurile pe­ care sîntem nevoiţi să le cântăm sînt, ît­ majoritatea cazurilor, inexpresive, dure, lipsite de emoţie. Noi am dori asemenea­­ marşuri în care sentimentul eroic, hotă­­cirea de luptă să se îmbine cu lirismul luminos exprimat în melodii de larg suflu. Totodată, alături de marş ar trebui să-şî afle locul cît mai multe cîntece satirice, de dragoste — într-un cuvînt, cîntece care să cuprindă toată bogăţia de gînduri şi­ preocupări ale omului zilelor noastre. Ne întrebăm adesea pentru ce problema dezvoltării cîntecului de mase nu este considerată ca o cauză generală a compo-­ zitorilor noştri ? De ce unii maeştri de seamă al căror nume îl vedem doar pe afişele concertelor simfonice, cum ar fi Paul Constantinescu, L. Feldman, N. Bulcliu şi alţii, nu îşi aduc în cîntecul de mase aportul la care le dau dreptul ta­lentul şi măiestrită unanim recunoscute? Sau poate cîntecul de mase le pare un gen nedemn de preocupările lor şi preferă să-i lase în seama unor compozitori speciali-*­zaţi în acest domeniu şi asupra cărora se îndreaptă de obicei toate criticile noastre? Vă aşteptăm, tovarăşi compozitori, cît mai mulţi şi cit mai des în mijlocul nos­tru — cei meniţi să răspîndim larg în popor cîntecele dv. Ce-i drept, unii dintre dv. —­ ca Matei Socor, D. Botez, Gh. Ba­­zavan — ne-au vizitat cîteodată, da­r pre­zenţa tot în mijlocul nostru n-a depăşit semnificaţia unei simple vizite. Nu mai vorbim de acei compozitori pe care nu-i cunoaştem decît din auzite sau din foto­grafiile care apar în programul de radio. Noi credem însă că, străduindu-vă să păs­traţi un contact permanent cu noi, veţi folosi mult, deoarece veţi putea cunoaşte mai îndeaproape ce cere poporul, cum pri­meşte el cîntecele compozitorilor. La rîn­­dul nostru, am putea căpăta din partea dv. multe îndrumări preţioase în ceea ce priveşte justa interpretare a cîntecelor din repertoriu. Sunt mai bine de doi ani de cînd am exprimat aceste gînduri tovarăşilor veniţi de la Uniunea Compozitorilor cu scopul de a ne face cunoscută rezoluţia din fe­bruarie 1952. Ne amintim că tov. Filaret Barbu şi-a luat atunci însemnări amă­nunţite şi ne-a făcut o serie de promisiuni ademenitoare. Au trecut mai bine de doi ani şi puţine din cele promise s-au rea­lizat. Cîntecele excepţionale prin valoa­rea lor sînt într-adevăr o excepţie, iar compozitorii rar îşi amintesc de exis­tenţa noastră. Să nu existe oare o ieşire din situaţia aceasta ? Noi sîntem con­vinşi că da, şi tocmai de aceea ne-am şi adresat „Contemporanului“, în numele colectivului coral al Ansam­blului de cintece şi dansuri C.F.R.. Giuleşti: TH. PARASCHIVESCU, KUNT­­ZELMAN VICTOR, BUZILA GH., STAMATESCU AURELIA, CRIS­­TOFOR PETRE, MATEESCU TH., IVANCESCU CONSTANTIN.

Next